Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Postul si rugaciunea

Publicat la 2012-11-20 de Traian

Postul este o practică creștină ale cărei beneficii se văd după o practicare sistematică. Prin post, persoana care dorește o mai mare apropiere de cele spirituale, omul care îl caută pe Dumnezeu sau care dorește o întărire duhovnicească, se abține de la mâncare sau de la mâncare și apă pentru un anumit timp hotărât mai dinainte prin propria lui voință. Postul este combinat cu rugăciune, pentru că numai prin rugăciune se poate realiza comunicarea cu Cel care dă cele despre care am vorbit mai înainte. În general, prin postul corect practicat se înțelege o restrângere a satisfacerii necesităților fiziologice comandate de stomac, de centrii neurologici răspunzători de crearea senzației de foame/sațietate și de obișnuințele psihice  și sociale legate de mâncare și băutură.

Istoria biblică arată că uneori, pe perioada postului cei care doreau ca pentru o vreme să se delimiteze cât mai mult de grija trupului, se retrăgeau în locuri aride într-un exil autoimpus, reținându-se astfel de la posibilitățile de compensare a nevoilor fizice. Acesta era un post în ascuns, unde nu era cazul sa afle nimeni că persoana respectivă este într-o practică spirituală severă. Mai târziu, Domnul Isus (el însuși practicant al postului în pustie) afirmă faptul că postul trebuie să fie ascuns chiar dacă este practicat în mijlocul vieții cotidiene prin alegerea unei atitudini și conduite normale în societate: Matei 6:16-18 citează “Cand postiti, sa nu va luati o infatisare posomorata, ca fatarnicii, care isi slutesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat va spun, ca si-au luat rasplata.  Ci tu, cand postesti, unge-ti capul, si spala-ti fata, ca sa te arati ca postesti nu oamenilor, ci Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati.”

Postul este cel care favorizează  mutarea atenției de la sine spre Dumnezeu.  Egoismul nostru este pus la încercare și nevoile trupești sunt trecute în plan secundar. Postul este primul exercițiu în antrenamentul dezbrăcării de sine. Odată debarasat de tine însuți atitudinea celor din jur devine în planul percepției mai puțin ostilă, frustrarile personale se atenuează și oamenii devin mai ușor de acceptat, mai ușor de înțeles, mai aproape.

Prin post,  mai departe de lumea aceasta și mai atenti la lumea cerească, dezbrăcarea carapacei și dispoziția de a ne face mai vulnerabili  devine mai facilă, astfel că prelungirile sufletului nostru pot să îmbrățișeze mai bine ființele cu care relaționăm. Și Duhul Sfânt ne poate așeza pe vițe strugurii iubirii față de Dumnezeu și față de oameni:

Matei 22: 37-40 Isus i-a raspuns:  Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.  Aceasta este cea dintai, si cea mai mare porunca.  Iar a doua, asemenea ei, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.  In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii.

Foarte adesea bucuriile noastre sunt legate de lucrurile pe care le avem sau pe care le consumăm. Poate tocmai de aceea suntem atât de puțin bucuroși, pentru că lucrurile pe care le avem fie se degradează, fie devin foarte repede depășite de altele noi, mai performante, mai strălucitoare, mai mari sau mai mici, mai altfel. Lucrurile pe care le consumăm dispar odată cu consumarea lor și lucrul acesta nu ajută la păstrarea pe termen lung a bucuriei. Prin post, accentul se pune pe lucruri care sunt din altă sferă decât cea supusă degradării și ruinei. Ne învățăm să constatăm că pentru o vreme, se poate trăi fără lucrurile care credeam că ne oferă bucurie. Postul este nu doar o abstinență a stomacului și a gustului, ci ar trebui să fie și o abținere de la orice formă de divertisment, fie că avem în vedere televiziunea, cluburile, concertele  sau cafenelele. Departe de aceste lucruri pe care le folosim pentru a ne înveseli, pentru a ne bucura, vom învăța că în lipsa lor nu suntem automat doborâți de întristare și depresie, ci din contră. Chiar dacă sevrajul lor ne lasă impresia unui gol de jur împrejur, a unei treceri bolnăvicioase a timpului, foarte curând vom constata că postul poate rupe cătușele industriei divertismentului și că putem reveni la bucuriile naturale neecranate de biți, pixeli, decibeli sau alte chestii specifice. Intoxicarea cu drogul divertismentului este extrem de riscantă, fiecare doză pretinzând doze mai concentrate, mai sexuale, mai violente, mai delirante.  Prin post, avem șansa să ne mutăm privirile din ecrane spre cer, spre peisajele din jur și cel mai important, spre oameni:  spre soțiile și spre copiii noștri, pe care-i vedem și-i ascultăm superficial în vreme ce sorbim știrile, bancurile, can-can-ul și scenele macabre.

