Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Interviu despre infertilitate și reproducere asistată, din perspectivă ortodoxă

Publicat la 2011-09-27 de Traian

 

     De ce o femeie nu poate concepe sau nu poate purta un copil? Infertilitatea este tragedie, o pedeapsă sau trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru asta? Este posibil să adoptăm copii?
      La întrebările Miloserdie.ru răspunde părintele profesor Andrei Lorgus, decanul Facultății de Psihologie a Universității Ortodoxe Ruse „Sf. Ioan Teologul” (Federația Rusă).

     - Lipsa copiilor în familie este o încercare, o pedeapsă, o cruce de dus? Dacă o familie nu are copii, cum să se refere la acest lucru ambii soți?

     - Față de acest lucru ar trebui să ne raportăm întotdeauna cu recunoștință, ca fiind voia lui Dumnezeu. Dar trebuie de amintit aici faptul că, de foarte multe ori, cauza infertilității, în dorința evidentă de a avea copii, se poate ascunde chiar în personalitatea omului însuși. Și acest lucru trebuie spus, căci sunt lucruri ce pot fi reparate. Iată unul din cazurile pe care le cunosc ca preot. Într-o familie bună, în care soții se iubeau foarte mult, toate sarcinile se încheiau cu  avorturi spontane. Era o familie foarte bună, cu venituri bune. Au mers la o clinică elvețiană, la cei mai buni medici, la psihologi – totul a fost inutil. După  cum s-a văzut, motivul nu a fost medical, ci psihologic și spiritual. Ideea este că, după cum știți, stările spirituale și psihice se reflectă în manifestările fizice, somatice. Dacă o persoană este nervoasă, o doare inima sau îi crește tensiunea arterială. Și aici, la fel. Dacă o femeie nu-și iubește soțul, ascunzând acest lucru chiar de ea însăși, nu vrea copii și, inconștient, îi este frică de copii sau, în general, simte o frică, toată natura ei feminină se comprimă, ca vasele la tensiunea nervoasă. Și, dacă din punct de vedere medical femeia este bine, totuși, ea nu poate concepe. Organismul poate „ascultă” de comanda ei din subconștient. În cazul de care vorbesc, a fost teama de a fi inconsecventă în fața soțului ei. Îi era teamă că nu va putea suporta, nu va educa bine copilul, ar putea face greșeli… Această teamă a generat perturbări grave fiziologice în corpul ei și ea pierdea sarcinile tot timpul. Dar în alte cazuri pot exista alte motive. Cuplul nu vrea să recunoască că are astfel de probleme. Se întâmplă des acest lucru. Soții joacă rolul unei familii decente, pioase, nedorind să recunoască faptul că au probleme grave personale și spirituale. Pot fi și alte cauze: boală, ereditate, traume, munci grele, mediu. Motive sunt multe. La baza tuturor este păcatul omului, dar nu întotdeauna un păcat personal sau de familie, de multe ori, este păcatul nostru, al tuturor, al omenirii.

     - Cum vă raportați la cele mai noi tehnologii medicale, care ajută cuplurile fără copii să conceapă?

