Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Interviu cu Marius Panda - Adoram

Publicat la 2011-11-30 de Traian

Dacă mă gândesc la Marius nu pot să spun decât: dependență de Dumnezeu, o persoană care prin simpla-i prezență te face să simți prezența lui Dumnezeu, o inimă consacrată total pentru Dumnezeu și oameni, un sprijin și o încurajare pentru cei răniți, o lumină în întuneric. Dar, mai bine vă las pe voi să vedeți cine mai este Marius Panda…

Pentru început, spune-ne te rog cine e Marius Panda?


Da, așa cum spuneai, mă numesc Marius Panda, am 35 de ani și locuiesc în Arad.
Sunt căsătorit de 12 ani și împreună cu Adriana avem 3 copii: cea mai mare Melba, o fetiță de 11 ani, mijlocia este Louise și are 10 ani și Levi, băiețelul de 2 ani. Provin dintr-o familie creștină, suntem 4 frați , eu fiind al doilea copil din familie.
În urmă cu doi ani și jumătate, împreună cu o echipa de tineri înflăcărați și dornici de ceva mai mult din Dumnezeu, am început o biserică. Eram aproximativ 15 tineri și fără a socoti prea multe, fără a gandi prea departe, fără a cunoaște prea mult, am pășit încrezători “pe ape”. în scurt timp biserica a crescut și ne-am dat seama că avem nevoie de un lider(păstor), și astfel propuși și numiți de biserică, împreună cu Cristi Galea, colegul meu, am fost ordinați ca păstori, pe data de 7 martie 2010. Biserica pe care o păstorim este o biserică creștină independentă non-denominațională și se numește ADORAM, care înseamnă “Domnul meu e înalțat”. Ca să închei cu datele despre biserică și despre mine, vreau să menționez că personal cred și predic relația cu Dumnezeu care începe în momentul nașterii din nou și continuă cu o viață de dedicare , sfințire și umplere permanentă cu prezența Duhului Sfânt.

Cum l-ai cunoscut pe Isus într-un mod real?

Am crescut într-o biserică penticostală sănătoasă din Arad. De mic copil am îndrăgit muzica și astfel am fost implicat în mai multe formații muzicale din biserică: fanfară, cor, diferite grupuri și o trupă. Am început să-mi formez o imagine despre Dumnezeu din predicile pe care le ascultam cu mare atenție și din relața cu tata și mama, care ne învățau pe mine și pe cei trei frași ai mei principiile biblice. Pe această cale vreau să le și mulțumesc celor care au investit în viața mea și mă rog ca Dumnezeu să îi binecuvinteze și să le răsplătească .
Deși în biserică aveam momente în care-L simțeam pe Dumnezeu foarte aproape, pasiunea mea numărul unu era fotbalul, chiar dacă nu am fost și nici nu am ajuns un fotbalist bun niciodată. Aproape întotdeauna, dintre un meci de fotbal și o seară de rugăciune, alegeam prima variantă. Chiar dacă pare amuzant, îmi aduc aminte că în ziua în care echipa Steaua avea meci, eram cel mai cuminte și făceam totul pentru frații mei, doar-doar Dumnezeu va ajuta în felul acesta echipa mea favorită să câștige. În biserica noastră se organizau rugăciuni de stăruință pentru botezul cu Duhul Sfânt în fiecare iarnă și am început să merg și eu câțiva ani la rand. Nu s-a întâmplat însă mare lucru în viața mea. Eram dedicat doar în acea perioadă de 2-3 săptămâni în care renunțam la pasiunile mele, mă rugam mai mult și posteam, încercam să-i atrag atenția lui Dumnezeu prin faptele mele. În anul în care am împlinit 17 ani ,îmi amintesc că fost o trezire spirituală puternică în biserica noastra. Un număr foarte mare de tineri(peste 100), și nu numai, au fost umpluți cu Duhul Sfânt și am hotărât să intru și eu în acest val, dar eu nu am fost botezat atunci. Frustrat și dezamăgit, dar în același timp și cuprins de frica revenirii lui Isus, am hotărât să mă botez în apă. Nu pot să spun că nu a fost ceva în interiorul meu. Îl doream pe Dumnezeu, dar aveam și pasiunile mele pe care nu le puteam lăsa.Totuși, de frica întâlnirii cu veșnicia, am pășit în apa botezului. Mare schimbare nu s-a produs în relația mea cu Dumnezeu, deși în biserică eram activ. Făceam multe lucruri prin abilitățile și performanțele mele. Eram apreciat pentru că aveam o voce bună și asta mă încuraja mult. Dar viața mea era într-un fel duplicitară: Dumnezeu și lumea.
Am călcat strâmb de multe ori, am dat cu capul de multe ori , dar viața mea continua în aceeași notă.
M-am căsătorit la vârsta de 23 de ani și am continuat în același fel. Într-o seară însă am cunoscut dragostea lui Dumnezeu în timp ce ne rugam acasă, împreună cu doi prieteni și soția. Unul dintre prietenii mei avea un dar de profeție și după ce ne-am rugat, mi-a vorbit despre rănile din viața mea, pe care Isus, îmbrăcat într-o haină albă le-a legat una câte una. M-a văzut, spunea el, că eram plin de răni, de vânătăi și murdar tot cu noroi. Isus s-a apropiat de mine și după ce m-a spălat și s-a ocupat de fiecare rană în parte, mi-a dat o haină strălucitoare cu care m-a îmbrăcat. Am fost copleșit de dragostea lui Isus și foarte surprins că El nu-i supărat pe mine. De atunci viața mea s-a schimbat și cred că aceasta a fost un moment crucial în viața mea. Ceea ce am înțeles atunci, este că frica de iad nu determina o relație autentică cu Dumnezeu și nici o pocăință reală și de durată. Doar înțelegerea harului, a dragostei lui Dumnezeu și acceptarea acestora în viața noastră ne va ajuta să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești. Frica de iad, performanțele noastre, faptele și străduințele noastre nu pot oferi niciodată ceea ce ne-a oferit Dumnezeu prin jertfa Fiului Său, Isus Hristos.
Marius, ești păstor și știu că ai consiliat mulți oameni, în special tineri, de ce crezi că generația acesta se lasă atât de greu vindecată de Dumnezeu, chiar și atunci când se întorc la Dumnezeu?