Un post care ne aduce mai aproape de Dumnezeu, ne îndepărtează de lume și de circul ei ieftin, pregătind terenul pentru redescoperirea bucuriei primare, născută de Duhul Sfânt prin contemplarea măreției, puterii, iubirii și atotștiinței lui Dumnezeu reflectate în Scriptură, în creație și în oameni.

Prin simplul fapt că este o despărțire de preocupările trupești și de preocuparea de noi înșine, postul reprezintă un moment de întoarcere la copilărie. Un moment când grija zilei de azi este înlăturată și bucuria apropierii de Tatăl ceresc face loc acelui sentiment de încredere că Cel care hrănește păsările cerului și îmbracă crinii ne ține în mâna Lui puternică și dătătoare de binecuvântări. Din încredere, se naște acea stare sufletească din care Duhul Sfânt poate să rodească în noi o pace durabilă, care nu se tulbură și nu dispare în funcție de conjuncturi, de crize sau de încercări. E fructul acela dulce, care chiar și în dureri și-n apăsări de tot felul te ține liniștit și-ți îmblânzește trăsăturile feței.

Poate că suntem atâta de neliniștiți, poate că tresărim așa de ușor, poate că simțim mereu nevoia să ne justificăm și să ne apărăm  pentru că mâna Domnului am uitat să o mai căutăm postind. O căutăm prea mult în evenimente susținute de oameni puternici spiritual, dar prea puțin într-o rutină a rugăciunii private subliniate cu post, cu abstinență, cu detașare de firea pământească.

În profunzimea iubirii lui Dumnezeu în care ne adâncim zi după zi prin cunoașterea Lui personală, intimă,zbuciumul dispare și sufletul se destinde,  se liniștește. Adâncirea continuă realizată prin rugăciunea tainică plasează ființa umană într-o poziție în care solul inimii, fertilizat cu post și stropit din belșug cu Cuvântul Scripturii, devine propice manifestării Duhului Sfânt prin rodirea păcii.

Nerăbdarea ține de diversificarea nevoilor. Diversificarea nevoilor conduce la multiplicarea operațiunilor prin care acestea urmează sa fie satisfăcute, în timp ce timpul și energia neuromotorie rămân limitate. Da, știu, tehnologia avansează și ne permite să facem lucrurile mai eficient, adică la fel de bine sau și mai bine în timp mai scurt și cu efort mai puțin. Însă, acest lucru se poate realiza numai până la un moment, după care progresul tehnologic se întoarce împotriva noastră și începe să inducă alte și alte nevoi, artificiale, costisitoare în bani, în timp, în tihnă și în consum nervos. Pentru că ne inoculăm “nevoi”, pentru că devenim responsabili și de satisfacerea dorințelor și poftelor altor persoane care depind de noi, devenim grăbiți, agitați, nerăbdători.

Postul  (la fel ca spitalizarea sau zacerea în boală) este o cale prin care ne eliberăm de povara agitației și neodihnei și Dumnezeu poate să ne recheme la simplitate. În post realizăm că nu toate poftele sunt nevoi, că nu orice moft merită cheltuirea unor mari resurse de timp și de bani, că se poate trăi excelent fără multe din lucrurile pe care ni le dorim. În boală înțelegem că lucrurile pe care consideram că numai noi le puteam face, pot fi făcute la fel de bine și de alții.

