Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

OCOLUL PAMANTULUI IN OPINCI



M-a impresionat aceasta povestire uimitoare. Dacă la începutul sec.XX acești 4 tineri români, din pacate uitați acum, au pus atata pasiune, acceptând teribila provocare de a călători pe jos 100.000 de km, cu cât mai mult se merită să acceptăm provocarea de a alerga cu pasiune pe calea spre cer, oricât ne-ar costa, pentru un premiu care nu-si pierde niciodată valoarea

Ocolul Pămîntului în opinci

O istorie incredibilă se leagăde numele unor români, la începutul veacului douăzeci. Atleți, temerari, aventurieri sau toate la un loc, patru studenți în costum popular pleacă în 1910 pe drumul unei performanțe sportive și umane unice în istorie: ocolul Pămîntului la picior, fără ajutor financiar. Mărturiile acestui film neverosimil se recompun greoi, aidoma unor diapozitive culese din ploaie, în ritmul în care lumea se grăbește acum. 

Provocarea secolului

Vara lui 1908. În vestul Europei, globetroterrii fascinează, iar expedițiile sînt la modă. Touring Club de France, agenție de sport și turism din Paris, lansează o provocare nemaiîntîlnită: cine parcurge 100.000 de kilometri pe jos, ocolind Pămîntul cu mijloace materiale proprii, va primi 100.000 de franci francezi. Adică aproape jumătate de milion de euro astăzi! Dumitru Dan și Paul Pîrvu sînt studenți la geografie în capitala Franței, Gheoghe Negreanu și Alexandru Pascu, la Conservatorul parizian. Anunțul îi pune pe gînduri: munceau cu ziua să se întrețină, iar banii de studii îi cîștigau din spectacole de dansuri, cîntece și teatru popular. Toți cei patru au 19 ani.

100.000 km, în șase ani! 

Dumitru Dan, născut pe 14 iulie 1889 și plecat din Buhuși, atunci un sătuc la douăzeci de kilometri mai sus de Bacău își convinge camarazii să se înscrie în cursă și află detaliile: itinierariu la alegere, dar aprobat de Touring Club, certificările vamale și ale autorităților locale probează parcursul, plecare din capitala țării de origine iar toate costurile vor fi suportate de participanți. 

În cîteva luni, peste 200 de visători se înscriu. Dintre toate itinerariile, cel al românilor e singurul acceptat. Dumitru Dan, liderul grupului, pune o singură condiție: doi  ani să fie lăsați să se pregătească în țară. Nebunia ocolirii globului pămîntesc, de la expediția lui Magellan în 1521, se împlinise în mai toate felurile, mai puțin pe jos. Recordul vremii aparținea italianului Armando Louy, care străbătuse 50.000 km într-un deceniu. Doar că cei patru români își propun dublul distanței, în doar șase ani! 

Românii care au cucerit lumea 

Întorși în România, cei patru se specializează în cartografie, meteorologie și etnografie. Fac studii geografice și deprind cunoștințe de medicină. Vorbeau franceză și germană, așa că fiecare se apucă de învățat o altă limbă. Merg zilnic 45 de km pe jos, în zone de cîmpie, deal și munte, în toate anotimpurile. Exersează diferite feluri de mers și mărșăluit și alocă două ore pe zi exercițiilor de forță și gimnasticii. 

Singurul impediment rămîne susținerea materială. Așa că învață sute de cîntece și dansuri populare românești și se experimentează în cîntatul la fluier și acordeon: “Dacă  sîntem români și vom cunoaște lumea, atunci cînd să cunoască lumea românii, dacă nu atunci când aceștia le vin la poartă? Vom purta tot timpul opinci și costum popular”, propune Dan. Banii pentru hrană, transport și taxe aveau să-i obțină susținînd mii de spectacole folclorice, de la Teheran la Capetown și din satele eschimoșilor pînă la Casa Albă! 

Tragediile unei victorii îngropate

Pe 1 aprilie 1910 începe călătoria impresionantă a celor patru. Pînă la final, trei din ei aveau să moară în condiții dramatice: intoxicați cu opium în India, zdrobiți în prăpăstiile din Munții Chinei sau după lunga suferință a unei cangrene dobîndite de-a lungul miilor de kilometri parcurși prin frigul siberian.

