Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Martirii celui de-al patrulea val anul 163 d.Cr

Publicat la 2011-10-14 de Traian

Antonius Pius, care a urmat la tron după Adrian, s-a distins prin bunătatea sa. El a fost denumit de popor „Părintele virtuților”. Imediat după urcarea pe tron, el a dat un edict care sfĂąrșește cu cuvintele: „Dacă cineva va neliniști sau necăji pe creștini, fără să aibă altă cauză decĂąt credința lor, creștinii să fie puși Ăźn libertate, iar acuzatorii lor să fie pedepsiți”.

Aceasta a oprit cu totul valul de prigoană pornit sub Traian. Nimeni nu mai Ăźndrăznea să-i acuze pe creștini căci ajungea el la Ăźnchisoare. În această perioadă, Biserica a crescut și s-a Ăźntărit tot mai mult.

Dar regula că după vreme bună, vine și vreme rea, s-a adeverit și Ăźn istoria creștinilor. Antonius Pius a fost urmat la tron de Marcu Aureliu. Cu toate că el a fost un Ăźmpărat bun, Ăźn timpul domniei sale, a Ăźnceput una din cele mai crĂąncene persecuții. Nu este sigur dacă el a dat poruncă să fie prigoniți creștinii și nici dacă a tolerat așa ceva. Totuși, mii de creștini au fost martirizați. El fie că n-a știut - ceea ce greu se poate concepe - fie că a fost indiferent față de suferințele creștinilor. Persecuția a fost Ăźnsă deosebit de grea Ăźn Asia și Ăźn Galia.

AtĂąt de oribile erau torturile, ĂźncĂąt mulți din spectatori se Ăźnfiorau de groază privind, și erau Ăźnmărmuriți de curajul celor ce sufereau. Unii martiri erau forțați să treacă cu picioarele - deja toate răni - peste spini, cuie sau bucăți de scoici ascuțite. Alții erau biciuiți pĂąnă ce li se despuia carnea și le atĂąrnau nervii, venele și tendoanele. După ce sufereau cele mai Ăźnfricoșătoare schingiuiri, erau prăjiți sau dați morții prin ardere. Martiri mai de seamă Ăźn această perioadă au fost: Policarp de Smirna, Iustin Martirul și Blandina.

Policarp

Policarp a fost păstorul bisericii din Smirna. El s-a născut la anul 70 d.Cr. Pe el, Ireneu, elevul și admiratorul său, Ăźl numește Ăźntr-o scrisoare către Florinul: „BinecuvĂąntatul și apostolicul prezbiter”. Scrisoarea este păstrată Ăźn lucrarea lui Eusebiu. Se crede că Policarp a fost ordinat Ăźn această slujbă chiar de apostolul Ioan. Tot Ăźn scrisoarea pomenită, Ireneu spune că Ăźși aduce aminte de discuția sa cu Policarp, Ăźși amintea locul Ăźn care binecuvĂąntatul Policarp obișnuia să stea cĂąnd vorbea... și cum descria el discuția cu Ioan și cu ceilalți care au văzut pe Domnul. Așa a primit el Ăźnvățăturile și minunile Domnului de la martori oculari.

Numele lui Policarp nu este pomenit Ăźn Biblie, deși unii sunt de părere că el ar fi Ăźngerul bisericii din Smirna, căruia i se adresează de către Domnul scrisoarea din Apocalipsa. Știm precis că el a petrecut mulți ani Ăźmpreună cu cei ce L-au văzut pe MĂąntuitorul. Dacă ar fi scris și s-ar fi păstrat scrierile lui, am avea o imagine clară a stării bisericii din prima parte a secolului al doilea. Dar nu ne-a rămas de la el decĂąt o singură scrisoare scurtă către biserica din Filipi, care conține Ăźndemnuri practice, pline de duh și cu foarte multe citate din Scripturi. Ea a fost scrisă prin anul 116.

