Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Interviu cu Vlad Miriță

Publicat la 2013-02-06 de Traian

-Avem onoarea, iubiți cititori ai blogului ”Tineri spre fericire”, să-l avem astăzi invitat pe Vlad Miriță, un muzician mult îndrăgit de noi. Vlad, când ți-ai descoperit talentul muzical și ai decis să-l pui în valoare?

-Mi s-a spus la o oră de religie în clasa a 6-a că am voce și am fost sfătuit să urmez cursurile la seminarul teologic în viitor. N-am făcut aceasta, dar mama mea a insistat foarte mult să urmez totuși cursuri de canto la Școala de Artă din Târgoviște. Așa am început.

-In afară de muzică, ce te-ai vedea făcând?

-Când întrebarea o primeam acum câțiva ani, spuneam deseori că m-aș vedea făcând afaceri. :) Acum spun că aș face agricultură. :)

-Care au fost persoanele semnificative ce ți-au călăuzit drumul devenirii?

-Au fost foarte multe. În parcursul meu, nu am nici un merit să-mi revendic. A rânduit Dumnezeu să îmi iasă în cale de-a lungul timpului oameni care să mă șlefuiască, să mă ajute, să mă sfătuiască, să mă susțină, atât profesional, cât și în planul devenirii spirituale. Au fost mulți. La început a fost mama, apoi prima mea profesoară de la Târgoviște, domnișoara Mariana Luca, apoi minunatul om și profesor și prieten și sfătuitor al meu Maestrul Corneliu Fănăteanu, apoi directorul Operei Naționale Cătălin Arbore, Smaranda Morgovan de la Opera Națională, ar fi o parte din oamenii care m-au marcat și m-au ridicat profesional. Se adaugă încă mulți prieteni care au pus umărul într-un fel sau altul. În plan spiritual, au fost prietenii mei teologi din Târgoviște, apoi în ultimii ani duhovnicul meu care a avut un rol crucial în viața mea. Sunt mulți cei care mi-au întins mâna la nevoie… sunt oamenii cu care lucrez, pianiștii mei Alexandru Burca și Alexandru Petrovici, Marius Beju impresarul meu, dirijorul Daniel Jinga, baritonul Iordache Basalic… toți îmi sunt prieteni foarte apropiați și foarte importanți în devenirea mea. Și încă mulți alții pe care îi rog să mă ierte că nu-i menționez de câte ori ar merita.

-Un psihiatru te-ar descrie drept o persoană discretă, sensibilă și empatică. Combinație a virtuților rar întâlnită în rândul artiștilor. Care este secretul acestui echilibru între profesionalism non-vulgar și aplecare smerită spre oameni?

-Aceste virtuți pe care le-ați enumerat sunt virtuți către care privesc și sper să mă ajute Dumnezeu să le dobândesc măcar în parte la un moment dat… Pot doar să spun că orice om are nevoie de un bun sfătuitor, care să fie slujitor al lui Dumnezeu. Trăim vremuri tulburi în care mintea, sufletul și trupul sunt asaltate de stimuli foarte agresivi, expliciți sau foarte dinamici. În toată această mișcare dezordonată, nu reușești să îți păzești integritatea morală, fizică, afectivă, duhovnicească doar cu ajutorul experienței individuale, nici cu sfatul unui prieten, fie el și virtuos, este nevoie de un duhovnic bun. Și afirm cu convingere că cine caută găsește.
Secretul echilibrului este raportarea vieții la valorile creștine. Și când Dumnezeu vede că din toată inima omul vrea asta, îl ajută și pune peste ce nu poate omul.

-Vlad Miriță are și momente de tristețe, de temeri, de descurajare și deznădejde? Cum le depășești? Ce te ajută să treci cu biruința peste încercările vieții?