După ce a străbătut cinci continente, traversînd de șapte ori oceanele, și după ce a rupt aproape cinci sute de opinci, Dan se întoarce neîmpăcat în România lui 1916: primul război mondial îi oprește aventura, cînd mai erau zece mii de kilometri din itinerariu. În 1923, cînd completează traseul și e primit cu onoruri la Paris, cei 100.000 de franci francezi primiți nu mai înseamnă mare lucru: aproape 40.000 de euro astăzi, căci războiul devalorizase moneda. Mormîntul temerarului român Dumitru Dan e străjuit de o cruce de metal, fără nume, într-un cimitir din Buzău. 

Drumul începe într-un aprilie ploios la București. 

Lumea în 1908

- se descoperă primul mare zăcămînt de petrol în Orientul Mijlociu 

- Thomas Selfridge devine prima persoană moartă într-un accident aviatic 

- Bulgaria își declară independența față de Imperiul Otoman 

- se înființează FBI dar și cluburile Internazionale Milano, Feyenoord și Panathinaikos

- tragerea funiei și pelota se numără printre probele JO de la Londra

Ce însemna Touring Club de France

Înființată în 1890 în Franța, asociația care a organizat concursul inedit avea drept scop “dezvoltarea turismului sub toate formele”. Dincolo de inițiativele de pionierat în sport și aventură, cum ar fi coloniile de camping sau sutele de piste de ciclism create, Touring Club a rămas în amintire pentru dotarea străzilor din Franța cu peste 30.000 de semne de circulație, în 1914. Activitățile ei au încetat în 1983, deși după al doilea război mondial număra peste 700.000 de membri!

6 traversări ale Ecuatorului a prevăzut traseul românilor în jurul lumii, alternînd emisferele pentru a evita timpul nefavorabil 1500 de mari orașe și 74 de țări, la vremea aceea, a străbătul românul de-a lungul aventurii sale

 ________________________________________________________________

EPISODUL 1: Patru continente într-un an

Arestați în Danemarca, fermecînd Orientul cu dansuri populare românești, capturați de aborigeni lîngă Sydney, Pascu, Negreanu, Pârvu și Dan au traversat  între aprilie 1910 și mai 1911 Europa, Asia, apoi Africa și Australia

“Cerul acoperit și plouă mărunt. Toți patru în costume naționale și opinci ieșim din Capitală”. Sînt primele cuvinte din jurnalul de călătorie al lui Dumitru Dan, pe 1 aprilie 1910. Însoțiți de Harap, cîinele care-i va urma aproape tot timpul, cu bagaje în spate care nu depășesc opt kilograme, studenții se îndreaptă spre Brașov. În cei șase ani, aveau să găsească în orașele în care ajungeau costume și opinci trimise prin poștă de rude, după un calendar strict. 

Arestați după 2000 de km

După doar trei zile de la pornire, Dan, Pascu, Negreanu și Pîrvu ajung la Budapesta. De aici pînă la Viena nu planificaseră nici o oprire, așa că parcurg  distanța în “mers voinicesc”, după cum consemnează Dan. Prima impresie puternică o lasă capitala Imperiului Austro-Ungar, din care și Transilvania făcea parte atunci: în o zi și-o noapte la Viena sînt uimiți de “cerșetorii orbi care vînd chibrituri lîngă vitrinele luxoase de pe Ring”, tramvaiele aglomerate și funcționarii care beau permanent capuținer (cafea cu lapte)”.

Aici dau prima reprezentație, într-un teatru de cartier, și cîștigă primii bani. Urmează Berlinul, unde poarta Brandenburg, carul cu patru cai al zeiței Victoria și reușita unui al doilea spectacol alungă primele gînduri de deznădejde. La granița cu Danemarca apare și primul obstacol major: un vameș “refractar la ideea de turism internațional” îi arestează și îi expediază în Flensburg, considerîndu-i spioni! “Ne-am lămurit cu superiorii și apoi ne-am reîntîlnit cu bietul la vamă”, notează ironic Dumitru Dan.

“Plîngeam în fața tabloului cu țărani români”

Cei patru trec prin Oslo, atunci Cristiania, Stochkolm și Helsinki, unde publicul îi consideră exotici și autentici, repurtînd un mare succes cu spectacolele lor. De la Golful Finic la Marea Caspică, pe distanța de 3000 de km, condițiile aveau să devină însă mult mai aspre. 

