Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Samaritenii – chiriașii lui Dumnezeu

Publicat la 2013-01-11 de Traian

CĂąnd le-a dat copiilor Săi ordin de evacuare, Dumnezeu a rĂąnduit ca țara să fie locuită de niște „chiriași“ pentru ca să nu se sălbăticească de tot (Exod 23:29). Să vedem pe rĂąnd care a fost identitatea acestor chiriași, care a fost problema lor cu țara și care a fost evoluția lor Ăźn relația cu Dumnezeul țării și cu copiii Săi.

„Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim, și i-a așezat Ăźn cetățile Samariei Ăźn locul copiilor lui Israel. Au pus stăpĂąnire pe Samaria, și au locuit Ăźn cetățile ei“ (2 Regi 17:24).

Mutarea popoarelor cucerite dintr-o parte Ăźn alta a fost tactica folosită de marile imperii pentru a preveni răscoalele. Oamenii rupți de glia strĂąmoșească au fost astfel lipsiți de identitatea națională care să le dea unitatea necesară și motivația unei revolte. Oameni din cinci neamuri au fost strămutați să locuiască Ăźn regatul de nord, iar capitala a continuat să fie la Samaria. Din acest motiv, noii locuitori ai ținutului au fost numiți „samaritei“. Interesant este că atunci cĂąnd a vorbit cu femeia samariteancă, Domnul Isus i-a spus „totul“ despre ea:

„Femeia I-a răspuns: ,,N-am bărbat.“ Isus i-a zis: ,,Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela, pe care-l ai acum, nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul“ (Ioan 4:17-18).

În Evanghelie, femeia din Sihar pare a fi un exponent simbolic al neamurilor strămutate să stea Ăźn Israel Ăźn locul evreilor.

Oamenii aceștia au trebuit să-și dea foarte repede seama că n-au venit „ün țara nimănui“, ci Ăźn țara unui Dumnezeu care avea de la ei anumite pretenții:

„CĂąnd au Ăźnceput să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, și Domnul a trimes Ăźmpotriva lor niște lei, cari-i omorau! Atunci au spus Ăźmpăratului Asiriei: ,,Neamurile pe cari le-ai strămutat și le-ai așezat Ăźn cetățile Samariei nu cunosc felul Ăźn care să slujească Dumnezeului țării, și El a trimes Ăźmpotriva lor niște lei cari le omoară, pentrucă nu cunosc felul Ăźn care trebuie să slujească Dumnezeului țării.“ Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: ,,Trimeteți pe unul din preoții pe cari i-ați luat de acolo Ăźn robie; să plece să se așeze acolo, și să le Ăźnvețe felul Ăźn care să slujească Dumnezeului țării.“ Unul din preoții cari fuseseră luați robi din Samaria, a venit de s-a așezat la Betel, și le-a Ăźnvățat cum să se teamă de Domnul“ (2 Regi 17:25-28).

Samaritenilor li s-a dat șansa să facă cunoștință cu Dumnezeul lui Israel și să Ăźnvețe să trăiască Ăźntr-o relație bună cu El. Din păcate, oamenii aceștia n-au folosit harul primit și s-au complăcut Ăźntr-un „sincretism“ care a combinat vinovat elemente din religia evreilor cu elemente din religiile lor. „Specialistul“ trimis de Ăźmpăratul Asiriei ca să-i Ăźnvețe n-a fost nici el prea priceput Ăźn Legea Domnului, ci un exponent al vițeilor de aur care s-a așezat la Betel și a reluat formele religioase vinovate instituite de Ieroboam:

„Dar neamurile și-au făcut fiecare dumnezeii săi Ăźn cetățile pe cari le locuiau, și i-au așezat Ăźn templele idolești din Ăźnălțimile zidite de Samariteni. Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Așima, cei din Ava au făcut pe Nibhaz și Tartac; cei din Sefarvaim Ăźși ardeau copiii Ăźn foc Ăźn cinstea lui Adramelec și Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim. Totodată se Ăźnchinau și Domnului, și și-au făcut preoți ai Ăźnălțimilor, luați din tot poporul: preoții aceștia aduceau pentru ei jertfe Ăźn templele din Ăźnălțimi. Astfel se Ăźnchinau Domnului, dar slujeau Ăźn acelaș timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați“ (2 Regi 17:29-33).

