Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Administrarea bunurilor

Publicat la 2013-03-26 de Traian

Adevăratul dumnezeu al celor care își strâng averi pe pământ este banul, deoarece lui i se-nchină și el le conduce viața. Isus a declarat că este imposibil să-I slujim și lui Dumnezeu și banului, indicând clar faptul că, dacă Dumnezeu este adevăratul nostru Stăpân, atunci este și Stăpânul banilor noștri. Banul, mai mult decât orice altceva, este cel care concurează cu Dumnezeu pentru inimile oamenilor. Fără îndoială că acesta a fost motivul pentru care Isus ne-a învățat că nu Îi putem fi ucenici dacă nu renunțăm la toate posesiunile noastre (vezi Luca 14:33). Ucencii lui Hristos nu au nimic. Ei doar administrează ceea ce este al lui Dumnezeu, iar lui Dumnezeu Îi place să-Și folosească banii în direcții care Îi reflectă caracterul și care Îi lărgesc Împărăția.

Isus a avut multe de spus despre administrare, dar se pare că cei care declară urmașii Lui de cele mai multe ori Îi ignoră cuvintele. Mult mai populară este răstălmăcirea Scripturii prin care se elaborează moderna „doctrină a prosperității“, sub multele ei forme subtile, dar strigătoare la cer. Totuși, lucrătorul ucenicizator dorește să îi învețe pe oameni să asculte de poruncile lui Hristos. Astfel, prin vorbă și faptă, acesta îi va învăța administrarea biblică.

Să analizăm ce ne învață Scriptura despre administrare și, în același timp, să scoatem la iveală câteva dintre exemplele cele mai răspândite bazate pe învățătura falsă despre prosperitate. Acesta nu va fi în nici un caz un studiu exhaustiv. Am scris o carte întreagă pe această temă, carte ce poate fi citită în engleză pe pagina noastră de internet (www.shepherdserve.org), la titlul „Teaching Articles“ (Articole de învățătura) și la subtitlul „Stewardship and Money“ (Administrarea bunurilor și banii).

Suplinitorul nevoilor

Începând într-o notă pozitivă, să ne aducem aminte că Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, a scris: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos“ (Fil. 4:19). Această promisiune familiară este adeseori citată și afirmată de creștini. Dar care era contextul ei? Citind contextual, vom descoperi destul de repede că Pavel era încrezător că Dumnezeu se va îngriji de toate nevoile credincioșilor filipeni:

Dar bine ați făcut că ați luat parte la strâmtorarea mea. Știți voi înșivă, Filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică n-a avut legătură cu mine în ce privește „darea“ și „primirea“ afară de voi. Căci mi-ați trimis în Tesalonic, o dată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câștigul care prisosește în folosul vostru. Am de toate, și sunt în belșug. Sunt bogat, de când am primit prin Epafrodit ce mi-ați trimis, un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu. Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos (Fil. 4:14-19; subliniere personală).

Pavel era sigur că Isus Se va îngriji într-adevăr de nevoile filipenilor, deoarece au îndeplinit condiția lui Isus: au căutat mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, dovada fiind darurile lor jertfitoare către Pavel, pentru ca acesta să poată continua să planteze biserici. Amintește-ți că în Predica de pe Munte, Isus a spus:

„Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Mat. 6:32-33).

Vedem deci că promisiunea lui Pavel din Filipeni 4:19 nu se aplică oricărui creștin care citează și proclamă acest verset. El se aplică mai degrabă celor care caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.

Care sunt de fapt nevoile noastre?

Din promisiunea lui Isus din Matei 6:32-33 mai putem învăța încă un lucru. Uneori ne este greu să facem diferența între nevoile și dorințele noastre. Totuși, Isus ne-a definit nevoile. El a spus: „Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de ele.“

Care sunt aceste lucruri la care Se referea Isus și care le sunt date pe deasupra celor ce caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui? Ele sunt hrana, lichidele și îmbrăcămintea. Nimeni nu poate nega acest lucru, deoarece despre asta vorbise Isus înainte de a face promisiunea pe care o analizăm (vezi Mat. 6:25-31). Hrana, lichidele și îmbrăcămintea sunt singurele noastre nevoi materiale reale. Acestea sunt de fapt singurele lucruri pe care le-au avut Isus și grupul de ucenici.

