Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Apreciaza-ti partenerul de viata

Publicat la 2012-12-07 de Traian

Dumnezeu i-a creat pe bărbați și femei diferiți. Asta înseamnă că cei doi pot lucra împreună ca o echipă. Punctele tari ale unuia se adaugă punctelor tari ale celuilalt.

În același timp însă, acele diferențe pot însemna că există o anumită frustrare inerentă relațiilor dintre bărbați și femei. Acest lucru e adevărat indiferent dacă ești căsătorit(ă) sau singur(ă).

Desigur, pentru cei singuri, acele frustrări pot crește pe măsură ce te întâlnești cu situații variate alături de cei de sex opus, și poate îți este teamă să te porți în anumite feluri interpretabile de către celălalt. Prieteniile necomplicate pot fi dificile. Pot exista momente în care acele complicații împiedică ceea ce ar putea deveni o relație mai profundă și o căsnicie fericită!

Dumnezeu însă ne-a dat câteva reguli pentru îmbunătățirea relațiilor noastre cu celălalt sex. El știe ce anume îi mișcă pe bărbați și femei. În Sfânta Scriptură, El ne arată cum să evităm capcanele care pot nărui o prietenie sau o căsnicie și, de asemenea, cum să răspundem nevoilor sexului opus.

O problemă care ne afectează pe toți

Toți suntem, în mod natural, egoiști. Iar egoismul este prima piedică în calea unor relații bune, în special cu celălalt sex. Este o cursă frecventă să ne uităm la aceste relații, cu un prieten sau soț – în special în funcție de ce obținem noi prin ele, iar când celălalt nu răspunde nevoilor și așteptărilor noastre, putem deveni foarte agitați. Toate acele diferențe frumoase, concepute de Dumnezeu, devin sursă de iritare și frustrare.

Iată câteva sfaturi despre cum se corectează această problemă: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare și ale altuia.” (Filipeni 2:3-4).

De ce o fi scris Sf. Pavel aceste cuvinte bisericii din Filipi? Pentru că acolo era mult egoism și răutate – mulți se uitau numai interesul propriu și se puneau pe sine pe primul lor! Toți avem tendința să facem asta. În versetele 19-21, Sf. Pavel spune că ucenicul său Timotei era singurul care îi slujea și se îngrijea de ceilalți!

Cât de ușor este să ai o viziune fundamental egoistă față de celălalt sex? În căsnicie, să te gândești cel mai mult la cum te-ar putea mulțumi celălalt? Dacă ești singur, îi apreciezi pe cei din jur după măsura în care ți-ar putea împlini nevoile?

Cum să omori o prietenie

Iată câteva feluri în care se poate manifesta egoismul nostru. Să vedem fiecare cât de bine ne potrivim cu aceste descrieri.

Poți atât de preocupat cu interesele tale, cu probleme tale, încât ignori nevoile, dorințele și sentimentele celorlalți. Sau ești atât de absorbit de grijile și temerile tale, atât de conștient de propriile imperfecțiuni și lipsuri, încât te închizi în tine și nu le oferi nimic celorlalți.

Te străduiești din greu să proiectezi o anumită imagine pentru a-i impresiona pe ceilalți, dar nu ești sincer și autentic. Sau nu reușești să te deschizi către ceilalți pentru că nu vrei să fi vulnerabil și să fi rănit, așa că nu te apropii de nimeni.

Dacă ești singur, îi ții la distanță pe cei de sex opus pentru că iei orice gest de prietenie ca dovadă că au anumite gânduri cu tine. Sau, îi încurajezi numai pe aceia a căror atenție o dorești, chiar dacă tu nu ai nici o intenție să dezvolți o relație apropiată cu acea persoană.

Poți fi foarte sensibil și să te retragi și să te închizi în tine atunci când sentimentele nu-ți sunt satisfăcute. Ești încă agățat de eșecuri din trecute, de acum câțiva ani, și ai tendința să le-o plătești celor de acum pentru ce ți s-a întâmplat ție atunci.