Mai tĂąrziu, Policarp a făcut o călătorie la Roma, unde a stat de vorbă cu Anicetus privitor la sărbătoarea Paștelor. Acolo l-a ĂźntĂąlnit și pe Marcion pe care l-a Ăźnfruntat cu asprime.

În anul 161 d.Cr., cĂąnd Marcu Aureliu a devenit Ăźmpărat, el a căutat să accentueze cultul Ăźmpăratului. O părere greșit concepută era că numai printr-o religie de stat poți păstra imperiul. Ideea aceasta a fost sĂąmburele uneia din cele mai sĂąngeroase persecuții cunoscute Ăźn istorie. De aceea, nu ne-am mirat cĂąnd aceeași idee a fost fluturată și Ăźn RomĂąnia pĂąnă acum cĂąțiva ani Ăźn urmă. Ea a produs aceleași rezultate: șicanări, arestări și condamnări.

Iată cum descrie un istoric vechi Ăźmprejurările care au dus la martirajul lui Policarp.

Un tĂąnăr creștin numit Germanicus a fost condamnat să fie sfĂąșiat de fiarele sălbatice din pricina credinței sale. El a Ăźnfruntat moartea cu atĂąta curaj, ĂźncĂąt mulți din spectatori au fost convertiți pe loc la credința care inspiră atĂąta tărie. Aceasta a Ăźnfuriat pe ceilalți, care au Ăźnceput să strige: „Moarte creștinilor!" În Ăźnvălmășeala care a urmat, un oarecare frigian numit Quintus, venit nu demult din țara sa, a fost așa de mișcat de toate cele petrecute, de urletul lacom al fiarelor, ĂźncĂąt desprinzĂąndu-se din mulțime, a trecut Ăźn fața scaunului de judecată, denunțĂąndu-se singur Ăźn fața magistraților. El fu dat numaidecĂąt morții. Atunci, unii din dușmanii creștinilor au Ăźnceput să strige: „Pierzare tuturor celor răi! Policarp să fie căutat!" Și a fost o mare turbulență.

Policarp auzind că e Ăźn mare primejdie, a fugit și a reușit să se ascundă, dar a fost descoperit de un copil. Din aceasta, precum și dintr-un vis pe care Ăźl avusese că patul lui deodată a luat foc, el a tras concluzia că voia lui Dumnezeu este ca el să sufere martirajul. De aceea, cu toate că a avut o nouă posibilitate să scape, nu a mai fugit. După ce a ospătat pe cei ce au venit să-l aresteze, el a dorit Ăźncă odată să aibă ora de rugăciune, lucru care i s-a Ăźngăduit. Se spune că s-a rugat cu atĂąta Ăźnflăcărare ĂźncĂąt gardienii veniți după el, s-au pocăit. El a fost dus Ăźnaintea proconsulului. Pe drum, cĂąnd să se apropie de oraș magistratul opri și Ăźl luă Ăźn carul lui. El Ăźl Ăźntrebă: „Ce rău e Ăźn cultul și sacrificiul Ăźmpăratului?" - „Aceasta e ceva ce eu nu pot face", răspunse Policarp. Auzind acest răspuns, magistratul Ăźl aruncă jos din carul său și căzĂąnd, bătrĂąnul se lovi la un picior, așa că Ăźn stadion intră șchiopătĂąnd, abia tĂąrĂąndu-și piciorul. Aici Ăźn circ, proconsulul Ăźi oferi libertatea cu condiția să se lepede de credință și să-L blesteme pe Cristos. „Optzeci și șase de ani L-am servit pe Cristos - răspunse Policarp - și nu mi-a făcut nici un rău, cum aș putea atunci să-L blestem pe Regele și MĂąntuitorul meu?"

— Eu am fiare sălbatice care te vor sfĂąșia Ăźntr-o clipă -strigă proconsulul.

— Cheamă-le! - răspunse Policarp.

— Tu ai vrea fiarele, dar eu vreau să fii ars de viu pe rug - amenință proconsulul.