     - Să te tratezi sau să nu te tratezi nu este o problemă spirituală. Dacă există o boală, ea trebuie tratată. Nu putem disprețui medicii și medicina ca atare. Dar este cu totul altceva recurgerea la tehnologia modernă. Nu înseamnă cumva acest lucru să dai curs patimei tale de a avea copii, dorinței de a „obține” copii cu orice preț? Știu un caz în care o femeie tânără a trăit trei ani în căsătorie, după care a mers la fertilizare artificială. Cum nu a încercat medicul să o convingă să mai aștepte, pentru că trei ani înseamnă o perioadă atât de scurtă, n-a izbutit. Ea a mers, în ciuda tuturor argumentelor de a aștepta, să facă procedura de trei ori. N-a conceput și, în al cincilea an de căsătorie, a conceput natural și a născut foarte bine. Cred că problema se află în „cap” și nu în corp. Eu, ca antropolog și psiholog, am motive serioase să cred că fertilizarea artificială, și, în general, orice intervenție artificială în concepția omului va afecta, în mod inevitabil, și copiii și soții. În primul rând, procedura de fertilizare in vitro încalcă spațiul intim al soților. În al doilea rând, noi nu trebuie să uităm că tehnicile moderne nu pot evita fertilizarea multiplă. Medicii fac apoi o „reducție”, adică distrug copiii „în plus”. Este o procedură oribilă. Recent, un medic care efectuează proceduri FIV s-a justificat în fața preotului în felul următor: „Eu nu mă ocup de reducție! Pentru acest lucru invit un alt medic”… Deci, acest medic înțelege că face un lucru rău, o omucidere, și știe care este atitudinea Bisericii față de asta, dar o face cu alte mâini! Interesant cum se desfășoară procesul nașterii și îngrijirii copiilor la aceste cupluri? Am fost prezent odată într-o secție de îngrijire a nou-născuților prematuri. Am botezat acolo patru copii ai unor cupluri care au făcut FIV. Copii cu greutatea de patru sute de grame! Iar cei care cântăresc 800 de grame, sunt considerați mari. Părinți nu sunt în jurul lor. Desigur, ei pot veni, dar e inutil să stea acolo. Aceasta este o adevărată secție de fabrică. Tuburi, fire, ceva zumzăie, bâzâie, copiii stau în cuve transparente acoperite cu scutece, stau acolo, ca într-un fel de vizuini, conectate la aparate. Și impresia mea emoțională, când i-am văzut așa, a fost: iată iadul. Este un iad al copiilor. Noi l-am creat. Iar oamenii, medicii și asistentele care lucrează acolo, sunt adevărații zeloți ai acestuia. Studiile moderne de psihologie prenatală au arătat că copiii memorează totul, chiar și la această vârstă, chiar dacă la nivel inconștient, la nivelul memoriei corporal-fiziologice. Și această perioadă a vieții nu trece fără a lăsa urme: ea se manifestă mai târziu, uneori prin severe boli somatice și psihice. Cuplurile care fac asta copiilor lor își asumă responsabilitatea pentru sufletele lor. Eu nu pot, ca preot si psiholog, să le interzic să o facă, dar nici nu-i sfătui în acest sens.

      - Poate că oamenii vor doar să epuizeze toate posibilitățile?