Poți fi foarte aspru și negativ în aprecierea greșelilor celuilalt. Poți avea așteptări nerealiste despre cum să te trateze celălalt și de aceea ești mereu dezamăgit.

Poți avea o idee foarte fermă despre cum ar trebui să se poarte cineva de sex opus, și ești foarte radical atunci când cineva nu se ridică la acel standard al tău. Poți fi foarte atașat de o idee despre cum ar trebui să fie cineva pentru tine – probabil un ideal fizic sau o anumită trăsătură de personalitate – așa că îl judeci prematur și îl respingi, limitând astfel prietenia.

Aceste manifestări de egoism omoară prieteniile și scufundă căsniciile. Problema e că, în majoritatea cazurilor, ne considerăm îndreptățiți pe poziția noastră.

Iată adevărul: Dacă vrei să-ți învingi egoismul, a construi prietenii de calitate cu sexul opus este un mod ideal de a realiza asta. Egoismul care afectează aceste relații poate fi controlat dacă faci un pas înainte și pui accent pe a construi prietenii bune, apropiate – dacă te dedici depășirii acelor bariere create de egoism.

Bărbații au nevoie să iubească, femeile au nevoie să fie iubite

Recomandările biblice cu privire la căsnicie nu sunt doar profunde, ci și practice cu privire la cum trebuie să ne relaționăm cu celălalt sex, chiar și pentru cei singuri.

Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Uitați-vă la aceasta din perspectiva unei femei. Dumnezeu le-a înzestrat pe femei mintal, fizic, emoțional și temperamental pentru a avea nevoie, a tânji după un bărbat care să arate un interes ultim pentru ea. Ea vrea un bărbat care să se gândească la ea și să aibă grijă de ea în fiecare clipă. Cineva care să pună preț pe ea.

Bărbați: Unei femei îi place când o faci să se simtă specială și când o tratezi cu respect. Căutați modalități prin care să vă exprimați respectul față de ea. Arătați-i că o remarcați și că pasă de sentimentele ei. Afirmați-i demnitatea. Chiar și pentru un bărbat singur, trebuie să te înveți să le tratezi pe femei cu respect – să le acorzi atenție și respectul de care au nevoie.

De asemenea, Dumnezeu i-a creat pe bărbați mintal, fizic, emoțional și temperamental pentru a se simți împliniți atunci când oferă această dragoste unei femei. El ne-a făcut să ne dorim să o protejăm, să o susținem și să avem grijă de ea. Un bărbat resimte o adâncă mulțumire atunci când vede în ochii femeii aprecierea pentru bunătatea pe care o manifestă față de ea.

Femei: Înțelegeți că bărbații sunt flatați atunci când le solicitați ajutorul. Ne place să fim eroi. Chemați-l deci! Nu abuzați de el – să nu aveți pretenția să lase totul baltă atunci când voi aveți nevoie de ajutor. Dar nu fiți prea reținute atunci când vreți să vă însoțească undeva, să repare ceva, să mute ceva greu sau atunci când aveți nevoie de un umăr tare. Nu renunțați la „indicii”, fiind reținută și având pretenția că „dacă e un bărbat adevărat, ar trebui să înțeleagă”.

Femeile au nevoie de această dragoste, iar bărbații au nevoie s-o ofere. Așa ne-a conceput Dumnezeu să funcționăm. Dacă trăim potrivit cu această ordine divină, relațiile noastre vor funcționa.

Bărbații au nevoie să conducă, femeile au nevoie să ajute

Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului” (Efeseni 5:22). Dumnezeu i-a creat pe bărbați să fie conducătorii în relație. I-a înzestrat mintal, fizic, emoțional și temperamental pentru acest rol. Un bărbat se simte împlinit atunci când este conducătorul, atunci când își asumă răspunderea și face ca lucrurile să meargă.

În același timp, Dumnezeu le-a creat pe femei mintal, fizic, emoțional și temperamental pentru a colabora cu acea conducere și a fi un ajutor. El a conceput-o pe femei să vrea ca bărbatul să-și asume responsabilitatea, să fie hotărât și puternic, iar ea să dorească să urmeze acele decizii.

