Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Textul Noului Testament și transmiterea lui

Publicat la 2013-06-03 de Traian

Colectarea cărților Noului Testament a fost un proces lent din care ne-au rămas puține urme. Evangheliile și epistolele au fost scrise Ăźn perioade și locuri diferite și au fost trimise la destinații diferite. Originalele au fost scrise probabil pe papirus, un fel de hĂźrtie subțire și fragilă făcută din tulpina plantei de papirus, care crește Ăźn mlaștinile din Egipt și din Orientul Mijlociu. Ele erau scrise de mĂźnă cu pană și cu cerneală (3 Ioan 3) și, de obicei, erau trimise prin mesageri la persoanele sau Bisericile pentru care erau destinate (Rom. 16:1; Efes. 6:21, 22; Col. 4:7-9, 16).

Este imposibil de stabilit cĂźnd au fost create primele colecții ale cărților Noului Testament. Copii ale Evangheliilor și epistolelor trebuie să fi fost Ăźn circulație la o dată timpurie, Ăźn scrierile lui Pavel există frĂźnturi din cuvintele spuse de Isus, deși acestea s-ar putea să fi fost luate din tradiția orală și nu din relatări scrise. „Toate epistolele [lui Pavel]" sĂźnt menționate Ăźn 2 Petru (3:15, 16) Ăźncă Ăźnainte de sfĂźrșitul primului secol, și ele trebuie să fi fost publicate toate Ăźmpreună, ĂźntrucĂźt nu apar niciodată singure Ăźn manuscrise. Pe la mijlocul secolului al doilea, Evanghelia după Luca a fost separată de Faptele și a fost combinată cu Evangheliile după Matei, Marcu și Ioan, pentru a prezenta din patru unghiuri viața lui Cristos. Iustin Martirul (cca 140) a făcut aluzie la „memoriile apostolilor", iar Irenaeus (cca 180) a menționat pe nume cele patru Evanghelii. Tatian (cca 170) le-a combinat Ăźn prima armonie a Evangheliilor, numită Diatesaron, care a avut o circulație largă Ăźn Biserica răsăriteană și a fost folosită Ăźn general pentru citire Ăźn public pĂźnă la Ăźnceputul secolului al cincilea.

Celelalte scrieri ale Noului Testament, cunoscute ca epistolele generale (sobornicești) și Apocalipsa, nu au constituit de la Ăźnceput un grup fix, deoarece ele nu au apărut Ăźntr-o ordine uniformă Ăźn lucrările celor mai vechi părinți ai Bisericii. Treptat, ele au fost incluse Ăźn colecția mai mare alături de celelalte, pĂźnă cĂźnd, la Ăźnceputul secolului al treilea, a fost conturat Noul Testament așa cum există astăzi.

Transmiterea textului

Cărțile Noului Testament au fost reproduse la Ăźnceput fie de persoane individuale, pentru a le utiliza ei Ăźnșiși, fie de scribi de meserie pentru biserici și mănăstiri. De obicei, copiile erau făcute cĂźte una o dată, dar pe măsură ce au crescut cerințele, probabil că sclavi pregătiți au transcris mai multe copii simultan, prin dictare, Ăźn procesul de transcriere s-au strecurat Ăźn manuscrise erori care au fost perpetuate de copiști ulteriori, așa ĂźncĂźt a apărut un număr mare de variante. Pe măsură ce s-au Ăźnmulțit copiile, numărul de variante a avut tendința să crească, dar Ăźnsăși mulțimea documentelor a mărit probabilitatea ca textul original să fie păstrat Ăźn cel puțin cĂźteva dintre ele.

De la Ăźnceputul secolului al doilea pĂźnă la sfĂźrșitul celui de-al treilea, Biserica a suferit persecuții intermitente din partea stăpĂźnirii romane. Creștinii erau arestați, judecați de judecători locali și condamnați la moarte. Deseori Scripturile lor erau confiscate, și ca urmare multe manuscrise au fost distruse, iar altele au fost deteriorate, făcĂźnd supraviețuirea lor precară. Pe un manuscris al Evangheliilor, datĂźnd din secolul al cincilea, Codex Washingtoniensis (W), se văd urme care arată că a fost copiat din cĂźteva surse diferite care s-ar putea să fi fost fragmente mai vechi care au supraviețuit devastării ce a Ăźnsoțit persecuția inițiată de Dioclețian (302-311 d.Cr.), Ăźn timpul acestei perioade, producerea de manuscrise trebuie să fi fost sporadică și probabil că multe copii au fost făcute de persoane care aveau prea puțină educație sau deprindere de a scrie. Divergențele majore Ăźn textul Noului Testament datează din perioada dinainte de Constantin și poate reflecta presiunile și confuzia care au dominat lumea creștină.

