Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Biserica. Ce facem când venim la adunare

Publicat la 2011-10-03 de Traian

Un ortodox când merge la Biserică știe că acolo preotul cântă liturghia în dialog cu cantorul și, uneori, cu corul. Restul oamenilor stau și ascultă, în anumite momente își fac semnul crucii, în altele îngenunchează. La sfârșitul liturghiei, unii se duc înainte și se împărtășesc. Alții se duc înainte să sărute câteva icoane sau să aprindă o lumânare și apoi pleacă acasă.

Cam acestea sunt lucrurile la care credincioșii ortodocși se așteaptă să se întâmple când merg la Biserică. Și nimeni nu discută că ar putea să fie și altfel! Textul liturghiei a fost fixat de Grigore cel Mare pe la anul 370, d.Cr.. Un alt text al liturghiei a fost formulat de Ioan Gură de Aur pe la anul 400 d.Cr.. Singura opțiune este să se aleagă între cele două liturghii. Și, de o mie șase sute de ani se continuă în felul acesta!

La catolici, textul liturghiei a fost fixat cam în aceeași vreme și, în cea mai mare parte, are aceeași structură.

Esența liturghiei este momentul în care se crede că, prin formule și gesturi, pâinea se transformă în trupul lui Cristos și vinul în sângele Lui. Acesta este obiectivul principal și esențial al liturghiei ortodoxe și catolice.

Reforma a respins tocmai elementul acesta esențial: transssubstanțierea. Reformatorii au aruncat la o parte tot ceremonialul liturghiei și au introdus un nou fel de a face slujbă bisericească, compusă de acum din cântări comune (la început numai psalmi, iar începând de pe la 1680 si alte cântări), rugăciuni, citirea Scripturii și, mai presus de toate, predica. Se poate spune că esența slujbei protestante în Biserică este predica. Iată de ce în cultele protestante și reformate au apărut atâția predicatori celebri!

Martin Luther a conceput slujba în Biserică așa cum a crezut el că ar fi mai bine. Ioan Calvin, la rândul lui, a conceput slujba așa cum a crezut el că ar fi mai bine. În cultele pe care le-au început ei, cultul luteran (în Germania se numește „Biserica evanghelică") și cultul reformat (cel creat de Calvin), slujba în Biserică se desfășoară și astăzi în general așa cum au conceput-o acești reformatori.

În vremea Reformei (mai exact, la 1525) au apărut și anabaptiștii. Și ei și-au conceput felul lor de a face adunare, sau slujbă duminicală. Apoi au început să apară o mulțime de alte culte de natură protestantă sau reformată, ajungându-se astăzi la mii de asemenea culte. Cele mai multe dintre ele se definesc a fi „culte evanghelice". Fiecare dintre ele și-a conceput și structurat felul ei de a face slujba duminicală în Biserică, dar elementele sunt cam aceleași: rugăciune, cântare comună, citirea Scripturii și predica.

Pe la 1870, în America a apărut ideea de „școala de duminica" sau „școală duminicală". Aceasta a apărut mai întâi pentru copii, dar apoi au îmbrățișat ideea ei și adulții. Trebuie să știm că în America școala duminicală nu face parte din slujba duminicală, și nu se face cu toată biserica la un loc, ci se face pe clase de câte 20-30 de persoane. În adunarea de o oră a clasei se fac si informări despre evenimentele din viața membrilor clasei, se face și rugăciune și se face studiu biblic. Îndată ce a apărut ideea aceasta, Bisericile și-au făcut clădiri de clase de școală duminicală, în așa fel încât astăzi o Biserică americană este un complex de clădiri sau săli aranjate în jurul „sanctuarului" în care se adună toți membrii Bisericii pentru slujba duminicală care ține între o oră și o oră și jumătate.

