Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Cand sotul nu te poate imbratisa

Publicat la 2011-09-14 de Traian

    

Alianta Evanghelica

A răspuns invitației mele. A intrat pe ușa studioului optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin. Se prezintă: Ligia Nichescu. În scurt timp începem interviul și… paharul plin de dă peste el se revarsă.

S-a născut la București, într-o familie de Creștini după Evanghelie, cu nouă copii. După terminarea liceului, viața și-a deschis larg porțile, una după alta. A început bine. Prima angajare la Alianța Evanghelică. Răspundea scrisorilor care soseau în urma serialului „Cartea Cărților ”. Munca a fost foarte dificilă: “Trebuia să alerg tot mai mult și mai des la Dumnezeu, pentru a putea răspunde la problemele oamenilor“.

Odată cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă în care Ligia ajunge manager la primul McDonald’s din București. Bani mulți, poziție. “La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să merg mai departe și să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunț la acest serviciu. Fiind copil al lui Dumnezeu și dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunțat la tot confortul, la toți banii. Mi-am dat demisia. Nu înțelegeam exact ce se petrece cu viața mea, dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câștiga mulți bani. Tot ce-mi doream era să știu unde mă vrea și ce vrea El să fac.”

Viața Ligiei ia o nouă întorsătură. Scaunul de director la McDonald’s este înlocuit cu conducta rece din canal. O prietenă din Germania o solicită să lucreze împreună pentru copiii străzii. Nici nu știa că există ființe umane care dorm și trăiesc sub pământ; inima îi este profund mișcată. Dumnezeu toarnă în ea atât de multă milă și dragoste pentru acești copii, încât coboară și noaptea în canale. Îmi spune : „Când i-am văzut prima dată, parcă erau frații mei. Pentru mine să intru la ei nu a fost un act de curaj, ci o chemare. Copiii străzii te simt dacă îi iubești sau nu. Mi-au spus imediat: mama.” Ligia vede că Dumnezeu începe să își împlinească planul cu ea. Se zbate și suferă alături de acești nenorociți. Reușește să salveze din canal viața a două fete. Le dă o direcție în viață, locuiește cu ele, le ajută să se integreze în serviciu, în societate și, mai mult decât toate acestea, le îndrumă spre Cristos. Impactul Ligiei în viața celor neajutorați este tot mai mare. Fără să știe parcă ce se întâmplă cu ea, urmează înalta școală a compasiunii pe frontispiciul căreia stă scris : “Fiți buni unii cu alții”.

Dumnezeu continuă modelarea. O trimite și la Casa Speranței din Constanța. Copiii bolnavi de SIDA au și ei nevoie de dragoste. Ea le-o oferă. Își petrece și acolo mult din timpul tinereții. Câtă suferință ! Atâtea ființe neajutorate sunt flămânde după bunătate. Duhul Sfânt însă știe să producă această roadă în sufletul Ligiei, așa cum spune ea însăși: “ Eu cred că în acest timp Dumnezeu m-a pregătit de fapt pentru ce va urma să fie în viața mea. N-am înțeles la început de ce m-a chemat să lucrez cu copiii străzii, în orfelinate, cu copii bolnavi de SIDA. În această perioadă m-am rugat foarte mult pentru viitorul meu soț și pentru ca Dumnezeu să mă pregătească pentru el. Eram înainte o fire foarte sensibilă. N-aș fi crezut că voi putea vreodată să spăl niște copii plini de râie, să-i tund, să stau pe saltelele lor pline de păduchi, să suflu baloane pentru copii bolnavi de SIDA. Însă am reușit să fac totul cu bucurie și fără scârbă. Dumnezeu a lucrat mult la caracterul meu.“ SURPRIZA!…

