Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Între două puteri: Duhul Sfânt și banii

Publicat la 2013-03-27 de Traian

„Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi…” (Fapte1:8)

Dacă cineva ar fi vizitat o biserică penticostală românească pe la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor `60, cu siguranță ar fi găsit o biserică foarte asemănătoare cu cea în care am crescut. O biserică de țară, în care zeci de credincioși erau înghesuiți ca sardinele într-o clădire foarte mică și joasă, cu podeaua din pământ și cu lavițe înguste și fără spătar. Un serviciu de duminică dimineața începea pe la 9 pentru că, se spunea, Îngerul Domnului face prezența. Nimeni nu știa însă când urma să se încheie programul, dar nu era aproape niciodată mai scurt de patru ore. Predicatorii, uneori chiar mai mulți de șapte-opt, erau de obicei țăranii care în urmă cu câteva ceasuri își hrăniseră animalele din grajd și apoi fugiseră în grabă la întâlnire.  Atunci când citeau din Scriptură, cei mai mulți dintre ei aveau mari probleme să isprăvească paragraful fără serioase poticneli. Puțini dintre ei aveau mai mult de patru clase primare. Dar când predicau, uimitor, discursul lor era cât se poate de cursiv și de bine articulat. În acele adunări aproape că nu era întâlnire în care să nu fie citit sau citat versetul: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor!” (Zaharia 4:6).

Dacă un străin ar dori să vadă cum arată o biserică penticostală românească de azi, aproape sigur i s-ar recomanda o biserică asemănătoare cu cele în care suntem membri cei mai mulți dintre noi. O biserică de oraș, cu sute de oameni foarte elegant îmbrăcați, mulți dintre ei având licențe universitare, care se adună în clădiri moderne și din care nu lipsește aboslut nimic din ceea ce este necesar pentru confortul participanților, de la aer condiționat și scaune ergonomice, până la sisteme moderne de amplificare și transmisie live pe internet. În aceste biserici există destul de multă lejeritate cu privire la ora la care vin credincioșii, pentru că nu se mai știe nimic despre îngerul responsabil cu prezența, dar există foarte puțină îngăduință cu vorbitorii care trec peste ora 12. Predicatorii, mai puțini acum, dar majoritatea dintre ei absolvenți de școli biblice, nu mai amintesc aproape deloc pasajul din Zaharia 4:6. Au însă o frază favorită pe care o repetă foarte des, mai ales atunci când caută susținere pentru multele proiecte ale bisericii: “Lucrarea Domnului se face cu Duhul Sfânt și cu bani”. Este atât de uzitată această expresie, încât unii membri cred că acesta este un pasaj inspirat din Scriptură.

Cei care, ca și mine, au trăit suficient de mult ca să cunoască ambele tipuri de biserică, nu pot evita o ușoară nostalgie când se gândesc la acele timpuri. Evident, nu lavițele de lemn și lutul pe care îngenunchiau le lipsesc. Nu ele făceau diferența!  Începe să lipsească acea dependență oarecum copilărească, atât a credincioșilor cât și a comunităților, de principala sursă de putere, adică Duhul Sfânt. Afirmația: „Lucrarea Domnului se face cu Duhul Sfânt și cu bani” pare, la prima vedere, cât se poate de nevinovată și echilibrată din punct de vedere biblic și teologic. Scriptura vorbește într-adevăr mult despre bani și nevoia de suport în lucrare ( 1 Corinteni 9:10, 14; 1 Timotei 5:17; Galateni 6:6 etc), iar biserica are nevoie și de aceste resurse. Societatea a evoluat în așa fel încât aproape nicio instituție creștină nu mai poate funcționa fără bani! Însă nu acest aspect tehnic este problema noastră. Grav mi se pare faptul că banii sunt puși alături de Duhul Sfânt ca sursă principală a lucrării lui Dumnezeu. Mai mult, mi se pare că dincolo de ambalajul spiritual frumos în care împachetăm nevoile lucrării lui Dumnezeu, noi încercăm de fapt să ascundem o altă problemă: dependența noastră tot mai accentuată de bani. Am ajuns să realizăm atât de multe cu ajutorul lor încât membrii mai noi ai bisericilor și generația tânără nici nu mai observă lipsa tot mai acută a celei mai importante resurse: Duhul Sfânt!

De la începuturile ei și până astăzi, Biserica a fost necontenit provocată să aleagă între cele două surse de putere: banii și Duhul Sfânt! Biserica primară a ales corect. A ales puterea Duhului Sfânt. Unul dintre liderii ei, Petru, în drum spre Templu îi spunea ologului care cerșea: „Argint și aur n-am; dar ce am (puterea Duhului Sfânt n.a.), îți dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!” (Fapte 3:6). Biserica primară era atât de radicală în privința puterii banului încât doi dintre primii ei membri (Anania și Safira – Fapte 5) au plătit cu viața doar pentru că au dat o declarație de avere falsă. Mai târziu, când un important cetățean al Samariei, Simon, s-a botezat și în ignoranța lui a crezut că poate obține cu bani puterea Duhului Sfânt, a primit din partea lui Petru una dintre cele mai înspăimântătoare replici: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea cumpăra cu bani!” (Fapte 8:20). Din păcate, în istoria ei Biserica a fost sedusă deseori de putere banului. La câteva sute de ani mai târziu, după perioada Bisericii primare, când Francisc de Assisi s-a întâlnit cu papa Inocențiu III, se spune că pontiful i-ar fi arătat toate bogățiile și splendorile Vaticanului adăugând: „Vezi Francisc, Biserica nu mai poate spune ca odinioară: ”. „Este adevărat – a răspuns Francisc – dar nu mai poate spune nici: ”.

Se pare că ne este greu să evităm ispita de a privi la resursele materiale pe care le avem, la  contextele politice, sociale sau istorice favorabile și să nu considerăm că ele ne sunt suficiente pentru a împlini planurile lui Dumnezeu cu privire la Biserică și Marea Însărcinare a Domnului Isus. Teologul penticostal William Menzies scria cu privire la aceste chestiuni: „În cea mai mare parte a istoriei Bisericii a existat o prea mare dependență de resursele umane. Câtă vreme fondurile, echipamentul, oamenii, materialele și mijloacele tehnice sunt disponibile, proiectele se realizează conform așteptărilor de succes. Cu toate acestea, adeseori ele eșuează în ciuda tuturor acestor resurse disponibile. Pe de altă parte, unii au început fără resurse, aproape cu nimic, dar cu o încredere uimitoare în Dumnezeu și în dependență de darurile și ajutorul Duhului Sfânt, realizând astfel lucruri imposibile. Darurile Duhului Sfânt sunt încă mijloacele primare ale lui Dumnezeu pentru zidirea Bisericii, atât spiritual cât și numeric. Nimic altceva n-o poate face”.

Banii sunt o simplă resursă și nimic mai mult. Să nu ne amăgim că dacă am avea mai mulți am face lucrări incredibile pentru Dumnezeu! Nu banii sunt sursa de putere și de progres în lucrarea Lui! Pentru Împărăția Lui există o singură sursă primordială de putere – Duhul Sfânt!  Toți credincioșii pot avea acces la ea și au nevoie de ea! Și acum, într-un timp când se pare că începem să ne punem din nou încrederea în resursele materiale și financiare pentru lucrare,  Biblia ne invită să (re)descoperim cea mai importantă sursă pentru orice fel de lucrare creștină – Duhul Sfânt: „Ci voi veți primi o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori…” (Fapte1:8).

Ghita Ritisan

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOBILIER, BICICLETE, HAINE, TERMOPANE, SALTELE...Vezi aici!