Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Răpirea și sfârșitul veacurilor

Publicat la 2013-03-21 de Traian

Când Isus a trăit pe pământ în chip uman, El le-a spus clar ucenicilor că va pleca și Se va întoarce să îi ia într-o zi. Când Se va întoarce, îi va lua cu El în Rai (eveniment pe care creștinii moderni îl numesc „Răpirea“). De exemplu, în noaptea dinainte de crucificare, Isus le-a spus celor unsprezece apostoli credincioși:

„Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14:1-3; subliniere personală).

Cuvintele lui Isus implicau clar posibilitatea de a Se întoarce în timpul vieții celor unsprezece. De fapt, după ce au auzit ce le-a spus Isus, ei au presupus că Se va întoarce să-i ia în timpul vieții lor.

De asemenea, Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici să fie gata pentru revenirea Sa, implicând din nou posibilitatea ca El să Se întoarcă în timpul vieții acestora (vezi de exemplu Mat. 24:42-44).

Venirea iminentă a lui Isus în Epistole

Apostolii care au scris scrisorile din Noul Testament au afirmat în mod clar că aveau încredințarea că Isus s-ar putea să Se întoarcă în timpul vieții cititorilor din primul secol. De exemplu, Iacov a scris:

Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape (Iacov 5:7-8; subliniere personală).

Iacov nu ar fi avut nici un motiv să îi îndemne pe cititori să aștepte răbdători ceva ce nu s-ar fi putut întâmpla în timpul viețile lor. Totuși, el a crezut că venirea Domnului era „aproape“.

Contextual, Iacov a scris într-un moment în care biserica fusese persecutată (vezi Iacov 1:2-4), într-un moment în care credincioșii tânjeau după venirea Domnului lor.

În același fel, Pavel a crezut cu siguranță că Isus s-ar putea întoarce în timpul vieții multora dintre contemporanii săi:

Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:13-18; subliniere personală).[1]

Din aceste versete înțelegem că la venirea lui Isus din ceruri, trupurile credincioșilor decedați vor fi înviate și că, împreună cu credincioșii care sunt în viață la venirea Lui, „vom fi răpiți toți împreună cu ei“ (Răpirea). Deoarece Pavel a menționat, de asemenea, că Isus va lua cu El în ceruri pe cei care au adormit „în El“, nu putem decât să concluzionăm că, la Răpire, duhurile credincioșilor se vor uni cu trupurile lor recent-înviate.

De asemenea, Petru a mai crezut că venirea lui Hristos era iminentă la momentul în care a scris prima epistolă:

De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți trezi, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos....Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii...dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui (1 Petru 1:13; 4:7, 13; subliniere personală).[2]

În cele din urmă, când Ioan a întocmit scrisoarea sa către biserici, și el a crezut că sfârșitul era aproape și că era posibil ca cititorii zilelor sale să vadă venirea lui Isus:

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă....Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El....Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat (1 Ioan 2:18, 28; 3:2-3; subliniere personală).

Întârzierea Lui

Privind în urma celor 2000 de ani, realizăm că Isus nu S-a întors atât de repede pe cât au sperat apostolii. Chiar și în zilele acestora existau oameni care începuseră să se îndoiască de faptul că Isus va mai veni vreodată, având în vedere perioada lungă de la plecarea Lui. De exemplu, Isus nu revenise încă atunci când viața lui Petru se apropia de sfârșit (vezi 2 Pet. 1:13-14), astfel că Petru a adresat ultima scrisoare celor ce se îndoiau:

Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei, și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de piere a oamenilor nelegiuiți. Dar, prea iubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde (2 Petru 3:3-10).

Petru a afirmat că întârzierea lui Isus se datora dragostei și milei Sale – El dorește să le dea oamenilor mai mult timp să se pocăiască.

Scriptura spune, de asemenea, foarte clar, după cum vom vedea, că revenirea lui Hristos va fi precedată de ani de necaz cum nu au mai fost până acum în lume și de revărsarea mâniei lui Dumnezeu împotriva celor răi. O bună parte din cartea Apocalipsa se referă tocmai la această perioadă viitoare. Așa cum vom vedea mai târziu în studiul nostru, Scriptura indică ca vor fi șapte ani de necaz în viitor. Nu există nici o îndoială că Răpirea bisericii va avea loc în timpul sau aproape de acești șapte ani.

Când anume va avea loc Răpire?

O întrebare ce dezbină creștinii este cea referitoare la timpul exact al Răpirii. Unii spun că Răpirea va veni chiar înainte de cei șapte ani de necaz și că, de aceea, poate apărea oricând. Alții susțin că va veni chiar în mijlocul celor șapte ani de necaz. Totuși, alții afirmă că va veni cândva între mijlocul și sfârșitul celor șapte ani de necaz. Sunt însă și din cei care afirmă că Răpirea va avea loc odată cu revenirea plină de mânie a lui Isus, la sfârșitul Necazului cel Mare.

În mod cert, nu este cazul să ne certăm pe marginea acestui subiect și toate cele patru tabere ar trebui să își aducă aminte că sunt de acord cu faptul că Răpirea va avea loc la un anumit moment în timpul sau foarte aproape de perioada celor șapte ani din viitor. Iată o perioadă destul de mică din perspectiva miilor de ani de istorie. Deci, în loc să ne dezbinăm din cauza unei neînțelegeri, ar fi mai bine să ne bucurăm de lucrurile în care suntem de accord! Și, indiferent de ce am putea crede fiecare, convingerile noastre nu vor schimba nimic: ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

Afirmând aceste lucruri, trebuie să recunosc că primii douăzeci și cinci de ani ai vieții mele de credință am crezut că Răpirea va veni înainte de cei șapte ani de Necaz. Am crezut acest lucru, pe de o parte pentru că așa mă învățaseră alții, pe de alta pentru că nici nu mi-aș fi dorit să particip la evenimentele acestei perioade despre care citeam în Apocalipsa! Totuși, pe măsură ce am studiat singur Scriptura, am început să adopt o altă părere. Așa că haide să analizăm împreună ce ne spune Bibla și ce concluzii putem trage pe baza ei. Chiar dacă nu reușesc să te conving să fii de partea mea, trebuie să continuăm să ne iubim unii pe alții!