Odată cu Ăźncetarea persecuției Ăźn urma victoriei lui Constantin și cu adoptarea creștinismului ca religie de stat Ăźn anul 313 d.Cr., creștinii au Ăźnceput să pregătească texte scripturale pentru folosință publică. Constantin Ăźnsuși a comandat cincizeci de exemplare ale Bibliei ca să fie distribuite la bisericile mari din cetățile imperiului. Aceste „ediții autorizate" au devenit fără Ăźndoială prototipuri pentru multe manuscrise mai mici, Ăźn timp ce alte manuscrise, care s-ar putea să fi fost și mai vechi, au fost reproduse Ăźn mănăstiri și Ăźn comunitățile mai mici. Din secolul al patrulea și pĂźnă Ăźn secolul al doisprezecelea, Noul Testament a fost publicat fie pe porțiuni, cum sĂźnt Evangheliile sau epistolele lui Pavel, fie Ăźn volume complete numite pandecte.

În acest proces au fost folosite noi materiale de scris. Papirusul era prea fragil pentru a fi folosit Ăźn servicii publice sau Ăźn bibliotecile mănăstirilor. Scribii foloseau Ăźn general vellum, foi subțiri din piele de vițel, sau pergament, confecționat din piei de miel. Din vremea lui Constantin și pĂźnă Ăźn epoca tiparului, aceste materiale au dominat; hĂźrtia a fost necunoscută pĂźnă la o dată relativ tĂźrzie.

În ciuda capacității mediocre și a cunoștințelor limitate ale multor scribi, textul pe care l-au reprodus ei a fost surprinzător de corect. Manuscrisele pe care le aveau la dispoziție pentru copiere conțineau deseori greșeli. Neatenția și prejudecățile au afectat uneori judecata scribului care a modificat sau a „corectat" originalul. Pe de altă parte, unii dintre scribii ale căror nume sĂźnt cunoscute din semnăturile lor erau fenomenal de exacți și arată prin exactitatea lor uluitoare că s-au străduit să urmeze cu fidelitate originalul. Deși nici unul dintre ei nu era infailibil, puțini dintre ei au modificat sau au falsificat textul Ăźn mod deliberat.

Sursele textului

În ciuda numeroaselor posibilități de eroare, Noul Testament este probabil cea mai demnă de Ăźncredere lucrare scrisă care a supraviețuit din antichitate. Pentru reconstituirea textului lui există mai multe resurse decĂźt pentru orice alt document din epoca clasică. Un fragment mic de papirus, Fragmentul Rylands din Evanghelia după Ioan, s-ar putea să fi fost scris la mai puțin de cincizeci de ani de la moartea autorului Evangheliei, Ăźn timp ce papirusul Chester Beatty, care a conținut inițial o mare parte a Noului Testament, a fost produs Ăźn jurul anului 250 d.Cr. Prin contrast, dialogurile lui Platon, lucrările dramaturgilor greci și poemele lui Virgiliu ne-au parvenit numai prin copii foarte puține la număr și care sĂźnt separate de originale prin aproape 1400 de ani. Nu este improbabil ca Ăźn viitor să fie descoperit un papirus din primul secol, conținĂźnd vreo Evanghelie sau vreo epistolă, ducĂźnd astfel textul scris pĂźnă Ăźn a doua generație a Bisericii creștine.

