Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Martirii celui de-al optulea val Anul 257

Publicat la 2011-10-16 de Traian

După moartea lui Galiu, generalul Emilian a fost omorĂąt de dușmanii săi și Valerian a fost ridicat pe tronul Romei. Acest Ăźmpărat, timp de patru ani, a domnit Ăźn liniște și a tratat bine pe creștini. Cu timpul Ăźnsă un magician egiptean numit Macrianus a cĂąștigat o mare influență asupra Ăźmpăratului și l-a determinat să persecute pe creștini. Au fost Ăźntocmite legi Ăźn sensul acesta și prigoana a durat trei ani și șase luni. Suferințele au fost grele și variate.

Rufina și Secunda au fost două tinere frumoase, fiice ale unui cetățean bogat al Romei numit Asterius. Rufina, cea mai mare, a fost logodită cu un tĂąnăr nobil numit Armentarius. Secunda, cea mai tĂąnără, a fost logodită cu Verinus, un tĂąnăr de rang. Și ei amĂąndoi se numeau creștini, dar cĂąnd a Ăźnceput prigoana, ei au dat Ăźnapoi, s-au lepădat de credință, ĂźntorcĂąndu-se la idoli. Tinerele au dovedit Ăźnsă mult mai mult curaj, rămĂąnĂąnd statornice Ăźn credința lor. Logodnicii au stăruit de ele să urmeze pilda lor, ca să se salveze, dar ele n-au vrut. Atunci le-au luat și le-au dus afară din Roma, Ăźntr-o casă la țară, cu gĂąndul să le pună Ăźn siguranță, dar au fost găsite și aduse Ăźn fața guvernatorului. Aici, ele și-au mărturisit credința și n-au vrut să renunțe la ea. Atunci au fost supuse torturilor pe care le-au Ăźndurat cu mult eroism. VăzĂąnd că nu cedează, li s-a tăiat capul cu sabia. Au preferat mai bine să moară decĂąt să se despartă de Cristos.

În această vreme, Ștefan, episcopul Romei, a fost decapitat. Saturnius, prezbiterul de la Toulouse, a fost atacat de gloată și dus să sacrifice. RefuzĂąnd să facă așa ceva, a fost bătut Ăźn chip barbar, apoi a fost legat la picioare de un taur, căruia i-au dat drumul Ăźn jos pe treptele templului. PlecĂąnd Ăźn goană, i-a sfărĂąmat țeasta capului de trepte și i s-au Ăźmprăștiat creierii. Furia poporului fiind mare, nimeni n-a Ăźndrăznit să-i ia trupul mort. La urmă două femei i-au tĂąrĂąt trupul și l-au Ăźngropat Ăźntr-un șanț. Martirul a fost un om foarte Ăźnvățat, iar scrierile sale au fost foarte prețuite.

Sextus a fost un bun diacon Ăźn biserica creștină din Roma. Se presupune că ar fi fost grec de origine. El a dat dovadă de multă Ăźnțelepciune și tact. Datorită lui, s-a terminat cu succes o dispută cu unii ce susțineau alte Ăźnvățături. După ce a fost martirizat Ștefan, a fost ales el ca episcop. În această slujbă, Sextus a dat dovadă de mult curaj, dezbrăcare de sine și spirit de jertfă.

Macrianus, care pe vremea aceasta era guvernator, a obținut din partea Ăźmpăratului Valerian și a senatului aprobarea să dea morții pe toți conducătorii creștinilor. Sextus a fost primul care a fost prins, apoi au urmat alții. El a fost condamnat să fie decapitat. Odată cu el, au mai suferit moartea de martir Ăźncă șase diaconi.

Anchetarea lui Laurențiu

Laurențiu a fost unul din diaconii bisericii din Roma. CĂąnd Sextus a fost dus la locul de execuție, Laurențiu l-a Ăźnsoțit și l-a Ăźncurajat. CĂąnd s-au despărțit, Sextus l-a Ăźnștiințat că nu peste mult va fi arestat și el.

Ca diacon, Laurențiu administra bunurile bisericii și purta grijă de ajutorarea celor săraci, a văduvelor și a orfanilor. Încă de la Ăźnceput, biserica creștină a luat asupra sa Ăźntreținerea nevoiașilor. Pe listele de ajutoare ale lui Laurențiu erau aproape 1.500 de nume. Deși biserica trecea prin focul persecuției, credincioșii n-au uitat de cei săraci, ci fiecare Ăźși dădea contribuția sa bănească Ăźn mod voluntar.

