Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Închinarea Magilor

Publicat la 2012-12-20 de Traian

Sărbătoarea crăciunului, printre altele, ne oferă și o lecție despre închinarea adevărată. Fără a intra într-o dezbatere teologică a conceptului închinării, pentru înțelegerea mesajului de față, este suficient să afirmăm că, închinarea este acea dedicare totală a omului față de Dumnezeu. Am fost făcuți de Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Omul a fost creat cu un sentiment religios, cu o nevoie de închinare, cu o dorință de dedicare, în totalitate, Ființei supreme.
Însă de la căderea în păcat, de când Dumnezeu a fost scos din centrul preocupărilor omului, acest sentiment religios s-a îndreptat spre sine, spre lucrurile și ființele create. Așa au apărut idolii, care uneori pot fi foarte suptili, cât și capcana închinării înaintea acestora. De aceea avem nevoie de o lecție a închinării.
Una din principalele funcții ale Bisericii este închinarea. Copiii lui Dumnezeu se caracterizează prin faptul că ei umblă cu Dumnezeu, își trăiesc viața în prezența Sa, participă în mod activ la tot ce înseamnă viața Dumnezeiască, și aduc lui Dumnezeu jertfe duhovnicești.
Având în minte mandatul închinării, cât și pericolul idolilor, vă provoc, ca folosind descrierea biblică a evenimentelor crăciunului, să medităm puțin asupra lecției închinării adevărate.
În cadrul acestui subiect vom urmări următoarele aspecte:
1. Obiectul închinării adevărate.
2. Caracteristicile închinării adevărate.
3. Consecințele închinării adevărate.
1. Obiectul închinării adevărate.
Poate veți spune, că la acest capitol, lucrurile sunt foarte simple și clare: ,,Închinarea adevărată este închinarea îndreptată către Dumnezeu.” Da, acesta este adevărul. Teoretic lucrurile sunt foarte simple, însă dacă le privim prin prisma experienței practice, constatăm, că de multe ori, în spatele unor afirmații atât de frumoase, se ascund realități tragice. De cele mai multe ori, idolii nu intră în viața omului pe ușa din față, ci pe cea din dos. Sub masca închinării înaintea lui Dumnezeu, se pot ascunde multe mizerii. De aceea vă propun să observăm câteva lucruri și despre obiectul închinării adevărate.
Închinarea adevărată nu este închinarea adusă vreunei ființe umane
În vremea nașterii Domnului Isus, în lume se practica cultul împăratului. Împărații pământului se considerau coborâtori direcți de pe tărâmul zeilor, și pretindeau închinare.
Irod cel Mare s-a tulburat nespus de mult când a auzit, de la magi, că s-a născut altcineva care merită închinarea, pe care și-o dorea doar pentru el. De fapt, un nepot al lui Irod cel Mare, pe nume, Irod Agripa I, a murit mâncat de viermi, tocmai pentru că s-a considerat divin și a pretins închinare de la oameni. (Fap.12:21-23)
Chiar dacă în lumea civilizată, cel puțin în rândurile celor care se numesc creștini, a cam trecut vremea închinării înaintea statuetelor din aur, totuși n-a trecut vremea idolilor.
Un idol este orice obiect sau persoană căreia îi oferi locul pe care îl merită doar Dumnezeu. Unii își fac idoli din oameni, celebrități din lumea muzicii, a filmului sau a sportului; se îmbracă ca ei, adoptă un stil de viață ca al lor și aleargă după autografele, posterele și suvenirurile lor. Alții își fac idol dintr-o femeie, un bărbat, un copil sau din propria lor persoană, închinându-se pântecelui și plăcerilor cărnii. Alții se închină banului, pământului sau altor lucruri materiale. Cei cărora le place cearta, dezbinarea, sau zavistiile, se închină zeului Ares, vechiul zeu al războiului din mitologia greacă, chiar dacă nu recunosc acest lucru. Oamenii cărora le place vinul, petrecerile și distracția, chiar dacă se declară creștini, ei se închină lui Dionysos, zeul vinului și chefurilor, din mitologia greacă. Oamenii de tip: ,,Don Juan” care preamăresc dragostea erotică, seducția, amanții și amantele, se închină lui Eros, zeul iubirii de la greci, sau Cupidon de la romani, chiar dacă nu-și dau seama de aceasta. Idolii vechi ai lumii antice n-au dispărut odată cu apariția timpurilor moderne, ci doar și-au schimbat numele.