— De ce mai ĂźntĂąrzii? - Ăźntrebă sfĂąntul.

După aceasta un slujbaș a pășit Ăźn arenă și a strigat de trei ori: „Policarp a mărturisit că este creștin”. Mulțimea a Ăźnceput să vocifereze, iar proconsulul dădu poruncă să fie ars de viu.

Policarp fu dezbrăcat și cu hainele Ăźn spate, fu așezat pe o grămadă de crengi. CĂąnd au pus focul, bătrĂąnul a Ăźngenuncheat acolo și s-a rugat zicĂąnd: „O, Doamne, Dumnezeu Atotputernic, Tatăl preaiubitului Tău Fiu Isus Cristos, prin care am Ăźnvățat să Te cunoaștem! Te binecuvĂąntez că m-ai găsit vrednic Ăźn această zi, Ăźn această oră, să iau loc Ăźntre martirii Tăi și să beau potirul Cristosului Tău, pentru Ăźnvierea vieții veșnice a trupului și a sufletului meu. Să fiu primit Ăźnaintea Ta ca o jertfă de bun miros. Te laud, Te binecuvĂąntez, Te glorific pentru tot ce ai făcut cu mine”.

Flăcările se ridicau Ăźn lungi limbi de foc, dar parcă ocoleau trupul credinciosului urmaș al lui Cristos. Atunci, unul din călăi a ĂźmplĂąntat un pumnal Ăźn trupul lui Policarp, care se prăvăli Ăźn jăratec.

Iustin Martirul

Iustin Martirul a fost principalul apologet al vremii sale. În el, creștinismul a avut un vajnic și neĂźnfricat apărător. Scrierile lui adresate Ăźmpăratului și poporului căutau să Ăźmprăștie norii acuzațiilor nedrepte aduse creștinilor.

Iustin a fost născut Ăźn anul 103 d.Cr., la Nicopolis, dintr-o familie păgĂąnă, care a imigrat din Grecia Ăźn Samaria la Ăźnceputul secolului al doilea. Deci, Ăźncă de mic, din leagăn, a fost așezat Ăźntre păgĂąnism și iudaism, cu care a avut mult de luptat mai tĂąrziu. Se pare că părinții au avut o situație bună, ceea ce l-a ajutat să facă mai multe călătorii. Era familiarizat cu toate necazurile și suferințele vremii sale.

El a avut un caracter bine format. S-a ferit de corupție, nu a iubit luxul și plăcerile, nu a frecventat forul, arena de sport și nici palatele. De tĂąnăr a Ăźmbrăcat mantia de filozof și și-a luat drept țintă cercetarea adevărului. Prima școală care a urmat-o a fost aceea a filozofilor stoici. Acolo s-a deprins cu viața aspră. Dar văzĂąnd că Ăźnvățătorii acestei școli nu aprofundează gĂąndirea, ci rămĂąn doar la niște reguli de viață, i-a părăsit și s-a dus la școala peripatetică. Dar și aici a fost decepționat cĂąnd a făcut constatarea că Ăźnvățătorul său profesează filozofia numai de dragul onoarei ce i-o aduce aceasta. Nimic nu putea să-i irite mai mult inima și mintea sa tĂąnără, care căuta cu sete adevărul curat, ca aceasta. De aceea părăsi și această școală și se duse la una pitagoreană, care avea mare reputație datorită misticismului oriental, armonizat cu curentul predominant al vremii. A căutat apoi și s-a adĂąncit Ăźn doctrinele alese ale lui Plato. Dar lumea ideală prezentată de școlile acestea era ca o regiune Ăźnghețată, care nu-i putea Ăźncălzi inima sau schimba viața, Ăźncă odată Ăźși văzu nădejdile Ăźnșelate.