       - Nu trebuie să-ți dorești copii cu orice preț. Dacă soții doresc copii cu orice chip, acest lucru e o chestiune patologică, din punctul de vedere al unui psiholog. Această abatere a unei persoane, a unui individ, e deja și păcat, și patimă. Tocmai pentru faptul că copiii nu sunt deloc sensul căsătoriei și sensul vieții umane. Sensul vieții umane este omul însuși, sufletul său nemuritor. Din păcate, de prea multe ori, soții vor „copii” ca să reducă breșa din relațiile lor conjugale. Doresc ca prin nașterea de copii să-și rezolve o problemă a căsniciei lor. Dar acest lucru nu trebuie făcut niciodată. În cazul în care soții nu se iubesc unul pe altul, nu au pace, nu pot fi prieteni, nu sunt în măsură să-și regleze relațiile, nașterea de copii nu le adaugă nimic, dimpotrivă le poate complica relația, înstrăinându-i unii de alții. Cand se naște un copil, soția se îndreaptă complet spre el. Soțul începe să fie gelos. Există încă un motiv pentru un alt conflict. Copiii, în general, nu sunt o cale de a rezolva problemele de familie. Foarte adesea, femeile sunt în stare să meargă până la a naște copii în afara căsătoriei și până la fertilizarea in vitro, pentru că vor să se împlinească, să se realizeze ca mame. Este o minciună și o înșelăciune, deoarece ele încearcă, prin naștere, să-și rezolve golul și eșecul lor interior. Acest lucru nu se poate face. În general, copilul nu este o jucărie, căci el nu se naște pentru noi. Copiii nu sunt un lucru oarecare, care „se fac”, se procură, ca o mașină, ca o vilă. Copiii nu „se fac” pur și simplu, pe ei poți doar să-i primești, să-i întâlnești. Nașterea propriului tău copil este o întâlnire cu o nouă personalitate, și nu re-producerea ta proprie. Când eu mă uit la fiica mea sau la fiul meu nou-născut, mă întâlnesc cu un om nou. Seamănă cu mine, vorbește ca mine, face aceleași prostii și păcate. Dar este altul. Când copiii cresc și pleacă din casa părintească, soții se întâlnesc adesea parcă pentru prima dată, după 20-30 de ani. Și începe un nou conflict. Se pare că ei au pierdut dragostea unul față de altul, se ceartă, au acumulat o mulțime de nemulțumiri și probleme unul față de celălalt. Dar acesta este cel mai minunat timp al căsniciei! Căsătoria la maturitate ar trebui să includă sensibilitate, grijă, îndatoriri, prietenie, dar și asceză, și intimitate spirituală. Este perioada de aur pentru soți. Mai mult, tot atunci pot apărea și nepoții. Iar nepoții sunt total altceva decât copiii. Nepoții sunt o bucurie fără responsabilitate și fără teamă.

      - După multe încercări de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid să adopte. Poate fi o cale de ieșire din situație?

      - Adopția nu rezolvă problema principală. Dacă soții vor să adopte un copil doar ca să aibă copii cu orice preț – este o patimă. Sarcina noastră pastorală constă în a-i opri pe astfel de soți, să le spunem că nu există decât un singur motiv de a adopta copii – excesul de iubire. Spiritual, problema pastorală constă în a lămuri de ce soții doresc să adopte copii. Se spune adesea, iată, copiii din casele de copii suferă, au nevoie de ajutor. Ori de câte ori asemenea părinți spun ca vor sa salveze copiii de la orfelinat, fără rude și înfometați, ca psiholog și ca preot, mă îngrijorez, pentru că în spatele acestor cuvinte frumoase, de cele mai multe ori, stau patimi umane, printre care principala ar fi nemulțumirea față de viața lui personală. Copiii au nevoie de ajutor, dar nu astfel. Deoarece adopția poate fi și o chestiune controversată. Înțelegeți, fiecare persoană are părinții biologici. Ei sunt și părinți ontologici. Existența lor se bazează pe faptul că toți avem o mamă și un tată. Și fiecare om are nevoie de o mamă și un tată, la fel cum are nevoie de credința în Dumnezeu, de cerul de deasupra capului, de spațiul unde locuiește.

       Eu slujesc într-o școală-internat, unde sunt o mulțime de așa-numiți copii abandonați. Mărturisesc tuturor experiența mea îndelungată că toți copiii, mai mult sau mai puțin conștienți de sine sunt în căutarea părinților lor adevărați. Obișnuiam să gândesc: de ce le trebuie lor asta? Nu mai au nevoie să se întâlnească cu părinții lor adevărați, căci nu-i vor ierta, îi vor învinui și așa mai departe. Dar nu. Acești copii au nevoie de ei. Fiecare persoană trebuie să știe că el are o mamă și un tată. Poate doar pentru a coresponda cu ei sau doar să le cunoască numele. O fată și-a căutat o lungă perioadă de timp mama și spunea: n-o voi ierta niciodată pentru că m-a părăsit. Câtă încăpățânare, Doamne! A găsit-o, s-a întâlnit cu ea și s-a întors înapoi la internat. Acum e liniștită. Nu vrea să stea cu mama, dar a văzut-o pe aceasta și a iertat-o. Știe că are o mama, care e la fel ca oricine altcineva. Când cuplurile adoptă copii străini, ei doresc adesea să le înlocuiască părinții lor naturali. Dar acest lucru nu trebuie făcut. Când copiii cresc, luându-i pe părinții lor adoptivi drept adevărați, li se dezvoltă anumite probleme personale secrete. Ei nu știu și nu pot cunoaște originile acestor probleme, care le pot determina întreaga lor viață din viitor.

