Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Pionieri ai credintei - Simion Man si Mihail Horev

Publicat la 2012-11-29 de Traian

Smerenia este caracteristica oamenilor lui Dumnezeu. Cu cât sunt mai mari cu atât sunt mai smeriți. Dar în vremurile noastre este tot mai greu sa fii mare și smerit. Prin urmare s-ar putea ca ceea ce credem noi că este mare să nu fie nimic. Hollywood-ul a influențat și stilul de viață al “slujitorilor” lui Dumnezeu și uneori este greu să faci diferența între o vedetă de cinema sau sport și un slujitor al lui Dumnezeu. Stilul de viață, hainele, bunurile pe care le posedă, pretențiile sau influența și aprecierea celor din jur sunt similare. S-ar părea că suntem sortiți acestui paradox: slujirea lui Dumnezeu și popularitatea, aprecierea din partea oamenilor. Am ajuns să pară normal ca un mare slujitor al lui Dumnezeu să fie apreciat și să se bucure de mari avantaje și privilegii de orice fel. Posibilitățile tehnice actuale au și permis ca acest fenomen să poată avea loc. Pentru că deja este un fenomen. Ne gândim la popularitatea Papei sau a altor lideri religioși, a marilor evangheliști, predicatori, profeți sau vindecători, la marii cântăreți creștini. Și totuși ceva nu se potrivește. Celebritatea și smerenia nu se pot împăca nicidecum. Dar atunci mai poți fi azi un mare om al lui Dumnezeu? Mai poți face lucrările Lui și să fii totuși smerit? Mai poți azi, când bisericile sunt pline de camere de luat vederi, să fii smerit și necunoscut de oameni dar cunoscut de Dumnezeu? Parcă am fost blestemați să fim celebri și populari. Nu rezistăm tentației și fiecare se vrea vedetă pe You Tube. Ne-am văzut visul cu ochii. Nu a venit televiziunea la noi că nu avea de ce dar ne-am dus noi la ea. Justificându-ne că o facem pentru “gloria Domnului” am început să ne afișăm ca mari predicatori, profeți, vindecători sau cântăreți. “Dă frate link-ul tuturor, să se bucure și să-l slăvească pe Domnul. Nu-i pentru mine, eu nu sunt nimic, și nici câștig nu am, dimpotrivă, duc bani de acasă”. M-am aflat în noaptea de An Nou în casa cuiva care avea obiceiul să se uite la un canal de televiziune zis creștin. Am ajuns să mă tulbur văzând cât de slabi sunt creștinii în a copia lumea și vedetele ei. Și totuși, nu ne lăsăm. Numai că perseverența aceasta am putea să o folosim mai bine în altă parte. Au avut loc în zilele care au trecut două evenimente cu implicații planetare și de mare rezonanță pentru ceruri. Doi dintre cei mai mari oameni ai acestei planete și-au încheiat socotelile lor pe acest pământ și au fost chemați acasă, la dreapta lui Dumnezeu. Istoria nu îi va consemna decât, poate, într-o notiță de subsol undeva, necitită de nimeni. Nici măcar ceea ce numim Biserică, ca organizație, nu îi va nota în jurnalele ei și nu le va acorda importanță. Cu toate acestea cei doi despre care vorbesc, și alții pe care nu îi cunosc, au fost generalii, mareșalii lui Dumnezeu, elita Lui pe acest pământ, vedetele Lui dacă vreți, dând o conotație sfântă acestui cuvânt, pentru că știu că Dumnezeu s-a lăudat și se va lăuda cu ei. Probabil că nu ați auzit de ei. Nu au apărut la știri și nici pe paginile publicațiilor importante, greu i-ai putut vedea chiar și în mass-media creștină, eclipsați fiind de “vedete”. Nu au avut avioane particulare ba poate nici măcar un automobil la scară și nu au fost păziți de trupe de protecție și pază și nici nu au scos 15 milioane de discuri nici nu au câștigat premii Dove sau Grammy. Nu au alergat oamenii buluc după ei pentru că nu au făcut spectacol din credința lor și nu au fost circari, făcându-i pe oameni să cadă pe spate sau să râdă, deși multe suflete au fost binecuvântate prin ei. Numele lor este SIMION MAN și MIHAIL IVANOVICI HOREV. Au trăit foarte aproape unul de altul, deși nu cred că pe acest pământ s-au cunoscut. Unul în România, la Răzoare lângă Târgul Lăpuș și celălalt tot în România dar în partea de țară ruptă cu forța din trupul ei de fiara comunistă și numită Moldova. Primul ar fi împlinit anul acesta 100 de ani, cel de-al doilea avea 