Macrianus a presupus că biserica creștină trebuie să aibă mari bogății, din moment ce ajută pe atĂąția. Dorind să pună mĂąnă pe ele, a trimis soldați să-l aresteze pe Laurențiu. Aceștia l-au tĂąrĂąt Ăźn fața guvernatorului. CĂąnd l-a zărit Macrianus, i-a zis: „Am auzit că voi care vă numiți creștini, posedați comori de aur și argint. Este adevărat?"

Laurențiu i-a răspuns: „Da, Ăźntr-adevăr biserica are mari bogății”.

„Atunci adu aici aceste bogății, zise Macrianus. Nu spun cărțile voastre sacre că trebuie să dați Cezarului ce este al Cezarului? Împăratul are nevoie de aceste comori pentru apărarea imperiului. Deci, trebuie să le predați”.

Laurențiu a cugetat cĂąteva momente, apoi a zis: „În trei zile voi aduna toate bogățiile bisericii”.

NumaidecĂąt guvernatorul a dat ordin să fie eliberat, cu gĂąndul că va primi mari cantități de aur și argint.

Laurențiu s-a dus și a adunat pe toți neputincioșii, schilozii și a chemat pe guvernator să vadă bogățiile bisericii. Acesta cĂąnd a venit a văzut un șir de orbi, altul de schilozi și neputincioși, altul de orfani, de văduve bătrĂąne. Laurențiu i-a zis: „Iată acestea sunt bogățiile bisericii”.

Guvernatorul, Ăźnfuriat, a strigat: „Ce e bătaia aceasta de joc? Unde sunt comorile bisericii? Unde e aurul și argintul?"

„Aceștia pe care Ăźi vezi, sunt adevăratele comori ale bisericii, răspunse din nou Laurențiu. Ei sunt aurul, argintul, perlele și pietrele prețioase”.

Aprins de mĂąnie, guvernatorul strigă la soldați să-l arunce imediat Ăźn temniță. Acolo a fost greu torturat, dar Laurențiu a Ăźndurat torturile cu multă răbdare și chiar cu bucurie. Un soldat numit Romanus, a fost foarte mișcat de comportarea lui și s-a strecurat Ăźn celula lui Laurențiu, rugĂąndu-l să-i spună și lui despre credința creștină. El a fost convertit, apoi plin de bucurie a mărturisit că și el e creștin. Guvernatorul a poruncit să i se taie capul. Astfel Romanus a fost martirizat cu o zi Ăźnainte de Laurențiu.

Laurențiu a fost condamnat să fie prăjit pe grătar. Dezbrăcat de hainele sale, el fu așezat pe un grătar mare de fier sub care ardea un foc puternic. Crudul guvernator se desfăta privindu-l pe grătar, dar n-a auzit nici un oftat, nici un geamăt. Martirul primise putere să triumfe asupra suferințelor. El doar se ruga pentru biserică și pentru convertirea Ăźntregului imperiu, Ăźn cele din urmă și-a dat duhul.

„Ciprian la lei!"

Ani de zile, persecuțiile au pustiit Africa. Mii de nevinovați au fost uciși. Orașul Cartagena din nordul Africii a fost un mare centru al creștinilor. În fruntea bisericii era Ciprian.

Părinții lui Ciprian erau bogați și de viță nobilă. De mic copil, el a fost crescut Ăźn cultul zeilor Romei. El a fost foarte talentat. A studiat mult și a devenit bun filozof și strălucit orator. CĂąnd vorbea Ăźn public, sute se adunau să-l asculte.

Fiind bogat, Ciprian trăia Ăźn mare splendoare. Se Ăźmbrăca excelent, făcea risipă de lux și era mĂąndru de poziția sa. Se desfăta Ăźn orice fel de plăceri și parade. Dar păgĂąnul acesta mĂąndru avea să devină un umil urmaș al lui Cristos.

Un om numit Cecilius, creștin din Cartagena a fost instrumentul de care s-a slujit Dumnezeu la convertirea lui Ciprian. Uneori, El ia cele mai simple unelte spre doborĂąrea celor mari. E minunat să fii la ĂźndemĂąnă Lui.