       Iar când oamenii adoptă copii doar ca să le ofere posibilități mai bune decât într-un orfelinat sau o instituție, mai degrabă decât să le înlocuiască părinții, aceasta este o situație sănătoasă. Cred că mergem spre aceea ca statul și societatea să ia o atitudine serioasă față de adopție sub formă de școli specializate. Dar școala nu ar trebui să învețe să dădăcească, ea trebuie să fie și o școală psihologică. Mai întâi de toate, trebuie să găsim fundamentul spiritual – de ce oamenii o fac, ce fel de oameni sunt, dacă înțeleg ei ce înseamnă familie, căsătorie, relația copil-părinte. Trebuie să-i oprim pe oamenii care aleg să adopte copii, că „au avut copii”. Dar sunt și alte situații, când adopția s-a dovedit o pură întâmplare. Au murit rudele, cineva i-a adus și atunci, desigur, trebuie să-i iei. Dar asta este cu totul altceva – este pronie cerească.

      - Cum poți să-i ajuți pe soții fără copii?

      - Pentru asta este nevoie de un singur lucru – ca preoții și teologii să înceteze să mai repete fraza tradițională, dar controversată, conformă căreia scopul întemeierii familiei îl constituie copiii. Este  un început fals, luat din lumea veche, lumea elenistică, pre-creștină. Din păcate, din Evanghelie, înțelegerea noastră modernă despre căsătorie a luat doar o singură frază, anume că „soția se mântuiește prin naștere de prunci”. Dar există multe alte exemple. O mulțime de soți din Biblie au trăit fără copii sau o perioadă îndelungată nu au avut copii.  Și nu Domnul îi judecă pentru asta, ci societatea, zvonurile oamenilor. Și dacă noi, ca reprezentanți ai Ortodoxiei ruse, vom abandona această idee, cel puțin oamenii credincioși nu vor mai suferi atât de mult din faptul că nu au copii. Apropo, patronii căsătoriei în Ortodoxia rusă – Sfinții Petru și Fevronia – sunt un cuplu fără copii. Și pe nimeni nu deranjează acest lucru. Dimpotrivă, ei reprezintă exemplul și simbolul iubirii conjugale, deși au fost soți fără copii. Dar apoi apare întrebarea esențială: atunci care este sensul familiei? Printre mulți creștini ortodocși există ideea că sensul familiei este nașterea de copii. Iar permisivitatea relațiilor sexuale, după cum spun ei, se bazează doar pe concepție. Din punctul lor de vedere, cuplurile fără copii, în general, trăiesc în desfrânare, deoarece nu dau naștere la copii, dar duc o viață sexuală. Aceasta nu este o atitudine creștină. O astfel de abordare poate aduce multe cupluri în impas, la suferințe spirituale, deoarece soții, simțind că mariajul lor este incomplet, suferă. Trebuie să spunem că copiii sunt o consecință a relației conjugale, dar nu sensul ei. Ei nu sunt sensul, ci fructul, rodul iubirii dintre soți. Din punctul meu de vedere, sensul familiei constă în crearea unei biserici mici, ca „cei doi să devină un singur trup”. Anume aceasta este crearea uniunii  mai presus de sine și constituie sensul principal al căsătoriei. „Nu este bine ca omul să fie singur”, aceste cuvinte din Biblie arată drumul fiecărui om. Dar și aici trebuie să fim rezervați. Mulți oameni tineri de astăzi nu se căsătoresc nu pentru că ei nu doresc, ci pentru că nu pot. Acești tineri nu ar trebui să fie condamnați că încalcă poruncile. Umanitatea contemporană căzută este de așa natură încât nu numai că nu poate da naștere la copii, ci nici să se căsătorească tinerii nu pot, din multe motive – spirituale, psihologice, de familie. Adesea, oamenii sunt astfel educați în familiile lor, încât ei pur și simplu nu se pot căsători. Prin urmare, nu putem condamna sau critica pe nimeni. Putem spune: „Căsătoria este darul binecuvântat, uniunea mai presus de sine dată de Dumnezeu, mica biserică, ce este creația a două persoane”. Dar ea nu este dată tuturor.  Da, desigur, în căsnicie se descoperă identitatea omului și punerea sa în valoare are loc într-o plenitudine mai mare. Pentru om, este posibil: drumul mănăstiresc, cel al celibatarului, al celui cu mulți copii și al celui fără copii. Dar căsătoria este preferată de toți, cu excepția celor puțini, care sunt chemați la viața monahală de dragul lui Hristos. Calea  identității feminine este la fel de diversă ca a oricărui altuia dintre noi. Femeia nu este gospodină, nu este fabrică de copii. Ea este o personalitate, care își are propria viață minunată și misterioasă. Principalul lucru pentru orice om este el însuși, este mântuirea sufletului său nemuritor și neprețuit. Acest lucru înseamnă unirea sufletului său cu Dumnezeu, înseamnă îndumnezeire.