Pentru reconstituirea textului Noului Testament există Ăźn prezent cinci tipuri diferite de surse. Prima și cea mai importantă dintre acestea o constituie manuscrisele care conțin textul grecesc și care au fost păstrate din vremuri străvechi. Fragmentul Rylands, care a fost menționat mai sus, o bucată pătrată de papirus cu latura de 4 cm, papirusul Chester Beatty, care conține porțiuni din Evanghelii, Faptele, epistolele lui Pavel, Apocalipsa și Papirusul Bodmer, care conține scrieri ale lui Ioan, datează din secolul al treilea sau mai de mult. Cele mai vechi manuscrise cuprinzătoare sĂźnt Aleph, sau Codex Sinaiticus, aflat acum Ăźn British Museum, și B, sau Codex Vaticanus, aparținĂźnd Bibliotecii Vaticanului din Roma. AmĂźndouă au fost scrise Ăźn secolul al patrulea și s-ar putea să fi fost printre copiile pe care le-a comandat Constantin pentru biserici. Inițial ele au conținut Ăźntreg Noul Testament, deși din amĂźndouă s-au pierdut cĂźteva pagini.

Manuscrisele amintite mai sus aparțin categoriei cunoscută ca „uncială", numită astfel pentru că textul era scris cu litere mari de peste doi centimetri. Este evident că ele au fost pregătite pentru citirea Ăźn public și au fost copiate cu multă grijă. Din acest motiv textul uncial este socotit Ăźn general cel mai demn de Ăźncredere.

Un al doilea text, numit „cursiv", a folosit scriere cursivă de mĂźnă. Literele, Ăźn loc să fie scrise separat, ca Ăźn manuscrisele unciale, erau legate prin ligaturi. Multe manuscrise cursive erau pentru folosință privată; altele au fost pregătite pentru citire Ăźn public, Ăźn general, ele aparțin unei perioade mai tĂźrzii decĂźt uncialele, ĂźncepĂźnd cu secolul al zecelea și pĂźnă Ăźn secolul al cincisprezecelea, după introducerea tiparului Ăźn Europa, Ăźn unele cazuri, ele par să fi păstrat un text paralel cu cel al manuscriselor unciale; majoritatea conțin textul larg răspĂźndit al Bisericii bizantine.

O altă sursă de informații o constituie numeroasele „versiuni" sau traduceri care au fost făcute Ăźn perioada de expansiune misionară a Bisericii. Pe măsură ce Evanghelia a fost răspĂźndită Ăźn partea de apus a imperiului roman, unde se vorbea limba latină, și Ăźnspre răsărit, Ăźn ținuturile aramaice din Orientul Mijlociu, Scripturile au fost traduse Ăźn latină și Ăźn siriană. Aceste două versiuni s-ar putea să fi fost produse deja Ăźn a doua jumătate a secolului al doilea și s-au bazat pe manuscrise grecești mai vechi decĂźt oricare manuscris care a supraviețuit pĂźnă acum. Deși nu este posibil Ăźntotdeauna să se stabilească prin traducere care a fost cuvĂźntul exact folosit Ăźn scrierea originală, versiunile redau destul de exact ordinea generală și conținutul textului original.

Există un mare număr de manuscrise latine care datează din secolul al patrulea pĂźnă Ăźn secolul al șaptelea, iar unele sĂźnt chiar mai vechi. Există prea puțină uniformitate Între ele; au existat aproape la fel de multe versiuni cĂźți copiști. Explicația este că ele au fost produse Ăźn mod independent una de alta, sau că prima traducere a fost modificată atĂźt de mult și copiată atĂźt de neatent ĂźncĂźt variantele s-au Ăźnmulțit cu repeziciune. Prima alternativă pare mai probabilă, deoarece liderii Bisericii apusene din primele veacuri vorbeau atĂźt greaca cĂźt și latina și foloseau Ăźntr-o mai mare măsură Testamentul grecesc pentru studiu și pentru Ăźnvățătură. Unele dintre manuscrisele vechi, cum este Codex D (Bezae) din secolul al cincilea, erau bilingve, arătĂźnd prin aceasta că persoanele care le-au folosit cunoșteau mai bine latina decĂźt greaca.

Proliferarea traducerilor latine a devenit atĂźt de derutantă ĂźncĂźt Papa Damasus, Ăźn anul 384 d.Cr., l-a Ăźnsărcinat pe Ieronim să producă o nouă versiune latină standard. Folosind cele mai vechi manuscrise grecești pe care le-a putut găsi, el a corectat textul latin și a produs versiunea Vulgata (obișnuită), care continuă să fie Biblia standard a Bisericii romano-catolice.