Femei: Ați găsit drumul către inima unui bărbat atunci când înțelegeți supunerea adevărată. Asta nu înseamnă să fiți sclave. Înseamnă a dori, a avea nevoie să-l ajutați și să-l vedeți reușind. Dați atenție țelurilor și ambițiilor sale. Arătați-i că vă apreciați rolul și că vă place atunci când el și-l asumă pe al lui.

Problema este că societatea de astăzi este foarte ostilă față de această ordine lăsată de Dumnezeu, iar noi, ca bărbați și femei, deseori ne împotrivim ei. Unii bărbați gândesc: Nu prea vreau să fiu conducătorul. De ce trebuie să fiu mereu eu? Iar unele femei gândesc: Am avut unele experiențe proaste și nu mă mai las pe mâna nimănui. Acești „bărbați” oricum nu au habar cum să conducă, și trebuie s-o facă cineva.

Adevărul e însă altul: Așa ne-a conceput Dumnezeu, bărbați și femei, și de fiecare dată când ne îndepărtăm de modelul Lui, vom avea probleme. Relațiile noastre nu vor fi satisfăcătoare. Vor fi fricțiuni. Vor fi sentimente rănite, frustrări, anxietate și nemulțumire. Dacă încălcăm această lege spirituală, apar consecințe.

Femei: Realizați cât este de frumos și feminin atunci când vă manifestați șarmul interior, rafinamentul și cultura. Societatea noastră promovează femeile zgomotoase și cu tupeu. Bărbații adevărați iubesc însă feminitatea, șarmul și grația. Vorba plăcută. O femeie cu vorba dreasă, civilizată, atentă cu ceilalți. Aceasta reprezintă o reflecție exterioară a rolului lăsat de Dumnezeu și pe care voi vi-l asumați.

Exersați aceste principii chiar și în conversațiile simple. Bărbați: Femeile vă admiră când încercați să conduceți conversația. Este dificil, dar este important să învățați cum s-o faceți natural. Încercați să aveți câteva subiecte la îndemână în caz că se lasă o liniște stingheră. Puneți întrebări deschise pentru a o invita să facă un pas înainte, dar nu deveniți prea personali. Asigurați-vă că există acolo un schimb și că nici unul nu dominați conversația. Femei: Ajutați-l pe bărbat să comunice arătând interes și răspunzând. Înțelegeți și că bărbaților le place de fapt o altă opinie uneori. Oricum, dacă nu sunteți de acord, nu vă certați – fiți feminine în modul de prezentare a opiniei.

Bărbații au nevoie de respect, femeile au nevoie să respecte

„Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:33). Cu alte cuvinte, Sf. Pavel adaugă o dimensiune suplimentară sfatului său pentru femei. Cuvântul teamă are de-a face aici cu venerarea, cu a trata cu atenție sau supunere respectuoasă. Asta cere Dumnezeu de la femei.

Dar, femei: Toți bărbații au nevoie în secret de respectul vostru. Dumnezeu ne-a conceput pe noi să dorim cu adevărat acea venerare, stimă și reverență. Deci, în relația voastră cu bărbații, dacă le dați aceasta, relația se va dezvolta mult. Va exista mult mai puțină frustrare și fricțiuni.

Nicăieri în Scriptură nu scrie că femeile trebuie să asculte de toți bărbații – numai soțiile de soții lor, copiii de părinții lor, slugile de stăpânii lor, iar enoriașii de preot. Dacă însă vrei să-ți îmbunătățești relațiile cu orice bărbat, iată cum: Arată-i respect. Arată-i că îi apreciezi opiniile și ideile.

Dacă îl critici sau te concentrezi pe punctele lui slabe, fi sigură că asta va strica relația. În schimb, concentrează-te pe părțile pozitive – încearcă să-l faci să se simtă rege. Cu cât respecți mai mult un bărbat, cu atât va merge mai bine relația.