-Viețile artiștilor sunt de cele mai multe ori foarte încercate. Este normal ca fiind mai expuși ispitelor, statistic crește și numărul “victimelor”. Artistul este vulnerabil. El manipulează emoțional, dar se și expune emoțional. Activând emoții diferite, el devine și foarte empatic la emoțiile din jur. Adică devine un bun conductor de emoții – primește – transmite mai departe – iarăși primește – el este și un fin observator al emoțiilor ascunse, ținute în frâu. Pentru că lucrează cu ele. Riscul este să scapi frâul și să numeri la greșeli. Deznădejdea e consemnată de Sfinții Părinți ca penultima treaptă a păcatului, înainte de sinucidere. Și, din păcate, în ultima vreme am auzit de cazuri nu puține de sinucidere în rândul artiștilor. Este foarte greu să guști succesul și apoi să reziști eșecului. Viața unui artist de obicei are vârfuri și abisuri. Distanțele între ele pot dura ani buni, și atunci ce te faci fără un duhovnic? Sau chiar un psihiatru foarte bun – dar duhovnicul nu poate fi înlocuit, el înfăptuind taina. El restabilește legătura între sufletul încercat și Dumnezeu. Unde este Dumnezeu este lumină și echilibru, unde Dumnezeu este dat la o parte, pleacă lumina și se așterne întunericul, și echilibrul se strică… uneori pe nesimțite te îndepărtezi.
Se spune că un bun creștin este vesel… :) se citește bucuria pe fața lui… deci e împăcat cu toate și n-are nevoi neîmplinite pentru că nu prea are nevoi decât nevoia de Dumnezeu.
Tind și eu spre pacea aceasta, dar încă mă mâhnesc, încă mă mai înverșunez, încă mă mai tem de una alta… În momentele de cumpănă, mi-au fost alături prietenii și duhovnicul. Ce am descoperit că ajută foarte mult este rugăciunea individuală și, foarte important, rugăciunea celor de lângă tine pentru tine și a ta pentru ei. Pentru că nu poți să te rogi să fii tu fericit fără să fie și cei din jurul tău, ca împreună să trăim bucuria!

-Noi spunem, în psihoterapie, că relațiile stau la baza emoțiilor noastre. Că ceea ce ne face să ne simțim vii, plini de simțăminte și de energie vitală, sunt relațiile pe care le stabilim. Care este relația ta, Vlad, cu propria viață, cu cei din jurul tău și cu tine însuți?

-Încerc să construiesc relațiile din jur și cu mine însumi pe valorile creștine. Porunca cea mai importantă este a iubirii. În orice om e ceva ce poți să iubești. Pentru că dacă Dumnezeu ne iubește pe toți, înseamnă că suntem “iubibili” :) ca să citez din contemporani. Spunea părintele Teofil Părăianu că “pe om dacă-l cauți de rău, rău îl găsești, iar dacă-l cauți de bun, bun îl găsești”. Și știm că fiecare avem bunele și relele noastre. Totuși prieteniile se nasc mai mult pe un fond de compatibilitate. Dar de aici ele se cultivă cu dragoste, cu toleranță/iertare și cu răbdare. După un timp, relațiile devin foarte puternice și satisfacțiile sunt pe măsură.

-Are Vlad Miriță, dincolo de concerte și de pregătiri de turnee, momente de introspecție, de analiză interioară? Cum îți e, ție, Vlad, cu tine însuți?

