Când trebuie să le fim alături ĂŽn neputinţele care-şi fac simţită prezenţa la bătrâneţe, ne vine greu să acceptăm reversul situaţiei. Speranţa de viaţă la naştere reprezintă „numărul de ani de viaţă pe care ĂŽi are de trăit o persoană de la naştere până la vârsta limită, considerând că persoana va trăi ĂŽn condiţiile mortalităţii din perioada pentru care s-a făcut tabela de mortalitate.

    Limita de vârstă de la care o persoană poate fi considerată bătrână diferă de la o regiune la alta. Într-o ţară europeană, o persoană de 45 de ani este considerată adultă/matură. Aceeaşi vârstă indică o persoană bătrână ĂŽn ţări precum Botswana, Burundi sau Afghanistan, unde speranţa de viaţă este de 36,1 ani, respectiv 40,6 şi 45,8 ani[2]. În ţările dezvoltate, speranţa de viaţă este mai ridicată decât ĂŽn ţările cu venituri mici şi mijlocii.

    De asemenea, s-a demonstrat că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii. Roger Fontaine, profesor de Psihologia dezvoltării la Universitatea din Tours, a studiat acest fenomen ĂŽn 2007 şi a observat diferenţa dintre bărbaţi şi femei privind speranţa de viaţă. În Germania este de 6,5 ani, Marea Britanie - 5,7 ani, Ţările de Jos - 6,6 ani, Suedia - 6 ani, iar ĂŽn Franţa - 8,2 ani. Concluzia acestui studiu a fost aceea că fenomenul este prezent atât ĂŽn ţările bogate, cât şi ĂŽn cele sărace. Numărul văduvelor este ĂŽntr-adevăr mai mare decât al bărbaţilor văduvi, numai că femeile trăiesc aceşti ani ĂŽntr-o stare mai rea de sănătate şi cu un grad mai mare de dependenţă. În România, ĂŽn perioada 2004-2006, diferenţa dintre bărbaţi şi femei, privind speranţa de viaţă era de 7,25 ani.

 

 Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Neputinţa şi dependenţa - greu de acceptat   

    În esenţă, nu există o vârstă anume căreia să-i fie atribuit debutul procesului de ĂŽmbătrânire. Viteza şi severitatea acestuia variază de la o persoană la alta, ĂŽn funcţie de nivelul la care se situează - biologic, psihologic sau social. Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consideră că procesul de ĂŽmbătrânire ĂŽncepe ĂŽnainte de naştere şi continuă de-a lungul ĂŽntregii vieţi . Capacitatea funcţională a sistemelor biologice creşte ĂŽn timpul primilor ani de viaţă, iar dezvoltarea atinge punctul culminant ĂŽn perioada adultă timpurie. După acest apogeu, ĂŽncepe un declin natural, un regres.

    Bătrânii ĂŽncep să experimenteze intens frica de: infirmitate fizică - care survine adesea ĂŽn urma unor atacuri cerebrale; indiferenţa/respingerea copiilor - soldată cu abandon sau violenţă verbală şi fizică; pierderea securităţii economice - ĂŽn afara costurilor crescute la utilităţi, apar cele legate de sănătate. „Pierderea prietenilor şi contactelor sociale, apropierea morţii şi, mai presus de toate, teama de singurătate, intens resimţită după pierderea partenerului de viaţă, reprezintă adesea cele mai comune trăiri ale bătrânilor".

    Pe lângă aceste temeri, sentimentul de neputinţă şi dependenţa de o altă persoană ĂŽi determină de multe ori să fie revoltaţi pe viaţă, ostili sau invidioşi pe cei ĂŽn putere, bănuitori faţă de oamenii din jur. Viaţa le prilejuieşte o confruntare grea ĂŽn momentul ĂŽn care ĂŽncep să realizeze că nu mai sunt ceea ce erau.