Sfat: Regulile lui Dumnezei pentru îmbunătățirea acestor relații au de-a face cu A DA. Un bărbat trebuie să vrea și să poată DA dragoste unei femei. O femei trebuie să vrea și să poată DA respect și ascultare unui bărbat.

În plus, un bărbat trebuie să vrea și să poată DA o conducere bună unei femei – o conducere prin care îi câștigă respectul și căreia ei îi place să se supună. Iar o femeie trebuie să vrea și să poată fi o femeia PLĂCUTĂ și să se pregătească să recunoască, să încurajeze și să primească dragostea unui bărbat.

Dragostea e dificilă – să începem s-o practicăm!

Cei din jurul tău trebuie să fie prioritatea numărul unu în viața ta. Aceștia sunt oamenii pe care ți i-a dat Dumnezeu ca să înveți cum să iubești.

Dacă exersezi politică atunci când ar trebui să exersezi dragoste, atunci o să ai mari probleme în a face o căsnicie să meargă!

Cineva singur, care crede că totul va merge odată ce a găsit „persoana potrivită” se îmbată cu apă rece. Egoismul nu dispare automat într-o căsnicie – el iese la iveală în multe feluri. Și scufundă căsnicii așa cum omoară și prietenii. El trebuie învins, iar momentul pentru a începe asta a fost ieri.

Acum, ai ocazia să înveți cum să-ți învingi egoismul. Fie că ești singur sau căsătorit, poți depăși obstacolele care stau în calea dezvoltării relațiilor tale. Profită de ocazie! Dă.

Iată cum descrie Biblia modul în care trebuie să ne învingem egoismul în relațiile noastre cu cei de sex opus: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.” (1 Corinteni 13:4-7).

Aceste versete prezintă opt probleme care apar ușor în relațiile noastre și care ar trebui să ne avertizeze că egoismul intră pe ușă iar dragostea iese pe geam.

Mai întâi este gelozia. Asta poate însemna a fi gelos pe abilitățile sau binecuvântările altuia; a nu te bucura de reușitele lui. Principala modalitate în care se manifestă gelozia este o posesivitate egoistă – nu vrei ca și alții să interacționeze cu o persoană. Asta e o cursă frecventă în relațiile dintre sexe.

Manifestezi ostilitate față de alții pentru că primesc „prea multă atenție” din partea cuiva? Probabil crezi că sunt ușuratice sau că se aruncă în brațele lui. Asemenea gânduri pot distruge atât prietenia cu persoana de sex opus, cât și cu persoana de același sex. Dragostea lui Dumnezeu nu este niciodată geloasă în felul acesta.

A doua atenționare făcută de Sf. Pavel se referă la laudă – a face paradă de sine, a-ți trâmbița realizările.

A treia este trufia. O problemă pentru persoanele de ambele sexe, o problemă care îți va distruge relațiile.

A patra este necuviința. Asta înseamnă lipsa de amabilitate și maniere – nu îți pasă cum te prezinți în fața celor de sex opus.

Să luăm exemplul lansării unei invitații la o întâlnire. Bărbați: Nu fiți neciopliți. „Ce faci deseară?” „Nu am ceva anume de făcut – ne vedem?” „M-a lăsat baltă cineva și am nevoie de însoțire”. Abordați-o pe femeie discret și lăsați-i posibilitatea să refuze politicos. Femei: Înțelegeți că este greu pentru un bărbat să propună o întâlnire. Aproape mereu, nu vrea un răspuns negativ. Dacă trebuie să-l refuzi, fă-o cu amabilitate.

Pe locul cinci este căutarea celor personale. Trebuie să înveți să dai și să iei, să lucrezi cu celălalt ca o echipă. Dragostea lui Dumnezeu nu le caută niciodată pe ale sale. Ea este mereu atentă la celălalt.

Bărbați: A fi un conducător nu înseamnă a fi un macho sau a domina. Înseamnă a fi responsabil, matur și cu grijă. Dacă faci demonstrații de forță ca să-i arăți ei cine e șeful, cu siguranță o vei îndepărta.