Înainte de botez, Ciprian a studiat cu grijă Scripturile. Frumusețea și adevărul lor l-au făcut să ia hotărĂąrea ca restul vieții să-l trăiască după preceptele Scripturilor. De aceea și-a vĂąndut averea, banii i-a Ăźmpărțit săracilor, el Ăźnsuși s-a Ăźmbrăcat simplu și a Ăźnceput o viață de renunțare și singurătate. După o vreme, a fost ales prezbiter al bisericii din Cartagena. Grija lui s-a extins nu numai asupra Cartagenei, ci și asupra Numidiei și Mauritaniei. Obiceiul lui era ca Ăźn orice acțiune, să ceară sfatul celorlalți. Una din maximele lui spunea că unitatea poate fi păstrată numai printr-o strĂąnsă părtășie Ăźntre păstor și turmă. El a trăit o viață curată și a fost mult respectat de toți.

După o vreme Ăźnsă, unii păgĂąni au Ăźnceput să-l dușmănească din pricina influenței sale. Ei au Ăźnceput să-l acuze că e conducătorul bandei celor disprețuiți de popor și care se numesc creștini. Ici, colo, au Ăźnceput să se audă strigăte care cereau arestarea, judecarea și condamnarea lui Ciprian. CurĂąnd a apărut un decret dat tocmai de Ăźmpăratul Decius. În decret e numit Cecilius Ciprian, episcopul creștinilor. CĂąnd s-a aflat de decret, Ăźn orașul unde altădată a fost onorat, acum au Ăźnceput să strige: „Ciprian la lei! Ciprian la lei!"

Sfătuit de prieteni să se salveze prin fugă, Ciprian a părăsit Cartagena și s-a dus Ăźn deșert. Cu el s-au mai refugiat și alți creștini, căci furia dușmanilor era mare. În locul retras unde s-au dus, au Ăźnceput să ĂźnsămĂąnțeze pămĂąntul. Timpul Ăźl petreceau muncind și rugĂąndu-se. După doi ani, au primit vești că Ăźn oraș a izbucnit o ciumă pustiitoare, că mii de persoane au murit, iar alții contaminați se zbat Ăźn agonie. Atunci au decis să se Ăźntoarcă Ăźn oraș, spre a ajuta pe cei care i-au dușmănit atĂąt de mult.

În Cartagena, molima trecuse de la casă la casă. Acum domnea spaima și teroarea. Bunătatea și mila au dispărut. Cei atinși de molimă erau scoși Ăźn stradă ca să moară. Orașul era plin de gemete și strigăte după ajutor, dar de groaza morții, toți aveau urechea surdă. Erau ca niște sălbatici lipsiți de milă.

În mijlocul acestei situații, a apărut Ciprian cu grupul de creștini ce fuseseră refugiați. A adunat Ăźn jurul său pe creștinii ce mai rămăseseră Ăźn viață, unii purtau pe trupul lor semnele torturilor ce le-au Ăźndurat și Ciprian le-a spus că acum e momentul să-și arate dragostea față de vrăjmașii lor. Să-și aducă aminte că sunt urmașii lui Cristos, care a poruncit: „Faceți bine celor ce vă prigonesc”. El a Ăźmpărțit orașul pe sectoare și fiecăruia i-a dat locul lui de muncă. Cei mai Ăźnstăriți au contribuit și cu bani pentru ușurarea suferințelor celor lipsiți. De cei ce nimeni nu mai avea milă, creștinii din Cartagena au dovedit milă. În mijlocul Ăźntunericului, ei au fost lumină, unii cu prețul vieții. Ce frumoasă e mărturia creștinului dezbrăcat de sine și aprins de dragostea jertfitoare spre binele altora!