Pavel a fost clar de acord cu definiția lui Isus despre nevoile noastre, când i-a scris lui Timotei:

Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri (1 Tim. 6:6-10; subliniere personală).

Pavel a crezut că hrana și îmbrăcămintea erau toate nevoile materiale de care avem într-adevăr nevoie, altfel nu ar fi spus că ar trebui să ne mulțumim cu ele. Această afirmație ne conduce spre o perspectivă puțin cam diferită de cea anterioară, în ceea ce privește promisiunea făcută de Pavel filipenilor, și anume că Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile lor! Interpretarea pe care o dau unii pastori acestui verset te face să crezi că Pavel spune: „Dumnezeul meu se va îngriji de toate lăcomiile voastre!“

Mai mult, dacă ar trebui să ne mulțumim doar cu hrană și îmbrăcăminte, nu ar trebui să fim și mai recunoscători pentru ceea ce avem de fapt și care pentru mulți dintre noi depășește cu mult simpla mâncare și îmbrăcăminte?

Nemulțumirea

Problema noastră constă în convingerea că avem nevoie de mai mult decât ne este necesar în realitate. Gândește-te că atunci când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, aceștia nu dețineau nimic și totuși trăiau într-un paradis. Este clar că Dumnezeu nu a intenționat să ne extragem fericirea din acumularea lucrurilor materiale. T-ai gândit vreodată la faptul că Isus nu a deschis niciodată un robinet și nici nu a făcut duș în baie? Nu Și-a spălat niciodată hainele la mașina de spălat; nu a deschis niciodată ușa frigiderului; nu a condus niciodată mașina și nu a avut nici măcar bicicletă. Nu a ascultat nici măcar o dată la radio, nu a vorbit cu cineva la telefon, nu a gătit la cuptor, nu a predicat printr-un sistem public de sonorizare. Nu a privit niciodată vreo emisiune televizată sau vreo casetă video, nu a stins o veioză, nu S-a răcorit în fața aparatului de aer condiționat și nici a ventilatorului. Nu a avut ceas de mână. Nu a avut un dulap plin cu haine. Cum e posibil să fi fost fericit?

În Statele Unite (poate și la tine în țară), suntem bombardați cu reclame ce ne arată cât de fericiți sunt oamenii care dobândesc noi bunuri materiale. În consecință, creierul nostru este „spălat“ (sau „murdărit“) pentru a crede că fericirea vine din acumularea mai multor posesiuni și, indiferent de cât de mult acumulăm, nu suntem niciodată fericiți. Aceasta a vrut să spună Isus prin expresia „înșelăciunea bogățiilor“ (Mat. 13:22). Lucrurile materiale promit fericire, dar se țin rareori de promisiune. Și, în timp ce ne alăturăm cursei frenetice a lumii pentru acumularea mai multor lucruri materiale, devenim de fapt idolatri, slujitorii lui Mamona, uitându-L pe Dumnezeu și cea mai importantă dintre poruncile Lui, aceea de a-L iubi din toată inima noastră și de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine. La acest aspect specific S-a referit Dumnezeu când a avertizat poporul Israel:

Vezi să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzești poruncile, rânduielile și legile Lui, pe care ți le dau azi. Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi și vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulțindu-ți-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul, și crescându-ți tot ce ai, ia seama să nu ți se umfle inima de mândrie și să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei (Deut. 8:11-14).

În același fel, Isus a avertizat că „înșelăciunea bogățiilor“ pot duce la înăbușirea vieții spirituale a creștinului care permite să fie distras (vezi Mat. 13:7, 22). Pavel a avertizat că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“, spunând că „unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri“ (1 Tim. 6:10). Autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă: „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi»“ (Evrei 13:5).