Versiunea siriană veche este reprezentată Ăźn principal de două manuscrise ale Evangheliilor: Manuscrisul Curetonian siriac, descoperit de Willian Cureton Ăźn British Museum printre niște manuscrise aduse de la o mănăstire din deșertul Nitrian din Egipt, și Manuscrisul Sinaitic siriac, care a fost găsit Ăźn anul 1892 de două surori, Agnes Lewis și Margaret Gibson, Ăźn mănăstirea Sf. Caterina de la Muntele Sinai. Acesta din urmă este un palimpsest, un manuscris care a fost șters parțial și rescris. Ambele manuscrise datează din secolul al cincilea, și multe pasaje din ele se aseamănă mult cu vechile manuscrise latine.

Alături de aceste versiuni, ar trebui să notăm și lucrarea lui Tatian, Diatesaron, prima Ăźncercare de a Ăźntocmi o armonie a celor patru Evanghelii, datĂźnd din secolul al doilea. Un fragment descoperit recent arată că Diatesaron exista atĂźt Ăźn greacă cĂźt și Ăźn siriacă și că armonia siriacă era o traducere. A fost folosită pe larg mai ales Ăźn Biserica răsăriteană, pĂźnă la Ăźnceputul secolului al cincilea, cĂźnd Rabbula, episcopul de Edesa (411 d.Cr.), a decretat că bisericile trebuie să folosească cele patru Evanghelii independente, cunoscute sub numele de „Cele separate". El a patronat versiunea Peshitta, un echivalent siriac al traducerii Vulgata, care este Ăźn prezent versiunea oficială a Bisericii siriene.

În secolele care au urmat, au fost produse alte versiuni, unele direct din textul grecesc, altele din latină sau siriacă. Versiunea armeniană veche, cunoscută acum numai prin pasaje sporadice care apar Ăźntr-o versiune armeniană mai nouă, versiunile georgiană, coptică, etiopiana și gotică au fost produse Ăźnainte de Ăźnceputul secolului al șaptelea. Ele au păstrat asemănări cu textele vechi, dar sĂźnt mai puțin valoroase pentru studiu decĂźt versiunea latină și cea siriacă. Astăzi există mai mult de o mie de versiuni ale Noului Testament sau ale unor părți ale lui, dar ele nu afectează caracterul esențial al textului, care este deja bine conturat.

O a treia sursă importantă de cunoștințe cu privire la textul primar o constituie scrierile părinților Bisericii, conducătorii și Ăźnvățătorii creștinismului din primele șase secole, care au folosit pe larg limbajul Noului Testament Ăźn predicile și Ăźn cărțile lor. În multe cazuri, referirile sĂźnt doar aluzii; un mare număr dintre ele par să fie inexacte, dar pot fi identificate; Ăźn alte cazuri, sĂźnt citate suficient de multe versete consecutive ca să arate clar care a fost textul original, Ăźn ciuda faptului că multe dintre aceste „citate" erau disparate, o parte atĂźt de mare din Noul Testament apare Ăźn scrierile patristice ĂźncĂźt dacă ar fi pierdute toate copiile Noului Testament, pe baza acestor lucrări textul ar putea fi reconstituit aproape Ăźn Ăźntregime, cu excepția cĂźtorva versete. Armonia dintre aceste aluzii sau citate și pasajele din diferite manuscrise furnizează indicii valoroase pentru stabilirea datei, locului de origine și tipului de text pe care Ăźl reproduc.

De exemplu, Ciprian, un predicator creștin care a trăit Ăźn Africa de Nord Ăźn jurul anului 250 d.Cr., a citat pe larg dintr-o versiune latină. Citatele sale corespund Ăźndeaproape cu pasaje din manuscrisul k, un manuscris latin vechi din secojul al patrulea sau al cincilea. Armonia dintre ele arată că manuscrisul k conține un text care trebuie să fi fost răspĂźndit pe larg Ăźn Africa de Nord pe la jumătatea secolului al treilea și, prin urmare, este mai vechi decĂźt Vulgata lui Ieronim.