Prin această vreme, ajunse să aibă unele noțiuni vagi despre adevărul creștinismului. El ne spune Ăźn „Apologia" sa (a doua), despre adĂąnca impresie care au produs-o asupra sa suferințele martirilor. El spune: „În timp ce mă desfătam studiind doctrinele lui Plato și chiar pe cĂąnd auzeam de calomniile aruncate asupra creștinilor, văzĂąndu-i așa de calmi și senini Ăźn fața morții și Ăźn mijlocul pericolelor pe care lumea le socotea așa de grozave, Ăźmi ziceam că este imposibil ca ei să fie oameni care să trăiască Ăźn pofte și crime”. Aceste spectacole mișcătoare, l-au pregătit să primească chemarea lui Dumnezeu.

Într-o zi, Iustin se plimba singur Ăźn meditație pe țărmul mării. Aici ĂźntĂąlni un bătrĂąn necunoscut, a cărui Ăźnfățișare arăta gravitate și gingășie. Părea un filozof, care a găsit pace Ăźn filozofia lui. Ei au intrat Ăźn vorbă. BătrĂąnul putea citi pe fața lui Iustin frămĂąntările lăuntrului său. Cu o dibăcie deosebită, bătrĂąnul atinse punctul sensibil al lui Iustin, arătĂąndu-i că filozofia lui nu are nici o influență asupra vieții morale și că Ăźl lasă pradă celei mai chinuitoare nesiguranțe cu privire la cele mai serioase probleme. „Unde se găsește atunci adevărul, dacă nu Ăźntre filozofi?" Ăźntrebă Iustin nedumerit. „Cu mult Ăźnainte de filozofi - răspunse bătrĂąnul - au trăit Ăźn vechime niște oameni drepți și fericiți, prieteni ai lui Dumnezeu. Ei vorbeau prin Duhul Său și se numeau prooroci. Ei spuneau oamenilor ceea ce au auzit și i-a Ăźnvățat Duhul SfĂąnt. Ei se Ăźnchinau lui Dumnezeu, Creatorul și Tatăl tuturor. Ei adorau pe Isus Cristos, Fiul Său. Cere ca porțile luminii să ți se deschidă și ție acum”. De altfel, aceasta era dorința lui Iustin din tinerețe. Acum, după ce ascultase pe filozofi, Ăźi părăsi și se Ăźntoarse spre prooroci, spre Cel ce este mai mare și mai presus de prooroci - CuvĂąntul veșnic - al cărui martor credincios avea să fie de acum Ăźnainte.

Convertirea lui Iustin a fost sfĂąrșitul unei lungi și grele lupte lăuntrice. Niciodată el nu a disprețuit filozofia, pe care o considera un drum greu de urcat Ăźn căutarea adevărului. El susținea că platonismul a fost o pregătire a lumii păgĂąne pentru creștinism.

El, care a experimentat toate luptele și frămĂąntările mintale ale contemporanilor săi, cunoștea deci și boala și leacul. A fost admirabil pregătit pentru a fi un harnic misionar. Avea adĂąnc dezvoltat simțul răspunderii de starea altora. Se simțea Ăźndatorat să predice atĂąt iudeilor cĂąt și paginilor. El declară Ăźn „Apologia" sa că s-ar simți vinovat de ignoranța paginilor, dacă n-ar face tot ce-i stă Ăźn putință spre a o Ăźnlătura. „Fiecare - spunea el - poate purta mărturia adevărului și dacă nu o face, va fi judecat odată de Dumnezeu”.

Credincios convingerilor sale, era neobosit Ăźn străduința de a răspĂąndi Ăźnvățătura creștină. Pe lĂąngă predici, el mai ținea anumite conferințe cu evreii și cu păgĂąnii, la fel și cu ereticii. În aceste discuții, el dădea dovadă de multă răbdare și tărie. El a călătorit mult. Astfel Ăźl găsim la Efes, unde a purtat discuția cu evreul Trifon. Discuția a scris-o Ăźntr-o carte intitulată „Dialogul cu iudeul Trifon". Apoi Ăźl găsim la Roma Ăźmpotrivindu-se unui filozof fals numit Crescens.