Acestea sunt doar câteva dovezi de avertismente ale Bibliei referitoare la pericolele bogăției.

Când stăpân este banul

Poate că nu există un barometru mai bun al relației noastre cu Dumnezeu decât interacțiunea noastră cu banii. Banii – timpul și mijloacele folosite pentru a-i câștiga și utilizarea lor după aceea – ne spun multe despre viața noastră spirituală. Banii, atunci când îi avem, dar chiar și când ne lipsesc, alimentează ispitele mai mult decât orice altceva. Banii pot sfida cele două mari porunci, deoarece pot deveni dumnezeu peste singurul Dumnezeu și ne pot amăgi să ne iubim mai mult pe noi înșine, decât pe aproapele nostru.

Isus a spus odată o parabolă despre un bărbat care le-a permis banilor și nu lui Dumnezeu să-i conducă viața:

„Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine, și zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile.» «Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grânarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile și toate bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: ‚Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!‘» Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?» Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu“ (Luca 12:16-21).

Isus l-a caracterizat pe acest om bogat ca fiind nebun. Deși binecuvântat cu avere, pământ bogat și abilități agricole, nu-L cunoștea pe Dumnezeu, altfel nu și-ar fi strâns surplusurile pentru a se deda la o viață plină de plăceri egoiste și de odihnă. Mai degrabă, L-ar fi întrebat pe Domnul cum să folosească binecuvântarea primită, conștient fiind că nu era decât administratorul lui Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu ar fi dorit ca el să împartă cu alții roadele abundente și să continue să muncească pentru a putea împărți în continuare din binecuvântările lui. Poate că singura alternativă acceptabilă ar fi fost să se oprească din munca agricolă și să se dedice unei lucrări spirituale, dacă la aceasta îl chema Dumnezeu, autofinanțându-se.

Fermierul bogat din parabola lui Isus a comis o mare greșeală când și-a făcut calculele referitoare la lungimea vieții lui. A presupus că mai avea mulți ani de trăit când, de fapt, era doar la câteva ore distanță de eternitate. Mesajul lui Isus este inconfundabil: Ar trebui să trăim fiecare zi ca și când ar fi ultima, întotdeauna pregătiți să stăm în fața lui Dumnezeu pentru a da socoteală.

Două perspective

Cât de mult diferă perspectiva lui Dumnezeu de cea a omului! Omul bogat din pilda lui Isus era probabil invidiat de toți oamenii care îl cunoșteau. Și totuși, Dumnezeu îl compătimea. În ochii oamenilor era cel mai bogat, dar era sărac în ochii lui Dumnezeu. Ar fi putut strânge comori în ceruri, unde ar fi rămas ale lui pentru eternitate, dar a ales să strângă comori pe pământ, care nu i-au folosit la nimic în momentul în care a murit. Și, în lumina învățăturii pe care o dădea Isus despre oamenii lacomi, este prea puțin probabil ca El să fi vrut să credem că omul bogat a mers în Rai după ce a murit.

Această pildă ar trebui să ne ajute să ne amintim că tot ce avem este un dar de la Dumnezeu și că El Se așteaptă să Îi fim administratori credincioși. Și această așteptare nu îi vizează doar pe cei care au bogății, ci pe fiecare dintre noi care suntem ispitiți să acordăm o importanță prea mare posesiunilor materiale. Isus a spus foarte clar acest lucru în continuarea discuției cu ucenicii:

„De aceea [aceasta înseamnă ce urmează să spună este bazat pe cea ce tocmai spusese] vă spun: Nu vă îngrijorați, cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Viața este mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar: și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijorați de celelalte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes: totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor? Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea, și nu vă frământați mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.

„Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul, și unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră“ (Luca 12:22-34).