81 de ani. Ambii au umblat cu Dumnezeu aproape întreagă viața lor. Simion Man a făcut legământ cu Dumnezeu la 11 ani iar Mihail Ivanovici Horev, din câte știu, a umblat cu Dumnezeu toată viața lui. Au trecut la cele veșnice aproape în același timp. Duminică 13 mai 2012 a avut loc slujba de înmormântare a lui Mihail Ivanovici și marți 15 mai a lui Simion Man. Se vor cunoaște în ceruri. Viața lor a fost o împlinire a Scripturii. Au împlinit ce scrie în ea și li s-a împlinit ce este scris în ea. Pentru hotărârea lor de a-L urma pe Isus Hristos au plătit un preț greu. Persecuție, bătăi, închisoare, au fost lepădați de familie și societate, marginalizați. Nu au fost preocupați în a fi cunoscuți de oameni și nici în a fi apreciați. Singura lor dorință a fost de a-I fi credincioși lui Isus Hristos. Pe Simion Man l-am cunoscut personal. A fost cel mai sfânt om pe care l-am cunoscut în viața mea. Am fost impresionat de cât de mult a suferit pentru Hristos dar și cât de dârz a stat înfruntând toate greutățile. Chiar dacă nu a făcut școală Dumnezeu l-a binecuvântat cu o inteligență ieșită din comun. Soția mea spunea că oamenii numiți de lume mari nu ajung nici măcar până la genunchii lui Simion Man. A sta lângă Simion Man era o binecuvântare, timpul se dilata, uitai de tot și erai atras ca un magnet de frumusețea acestui om, de Dumnezeu care era în el. Regret enorm că nu l-am vizitat în ultimul timp deși, de vreo trei luni, mi-am tot propus să fac lucrul acesta. Vestea morții lui m-a întristat profund. Pe Mihail Ivanovici nu l-am cunoscut dar mi s-a povestit despre el de către frații din Moldova pe care am ajuns să-i cunosc, și intenționam să-l văd și să-i iau un interviu. L-am rugat, prin acești frați scumpi din Moldova, să accepte să facem o înregistrare în care să-mi povestească experiența lui cu Dumnezeu, marile persecuții și încercări prin care a trecut. Dar a refuzat și a spus că se mai gândește. Nu mă cunoștea și pentru că știa că nu toți care își spun creștini și sunt cu adevărat, nu dorea să se asocieze cu oricine. Și nu dorea popularitate cu orice preț. A trecut prin prea multe și a înțeles că nu de popularitate are el nevoie. Ca să vă faceți o imagine despre el vă dau câteva date pe care le-am preluat din Jurnalul de Chișinău. Mihail Ivanovici Horev a avut un destin tragic. A trăit blocada Leningradului, a avut patru sentințe judecătorești și peste doisprezece ani de temniță, a slujit lui Dumnezeu în clandestinitate, a avut numeroase percheziții la domiciliu și a răspândit clandestin Biblii pe tot teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Iată o scurtă istorie: Pe 19 mai 1966 a fost primit în audiență, la cererea lui, la Comitetul Central al Partidului Comunist de la Moscova pentru a prezenta dovezi despre soarta creștinilor persecutați din cauza credinței lor și pentru a cere drepturi pentru acești creștini. A fost arestat cu această ocazie și a fost trimis în închisoare. Pe 18 decembrie 1969 este arestat din nou și trimis după gratii, într-un lagăr cu regim de detenție foarte sever. Cu ajutorul lui, în 1979, a fost realizată traducerea integrală a Bibliei în limba română cu grafie chirilică. Primele tiraje au fost realizate abia în anul 1985. A participat la aducerea în Moldova, din Finlanda, pe căi ilegale, a câteva tone de Biblii. În 1973, procurorul responsabil de anchetarea celor mai importante cauze penale, sub tutela KGB-ului, i-a propus lui Mihail Ivanovici Horev ca, împreună cu familia, să părăsească benevol teritoriul Uniunii Sovietice. Dacă refuza ar fi fost din nou trimis după gratii. Între o viață liniștită în Occident și închisoare el a ales închisoarea. În mai 1980 este trimis din nou în închisoare, pentru cinci ani, și ajunge în orașul Omsk, în inima Siberiei. Pe 13 octombrie 1982, de după gratii, îi trimite o scrisoare deschisă conducătorului URSS de atunci, Leonid Brejnev, scrisoare prin care îi prezintă opt cerințe pentru a se rezolva conflictul dintre biserică și stat. Din închisoare Mihail Horev scrie o serie de scrisori care ulterior au fost