Cea mai de seamă activitate a lui Ăźnsă a desfășurat-o apărĂąnd creștinismul Ăźmpotriva nedreptelor Ăźnvinuiri de tot felul. Prin scrisul lui, glasul creștinilor s-a auzit Ăźnaintea Ăźmpăraților. AdĂąnc convins de dreptatea cauzei sale, pledează cu toată autoritatea Ăźn numele veșnicei legi a justiției contra atĂątor violențe făcute creștinismului și arată clar, că el crede că face un serviciu țării sale, denunțĂąnd aceste nelegiuiri. În introducerea „Apologiei", el spune:

„Către Ăźmpăratul Titus - Aelius - Adrian - Antonius - Pius - Cezar August - și către fiul său, eminentul filozof și prieten al științei, fiul lui Lucius Cezar prin natură și fiul Ăźmpăratului prin adopțiune, către venerabilul Senat și către Ăźntreg poporul roman. În numele acestor oameni urĂąți pe nedrept și față de care s-au făcut atĂątea abuzuri, eu, Iustinian, unul dintre ei, vă prezint acest discurs și petiție. Tu, care peste tot ești proclamat cel pios, paznic al dreptății, prieten al adevărului, faptele tale vor arăta dacă meriți aceste titluri. Ținta mea nu este nici să te măgulesc prin această scrisoare, nici să obțin vreun favor.

Eu simplu vă cer să ne judecați după regulile unei amănunțite și luminate echități și nu după o simplă presupunere, nici Ăźn numele unei superstiții sancționate de voi, spre a place oamenilor, nici după o pornire negĂąndită, nici după o convingere din calomnii. Aceasta ar Ăźnsemna să vă judecați pe voi Ăźnșivă, căci noi nu ne temem de nici un rău care ni s-ar face de cineva, atĂąta vreme cĂąt nu suntem găsiți vinovați de nici o crimă...”.

Cu o forță remarcabilă, el se ocupă apoi de acuzațiile aduse creștinilor, le spulberă una după alta, și după practica vechilor apologeți, atacă pe adversar Ăźn timp ce se apără pe sine; ĂźntorcĂąnd Ăźmpotriva lor sabia pe care le-a smuls-o din mĂąnă. Capetele de acuzație contra creștinilor erau trei: că sunt atei, că sunt rebeli și că sunt făcători de rele.

La prima acuzație, el face o acceptare că da, sunt atei, căci ei nu cred Ăźn zeii păgĂąni, dar că aceștia nu sunt dumnezei, ci doar diavoli și că acest ateism glorios pe care ei Ăźl au, este ca al lui Socrate, care la fel a fost jertfit, ca și ei, pentru cauza marelui adevăr. Face apoi o respingere a acestei acuzații, arătĂąnd că nu sunt atei, ci că ei cred Ăźn Dumnezeul adevărului, Tatăl dreptății, a Ăźnțelepciunii și a tuturor virtuților, Cel PreasfĂąnt. Că Lui I se Ăźnchină, pe El Ăźl onorează prin cuvĂąnt și fapte și că vreau să Ăźmpărtășească tuturor adevărul-pe care ei l-au primit.

La cea de a doua, acuzația de rebeliune, Iustin nu-i cu nimic mai prejos Ăźn apărarea sa. El arată că Ăźmpărăția Ăźntemeiată de Cristos este o Ăźmpărăție pur spirituală și că progresul ei nu stĂąnjenește cu nimic pe cel al imperiului. Enunță apoi principiile Ăźnțelepte ale bisericii primitive, atitudinea lor față de stat și față de autorități. Pomenește cuvintele Domnului Isus Ăźn legătură cu birul ce trebuie dat Cezarului. Argumentează, Ăźn continuare, că nici o doctrină nu este mai bine adaptată spre menținerea ordinei și a bunei rĂąnduieli Ăźn stat, decĂąt doctrina creștină. Legile omenești sunt lipsite de puterea de constrĂąngere, căci totdeauna oamenii năzuiesc să scape de ele. Dar cum vor scăpa de Dumnezeul care vede toate lucrurile și știe nu numai ce facem, ci chiar și ce gĂąndim? Respinge Ăźnvinuirea de crime și că sunt făcători de rele, prezentĂąnd un admirabil tablou al vieții lor curate, precum și a Ăźnchinăciunii, a Ăźnvățăturilor și a practicilor lor. De altfel intră Ăźn prea multe amănunte ale doctrinei, depășind cadrul unui tratat de apologie. Dar se vede că el a folosit și această cale de a răspĂąndi Ăźnvățătura creștină.