Cât de mult contrastează cuvintele lui Isus cu cele ale modernilor „propovăduitori ai prosperității“! Astăzi ni se spune că Dumnezeu dorește să avem mai mult, în timp Isus le spunea ucenicilor să vândă ce aveau deja și să facă milostenii! El a dovedit încă o dată nebunia celor care își strâng comori pe pământ – unde sunt destinate pieirii și unde sunt și inimile celor ce le dețin.

Observă că Isus a aplicat lecția nebunului bogat cazului celor care aveau atât de puțin că erau ispitiți să se îngrijoreze cu privire la ce vor mânca sau cu se vor îmbrăca. Îngrijorarea din cauza acestor lucruri dovedește că suntem centrați pe lucrurile greșite. Dacă ne vom încrede în Tatăl nostru iubitor, așa cum ar trebui să facem, nu ne vom îngrijora și această atitudine eliberată de griji ne va permite să ne focalizăm pe zidirea Împărăției lui Dumnezeu.

Exemplul lui Hristos

Isus a avut mult mai multe lucruri de spus despre bani. Totuși, așa cum ar trebui să facă fiecare ucenicizator, El i-a învățat prin exemplul personal. El predica ceea ce practica. Cum a trăit Isus? Isus nu a strâns bogății pe pământ, chiar dacă Și-ar fi putut exploata foarte ușor situația și ar fi putut deveni extrem de bogat. Mulți lucrători talentați au presupus că, dacă lucrările lor atrăgeau bani, atunci Dumnezeu dorea să fie și ei personal bogați. Totuși, Isus nu Și-a folosit ungerea pentru câștig personal. Banii care Îi erau dați erau folosiți pentru a face ucenici. Tot El le împlinea și nevoile ucenicilor cu care călătorea și pe care îi modela.[1] În zilele noastre, de cele mai multe ori ucenicii sunt cei care trebuie să plătească pentru a fi învățați de lucrătorii mai în vârstă din școlile biblice. Totuși, prin viața Lui, Isus ne-a învățat contrariul!

De asemenea, Isus a trăit o viață de credință, având încredere că Tatăl Său Îi va împlini toate nevoile și că Îl va binecuvânta pentru a putea împlini și nevoile altora. Uneori era invitat să cineze la banchete, alteori Îl vedem mâncând boabe de grâu de pe câmp (vezi Luca 6:1).

În cel puțin două ocazii a hrănit mii de oameni care veniseră să Îl asculte. Câtă diferență față de sistemul modern de conferințe creștine unde cei care vor să asculte trebuie să plătească taxă de intrare! Pe seama noastră, a celor care îi hrănim pe cei care participă la conferințele lucrătorilor noștri se fac glume ironice că „plătim oamenii să ne asculte“. În realitate, nu facem altceva decât să urmăm exemplul lui Isus.

De asemenea, lui Isus I-a păsat de oamenii săraci, având în vedere că grupul Lui avea o cutie cu bani din care se împărțea. Dărnicia față de săraci era o trăsătură atât de regulată a lucrării lui Isus încât, atunci când i-a spus lui Iuda la ultima cină să facă repede ce are de făcut, toți ceilalți au presupus că Iuda se ducea fie să cumpere hrană pentru ei, fie să dea bani săracilor (vezi Ioan 13:27-30).

Isus Și-a iubit cu adevărat aproapele ca pe El Însuși, de aceea a avut o viață simplă și a împărțit cu alții ce avea. Nu trebuia să Se pocăiască la auzirea predicii lui Ioan „cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una“ (Luca 3:11). Isus nu avea decât o haină. Totuși, unii propovăduitori ai prosperității încearcă să ne convingă că Isus era bogat, deoarece purta o cămașă fără cusătură interioară (vezi Ioan 19:23), haină ce se presupune că era purtată numai de oameni bogați. Este uimitor ce semnificații pot fi scoase dintr-un text biblic, dacă cineva dorește să dovedească ceea ce contrazice numeroase alte scripturi! Am putea, de asemenea, să tragem concluzia la fel de absurdă că Isus încerca să Își ascundă bogăția, deoarece nu purta o cămașă cu cusătură exterioră.