Dar ciuma abia s-a mai potolit puțin și dușmanii au Ăźnceput să acuze pe creștini că ei sunt cauza ciumei. Valul de prigoană a Ăźnceput din nou, mai năpraznic. Durerea pentru cei pierduți și groaza de molimă a Ăźnceput să se reverse asupra creștinilor. Furia a fost sălbatică. Ciprian a fost arestat de proconsulul Aspasius Paternus, judecat și exilat la Curubis. Alții au fost torturați și omorĂąți. După un an, cĂąnd un nou proconsul numit pentru Africa, a sosit la Cartagena, persecuția nu Ăźncetase. CurĂąnd el a poruncit ca Ciprian să fie adus din exil la scaunul său de judecată. Vestea s-a răspĂąndit ca fulgerul. În ziua hotărĂątă, o mare mulțime atĂąt de creștini cĂąt și de păgĂąni au venit de față. proconsulul i-a zis: „Tu ești Ciprian, episcopul nelegiuiților și al ticăloșilor? PreasfĂąntul Ăźmpărat Ăźți poruncește să sacrifici!"

„Nu voi sacrifica!" - a răspuns Ciprian.

„E bine să te gĂąndești, Ăźnainte de a refuza - i-a zis proconsulul - de ce să dai cu piciorul la viață?"

„Nu pierde vremea, ĂźntrebĂąndu-mă - a zis Ciprian - ci aplică-mi pedeapsa pe care o crezi justă; n-are rost să mă apăr”.

Atunci proconsulul a pronunțat sentința să fie omorĂąt cu sabia. Singurele cuvinte ce le-a rostit, auzindu-și sentința, au fost: „Îți mulțumesc, o, Dumnezeule!"

El a fost dus Ăźntr-un cĂąmp din apropiere, Ăźmprejmuit cu pomi. Mulțimea a venit aici, unii s-au cățărat printre ramuri, ca să poată vedea această scenă. La locul de execuție, Ciprian a Ăźngenuncheat, și-a acoperit ochii cu mĂąinile și sabia călăului i-a despărțit capul de trup. Martirajul său a avut loc la 14 Septembrie 258 d.Cr.

Așa a murit Ciprian, unul din bărbații de seamă ai creștinismului. Viața lui a fost o mare binecuvĂąntare pentru mulți. CuvĂąntul lui a Ăźntărit și Ăźmbărbătat pe cei ce aveau de Ăźndurat suferințe așa de grele pentru Cristos Domnul. Chiar retragerea lui Ăźn pustie a fost cu scopul de a-și ajuta frații. Pentru cei arestați și torturați Ăźn timpul prigoanei de sub Decius, Ciprian a avut o mare admirație. El a scris: „Cu ce cuvinte aș putea eu să cĂąnt laudele voastre? O, frați eroi! Mulțimea martorilor a privit cu admirație lupta voastră spirituală pentru Domnul. Ei v-au auzit pe voi robii Lui, mărturisind numele Lui deschis Ăźnaintea oamenilor, cu o credință nestricăcioasă și cu un curaj divin. Ei v-au văzut neĂźnarmați Ăźmpotriva furiei lumii, dar apărați tot timpul de scutul credinței.

SĂąngele, care era să potolească setea prigonitorilor, a curs Ăźn rĂąuri - glorios sĂąnge ce stinge și flăcările iadului. O, ce spectacol pentru Dumnezeu Ăźnsuși! Ce sublim, ce măreț! Cu cĂątă bucurie nu a luptat și a biruit Cristos Ăźn cei ce sunt ai Lui. El le dă tot ceea ce se pare că a luat de la ei. El e prezent Ăźn luptă, susținĂąndu-i și ĂźnflăcărĂąndu-i pe campionii Numelui Său. El, care pentru noi a biruit moartea, nu Ăźncetează a birui Ăźn noi. Fericită e Biserica noastră luminată cu o așa glorie divină și Ăźnnobilată Ăźn zilele noastre prin sĂąngele martirilor. Mai Ăźnainte, ea strălucea albă prin curăția copiilor ei, acum ea a primit o mantie Ăźmpărătească de purpură roșie scăldată Ăźn sĂąngele lor" (Ciprian X, 3, 6).

Suferințele lui Dionisius și a celor din Egipt

Eusebiu, Ăźn „Istoria Bisericească” cap. XI, redă o scrisoare a lui Dionisius din Alexandria către Germanus, un episcop contemporan al său, care a Ăźncercat să-l defăimeze. Din scrisoare se poate observa cum erau arestați creștinii, cum prin amenințări se Ăźncerca coruperea lor, cum erau judecați și condamnați numai pentru faptul că se Ăźnchinau viului Dumnezeu și nu acceptau compromisul de a se Ăźnchina și zeilor.