O privesc cu drag cum stă în fața mea, răscolită de amintiri. O rog să își continue povestea vieții. „Aveam o prietenă la Lăpușnicul Mare, în județul Caraș-Severin, care m-a invitat la ziua ei. Ea mi-a spus că va veni un grup de tineri de la Orșova și printre ei este un băiat fără ambele mâini. M-a șocat. Fără o mână mai văzusem, dar fără ambele, nu. După biserică, toți acești tineri au venit acasă la ea. L-am văzut pe băiatul fără mâini și am fost profund impresionată. După terminarea acelei întâlniri, Duhul lui Dumnezeu m-a îndemnat să-l încurajez. M-am dus la el și i-am spus : “Sergiu, Dumnezeu are un plan cu tine, Dumnezeu te iubește mult. El vrea să fii o încurajare pentru mulți oameni și a pregătit și mijlocul să facă lucrul acesta”. Nu mi-a trecut absolut deloc prin minte că eu aș putea fi „ajutorul potrivit” pentru el. Voiam doar să-l încurajez. Venind din mediul celor necăjiți și neajutorați, aveam totdeauna un limbaj pregătit pentru asemenea persoane”. Ligia i-a spus mai multe dar… discuția ia o întorsătură neașteptată. Cuvintele ei, rostogolindu-se în aer, în rutina compasiunii, se întorc asemenea unui ecou, lovindu-i inima. Îl aude pe Sergiu spunând : “Bine, Ligia, îmi place că-mi vorbești așa de frumos, dar ce ar fi dacă Dumnezeu și-ar împlini planul Lui cu tine pentru viața mea? Nu ai vrea să fii tu soția mea, să lucreze El prin tine ?” “ Atunci am rămas blocată – îmi spune Ligia- și m-am gândit : Doamne, în ce am intrat! Am crezut că mi-a dat cineva o lovitură puternică în cap. O voce din interior îmi spunea : “Dacă ceea ce spui nu aplici în practică, atunci creștinismul tău este egal cu zero”. Aici însă situația era prea de tot. Încremenită, i-am spus : Sergiu, nu pot să îți dau acum nici un răspuns. Nu voiam să-l jignesc, de aceea nu l-am respins imediat. O să mă rog, i-am zis, roagă-te și tu și vom vedea ce ne spune Dumnezeu.

În noaptea aceea nu am dormit deloc. Am spus: Doamne, te rog să îmi vorbești. Am luat Biblia, am deschis-o și am citit un cuvânt foarte clar. M-am speriat, am închis-o repede spunând: nu, nu se poate, e o întâmplare, nu vreau! Versetul se referea la pace și liniște, dar eu mă zbăteam în valuri. Eram neputincioasă. Nu mă vedeam capabilă fizic să fac acest lucru. Spuneam întruna: Doamne, nu sunt în stare, nu cred că m-ai chemat pentru așa ceva. Luptele mele interioare mă chinuiau, gândurile alergau în toate direcțiile. Îmi răsunau în urechi ultimele cuvinte spuse de Sergiu : “Ligia, nu uita că trenul spre București trece prin Orșova. Te aștept acolo”. Noaptea aceea a trecut albă, dar altele i-au urmat, fiindcă de cealaltă parte cineva la fel de răscolit și speriat de viitor, aștepta răspunsul. Da, Ligia trebuia să dea un răspuns onest. Zeci de întrebări, repetate frământări o înălțau sau o coborau în goana spre cunoașterea voii lui Dumnezeu.

Timp de șase luni a postit și s-a rugat; nu putea să îi spună ceva lui Sergiu. Nu voia să treacă peste planul lui Dumnezeu, dar nici nu putea accepta un soț fără mâini. “Am spus: Doamne, este nedrept. Până la 27 de ani am așteptat în curăție și Tu vrei să îmi dai un bărbat fără mâini? Eu nu cred că mă iubești! A fost o luptă aprigă în mintea mea, încercând să înțeleg de ce ar dori Dumnezeu lucrul acesta pentru mine. M-am rugat: Doamne, voi accepta, dar te rog să faci o schimbare în mintea mea și, când îl voi întâlni, să-l văd întreg.“ Dumnezeul care i-a îngăduit lui Sergiu să-și piardă brațele la zece ani și care a trecut-o pe Ligia prin școlile dragostei ce rodeau zilnic bunătate, a schimbat imaginea viitorului soț. La prima întâlnire miracolul s-a produs: Ligia l-a văzut un om întreg. Astfel au căzut barierele neacceptării dintre ei. BUNĂTATEA UNEI MAME Până la poarta fericirii mai era însă un drum lung, cu multe punți de trecere.