Isus a avut atât de multe lucruri de spus despre bani, încât nu avem spațiul necesar să le cuprindem. Totuși, haide să mai analizăm câteva dintre cele mai cunoscute învățături ale predicatorilor prosperității care sunt atât de experți în răstălmăcirea scripturilor și în înșelarea credulilor.

„Dumnezeu l-a îmbogățit pe Solomon“

Aceasta este justificarea folosită de mulți adepți ai prosperității pentru a-și masca lăcomia. Ei uită motivul pentru care l-a îmbogățit Dumnezeu pe Solomon. Motivul a fost acela că, atunci când Dumnezeu i-a promis lui Solomon că îi va îndeplini orice dorință, Solomon a cerut înțelepciunea de a domni peste oameni. Dumnezeu a fost atât de încântat că nu I-a cerut averi (printre altele) încât, împreună cu înțelepciunea, i-a dat și bogăția. Totuși, Solomon nu și-a folosit înțelepciunea primită așa cum dorise Dumnezeu și consecința a fost că a devenit cel mai prost dintre oamenii care au trăit vreodată. Dacă ar fi fost înțelept, ar fi ținut seama de ceea ce spusese Dumnezeu poporului Israel prin Lege, înainte ca el să se fi născut:

După ce vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, și o vei stăpâni, după ce-ți vei așeza locuința, și vei zice: „Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară“, să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, și anume să iei un împărat din mijlocul fraților tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău. Dar să n-aibă mulți cai, și să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulți cai; căci Domnul v-a zis: „Să nu vă mai întoarceți pe drumul acela.“ Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; și să nu strângă mari grămezi de argint și aur (Deut. 17:14-17).

Iată un alt pasaj biblic pe care propovăduitorii prosperității îl ignoră, urmând exemplul lui Solomon care l-a ignorat și el, spre propria lui pierzare. Și, tot ca el, devin și idolatri. Amintește-ți că inima lu Solomon a fost dusă pe calea închinării la idoli de multele soții pe care le-a avut, soții pe care și le-a putut permite doar datorită folosirii nechibzuite a averilor sale.

Dumnezeu a intenționat ca Solomon să folosească averea pe care i-o dăduse pentru a-și iubi aproapele ca pe el însuși, dar Solomon a folosit-o pentru a se iubi doar pe sine. El și-a sporit aurul, argintul, caii și nevestele pentru el însuși, ignorând astfel fățiș porunca lui Dumnezeu. Până la urmă a ajuns să aibă șapte sute de neveste și trei sute de concubine, lăsând pur și simplu o mie de bărbați fără soții. În loc să dea la săraci, Solomon s-a răsfățat pe sine. Astfel, în lumina egoismului și a idolatriei vulgare, este extrem de uluitor că predicatorii prosperității îl dau ca model pe Solomon. Oare scopul nostru nu este acela de a ne asemăna lui Hristos?

„Dumnezeu l-a îmbogățit pe Avraam, iar binecuvântările lui Avraam ne sunt promise și nouă“

Această justificare este construită pe cuvintele lui Pavel din Galateni, capitolul trei. Voi cita versetul deseori răstălmăcit, dar în contextul lui:

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.“ Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.

Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.“ Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi.“ Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele“. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn“ – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit (Gal. 3:8-14; subliniere personală).

„Binecuvântarea lui Avraam“ la care se referea Pavel în versetul 14 era promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam că în el va binecuvânta toate neamurile (pe care Pavel a citat-o în versetul 8), sau, mai specific, după cum a explicat și Pavel câteva versete mai târziu, în singura sa sămânță, Isus (Gal. 3:16). Conform a ceea ce tocmai am citit, Isus a oferit tuturor neamurilor binecuvântarea promisă, prin faptul că a fost blestemat de Dumnezeu și că a murit pentru păcatele lumii pe cruce. Deci „binecuvântarea lui Avraam venită peste neamuri“ nu se referă la faptul că Dumnezeu îi va îmbogăți material, așa cum a făcut cu Avraam, ci la promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam de a binecuvânta neamurile prin sămânța lui și la împlinirea acestei promisiuni de către Isus, prin moartea Lui pe cruce pentru ei. (Tema extinsă a lui Pavel din acest pasaj este că neamurile pot fi mântuite prin credință ca și iudeii, prin credința în Isus.)