Discursul de pe Muntele Măslinilor

Să începem cu capitolul 24 din Evanghelia după Matei, o parte a Scripturii fundamentală în ceea ce privește evenimentele sfârșitului vremurilor și revenirea lui Isus. Capitolul 24 cuplat cu capitolul 25 sunt cunoscute sub denumirea de „Discursul de pe Muntele Măslinilor“, deoarece acestea sunt consemnările predicii lui Isus adresată celor mai apropiați ucenici ai Săi[3] pe Muntele Măslinilor. Citindu-l, vom afla multe despre evenimentele de la sfârșitul veacurilor și vom analiza ce vor fi concluzionat ucenicii Lui, cei cărora le-a fost adresat discursul, despre vremea Răpirii:

La ieșirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.“ El a șezut jos pe muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El la o parte, și I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?“ (Matei 24:1-3).

Ucenicii lui Isus doreau să știe ce se va întâmpla în viitor. Mai exact, doreau să știe când vor fi distruse clădirile Templului (după cum tocmai prevăzuse Isus) și care vor fi semnele revenirii Sale și ale sfârșitului veacurilor.

Privind retrospectiv, știm că Templul a fost complet demolat în anul 70 d.Hr. de către generalul Titus și armatele romane. Știm, de asemenea, că Isus nu Se întorsese să-Și ia biserica la El, deci aceste două evenimente nu puteau fi simultane.

Isus le răspunde la întrebare

Se pare că Matei nu a consemnat răspunsul la prima întrebare referitoare la viitoarea distrugere a clădirilor Templului, spre deosebire de Luca (vezi Luca 21:12-24). În Evanghelia după Matei, Isus a trecut direct la semnele care vor precede venirea Sa și sfârșitul vremii:

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele [pe voi] cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Și vor înșela pe mulți. [Voi] veți auzi de războaie și vești de războaie: [voi] vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor“ (Mat. 24:4-8; subliniere personală).

Încă de la începutul acestei predici este foarte clar că Isus a crezut că ucenicii primului secol ar putea fi în viață în momentul manifestării acestor evenimente care vor precede venirea Sa. Observă că a folosit de multe ori pronumele personal voi. Isus a folosit acest pronume de cel puțin douăzeci și patru de ori numai în capitolul 24, astfel că toți ascultătorii trebuie să fi crezut că vor trăi să vadă evenimentele prezise de El.

Desigur, știm că fiecare dintre ucenicii care L-au ascultat pe Isus în ziua aceea au murit de mult. Totuși, nu ar trebui să concluzionăm că Isus i-a înșelat, ci că El Însuși nu știa exact timpul întoarcerii Sale (vezi Mat. 24:36). În acest caz era într-adevăr destul de posibil pentru cei care au auzit Discursul de pe Muntele Măslinilor să fie în viață la revenirea Sa.

Cea mai mare grijă a lui Isus a fost aceea ca ucenicii Lui să nu fie înșelați de Hristoși falși, întrucât mulți urmau să apară în aceste ultime zile. Știm că anticristul însuși va fi un Hristos fals, înșelându-i pe mulți oameni care vor crede că el este minunatul mântuitor.

Isus a spus că vor fi războaie, foamete și cutremure de pământ, dar a precizat că nu aceste evenimente vor anunța venirea Sa, ci că ele vor fi doar „începutul durerilor“. Am putea spune că aceste semne s-au întâmplat de-a lungul celor două mii de ani. Totuși, Isus vorbește în continuare despre ceva ce nu s-a întâmplat încă.

Începutul Necazului cel Mare în lume

„Atunci vor da să fiți chinuiți, și vor omorî; și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți proroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul“ (Mat. 24:9-14; subliniere personală).

Iată deci că, dacă i-ai fi întrebat pe cei care L-au auzit pe Isus vorbindu-le în acea zi: „Vă așteptați să fiți în viață când se vor împlini toate aceste lucruri?“ cu siguranță aceștia ar fi răspuns afirmativ. Isus a continuat să folosească pronumele personal voi.

După cum tocmai am citit, după „începutul durerilor“ va avea loc un eveniment care încă nu s-a întâmplat, un moment de persecuție mondială a creștinilor fără precedent. Vom fi urâți „de toate neamurile“ sau, literal, „de toate grupurile etnice și semințiile”. Isus vorbea despre un timp specific când se vor întâmpla toate aceste lucruri, nu un moment general peste sute de ani, deoarece El a făcut următoarea afirmație: „Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți proroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.“

Această afirmație vorbește în mod clar despre căderea creștinilor care se vor urî atunci unii pe alții, întrucât necreștinii nu pot „cădea“ și deja se urăsc reciproc. Astfel, când va începe persecuția mondială, rezultatul va fi o mare apostazie a multora dintre cei ce susțin că sunt urmași ai lui Hristos. Fie că sunt creștini autentici sau falși, oi sau capre, mulți vor cădea și, mai mult, vor dezveli identitățile altor credincioși autorităților persecutante, urându-i pe cei față de care manifestaseră dragoste. Rezultatul va fi purificarea bisericii peste tot în lume.

Apoi vor apărea mulți profeți mincinoși, dintre care unul este scos în evidență în cartea Apocalipsa ca fiind complicele anticristului (vezi Apoc. 13:11-18; 19:20; 20:10). Fărădelegea se va înmulți până acolo încât va seca și bruma de dragoste care va mai fi rămas în inimile oamenilor, iar păcătoșii vor deveni absolut reci.

