Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Ferice de cel iertat

Publicat la 2011-09-21 de Traian

Trenul de provincie se străduia din greu să străbată munții. Bătrâna locomotivă cu aburi gâfâia și gemea, ostenindu-se să-i ducă pe călători la locurile de odihnă. Pretutindeni se puteau vedea fețe vesele și pline de așteptare. Doar într-un compartiment unde se aflau doi bărbați, cel mai tânăr părea a fi cu totul nefericit. Se vedea că avea ceva pe suflet. Tovarășul lui de călătorie îl privi gânditor și în cele din urmă începu să vorbească despre vreme, despre peisajul fermecător, pentru a putea intra în vorbă cu trista persoană din fața lui. Și mai repede decât se așteptă, gheața se sparse. Tânărul, care părea așa de grav, de neliniștit și răscolit, începu să povestească, la început timid, nesigur și cu lungi întreruperi. Însă când observă că este ascultat nu din curiozitate, ci din simpatie, iar că întrebările ce i se pun arată interes adevărat, atunci își revărsă inima în cuvinte.


"Da, multă vreme am zăcut în închisoare", spuse el. "Ani de zile. Azi dimineață am fost eliberat. Acum mă aflu în drum spre casă. Ah, ce ocară am adus familiei mele! Nici măcar o dată nu m-a vizitat cineva la închisoare, în toți acești ani. De scris, mi-au scris foarte rar. Nu le-o iau în nume de rău. Eu sunt acela care le-a nesocotit iubirea. Sau poate că n-au avut bani de călătorie, căci trenul costă așa de mult. Cât despre scrisori, la noi acasă nu s-au scris niciodată prea multe. Totuși sper că ei m-au iertat, chiar dacă nu pare astfel. Ah, cât de mult îmi urăsc trecutul și cât de mult regret tot ce a fost."

Agitat își ascunse fața pentru o clipă în dosul palmelor. Apoi continuă:

"Pentru a le ușura părinților hotărârea, le-am propus într-o scrisoare să-mi dea un semn prin care să-mi dau seama dacă m-au iertat sau nu. Dacă m-au iertat, să agațe în mărul cel mare dinspre linia ferată un ștergar. Dacă nu vor să mă întorc acasă, atunci nu e nevoie să dea nici un semn, iar eu voi rămâne în tren și voi pleca mai departe, cât mai departe. Încotro...? Nici eu nu știu!"

Pe măsură ce se apropia de localitatea părinților săi, era din ce în ce mai agitat, iar încordarea-i lăuntrică deveni atât de insuportabilă, încât nu mai izbuti să se uite pe fereastră. Trenul avea să treacă peste un pod mic, după care urma să treacă prin dreptul casei și grădinii părinților săi. Cu cât trenul se apropia mai mult, cu atât tensiunea devenea mai insuportabilă. Nu se putea decide între a se uita pe fereastra trenului sau a închide ochii. Tovarășul de călătorie schimbă locul cu tânărul agitat și-i promise că va fi atent la mărul cu pricina. Îndată ce-l văzu, puse mâna pe umărul tânărului: "Iată-l!" Din gura lui ieși doar o șoaptă, căci vocea i se opri în gât, iar lacrimile îi umplură dintr-o dată ochii. "Totul este în ordine. Nu văd numai un ștergar alb, ci tot pomul este acoperit cu ștergare albe!" În aceeași clipă dispărură amărăciunea, grijile și toată frica. Amândurora li se păru că au trăit o minune. Tânărul era de nerecunoscut, așa de aprins îi radiau ochii de bucurie.

O, de-ai ști tu cât de mult dorește Tatăl ceresc ca tu să te întorci și să te împaci cu El! Chiar fără să fi spart vreo bancă, să fi atacat vreun om sau să fi făcut închisoare ai fost un prizonier.

Fiecare dintre noi este din naștere un prizonier al eului său, un prizonier al păcatului. Te-a apăsat și pe tine vreodată această robie? Atunci fă și tu ca tânărul despre care povestește Biblia și care spune: "Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: "Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta..." (Luca 15:18). Însă el nu numai că a spus aceasta, a și făcut-o în realitate. El s-a sculat și a plecat spre casă. Probabil că pe drum era tot așa de neliniștit, plin de îndoieli ca și acel tânăr din tren. Însă spre deosebire de acela care văzuse mărul acoperit cu ștergare albe, acestuia îi ieși însuși tatăl în întâmpinare. Noi citim în Cuvântul lui Dumnezeu: "Când era încă departe tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de-a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult" (Luca 15:20). Acest semn al dragostei dumnezeiești este valabil și pentru tine. Fericit este acela care a fost iertat! Deja astăzi poți numi această fericire ca fiind a ta proprie.

Crestin.org

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!