„Lecționarele" sau colecțiile de texte folosite Ăźn Ăźnchinarea liturgică a Bisericii, păstrează unele pasaje din Evanghelii și din epistole. Ele sĂźnt mult mai puțin importante decĂźt sursele menționate anterior, ĂźntrucĂźt este evident că sĂźnt incomplete și ĂźntrucĂźt datează Ăźn cea mai mare parte din secolul al nouălea sau mai tĂźrziu, ĂźntrucĂźt ele au fost folosite pentru citirea Ăźn public a

Scripturilor, uniformitatea lor a fost păstrată cu grijă și ele sĂźnt folositoare pentru identificarea tipului de text pe care Biserica medievală l-a decretat oficial.

CĂźteva texte disparate au fost găsite scrise pe ostraca, cioburi de lut care au fost folosite de oamenii foarte săraci pentru Ăźnsemnări. Datorită naturii lor, nu se putea scrie pe ele un text mai mare; este cert că nimeni nu a putut păstra o Evanghelie Ăźntreagă sau o epistolă pe ostraca, și cu atĂźt mai puțin Ăźntreg Noul Testament. Ele ne permit să cunoaștem modul Ăźn care erau perpetuate citatele populare și, deși acestea au fost expuse greșelilor Ăźn mai mare măsură decĂźt manuscrisele pregătite cu grijă, uneori ele redau corect pasaje din texte contemporane.

În timpul primelor patrusprezece secole ale erei noastre, Noul Testament a fost transmis prin manuscrise. Majoritatea acestor documente erau Ăźn posesia bisericilor centrale mari și ale mănăstirilor sau Ăźn bibliotecile oamenilor bogați, deși nu este imposibil ca oameni de rĂźnd să fi avut copii ale Evangheliilor sau epistolelor, Ăźn secolul al cincisprezecelea au avut loc două evenimente care au afectat puternic răspĂźndirea Noului Testament: inventarea tiparului de către Johann Gutenberg, Ăźn anul 1437, și cucerirea Constantinopolului de către turci, Ăźn 1453.

Căderea Constantinopolului a dus la dezmembrarea Imperiului Bizantin, care a fost ultimul moștenitor direct al culturii greco-romane. Curtea imperială a fost un centru de cultură greacă, iar biblioteca ei a conținut cea mai bună colecție de manuscrise clasice și biblice din lumea civilizată. Multe dintre acestea s-au pierdut, dar un mare număr au fost transferate la mănăstiri răspĂźndite Ăźn toată Asia Mică; altele au fost luate de Ăźnvățați care au fugit spre apus, Ăźn Europa, unde au reintrodus educația greacă Ăźn școlile Bisericii apusene. Renașterea interesului față de greaca clasică a dus la o nouă familiarizare cu Testamentul grecesc, care fusese Ăźnlocuit aproape complet de versiunea latină Ăźn Apus. Învățații au Ăźnceput să colecteze și să studieze aceste manuscrise care fuseseră neglijate timp de secole și au Ăźnceput să discute valoarea lor.

Prima carte scoasă de Johann Gutenberg din tiparnița sa din Mainz, Ăźn Germania, a fost faimoasa Biblie latină Gutenberg sau Mazarin, care a apărut Ăźn anul 1456. Reproducerea mecanică a textului tipărit a garantat uniformitate, a eliminat posibilitatea erorilor pe scară largă și a redus costul de producție, așa ĂźncĂźt oamenii de rĂźnd puteau să aibă copii ale Scripturilor, Ăźn timp ce copiile Ăźn manuscris ale textului grecesc sau ale traducerilor anterioare au circulat cu zecile, copiile tipărite puteau fi distribuite cu sutele. Interesul nou pentru studiul biblic, care a urmat după răspĂźndirea pe scară largă a Bibliei, a promovat Ăźn secolul al șaisprezecelea reforma protestantă sub conducerea lui Luther, Calvin și a colaboratorilor lor. Biblia germană a lui Luther a fost un agent plin de putere pentru trezirea și luminarea compatrioților săi.

cristiaNet

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...CASE DE MARCAT , COPIATOARE, MULTIFUNCTIONALE...Vezi aici!