Pe locul șase este mânia. Viața ne oferă ocazii. Uneori simțim că explodăm. Să încercăm să ne temperăm și să nu fim iritați cu cei din jur. Dragostea lui Dumnezeu nu se mânie.

Femei: Încercați să fiți constante și previzibile în reacții și dispozițiile cotidiene. Stările voastre îi pot bloca pe bărbați. Faceți eforturi să fiți senine și bine dispuse. Nivelați asperitățile din reacțiile cotidiene. În același timp, bărbați, nu interpretați greșit stările pozitive și negative sau dispozițiile unei femei. Ele nu sunt îndreptate în mod intenționat spre voi. Este ușor să iei într-o manieră personală orice fluctuație de stare. Dar pot exista motive pentru care ea este prietenoasă într-o zi și distantă în altă zi: stresul, lipsa somnului, hormonii, o problemă personală cu altcineva.

Pe locul șapte este a gândi cele rele. Nu trebuie să țineți evidența greșelilor celorlalți. Lăsați lucrurile să treacă. Pentru ca prieteniile să se dezvolte, nu puteți lăsa resentimentele să dospească. Fiți răbdători. Fiți toleranți. Iertați. Nu vă concentrați pe persoana voastră și pe nevoile voastre. Concentrați-vă pe nevoile celuilalt și pe a-l ajuta să se dezvolte.

Bărbați. Înțelegeți că femeile pot fi foarte sensibile și ușor de rănit. Sarcasmul, cinismul, comentariile negative – nu le pică bine. Ea vrea ca tu să fi mulțumit de ea, deci respingerea și ridiculizarea pot răni ușor.

Femei: Înțelegeți cât e de ușor să rănești respectul de sine al unui bărbat. Nu-l comparați cu alți bărbați. Nu-l ignorați și nu-l înjosiți în fața altora. Dacă vreți să fiți tratate ca o doamnă, atunci protejați-i respectul de sine.

Al optulea și ultimul semnal de alarmă indicat de Sf. Pavel este bucuria de nedreptate – a te bucura când vezi că cineva face o greșeală sau cade. Acest sentiment stă la baza majorității bârfelor. Bârfa este opusul dragostei și distruge relația.

Femei: Încercați să apreciați cât este de greu pentru un bărbat să se ridice la idealul unui bun conducător. Încrederea de conducător are nevoie de timp ca să se dezvolte, iar unor bărbați le poate lipsi. Dați-le voie să crească. Nu îi comparați pe cei tineri cu cei în vârstă, cu ani de experiență. Apreciați-le succesele și ajutați-i să iasă bine atunci când au probleme.

Ce face prieteniile să se dezvolte

1 Corinteni 13 ne arată și șapte lucruri care trebuie să existe în relațiile noastre cu celălalt sex – lucruri care le vor face să funcționeze frumos.

Întâi este răbdarea. Toți suntem oameni. Să vrem să trecem peste imperfecțiunile celuilalt.

Bărbați: Femeile vor ca voi să oferiți încurajare, sprijin și liniște, nu discursuri sau predici. Dacă vine o femeie la tine cu o problemă, nu o critica sau încerca să-i oferi imediat soluții. Ascult-o.

Apoi este amabilitatea. Asta înseamnă a vorbi și face lucruri plăcute pentru oameni. A-i trata cu tact și respect, nu a-i jigni, arătând preocupare și înțelegere.

Bărbați: O femeie apreciază cu adevărat atunci când sunteți atent și luați notă de confortul ei fizic și de buna ei dispoziție. Nu vă așteptați să alerge până la un restaurant câteva blocuri mai încolo pe tocuri. Nu coborâți fereastra la mașină dacă e posibil ca vântul să-i strice coafura. De asemenea, ea va fi impresionată dacă sunteți original și creativ la planificarea unei întâlniri. Asta îi arată că v-ați gândit la ea și că considerați că merită un efort suplimentar.

Femei: Nu trebuie să vă simțiți vinovate dacă un bărbat cheltuiește bani cu dvs. În majoritatea cazurilor, nu face asta pentru a obține ceva de la dvs. – pur și simplu încearcă să fie amabil. Arătați-i mulțumire și că înțelegeți sacrificiul pe care îl face, printr-un mesaj, telefon sau alt gest.

