Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Mitul moscheii al-Aqsa

Publicat la 2012-10-17 de Traian

Este justificata pretentia islamica asupra Ierusalimului si a Muntelui Templului? Va prezentam in continuare un eseu de Herbert Nowitzky.

Conflictul din Orientul Apropiat ii afecteaza si pe aceia dintre noi mai putin interesati de istorie, in special pentru ca relatarile adesea partinitoare ale presei internationale pe marginea acestui subiect mai degraba deruteaza decât elucideaza problema. Multi oameni simt ca se pune ceva la cale si ca in curând vor ajunge sa piarda controlul asupra a ceea ce se intâmpla. Urmatoarea schita istorica are drept scop sa faca lumina in intuneric – in special cu privire la istoria celui de-al treilea asa-zis «loc sfânt al islamului», situat pe Muntele Templului din Ierusalim.

Problema moscheii al-Aqsa a ajuns la cunostinta opiniei publice in urma celei de-a doua Intifade (arab. Intafada = a se rascula, a scapa de ceva, n.red.), care s-a declansat in data de 21 septembrie 2000, când o patrula israeliana a fost atacata cu pietre in sudul Fâsiei Gaza de un grup de arabi. Aceste atacuri provocatoare, insa bine organizate, s-au agravat in ziua urmatoare când, in su bur bia Mevasseret Zion din orasul Ierusalim, asupra civililor nevinovati au fost aruncate coctailuri Molotov.

Doar sase zile mai târziu, liderul opozitiei de atunci, Ariel Șaron, a mers pe Muntele Templului, având acest drept ca IERUSALIM 5 si cetatean al statului Israel si membru al Parlamentului. Aceasta vizita la locul cel mai sfânt al Israelului, loc numit de musulmani «al-Haram al-Șarif» si revendicat de asemenea ca fiind unul «sfânt» pentru islam, a fost apoi folosita abuziv de fostul lider terorist Yasser Arafat drept pretext pentru revolta ce urma sa se declanseze. Asa-numita «Intifada al- Aqsa» a luat sfârsit odata cu semnarea armistitiului incheiat in Egipt la Șarm el-Șeich, in februarie 2005.

Cui ii apartin totusi Ierusalimul si Muntele Templului ce se afla in mijlocul orasului? Cât de justificata este pretentia musulmanilor asupra statutului orasului si a celui mai sfânt loc al iudaismului, pretentie adusa acum din nou in discutie cu tarie?

Sa nu uitam ca, dupa razboiul evreo-arab din anul 1948 si dupa reinfiintarea statului Israel conform cartilor profetice ale Sfintei Scripturi, o rezolutie a Organizatiei Natiunilor Unite a vizat exact internationalizarea Ierusalimului. Iordania nu a respectat insa rezolutia si a anexat partea de est a orasului, inclusiv Muntele Templului. Din acel moment, zona aceasta cu locurile ei sfinte nu a mai fost accesibila evreilor si crestinilor. Abia prin eliberarea sectorului de est al Ierusalimului, ca de altfel si a Iudeii si a Samariei (astazi desemnate in general drept «Cisiordania») de catre armata israeliana in urma Razboiului de Șase Zile din iunie 1967, locurile sfinte au devenit din nou accesibile tuturor, inclusiv musulmanilor.

Dupa acest razboi victorios, intre comandantul-sef Mose Dayan si responsabilul musulman pentru moscheile de pe Muntele Templului s-a ajuns la un acord de pelerinaj, ce nu este respectat nici macar in ziua de azi. Israelul detine doar suprematia de stat si militara asupra Muntelui Templului, cedând insa total arabilor controlul religios.

Cetatea marelui Imparat.

Conform Sfintei Scripturi – autoritatea religioasa suprema pentru evrei si crestini – intreaga tara Israel (ebr. «Eret Yisrael», n.red.) este proprietatea lui Dumnezeu (vezi Lev. 25,23; Osea 9,3; Psalmul 83,13; Ioan 1,11 si multe altele). Granitele ei sunt stabilite in Geneza 13,15 si in Exod 32,13, iar tara a fost data poporului evreu drept «posesiune vesnica» (de remarcat faptul ca si Coranul confirma lucrul acesta in surele 5,24 si 7,137, deosebirea constând in faptul ca Allah a fost cel care «a dat ca mostenire copiilor lui Israel estul si vestul tarii» – aici facându- se referire la tara de la est si vest de Iordan).