-Sfinții Părinți recomandă rugăciunea individuală, care este de fapt introspecție – o recunoaștere a condiției de om – o trecere în revistă a greșelilor din trecut – o conștientizare a slăbiciunilor încă existente (numite patimi). Introspecția nu este suficientă sau nu face neapărat bine dacă nu te raportezi la adevăr – dacă nu ai o direcție. Pentru că fără să ai un etalon cu care să te compari, faci introspecție și riști să te tulburi și mai tare. Introspecția sau filosofia fără raportare la Hristos (care a spus ” Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”) este aflare în treabă în cel mai bun caz, sau cum a spus Țuțea mai plastic “… onanie de prestigiu”. În ce mă privește, am încă foarte mult de remediat. La un moment dat, citind din marii Duhovnici Români (Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Cleopa Ilie… etc), am realizat că este copleșitor și descurajant să cunoști virtuțile lor (pe care sunt convins că nu le putem cuprinde decât în parte – ei nelăsând să se vadă adevărata lor dimensiune – din smerenie). Realizând cât de departe ești de ei, aproape cazi în deznădejde. Și este un pericol. Dar duhovnicul mi-a dat soluția: “privești la ei ca la un etalon, dar te compari cu tine, nu cu ei!”. Deci azi mai bun ca ieri – măcar cu o celulă mai bun. Și cu nici un chip pași înapoi. Orice pas înapoi se spovedește și se continuă drumul …în ascensiune! Deci a-ți fi “bine cu tine” – nu înseamnă a fi într-o stare de relaxare, de mulțumire de sine. Când ești mulțumit de tine înseamnă că accepți că atâta poți – ca tu nu ești în stare de mai mult. Deci e greșit și periculos. Și e o jignire adusă Divinității din tine.
Tot Hristos a zis : “fiți voi desăvârșiți, cum desăvârșit este Tatăl vostru Cel din Ceruri”… ne-a spus care este nivelul la care putem ajunge. E clar că nu putem să ne oprim în mulțumirea de sine.

-De pe micile ecrane, viața ta pare una împlinită. Și, totuși, e loc de mai bine? Resimți că sunt domenii în viața ta unde, dacă ceva s-ar schimba, tu ai fi mai aproape de fericire?

-Am răspuns deja în mare la întrebarea anterioară.
În primul rând – în plan sufletesc – duhovnicesc – e infinit loc de adăugare. Omul este singura ființă care se afla pe o scară. În jos – fundul iadului, în sus – infinitul cerului. Un câine nu poate fi mai mult sau mai puțin decât un câine – la fel o pisică sau orice alt animal. Ele sunt programate genetic să fie ce sunt – nici mai mult, nici mai puțin. Omul le poate supune și le mai poate un pic modela după nevoile lui, că a fost lăsat Stăpân peste Creație. Tot Omul poate ceva ce nici o altă parte a creației nu poate -. Poate din proprie inițiativă să coboare pe scară până în fundul iadului (după faptele sale – pentru că poate insista în păcate din ce în ce mai mari – până sub condiția de animal – animalul nu violează, nu ucide în masă și nu torturează, nu premeditează crime și nu minte) SAU poate urca până la Sfințenie (și avem atâtea exemple de Sfinți – care s-au jertfit pentru alții, care au renunțat la toate mândriile vieții pământești, care s-au smerit necontenit, care au făcut toate din Iubire mai presus de închipuire – deci oameni care au trăit toată viața evoluând spiritual… nici o zi sau măcar o oră pierdută).

E valabil și profesional și la fel mai e mult de adăugat – și numai cu ajutorul lui Dumnezeu – că tot El a dat ce am – și doar El poate să îmi îngăduie sau nu mai mult.

-În general, atunci când oamenii dobândesc ceea ce doresc și încep să devină personalități proeminente, se îndepărtează de Dumnezeu. La tine, parcursul spiritual a fost invers. Ce te-a determinat să te apropii de valorile credinței creștine?