Când s-au format primele Biserici baptiste în România (după 1880), toate acestea erau la țară. Cei care au fost primii fondatori și conducători ai acestor Biserici au stabilit și ei cam cum să se facă o adunare. Ei au zis: mai întâi să avem o oră de rugăciune; apoi să studiem Sfânta Scriptură împreună (școala duminicală sau studiul biblic); și apoi să facem slujba propriu zisă. Fiindcă la ortodocși slujba era considerată că îi este făcută lui Dumnezeu, și de aici denumirea de slujbă dumnezeiască, primii baptiști au schimbat doar cuvintele, și i-au spus „serviciu divin". (Atenție: unii mai in vârstă, neînțelegând sensul, spun „serviciu de vin"!)

Îndată după revoluție, unii păstori s-au uitat cu atenție la structura unei întruniri de trei ore si au schimbat totul. Așa a făcut fratele pastor Beni Fărăgău la Cluj-Iris. El a redus totul la două ore si a început cu studiul biblic, urmat de predica din același subiect.

Subliniere: Nimeni din conducerea cultului nu a obiectat, pentru simplul motiv ca baptiștii nu au un program liturgic fix și obligatoriu!!!

Fratele pastor Binu Poplăceanu la una din Bisericile baptiste din Sibiu a redus si el serviciul la două ore și i-a dat structura pe care a considerat-o dânsul ca cea mai potrivită. Din nou, nimeni din conducerea cultului nu a obiectat. Alt motiv pentru care conducerea cultului nu se amestecă în astfel de probleme este acela că Biserica locală este autonomă și își guvernează viața internă fără imixtiuni din afară.

Prin 1960, am fost o scurtă vreme pastor la Biserica Baptistă din Brașov. Și eu am redus programul de dimineața la doua ore. Am pus întâi studiul biblic, apoi predica și apoi, pe baza a ceea ce am învățat la studiu și la predica am făcut timpul de rugăciune. Toată lumea a observat că rugăciunile pe baza învățăturii primită înainte au fost mult mai la subiect și cu mai mult conținut. Seara am redus programul la o oră și jumătate și am combinat programul tineretului cu predica. Iarăși, nimeni din afară nu a intervenit să ne admonesteze.

Ceea ce vreau să subliniez este, mai ales pentru pastorii mai tineri, și pentru toți membrii Bisericilor, este că în acest domeniu avem libertate să gândim, împreună cu Biserica, modul în care structurăm slujbele pe care le facem în adunare!

Un fapt anecdotic. Când eram la Brașov, într-o duminică seara am lăsat să se facă programul cum a fost înainte: programul tineretului separat și apoi serviciu divin de seară. O doamnă, dintre cele mai conservatoare, a exclamat după încheiere: „În sfârșit, am asistat la un serviciu baptist!"

Pentru biata de ea, numai felul de serviciu cu care crescuse ea acolo era „serviciu baptist."

Noi trebuie să știm că nu există ceea ce ea a numit „serviciu baptist." Există numai serviciu bisericesc făcut după un anumit tipar de înaintașii noștri. Noi avem toată libertatea să facem modificările pe care le considerăm necesare pentru folosul Bisericii.

Una dintre problemele dificile este ora de rugăciune. Această oră dădea rezultate când Biserica era un grup foarte mic și când era timp să se roage pe rând toți cei din adunare. Dar când Biserica a crescut numeric, când participanții au trecut de o sută, au apărut probleme. Una, cea mai evidentă, este că nu mai este timp să se roade toți. A doua este că dintre cei ce se roagă, unii au voci foarte slabe și rugăciunea lor nu este auzită, și atunci majoritatea nu mai participă la acea rugăciune. A treia problemă este că mulți dintre cei care se roagă au o rugăciune pe care o știu pe de rost și se roagă totdeauna aceeași rugăciune, de obicei foarte lungă. Și aceștia tind să monopolizeze timpul de rugăciune.

Încă acum 30 de ani, pastorul Simion Cure îmi semnala că ora de rugăciune așa cum a fost ea concepută de înaintași nu mai dă roade. El nu avea și o soluție a problemei, dar îi simțeam frustrarea și pentru aceasta.

Unii, fiindcă nu vor să schimbe nimic, cu toate că au peste o mie de oameni în adunare, fac ora de rugăciune tot așa cum era făcută acum o sută de ani la țară!

Trebuie să avem curajul să gândim și să găsim soluțiile cele mai rodnice și pentru această problemă.