Drept centru al acestei micute tari – care are o suprafata aproximativa ct Dobrogea – si in acelasi timp drept centru al inchinarii inaintea lui Dumnezeu, in Biblie se vorbeste clar despre Ierusalim si despre Templu. Ingerul Domnului i-a aratat lui David terenul pentru constructie pe Muntele Moria (vezi 2 Sam. 24; 2 Cron. 3,1). Acest teren ii apartinuse iebusitului Aravna, care a vrut sa i-l daruiasca imparatului, insa David a insistat sa il cumpere si i-a platit 600 de sekeli de aur (aproximativ 6 kg de aur) si 50 de sekeli de argint (500 g de argint) pentru aria respectiva. Acesta este un detaliu deosebit de important având in vedere disputele actuale legate de dreptul de proprietate asupra Muntelui Templului.

David a proiectat constructia Templului inspirat de Duhul Sfânt (1 Cron. 28; cititi si Evrei 8) si i-a inmânat planurile acesteia fiului sau Solomon. Constructia Templului a inceput in timpul domniei acestuia din urma si a fost finalizata in anul 955 i.Cr. Insusi Domnul Isus Cristos numeste Ierusalimul «cetatea marelui Imparat» (Matei 5,35).

De mai bine de 3000 de ani, orasul Ierusalim nu este doar locul inchinarii inaintea lui Dumnezeu atât pentru evrei, cât si pentru oamenii din mijlocul altor popoare (vezi famenul etiopian din Fapte 8), ci este centrul si locul cel mai sfânt al iudaismului. Este indiscutabil faptul ca aici nu vorbim despre un loc al venerarii lui Allah, dumnezeul antic arab al lunii – adevar de nestramutat, ce poate fi dovedit istoric si teologic. Ierusalimul a fost capitala Israelului, respectiv a lui Iuda, mai bine de 1000 de ani, inainte ca romanii condusi de Titus sa distruga cel de-al doilea Templu si cea mai mare parte a orasului in anul 70 d.Cr. In inimile evreilor, orasul Ierusalim nu si-a pierdut niciodata importanta, adevar exprimat in mod emotionant in Psalmul 137.

Dupa distrugere, orasul a fost reconstruit in decursul timpului. Cu foarte putine exceptii in timpul perioadei romane, acolo a existat intotdeauna o populatie majoritar evreiasca, lucrurile stând la fel si dupa cucerirea orasului de catre arabi in anul 638, la sase ani dupa moartea lui Mahomed.

In timpul stapânirii romane, Ierusalimul a fost impânzit de locuri de rugaciune crestine. Chiar pe locul Templului s-a aflat o biserica construita de imparatul Iustinian I (527-565). Acest imparat, ultimul ce a urcat pe tronul cezarilor romani, a stabilit inca o data, de la Constantinopol, unitatea politica si religioasa a Imperiului Roman de Rasarit cu Italia si Africa.

A fost considerat cel mai mare constructor de biserici dupa imparatul Constantin. Construirea hagiei Sofia din Constantinopol este cea mai mareata realizare a sa, aceasta tinând cont de faptul ca Sfânta Sofia a fost considerata timp de multe secole cea mai frumoasa si mai mare biserica a Rasaritului. De altfel intreg Imperiul Roman de Rasarit a fost impodobit cu nenumarate biserici. Imparatul Iustinian nu a fost insa binevoitor fata de evrei, astfel ca, in jurul anului 530, a ordonat construirea bazilicii bizantine cu trei turle Santa Maria in zona de sud a Muntelui Templului. In locul acesta s-au aflat cândva porticul lui Solomon si cele doua cai de acces subterane catre zona Templului.SDI_2010_05_1

Era locul in care se aduna zilnic prima biserica crestina, formata din evreii care venisera la credinta in Isus Cristos cel inviat (vezi Fapte 2,46) si era in acelasi timp locul de unde Evanghelia mântuirii s-a raspândit in intreaga lume cunoscuta atunci, iar in zilele noastre pe intreg pamântul.