Închinarea adevărată nu este închinarea adusă religiei.
Preoții și cărturarii din Ierusalim se închinau religiei. Ei erau atât de îndrăgostiți de straiele lor, de Templu, de tradiții și ritualuri încât nu mai aveau loc pentru Cristos. Fariseii posteau de două ori pe săptămână, în zilele de Marți și Joi, arătând lucrul acesta înaintea oamenilor printr-o înfățișare exterioară mai deosebită. Motivul pentru care posteau în aceste zile, era că la evrei, în aceste zile era piață, iar lumea trebuia să-i prindă în zi de post, spre a-i putea lăuda. În ziua sabatului, puteai să mori liniștit în drum, că niciunul n-ar fi încălcat sabatul, dându-ți o mână de ajutor. Chiar și astăzi, în orașele din vest, cu o densitate mare de evrei, în ziua sabatului, chiar și lifturile blocurilor sunt programate să oprească la fiecare etaj, ca nu cumva evreul pios să încalce sabatul, apăsând pe buton. Pe bună dreptate, Domnul Isus a condamnat un asemenea fanatism religios.
Dar oare astăzi situația este mai bună? Unii se închină Mariei, sfinților, moaștelor, în timp ce Domnul Isus este lăsat pe dinafară. Alții se leagă de clădiri, etichete, șabloane, tradiții, și vai să schimbi locul amvonului din biserică, ediția cărții de cântări sau timpul de începere a orei de rugăciune.
Închinarea adevărată nu este închinarea adusă banului.
La casa de poposire din Betleem, religiozitatea avea legătură directă cu dinarii din pungă. Dacă punga era ,,grasă” se făcea loc și pentru Cristos, dar dacă nu aveai pungă, Cristos era trimis în staul.
Astăzi, într-o mare măsură, crăciunul a devenit o sărbătoare pur comercială, deoarece pentru cei mai mulți oameni, crăciun înseamnă mâncare și băutură. Mamona, sau zeul banului, n-a dispărut ci încă are mulți închinători. Dar nu uitați că Scriptura spune: ,,Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (Lc.16:13)
Închinarea adevărată este închinarea adusă lui Cristos.
Mulți oameni pretind că se închină lui Dumnezeu, dar realitatea din viața lor contrazice acest lucru. Și Irod a declarat, în fața Magilor, că dorește să se închine lui Cristos, dar în realitate căuta să-L omoare. Este posibil să fi un om foarte religios, dar obiectul închinării tale să fie altul decât Dumnezeu.
În continuare vă propun trei teste după care ne putem verifica obiectul închinării noastre:
Trei teste ale obiectului închinării:
Testul căutării: Cercetându-ne cu atenție preocupările, dorințele și căutările dintr-o anumită perioadă de timp, vom descoperi cui ne-am închinat. Unde am căutat mai des luna care a trecut: prin Evanghelii sau prin magazine, prin psalmi sau prin buzunare, prin biserică sau printre canalele TV? Răspunsul sincer la astfel de întrebări ne va conduce spre adevăratul nostru obiect al închinării.
Testul sacrificiilor: Cercetându-ne cu atenție domeniile în care ne-am sacrificat cea mai multă energie și cel mai mult timp vom descoperi cui ne închinăm. Dacă în decurs de o săptămână, 90% din timp și din energie s-au consumat pentru pântece, este absurd să afirmăm că me-am închinat lui Cristos.
Testul investițiilor: Obiectul închinării noastre poate fi descoperit și din modul în care ne cheltuim banii. Magii s-au prezentat înaintea Domnului Isus, cu aur, tămâie și smirnă. Irod căra și el aur, dar la Roma, pentru a-și asigura stabilitatea tronului.