-Fiecare are drumul lui unic spre adevăr. Eu am crescut ținând post înainte de Sfintele Sărbători – bunicile mele, deși nu erau foarte evlavioase, țineau totuși această rânduială. Apoi în adolescență am ieșit mult în afară rânduielilor. Dar probabil rugăciunile prietenilor, ale mamei… ale părinților la care m-am spovedit de-a lungul timpului (doar formal, căci repetăm greșelile)… aceste rugăciuni au contat.
Dumnezeu mi-a îngăduit pe parcurs anumite momente de luciditate, anumite greutăți, anumiți oameni cu care să stau de vorbă. Și încet-încet, am înțeles că tot ce avem – talent – abilități – sănătate – bani – prieteni – familie – toate sunt de la Dumnezeu și trebuie să fie prețuite și îngrijite.
Când mă uit în jur și văd un copil murdar sau un bătrân amărât sau un om cu handicap (și mai sunt atâtea exemple), îmi dau seama cât de mult am eu și îmi e rușine că uit să mulțumesc pentru că nu sunt în locul lor. Și nu doar să mulțumești – dar să și împarți ce ai tu cu cei care nu au. Cum să ai tu, și foarte mulți pe lângă tine să nu aibă?
Cei care se îndepărtează de Dumnezeu nu trebuie să fie judecați/condamnați… nu e ușor să ai putere și să nu te îmbeți cu ea… sau talent… sau aspect plăcut. Acestea sunt mari daruri și totodată capcane. Există ispita ca să-i schimbi tu. Dar Sfinții Părinți recomandă să te schimbi tu întâi și schimbarea lor să fie determinată de exemplul din viața ta – nu de sfaturi – “taci tu, să vorbească faptele tale!”… între prieteni, totuși ne mai sfătuim și noi …între prieteni merge un sfat. :)

-Ce reprezintă relația cu Hristos pentru Vlad Miriță?

 

-Relația cu Hristos este totul. Părintele Arsenie Papacioc a fost întrebat: ”ce să faci când în viața ai dubii în luarea unei decizii?… când nu îți este clar ce ai de făcut”. Și el zis : “gândește așa : ce-ar face Hristos în locul meu?”
:) … ușor de zis …greu de aplicat …dar totuși singura cale.

-Care este scopul tău existențial, Vlad?

-Pe scurt – să mă mântuiesc – și nu singur.

Altfel… Mi-ar plăcea mult să pot să fac lucruri importante – adică de exemplu să ajut substanțial oameni în dificultate.. și sunt atâția… Dar degeaba gândesc eu așa măreț, dacă săptămânal arunc mâncare stricată la coș și nu mă învrednicesc să cumpăr niște caserole în care să pun mâncarea care îmi prisosește și apoi s-o împart pe la Gara de Nord – sau la semafor – celor care s-ar bucura de ea.

-Ce aștepți de la anul ce a venit?

:) … să mă echilibrez mai mult.

-Ce le-ai transmite tinerilor cititori ai acestui blog, care trec prin momente dificile din viață?

-Le recomand să citească viețile sfinților. Să caute sfinți cu povești de viață în care se regăsesc dificultăți asemănătoare cu ale lor! Cum îi găsesc? Întreabă un preot – nu neapărat duhovnicul lor, dacă încă nu-l au… Sau să intre pe net și acolo găsesc forumuri și site-uri unde pot întreba!
Să știe că sunt alții cu dificultăți mai mari, care paradoxal, suferă mai puțin! Și asta înseamnă că dacă alții suferă mai puțin în condiții similare sau mai grave… e o chestiune de cum te raportezi la suferință.
Să citească despre rezistența anti-comunistă și despre persecuțiile de atunci! Vor vedea că orice suferință de azi pălește lângă suferințele supraomenești la care au fost supuși mii de oameni în jurul anilor ’50.
Apoi să se roage curat și să meargă la duhovnici!
Tot părintele A. Papacioc a zis “dacă Dumnezeu ți-a îngăduit o suferință, neapărat o să ieși cu un folos din ea” … deci RĂBDARE până ieși, că folosul e garantat!

-Îți mulțumim că ți-ai rupt din timpul tău prețios și mult limitat pentru a fi mai aproape de noi, prin acest interviu. Spune-ne, ce am putea face noi, bloggerii, pentru tine?

-Când nu putem fizic să facem ceva unii pentru alții, cea mai la îndemână dovadă de iubire este Rugăciunea. Să ne rugăm unii pentru alții!


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOTO, SCUTERE, ATV-URI, ACCESORII...Vezi aici!
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!



Alte interviuri