După un popas de trei zile la St. Petersburg, în care nopțile albe le-au luminat Ermitajul, românii ajung la sfîrșitul lui iulie 1910 în Moscova, care avea la acea vreme “360  de biserici și 22 mînăstiri, dintre care Mîntuirea te lăsa fără grai, cu cupolele învelite de 350 de kg de aur!”. Dorul de acasă avea să-i răscolească în galeria Tretiakov din capitala rusă: “În fața unui tablou de Vereșceaghin am plîns ore în șir. Erau imagini cu Războiul de Independență din 1877, țărani români pictați în straie ca ale noastre”.

Au fascinat Persia cu spectacole folclorice

La începutul lui octombrie 1910, românii se aflau în Vladikavkaz, după care au mers 200 km prin munți, “rebegiți de frig și uzi de ploaie”, pînă la Tbilisi, părăsind ușor, pentru prima oară, Europa. Între Moscova și Teheran, au mîncat mai mult ceai, ouă și pîine, iar ritmul a fost năucitor: “constant, minim 10 ore de mers pe zi!”. 

Ajunși în Persia peste o lună, concluzionau: “Caucazul e frumos decît orice peisaj alpin”. Teheranul, cu 200.000 de locuitori iarna iar vara cu aproape jumătate, din  cauza căldurii, avînd azi aproape 10 milioane de suflete, le-a apreciat peste păsură cîntecele. Secretul e că religia nu le permitea persanilor să cînte la instrumente, așa că românii erau o apariție fascinantă! “Ne-am hrănit cu unt lichid, de la iliați, păstorii nomazi, și ne-am mirat: în pustiul acela, unde femeile, de sărăcie, nu poartă voal, ci doar tagir, și acela de stambă, nu din mătase neagră, copiii studiau citirea, scrierea, coranul, astrologia, retorica, persana, araba și turca!”

 

Legenda asasinilor

 

Aproape de Teheran, românii s-au odihnit alături de călători persani și armeni într-un caravanserai, han oriental pentru caravane, aflînd o poveste tulburătoare: în secolul XIII, se statornicise în acele locuri un persan bogat, Hasan Ibn Sabbih, care a fondat secta ismailiților. După ce a construit palate și grădini impresionante în inima pustiului, acesta a început să adoarmă cu hașiș tineri și să-i aducă la curtea sa. Treziți, oamenii aflau că se află în raiul promis de Mahomed! După o vreme, tot cu hașiș, îi adormea și îi ducea înapoi în pustiu. Crezînd că au pierdut Paradisul, bărbații și femeile deveneau lsugile lui Hasan, fiind în stare chiar și de crimă, pentru a reveni în Rai! Cunoscuți drept hașașini, aceștia au devenit asasinii de azi. Hasan a fost ucis în 1256, de mongoli. 

Persanul de la “Ibraila” 

La 500 km de Bagdad, cei patru au făcut un popas la palatul unui negustor, Fawzi Ibrahim, cu turban, ochelari de aur și mantie de mătase albă, “desprins direct din O mie și una de nopți, mai puțin ochelarii”. Acesta i-a găzduit și s-a bucurat de spectacolele folclorice peste măsură, “minunea lui Allah”, oferindu-le la plecare o sumă uriașă de bani românilor. Ibrahim a fost primul om întîlnit care avusese contact cu spațiul românesc: drumurile negustoriei îl duseseră la Brăila, de unde păstra amintiri fermecătoare.

Șacali și furtuni în deșertul arab 

Între Bagdad, unde au vizitat Babilonul, și Siria de azi, au mers pe Valea Eufratului alături de o caravană cu cămile, trezind mila arabilor: “Degeaba le-am explicat rostul mersului nostru pe jos, dădeau din cap și ne compătimeau, crezîndu-ne fie bolnavi, fie săraci sau avari!” Prin păduri de curmali, smochini și cedrii “cu cirmcumferință mai mare de 25 de metri”, temerarii au ajuns la Damasc, “Ochiul Orientului”, unde au fost recompensați cu daruri și bani mai ales de către români din Galați și Brăila, stabiliți aici cu afacerile!