Da, într-adevăr în ultimii doi ani am vorbit cu foarte mulți tineri și nu numai, chiar și cu oameni mai puțin tineri. Viziunea mea este: o biserică formată din oameni vindecați d.p.d.v. emoțional, sentimental, vindecați de rănile din trecutul lor. Mulți dintre noi nici măcar nu realizăm că avem răni puternice formate în decursul anilor. De cele mai multe ori vedem doar simptomele acelor răni.

Vedem oameni mânioși, deprimați, supăraăcioși, agitați, urâcioși, sarcastici, guralivi sau prea tăcuți, retrași sau prea înfigăreți, obraznici, rebeli s.a.m.d. Toate acestea sunt doar niște fructe ale unor pomi care au rădacini adânci, numite RĂNI. Trebuie să știm că aceste răni sunt produsul diavolului care nu va rata nici o circumstanță din viața noastră pentru a o aduce în favoarea lui, și a lovi puternic acolo, până va forma o rană. Să-ți dau un exemplu: un copil de 5-6 ani trece prin trauma divorțului părinților. Tatăl îl părăsește și deși el nu înțelege prea mult din ceea ce s-a întâmplat în relația părinților, el știe un singur lucru: tata a plecat și a luat cu el toată dragostea pe care trebuia să i-o ofere. În sufletul acelui copilaș se nasc tot felul de întrebări și odată cu ele , o rană puternică a respingerii. Diavolul se va folosi de acest episod din viața copilului și îl va asalta cu același mesaj:”Nu ești iubit ,nu ești prețuit, nu ai valoare!”. Crescând cu acest sentiment, ori se va izola total, ori va încerca să iasă totdeauna în față, urlând puternic după acceptare și apreciere. Dacă biserica nu are consilieri după inima lui Dumnezeu, care să intre adânc și prin adevar să rupă rădăcinile, să vindece rănile, să elimine cauza, vor acționa în zadar încercând să dea la o parte efectele.
Și acum să-ți răspund la întrebarea ta. Cred că tinerii acceptă greu vindecarea rănilor interioare din mai multe cauze:

a)mulți nu știu de existența rănilor din interiorul lor și nici măcar nu realizează că au nevoie de vindecare;

b)datorită faptului că noi, păstorii și consilierii, de cele mai multe ori încercăm calea scurtă, adică spunem oamenilor că au o problemă, că nu-s în regulă și că trebuie să se schimbe. Le arătăm roadele fără a ne ocupa de rădăcină. Asta este condamnare și oamenii-s sătui de apăsare și judecată. Ei au nevoie de eliberare, și asta va veni printr-o slujire în dragoste și adevar, de cele mai multe ori lucrul acesta durează. E nevoie de mai multe ședințe de consiliere, când spun consiliere, mă refer la a-i aduce pe oameni în poziția în care-i vede Dumnezeu: prețioși, iubiți și cu potențial. Dacă scoți în evidență în primul rând problema omului și nu imaginea lui Dumnezeu și dragostea lui pentru acesta, nu faci altceva decât să te aliniezi “refrenului” cântat de diavol: “Nu ești bun de nimic!”. De aceea mulți tineri fug de vindecare, pentru că birourile de consiliere au devenit adevărate camere de condamnare și tortură.

