Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Sărutul lui Iuda

Publicat la 2012-04-12 de Traian

Dincolo de creștinism, gestul supremei ipocrizii a apostolului vĂąnzător a rămas peste milenii ca imagine culturală. Cu ce să-l compari? Cu sărutul unui soț infidel, care se arată galant cu soția Ăźn public? Cu șoapta călăului, la urechea victimei, Ăźnainte de execuție? Sau cu Ăźmpărtășania pe care Biserica i-o oferea ereticului, pe vremuri, Ăźnainte de a-l incinera de viu?

    Numele Iuda (Yehuda - „recunoștință"), purtat de acel fiu al patriarhului Iacov care avea să devină fruntea poporului Israel și simbol al iubirii de frați, al regalității și mesianității, a fost pătat Ăźn modul cel mai josnic de unul dintre discipolii lui Iisus. Astăzi, acest nume a devenit substantiv comun („iudă"), simbol al ingratitudinii și al rușinii capitale a trădării. Chiar dacă evreii folosesc pĂąnă astăzi acest nume, creștinii l-au evitat sub orice formă. Nici măcar neoprotestanții de limbă engleză, care au adoptat mai toate numele din Biblie, nu le dau copiilor lor numele Iuda. Asociind numele trădătorului cu denumirea etnică și religioasă de „iudeu", creștinii l-au transformat Ăźntr-un clișeu antisemit.

Iuda „iscariotul"

    Numele trădătorului, așa cum era cunoscut de autorii evangheliilor, a fost YehudĂĄ bar-Șim'on „Iscariotul". Nu se știe mai nimic despre originea și antecedentele lui. Apare brusc Ăźn Evanghelie, la coada listei celor 12 discipoli, cu sinistra mențiune că el a devenit „trădătorul" (Matei 10:4). Supranumele lui, de „iscariot", a rămas o enigmă pĂąnă astăzi. Evangheliile Ăźl numesc cĂąnd „iscariotul" (sau iscarioteanul), cĂąnd Iskarioth. Iar Ioan punctează că acesta era și supranumele tatălului său, Șim'on Iscariotul (6:71; 13:2, 26). Textele siriace și latine preferă varianta Skariota' (Scariotes), care a ajuns Ăźn cultura romĂąnească populară, ca adjectiv slavon, „Skaraotski"[a] . Unii au sugerat că porecla Scariot ar fi, de fapt „sicariot", o trimitere la gruparea teroristă a „sicarilor". Majoritatea teologilor opinează că porecla Iskariot ar proveni din expresia ebraică „'iș-Kărioth" (om din Kerioth, o presupusă localitate din Iudeea, cf. Iosua 15:25). Dar și teoria aceasta este Ăźndoielnică. 

    După cum aproape toți ceilalți discipoli aveau supranume aramaice, care indicau originea lor social-profesională, sau descriau caracterul (actual ori ideal)[b], „iscariotul" ar putea fi o poreclă derivată dintr-un termen iudeo-elenistic ca eșkara' (Ăźncărcătură de tribut, plocon dus cu carul), sau de la iskaria' (loc de pĂąndă, spionare). Un „iscariot" (birar sau „supraveghetor"?) a fost mai ĂźntĂąi tatăl Șim'on, apoi feciorul a moștenit supranumele. Dar a mai moștenit și preocuparea de ochi atent și mĂąnă strĂąngătoare. Iuda pare să fi fost renumit ca mĂąnuitor al banului, din moment ce ucenicii l-au numit trezorierul grupului, fără să-l suspecteze, deși acesta avea obiceiul ocult de a-și oferi cĂąte un bonus din donațiile publice destinate susținerii grupului (Ioan 12:6; 13:29).