Prin Ierusalim, Cairo, Alexandria și apoi la umbra Piramidelor, pe Valea Nilului, printre egipteni care “păreau contemporani cu Ramses al II-lea”, “înfiorați de urletele șacalilor” în peregrinările la ceas de noapte, studenții români au avansat în Africa. Pe teritoriul Sudanului, “unsprezece zile nu am întîlnit pe nimeni, n-am băut apă proaspătă, n-am văzut umbră de pom”. După care, în deșertul saudit, o furtună năpraznică le-a pus viața în pericol: “dunele fumegau, sunete metalice, înfiorătoare umpleau aerul pe care nu-l puteam respira de fierbinte. Ne-am aruncat în nisip și am așteptat, nu știu cît, poate zeci de ore, pînă s-a sfîrșit”.

O lume cu sclavi și stăpîni 

Itinerariul Etiopia-Somalia-Tanzania-Mozambic i-a sleit de puteri, astfel că încheierea parcurgerii coastei de Est a Africii, prin traversarea în Madagascar, a părut izbăvitoare. Insula nu i-a impresionat pe aventurierii care se așteptau să găsească o Africă primară, pură, și s-au lovit de semnele colonialismului: castelul regal din Antananarivo devenise grădină zoologică, băștinașii purtau pe umeri care cu britanici și francezi. 

Din Madagascar, la bordul unui vas, românii au pornit spre Australia, traseul pe acest continent avînd să însumeze 2100 de km. Aici, în “țara lînii”, cum li s-a părut  românilor, au vizitat orașul Sydney, capitala Canberra, Blue Mountains și grotele Jenolan, îngrijorați că populația aborigenă număra în 1911 “doar 2012 suflete, față de 40.000, în 1788″.

7 mări și 3 oceane, a traversat Dumitru Dan, de patru ori cel Atlantic, de două ori cel Indian și o dată Pacificul

497 perechi opinci și 28 de costume populare a rupt Dumitru Dan în cei șase ani de călătorie

Lumea în 1910

- cometa Haley devine vizibilă de pe Pămînt

- Henry Ford vinde 10.000 automobile

- mor Mark Twain și Lev Tolstoi

- Manchester United se mută din Bank Street pe Old Trafford

- se înființează echipa de fotbal Chinezul Timișoara

Mers de 10 ore pe vapor!

Pentru a acumula cît mai mulți kilometri, în condițiile în care itinerariul prevedea perioade mari de traversare a mărilor și oceanelor, cerințele organizatorilor i-au obligat românii să meargă zilnic minim 10 ore pe puntea vapoarelor, în timpul călătoriilor pe ape. Fiecare avea montat la picioare un pedometru comandat special din Anglia, un contor cu contragreutate care calcula distanțele, echivalînd fiecare pas cu un yard, adică 91 de cm.

Capturați de aborigeni!

În Australia, dornici să ia contact cu băștinașii, românii s-au aventurat într-o zonă sălbatică, la sute de kilometri de Sydney. În timp ce Pârvu și Negreanu ridicau un adăpost, Pascu și Dan s-au avîntat 4 kilometri în necunoscut și s-au trezit într-o groapă adîncă de 20 de metri, capcana aborigenilor pentru animale! Cei doi au tras cu revolverele, gîndind că vor fi auziți de colegi, dar au speriat băștinașii, care i-au legat cu frînghii și i-au dus în tabăra lor. Cînd membrii tribului au adormit, Pascu i-a reproșat ironic lui Dumitru Dan inițiativa expediției prin junglă, “cauți hotel în pădure, de parcă ești la Bușteni”, după care s-a aruncat în foc, arzînd legăturile de cînepă și eliberîndu-și apoi prietenul. Arsurile la braț ale lui Pascu nu aveau să se mai vindece niciodată.

___________________________________________________________________

EPISODUL 2: India și China înjumătățesc echipajul

În mai 1911, la doar un an de la începutul itinerariului lor, cei patru români se află în Australia, după ce au traversat Europa, au trecut prin Asia și pe coasta de Vest a Africii

Compensînd vitregiile acestei aventuri cu fascinația descoperirii de oameni și locuri noi, Pascu, Pîrvu, Negreanu și Dan își continuă senini itinerariul la capătul căruia, în 1916, ar trebui să completeze 100.000 de km parcurși pe jos. Însă în decursul a doar cîteva luni, moartea are să înjumătățească echipajul temerar.

Cu Brîulețul și Ciobanul, printre portocali!