Părinții. Ligia nu voia să îi rănească; dorea să plece cu binecuvântarea lor. Nu îndrăznea să spună nimic, însă inima mamei, sensibilă, plină de iubire și înțelegere pentru fiecare copil, simte că se întâmplă ceva cu fata ei. Erau ca niște prietene și totuși nu îi putea spune nimic. Într-o zi, mama a intrat în camera ei și a urmat un dialog dureros. – Ligia, știu că tu vorbești cu un băiat și ceea ce faci este bine. - Mamă, cred că dacă ai ști cine este și cum arată, n-ai mai spune așa. - Nu, Ligia, spune-mi absolut totul, pentru că eu mă rog pentru tine de mult și sunt încredințată că este de la Domnul. - Mamă, te rog nu insista să îți spun ce și cum, fiindcă nu pot. Nici eu nu știu ce fac; lasă-mă să mă mai rog, să mă mai gândesc. Fă doar atât : roagă-te pentru mine și e suficient. - Ligia, nu plec de aici, te rog spune-mi totul, te voi susține. - Dacă insiști atât de mult, mamă, iată: este vorba despre un băiat, îl cheamă Sergiu, are 29 de ani și este din Orșova. - Nu, nu-mi spui tot, simt că mai este ceva. - Da, este un băiat fără mâini din umăr. Mama a început să plângă și, printre lacrimi, i-a spus : - Domnul să fie slăvit că te-a scos în calea lui și că te-a găsit vrednică să faci această lucrare.

Pentru Ligia atitudinea mamei a fost cea mai mare încurajare și a considerat-o ca un semn al voii lui Dumnezeu în căsătorie. Ea a fost binecuvântată cu o mamă plină de bunătate care a putut accepta decizia costisitoare a copilului ei drag, privind dincolo de binele imediat și de parametrii de evaluare obișnuiți ai lumii. Retrăind acel moment, Ligia spune apăsat și cu pasiune : “ Da, mama a fost și este o femeie extraordinară pentru mine, este mai mult decât mamă, o prietenă, un suport în rugăciune, un munte de credință; este un balsam pe răni. Mama este nemaipomenită ”.

ȘI-A FOST O NUNTĂ CA-N POVEȘTI… Având-o pe mama alături, Ligia a prins curaj fiindcă situația trebuia clarificată. Tatăl, ca bărbat, a fost mai reținut, mai îngrijorat de viitorul fetei lui. Dumnezeu însă i-a vorbit prin Cuvântul Lui și el a înțeles că nu Îi poate strica planurile. În sfârșit, au căzut toate barierele și a fost o nuntă ca-n povești acolo, la Orșova, pe insulă. Mulțimea a venit să vadă nunta băiatului fără mâini cu mireasa lui. Cu siguranță că și martorii de sus, îngerii, priveau la spectacolul oferit de Dumnezeu. „Cînd mi-aduc aminte, parcă am emoțiile de atunci. A fost cea mai fericită zi din viața mea, cu toate că mulți plângeau și mama chiar a leșinat”. Viața în doi a început cu multe emoții, însă dragostea lor are înaltele capacități divine. Printre altele ea poate să acopere totul. Am întrebat-o dacă nu simte nevoia să fie mângâiată și îmbrățișată de mâinile lui. Foarte convingătoare, mi-a spus: ”Eu i le simt. Paradoxal, mă simt îmbrățișată si mângâiată de el; îi simt căldura sufletului care dă peste și mă cuprinde și pe mine. Nu trebuie neapărat să ai mâini, fiindcă partea interioară compensează lipsa lor. Sunt foarte fericită. Dumnezeu face specială fiecare zi!”

Ligia și Sergiu trăiesc în Timișoara și au acum o fetiță de patru ani. Sergiu o ajută pe Ligia foarte mult: are grijă de fetița lor, Iudit, o plimbă, se ocupă de educația ei, face cumpărăturile și multe altele. Sunt bucuroși și fericiți. Se iubesc mult și știu un singur lucru: ”Dacă te uiți la valuri, te poți scufunda în ele, dar dacă te uiți la Dumnezeu, mergi mai departe.” Viața Ligiei a avut un ecou și în sufletul meu. După întâlnirea noastră în studiou pentru acest interviu, am dorit mult să îi vizitez. Este atât de plăcută atmosfera în casa lor! Când am plecat de la ei am avut un ușor regret, ca și cum aș fi părăsit un colț de rai.

Alianta Evanghelica

#Genoveva
foarte frumos, desi un pic ciudat: oamenii cu dizabilitati ar trbui sa isi ia pe cineva tot cu diz. cu un grad asemanator! ar putea totusi sa-si puna proteze...

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...USI DE INTERIOR IMPORT GERMANIA, PANOURI SANDWICH...Vezi aici!