Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Traian Dorz - cand m-am nascut...

Publicat la 2011-11-30 de Traian

    Când m-am nscut cu trupul acesta printre voi,
    Era i nor i noapte i iarn i rzboi...

      

Actele mele spun c m-am nscut în 25 Decembrie 1914, iar mama mea, Maria, mi-a spus c era o noapte noroas, c ningea i c era tare frig.

Tatl meu, Constantin, era atunci plecat pe frontul austro-ungar în rzboiul ce începuse în luna august a aceluiai an, iar acas cu mama erau numai prinii tatlui meu. Bunicul meu, tot Constantin - îi zicea lumea Moane. Iar bunica mea, Veselina.

Prinii mei se cstoriser abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare rzboi în care au fost dui îndat toi tinerii în stare de arme, din toate inuturile stpânite de monarhia austro-ungar, sub robia creia era pe atunci i Ardealul, în care se gsea i judeul nostru, Bihor. Din el fcea parte satul meu natal - pe atunci Râturi.

Satul meu se gsete aproape de Beiu, lâng drumul care duce la Stâna de Vale, dar aezat pe alt drum care duce la Talpe i Slitea de Beiu.

Acest ctun, în form de potcoav, are dou ulie paralele, una care se chema a Dorzetilor iar cealalt a Biscretilor, dup numele primelor familii care le înfiinaser aici cândva.

Mult mai târziu, când s-a fcut o nou arendare, localitatea noastr i-a primit denumirea de Livada Beiuului. i aa a rmas i azi.

Ctunul acesta este aezat pe o ridictur mic între dou vi, care curg de-o parte i de alta de el. Cea dinspre miaznoapte se chema Vale i cea dinspre miazzi se chema Lunca.

Amândou aceste vi curgeau numai de toamna pân primvara, cci vara erau seci. Când ploua puternic îns, aproape totdeauna apele lor furioase ieeau pe afar, luând tot ce întâlneau în cale.

Uneori i în verile ploioase fceau acelai prpd, cci albiile lor suit strimte i cotite, pline de rchii i arini, iar pe de lturi sunt dealuri multe pân la munii Bihorului. Toat apa i zpada topit de pe coastele acestora se vars numai în albiile acestor dou vi strâmte, luând vara cruci de grâu i cpie de fân, iarna puni, poduri, lemne. Tot ce întâlneau sloiurile i lespezile de ghea pe care le crau în spate valurile lor mari i tulburi.

Amândou aceste vi se vars nu departe în apa Criului Negru, la care mai târziu, când aveam i eu zece-doisprezece ani, m duceam vara cu ali copii s ne scldm. Acolo am învat s înot scldându-m în iazul morii de la Negru - acest sat de pe Cri, care acum se cheam i el Grdinari...

La iazul acestei mori, apa era mai înalt de un stat de om, curgând pe sub roata cea neagr i mare de lemn. Noi sream în ap de sus de pe stavil, în mijlocul învolburat, care se învârtea ducându-ne la vale...

Când mi s-a trezit lumina minii i a priceperii mele, între unul i doi ani ai mei, toat lumea cunotinei mele o formau mama i cei patru bunici ai mei: prinii tatlui meu i ai mamei mele.

Casa prinilor mamei era mai încolo, peste drum de casa noastr, iar eu stteam mai mult pe acolo, fiindc de acolo am primit primele mele amintiri.

Bunicul dup mama a murit în august 1916 iar eu am despre el numai dou amintiri, în una m vd stând la mas pe genunchii lui.

El mânca i din când în când îmi da i mie în gur câte un dumicat din ce mânca el. Parc vd i acum mâna lui mare i crpat de munc, apropiindu-se de buzele mele...

În a doua amintire m vd în miheiul (atelierul) lui, un fel de opru unde avea o nicoval mare de fier i un ciocan cu care btea mereu pe nicovala asta. i un foale mare-mare cu care sufla într-o grmad de jratec rou, din care tare frumos mai sreau scânteile când sufla taica în el apsând cu piciorul pe tinga foalelor lui celei mari-mari. "Taica" îi ziceam i eu, dup mama care îi zicea aa tatlui ei.

Cred c toat ziua stteam acolo i m minunam, cci era atâta micare i frumusee. Taica, dei nu era fierar, veneau la el toi cei din stuul nostru s-i fac fiecare câte ceva, cci alt fierar nu era, iar el era un meter iscusit i priceput la toate.