În ciuda defectelor, apologia lui a slujit model și bază de plecare celorlalte apologii creștine, care au urmat de la cea a lui Tertulian pĂąnă la cea a lui Origen. Nu s-a putut să nu producă o puternică impresie prin francheța și curajul vorbirii. Profund convins că lupta dintre Biserică și imperiu este mai presus de toate o luptă Ăźntre puterile cerului și ale iadului, el nu ezită de a spune Ăźmpăratului, fără ocolișuri, că, Ăźn mod inconștient, ei sunt sub influența duhurilor rele.

„Noi suntem pe deplin convinși - spune el - că conduita voastră față de noi este inspirată de demoni necurați, care caută jertfă și omagiu de la cei ce au lepădat lumina rațiunii. Prinți virtuoși și Ăźnțelepți cum sunteți voi, n-ar acționa contra rațiunii. Luați seama ca demonii biruiți de noi, să nu vă ducă pe voi Ăźn robie. Ei caută să vă aibă ca sclavi și slujitori ai lor”.

De altfel, Iustin are curajul să spună autorității supreme ce a decretat atĂąția ani Ăźn șir toate persecuțiile că „după toate acestea, prinții care se complac Ăźntr-o părere trĂąndavă despre adevăr, Ăźși folosesc puterea numai ca hoții de codru”.

Prima apologie a lui Iustin se susține de către anumiți istorici că ar fi fost scrisă pe la anul 140 d.Cr. și a fost trimisă Ăźmpăratului Antoninus Pius. Nu mult după aceasta, Ăźn Grecia s-au ĂźntĂąmplat unele nenorociri și vina de acestea a fost aruncată Ăźn capul creștinilor, Ăźmpăratul auzind de aceste agitații și de un masacru ce se pregătea pentru creștini, a scris magistraților unde s-au produs aceste turburări, să nu mai ia nici o măsură nouă contra creștinilor. Se pare că aceste ordine au fost rezultatul primei sale apologii. A doua a fost scrisă prin anul 160 d.Cr. și adresată Ăźmpăratului Marcu Aureliu.

Contribuția lui Iustin la teologia creștină este de o deosebită valoare. El este unul din cei mai vechi scriitori creștini, care a fost bine versat Ăźn literatura și filozofia păgĂąnă, prin studiile făcute Ăźnainte de convertire, și de la care ne-au rămas unele scrieri. În dialogul cu iudeul Trifon, el discută mesianismul lui Isus, bazat pe o bogăție de argumente din proorocii .Într-o altă lucrare tratează despre Ăźnviere. Mai tratează despre SfĂąnta Treime, trinitatea Ăźn unitate a dumnezeirii. Iustin este cel ce mărturisește, fără Ăźnconjur, ceea ce noi azi numim perfecțiunea și suficiența Scripturilor ca singura regulă de credință. El vorbește de necesitatea botezului pentru cei convertiți, arătĂąnd că nu se aseamănă Ăźntru nimic cu vechile spălări de curățire ale evreilor, căci toate apele unui fluviu nu ar putea spăla păcatele noastre. Curățirea este prin Cristos. Dacă te pocăiești de păcatele tale - spune el lui Trifon - și-L recunoști pe Isus ca Cristos și dacă Ăźn păzirea poruncilor Lui, tu atribui că voia Tatălui a fost ca El să sufere aceste lucruri, spre a putea fi tu vindecat prin rănile Lui, vei obține iertarea păcatelor. Botezul este folositor numai pentru un păcătos pocăit. Iustin nu vorbește nimic despre botezul copiilor, ci numai de instruirea lor. Despre Cina Domnului spune că este un act memorial al răscumpărării. Tăgăduiește existența vreunei caste preoțești, declarĂąnd că fiecare credincios este un preot al lui Isus Cristos. La fel procedează și cu Sabatul, spunĂąnd că el a fost dat lui Israel. Afirmă că creștinii nu păzesc sĂąmbăta și nu țin legea veche. Face precizarea că legea harului, a libertății este legea desăvĂąrșita. Arată că ea se deosebește de legea veche prin aceea că unește Ăźn sine viața morală cu o mĂąntuire deja săvĂąrșită.