traduse și publicate în mai multe limbi, scrisori adunate sub titlul “Vă scriu copilași”. Aceasta l-a costat foarte scump și i-au fost interzise orice întrevederi cu familia precum și regim sever de carceră. Pe 1 noiembrie 1990, în cadrul ședinței Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldova, a dăruit tuturor deputaților 600 de Biblii în limba română și rusă. În fața lor a declarat: “Dumnezeu îmi este martor – am făcut tot posibilul ca să răspândesc Cuvântul Său în Moldova”. Aflat în pragul închisorii Mihail Horev s-a rugat lui Dumnezeu cu următoarele cuvinte: “Doamne, Dumnezeul meu! Scopul meu este de a Te proslăvi în această lume, de aceea folosește-Te de mine Tu Însuți și fă ceea ce consideri mai bine pentru Biserica Ta, pentru Numele Tău cel slăvit. Doamne, dacă întemnițarea mea Îți va aduce mai multă slavă decât viața mea în libertate, atunci pentru ce îmi folosește libertatea? Să fie binecuvântată fiecare zi a aflării mele în închisoare! Dacă Tu, Doamne, găsești cu cale că Te voi proslăvi mai mult aflându-mă pe banca acuzaților, atunci la ce îmi folosesc amvonurile înalte? Și dacă moartea mea în temniță Te va proslăvi mai mult decât viața în libertate, pentru ce am nevoie de viață? Toate sunt de la Tine, Doamne, Dumnezeul meu, și pentru Tine!” Și numai atât și este de ajuns. Sunt copleșit de câte poate face un om dedicat în totalitate lui Dumnezeu și să rămână smerit. Și mă simt atât de mic, cum de fapt și sunt. Astfel de oameni au fost lângă noi. Cunoscuți sau nu. Mulți necunoscuți dar mari. Giganți, uriași și totuși smeriți. Iată că se poate. Nu este nevoie de Internet și nici de televiziune creștină. Iată că se poate… Azi însă acest model este atât de ascuns, de neconceput pentru mințile noastre. Tinerii care vor să slujească încă de la primii pași sunt îndrumați pe o direcție greșită și ajung să se creadă ceva, așa ca cei ce le sunt modele și care văd celebritatea ca pe o binecuvântare. Desigur că se vorbește despre smerenie dar nu se mai știe cum arată aceasta și mândria se revarsă din abundență. Mor oamenii lui Dumnezeu și noi suntem tot mai săraci. Dumnezeu își cheamă oștenii acasă. Știm că Hristos ne este îndeajuns dar cât de frumoasă este lumea aceasta atunci când oamenii Lui trec prin ea și o prefac într-un loc plin de izvoare și prin ei se revarsă binecuvântări! De fapt Dumnezeul care ne este îndeajuns este în ei. Nu sunt ei și El este tot mai greu de găsit. Vom fi noi vrednici să luăm steagul din mâna lor, să ne lăsăm acoperiți de mantaua lor și să-L slujim, în smerenie, dar dedicare pe Cel Preaînalt? Vom fi noi suficient de atenți astfel încât blestemul celebrității și a religiei de paie, tot mai promovată azi și tot mai căutată, să nu ne vătăme sufletul și să nu ne facă alergarea în zadar? Să mulțumim lui Dumnezeu că în acest veac stricat și murdar ne-a mai lăst o urmă pe care să călcăm. Este adevărat că tot mai ștearsă, dar încă există. Încă mai putem privi la sfârșitul felului lor de viețuire și le mai putem urma credința și exemplul (Evrei 13:7). Am aflat despre un tânăr de 22 de ani, harnic, destoinic și credincios din Moldova, și nădăjduiesc și să-l cunosc, că și-a luat ca motto pentru viața lui de slujire următoarele cuvinte: “Alege întotdeauna lucrul cel mai greu. Acolo nu vei avea concurență”. Și adaug eu, nici nu vei fi celebru pe pământ, dar ce glorie veșnică îi așteaptă pe toți cei ce în ascuns și în smerenie dau totul pentru Isus Hristos! L-am văzut pe fratele Simion Man într-o înregistrare, predicând într-o adunare. A venit la amvon și a spus:“Toată cinstea și onoare I se cuvin Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.” S-a oprit iar adunarea a spus: “Amin!”. Apoi, în stilul lui caracteristic și inconfundabil a continuat: “Și nouă ce ne-a rămas? Să rămânem supuși, ascultători de Cuvântul Lui, să călcăm pe urmele Lui.” Aceasta a fost filosofia lui de viață și în aceasta a murit. L-a glorificat pe Dumnezeu ascultând în totul de El.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MONITOARE, SERVICE, CALCULATOARE...Vezi aici!