Din Brisbane, cei patru pleacă la începutul verii lui 1911 spre Wellington, capitala Noii Zeelande, descoperind pînă la sosirea în India cele mai importante insule din arhipelagurile Asiei de sud, la bordul vapoarelor cu aburi. În Java, Borneo, Brunei și Singapore, dansurile și cîntecele populare românești sînt, ca și pînă acum, singura sursă de venit: “Cu Brîulețul și Ciobanul am supraviețuit prin insule cu portocali”, notează Dumitru Dan în jurnalul de drum.

Pentru cucerirea subcontinentului Indian pe traseul Bombay-Calcutta cei patru

aveau propuse doar 62 de zile, astfel că în iulie 1911 are loc debarcarea în Bombay, la capătul unui drum pe ape la bordul vasului “Peninsular Oriental”, pornit din Sri Lanka. Surpriza a fost totală: “Nu am știut că Times of India ne anunțase sosirea! Ne așteptatu sute de curioși și reprezentanți de asociații sportive! Ne rezervaseră camere la hotelul Prince of Wales din capitală!”

India îi lasă doar trei

Primirea spectaculoasă era departe de tragedia care avea să se petreacă “în Mumbay, crater cu oameni și credințe”. Românii sînt invitați pentru două zile la palatul rajahului din capitală, un personaj captivat de călătorii. După un ospăț copios, Dan, Negreanu și Pârvu ies în oraș să adune cele necesare călătoriei, iar Pascu rămîne să povestească bogatului indian și celorlați invitați peripețiile de pînă atunci. La întoarcere, cei trei români au o priveliște care îi pune pe gînduri: toată lumea leșinată, cu pipe de opium în mînă!

“Jurasem să ne ferim de tot ce e străin obiceiurilor noastre. Pascu s-a dezmeticit puțin și a început să se scuze, ba că masa a fost copioasă, ba că nu a putut refuza. În timp ce explica, s-a prăbușit”, notează Dan cu amărăciune. Colegii i-au “fricționat brațele și tîmplele”, dar rajahul i-a liniștit, spunînd că un somn de o oră-două îl va face ca nou. Pascu nu s-a mai trezit niciodată, iar medicul palatului a constatat decesul: intoxicare cu opium. Pe 17 iulie 1911, rămîneau doar trei călători, și cîinele lor, Harap.

Un mormînt pierdut la Bombay

Trupul lui Pascu a fost înmormîntat în capitala Indiei, după ce a fost autopsiat, la cererea colegilor lui de călătorie. Rajahul indian și-a dorit ca ceremonia funerară să se țină după obiceiul locului, fapt care însemna o mare onoare pentru străini. “Guvernatorul statului ne-a înțeles și l-am înhumat creștinește”, spune Dan în jurnal. Cei trei rămași au anunțat familia și Touring Club de France, după care s-au hotărît să continue drumul în numele acestui sacrificiu.

Tristețe pe coasta Africii 

Drumul a continuat prin Benares, spre Calcutta, dezvăluind “cea mai variată țară din punctul de vedere al climei, oamenilor și obiceiurilor”. Priveliștile, însă, nu i-au mai impresionat o vreme pe cei trei români îngîndurați. Notițele sînt tot mai rare în jurnalul de călătorie al lui Dan. La bordul unui vas, echipajul ajunge din nou în Africa, la Cape Town. Metropola îi șochează prin nedreptățile sociale, mai mult decît prin frumusețe: “Inima ți se strînge cînd ceva e interzis pentru negri, sau e doar pentru albi”.

Dar orașul sud-african e doar punctul de plecare pentru parcurgerea coastei de vest a continentului african, prin Congo și Gabon, pînă în Senegal. În 1911, singura țară independentă din Africa era Liberia!

Călătorii au poposit aproape o săptămînă la Tenerife, în Insulele Canare, ajunși aici cu un vas din portul senegalez Saint-Louis. Clima blîndă, fructele și odihna i-au refăcut după “străbaterea coastei africane epuizantă, uscată și săracă”, pentru aventura uriașă care avea să urmeze: America de Sud.

Spectacole cu sala plină la Rio

În ianuarie 1912, cei trei debarcă la Rio de Janeiro, așteptați de sute de localnici. Românii deveniseră o prezență constantă în buletinele și ziarele de aventură și călătorii, o presă gustată la acea vreme. Orașul brazilian e mult diferit de cel pe care îl studiaseră Pârvu, Negreanu și Dan, “cu străzi întortocheate, piețe murdare și case dărăpănate”, iar motivul îl află în prima zi de ședere: în 1904, guvernul împrumutase 8,5 milioane de lire sterline de la Marea Britanie pentru recontrucția urbei, devenită port “dotat exemplar, cu clădiri monumentale”.