Dionisius, Ăźmpreună cu alți patru creștini au fost trimiși la judecată Ăźnaintea prefectului Emilianus. Iată ce scrie el: „Mă tem că Ăźn timp ce sunt forțat să relatez minunata providență a lui Dumnezeu, voi fi expus neghiobiei și insensibilității. Dar, după cum s-a zis, e o onoare să ții tăinuite secretele Ăźmpăratului și e o glorie să faci de cunoscut lucrările lui Dumnezeu, eu voi Ăźnfrunta violența lui Germanus. Am venit Ăźn fața lui Emilianus nu singur, ci Ăźnsoțit de Maximus, prezbiter, tovarășul meu de lucru, de diaconii Faustus, Eusebius Ceremon și de un oare care frate venit din Roma. Oricum, Emilianus nu mi-a spus dintr-odată să nu mai țin adunări, ca și cum aceasta ar fi fost de prisos, căci țintea la ce era de primă importanță; nu era Ăźngrijorat că adun pe alții, ci că nu trebuie să fim creștini, de aceea mi-a poruncit să renunț, crezĂąnd, fără Ăźndoială, că dacă eu mă schimb, ceilalți vor urma exemplul meu. I-am răspuns nu prin scurtele cuvinte că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decĂąt de oameni", ci Ăźn mod direct i-am mărturisit că nicidecum eu nu pot să mă Ăźnchin la altceva decĂąt Dumnezeului adevărat și că niciodată nu voi Ăźnceta de a fi creștin. Drept urmare, el a poruncit să mergem Ăźntr-o localitate Ăźnvecinată cu deșertul, numită Cefro”.

„Dar ascultă cuvintele care au fost pronunțate de ambele părți, așa cum au fost Ăźnregistrate. Dionisius și Faustus, Maximus, Marcelus și Ceremon fiind aliniați, Emilianus, prefectul, a zis: „Chiar eu personal am discutat cu voi despre bunătatea majestăților noastre, pe care și voi ați experimentat-o. Ei v-au acordat șansa de a vă scăpa, dacă sunteți dispuși să vă Ăźntoarceți la cursul naturii, să vă Ăźnchinați zeilor, care i-au păstrat Ăźn domnie și să uitați acele practici ce sunt așa de nenaturale. Ce ziceți la aceste lucruri? Căci nici nu mă aștept ca voi să le fiți nerecunoscători, din moment ce ei vă vreau binele”. Dionisius a răspuns: „Nu toți zeii primesc Ăźnchinare de la toți oamenii, ci fiecare grupare se Ăźnchină acelora pe care ei Ăźi cred ca zei. Noi, deci, ne Ăźnchinăm singurului Dumnezeu și Creator al tuturor lucrurilor, și El e Cel ce a Ăźncredințat domnia Ăźnaltelor excelențe și sacrelor majestăți Valerian și Galienus. Lui ne Ăźnchinăm și Ăźl adorăm, Lui Ăźi aducem necurmat rugăciuni ca domnia lor să poată continua tare și nezguduită”.

Prefectul Emilianus a zis din nou: „Dar cine vă Ăźmpiedecă de a vă Ăźnchina și acestui Dumnezeu, dacă este un zeu Ăźmpreună cu acei ce sunt zei naturali? Căci vi se poruncește să vă Ăźnchinați zeilor, acelor zei care sunt cunoscuți de toți ca atare”. Dionisius a răspuns: „Noi nu ne Ăźnchinăm la un altul”. Prefectul Emilianus a zis: „Îmi dau seama că sunteți Ăźn același timp și nerecunoscători, și insensibili față de clemența Cezarilor noștri. De aceea, nu veți mai rămĂąne Ăźn cetatea aceasta, ci veți fi trimiși Ăźn părțile Libiei, Ăźn localitatea numită Cefro. Căci acest loc l-am ales conform ordinelor Cezarilor. Dar nici vouă, nici altora, cu nici un chip nu vi se va Ăźngădui nici să țineți Ăźntruniri, nici să intrați Ăźn ceea ce voi numiți dormitoare sau cimitire. (Pe vremea aceea, creștinii numeau „cimitir", adică „dormitor", locul unde depuneau morții. În lumina Evangheliei, moartea e ca un somn. Aceste dormitoare, fie că erau peșteri sau catacombe subterane, erau locul unde se adunau creștinii.) Dar dacă se va găsi că vreunul nu s-a dus unde am poruncit, sau dacă va fi găsit Ăźn vreo adunare, va face aceasta spre pierzarea sa. Căci pedeapsa necesară nu va zăbovi. Plecați, deci, unde v-am poruncit”. Astfel, m-a constrĂąns să plec, bolnav cum eram, fără să-mi dea măcar o zi de răgaz. Ce răgaz am avut atunci să țin sau să nu țin adunări?"