c)datorită faptului că unii nu sunt sinceri, adică nu vor să spună durerea rănilor, ci o maschează frumos și elegant. Dacă mergi la medic cu dureri în partea stîngă (la splina), tu-i spui doctorului că te doare în partea dreaptă (la ficat), sigur vei pleca acasă cu problema nerezolvată. Nici în situația asta nu e nevoie de presiune și condamnare. E nevoie de asemenea de dragoste. Trebuie să întelegem că orice operație doare, chiar dacă face bine. De fiecare dată când te atingi de rana omului, el simte durere profundă; de fiecare dată când va povesti despre circumstanța sau împrejurarea care i-a provocat acea rană, va plânge de durere. Mulți vor refuza să le atingi acea rană pentru că nu mai vor să simta durerea, de aceea e nevoie de păstori și consilieri plini de har, de dragoste, de acceptare și nu de insensibili și brutali care operează fără anestezie. Trebuie să oferi celui pe care-l consiliezi, dragoste și siguranță, asigurându-l că deși va durea puțn întoarcerea la radacină, numai așa va putea fi smulsă și astfel să vină vindecarea.

d)datorită faptului că unii chiar nu vor să fie vindecați. Sunt oameni care inițial vin pentru că -spun ei- vor ca problema lor să fie rezolvată, dar de fapt nu vor. Au ajuns așa adânc în problemele lor, le duc cu ei așa mult timp, încât reprezintă parte din viața lor. Pur și simplu pentru că trăiesc cu problemele acestea de-o viață, s-au obișnuit cu ele așa de mult, încât nu vor să le părăsească. Deși sufletul lor este copleșit de povara problemei, ceva în ei (minciuna celui rău), le șoptește: “problema asta este partenerul tău.”. Astfel se nasc oameni care tot timpul se autocompătimesc, tot timpul vor să pară victime, tot timpul se plâng. Iar ei au nevoie de vindecare și o pot primi doar slujindu-i în dragoste, aducându-le adevărul, contracarând minciuna celui rău care spune: “Ai nevoie de problema. Doar așa vei fi și tu acceptat, iubit și vei fi înconjurat de milă și compasiune.” Acești oameni au nevoie de adevărul care vorbește despre identitatea și poziția lor în Cristos.

Care sunt nevoile cele mai disperate ale acestei generații?

Cred că cea mai mare nevoie a tinerilor din generația noastră este împlinirea interioară, care este rezultatul unei relații personale cu Isus Hristos. Tinerii au diferite idealuri, dorințe, modele, care nu pot împlini așteptările lor. Oferta lumii este una înșelătoare, iar provocarea ei aduce multă confuzie și robie. Până și tinerii din biserică au modelele lor: cântăreți, predicatori, misionari, evangheliști, teologi. Unii au ajuns să îmbrățișeze teologia lui X sau Y, neglijând Biblia. Cărțile și studiile de natură creștină sunt importante, dar dacă percepția mea despre Dumnezeu este influențată mai mult de acestea decât de relația și cunoașterea mea personală în ceea ce-I privește pe Dumnezeu, poate să fie un pericol. Noi avem nevoie de un Dumnezeu personal, descoperit în “odăiță”, în părtășie (rugăciune, Cuvânt), nu de dumnezeul lui X sau Y.

Care este secretul unei vieți trăite din abundență și la maxim alături de Isus?


Cred că secretul unei vieți trăite din abundență cu Dumnezeu și traită la maxim alaturi de Isus, este trăirea unei vieți duhovnicești. Asta implica cel putin doua aspect:

1.Noi nu ne lăsam conduși de viața sufletească (emoții, sentimente, simțăminte), ci ne lăsăm conduși de realitatea duhovnicească, adică de adevărul biblic care ne spune: suntem fii, suntem regi și preoți, suntem neprihăniți, avem viața lui Isus în noi, avem Duhul și Puterea care L-au înviat pe Isus dintre cei morți, suntem biserica Lui ,adică “plinătatea celui ce împlinește totul în toți” (completarea sau extensia lui Isus pe Pământ) si în numele lui Isus suntem mai mult decât biruitori!
Chiar dacă nu întotdeauna simțim lucrurile acestea, pentru că adevărul biblic este mai presus de orice altă realitate, alegem să credem ceea ce zice Biblia despre noi și nu ceea ce vorbesc circumstanțele și simțămintele noastre.