2. Caracteristicile închinării adevărate.
Închinarea adevărată, pe lângă faptul că se adresează Dumnezeului adevărat, are și niște caracteristici, pe măsură. Să urmărim câteva dintre ele:
Smerenia: Închinarea adevărată este incompatibilă cu mândria. Nu te poți închina înaintea lui Dumnezeu și în același timp să te lauzi cu realizările tale personale. În pilda vameșului și a fariseului, care s-au dus la Templu să se roage, fariseul a fost respins, deoarece s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu plin de mândrie și încredere în sine, iar vameșul a fost primit, deoarece a venit cu smerenie și pocăință. Închinarea adevărată implică o frângere a tot ce înseamnă încredere în sine și în realizările personale, și o atârnare totală de Dumnezeu.
Închinarea Magilor înaintea lui Cristos, a fost caracterizată de smerenie. Magii, de obicei, erau oameni bogați, și trăiau prin preajma palatelor împăraților. Faptul că au fost găzduiți în palatul lui Irod, cât și darurile oferite Pruncului Isus, confirmă acest lucru. Intrarea lor în casa umilă și sărăcăcioasă a lui Iosif și Maria, cât și aruncarea lor cu fața la pământ înaintea Pruncului din iesle, a fost un act de profundă smerenie.
Sinceritatea: Magii, deși niște vrăjitori păgâni, o urâciune înaintea lui Dumnezeu, erau sinceri, atât în căutarea cât și în închinarea lor. De aceea Dumnezeu alege să li se descopere, chiar printr-o stea, metodă consacrată vrăjitoriei.
Dumnezeu nu condamnă păcătosul sincer care caută adevărul, ci i se descoperă. Dumnezeu condamnă sfântul prefăcut. Magii au fost sinceri chiar și atunci când au greșit drumul, rărăcindu-se prin casa lui Irod, dar când l-au găsit din nou, tot în sinceritatea lor, n-au mai putut de bucurie.
Irod nu era sincer. Pe față declara că și el dorește să se închine lui Cristos, dar pe la spate își ascutea sabia.
Dacă vrei să fi primit în închinare înaintea lui Dumnezeu, trebuie să vi la El așa cum ești, fără a încerca să te dai drept altul. Anania și Safira au fost omorâți de Duhul Sfânt, tocmai datorită faptului că au încercat să pară mai consacrați decât erau în realitate.
În duh, (sau prin credință.) Stând de vorbă cu Samariteanca, pe tema închinării, Domnul Isus a afirmat că: ,,Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” (Ioan 4:24)
Închinarea Magilor a fost, în duh și prin credință. Acest lucru reiese din faptul că, deși în fața lor aveau un copil, la fel ca toți ceilalți copilași, sărac și fără aureolă în jurul capului, prin Duhul Sfânt, la fel ca Simeon, au înțeles că Acela era Fiul lui Dumnezeu, care este vrednic de toată închinarea.
Cu evlavie și cu frică. (Evr.12:28) Ascultați cuvintele bătrânului Simeon despre Domnul Isus: ,,Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel, și să fie un semn, care va stîrni împotrivire.” (Lc.2:34) A te închina înaintea lui Cristos cu evlavie și cu frică, presupune să ști că Cel în fața Căruia stai, poate fi Cel care te ridică sau Cel peste care te prăbușești, asta în funcție de alegerile tale. Dacă îl primești în inima ta, Cristos este Mântuitorul tău, iar dacă-L respingi prin păcat, El este judecătorul tău.
În Isaia 7 și 8, descoperim un lucru foarte interesant: Ahaz, împăratul lui Iuda, era în război cu Siria și cu Israelul de Nord, iar Dumnezeu îi dă un semn, cu valoare profetică, ca să-L asugure de victorie. Semnul acesta era reprezentat prin numele a doi copii, prin care se făcea referire și la Domnul Isus: Emanuel (Dumnezeu este cu noi) și Maher-Șalal-Haș-Baz.” (Grăbește de prădează, aruncă-te asupra prăzii.) Întrebarea este următoarea: care dintre acești doi copii Îl reprezintă pe Domnul Isus, primul sau al doilea? Dacă ne gândim la cuvintele lui Simeon, trebuie să spunem că amândoi. Pentru unii, Cristos este Emanuel (Dumnezeu este cu noi), iar pentru alții același Cristos este Maher-Șalal-Haș-Baz. (Grăbește de prădează, aruncă-te asupra prăzii.), în funcție de atitudinea fiecăruia față de El.