O altă răstălmăcire

Pentru a-și justifica doctrina, adepții prosperității folosesc deseori același pasaj și cu altă conotație. Ei spun că, datorită faptului că legea promitea blestemul sărăciei peste cei care nu o împlineau (Deut. 28:30-31, 33, 38-40, 47-48, 51, 68) și că, deoarece Pavel a scris în Galateni 3:13 că „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii“, noi, cei care suntem în Hristos, am fost răscumpărați din sărăcie la prosperitate.

Mai întâi, dacă Pavel s-a gândit sau nu specific la blestemul din Deuteronom 28 când a scris despre „blestemul legii“ de sub care ne-a răscumpărat Isus este discutabil. Observă că Pavel nu a spus că Hristos ne-a răscumpărat de sub „blestemele“ (la plural) legii, ci de sub „blestemul“ legii, la singular, implicând poate ideea că întreaga lege este un blestem pentru cei care au încercat să își câștige mântuirea prin respectarea acesteia. Odată răscumpărați de Hristos, nu am mai face greșeala de a încerca să ne mântuim prin împlinirea legii și deci, în acest sens, suntem „răscumpărați din blestemul legii“.

Dacă Pavel spunea într-adevăr că Hristos ne-a răscumpărat de toate lucrurile dezastruoase enumerate în Deuteronom 28, garantându-ne astfel prosperitatea materială, ar trebui să ne întrebăm de ce a mai scris despre el însuși că „până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, [și] umblăm din loc în loc“ (1 Cor. 4:11). Ar trebui, de asemenea, să ne întrebăm de ce ar mai scrie Pavel:

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat“ (Rom. 8:35-36).

De asemenea, ar trebui să ne mai întrebăm de ce a prezis Isus următoarea scenă din ceruri:

„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.» Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând, și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete, și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin, și Te-am primit? Sau gol, și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță, și am venit pe la Tine?» Drept răspuns, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut»“ (Mat. 25:34-40; subliniere personală).

Astfel, există multe șanse ca unii dintre credincioșii „răscumpărați de sub blestemul legii“ să se afle în circumstanțe mai puțin prospere. Observă totuși că în circumstanțele dificile pe care le-a descris Isus, Dumnezeu a împlinit nevoile credincioșilor în suferință și a făcut-o prin alți creștini care aveau mai mult decât le trebuia. Ne putem baza întotdeauna pe faptul că Dumnezeu ne va împlini nevoile, chiar dacă temporar lucrurile par să stea altfel.

În ultimul rând, acești propovăduitori ai prosperității, care doresc să fie bogați ca Avraam, ar trebui să se întrebe sincer dacă ar vrea să trăiască toată viață într-un cort, fără electricitate și fără apă curentă! Dumnezeu S-a așteptat ca cei pe care i-a binecuvântat cu anumite bogății în Vechiul Testament să își folosească bogățiile spre gloria lui Dumnezeu, împărțind prisosul lor cu alții și având grijă de ei. Așa a făcut Avraam, îngrijindu-se de sute de oameni prin faptul că le-a dat de lucru (vezi Gen. 14:14). Și Iov a făcut același lucru și a mărturisit că și-a folosit averea pentru a avea gijă de văduve și de orfani (Iov 29:12-13; 31:16-22). Cei care sunt înzestrați să dezvolte afaceri ar trebui să se asigure că principala lor afacere este ascultarea de Dumnezeu și iubirea aproapelui ca pe ei înșiși.