De ce trebuie să înțelegem acest lucru prin intermediul postului? Pentru că dacă ne autoeducăm la a face mai puțin, în lipsa postului și a rugăciunii, ajungem la comportamentul maladiv de a nu face lucrurile pe care trebuie să le facem și de a nu lăsa nici pe alții să le facă. Adică ajungem să-i disprețuim pe cei din jur, să nu-i considerăm suficient de capabili pentru a realiza anumite obiective.  Pe când în post, îndepărtându-ne de noi, începem să vedem valoarea celorlalți și să le oferim încrederea noastră.

Înțelegând că mai puțin nu înseamnă neapărat mai rău, că mai simplu nu este egal cu mai puțin bine, că ceea ce cred alții despre mine nu este la fel de important ca ceea ce cred eu despre alții, că Dumnezeu îmi veghează pașii și-mi poartă de grijă, că viitorul meu e în Cristos, pot să mă liniștesc și pot avea răbdare cu mine și cu oamenii. Și Duhul Sfânt va așeza în viața noastră îndelunga răbdare… cu noi înșine și cu oamenii din jur.

Vorbim despre postul corect, după Scripturi, vorbim despre postul plăcut lui Dumnezeu, pentru că -așa cum spunea cineva zilele trecute- nu postim ca să mai pierdem din kilograme, ci ca să beneficiem de o amplificare a rezonanței rugăciunilor noastre înaintea Tatălui. Vorbind despre un astfel de post, nu avem prea multe de discutat în legătură cu bunătatea care trebuie să decurgă în mod natural din practicarea lui, deoarece Isaia, la capitolul 58:6-9 consemnează prescripțiile lui Dumnezeu cu privire la post:

Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti, si rupe orice fel de jug;  imparte-ti painea cu cel flamand, si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau.” Și făgăduința ca re însoțește bunătatea crescută și pârguită în post:  ”Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte, si slava Domnului te va insoti.  Atunci tu vei chema, si Domnul va raspunde, vei striga, si El va zice: Iata-Ma!

Nu pot posti și să fiu măcinat de răutate, pentru că aceste două lucruri sunt incompatibile. Dacă nu pot fi bun, postul meu nu e altceva decât cură de slăbire.

Care este de fapt relația dintre bunătate și facerea de bine? Sau care este diferența dintre ele? Evident nu pot să fac bine dacă nu sunt înzestrat cu bunătate, în schimb pot fi un om bun, dar prea slab ca să făptuiesc binele. Adică bunătatea ține de ființa mea, de sentimentele mele, reflectată în mod direct prin faptul că mă abțin să fac rău cuiva. Ei bine, conform apostolului Iacov se pare că acest lucru nu este tocmai sufficient. Zice apostolul că cine stie sa faca bine si nu face, savarseste un pacat! (Iac. 4:17). Astfel că Duhul Sfânt dă puterea de a trece de la atitudine la faptă. Spunea cineva că nu este important să ne rugăm pentru ocazii, pentru oportunități, ci mai degrabă pentru puterea de a le recunoaște și a le valorifica atunci când apar.

De ce e nevoie de putere? Penticostalii în general când vorbesc despre puterea care vine de la Duhul Sfânt, au în vedere puterea faptelor magistrale, a miracolelor. Totuși, puterea este necesară și pentru lucrurile de zi cu zi, pentru ca să îmi înving comoditatea, am nevoie de putere. Ca să îmi înving teama pentru a face binele, am nevoie de putere. Adesea, pentru a face un bine, trebuie întâi să provoci durere și asta înseamnă nevoie de curaj, adică nevoie de putere. Postul, zice Isaia înseamnă să faci bine împărțindu-ți hrana cu cei lipsiți și oferind adăpost celor fără acoperiș.

Postul vine să facă liniște în ființa noastră lăuntrică. Depărtându-ne de zgomotul lumii, ne deschidem Cuvântului lui Dumnezeu, șoaptei Duhului care ne inspiră în facerea de bine.


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...Filmari -Foto -Sonorizari -Organizari Evenimente....Vezi aici!