Martirii și supraviețuitorii

Deși Isus a prevăzut că creștinii își vor pierde viețile (vezi 24:9), totuși se pare că nu li se va întâmpla tuturor acest lucru, deoarece El a promis că cei care vor rezista până la sfârșit vor fi mântuiți (vezi 24:13). Cu alte cuvinte, dacă nu se vor lăsa înșelați de Hristoși sau profeți falși și vor rezista ispitei de a abandona credința și de a cădea, ei vor fi mântuiți, salvați de Hristos când va veni să-i ia pe ai Săi la ceruri. Această perioadă viitoare de necaz și izbăvire a fost, de asemenea, revelată succint de către profetul Daniel care a prevăzut:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică, și alții pentru ocară și rușine veșnică“ (Dan. 12:1-2).

Mântuirea va fi chiar și în acele zile oferită prin har, așa cum a promis Isus că Evanghelia va fi propovăduită tuturor națiunilor (literal: „grupurilor etnice și semințiilor“), dându-le o ultimă posibilitate de a se pocăi, iar apoi va veni sfârșitul. [4] Este foarte interesant să citim în cartea Apocalipsa ceea ce poate foarte bine reprezenta împlinirea promisiunii lui Isus:

Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!“ (Apoc. 14:6-7; subliniere personală).

Unii dau învățătura că motivul pentru care îngerul va proclama atunci Evanghelia este acela că până la momentul respectiv din acei șapte ani de necaz, va fi avut loc Răpirea și toți credincioșii vor fi fost luați la ceruri. Însă acest lucru nu este decât o speculație.

Anticristul

Profetul Daniel a descoperit faptul că anticristul își va avea locul chiar în Templul din Ierusalim, în mijlocul celor șapte ani de necaz și că se va proclama pe sine Dumnezeu (vezi Dan. 9:27, pe care îl vom studia mai târziu). Acest moment l-a avut Isus în minte când Și-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:

„De aceea, când veți vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «așezată în locul sfânt» – cine citește să înțeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munți; cine va fi pe acoperișul casei, să nu se pogoare să-și ia lucrurile din casă; și cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-și ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în zilele acelea! Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi.[5] Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:15-22).

Iată o descriere și mai specifică referitoare la necazul despre care vorbise Isus anterior (vezi 24:9). Când anticristul va declara în Templul din Ierusalim că este Dumnezeu, va izbucni o persecuție de neimaginat împotriva credincioșilor lui Isus. Declarându-se Dumnezeu, anticristul se va aștepta ca toată lumea să îi recunoască zeitatea. În consecință, toți urmașii adevărați ai lui Hristos vor deveni îndată dușmani ai statului și vor fi vânați și uciși. Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus credincioșilor din Iudeea să fugă în munți fără întârziere și să se roage ca fuga lor să nu fie împiedicată de nimic.

Presupunerea mea este că ar fi o idee bună ca credincioșii de peste tot din lume să fugă în locuri îndepărtate la venirea acestui eveniment, întrucât probabil că va fi unul televizat pe tot globul. Scriptura ne spune că întreaga lume va fi înșelată de anticrist, crezând că este Hristosul așteptat și că i se vor supune. Când se va declara pe sine Dumnezeu, aceștia vor crede în el și i se vor închina. Când va vorbi blasfemii la adresa adevăratului Dumnezeu – Dumnezeul creștinilor – acesta va influența întreaga lume pe care a înșelat-o să îi urască pe cei ce refuză să i se închine (vezi Apoc. 13:1-8).

Isus a promis eliberarea oamenilor Lui prin „scurtarea“ acelor zile de durere; altfel, „nimeni n-ar scăpa“ (vezi 24:22). Faptul că va „scurta“ acele zile „de dragul celor aleși“ trebuie să fie o referire la momentul când va veni și îi va lua cu El în ceruri. Totuși, Isus nu ne spune la cât timp după ce se va declara anticristul zeu va avea loc eliberare.

În orice caz, observăm încă o dată că Isus i-a lăsat pe ascultătorii din acea zi cu impresia că vor fi în viață când își va declara anticristul zeitatea și când va începe războiul plin de ură împotriva creștinilor. Acest lucru intră în contradictoriu cu cei care spun că credincioșii vor fi răpiți în Rai înainte de acest eveniment. Dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov sau Ioan dacă Isus Se va întoarce să îi salveze înainte ca anticristul să se declare zeu, aceștia ar fi răspuns: „E clar că nu“.

Războiul împotriva sfinților

Scriptura prezice și în alte locuri persecutarea credincioșilor de către anticriști. De exemplu, acest lucru i s-a revelat lui Ioan, așa cum este precizat în Apocalipsa:

I s-a dat [anticristului] o gură, care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. Ea și-a deschis gura, și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții, și să-i biruiască. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam (Apoc. 13:5-7; subliniere personală).

<>Observă că anticristului i se va da „putere să lucreze“ timp de patruzeci și două de luni. Este interesant că această perioadă reprezintă exact jumătatea celor șapte ani de necaz. Pare rezonabil să credem că anticristului i se va da „puterea să lucreze“ în ultimele patruzeci și două de luni de dureri, întrucât această autoritate i se va lua definitiv în momentul în care va reveni Isus pentru a lupta împotriva lui și a armatelor lui spre sfârșitul Necazului cel Mare.

Evident, această „putere să lucreze“ pentru patruzeci și două de luni se referă la o autoritate specială, deoarece Dumnezeu îi va da anticristului o anumită autoritate în timpul venirii lui la putere. Această „putere să acționeze“ s-ar referi la timpul în care el îi va învinge pe sfinți, deoarece în cartea Daniel citim:

Am văzut de asemenea cum cornul [anticristul] acesta a făcut război sfinților, și i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile [Dumnezeu] și a făcut dreptate sfinților Celui Prea Înalt, și a venit vremea, când sfinții au luat în stăpânire împărăția....El [anticristul] va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinții Celui Prea Înalt, și se va încumeta să schimbe vremurile și legea; și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri, și o jumătate de vreme (Dan. 7:21-22, 25; subliniere personală).