Penticostalii au introdus rugăciunea în comun, adică se roagă toți deodată. Eu cred că aceasta are anumite puncte pozitive. Unii pastori baptiști au introdus-o și ei, dar ca un mic segment din ora de rugăciune și cu precizarea ca rugăciunea să se facă domol, nu cu strigăte. Dar, dară nu mai este rugăciune a unor persoane pe care să le audă toată Biserica, cum vom putea să spunem cu toții „Amin" la rugăciune?

Unii penticostali practică rugăciunea în comun chiar și în familie, de exemplu, înainte de mâncare. Problema e că atunci copiii nu mai aud ce se roagă tata și nu învață și ei să se roage.

Închinarea.

Cu treizeci de ani în urmă, conceptul de închinare împreună lui Dumnezeu era străin de adunările evanghelice. Ne adunam la adunare pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne zidi sufletește, pentru a ne ruga împreună și pentru a avea părtășie frățească. Nimeni nu și-ar fi spus atunci că mergem la adunare înainte de toate să ne închinăm împreună lui Dumnezeu.

Semnificativ este pentru aceasta că adunările se începeau de obicei cu cântări ca „Ce bine e când frații cu dulce se unesc".

Si astăzi unora le este greu să accepte că prima, sau primele cântări pe care le cântăm trebuie să fie adresate lui Dumnezeu, să fie cântări de laudă și de închinare lui Dumnezeu.

Prin 1981, John MacArthur a publicat cartea lui The Ultimate Priority. Noi am tradus-o imediat la Societatea Misionară Română în America, cu titlul Prioritatea Supremă.

Eu l-am auzit în vremea aceea pe John adresând-se unei mari mulțimi de pastori și spunându-le cât de preocupat este el să ia cu sine adunarea și să o ducă înaintea lui Dumnezeu și să o facă să i se închine cu adevărat lui Dumnezeu și cum el face aceasta prin cuvinte introductive despre închinare, prin rugăciunea lui de închinare, prin corul care cântă de închinare și prin cântare comună de închinare.

Cred că John MacArthur a făcut ca Bisericile evanghelice din toată lumea că fie preocupate de închinare. Dar cum să se facă ea? Unul dintre răspunsuri a fost: Prin „grupuri de laudă și închinare."

Și astfel au apărut în foarte multe Biserici grupuri de închinare și au început să apară cântări, de obicei foarte scurte, cu cuvinte de închinare.

Câteva gânduri despre acest nou fenomen.

Este bun atunci când grupul de închinare este alcătuit din persoane mature, duhovnicești, evlavioase și când grupul este condus ori de pastorul Bisericii (cum este cazul la Sibiu, cu fr. Binu Poplăceanu) sau de o altă persoană care știe cum să conducă închinarea. Multe Biserici din America, au un pastor cu închinarea, care este școlat în a conduce Biserica în închinare și care produce o închinare extrem de frumoasă și de profundă.

Dar, când iei un grup de tinerei care nu știu bine ce-i relația personală cu Dumnezeu și nu știu ei înșiși ce-i adevărata închinare și-i pui pe ei să conducă închinarea, cu cântări de genul care le place lor, nu-i de mirare că nu mai are loc închinare în duh și în adevăr, ci are loc tulburare și frustrare.

Mai mult, când fetele sau femeile din acest grup vin îmbrăcate sexy, toți bărbații se vor uita numai la ele și, în loc de închinare, va avea loc acolo curvie în gând, care este atât de necruțător condamnată de Domnul Isus (vezi Matei 5:27-30 și Luca 17:1-2).

Unul dintre participanții la masa rotundă a ridicat problema Bisericii pentru viitor.

Imediat a intervenit cineva care, în esență, a replicat că ceea ce s-a făcut până acum va fi bun și pentru viitor.

Materialul acesta l-am scris tocmai pentru a jalona o discuție pe tema modului de „a face Biserică", sau a modului de a structura ceea ce facem când venim laolaltă ca Biserică.

 
 

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUSE KLINKER ( CARAMIDA KLINKER )...Vezi aici!