După ce scrie alte lucruri, el zice: „Dar departe de noi de a nu ne aduna laolaltă prin ajutorul divin. Din contră, cu atĂąt mai mult am putut să-i adun pe cei ce erau Ăźn cetate, ca și cum aș fi fost Ăźn mijlocul lor: absent, Ăźntr-adevăr, Ăźn trup, după cum am spus, dar prezent Ăźn duh. În Cefro, s-a adunat o frumoasă congregație cu noi, parte din frații ce ne-au Ăźnsoțit din cetate, parte din cei ce au venit din Egipt și s-au unit cu noi. Astfel Dumnezeu a deschis o ușă pentru CuvĂąnt ca și acolo. La Ăźnceput, Ăźntr-adevăr am fost persecutați, am fost Ăźmproșcați cu pietre; dar Ăźn cele din urmă nu puțini dintre păgĂąni, abandonĂąnd idolii, s-au Ăźntors la Dumnezeu, căci CuvĂąntul atunci a fost semănat pentru prima dată Ăźntre ei, niciodată Ăźnainte nu l-au auzit. Astfel, parcă Dumnezeu ne-a condus pentru această cauză la ei, căci după ce ne-am făcut lucrarea, am fost transferați Ăźn altă parte. De fapt, Emilianus, după cĂąt se pare, a dispus să fim duși Ăźn locuri mai rele, mai pline de orori decĂąt cele din Libia, căci el a poruncit celor din districtul Mareotic să se adune Ăźn anumite sate separate. Dar grupa noastră, Ăźmpreună cu acei ce trebuiau să fie primii deportați, el a poruncit să fie lăsată pe drum. Căci, fără Ăźndoială, Ăźn planurile și pregătirile lui era ca oricĂąnd ar fi dorit să ne poată ușor lua captivi. CĂąnd prima dată mi s-a ordonat să merg la Cefro, deși nu știam unde e localitatea aceasta, căci nici nu auzisem de ea Ăźnainte, totuși am mers calm și cu bucurie. Dar cĂąnd mi s-a spus că trebuie să mă mut la Coluthion, cei ce erau de față știu ce mult m-am necăjit. Pentru aceasta mă acuz singur. La Ăźnceput m-am necăjit, mi-a fost foarte greu. Deși aceste locuri s-a ĂźntĂąmplat să-mi fie mai cunoscute și mai familiare mie, se spunea că e mai lipsită de frați, de oameni buni și e mai expusă insolenței călătorilor și incursiunilor din partea tĂąlharilor. Dar am fost mĂąngĂąiat de frați, care mi-au reamintit că e mai aproape de oraș. E adevărat că Cefro ne-a adus un mare număr de frați din Egipt, așa că am fost Ăźn stare să lățim biserica, s-o ducem mai departe, dar aici fiind orașul mai aproape, vom putea fi mai des vizitați de cei ce Ăźn mod real ne erau scumpi și preaiubiți. Căci ei ar veni și ar ĂźntĂąrzia cu noi și ca și Ăźn cele mai Ăźndepărtate suburbii, ar fi și aici Ăźntruniri, măcar Ăźn parte. Și așa a și fost”.

