Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Marturie Pavel Riviș Tipei

Publicat la 2013-04-24 de Traian

„Am avut și eu parte de harul suferinței și pot să spun că din prima zi, de când m-am născut și până la 50 de ani, poate că am fost un pachet de suferințe, unele fizice, altele de natură interioară, dar viața a fost o viață de suferință și Biblia spunecă: „Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri.“ Printre necazurile cu care m-am confruntat, a fost și o boală grea, care, în anul 1987, în luna octombrie, a început să se instaleze în trupul meu.

La început credeam că e vorba de o simplă răgușeală. Am simțit că vocea este deosebit de știrbită, vorbeam greoi, dar în paralel cu degradarea vocii, am început să slăbesc foarte mult fizic, iar când am consultat medicii de specialitate, mi-au spus că în gâtul meu, pe coarda vocală dreaptă și pe esofag, s-a instalat o ciupercă extrem de periculoasă, a cărei înlăturare necesită foarte mult tratament.

Bineînțeles că la început nu mi s-a spus ce fel de ciupercă este. Abia mai târziu, medicul Voinea, un medic în jurul căruia se făcea multă vâlvă pe atunci în țara noastră și poate chiar în Europa și despre care se spunea că tratează cancerul, mi-a spus deschis: „Tinere, ciuperca ta este cancerigenă. Ca oameni, încercăm să te ajutăm, dar cel ce te poate ajuta mai mult este Dumnezeu!” îmi vorbise astfel, mai ales după ce a aflat că sunt păstor. Am încercat să aplic tratamentele date de medici, dar mereu fără rezultate. De la o zi la alta slăbeam mai mult. Când urcam treptele la mine acasă, vreo 5-6 trepte, mă simțeam așa de slăbit încât trebuia să fac pauză. îmi era greu să mă aplec și îmi era greu să-mi îndrept trupul, îmi era greu să ies în curte. Și neputința asta, parcă de la o zi la alta, era din ce în ce mai acută! Totul a continuat astfel, până într-o zi din viață când s-a terminat cu toate acestea! Țin minte că am fost chiar și la Cluj, la renumitul medic și savant Emil Tomescu. M-au văzut toți, fiecare și-a spus părerea, dar cel care a adus soluția a fost Dumnezeu!

A fost o zi când, în biroul comunității penticostale din Arad, mai mulți frați păstori mi-au făcut ungerea cu untdelemn, și s-au rugat pentru mine. Țin minte că în seara acelei zile m-am întors acasă. Eram atât de istovit, eram așa de slăbit și așteptam să se producă miracolul. Însă Dumnezeu nu lucrează așa cum am vrea noi… la o simplă apăsare de buton să se aprindă lumina! Nu întotdeauna lucrează Dumnezeu așa cum vrem noi. El nu „percutează“ la comenzile noastre! În seara respectivă nu a fost nimic deosebit.

Dar țin minte că în seara următoare, când ne-am așezat la masă, i-am cerut unuia dintre copiii mei să spună rugăciunea „Tatăl nostru“. Copilul era mic, nu avea decât nouă ani și când s-a așezat la masă a zis: „Tatăl nostru care ești în cer! Sfințească-se numele Tău. Vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ…“ Aici s-a oprit și a zis: „Că Tu vindeci toți bolnavii, numai pe tati nu vrei să-l vindeci!“ Au fost cele mai grele cuvinte, pe care le-am putut auzi în timpul bolii mele! Soția mea a izbucnit în plâns și a fugit în altă cameră. Copiii mai mari au împins mâncarea la o parte și n-au mai vrut să mănânce, iar eu… cu mare greutate m-am ridicat de la masă, am renunțat la cina din seara respectivă, m-am dus în camera mea și m-am așezat pe genunchi, am luat Biblia pe care o aveam din copilărie și i-am spus Domnului: „Doamne, nu aveam 17 ani când am început să predic Evanghelia și de atunci am spus tuturor că Tu vindeci bolnavii și ierți păcătoșii. Am fost eu oare, martorul Tău mincinos? Aș putea să-Ți aduc aminte de sute de făgăduințe pe care Le-ai făcut, îți amintesc doar de cea din Psalmul 50, când ai zis să Te chem în ziua necazului, că Tu mă vei izbăvi, iar eu Te voi proslăvi. Sunt într-o zi de necaz!“ Soția mea, de la o zi la alta, parcă era tot mai tensionată. Mă temeam că se îmbolnăvește cu nervii. Copiii mei erau așa de distruși. Aflaseră și ei ce boală aveam! Și pe un ton, mai mult reproșabil, îi spuneam Domnului: „Este o zi de necaz, Doamne. Te rog adu-Ți aminte de mine! “

Poate că am fost chiar obraznic în rugăciunea mea către Dumnezeu și după ce m-am rugat, așa o teamă a început să mă cuprindă și mă gândeam: „Oare l-am supărat pe Dumnezeu?“ În mod deosebit îi spuneam: „Dacă nu vrei să mă vindeci, e treaba Ta! Eu nu pierd nimic, dar unde este credibilitatea făgăduinței Tale? “

Țin minte că așa cu teama aceasta, stăpână pe ființa mea, m-am așezat în pat și am avut cel mai interesant vis…