În a doua apologie, Iustin mărturisește că presimte apropierea sfĂąrșitului său, că va suferi moartea la instigația lui Crescens, un filozof păgĂąn cu care a avut o controversă la Roma și căruia i-a Ăźnchis gura Ăźntr-o Ăźntrunire publică. Eusebiu spune că acesta, Ăźn dorul de răzbunare, l-a denunțat și a fost aruncat Ăźn Ăźnchisoare cu cĂąțiva tovarăși de ai lui, căutĂąnd astfel să Ăźnăbușe Ăźn sĂąnge, vocea ce n-a putut-o Ăźnăbuși cu argumentele sale.

Adus Ăźn fața tribunalului, prefectul cetății, Rusticus, un filozof stoic, instructor de a lui Marcu Aureliu, l-a ascultat pe Iustin mărturisind marea filozofie a lui Cristos, Ăźn care el spunea: „După o căutare atĂąt de obositoare, am găsit pacea și liniștea”. La cererea magistratului de a defini această filozofie, el a expus, Ăźn cuvinte pline de forță, credința lui Ăźn Dumnezeul cerului și al pămĂąntului și Ăźn Fiul Său, „Domnul Adevărului"; apoi a adăugat: „Sunt prea mic ca să pot spune ceva mare despre Cristos”. ÎntrerupĂąndu-l, magistratul Ăźl Ăźntrebă Ăźn bătaie de joc dacă el crede că se va Ăźnălța la ceruri, cĂąnd i se va tăia capul, Ăźndată Iustin Ăźi răspunse: „Da, știu! Și aceasta depășește orice posibilitate de Ăźndoială. Știu că mă voi Ăźnălța”.

CĂąnd a fost Ăźndemnat să aducă jertfă și va fi eliberat, el spuse: „Dorința noastră mare este să suferim pentru Cristos, căci aceasta ne dă Ăźncredere Ăźnaintea ĂźnspăimĂąntătorului Său scaun de judecată, la bara căruia va avea să stea lumea Ăźntreagă”.

Sentința de condamnare la moarte a fost dată și executată Ăźn aceeași zi. Pe drept cuvĂąnt el a fost supranumit Iustin „Martirul". El a fost martirizat Ăźn anul 165 d.Cr.

Puțini martiri au slujit adevărul atĂąt de dezinteresați și de curajoși ca el. Larghețea inimii sale și rĂąvna aprinsă a minții sale Ăźși aveau izvorul Ăźn dragoste. Elocvența lui curgea din inima lui. Talentele lui nu au fost prea strălucite, dar cunoștințele cĂąștigate Ăźn tinerețe, luminarea minții prin descoperire divină, experiențele lui au devenit sugestii mult roditoare pentru sine și a dat Bisericii o moștenire de gĂąndire, care dezvoltată și pĂąrguită la Alexandria, a format baza marii apologii a creștinismului.

„Ferice de morții care mor Ăźn Domnul. Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele Ăźi urmează" (Apocalipsa 14:13). ).

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...CASE DE MARCAT , COPIATOARE, MULTIFUNCTIONALE...Vezi aici!