„Scriptura spune că Isus a devenit sărac pentru ca noi să putem deveni bogați“

Biblia spune într-adevăr:

Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți (2 Cor. 8:9).

Se consideră că, de vreme ce acest verset biblic spune clar că Isus a fost în cer bogat din punct de vedere material și că a devenit sărac material vorbind pe pământ, înseamnă că Pavel a avut în minte bogăția materială atunci când a scris că cititorii lui se puteau îmbogăți prin sărăcia lui Hristos. Este clar, spun ei, că, dacă Pavel vorbea în prima parte a versetului despre bogăția și sărăcia materială, nu s-ar fi putut referi la bogățiile spirituale în a doua parte.

Totuși, chiar dacă Pavel ar fi vrut să spună că vom deveni bogați material datorită sărăciei materiale a lui Hristos, ar trebui să ne întrebăm de ce câteva versete mai târziu a scris:

Deseori am fost...în osteneli și necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! (2 Cor. 11:26-27).

Dacă în 2 Corinteni 8:9 Pavel a vrut să spună că Hristos a devenit sărac din punct de vedere material pentru ca noi să putem deveni bogați, atunci intenția lui Hristos nu era împlinită în viața lui Pavel! Deci, este foarte clar că Pavel nu a vrut să spună că Hristos S-a făcut sărac din punct de vedere material pentru ca noi să putem deveni bogați pe pământ. El s-a referit la faptul că vom deveni bogați din punct de vedere spiritual, „bogați față de Dumnezeu“, ca să folosim expresia lui Isus (vezi Luca 12:21), și bogați în ceruri, acolo unde ne sunt inima și comoara.

Putem presupune fără să greșim că, deoarece Pavel vorbea despre bogăția materială în prima parte a propoziției, nu se putea să vorbească despre bogăția spirituală în cealaltă parte a propoziției sau în alta, așa cum susțin predicatorii prosperității? Meditează asupra următoarelor cuvinte adresate de Isus ucenicilor din orașul Smirna:

Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat)... (Apoc. 2:9a).

Este clar că Isus vorbea despre sărăcia materială prin care treceau credincioșii din Smirna, și că apoi, trei cuvinte mai încolo, vorbea despre bogăția spirituală a acelorași credincioși.

„Isus a promis însutirea dărniciei noastre“

Da, celor care fac anumite sacrificii Isus le-a promis de o sută de ori mai mult decât au dat. Haide să citim exact ce a spus Isus:

„Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viața veșnică“ (Marcu 10:29-30).

Observă că această promisiune nu este făcută celor care dau bani predicatorilor, așa cum proclamă adeseori propovăduitorii prosperității. Această promisiune este mai degrabă făcută celor care își lasă casele, gospodăriile și rudele pentru a propovădui Evanghelia în locuri îndepărtate. Isus le-a promis acestor oameni „de o sută de ori mai mult în veacul acesta, iar în veacul viitor viața veșnică“.

Dar le-a promis Isus acestor oameni că vor deveni literal deținători a o sută de case sau gospodării, așa cum proclamă predicatorii prosperității? Nu. La fel cum nu le-a promis nici că le va da literal o sută de mame sau de copii. Isus nu spunea altceva decât că cei care își părăsesc casele și familiile vor vedea că frații creștini le vor deschide casele și îi vor primi ca pe membrii familiei lor.

Observă că Isus le-a promis acestora și persecuții și viața veșnică. Aceasta afirmație ne reamintește contextul întregului pasaj, în care ucenicii văzuseră cum tânărul bogat care voia viața veșnică plecase mâhnit, în timp ce Isus spunea: „Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu“ (Marcu 10:25).

Ucenicii erau șocați de afirmația lui Isus și se întrebau ce șanse aveau ei înșiși pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ei I-au reamintit lui Isus ce lăsaseră în urmă pentru a-L urma. Atunci a făcut Isus promisiunea înmulțirii „de o sută de ori mai mult“.