Cel mai mare succes repurtat de spectacolele folclorice ale românilor se leagă de Rio. Sala teatrului Diamantina din orașul brazilian a fost zile întregi plină la dansurile și cîntecele populare ale celor trei. Mai mult decît atît, Dan are ideea organizării de prelegeri și conferințe în care să împărtășească localnicilor experiențele contactului cu locuri și oameni pe care îi descoperiseră: românii erau deja ambasadori ai multiculturalismului!

O noapte printre jivanos

Traseul sud-american continuă spre Paraguay, Uruguay, Argentina, Chile și Bolivia. Natura îi fascinează iar diversitatea încă păstrată la nivelul populațiilor băștinașe îi copleșește. O întîlnire memorabilă are loc în sud-estul Ecuadorului, la graniță cu Peru. Cei trei călători, împreună cu un ghid localnic, se apropie de o așezare de jivanos, trib de indieni cu o istorie milenară. La marginea satului, ghidul “suflă dintr-un corn uriaș, fără să știm de ce, și i se răspunde din junglă cu un sunet similar”. Românii au  vrut să continuie drumul, dar spaima de pe chipul ghidului i-a oprit: “Dacă șeful tribului ne-ar fi răspuns cu două sunete, am fi putut trece nestingheriți, dar un singur sunet însemna că vrea să ne cunoască!”

Cei trei tineri au petrecut o noapte alături de jivanos, “bărbați cu pieptul vopsit în roșu și negru”, hrănindu-se în colibe cu fructe și cartofi preparați după rețete “pentru care restaurantele din Paris ar da bani grei”. Apoi, au rămas o noapte într-un trib de indieni itucalli, lîngă Guayaquil, unde Dumitru Dan a fost mușcat de “o coropișniță ciudată”, fiind operat pe viu de un doctor “care părea mai degrabă paznic de doctori”.

Au dormit cu “vînătorii de capete”!

Indienii jivanos din zonele nordice ale Americii de Sud, alături de care cei trei călători români au petrecut o noapte memorabilă, erau denumiți și “vînătorii de capete”, fiind printre puținele triburi amazoniene care au păstrat tradiția decapitării inamicului și a păstrării craniului acestuia, prin mumificare! Procedura prevedea înlăturarea oaselor craniului, tratarea pielii cu soluții din ierburi și umplerea scalpului cu nisip fierbinte. Capul se contracta, mișcorîndu-se pînă la dimensiunea de doi pumni! După ce buzele și pleoapele erau cusute, rezultatul devenea un simbol cu conotații magice.

În inima Orientului Extrem

Drumul pe ape îi duce pe temerarii români în San Francisco, unde însă poposesc numai trei ore, de aici îmbarcîndu-se către Yokohama. Exact drumul invers parcurs de Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne, din Ocolul Pămîntului în 80 de zile. Traversarea Pacificului cu vasul Rangoon a durat 27 de zile, timp în care cei trei au parcurs pe punte 1.400 de kilometri!

Cele două zile petrecute în Tokyo i-au legat definitiv pe drumeți de lumea Orientului Extrem, unde “simplitatea și cinstea sînt o artă pe străzi”, iar “cele paisprezece feluri de mîncare cu care am fost serviți în casa unui profesor de japoneză” le-au schimbat pentru totdeauna “gustul despre bucătărie”.

Doar doi, după doi ani de drum

Din lumea niponă, românii intră în China prin Hong Kong, trecînd prin Canton (astăzi Guangzhou) și stabilind ca destinație finală a acestei etape de traseu orașul Pekin, capitala Beijing de azi. Itinerariul presupune traversarea munților Nau Lin, pe poteci înguste, sub care se deschideau prăpăstii fioroase. Într-una din cele peste treizeci de zile de mers prin acest decor, o ploaie măruntă îngreunează și mai mult avansarea. Cei trei merg în șir indian, sprijinindu-se în bastoane de lemn, ascuțite. Un strigăt șuierător îi încremenește. Din față, Dan întoarce privirea spre Pârvu: Negreanu se rostogolea lovindu-se de stîncile ude și se prăbuși într-un pîrîu. Cei doi colegi îl trag cu frînghiile și îl întind, dar Negreanu “părea să aibă fracturi și leziuni interne, era tot însîngerat”. Dan fuge spre primul sat, reușește să se înțeleagă cu un călugăr care știa puțină engleză, și se întoarce cu doi chinezi în ajutor, cînd noaptea se lăsase deja. “Vînăt și tremurînd” îl poartă pe muribund într-un hamac pînă în sat, dar nu găsesc doctor. Merg 10 kilometri pînă la spitalul unui orășel, însă aici nu există medic de gardă, apare unul abia în zori. La șapte dimineața, Dumitru Dan pleacă să ceară ajutorul autorităților, dar cînd se întoace la spital îl găsește pe Negreanu mort.