2. Un alt aspect este renunțarea la noi. Isus spunea:”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze.”

În Galateni, apostolul Pavel vorbește mult despre har și libertate în Hristos, dar in cap. 5:13, el spune: “Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie, dar nu faceți din slobozenie o pricină să trăiți pentru firea pământească , ci slujiți-vă unii altora în dragoste”. Mulți au înțeles harul și libertatea greșit. Libertate în Hristos nu înseamnă confort și trăire pentru propriile interese, care sunt de fapt interesele și dorințele firii. Harul este darul nemeritat pe care Isus mi l-a oferit și asta mă pune pe mine în poziția de slujitor, adică a face cunoscut și altora acest dar. Cruce pe care Isus ne îndeamnă să o purtăm în fiecare zi, nu este boala sau neînțelegere în familie, ci slujire. Astăzi oamenii au o viață searbădă și neîmplinită pentru că focusul lor este dorința parșivă a firii. Firea nu va fi satisfăcută niciodată, nici dacă îi oferi lumea întreagă. Viața împlinită este viața umplută cu prezența lui Isus, adica o viață plină de adevăr și în același timp
golită de dorințele egoiste ale sinelui.

Mai ai daruri deosebite de la Dumnezeu: voce deosebită, ureche muzicală, duci oamenii prin muzică în prezența lui Dumnezeu…ce înseamnă pentru tine muzica, închinarea și cum o transmiți atât de real și natural celorlalți?


Spuneam mai devreme, că am crescut cântând în biserică. Subiectul acesta al muzicii în biserică m-a interesat mai mult decât alte aspecte, pentru că muzica era și este o parte din viața mea. Am început s studiez rolul muzicii în biserică , folosindu-mă de Biblie, de revelația mea personală de la Domnul și de experiențele altora în acest domeniu și astfel am ajuns la o concluzie: cântarea din biserică nu are rolul de a ne destinde sau a ne înviora, nu are rolul de a umple golul dintre două predici, nu are rolul de a împodobi un “program divin” și nici măcar rolul de a ne scoate stările sufletești prin care trecem.

Rolul muzicii în biserică este de a lauda, de a înalța, de a onora cel mai mare Nume din univers: Isus Hristos! Mergând mai departe, cred că muzica este un vehicul care ne duce în închinare. Dacă muzica în biserică este doar cantare și se oprește aici fără să meargă mai adânc în închinare, rolul muzicii este nul! Bisericile, din păcate sunt pline de cântăreți buni, dar lipsite de închinători. Am cântat mulți ani, dar nu m-am închinat. Când am înțeles lucrurile astea, primul lucru pe care l-am făcut, a fost renunțarea la cântecele care vorbeau despre mine și eșecurile mele, la cântările care proclamau neadevăruri biblice:
“Păcătos ca mine nu-i…”
“Suntem duși și clătinați…”
“Nu am nimic Isus…”
“Sunt un vierme…”
“Sunt un nenorocit…” etc.

Cântările acestea nu-L onorau pe Dumnezeu și nici nu reflectau adevărul biblic.

Referitor la felul cum îi conduc pe oameni în prezența lui Dumnezeu prin închinare, vreau să-ți spun că nu am o formulă în ceea ce privește lauda și închinarea, pentru că nu există formule în ceea ce privește lauda și închinarea.
Un bun prieten și-n același timp un părinte spiritual pentru mine , spune mereu: “Relația cu Dumnezeu e mai mult artă decât matematică.”. De fiecare dată încerc să mă închin și eu, dar în același timp să mă las condus de Duhul Sfânt. Încerc să ascult ce vrea Domnul pentru timpul de închinare din acel moment. Tot ceea ce trebuie să înțelegem este că noi nu suntem altceva decât conducte prin care prezența lui Dumnezeu curge. Suntem niște instrumente prin care Domnul cântă cea mai frumoasă cîntare. Un instrument, nu e niciodată îngrijorat cu privire la ce va cânta sau cum o va face, este treaba artistului, a instrumentistului. Când reușim să ne scuturăm de presiune, de agitație, de emoții și pășim prin credință conștienți fiind că artistul (Dumnezeu), va ști mai bine cum să conducă, acea închinare va fi una autentică.

Și acum, la final,un sfat,un gând pentru tinerii din România.

Un sfat la final?

Eu personal cred că generația noastră va prinde ultimele evenimente care se vor petrece pe planeta noastră bătrână. Noi, tinerii avem un rol important în trupul lui Isus, care este biserica. Trebuie să rămânem ferm ancorați în adevar, apărând adevăratele valori care sunt cele lăsate de Dumnezeu. Lumea și puterea lui Anticrist vor încerca să le răstoarne tot mai mult, ducând tot mai multă confuzie, tot mai mult păcat și întuneric.

Sfatul meu pentru generația noastră este:
-Pentru că sunteți lumini, ridicați-vă și luminați!
-Pentru că sunteți sare, dați un gust bun pentru cei din jur!
-Pentru că Isus a biruit și în numele Lui noi suntem mai mult decât biruitori, ridicați-vă în autoritate și aveți impact acolo unde Dumnezeu v-a așezat!

Citește mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Pastor Marius Panda

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUSE KLINKER ( CARAMIDA KLINKER )...Vezi aici!
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!



Alte interviuri