Astfel stând lucrurile, este incredibil că predicatorii prosperității încearcă să ne convingă că Isus promitea însutirea materială literală, care ne-ar face incredibil de bogați într-un timp scurt, având în vedere că numai cu câteva secunde înainte Isus îi spusese unui om bogat că, dacă dorea să aibă viața veșnică, trebuia să vândă tot ce avea și să dea săracilor!

Există multe alte scripturi, pe lângă cele pe care le-am analizat deja, pe care predicatorii prosperității le deformează, dar spațiul cărții nu ne permite să le tratăm. Ai grijă!

O maximă pe care să o ții minte

John Wesley, fondatorul mișcării metodiste în Biserica Anglicană, a inventat o maximă extraordinară referitoare la perspectiva corectă asupra banilor: „Câștigă cât poți; economisește cât poți; dăruiește cât poți.“

Cu alte cuvinte, creștinii ar trebui mai întâi să muncescă din greu, folosindu-și abilitățile și oportunitățile date de Dumnezeu pentru a câștiga bani, dar asigurându-se că îi câștigă cinstit și fără a încălca vreuna din poruncile lui Hristos.

În al doilea rând, ar trebui să trăiască frugal și simplu, cheltuind cât de puțin posibil pentru ei înșiși, ceea ce le va permite să „economisească atât cât pot“.

În ultimul rând, după ce au urmat primii doi pași, ar trebui să „dea cât pot“, fără a se limita la zeciuială, ci lepădându-se de ei înșiși pe cât posibil, astfel încât văduvele și orfanii să poată fi hrăniți și Evanghelia să fie proclamată în lume.

Biserica timpurie practica în mod cert acest gen de administrare, iar împărțirea bunurilor cu cei dintre ei care erau în nevoie era o caracteristică regulată a vieții nou-testamentale. Acești primi credincioși au luat în serios porunca lui Isus dată urmașilor Săi: „Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul, și unde nu roade molia“ (Luca 12:33). În relatarea lui Luca despre biserica primară citim:

Toți cei ce credeau, erau împreună la un loc, și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia....Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute, și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie (Fapte 2:44-45; 4:32-35).

Scriptura este, de asemenea, foarte clară în ceea ce privește faptul că biserica timpurie hrănea și împlinea nevoile stringente ale văduvelor sărace (vezi Fapte 6:1; 1 Tim. 5:3-10).

Pavel, cel mai mare apostol care a trăit vreodată, însărcinat de Dumnezeu să ducă Evanghelia la neamuri, scriitorul majorității epistolelor din Noul Testament, a considerat că lucrarea de ajutorare a celor săraci aflați în nevoi era o parte esențială a lucrării sale. De la bisericile pe care le-a fondat, Pavel a strâns sume mari de bani pentru creștinii săraci (vezi Fapte 11:27-30; 24:17; Rom. 15:25-28; 1 Cor. 16:1-4; 2 Cor. 8-9; Gal. 2:10). La cel puțin 17 ani după convertirea lui, Pavel a călătorit spre Ierusalim pentru a supune Evanghelia pe care o primise cercetării lui Petru, Iacov și Ioan. Nici unul dintre ei nu a găsit nimic incorect în mesajul pe care îl propovăduise și, povestindu-le acest eveniment galatenilor în scrisoarea trimisă acestora, el și-a amintit: „Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, și chiar așa am și căutat să fac“ (Gal. 2:10). În mintea lui Petru, Iacov, Ioan și Pavel, manifestarea compasiunii față de cei săraci era situată imediat după proclamarea Evangheliei.

Pe scurt

Referitor la acest subiect, cel mai bun sfat pe care îl pot da ucenicizatorii vine din partea apostolului Pavel, care, după ce l-a avertizat pe Timotei că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“ și i-a spus că „unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri“, l-a îndemnat:

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândeța (1 Tim. 6:11).


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MONITOARE, SERVICE, CALCULATOARE...Vezi aici!