Abia incepând cu anul 135 d.Cr., la Ierusalim se poate demonstra istoric existenta unei biserici crestine formata exclusiv din credinciosi proveniti dintre neamuri. Despre bazilica Santa Maria stim putine lucruri, cu toate ca, de la baza pâna la cruce, aceasta nu avea termen de comparatie prin marime si frumusete cu nici una dintre celelalte biserici construite de imparat. Imperiul Roman de Rasarit s-a aparat impotriva inamicilor externi pâna in vremea extinderii islamului, dar cu timpul a fost tot mai slabit in urma crizelor interne (printre altele problemele financiare si desele conflicte de natura religioasa). Când sasanidul persan Khosrau al II-lea a cucerit Ierusalimul in anul 614 si a predat orasul evreilor, cei 37.000 de crestini stabiliti acolo au fost dusi in robie in Persia, iar bazilica Santa Maria a fost distrusa si lasata in ruine.

Trei ani mai târziu, evreii au fost alungati din nou, iar patriarhatul crestin a fost reinfiintat. Soarta Ierusalimului a continuat sa fie tulbure. In anul 638, la 6 ani dupa moartea lui Mahomed, «profetul» islamului, orasul a fost cucerit de catre califul Omar (634-644) si integrat teritoriului islamic. In anii 691 si 692, fiul si succesorul lui Omar, califul Abd el-Malik a construit Domul Stâncii (moscheea Omar). Prin aceasta, el a vrut (mânat de interese politice si comerciale) sa sporeasca prestigiul orasului, deoarece Ierusalimul se afla la marginea sferei de influenta islamica si nu avea o importanta speciala.

In timp ce in Coran, Ierusalimul (arab. «al-Kuds», n.red.) nici nu este amintit, in Biblie el apare de peste 800 de ori! Domul Stâncii a fost construit pe locul in care odinioara s-a aflat Templul lui Solomon. Nimeni nu a reusit insa sa construiasca si deasupra Sfintei Sfintelor. Dupa cum a dovedit arheologul Leen Ritmeyer, acest loc evreiesc extrem de sfânt se afla in afara suprafetei ocupate de constructii. Se realizase insa profanarea zonei Templului, adica exact ceea ce intentionasera musulmanii, si anume o presupusa victorie decisiva asupra iudaismului «necredincios».

Pe zidurile moscheii admirate astazi de turisti se afla versete din sure, scrise intr-o frumoasa caligrafie araba, versete care sunt indreptate impotriva «necredinciosilor », in special a evreilor si a crestinilor. Bazilica Santa Maria, lasata in ruine de catre Khosrau al II-lea, a putut fi restaurata dupa reinfiintarea Patriarhatului Ierusalimului in anul 617 si a slujit ca loc de adunare a bisericii pâna in 711. Doar fiul califului Malik, Abd el-Wahd (705-715), a profanat biserica aceasta si a transformat-o intr-o moschee, plasând pe acoperisul bazilicii cupola tipica a moscheilor, la 20 de ani dupa construirea Domului Stâncii si la 79 de ani de la moartea profetului Mahomed.

Simbolic, aceasta semnifica victoria asupra crestinilor «necredinciosi». Bazilica Santa Maria a devenit astfel un «loc al inchinarii inaintea lui Allah». Inca din perioada pre-islamica, Allah era deja venerat in Ka’aba de la Mecca drept divinitate suprema peste toti ceilalti 360 de zei. Abd el-Wahd a dat noii moschei numele el-Masgid al-Aqsa, care inseamna «moscheea cea mai indepartata ». Prin aceasta, el a facut referire la un verset din Coran (Sura 17,1), care spune in felul urmator: «Marire celui care l-a dus pe servul sau noaptea de la templul cel sfânt la templul cel mai indepartat, a carui imprejurime am (eu, Allah) binecuvântat-o, sa-i aratam (lui Mahomed) semnele noastre.» Intentia lui a fost clara: moscheea al-Aqsa urma sa fie interpretata drept «templul cel mai indepartat» amintit in Coran.

Calatoria care nu a avut loc niciodata.

Versetul din Sura amintit inainte (17,1) este interpretat de catre musulmani ca un indiciu ca «profetul» a facut in anul 621 o «calatorie la Ierusalim, noaptea» si ca de acolo a fost ridicat pâna in al saptelea cer. In realitate nu exista nici o dovada istorica despre faptul ca Mahomed ar fi fost vreodata la Ierusalim. Deoarece profetul islamului murise deja in anul 632, Coranul nu poate face referire la biserica Santa Maria, pentru ca aceasta a devenit moscheea al-Aqsa abia in anul 711, adica la 79 de ani de la moartea profetului. Evident, Domul Stâncii nu intra in discutie, pentru ca nici macar nu fusese construit inca.