Pe atunci toi meterii erau rani. În satele vecine erau rani croitori de sumane i cojoace; fctori de opinci i cizme; meteri de roate i securi. ranii erau i meseriai. Vara lucrau pmântul, iarna lucrau meseria...

Acestea dou sunt primele mele amintiri de la vârsta când se vede c nu aveam mai mult de un an i jumtate. Dac bunicul a murit în august 1916, atâta aveam eu atunci.

Pe tatl meu, Constantin, nu l-am vzut decât în primvara anului 1919, dup terminarea primului mare rzboi, când cei care mai scpaser din prizonieratul rusesc se întorceau acas. El fusese, din 1916, luat prizonier la rui i dus în Siberia, de unde a scpat cu mare greu, întorcându-se abia în 1919.

Îmi aduc bine aminte de pocnetele putilor lor, de chiotele lor de bucurie venind de la gar. i de lacrimile fericite ale celor care îi ateptau de atâia ani.

Aveam patru ani când ani vzut un militar intrându-ne în cas i îmbriându-se cu bunicii mei. Cineva mi-a spus:

— Este tatl tu.

Eu nu-mi amintesc decât c m-am ascuns undeva de fric - i nu tiu nimic mai mult despre întâmplarea aceea.

Am crescut mai mult cu mama, care m învase s-i spun "micu". Aa i-am zis i spus pân când am vzut c ceilali copii încep s râd de mine, fiindc ei nici unii nu spuneau la mamele lor aa.

Le ziceau mam sau maic.

Pe la zece ani am început s-i zic i eu maic. Apoi mai târziu am vzut c este mai frumos s-i zic mam. i aa i-am zis.

Ea nu m-a întrebat niciodat de ce i-am tot schimbat numele ei.

i nici eu nu i-am spus.

De tatl meu am crescut ca un strin, întâi pentru c în primii patru ani nici nu l-am vzut. În anii urmtori îmi amintesc c nu se înelegea cu mama. i probabil din cauza asta nu m-a luat niciodat în braele lui i s-mi spun "dragul tatei" sau "vino la tata".

Certurile dintre prinii mei fiind tot mai dese, eu aveam cel mai mult de suferit. Probabil c s-ar fi desprit dac nu eram eu, sau dac a fi murit.

Eu m-am deprins s-i zic la tatl meu pe numele lui, cum îi ziceau toi: Constantin - i nu tat cum s-ar fi cuvenit.

i nimeni nu m-a întrebat vreodat: "De ce îi zici aa? De ce nu-i zici tat, cci doar este tatl tu?"

Nici el nu mi-a spus c nu-i bine aa cum îi zic - niciodat - i nici mama.

De fapt nici pe mama nu am auzit-o zicându-i pe nume, ci, când vorbea cu el, îi spunea tu sau m. Iar mie nu-mi spunea altfel când vorbeam despre tata decât el. Du-te la el. Unde este el, ce i-a spus el. i eu tiam totdeauna despre cine era vorba.

Cu foarte mult greutate i din îndemnul meu luntric, am ajuns eu singur, cam pe la 12-13 ani, s-i zic tat. Înelesesem, fr s-mi spun nimeni, ce urât îmi ade când m aud alii - sau chiar când m aud eu singur - strigându-l pe tata pe nume.

Ca un strin pe un alt strin.

Iat, acest adevr îmi este atât de greu c a trebuit s-l spun.

Faptul acesta este ca o impietate adus chiar acelor fiine fa de care am datoria celui mai mare respect de pe pmânt.

Dar învmântul pe care l-am tras de aici a vrea s-l strig puternic tuturor prinilor: S nu facei niciodat aa!

Înlturai orice neînelegere dintre voi cu înelepciune, cu rbdare, cu iertare, cu dragoste - spre a nu-i face pe copiii votri s sufere durerile i luptele sufleteti pe care le-am suferit eu, în tot timpul nefericitei mele copilrii, din pricina asta.

Cei patru ani de desprire dintre prinii mei, din cauza rzboiului, i-au înstrinat de tot unul de cellalt. Iar la întâlnirea lor, n-au fcut nici unul nici un efort spre a se apropia.

Astfel tata s-a dus cu prietenii lui, iar mama cu ai ei. i zeci de ani aa au trit.

Eu, neavând nici frate nici sor, am trit i eu tot ca un desprit. Trei strini împreun. Aveam atâta nevoie de iubire...