Am visat că eram undeva într-o grădină, în mijlocul grădinii respective era săpată o groapă mare. Eu priveam, gândindu-mă că în curând voi intra aici! Deodată am auzit mișcări în spatele meu. Când am întors capul am văzut o ființă îngrozitoare. Era o femeie murdară, zdrențoasă, cu un chip hidos pe care am întrebat-o: „Cine ești?“ Ea m-a întrebat: „Nu mă cunoști? Eu sunt moartea! Sunt locuința morților! Vei fi al meu! Trebuie să intri în groapă, aici îți este locul!“ M-am înfiorat, gândindu-mă: „Cum? Moartea s-a personificat? Vine să mă întâlnească? “

Meditând, în vis se făcea că iarăși se aude foșnet în spatele meu. Când am întors capul am văzut o altă ființă. Era tot o femeie, dar îmbrăcată elegant. S-a apropiat de mine și mi-a spus: „Păcat de tine, ești tânăr, dar va trebui să intri acolo!” Am întrebat-o: „Dar tu, cine ești? “ Ea mi-a răspuns: „Nu mă cunoști? Eu sunt lumea! “ Eram de-a dreptul copleșit!„Cum, moartea s-a personificat, lumea s-a personificat și stau de vorbă cu mine, ca două ființe?” Ea mi-a spus: „Trebuie să intri acolo!” Eram așa de mirat și mă gândeam: „ Oare va mai veni cineva? “

Apoi, s-a auzit din nou foșnet în spatele meu și am văzut cum o altă ființă se apropia de mine, parcă nici nu atingea pământul. Era îmbrăcată într-un veșmânt albastru ca cerul. Avea un brâu auriu, lăsat în jos pe partea dreaptă, iar părul, tot auriu, era lăsat pe spate. Când a fost la câțiva pași de mine, a ridicat două degete și mi-a spus: „Nădejdea este la Dumnezeu!” Eu am întrebat-o: „Spune-mi, cine ești?” Din nou, mi s-a răspuns asemănător situațiilor anterioare: „Dar, nu mă cunoști? Eu sunt logodnica Mielului și în curând îi voi fi mireasă! “ Și s-a întors cu 90 de grade, iar pe spatele ei scria cu litere aurii „BISERICA”… și a dispărut. Eram atât de mirat și mă întrebam: „Cum a fost posibil ca biserica, lumea și moartea să se personifice și să-mi vorbească? “ în timp ce reflectam la discuțiile avute cu aceste trei ființe, mi-am zis: „Trebuie să mai vină cineva! Nu se poate, nu se termină totul aici! “

M-am întors spre poarta grădinii și… am văzut un bărbat mai înalt decât toți oamenii pe care i-am văzut vreodată! Era foarte bine îmbrăcat. N-am avut răbdare să se apropie de mine, am pus mâinile pâlnie la gură și am strigat: „Spune-mi, tu cine ești? ” El mi-a răspuns: „ Eu sunt trimisid Celui care a zis că este ÎNVIEREA și VIAȚA! El este și viața ta! Ridică-te și vino cu mine! “ Am sărit în vis, ca să mă ridic de pe marginea gropii, dar… am sărit și din pat! Era ora patru și un sfert dimineața. Soția mea a pus mâna pe mine și m-a întrebat: „Ce se întâmplă?” Eu i-am spus: „Scoală-te, că n-am să mor! Uite ce vis am avut în noaptea asta! Eu cred că Dumnezeu mă vindecă!” Și slavă lui Dumnezeu, ziua respectivă a fost o zi a minunilor!

Tocmai avusese loc o înmormântare. Un frate bătrân din biserică plecase la Domnul. Așa de slăbit cum am fost, dar plin de credință după visul acela, m-am dus la înmormântare. Acolo am avut și un cuvânt, deși vorbeam foarte greu. La un moment dat, am simțit că mă sufoc. M-am oprit. S-a terminat înmormântarea și fratele păstor Mariș a condus cortegiul funebru la cimitir, iar eu veneam cu soția spre casă. Când am ajuns la o intersecție din cartierul în care locuiesc, a trebuit să opresc mașina, pentru că n-am mai primit aer. M-am sufocat complet. Credeam că acolo se sfârșește totul! M-am forțat de câteva ori și ciuperca de pe coarda vocală dreaptă s-a desprins singură, după care am eliminat-o. Imediat a încetat durerea de cap și durerea fondului de ochi, după care am simțit că mă înviorez!

Exact la două săptămâni, la aceeași oră, acasă fiind, am avut aceleași simptome. De această dată am eliminat ciuperca desprinsă de pe esofag. Ulterior, m-au văzut medicii și am repetat toate analizele. Dumnezeu m-a vindecat, fără a fi nevoie de intervenție chirurgicală! De atunci, au trecut 13 ani și sunt perfect sănătos, slujind în multe biserici din țară și străinătate. Eram doar un pachet de oase, dar acum depășesc 100 de kilograme. Spun tuturor că Dumnezeu vindecă nu numai sufletul, ci și trupul! El îi iartă pe păcătoși și îi vindecă pe bolnavi!

Unul dintre medici mi-a spus: „Domnule, dumneata nu de pe marginea gropii, ci din groapă ai ieșit!” Eu îl laud pe Dumnezeu! îmi văd copiii mari! Slujesc în continuare și nu mai simt nici o urmă a bolii. Dumnezeul nostru a zis: „Eu sunt medicul tău, Eu sunt Mântuitorul tău!” Aștept ziua când vom ajunge în slavă! Acum și aici, vocabularul nostru este limitat, dar cred că atunci vom sta alături de El, mulțumindu-i deplin!

Numele Lui să fie binecuvântat !”


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUSE KLINKER ( CARAMIDA KLINKER )...Vezi aici!
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!



Alte interviuri