Comentatorii Coranului au fost constienti de faptul acesta si au afirmat ca, prin «templul (moscheea) cel mai indepartat » se face referire la Ierusalim. Adevarul il desprindem insa din comentariul lui Umar bin Waqid din Kitab al- Maghazi: «In Dji’rana – o localitate intre Mecca si Taif – existau doua moschei, dintre care una era numita „moscheea cea mai apropiata“, iar cealalta „moscheea cea mai indepartata“. Concluzia este foarte clara: nu poate fi vorba despre Ierusalim.» In favoarea acestui adevar vorbeste si faptul ca Mahomed a interzis inca din anul 624 ca rugaciunea sa aiba loc in directia Ierusalimului. El nu i-a putut convinge pe evreii care traiau in Medina sa adere la noua lui religie, astfel ca Ierusalimul a devenit total neimportant pentru el.

Din acest motiv, el si-a exprimat nu doar desconsiderarea fata de Orasul Sfânt al iudeilor, ci si fata de Pe zidurile moscheii admirate astazi de turisti se afla versete din sure, scrise intr-o frumoasa caligrafie araba, versete care sunt indreptate impotriva «necredinciosilor», in special a evreilor si a crestinilor. 7 evrei, pe care i-a alungat sau exterminat din Medina. Conform lui Hadith, arhanghelul Gibril (identificat in mod gresit cu Gabriel) l-a dus pe profet de la Ka’aba din Mecca, prin Ierusalim, in cel de-al saptelea cer.

Astfel Mahomed a calarit «in salturi uriase» pe Buraq, animalul inaripat, asemanator unui cal. Ajuns la Ierusalim, el a legat animalul de zidul de vest al Muntelui Templului (Zidul Plângerii). Din aceasta cauza, musulmanii numesc astazi acest loc «Zidul Buraq». «Când am terminat tot ceea ce era necesar in Ierusalim, mi s-a adus o scara», a povestit Mahomed. Impreuna cu «prietenul» lui Gibril, el a urcat pe scara aceasta pâna la una din portile cerului, unde au fost primiti de «ingerul» Ismael. Pe de o parte, povestirea se pierde in detalii, iar pe de alta parte trece rapid peste amanuntele importante. In cerul cel mai de jos, Mahomed l-a intâlnit pe «tatal sau», Avraam. In cel de-al doilea cer i-a vazut pe «verisorii sai», Isus si Ioan.

In al treilea cer a observat un «barbat gras», pe care Gibril i l-a prezentat ca fiind «fratele » sau, Iosif, fiul lui Iacov. In celelalte ceruri l-a intâlnit si pe «fratele» sau Moise, «un barbat cu nas incovoiat». In cel de-al saptelea cer l-a vazut in cele din urma din nou pe Avraam, de data aceasta sezând pe un tron, inconjurat de mii si mii de ingeri. Acolo profetul a fost condus in final inaintea lui Allah, care a decretat pentru el si urmasii lui – fara nici o explicatie – obligativitatea a 50 de runde de rugaciune in fiecare zi. Apoi s-a intors si s-a intâlnit din nou cu Moise, care l-a atras intr-o discutie ciudata despre rugaciunile primite. La sfatul lui Moise, Mahomed a negociat cu Allah numarul mare al rugaciunilor ce trebuiau rostite.SDI_2010_05_3

Dupa câteva impotriviri, Allah a redus totul cu 45 de rugaciuni, astfel incât in final au mai ramas, pâna in zilele noastre, doar 5 runde zilnice de rugaciune. Cine le pastreaza cu credinciosie, va primi rasplata a 50 de rugaciuni! Dupa parerea marii majoritati a musulmanilor, aceasta istorisire ciudata confirma nu doar rangul profetului Mahomed inaintea lui Allah, ci si pretentia lor asupra Ierusalimului. Inca de pe atunci oamenii s-au indoit de aceasta calatorie aventuroasa a lui Mahomed, considerându-l pe acesta nebun.