Din pricina acestui „talmeș-balmeș“, evreii au continuat mereu să-i privească drept „necurați“ pe samariteni și să refuze orice fel de legături contaminatoare cu ei:

„PĂąnă Ăźn ziua de astăzi Ăźși urmează ei obiceiurile dela Ăźnceput: nu se Ăźnchină Domnului, și nu se țin nici de legile și rĂąnduielile lor, nici de legile și poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel“ (2 Regi 17:34).

Samaritenii au trăit Ăźntr-un fel de stare „nici Ăźn car, nici Ăźn căruță“, asemenea vremurilor de apostazie petrecute de evrei Ăźn perioadele vinovate Ăźn care s-au lăsat contaminați de idolii popoarelor din jur.  Ei au „șchiopătat de ambele picioare“ așa cum făcuseră și evreii pe vremea lui Ilie (1 Regi 18:21).

Cercetările istorice au scos la iveală existența unui „pentateuc samaritean“, o variantă a Legii lui Moise păstrată Ăźn scrierea rondă a evreilor dinaintea trecerii la literele pătrățoase de după exilul babilonian. Prima copie a acestui document a ajuns Ăźn Europa prin secolul XVII, cĂąnd Pietro della Valle a cumpărat-o de la un samaritean din Damasc Ăźmpreună cu traducerea lui Ăźn limba aramaică. Au urmat apoi cĂąteva zeci de copii vĂąndute de samariteni europenilor interesați.

Este clar că Dumnezeu le-a făcut samaritenilor „chiriași“ aceeași ofertă ca și evreilor, dar s-a lovit de același refuz:

„Domnul făcuse legămĂąnt cu ei, și le dăduse porunca aceasta: ,,Să nu vă temeți de alți dumnezei; să nu vă Ăźnchinați Ăźnaintea lor, să nu le slujiți, și să nu le aduceți jertfe. Ci să vă temeți de Domnul, care v-a scos din țara Egiptului cu o mare putere și cu brațul Ăźntins; Ăźnaintea Lui să vă Ăźnchinați, și Lui să-I aduceți jertfe. Să păziți și să Ăźmpliniți totdeauna Ăźnvățăturile, rĂąnduielile, legea și poruncile, pe cari vi le-a scris El, și să nu vă temeți de alți dumnezei. Să nu uitați legămĂąntul pe care l-am făcut cu voi, și să nu vă temeți de alți dumnezei. Ci să vă temeți de Domnul, Dumnezeul vostru; și El vă va izbăvi din mĂąna tuturor vrăjmașilor voștri.“ Ei n-au ascultat, și au urmat obiceiurile lor dela Ăźnceput. Neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau și chipurilor lor cioplite; și copiii lor și copiii copiilor lor fac pĂąnă Ăźn ziua de azi ce au făcut părinții lor“ (2 Regi 17:35-41).

Se pare că nu chiar toți evreii din regatul de nord fuseseră strămutați de Ăźmpăratul Asiriei.
Găsim scris că oameni din Aler, Manase și Zabulon s-au smerit și s-au suit la Ierusalim Ăźn timpul reformelor lui Ezechia (2 Cron. 30:10-11), și chiar mai tĂąrziu, pe vremea lui Iosia, rămășițe ale populației din regatul de nord au contribuit la reparațiile făcute Templului de la Ierusalim:

„În al optsprezecelea an al domniei lui, dupăce a curățit țara și casa, a trimes pe Șafan, fiul lui Ațalia, pe Maaseia, căpetenia cetății și pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă casa Domnului, Dumnezeului său. S-au dus la marele preot Hilchia, și au dat argintul adus Ăźn Casa lui Dumnezeu, pe care-l strĂąnseseră Leviții păzitori ai pragului, dela Manase și Efraim, și dela toată cealaltă parte a lui Israel, și dela tot Iuda și Beniamin și dela locuitorii Ierusalimului“ (2 Cron. 34:8-9)

Relațiile dintre samariteni și evrei au fost tensionate apoi de-a lungul istoriei.
CĂąnd Zorobabel s-a apucat să reconstruiască Templul după exilul babilonian, refuzați cĂąnd au vrut să se alăture eforturilor evreilor, samaritenii le-au Ăźntins apoi tot felul de piedici:

„Vrăjmașii lui Iuda și Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. Au venit la Zorobabel și la capii de familii, și le-au zis: ,,Să zidim și noi cu voi; căci, și noi chemăm ca și voi pe Dumnezeul vostru, și-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, Ăźmpăratul Asiriei, care ne-a adus aici.“ Dar Zorobabel, Iosua, și ceilalți capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: ,,Nu se cuvine să zidiți Ăźmpreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit Ăźmpăratul Cir, Ăźmpăratul Perșilor.“ Atunci oamenii țării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au Ăźnfricoșat ca să-l Ăźmpiedece să zidească, și au mituit cu preț de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cir, Ăźmpăratul Perșilor, pĂąnă la domnia lui Dariu, Ăźmpăratul Perșilor“ (Ezra 4:1-5).