      - Mulți pot cuprinde acest lucru cu mintea, dar tot suferă…

      - Da, femeile suferă mult, și adesea această suferință se manifestă la nivel somatic, ca boli cardiovasculare și ginecologice. Desigur, femeile fără copii în căsătorie vor avea de suferit. Ele pot fi ajutate, dacă sunt de acord să recunoască faptul că sensul căsătoriei nu-l constituie copiii, ci soțul ei. Și ceea ce e principal este iubirea, nu concepția. Și al doilea lucru: e nevoie de a predica existența noastră umană ipostatică. Adică identitatea persoanei mai presus de natură. Printre altele, acest motiv, despre identitatea persoanei, despre importanța personalității proprii a femeilor apare într-o problemă diferită: suferințele soției-mame, atunci când copiii cresc și pleacă. Și ea se pomenește abandonată, cum li se pare lor uneori că sunt: „Eu v-am crescut, dar voi acum ați uitat de mama?” Dar trebuie să ținem minte că sensul vieții femeilor nu-l reprezintă copiii. Douăzeci de ani, până când copiii cresc, trec atât de repede și, la cincizeci de ani, o femeie se gândește – cine sunt acum? Profesie n-am, în familie este un gol, de casă n-are nimeni nevoie, eu fac o ciorbă, dar nimeni nu o mănâncă, spăl, dar nimeni nu vede asta, nimeni nu spune mulțumesc ș.a.m.d. Deci acestor femei ar trebui să li se reamintească că scopul existenței lor nu stă în copii, ci în ele, ca persoane. Este important de spus asta unei femei ai cărei copii au crescut și au plecat sau au murit. Câți copii nu mor astăzi! Și ce să spui mamelor pentru a le consola, ai căror copii au murit în armată, pe timp de pace? Barbații sunt mai puțin afectați de lipsa copiilor, deoarece se presupune că aceasta nu e problema lor. De fapt, este chiar dimpotrivă. Infertilitatea se referă foarte adesea la sexul masculin, nu feminin. Motivele pot fi și psihologice, și fiziologice, și spirituale. Barbații suferă. Dar, din păcate, bărbații recunosc mai rar acest lucru și nu se adresează nici la preot, nici la psiholog. Adesea, ei merg pur și simplu la medic. Barbații au un mit, anume, că pot uita de toate, muncind fără istov. Când un bărbat de 40-50 de ani, reușește în afaceri, el se trezeste, că tot ceea ce are și ce a făcut nu-l mulțumește. Și își spune, cui îi voi da eu toate astea? N-am nici un moștenitor…

      Paternitatea pentru bărbați este un lucru la fel de important, cum ar fi maternitatea pentru femei. Pentru că nașterea unui copil este o șansă a ta de a te întâlni cu tine însuți în condiții noi. Sunt convins că nașterea copiilor mei mi-a permis să mă cunosc dintr-o altă perspectivă. Cei care nu au copii nu au această oportunitate. Nu totul în viața noastră iese așa cum ne-am dori.