67 grade Nord și 40 grade sud au fost coordonatele extreme atinse în expediție

Lumea în 1912

- Roald Amundsen atinge Polul Sud

- începe Primul Război Balcanic

- Casimir Funk formulează conceptul de vitamină

- I.L. Caragiale moare în iunie
______________________________________________________________

EPISODUL 3: Victoria solitară a lui Dumitru Dan

Doi membri ai echipajului românesc decedaseră după numai un an: Pascu intoxicat cu opium în India și Negreanu prăbușit în prăpăstiile Chinei.

Rămași cîteva zile în China, pentru a-și îngropa camaradul pierit într-un accident dramatic, cei doi temerari români, Dumitru Dan și Paul Pârvu, se întăresc pentru miile de kilometri rămase de parcurs. Pentru ei urmează Alaska, apoi străbaterea Americii de Nord și Caraibelor. Întreruptă de Primul Război Mondial, călătoria  e încheiată abia în 1923, la Paris.

Drumul crîncen prin Siberia și Alaska

Din zona Pekinului, capitala Beijing de astăzi, românii pleacă îndurerați către portul siberian Nikolaevsk și apoi în peninsula Kamchatka, la sfîrșitul toamnei lui 1912. În estul Siberiei cumplite, cei doi aveau să petreacă iarna acelui an, “1.150 de kilometri prin viscol și geruri fără egal”. Cînd zăresc dîre de fum într-una din zilele interminabile, verifică hărțile și văd că nu există nici o localitate. În realitate, ajunseseră la strîmtoarea Bering, iar petele negre pe cer erau de la fumul unui vapor! “Trei zile am stat la bordul vasului olandez Sekeveningen, mai cu seamă pentru că eram flămînzi”.

Încă din prima zi aici jurnalul lui Dan menționează scurt: “Temperatură de minus 37 grade, mîini jupuite de frig, proviziile înghețate”. Printre sate de eschimoși, românii avansează spre Skagway, Juneau și se opresc la Vancouver. Dan observă primele probleme la Pârvu: “E prea tăcut, el, care rîdea și de neajunsuri. Îmi spune că îl dor de ceva vreme picioarele”.

După trei ani, în Europa

După ce participă la o vînătoare canadiană de urși bruni, “în care capcana e legată de un buștean uriaș, astfel că animalul prins fuge tîrînd greutatea după el și istovind iute”, românii coboară spre Seattle, Portland și San Francisco, refăcînd sumarul lor buget cu serii de spectacole folclorice. În cele trei zile petrecute la San Francisco, Dumitru Dan exclamă: “Cîtă diferență de la pîinea înghețată la portocalele parfumate!”. Străbătînd California, ajung în Mexic și mai departe, pînă în Panama, de unde se îmbarcă pe un transatlantic cu destinația Gibraltar.

Găzduiți la Casa Albă

Ultimul spectacol al celor doi în Marea Britanie se ține la Edinburgh, de unde află că o companie de transport, Allen Line, oferă 100 de locuri gratuite pentru cursa transatlantică: era semnul că scufundarea Titanicului, în aprilie 1912, încă zguduia oamenii. Timp de 10 zile, Pârvu și Dan navighează de la Glasgow la Quebec, stîrnind hazul marinarilor cu cele 10-12 ore de mers pe puntea vasului. Din zona Marilor Lacuri, prin Cleveland, Toledo și pînă la Detroit trec alte 20 de zile, iar vizitarea uzinelor Ford e umbrită de veștile din țară.