Iuda, agitatorul politic

    Menționarea lui Iuda la coada listei celor doisprezece, lĂąngă Simon Zelotul, este semnificativă (Matei 10:4). Discipolii lui Iisus fuseseră trimiși n misiune doi cĂąte doi (Marcu 6:7; Luca 10:1): frate cu frate (Petru cu Andrei, Ioan cu Iacov), dar și pe alte criterii (simpatie, asemănare, prietenie) - Filip și Natanael [Bartolomeu] (Ioan 1:15), Matei și Toma (geamănul lui, probabil). În același fel, Iuda face pereche bună cu Simon, fostul zelot naționalist. Toți ucenicii aveau vederi politice asemănătoare, naționaliste, antiromane. Dar zeloții erau militanți, iar așezarea lui Iuda lĂąngă Simon Zelotul sugerează că Iuda era adeptul mesianismului politic. Dacă toți discipolii sperau să fie Ăźnalți satrapi Ăźn imperiul pe care Messia urma să-l Ăźntemeieze, Iuda Ăźși dorea, desigur, cel puțin oficiul de mare vistier, dacă nu de mare vizir.

   Evanghelia ne relatează că adesea, cĂąnd cei doisprezece nu erau Ăźn prezența lui Iisus, Ăźși continuau disputele electorale care Ăźntotdeauna se Ăźmpotmoleau Ăźn marea dilemă: cine va ocupa postul de mare vizir? Deocamdată, Iisus le dăduse doar Ăźnsărcinarea de curieri regali, numindu-i pe toți „apostoli", adică trimiși (ambasadori ai Lui)[1] , ceea ce era o funcție onorabilă, dar inferioară, lipsită de glorie terestră (Ioan 13:16; 1 Corinteni 4:9). Pe atunci, ambasadele nu aveau sedii permanente și bine păzite, ci erau niște simple delegații diplomatice, care puteau fi atacate pe drum. Lumea era o țară străină pentru Iisus, și El voia să trimită mereu delegați care să popularizeze condițiile de pace și de vasalitate față de Imperiul Ceresc. Zeloții și iscarioții Ăźnsă nu se gĂąndeau neapărat la pace. Petru Ăźnsuși, știa să mĂąnuiască și două săbii deodată (Luca 22:38), dacă ar fi fost cazul. Iisus le dezvăluise apostolilor, Ăźn mod repetat, secretul Ăźmpărăției Lui (Matei 16:21; 17:22, 23; 20:18-19), precum și taina dragostei și slujirii pe care se Ăźntemeia Împărăția (Matei 18:3-6; 23:9-12). Dar apostolii, inclusiv Iuda, Ăźși imaginau că Iisus vorbea astfel din exces de modestie. De aceea, simțeau nevoia să-L provoace, eventual chiar să-L silească pe Iisus, la o atitudine mai „mesianică". Nu scriseseră oare profeții, că Messia se va bate cu păgĂąnii pentru destinul imperial al lui Israel? (Mica 5:5-8; Psalmul 45:3-5). Nu e de mirare că, la auzul dezvăluirii lui Iisus despre Cruce, Petru a exclamat: „Ferească Dumnezeu!"

Iuda, demonul

    Dincolo de dorințele naturale ale tuturor apostolilor, Iuda era cel mai mult controlat de spiritul politicii lumești. Prima dezvăluire a acestei sinistre realități a făcut-o Iisus, cĂąnd a rostit pilda hrănirii cu trupul și sĂąngele Său, așa cum apare Ăźn memoriile lui Ioan (6:70). Mulțimile care fuseseră hrănite printr-o minune, veniseră din nou la pomană, cu speranța că acesta este adevăratul Messia care le va da mană din cer, ca Moise. Iisus a arătat clar că vorbea despre o hrană spirituală, care asigură viața veșnică: a trăi prin credința Ăźn Jertfa Lui (Ioan 6:47-58). Mulțimile au fost profund dezamăgite de această specie de mesianism și L-au ironizat, făcĂąnd aluzii la canibalism. Mulțimile s-au burzuluit, nu pentru că n-ar fi priceput, ci tocmai pentru că pricepuseră că El avea o filosofie și o platformă mesianică radical diferite de ale lor. Și nu doar gloatele, ci chiar o mulțime de discipoli ai Lui (nu dintre cei doisprezece, ci dintre cei care nu-L Ăźnsoțiseră permanent, dar crezuseră Ăźn El), s-au scandalizat și L-au părăsit (Ioan 6:66).