CĂąnd Neemia, reprezentantul coroanei persane a venit la Ierusalim a avut de Ăźnfruntat pe Sanbalat, guvernatorul provinciei persane a Samariei (Neemia 2:10 – 6:14;13:28). Se pare că atunci cĂąnd a cucerit Ierusalimul, Nebucadnețar l-a anexat proviciei Samariei, iar Neemia urmărea să-l scoată de sub tutela ei și să formeze o provincie distinctă. Cum Tobia și Sanbalat erau și ei Ăźnchinători la „Dumnezeul cel adevărat“, disputa dintre ei a avut mai mult tonuri politice, decĂąt religioase. Ruptura cea mare dintre samariteni și evrei s-a produs atunci cĂąnd samaritenii și-au construit un templu al lor pe muntele Garizim. Nu se cunoaște precis data acestui eveniment. Unii comentatori găsesc Ăźntr-un text din Neemia aluzii la vinovăția acestei acțiuni:

„Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit dela mine. Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoția și legămĂąntul Ăźncheiat de preoți și Leviți“ (Neemia 13:28-29).

Din pricina acestui gest idolatru, evreii au Ăźncetat orice legătură cu samaritenii:

„Femeia samariteancă I-a zis: ,,Cum Tu, Iudeu, ceri să bei dela mine, femeie Samariteancă?“ – Iudeii, Ăźn adevăr, n-au legături cu Samaritenii“ (Ioan 4:9).

Femeia samariteancă amintește indirect despre templul zidit de poporul ei:

„,Doamne“, I-a zis femeia, ,,văd că ești prooroc. Părinții noștri s-au Ăźnchinat pe muntele acesta; și voi ziceți că Ăźn Ierusalim este locul unde trebuie să se Ăźnchine oamenii“ (Ioan 4:20).

Simpatia arătată de Domnul Isus pentru această femeie și pentru samariteni este datorată cel puțin Ăźn parte și faptului că El Ăźnsuși gustase din disprețul arătat de evrei pentru acești oameni:

„Iudeii I-au răspuns: ,,Nu zicem noi bine că ești Samaritean, și că ai drac?“ (Ioan 8:48).
Faptul că unii samariteni L-au refuzat cĂąnd a vrut să găzduiască la ei, nu L-a făcut pe Damnul Isus să-i pedepsească:

„A trimes Ăźnainte niște soli, cari s-au dus și au intrat Ăźntr-un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se Ăźndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, cĂąnd au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?“ Isus S-a Ăźntors spre ei, i-a certat, și le-a zis: ,,Nu știți de ce duh sunteți Ăźnsuflețiți! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mĂąntuiască“ (Luca 9:52-56).

Ca MĂąntuitor al tuturor oamenilor, Luca ni-L prezintă pe Domnul Isus iubindu-i pe samariteni și găsind ceva bun pĂąnă și la ei. Sigurul care s-a Ăźntors să mulțumească dintre cei zece leproși vindecați a fost un samaritean (Luca 17:11-19), iar una dintre cele mai cunoscute pilde ale Domnului Isus a fost acea a „samariteanului milostiv“ (Luca 10:29-37).

După Ăźnvierea din morți, Domnul Isus a fost vestit cu putere Ăźn Samaria, iar biserica primară i-a socotit suficient de importanți ca să-i trimită acolo pe doi din stĂąlpii apostolici de la Ierusalim, Petru și Ioan (Fapte 8:1-25).

Samaritenii reprezintă tipologic categoria oamenilor cărora Dumnezeu le-a dat șansa să intre Ăźn contact cu adevărul Scripturilor, care au amestecat acest adevăr cu minciunile idolatre, trăind Ăźn confuzie și misticism, dar pentru care Dumnezeu are Ăźncă o mare doză de har și-i dorește lămuriți, convertiți și mĂąntuiți. Acest lucru este mai mult decĂąt posibil:

„CĂąnd au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămĂąnă la ei. Și El a rămas acolo două zile.Mult mai mulți au crezut Ăźn El din pricina cuvintelor Lui. Și ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi Ăźnșine, și știm că acesta este Ăźn adevăr Christosul, MĂąntuitorul lumii“ (Ioan 4:40-42).


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!