Tânjea sufletul în mine dup ea... Plecam singur pe câmp i plângeam, acoperindu-mi cu palmele faa i gura de durere i de singurtate - s nu m aud nimeni plângând singur.

Când eti singur fiindc n-ai avut pe nimeni, e una - dar când eti singur avându-i pe toi, asta e alta.

Munca am cunoscut-o de mic. Prinii mei aveau mult pmânt i multe vite - i toate acestea cereau mult munc. Aveau câte o slug la diferitele munci grele i plteau oameni la seceratul grâului ori la spatul porumbului, dar mai erau atâtea pe lâng astea la o gospodrie.

Cu vacile sau cu oile la pscut, pe vreme bun sau rea, de la 5-6 ani, a trebuit s m duc eu.

Cu tata la plug sau la pdure, pe zi sau noapte - eu trebuia s fiu. De muncile pe care le puteam face nimeni nu m scutea. i nu eram iertat dac nu le fceam.

Niciodat în copilria mea n-am cunoscut iubirea - dar am cunoscut totdeauna asprimea i pedeapsa. La cea dintâi greeal eram pedepsit pe nedrept, dar dup ce se vedea asta, nimeni nu repara nimic în sufletul meu, nici mcar cu un cuvânt...

Aa am crescut, totdeauna cu groaz ateptând pe tata - i uneori chiar i pe mama. Fiindc nu tiam niciodat cu ce am putut grei, dup care s primesc btaie sau mustrare. Cred c au fost puine zilele în care s nu fi fost tras de ureche sau de prul de la ceafa. Ori s nu fi luat cu palma peste cap ori cu nuiaua peste picioarele goale. Nu mi se ddea voie nici s plâng, când eram lovit. Trebuia s-mi strâng buzele, s-mi muc limba, s-mi bag pumnii în gur i s-mi înghit lacrimile. Dac a fi îndrznit s plâng când mi se striga "taci" - luam alt rând de btaie.

De atunci tiu ce grozav lucru e s poi plânge când suferi. Cât uurare mi-ar fi adus plânsul când m ustura inima de durere! Dar eu nu aveam voie s plâng, cum îi auzeam pe ali copii c plângeau chiar fr s-i fi atins nimeni. i asta m durea mai mult decât btaia i m ustura mai tare - pân în fundul sufletului. Mi se prea nu numai c btaia este o înjosire, dar c oprirea plânsului este o nedreptate i o cruzime de o mie de ori mai mare i mai grea.

Cred c n-a fi plâns obraznic sau mânios, nici îndrtnic i furios, cum i-am vzut pe muli copii plângând. Ci a fi plâns amar i îndurerat, un plâns singuratec i uurtor, cum plânge cel ce n-are pe nimeni nici s-l apere, nici s-l îneleag - atunci când tocmai mâna care trebuie s-l aline, îl alung...

Dac nu m iubeau cei apropiai ai mei, refuzam orice iubire a altora... Îmi amintesc c pe la 3-4 aniori ai mei, când întâi mergeam cu mama cu vitele pe câmp, erau pe acolo multe fete mari la munc sau la vaci. Unele, cum m vedeau, alergau dup mine s m prind i s m srute. M zbteam în braele lor, dând din mâini i din picioare strigând i aprându-m suprat, pân ce scpm de la una i m prindea alta. Dragostea lor m îndurera, fiindc eu nu de acolo ateptam s primesc dragostea de care aveam nevoie.

Dragi prini, nu uitai c fiii votri au nevoie de la voi nu numai de pâine, de haine i de cas - ci mai întâi de toate au nevoie de dragostea voastr. Dac nu-i iubii voi, cu cât vor fi iubii mai mult de alii, cu atâta vor suferi mai tare. Facei pe copiii votri s simt dragostea mai tare, fiindc în primul rând asta le lipsete în anii fragedei lor copilrii.

Mai târziu, chiar dac le vei arta voi iubirea, asta tot nu va putea terge niciodat pe deplin din amintirea lor durerea anilor când n-au avut-o.

În toate încercrile timpurii i grele prin care a trebuit s trec, eu am vzut mai târziu c tainica înelepciune a Domnului Dumnezeu lucra la un plan minunat cu mine.