Într-o altă epistolă către Domițius și Didimus, Dionisius ne dă alte referințe despre persecuții. El spune: „Este de prisos să vă Ăźnșir frații pe nume, deoarece sunt și numeroși și voi nu-i cunoașteți. Dar trebuie să știți că sunt bărbați și femei, tineri și bătrĂąni, tinere fecioare și matrone Ăźn vĂąrstă, soldați și civili din toate clasele și toate vĂąrstele, care au primit coroana victoriei sub lovituri de bici și Ăźn flăcări, unii chiar sub ascuțișul săbiei. Oricum, pentru mulți scurgerea unui timp Ăźndelungat nu a fost ceva suficient să-i facă să apară acceptabili Ăźn fața lui Dumnezeu, cum Ăźntr-adevăr n-a apărut pentru mine pĂąnă Ăźn momentul de față. Deci, am fost rezervat pentru un timp pe care El Ăźl cunoaște mai bine și mai potrivit, căci a zis: „La vremea potrivită te-am ascultat și Ăźn ziua mĂąntuirii te-am ajutat”. Fiindcă ați Ăźntrebat și doriți să fiți informați despre toate cu privire la noi, ați auzit totul cum am călătorit, cum am fost duși ca prizonieri de centurioni și magistrați, soldați și ofițeri cu ei, eu și Caius, Faustus, Petru și Pavel; deodată a venit o grupă de mareotiți, care ne-au tĂąrĂąt cu ei, noi i-am urmat nu de voie, ci forțați. Acum Caius, Petru și eu suntem singuri, despărțiți de restul fraților noștri, suntem Ăźnchiși Ăźntr-un loc sălbatic și deșert din Libia, la o distanță cam de trei zile de călătorie de la Paretonium”. După alte cĂąteva remarci, el continuă: „În cetate, cĂąțiva s-au ascuns și vizitează Ăźn secret pe frați: prezbiterii Maximus, Dioscorus, Demetrius și Lucius. Căci Faustinus și Aquila, care sunt proeminenți Ăźn lume, acum rătăcesc prin Egipt. Diaconii care supraviețuiesc sunt: Faustus, Eusebius, Ceremon. Eusebiu, care de la Ăźnceput a fost Ăźntărit de Domnul și care a fost bine calificat spre a Ăźndeplini grelele Ăźndatoriri ale celor credincioși ce se aflau Ăźn temnițe și să Ăźndeplinească periculoasa slujbă de ĂźnmormĂąntare a desăvĂąrșiților și fericiților ce sufereau moartea de martir. Căci pĂąnă Ăźn prezent, guvernatorul n-a Ăźncetat să omoare pe unii, după cum am spus mai sus, Ăźn cel mai crud mod, ori de cĂąte ori sunt dați Ăźn judecată, torturĂąnd pe alții cu biciuirea, exterminĂąnd pe alții prin Ăźntemnițare și punere Ăźn cătușe. În plus a poruncit ca nimeni să nu se prea apropie de ei. El Ăźnsuși verifica să vadă dacă se respectă acestea. Totuși Dumnezeu, prin vioiciunea și bunătatea fraților, a Ăźngăduit unele ușurări celor necăjiți”. Dar Faustus nu la mult timp după aceasta a fost decapitat.

Martirii din Cezareea

În timpul persecuției de sub Valerian, Ăźn Palestina, la Cezareea, trei bărbați au strălucit Ăźn credința lor și au fost onorați cu martirajul, devenind hrană fiarelor sălbatice. Numele lor a fost: Priscus, Malcus și Alexandru. Cei doi din urmă au locuit la primul, undeva la țară. Ei păreau a fi fără grijă, nepăsători, dar cĂąnd s-a ivit ocazia nimerită, ei deja ardeau de dorința de a obține premiul, coroana de martir. În scopul acesta, ei s-au dus la Cezareea și s-au prezentat de bună voie judecătorului, care i-a condamnat la moarte.

Marinus a fost un distins ofițer din Cezareea. El a primit deosebite onoruri pentru faptele sale militare. Era renumit pentru familia sa, precum și pentru averea ce o avea. Dar el a devenit creștin. Odată, romanii au vrut să-i Ăźncredințeze un post ce devenise vacant, dar tocmai cĂąnd era să primească noua funcție, unul a pășit Ăźn fața judecătorului și s-a opus, spunĂąnd că nu e legal să i se dea această onoare, căci Marinus e creștin și a refuzat să jertfească Ăźmpăraților. La Ăźnceput, judecătorul Acheus s-a ridicat și l-a Ăźntrebat pe Marinus despre părerile sale. CĂąnd acesta a mărturisit cu Ăźndrăzneală că e creștin, i-a dat timp de trei ore să reflecteze asupra problemei. La sfĂąrșitul celor trei ore, fiindcă n-a fost dispus să se lepede de credința sa Ăźn Isus, a fost decapitat. A renunțat la o glorie trecătoare, ca să primească o glorie eternă.