Daniel a prezis că sfinții vor fi dați în mâinile anticristului pentru „o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme“. Această frază codată ar trebui interpretată ca trei ani și jumătate, conform comparației cu Apocalipsa 12:6 și 14. În Apocalipsa 12:6 ni se spune că unei femei simbolice i s-a pregătit un loc în pustie pentru a se ascunde și pentru a fi „hrănită“ timp de 1260 de zile sau trei ani și jumătate, fiecare an a câte 360 de zile. Apoi, numai opt versete mai încolo, ni se vorbește din nou despre ea și ni se spune că i se va da un loc în pustie pentru a fi „hrănită“ timp de „o vreme, vremuri, și jumătatea unei vremi“. Astfel, „o vreme, vremuri, și jumătatea unei vremi“ este echivalentul a 1260 de zile sau trei ani și jumătate.

Deci, cuvântul „vreme“ în acest context înseamnă an, „vremuri“ înseamnă doi ani, iar „o jumătate de vreme“ înseamnă o jumătate de an. Această expresie neobișnuită folosită în Apocalipsa 12:14 trebuie să aibă același înțeles ca și în Daniel 7:21. Astfel, știm că sfinții vor fi dați în mâna anticristului trei ani și jumătate, aceași perioadă despre care ni se spune în Apocalipsa 13:5 că anticristului i se va da „putere să lucreze“.

Cred că este de la sine înțeles că ambele perioade de patruzeci și două de luni vor fi identice ca timp. Dacă aceste perioade încep odată cu declararea zeității anticristului la mijlocul celor șapte ani de necaz, atunci sfinții vor fi dați în mâinile lui pentru următorii trei ani și jumătate, iar Isus îi va elibera când va reveni pe nori pentru a-i lua pe ai Săi la Sine, la sfârșitul sau aproape de sfârșitul celor șapte ani de necaz. Totuși, dacă acele patruzeci și două de luni încep la un alt punct între acei șapte ani de necaz, atunci ar trebui să concluzionăm ca Rapirea va avea loc cândva înainte de sfârșitul acelor șapte ani de necaz.

Dificultatea în ceea ce privește a două posibilitate constă în faptul că sfinții vor fi dați în mâna anticristului înainte de a exista pericolul în sine și că vor trebui să fugă în munți când acesta își va declara deitatea. Acest lucru pare ilogic.

Dificultatea în ceea ce privește prima dintre aceste posibilități constă în faptul că s-ar părea că sfinții vor fi încă pe pământ în timpul multor cataclisme și judecăți mondiale despre care citim în cartea Apocalipsa. Vom analiza această problemă mai târziu.

Acum să ne întoarcem la Discursul de pe Muntele Măslinilor.

Mesia falși

Isus a detaliat și mai mult importanța ca ucenicii Lui să nu se lase înșelați de Hristoși falși:

„Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau acolo», să nu-l credeți. Căci se vor scula Hristoși mincinoși și proroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceți acolo! «Iată-L în odăițe ascunse», să nu credeți. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“ (Mat. 24:23-28).

Observă încă o dată că Isus a folosit de multe ori pronumele personal voi. Auditoriul de pe Muntele Măslinilor se aștepta să trăiască să vadă apariția falșilor Hristoși și profeți care vor face minuni mari. Și se așteptau să vadă revenirea lui Isus pe nori asemenea fulgerului.

Desigur, pericolul de a cădea din credință va fi foarte mare în acea vreme, deoarece persecuția împotriva credincioșilor va fi foarte înspăimântătoare, iar falșii Hristoși și profeți vor fi foarte convingători datorită miracolelor săvârșite. Tocmai de aceea Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici despre ceea ce se va întâmpla chiar înainte de revenirea Lui. Nu dorea să fie înșelați, așa cum vor fi mulți. Credincioșii stabili și autentici vor aștepta revenirea lui Isus pe nori ca un fulger, în timp ce aceia care nu îi sunt urmași adevărați vor fi atrași de falșii Hristoși ca vulturii atrași de hoituri în pustie.

Semnele de pe cer

Isus a continuat:

„Îndată după acele zile de necaz, «soarele se va întuneca, luna nu-și va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, și puterile cerurilor vor fi clătinate.» Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate semințiile pământului se vor boci, și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă“ (Mat. 24:29-31).

Imaginea acestui pasaj din Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor trebuie să le fi fost familiară evreilor timpurilor Sale, deoarece sunt imagini luate chiar din Isaia și Ioel care vorbesc despre judecata finală de la sfârșitul lumii, denumită de obicei „Ziua Domnului“, când soarele și luna se vor întuneca (vezi Isaia 13:10-11; Ioel 2:31). Apoi toți locuitorii pământului vor vedea întoarcerea lui Isus pe ceruri în glorie și vor boci. Apoi îngerii lui Isus „vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi“, indicând faptul că credincioșii vor fi ridicați și adunați pentru a se întâlni cu Isus, și toate acestea se vor întâmpla la auzirea unei „trâmbițe răsunătoare“.

Încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov și Ioan în acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor dacă Isus Se va întoarce înainte sau după vremea anticristului și a Marelui Necaz, cu siguranță ți-ar fi răspuns: „După“.