Pe 30 iulie 1914, “titlul din ziarul Românul te lăsa fără grai: Europa sub arme”. Pe 5 august, titlul avea să devină “Europa în flăcări”. Românii sînt primiți de guvernatorii statelor Delaware și Maryland, apoi sînt invitați să petreacă o zi chiar la Casa Albă, pe 24 decembrie 1914! Renumele lor era în creștere, iar spectacolele și conferințele lor sînt chiar așteptate în Virginia, Kentucky, Tennessee și Alabama. 

Ultimul blestem, al singurătății

Ajuns în Jacksonville, Florida, Pârvu se prăbușește: “Era la capătul puterilor, picioarele aveau răni groaznice, iar cei patru medici care l-au consultat mi-au spus că e grav și trebuie să se oprească”, notează Dan. Două săptămîni petrec împreună cei doi prieteni, fără să știe că nu se vor mai vedea niciodată.

Pârvu îl roagă pe Dan să i-l lase alături pe Harap, credinciosul cîine care îi urmase încă din prima zi de drum, pe 1 aprilie 1910, și îi transmite un mesaj răscolitor camaradului: “Măi frățioare, am făcut mai bine de 90.000 de km. Am fost patru, apoi trei și, iată, doi. Acum mă pierd și eu. Nu trebuie să se spună că românii au abandonat, copleșiți de greutăți! Știam că vor fi, dar nu le-am prevăzut așa de groaznice. Speram să revedem cu toții pămîntul patriei, dar n-a fost cu putință. Trebuie să lupți singur, să mergi neșovăielnic mai departe!”.

Dumitru Dan își continuă drumul, singur și zguduit. Peste cîteva luni, în mai 1915, Pârvu avea să moară cu ambele picioare amputate.

Primit de președintele Cubei

Ajuns singur în Havana, la 18 ianuarie 1915, după șase luni de periplu american, Dan e primit cu mare fast, întîlnind cea mai călduroasă atmosferă: “Sute de oameni mă așteptau, mulți sportivi și jurnaliști care aveau să mă urmeze pe toată perioada șederii”. O lună de zile i-a trebuit călătorului să se refacă după ultimul șoc, cel al ingurătății.

Nici conferințele pe care le-a susținut aici, nici faptul că a fost invitat de președintele cubanez Mario Menocal la o întîlnire privată nu l-au entuziasmat prea mult: “Am dăruit un costum popular muzeului din Santiago de Cuba, am plîns și am mers mai departe”. Traseul continuă prin Haiti, Jamaica, Puerto Rico, Barbados și Venezuela, pentru ca în aprilie 1915 Dan să se afle la bordul transatlanticului “Buenos Aires”, cu care ajunge la Lisabona.

Victoria de după război

După o escală în Malta, Dumitru Dan e arestat la Salonic de un ofițer britanic care îl consideră spion, după ce i-a găsit în bagaje reviste din toate colțurile lumii. Europa se afla în plin război, iar românul este expediat la Londra, pentru anchetă, unde ministrul plenipotențiar al României și cluburile sportive britanice fac presiuni și e, în cele din urmă, eliberat și retrimis la Salonic. De aici însă, Dan e obligat de mersul războiului să întrerupă traseul stabilit și se întoarce în țară, cînd mai avea doar 4.000 de km de parcurs din cei 100.000!

Abia în vara lui 1923, cînd Touring Club de France îi stabilește un itinerariu pentru parcurgerea distanței rămase, Dan pleacă din București, pe ruta Belgrad-Skopje-Tirana-Zagreb, traversînd nordul Italiei și Elveția. Sosește la Paris pe 14 iulie 1923, ziua națională a Franței și cea în care călătorul temerar împlinește 34 de ani. Află că fusese monitorizat în permanență de diplomații ambasadelor franceze și de organizații sportive din toată lumea. După ce prezintă raportul călătoriei, e primit cu fast și i se înmînează cei 100.000 de franci devalorizați, împreună cu titlul de campion mondial (facsimil).

40.000 euro însemnau în 1923 cei 100.000 de franci primiți de Dumitru Dan pentru parcurgerea pe jos a celor 100.000 de km

500.000 euro ar fi fost astăzi valoarea premiului în 1908, cînd Touring Club de France a lansat concursul

Lumea în 1923

- din cauza inflației, 1 dolar se schimbă cu 4.200.000.000.000 mărci germane

- în Suedia se comercializează primul frigider pentru uz casnic






Vezi Toate Drumetiile