O sclavă creștină cĂąștiga pe fiica guvernatorului

Filipus, guvernatorul din Alexandria, avea o fiică numită Eugenia. Ea era foarte frumoasă și tatăl său era foarte atașat de ea. O sclavă creștină din casa guvernatorului i-a vorbit fetei despre bucuria vieții creștine. Prin această sclavă, Eugenia a fost convertită la creștinism.

NeĂźndrăznind să-și arate pe fața convertirea, de frica pedepsei, Eugenia a fugit de la casa părintească la casa lui Helenus, un bătrĂąn prezbiter al bisericii. Ca să nu fie găsită, ea și-a schimbat hainele de fată cu niște haine ce le purtau băieții pe vremea aceea. Deghizată Ăźn felul acesta, fără ca cineva să bănuiască ceva, ea și-a luat numele de Eugen și a intrat la o mănăstire de călugări din Alexandria, unde a primit o chilioara a ei. După cĂątva timp, conducătorul mănăstirii a murit. Fiindcă tĂąnărul Eugen dovedea cunoștințe deosebite și devenise stimat de ceilalți călugări prin comportarea sa, Eugen a fost ales conducător al mănăstirii. După un timp o femeie din Alexandria numită Melania, din sete de răzbunare, a Ăźnvinuit pe Eugen și Ăźncă pe cĂąțiva de anumite crime. Cei acuzați au fost aduși Ăźnaintea guvernatorului Filipus, tatăl Eugeniei. Cum arestații erau creștini, ei erau considerați vinovați de toate păcatele, chiar fără nici o dovadă. Eugenia dĂąndu-și seama de pericol și știind că se poate salva pe ea și pe ceilalți, ea se hotărĂź să divulge guvernatorului că e fiica lui. Astfel, ea Ăźi ceru să-i acorde un timp și un loc ca să-i spună adevărul. ConvingĂąndu-se că acuzatul Eugen e fiica lui, el și-a dat seama de nevinovăția ei și de acuzele false ale Melaniei. AtĂąt Eugenia cĂąt și ceilalți doi acuzați, Proteus și Hiacintus au fost scăpați. Nu la multă vreme după aceasta, Ăźnsuși Filipus a devenit creștin și chiar episcop la Alexandria. La urmă, el a suferit moarte de martir pentru credința sa Ăźn Domnul Isus.

După moartea tatălui, Eugenia a mers la Roma. Acolo a fost torturată și Ăźn cele din urmă a fost legată de un pietroi mare și a fost Ăźnecată Ăźn Tibru.

Groaznicul sfĂąrșit al Ăźmpăratului Valerian

Acest Ăźmpărat tiran care timp de mai bine de trei ani a prigonit crunt pe creștini, Ăźntr-o luptă cu Sapor Ăźmpăratul Persiei, a fost luat prizonier, dus Ăźn Persia și tratat cu cea mai mare cruzime. Se părea că toate cruzimile exercitate de el Ăźmpotriva creștinilor, s-au Ăźntors asupra capului său. Sapor, ca să-l umilească, i-a cerut să Ăźngenuncheze, ori de cĂąte ori vine Ăźn fața sa. Îl trata ca pe cel din urmă sclav. CĂąnd Sapor trebuia să Ăźncalece pe calul său, Valerian trebuia să stea pe coate și genunchi, ca scăunel, și Ăźmpăratul urca ĂźntĂąi pe el, apoi pe cal. Ironic, Sapor repeta mereu: „Această formă ghemuită a celui ce a fost cĂąndva Ăźmpărat, demonstrează mai bine decĂąt toate picturile pe care artiștii Romei le pot desena, cine a cĂąștigat victoria”.

Timp de șapte ani Valerian a fost ținut Ăźn această stare de sclavie. Apoi Sapor a poruncit să i se scoată ochii. Valerian devenise un sclav orb. Dar nici aceasta nu a putut potoli răzbunarea lui Sapor, căci după un timp porunci ca Valerian să fie jupuit de viu. În timp ce Ăźi jupuiau pielea, Ăźn chinuri groaznice, Valerian o sfĂąrși cu viața.

Pe tronul Romei, după prinderea lui Valerian, a urmat Galienus, fiul său. Sub domnia lui, biserica s-a bucurat de pace.
 

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!