El pregtea prin suferinele acestea, prin singurtatea mea i prin tot ce era împrejurul meu i împotriva mea - pregtea inima mea i toat fiina mea pentru lucrarea care trebuia s se fac în viaa mea mai târziu. Erau toate acestea ca nite pluguri ascuite i dureroase care trebuiau s are în mine, s taie, s trag brazde adânci - sfâiind i pregtind ogorul fiinei mele, pentru smâna care trebuia s vin în ea, pentru lacrimile care aveau s-i fie semnate, pentru cântrile care aveau s-i rsar, s-i creasc i s-i rodeasc mai târziu.

Din aceast experien i convingere am spus apoi i mai spun i multora dintre cei ce mi-au adus i mi-au artat încercrile lor poetice, c pentru a scrie ceva care s mite i s rmân, se cere mai întâi s citeti mult, s asculi mult, s iubeti mult, s plângi mult - dar, mai ales, s suferi mult.

Fr acestea literele nu strlucesc, corzile nu vibreaz, scânteile nu rsar...

O, dragi copii singurateci i chinuii, nu v plângei prea tare i nu v par prea ru de suferinele prin care trebuie s trecei, nici nu-i urâi deloc pe cei care v provoac aceste suferini.

Nu cârtii nici chiar împotriva durerilor care vin din pricina neînelegerilor dintre prinii votri, pe care nu-i mai pot împca nici amintirile lor frumoase din vremea când se iubeau, nici datoriile lor împreunate de acum, i nici teama viitorului vostru ameninat... nici lacrimile voastre, nici mila de nenorocirea în care v arunc ei viaa voastr...

Nu dezndjduii prin toate acestea i pentru toate acestea. C nici nu gândii voi astzi pentru ce rod frumos de mai târziu trec acum peste sufletul vostru flcrile acestui pârjol dureros.

Rugai-v lui Dumnezeu pentru prinii votri orbii de ambiie ori gelozie i vinovai de nepsare.

Ndjduii în Domnul Dumnezeu i v încredei în Harul Domnului Isus Cristos, ateptând cu mil s le vin i lor înelegerea sntoas i s gseasc drumul iubirii spre voi i ei, unul spre cellalt. Pentru a v reface viaa voastr i viaa lor.

Iar dac totui nu se va putea ajunge la aceasta - s avei puternic încredere în Domnul Dumnezeul vostru, Care are neîncetat grij de voi cu buntate i dragoste. Gândii-v c tocmai aceste grele i dureroase încercri sunt coala i mijlocul prin care El v pregtete pentru cine tie ce slujb aleas i mântuitoare spre folosul venic al vostru i al multora.

Dac prima voastr familie v-a fost nefericit, fii deplin încredinai c este o dreptate iubitoare la Tatl Ceresc - i prin asta El v poate pregti vou o a doua familie în care i voi vei gusta o fericire deplin. Dac naterea asta v-a fost spre durere, El v poate da o a doua natere careva va fi spre minunat i strlucit slav - naterea de sus, familia cereasc i prinii duhovniceti, între care chiar din aceast via putei gusta bucuriile Raiului venic.

Suferinele voastre de acum sunt pregtirea pentru primirea i motenirea bucuriilor viitoare. Iar împrtirea prin credin cu harul adus de ele va face s izvorasc din inima i din mintea voastr uvoaie de binecuvântri pentru Dumnezeu i pentru oameni.

V rog s credei acest adevr pe care din experienele mele amare dar strlucite l-am aflat. Orice existen este o tain, dar dezlegarea celor mai multe se afl numai la sfârit.

Slvit s fie Domnul!

N-am avut nimic, Isus

N-am avut nimic Isus,
Când veneam în lume –
Nici cuvânt, nici cunotin,
Nici mcar un nume –
Nici iubire, nici credin,
Nici ndejdea-n bine,
Ci numai singurtatea
Mi-aduceam cu mine...

...N-am nimic nici azi în lume
Decât harfa sfânt
Care înc-mi tot mai plânge
i-nc-mi tot mai cânt,
Dar i-aceasta am, Isuse,
Numai pentru Tine –
Ea e singura avere
Ce-o mai port cu mine.

N-am s duc nimic, Isuse,
Ncând trec din lume
Decât taina peste care
i-ai pus Sfântul Nume,
i durerea i cântarea
Mea nemuritoare –
Doamne, vor ajunge-acestea
S m-atepi Tu, oare?

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUSE KLINKER ( CARAMIDA KLINKER )...Vezi aici!