Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Interviu cu Cristian Galea

Publicat la 2011-11-16 de Traian

Cristian Galea locuiește în Arad, este căsătorit cu Monica, au 4 copiii extrordinari împreună și este păstor în Biserica Creștină Adoram Arad. Cristi a cunoscut fețele suferinței în mai multe faze ale vieții sale. Ceea ce ne descoperă despre sine dovedește într-adevăr dependența lui de Dumnezeu și sensibilitatea  lui pentru tot ce însemană CER.

Cristi, ce ți s-a întâmplat încă de tânăr, mai exact când erai în anul 3 de facultate?


Mulți ani la rând m-am ferit și am încercat să nu fac public ceea ce mi s-a întâmplat. Sincer, acum nu știu de ce, poate de rușine, ca și cum aș fi fost vinovat de ceva. Îmi aduc aminte că eram la sfârșitul sesiunii de vară. Stăteam la un cămin studențesc și tatăl meu venise cu mașina să ducem bagajele acasă – urma vacanța de vară. În timp ce duceam în brațe un monitor de calculator, am tușit și în câteva momente am simțit cum plămânii mi s-au umplut de sânge. Am lăsat monitorul jos și în fața căminului m-am aplecat și am început să tușesc sânge. Plămînii continuau să se umple cu sânge și aveam impresia că mă sufocam. În acele momente am fost convins că voi muri. Nu știam ce mi s-a întâmplat, nu auzisem niciodată în viața mea pe cineva să i se întâmple ce mi se întâmpla mie. Tatăl meu stătea lângă mine încremenit, nu știa ce să-mi facă. Eu, plin de pace, aplecat în jos, convins că mor în câteva clipe. A fost una din experiențele care m-au marcat pe viață. Nu am murit, sângele s-a oprit, au urmat 3 luni de spitalizare cu injectii zilnice și 6 luni în care luam câte 10-12 medicamente concomitent. Diagnosticul a fost tuberculoză. A trecut, am uitat, sunt sănătos, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate.

Ai trecut printr-un accident de mașină… cum s-a înâtmplat?

Aveam doar 12 ani și tatăl meu venise la țară după mine – se terminase vacanța de iarnă. Pe vremea aceea tatăl meu nu era născut din nou, crescuse într-o familie foarte credincioasă, dar el se depărtase de Dumnezeu venind la Arad. Pe drum către Arad, într-o curbă deloc periculoasă, în fața noastră venea o mașină derapând, parcă o văd și azi… stăteam în spatele tatălui meu care era șofer. Îmi amintesc că în clipa următoare m-am trezit pe patul spitalului, la reanimare. Trecuse o zi în care am fost în comă. M-am ridicat din pat după aproximativ o lună, complet desfigurat. În circumstanța aceasta, a accidentului, s-a întors tătal meu la Isus. Îmi aduc aminte de un amănunt important pentru familia mea. Timp de o zi întreagă părinții mei au fost disperați, nu se știa dacă voi mai fii întreg, dacă mă voi mai trezi, dacă creierul meu nu a fost afectat, dacă mintea mea nu a fost afectată. Isus a făcut ca mama mea care a fost lângă mine tot timpul să primească pace în momentul în care am deschis ochii, revenit din comă. Când am plecat de la țară, bunicii mei mi-au pus în buzunar niște bani care trebuiau să ajungă la o mătușă. În momentul când eu am deschis gura pentru prima dată, acest lucru a fost primul lucrul care l-am spus mamei mele: în buzunarul de la pantaloni, bunica mi-a dat ceva bani care trebuie să ajungă la mătușa. În momentul când am spus asta, mama mea a știu că voi fi un copil normal mai departe. E adevărat, au mai trecut ani până am trecut cu adevarăt peste aceste lucruri, operații plastice, controale peste controale, medicii vroiau să se asigure că nu am nimic la cap. A trecut și asta, sunt sănătos și am uitat suferința aceea.

Ai avut probleme cu inima… povestește-ne cum a fost acea perioadă pentru tine?

Înteleg că astăzi vorbim doar despre suferință. Nu pot spune că am avut probleme cu inima. Am mai trecut prin câteva suferințe,operat fiind. După una din operațiile avute, fiind anesteziat total, în timpul imediat de după operatie când ar fi trebuit să încep să mă trezesc, am avut niște complicații. Nu am mai putut respira normal, iar medicii au spus că asta trebuie să țin minte, și în principiu cândva în viața asta dacă va mai trebui să fiu adormit pentru o operatie să spun acest lucru, pentru că ar fi de preferat să nu mă mai adoarmă niciodată. Eu așa rețin că ei au spus că aceste complicații au fost de la inimă.

Știu că ai mai trecut prin câteva experiențe neplăcute, care au implicat suferința,  spune-ne te rog despre ce este vorba?