3. Consecințele închinării adevărate.
Bucuria. Nu există bucurie mai mare decât bucuria celor care se închină cu adevărat lui Dumnezeu. Mesajul îngerului de pe câmpiile Betleemului a fost acesta: ,,Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” (Lc.2:10)
Despre Magi ni se spune: ,,Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.” (Mat.2:10)
Bucuria lui Simeon a fost atât de mare încât a spus: ,,Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzutochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile, și slava poporului Tău Israel.” (Lc.2:29-32)
Maria a zis: ,,Sufletul meu mărește pe Domnul, și mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine.” (Lc.1:46-49)
Ceea ce mi se pare foarte interesant este faptul că această bucurie, nu ne este dată fără necazuri și probleme. Aceeași Marie care acum se bucura de harul primit, peste 33 de ani avea să stea sub crucea pe care avea să fie atârnat Fiul ei, răstignit între cer și pământ. La întrebarea, cum se împacă bucuria cu necazurile, ne răspunde Petru: ,,Voi Sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, Sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobîndi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.” (1Pet.1:5-9)
Schimbarea vieții. Totdeauna în urma închinării adevărate, ceva în viața noastră, trebuie să se schimbe în bine. Dacă plecăm de la închinare la fel cum am venit, înseamnă că aceasta n-a fost autentică. Pavel le reproșa corintenilor: ,,vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi.” (1Cor.11:17)
Magii în urma închinării lor, și-au schimbat drumul, întorcându-se în țara lor pe un alt drum.
O atitudine de laudă. În închinare, inima se umple de bucurie, viața se schimbă iar gura începe să-L laude pe Dumnezeu, cu toată puterea.
În cântarea lui Zaharia, există un lucru foarte interesant. După ce Dumnezeu i se descoperă în Templu, și după ce se împlinește promisiunea nașterii lui Ioan, când acesta își începe cântarea, uită și de sine și de pruncul primit, și Îl laudă pe Dumnezeu pentru un alt prunc care s-a născut, și anume pentru Isus Cristos. (Lc.1:69) Aceasta este închinarea adevărată, te face să uiți de tine și să-L vezi numai pe Dumnezeu.
Păstorii după ce s-au închinat înaintea Domnului Isus, s-au întors pe drum lăudând pe Dumnezeu. De fapt, adevărata cântare, nu este aceea pe care o cântăm atunci când se strânge colecta, ci aceea pe care o cântăm în drum spre casă.
Mărturisirea lui Cristos celor din jur. Pe lângă bucurie, transformarea vieții, și o atitudine de laudă, o a patra consecință a închinării adevărate este mărturisirea lui Cristos celor din jur. După ce te-ai bucurat în prezența Domnului, n-ai cum să taci și să nu-L mărturisești și altora, chiar dacă ai 84 de ani, la fel ca Ana fata lui Fanuel.
În concluzie:
Sufletul nostru își găsește adevărata împlinire și fericire doar atunci când ne apropiem de Dumnezeu cu o închinare sinceră și adevărată. Nimic nu poate să ne împlinească pe deplin, decât prezența Lui.
Să folosim prilejul sărbătorii crăciunului, ca în lumina evenimentelor pe care le descrie, să ne evaluăm modul nostru de a ne închina lui Dumnezeu.
Iată câteva întrebări pe care trebuie să ni le punem: Este cu adevărat Dumnezeu obiectul închinării noastre? Ce îmi spune despre obiectul închinării mele, testul căutării, al sacrificiilor și al investițiilor? Este închinarea mea înaintea lui Dumnezeu după voia lui: dintr-o inimă smerită, sinceră, în Duhul și cu evlavie și frică? Se văd în viața mea efectele închinării adevărate: bucuria, schimbarea vieții, lauda și mărturisirea lui Cristos la cei din jur?

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...Filmari -Foto -Sonorizari -Organizari Evenimente....Vezi aici!