Întoarcerea și Răpirea

Această secțiune a Discursului de pe Muntele Măslinilor sună foarte asemănător cu un eveniment despre care a scris Pavel și care se referă fără îndoială la Răpirea bisericii, dar despre care mulți comentatori afirmă că se va întâmpla înainte ca vremea necazului să înceapă. Analizează următorul pasaj biblic pe care l-am precizat mai devreme în acest capitol:

Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte. Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Când vor zice: „Pace și liniște!“ atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare (1 Tes. 4:13-5:3; subliniere personală).

Pavel a scris despre venirea lui Isus din Rai cu trompeta lui Dumnezeu și despre credincioși care vor fi răpiți „în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh“. Sună ca descrierea pe care a făcut-o Isus în Matei 24:30-31 referitoare la întâmplările care vor avea clar loc după venirea anticristului și a Necazului. Mai mult, continuând să scrie despre întoarcerea lui Hristos, Pavel menționează subiectul perioadei în care va avea loc evenimentul: „vremuri și soroace“ și le reamintește cititorilor că știu deja foarte bine că „ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea“. Pavel a crezut că întoarcerea lui Hristos și Răpirea credincioșilor vor avea loc în „ziua Domnului“, o zi când mânia teribilă și distrugerea vor cădea peste cei care se așteptau să fie „pace și liniște!“ Când Isus Se va întoarce să-Și ia biserica, mânia Lui va cădea peste lume.

Acest pasaj se armonizează perfect cu ceea ce a scris Pavel într-o altă scrisoare către tesaloniceni referitor la mânia întoarcerii lui Isus:

Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică, de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi, și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră (2 Tes. 1:6-10; subliniere personală).

Pavel a afirmat că atunci când va veni Isus să le dea odihnă creștinilor din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1:4-5), El va apărea „cu îngerii puterii Lui“ pentru a da întristare celor care îi întristase pe ei, pedepsindu-i. Cu greu ar putea această descriere coincide cu descrierea multora despre Răpirea înainte de Necazul cel Mare, descriere ce presupune că biserica va fi luată de Hristos înainte de începerea celor șapte ani de Necaz și că va consta într-o apariție secretă a lui Isus și o răpire a bisericii în tăcere. Nu, descrierea lui Pavel seamănă întocmai cu cea făcută de Isus în Matei 24:30-31: venirea Lui va avea loc în timpul sau la sfârșitul perioadei Necazului, când El îi va răpi pe credincioși și Își va revărsa mânia peste cei necredincioși.

Ziua Domnului

Mai târziu în aceeași scrisoare Pavel a spus:

Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar (2 Tes. 2:1-2; subliniere personală).

În primul rând, observă că subiectul lui Pavel era revenirea lui Hristos și Răpirea. El a scris despre „strângerea noastră laolaltă“ cu El folosind indentic cuvintele lui Isus din Matei 24:31, care a vorbit despre îngerii care îi vor „aduna“ pe aleșii Săi „din cele patru vânturi“.

În al doilea rând, observă că Pavel a echivalat aceste evenimente cu „ziua Domnului“, așa cum a făcut și în 1 Tesaloniceni 4:13-5:2. Mai clar de atât nu se poate.

Apoi, Pavel a continuat:

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tes. 2:3-4; subliniere personală).

Creștinii din Tesalonic fuseseră într-un fel înșelați că ziua Domnului, care conform lui Pavel trebuia să înceapă cu Răpirea și cu întoarcerea lui Hristos, venise deja. Însă Pavel a afirmat categoric că nu poate veni decât după apostazie (probabil cea mai mare lepădare de credință despre care vorbea Isus în Matei 24:10) și după ce anticristul se va declara Dumnezeu din Templul Ierusalimului. Deci, Pavel le-a spus foarte clar credincioșilor tesaloniceni că nu trebuia să aștepte revenirea lui Isus, Răpirea sau ziua Domnului, până când anticristul ne se va declara Dumnezeu.[6]

Apoi, Pavel descrie revenirea lui Hristos și distrugerea anticristului:

Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum, să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți (2 Tes. 2:5-10).

Pavel a afirmat că anticristul va fi nimicit „cu arătarea venirii Sale“. Dacă această „arătare“ este aceeași cu arătarea de la Răpire, menționată numai câteva versete mai sus (vezi 21), atunci anticristul va fi nimicit în același timp în care biserica va fi adunată și Îl va întâlni pe Domnul în văzduh.

Coraborată cu acest verset este consemnarea din Apocalipsa capitolele 19 și 20. Citim acolo despre întoarcerea lui Hristos (Apoc. 19:11-16), nimicirea anticristului și a armatelor sale (Apoc. 19:17-21), legarea lui Satan (vezi 20:1-3) și „prima înviere“ (vezi 20:4-6), când credincioșii care au fost martirizați în timpul celor șapte ani de necaz vor învia. Dacă aceasta este într-adevăr prima înviere în sensul că este prima înviere generală a celor neprihăniți, atunci sunt și mai puține dubii că Răpirea și mânia întoarcerii lui Hristos vor avea loc în același timp cu nimicirea anticristului, deoarece Scriptura ne spune clar că toți cei care au murit în Hristos vor învia în trup la Răpire (vezi 1 Tes. 4:15-17).[7]

Fiți pregătiți

Să ne întoarcem din nou la Discursul de pe Muntele Măslinilor:

„De la smochin învățați pilda lui: Când îi frăgezește și înfrunzește mlădița, știți că vara este aproape. Tot așa, și voi, când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. [8] Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mat. 24:32-35).

Isus nu dorea ca ucenicii Lui să fie luați prin surprindere, ceea ce a și constituit punctul principal al discursului. Ei trebuiau să știe că „este chiar la uși“ atunci când vor începe „să vadă toate aceste lucruri“ – necazul din lume, apostazia, apariția profeților și Hristoșilor mincinoși, declararea anticristului ca Dumnezeu și apoi și mai aproape de venirea Lui întunecarea soarelui și a lunii și căderea stelelor.