Pe locul trei este bucuria de cele bune. A te bucura atunci când vezi că celuilalt îi este bine și se dezvoltă.

Bărbați: Realizați cât de important este pentru o femeie un compliment sincer. Căutați lucruri de complimentat. Categoric, aceasta este o abilitate pe care o puteți dezvolta cât sunteți singur, dar trebuie păstrată și pe parcursul căsniciei.

A patra este „purtatul tuturor lucrurilor”. Asta înseamnă a nu te grăbi să expui greșelile celuilalt și să nu readuci în discuție lucrurile din trecut. Nu arunca în față greșeli din trecut, și treci peste ele și uită-le.

Femei: Fiți flexibile și ponderate atunci când planurile nu merg sau apare o criză. Felul în care reacționați în situații dificile îi spune unui bărbat multe despre nivelul dvs. de maturitate. Viața oferă provocări. Fiți pregătite.

A cincea este „a crede toate”. Aceasta înseamnă a te uita la oameni pentru punctele lor forte. A crede ce e mai bun înseamnă și a-i da persoanei avantajul îndoielii – nu a presupune cele mai proaste motive, ci a greși în asumarea celor mai bune.

Femeile singure, în special: Nu vă preocupați de lucruri gen: Încotro se îndreaptă relația asta? Asemenea gânduri pun multă presiune pe o prietenie. Atenție atunci când presupuneți ce este în mintea celuilalt – puteți nărui o prietenie care ar putea deveni frumoasă. Puteți avea relații puternice, apropiate cu cei de sex opus, fără nici o implicare romantică totuși. De fapt, asta e o condiție esențială pentru a putea avea o căsnicie bună mai încolo!. Învățați cum să vă relaționați confortabil și natural cu ceilalți – vorbiți liber despre o varietate de subiect. Asta înseamnă căsnicie.

Pe locul șase este „a nădăjdui toate”. Asta înseamnă a avea în general o atitudine pozitivă și a fi optimist – o rază de lumină, nu un mic nor negru.

Femei: Bărbații le respectă mult pe femeile care sunt sincere, simple și care nu joacă jocuri. Fiți voi însevă. Nu încercați să impresionați. Nu-l conduceți. Nu-i oferiți o figură rece când sunteți supărată pe ceva. Vorbiți cu el – cu tact și dragoste. Nu-l lăsați pe el să ghicească.

A șaptea este „suportă toate”. Dragostea lui Dumnezeu rezistă în momente de încercare. Încercările sunt testul prieteniei voastre. Și asta include a fi prezent pentru prietenul tău atunci când face o greșeală.

Câtă bază se poate pune pe tine ca prieten? Dai bir cu fugiții dacă ceva merge rău sau înfrunți furtuna și rămâi alături de celălalt? Te ridici împotriva lui atunci când greșește? Prietenia cere încredere – a ști că el/ea va fi prezent acolo pentru tine în momente dificile. Dragostea lui Dumnezeu le poartă pe toate.

Folosiți lista aceasta pentru a aprecia calitatea celor pe care le aveți de oferit celor de sex opus. Cu cât sunt mai puțin aspecte negative și cu cât mai multe cele pozitive, cu atât veți avea parte de mai puțină frustrare. Cu cât vor merge mai ușor lucrurile, cu atât vor fi mai puternice acele relații.


#CvvqsCKfCyGA
asa ar trebui sa faca obatglioriu sa citeasca presedintele pe la conferintele lui de presa, cand o canta pe aia draga lui cu agenturili, cu loviturili de stat si cu mogulii. Mogulii care sunt ei moguli, aaaaaah . Parca il si vad pe dl. Basescu mijind de placere ochii aia pre-mijiti in timp ce evaluaza vibrant numarul de felicsi ramasi nehartuiti de DNA

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOTO, SCUTERE, ATV-URI, ACCESORII...Vezi aici!