Da… experiențe neplăcute au mai fost. Operațiile de care spuneam mai înainte, am avut parte de ele atunci când mi-am rupt mâna. Am căzut dintr-un pom la bunici, aveam vreo 15-16 ani… mersesem în curtea unui vecin să ne înfruptăm din niște corcodușe, el lipsind de acasă. Am căzut de la vreo 4 metri, m-am trezit jos cu mâna ruptă: ambele oase, între palmă și cot. Părinții au ajunsimediat după mine, am ajuns la spital, medicii au încercat să îmi pună oasele la loc, eșec total. A doua zi eram în operație. M-am trezit cu 2 tije în mână, la un os o tijă prinsă cu 5 șuruburi, la celalalt os o tijă lungă, de o mângâiam în cot. Am ținut ghipsul 3 luni de zile. Peste un an m-am întors la operație, pentru a scoate tijele afară. A trecut și asta, au ramas cicatricile. O altă experiență interesantă prin care am trecut a fost mult mai recentă: malaria “achiziționată” în Africa. Nu pricepeam cum de am făcut-o, m-am vaccinat, am luat medicamente, și totuși… Am priceput câteva zile mai târziu. S-a manifestat eu fiind în Italia. Am promis familiei de care am fost despărțit o lună, că după ce mă întorc din Africa, mergem în concediu în Italia. Zis și făcut. Ajunși acolo, a doua zi am căzut la pat, neștiind ce am. Pur și simplu nu mai aveam putere să mă ridic din pat decât foarte greu… febră, frisoane. Am sunat în Africa și imediat misionarul la care am fost și-a dat seama: malarie. M-a îndemnat să merg să cumpăr niște medicamente. Am mers dar bineînțeles că nu le-am găsit; medicamentele de malarie se aduc numai la comanda! Am ajuns în circumstanțele acestea să merg la un medic, acolo în Italia. Când am intrat la el, era negru. M-am bucurat, crezând că știe ceva despre malarie. În câteva momente i-am explicat ce simptome am, i-am spus că eu cred că am malarie. M-a întrebat de unde am luat-o, i-am spus: Africa, Benin! Nu îi venea să creadă: medicul era chiar din Benin! Orasul? Cotonou. “Imposibil”, a spus el, “eu sunt din Cotonou”. A fost extraordinar, m-am întâlnit bolnav de malarie, în concediu, în Italia, cu un medic din orașul în care eu ammisionat. Am început să-i spun de Isus, de misiune, a fost extrem de încântat. Mi-a promis că atunci când va merge în Benin, va căuta acest misionar și va dori să îl ajute în misiunea pe care el o face acolo. Am înțeles de ce am avut malarie, am fost extrem de bucuros – mulțumeam lui Dumnezeu pentru malarie. A trecut și asta. 5.

Cristi, unde este Dumnezeu atunci când suferi?

El este tot acolo unde este tot timpul. Aproape de noi. Doar că atunci când suferim Îl vedem noi prin alt filtru. El ne iubește la fel de mult, El și atunci când suferim, și când nu suferim își dorește să ne uităm la El, ne iubește la fel, în nici un caz nu ne părăsește. Este în același loc în care stătea și când a murit Fiul Său. Așteaptă să îl strigăm. Diferența dintre noi și Isus este că El pe noi nu ne parăsește. Isus a fost singurul părăsit în suferință, ca noi să nu mai fim părăsiți niciodată.

Erai în mijlocul” furtunilor”, dar cu toate acestea tu ai fost o încurajare pentru cei din jurul tău. Spune-ne cum au fost oamenii încurajați, cum au văzut ei strălucirea lui Isus prin tot ceea ce tu ai trecut?

Nu vreau să mă laud deloc, dar de fiecare dată când am suferit, nu m-am plâns niciodată. Nu e meritul meu, Isus m-a mângâiat tot timpul, îi mulțumeam mereu pentru ce era peste viața mea. Astăzi privind în urmă, îmi dau seama că asta m-a făcut să trec mai ușor prin suferință. Oamenii erau impresionați peste tot, și nu mă înțelegeau întotdeauna. Treci mai ușor prin suferință atunci când ai o atitudine de “om sănătos”. Nu ajută la nimic să ne plângem, mai bine acceptăm, mergem mai departe și ne încredem în Isus. E ceea ce El așteaptă de la noi.

Ce planuri de viitor ai ?

În câteva zile voi pleca din nou în Africa, tot în Benin. Viața merge înainte. De multe ori când îmi aduc aminte de suferințele prin care am trecut, mă gandesc: oare mai vin? Oare au trecut? Eu mă rog să nu mai vină, și mă încred în Isus. Am ajuns la o statură mai înaltă, am o relație cu Isus mai bună decât cea de ieri. Am învățat ce aveam de învățat! Într-un fel, acum, privesc partea bună dintoate suferințele: acum îi înțeleg pe cei ce suferă. Daca nu ai suferit, nu ai cum să înțelegi. Am crezut întotdeauna că voi consilia oamenii. Dumnezeu a adus și aceste zile. Planurile mele sunt mai multe: să mă ocup de această biserică extraordinară pe care Isus a făcut-o și să mă ocup de familie cât mai mult. Sunt un familist convins. Drumul parcus  în suferință, a fost considerat de către Cristi, locul unde Dumnezeu s-a întâlnit cu el, unde l-a iubit și unde a continuat să lucreze în viața lui. Cristi este o reală binecuvântare pentru mine dar și pentru cei din jur. Sunt onorată să pot sluji alături de astfel de oameni.

Interviu realizat de Ramona Ciobanu

® Flacara Inchinarii Media


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MONITOARE, SERVICE, CALCULATOARE...Vezi aici!
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!



Alte interviuri