Totuși, chiar după ce le-a spus aceste semne care vor precede venirea Sa înainte cu câțiva ani, câteva luni sau zile, El le-a mai spus și că timpul precis al întoarcerii Sale va rămâne un mister:

„Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mat. 24:36).

Cât de des este acest verset scos din context! De obicei este citat pentru a sprijini conceptul că nu avem nici o idee despre când va reveni Isus, deoarece El S-ar putea întoarce oricând și răpi biserica. Totuși, în contextul său, nu aceasta era înțelesul dat de Isus. El chiar a depus destul de mult efort pentru a se asigura că ucenicii vor fi pregătiți pentru revenirea Lui, vorbindu-le despre multele semne care vor apărea chiar înainte de acest eveniment. În acest verset doar le spune că nu le vor fi descoperite ziua și ora exacte.

Mai mult, este destul de evident că Isus nu Se referea în acest pasaj la așa-zisa primă venire a Lui înainte ca cei șapte ani de necaz să fi început, când se presupune că biserica va fi răpită în secret, ci se referea la întoarcerea Lui la sfârșitul sau aproape de sfârșitul Necazului. Și, la o analizare sinceră a contextului, acest adevăr este indiscutabil.

Revenirea Sa – Surpriză totală?

Un argument care este deseori folosit împotriva ideei că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârșitul Necazului este că o asemenea revenire nu ar mai fi o surpriză așa cum (se presupune că) a spus Hristos, deoarece ar putea fi anticipată de evenimentele Necazului. Trebuie să existe o răpire înainte de Necaz, spun ei, altfel credincioșii nu ar mai trebui să fie pregătiți și să vegheze așa cum spune Scriptura, știind că vor fi șapte ani și mai mult înainte de întoarcerea lui Isus.

Totuși, acestă obiecție cade, deoarece esența Discursului lui Isus de pe Muntele Măslinilor a fost aceea de a Se asigura că ucenicii Săi vor fi pregătiți pentru întoarcerea Lui la sfârșitul sau aproape de sfârșitul Marelui Necaz și le-a dezvăluit numeroase semne care Îi vor precede venirea. De ce este Discursul de pe Muntele Măslinilor plin de îndemnuri de a fi gata și de a veghea chiar dacă Isus știa că venirea Sa va fi cel puțin câțiva ani mai târziu din momentul în care rostise acele cuvinte? Se pare că Isus a crezut că credincioșii au nevoie să fie gata și să vegheze, chiar dacă venirea Lui era destul de departe. Apostolii care i-au îndemnat pe credincioși în scrisorile lor să fie gata și să vegheze pentru venirea lui Isus nu făceau altceva decât să Îl imite pe Isus Însuși.

În plus, cei care cred că o răpire înainte de Necaz justifica nevoie de vreun îndemn să fie pregătiți mai au și o altă problemă. După ei, prima întoarcerea a lui Hristos precede sfârșitul Marelui Necaz cu șapte ani. Așa că așa-zisă prima întoarcerea a lui Isus nu poate să aibă loc chiar oricând – trebuie să aibă loc cu exact șapte ani înainte de sfârșitul Necazului. Deci, în realitate, nu este nevoie să așteptăm întoarecerea lui Isus până când evenimentele mondiale sunt așezate la începutul celor șapte ani de necaz, evenimente care cu siguranța pot fi anticipate și stabilite.

Majoritatea celor care subscriu răpirii înainte de Necaz, dacă vor fi sinceri, vor recunoaște că știu că Isus nu Se va întoarce azi sau mâine datorită situației politice din lume. Încă mai sunt profețite evenimente care trebuie împlinite înainte ca cei șapte ani de necaz să înceapă. De exemplu, după cum vom descoperi în curând în cartea lui Daniel, anticristul va face un legământ cu Israel pentru șapte ani și acesta va marca începutul Marelui Necaz. Astfel, Răpirea, dacă are loc șapte ani înainte de sfârșitul Necazului cel Mare, trebuie să se întâmple atunci când anticristul va semna acordul cu Israelul. Până când nu va apărea ceva politic la orizont care să facă acest scenariu posibil, nu este nevoie ca teoreticienii care susțin că Răpirea va fi înainte de Necazul cel Mare să aștepte întoarcerea lui Isus.

Mai mult, teoria celor care afirmă că Răpirea va veni înainte de Necazul cel Mare și că Isus Se va întoarce și la sfârșitul lui, implică faptul că ziua în care Se va întoarce Isus a doua oară poate fi calculată cu precizie – de îndată ce va veni Răpirea, ceea ce Isus a afirmat că numai Tatăl știe poate fi calculat prin numărarea a șapte ani de la Răpire.

Încă o dată, din ceea ce a spus de fapt Isus este clar că nu a dorit ca revenirea Lui să fie o surpriză totală. De fapt, El a dorit să fie anticipată de anumite evenimente ale Marelui Necaz. Mai simplu, Isus nu a dorit ca ucenicii să fie luați prin surprindere așa cum se va întâmpla cu restul lumii. El Și-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbați care vor fi la câmp, unul va fi luat și altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată. [9] Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți“ (Matei 24:37-44).

Iată încă o dovadă că Isus era preocupat ca ucenicii să fie pregătiți pentru întoarcerea Sa. Acesta a fost motivul principal pentru tot ce a spus înainte și după acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor. Îndemnurile repetate de a fi pregătiți și a veghea nu sunt atât un indiciu al faptului că întoarcerea Sa va constitui o surpriză totală, cât un indiciu referitor la cât de greu le va fi să rămână trezi și să vegheze în vremurile adverse. Astfel stând lucrurile, cei care se așteaptă ca răpirea să aibă loc dintr-un moment în altul sau înainte de Necazul cel Mare crezând că sunt mult mai pregătiți decât alți creștini s-ar putea să nu fie pregătiți pentru dificultățile cu care este foarte posibil să se confrunte. Dacă nu se așteaptă la necazuri și se găsesc apoi în mijlocul persecuției mondiale sub regimul anticristului, ispita de a renunța la credință s-ar putea să îi copleșească. Mai bine să fie pregătiți pentru vremurile despre care ne învață Biblia că vor avea loc.