Se întâmplă uneori ca Domnul să trimită copii atunci când părinții nu-i mai așteaptă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu-i doreau. Dacă ei se sperie și-i refuză, este înfricoșător. Iar atunci când se bucură și îi primesc ca pe un dar de la Dumnezeu – e minunat. Ei vor fi binecuvântați.

      Eu aș spune, nu trebuie să vrem copii. Nu trebuie să refuzăm copiii, este păcat. Trebuie pur și simplu să-i așteptăm. Să-i așteptăm așa cum aștepți o întâlnire cu omul iubit. Desigur, îți dorești să ai copii. Dar să-i dorești în sensul să-i aștepți, nu să faci tot posibilul ca să-i ai.

      Problemele demografice din țara noastră sunt doar o consecință a unei boli prelungite din societatea noastră. Această boală înseamnă prăbușirea căsătoriei și a familiei. Simptomele sale sunt pierderea capacității de a iubi, obiceiul de a trai „pentru propria placere”, „de a lua totul de la viață”. Originile sale constau în pierderea sensului vieții, atât personale, cât și de neam, de  familie. Până nu eliminăm cauzele bolii, toate măsurile economice și administrative vor fi ineficiente.  Miloserdie.ru

     Post scriptum Miloserdie.ru: În țara noastră (în Rusia – nota tr.), în fiecare zi, mor mai mulți oameni decât se nasc. Dacă această tendință continuă, putem prezice dispariția națiunii. Statul încearcă să găsească modalități de a spori fertilitatea. Este în curs promovarea familiilor mari, promisiunea unor plăți consistente în numerar pentru nașterea celui de-al doilea copil… Unii propun să se introducă o taxă pentru cei fără copii, alții, să se anuleze pensiile.

     Ce cred despre asta înșiși cetățenii Rusiei? Unii cred că numărul de copii pe familie trebuie limitat, în timp ce alții nu vor să „facă urmași”, numindu-se «childfree», ceilalți dau naștere atâtor copii cât le dă Dumnezeu. Și există oameni care doresc copii, dar, din anumite motive, nu-i pot avea. După definiția Organizației Mondiale a Sănătății, „… infertilă este considerată căsătoria, în care, indiferent de motivele care ce se manifestă în organismul femeii sau al bărbatului sau al ambilor parteneri, cu viață sexuală regulată, sarcina nu se produce, fără a folosi metode contraceptive, timp de 12 luni, cu condiția ca soții să fie de vârstă fertilă”.

      Conform statisticilor, imposibilitatea de a concepe un copil îngrijorează astăzi pe fiecare al șaselea cuplu. Din 37.500,000 de femei câte trăiesc în Federația Rusă, în vârstă de 20 până la 45 ani, 6,5 milioane nu pot avea copii. În ultimii ani, diagnosticul de infertilitate este pus de medici tot mai frecvent.

      Există opinia că nașterea unei vieți depinde în principal de starea de sănătate a viitoarei mame. De fapt, nu este așa. S-au dovedit că, din 100 de cupluri infertile, aproximativ 40% nu au copii din cauza infertilității masculine. Motivele sunt multe: boli infecțioase, condiții nefavorabile de mediu, utilizarea necontrolată de medicamente, probleme psihice. Statistici seci, în spatele cărora se află destine omenești.


un interviu din  Miloserdie.ru, în traducerea  Asociației Provita Media.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!