    Cei doisprezece nu se simțeau mai puțin lezați. Singura deosebire era că ei au luat hotărĂąrea Ăźnțeleaptă să rămĂąnă cu Iisus. Un altul, de același calibru ceresc, nu mai venise. În mod sigur mai dezamăgit decĂąt toți, Iuda, deși a Ăźnțeles că Iisus nu-i oferă perspective materiale Ăźn eonul acesta, a rămas, mizĂąnd pe un scenariu Ăźn care Iisus să fie silit să accepte teologia națională. Iisus ar fi putut să-i felicite pe discipoli, pentru că au ales să rămĂąnă cu El. În schimb, a scuturat și mai puternic ciurul, ca să provoace conștiința lui Iuda: „Nu v-am ales Eu oare, pe toți cei doisprezece? Și totuși, unul din voi este un demon !"[2] (Ioan 6:70, 71) Cine anume? Petru s-ar fi putut supăra, fiindcă Iisus i-o mai spusese odată. Poate fiecare s-o fi Ăźntrebat Ăźn sine: „La mine Se gĂąndește, oare?"

    În Evanghelie, demonii sunt spirite necurate care iau Ăźn posesie și parazitează mințile oamenilor. Sunt niște supra-euri manipulative. Iisus știa că Iuda era principalul provocator al disputelor politice dintre discipoli, și că, dezamăgit de prăbușirea splendidului scenariu imperial, acesta va face un gest disperat pentru a forța lucrurile. Faptul că Iuda nu a plecat nici de data aceasta, era o atitudine demonică. Iisus o știa bine. Ar fi putut să-l deconspire imediat, dar a preferat să-i dea toate șansele pĂąnă la capăt.

Iuda, discipolul

    Afirmația lui Iisus că El alesese pe toți cei doisprezece era reală (Ioan 6:70). Aceasta nu Ăźnseamnă că Iisus Ăźi chemase inițial pe fiecare Ăźn mod personal. Unii se oferiseră singuri, alții fuseseră invitați de prieteni sau frați. Pe unii Ăźi chemase Iisus Însuși. Nimeni altcineva n-ar fi Ăźndrăznit să-l invite pe perceptorul Matei Ăźn colegiul apostolic! Iuda venise Ăźn stilul acelui cărturar care se oferise să-l urmeze pe Maestrul Iisus oriunde va merge (Matei 8:19, 20; Luca 9:57, 58). Sau poate că era el Ăźnsuși scribul cu pricina.

    CĂąt despre răsplata la care se gĂąndeau ucenicii pentru că Îl urmaseră („Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat; ce răsplată vom avea?"), Iisus a răspuns: „Amin, vă spun că, la noua geneză a lumii, cĂąnd Fiul Omului va sta pe tronul gloriei, voi, cei care M-ați urmat, veți ședea deasemenea pe douăsprezece jilțuri, ca să judecați pe cele douăsprezece ginți ale lui Israel" (Matei 19:27, 28). Iisus le promitea așadar un imperiu mesianic, cu Ăźmpărat și Ăźnalți judecători, dar nu imediat, ci la refacerea lumii. În orice caz, ceea ce surprinde Ăźn această promisiune, este faptul că Ăźl cuprinde și pe feciorul lui Simon Iscariot. Iisus a spus clar: douăsprezece tronuri. Iar Iuda era acolo, ca și Petru, și fără Ăźndoială a zis „amin". Însă fiii pierzării nu pricep că toate promisiunile, ca și amenințările lui Dumnezeu sunt condiționate (Ieremia 18:6-10), și că bunătatea lui Dumnezeu nu este semn de slăbiciune, ci invitație la pocăință (Romani 2:4; 11:22). Pe lĂąngă perspectiva glorioasă care-i stătea Ăźn față, Iuda a primit de la Iisus și toată autoritatea unui apostol. Împreună cu ceilalți unsprezece, a primit autoritatea și darul de a vindeca bolnavi și a-i elibera pe cei posedați de spirite (Matei 10:1, 4b; Luca 6:12-16). Nu cunosc astăzi un apostol Ăźn stare de asemenea isprăvi, dar Iuda a fost unul dintre aceștia.


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!