Și încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov și Ioan când se așteptau ei să vadă revenirea lui Isus, ți-ar fi spus despre toate semnele care le-a spus Isus că vor avea loc chiar înainte de venirea Sa. Ei nu s-ar fi așteptat să Îl vadă înainte de perioada Necazului sau de venirea la putere a anticristului.

Hoțul din noapte

Observă că însăși analogia lui Isus cu „hoțul din noapte“ este inclusă în contextul revelării semnelor care să îi țină alerți pe ucenici pentru venirea Sa. Deci, analogia cu „hoțul din noapte“ nu poate fi folosită adecvat pentru a dovedi că nimeni nu ar trebui să creadă că are vreo idee despre momentul întoarcerii lui Isus.

Atât Pavel, cât și Petru, au folosit analogia lui Isus cu „hoțul din noapte“ când au scris despre „ziua Domnului“ (vezi 1 Tes. 5:2-4; 2 Petru 3:10). Aceștia au crezut că analogia se aplica venirii pline de mânie a lui Isus la sfârșitul sau spre sfârșitul celor șapte ani ai Necazului cel Mare. Totuși, în mod interesant, Pavel le-a spus cititorilor: „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț“ (1 Tes. 5:4). El a interpretat corect analogia lui Isus, conștientizând că cei care erau atenți la semne și Îl urmau pe Isus în ascultare nu trăiau în întuneric, astfel încât venirea lui Isus nu îi va fi luat deloc prin surprindere. Pentru ei, Isus nu venea ca un hoț în noapte. Numai cei care trăiau în întuneric ar fi fost surpinși, ceea ce preciza învățătura pe care le-o dăduse Isus. (Vezi, de asemenea, folosirea expresiei lui Isus „ca un hoț“ în Apoc. 3:3 și 16:15, unde o folosește referitor la venirea Lui pentru lupta de la Armaghedon.) De aici înainte, în Discursul de pe Muntele Măslinilor, Isus Și-a îndemnat în mod repetat ucenicii să fie pregătiți pentru venirea Sa. În același timp, le-a spus, de asemenea, cum pot fi gata, relatând pildele despre robul necredincios, cele zece fecioare și talanții și prevestind apoi judecata oilor și a caprelor (ar trebui citite toate). Aproape în fiecare caz, El i-a avertizat că pe cei care nu erau găsiți pregătiți la întoarcerea Lui îi aștepta Iadul (vezi Mat. 24:50-51; 25:30, 41-46). Modul în care putem fi găsiți pregătiți este acela de a fi găsiți împlinind voia lui Dumnezeu la întoarcerea Lui.[10]

O altă obiecție

Unii obiectează împotriva faptului că Răpirea va avea loc în apropiere de sau la sfârșitul Necazului cel Mare pe baza faptului că, biblic vorbind, cei neprihăniți nu vor fi pedepsiți cu cei nelegiuți, dovadă fiind exemple precum Noe, Lot și israeliții în Egipt.

Într-adevăr, avem motive întemeiate să credem că cei neprihăniți nu vor suferi mânia lui Dumnezeu în timpul Marelui Necaz de șapte ani, întrucât acest lucru ar fi contrar multor pasaje și promisiuni biblice (vezi de ex. 1 Tes. 1:9-10; 5:8).

Totuși, Isus a prezis că cei neprihăniți vor suferi în timpul perioadei Necazului care nu va fi în mâinile lui Dumnezeu, ci în mâinile celor nelegiuiți. Creștinii nu sunt scutiți de persecuții – lor li se promit persecuții. În timpului necazului de șapte ani, mulți credincioși își vor pierde viețile (vezi Mat. 24:9; Rev. 6:9-11; 13:15; 16:5-6; 17:6; 18:24; 19:2). Alții vor fi decapitați (vezi Apoc. 20:4).

Astfel, dacă un credincios dintr-o națiune va fi martirizat, nimic nu va putea împiedica mânia lui Dumnezeu să se reverse împotriva întregii națiuni. Și, fără îndoială că, dacă există credincioși într-o națiune, Dumnezeu este capabil să îi protejeze de judecata Lui care va cădea asupra celor răi. A dovedit acest lucru pe vreme lui Moise, în timpul pedepsirii Egiptului. Dumnezeu nu ar fi lăsat nici măcar un câine care să latre împotriva vreunui israelit, în timp ce pedeapsă după pedeapsă cădeau peste vecinii lor egipteni (vezi Ex. 11:7). În același fel, în cartea Apocalipsa citim despre lăcustele care înțeapă ca scorpionii cărora li se va da timp de cinci luni libertatea să îi tortureze pe oamenii răi de pe pământ, însă cărora în mod specific li se va interzice să îi rănească pe cei 144.000 de slujitori israeliți care vor fi pecetluiți cu un semn distinct pe frunte (vezi Apoc. 9:1-11).

Răpirea descrisă în Apocalipsa

Nici unde în cartea Apocalipsa nu citim despre Răpirea bisericii și nici despre altă apariție a lui Hristos cu excepția celei menționate în Apocalipsa 19, când El va veni să nimicească anticristul și armatele sale în bătălia de la Armaghedon. Răpirea nu este consemnată nici măcar acolo. Totuși, învierea martirilor din timpul Necazului cel Mare este menționată ca fiind simultană cu acea perioadă (vezi 20:4). Deoarece Pavel a scris că cei morți în Hristos vor învia la întoarcerea Lui, moment ce coincide cu Răpirea bisericii, acest pasaj, împreună cu altele pe care le-am analizat deja, ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc până când nu se vor fi sfârșit cei șapte ani de necaz, după cum este scris în Apocalipsa 19 și 20.

Însă există și alte puncte de vedere.

Unii găsesc Răpirea în Apocalipsa 6 și 7. În Apocalipsa 6:12-13 citim despre soare care va deveni „negru ca un sac din păr“ și despre stele care vor cădea din cer, două semne care, după cum a spus Isus, vor fi imediat precedate de apariția Sa și de strângerea celor aleși (vezi Mat. 24:29-31). Apoi, puțin mai târziu în capitolul 7, citim despre o mulțime de oameni din orice națiune în ceruri, seminție și limbă care „vin din necazul cel mare“ (7:14). Nu se menționează că ar fi martiri așa cum se precizează un capitol mai devreme (vezi 6:9-11), lăsându-ne să speculăm că sunt mai degrabă răpiți decât martiri – credincioși care au fost salvați din Necazul cel Mare.

Este corect să presupunem că Răpirea va veni curând după evenimentele cosmice zugrăvite în Apocalipsa 6:12-13 datorită a ceea ce a spus și Isus în Matei 24:29-31. Totuși, nu ni se dă nici un indiciu concluziv referitor la faptul că evenimentele cosmice din Apocalipsa 6:1-13 vor avea de fapt loc în timpul celor șapte ani de necaz. Dacă evenimentele descrise în Apocalipsa 6:1-13 sunt succesive și dacă Răpirea are loc chiar după 6:13, acestea ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc decât după apariția anticristului (vezi 6:1-2), după războiul mondial (vezi 6:3-4), după foamete (vezi 6:5-6), după moartea unei pătrimi din populație ucisă de sabie, foamete, ciumă și fiare sălbatice (vezi Apoc. 6:7-8) și după multe martiraje. Desigur că toate aceste evenimente descrise ar putea avea loc înainte de sfârșitul celor șapte ani de necaz, însă ar putea, de asemenea, descrie întreaga perioadă de șapte ani, plasând Răpirea la sfârșitul acestei perioade.

Ceea ce adaugă ceva greutate ideii că Răpirea va avea loc înainte de cei șapte ani sunt cele două tipuri de judecată descrise după Apocalipsa 8: „judecata trâmbițelor“ și „judecata urgiilor“. Se spune că ultima dintre acestea două va sfârși mânia lui Dumnezeu (vezi 15:1). Totuși, chiar înainte de a începe judecata urgiilor, Ioan îi vede „pe marea de sticlă...[pe] biruitorii fiarei, și ai icoanei ei, și ai numărului numelui ei“ (15:2). Acești sfinți victorioși ar fi putut fi răpiți. Pe de altă parte, ar fi putut fi martiri. Scriptura nu ne spune din ce categorie fac parte. Mai mult, nu știm dacă 15:2 are vreo legătură cronologică cu scenele învecinate descrise.

Un alt fapt găsit în Apocalipsa care ar putea valida idea că Răpirea va apărea înainte de sfârșitul celor șapte ani este acesta: Cu ocazia judecății celei de a cincea trompete consemnată în Apocalipsa 9:1-12, ni se spune că lăcustelor de pământ li se vor permite să îi rănească pe cei „care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu“ (9:4). Singurii despre care ni se spune că vor purta această pecete sunt cei 144.000 de descendenți ai lui Israel (vezi Apoc. 7:3-8). Astfel, se pare că toți ceilalți credincioși ar trebui răpiți la cer înainte de judecata celei de a cincea trâmbițe; altfel nu vor fi feriți de puterea lăcustelor înțepătoare. În plus, deoarece lăcustele îi vor răni timp de cinci luni (9:5-6), se consideră că Răpirea trebuie să aibă loc cel puțin cu cinci luni înainte de sfârșitul perioadei Necazului cel Mare. Desigur, există loc de interpretat și în acest caz. Poate că vor fi și alții care vor purta pecetea lui Dumnezeu dar care nu au fost menționați în sinopsa condensată a Apocalipsei. În orice caz, dacă această teorie nu dovedește că Răpirea va avea loc înainte de cea de a cincea judecată, atunci ea indică faptul că va exista un grup de credincioși care nu vor fi răpiți înainte de lăcustele de pământ – cei 144.000 de descendenți ai lui Israel însemnați cu pecetea lui Dumnezeu. Totuși, din fericire, aceștia vor fi protejați de pericolul mâniei lui Dumnezeu manifestată prin lăcustele de pământ.

Concluzia tuturor acestor dezbateri? Nu pot decât să concluzionez că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârșitul celor șapte ani de necaz. Credincioșii nu trebuie să se teamă că vor experimenta mânia lui Dumnezeu, dar ar trebui să fie pregătiți pentru o persecuție drastică și pentru martiraj.

Perioada Necazului cel Mare

Haide să petrecem puțin timp analizând mai detaliat ce ne învață Scriptura despre cei șapte ani de necaz. Cum am ajuns să concluzionăm că lungimea acestei perioade va fi de șapte ani? Trebuie să analizăm cartea Daniel care, pe lângă Apocalipsa, este probabil cartea cea mai plină de profeții despre sfârșitul vremurilor din Biblie.

În capitolul nouă din cartea sa, Daniel a descoperit că lungimea captivității iudeilor din Babilon va fi de șaptezeci de ani (vezi Dan. 9:2; Ier. 25:11-12). Conștient fiind că această perioadă de șaptezeci de ani era aproape de sfârșit, Daniel a început să se roage, mărturisind păcatele poporului său și cerând îndurare. Ca răspuns la rugăciunea lui, îngerul Gabriel i s-a descoperit și<

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOTO, SCUTERE, ATV-URI, ACCESORII...Vezi aici!