In Sura 53,1-4, Allah insusi il ia sub protectia sa: «Pe steaua care apune, tovarasul nostru (Mahomed) nu rataceste si nu se insala, nici nu vorbeste din pofta. El (Coranul) este numai o descoperire descoperita.» Când altii au râs de el, socrul lui, Abu Bkr, i-a luat apararea: «Pe Allah, daca el insusi o spune, atunci este adevarat!» Traditiile ulterioare il prezinta pe Mahomed descriind in detaliu Ierusalimul, astfel incât a trebuit sa fie crezut. Tânara sa «sotie» A’isa, fiica lui Abu Bkr, pe atunci in vârsta de 9 ani, a fost surprinsa de aceste zvonuri ciudate si a declarat ca sotul ei nu a parasit patul conjugal in noaptea respectiva: «Nu am simtit lipsa trupului lui Mahomed, ci Allah a facut ca duhul lui sa calatoreasca.»

Și pentru musulmanii din imediata lui apropiere, calatoria la Ierusalim si inaltarea la cer au ramas doar viziuni din partea lui Allah. Rezumând cele afirmate mai sus, putem spune ca, printre musulmani, crearea de legende spre propria lor faima are o lunga traditie. Din pacate insa, acestea sunt mult mai usor acceptate de popor si de «invatatii» islamului decât realitatile istorice.

Bazilica Santa Maria transformata in moschee a ramas pâna in perioada cruciadelor un loc al inchinarii inaintea lui Allah. In iunie 1099, Ierusalimul a fost cucerit de cruciati, care au introdus un sistem bisericesc si statal dupa modelul european, infiintând astfel regatul Ierusalim (de catre Gottfried von Bouillon). Fosta biserica a fost folosita mai intâi ca palat imparatesc. Imparatul de mai târziu, Balduin al II-lea al Ierusalimului (1118-1131) a cedat in anul 1118 ordinului Templierilor (Militia Templi), infiintat de Hugo von Payens, o aripa a cladirii, numita acum «Templum Salomonis », care a fost transformata intr-o fortareata ce a rezistat tuturor atacurilor pâna in anul 1129.

Dupa ce kurdul Saladin a mobilizat lumea araba la un razboi sfânt impotriva crestinilor, cruciatii au suferit in anul 1187, in lupta de la Hattim, de lânga Lacul Ghenezaret, o infrângere atât de grea, incât au trebuit sa se retraga cu totul din Ierusalim. Cladirea templierilor a fost transformata din nou in moschee, fiind rededicata lui Allah in 9 octombrie 1187. Intr-o a treia cruciada (1189-1192), regele Angliei, Richard Inima de Leu, a incercat in zadar sa recucereasca Ierusalimul. Abia imparatul Friedrich al II-lea (1212-1250) s-a apropiat de atingerea telului cruciadelor prin mijloace diplomatice. In anul 1229, el a incheiat la Iaffa un acord cu sultanul egiptean El-Kamil, pe baza caruia au fost recâstigate Ierusalimul (fara Domul Stâncii si moscheea al-Aqsa) si alte teritorii.SDI_2010_05_2

Atât papa, cât si patriarhul Ierusalimului au respins insa categoric aceasta solutie, deoarece li se parea a fi nedemna. Dupa alte tentative zadarnice de a pastra controlul asupra locurilor sfinte din orasul Ierusalim, in cele din urma, in anul 1291, cruciatii au fost invinsi de mamelucii egipteni (fosti sclavi de origine turca si caucaziana, care au ajuns la putere in tara scaldata de Nil si Mahomed a calarit «in salturi uriase» pe Buraq, animalul inaripat, asemanator unui cal care reprezentau islamul sunit).

In anul 1303, templierii au renuntat si la ultima Hussein. De remarcat sunt si descrierile la imaginile amintite inainte: «Moscheea in raspândirea acestei ideologii si religii. Realitatea este prezentata in saria, legea islamica de baza a statului. Nu degeaba caracterizeaza Leon de Winter aceasta legatura dintre ideologia violenta si religia triburilor arabe din desertul secolului al VII-lea ca fiind un «fascism infrumusetat religios». «Razboiul sfânt» este o datorie obligatorie pentru fiecare musulman si pentru fiecare natiune musulmana (vezi Sura 9,41; 112 etc.).

Victoria asupra «necredinciosilor», in special a evreilor si a crestinilor, se inregistreaza prin distrugerea sinagogilor si transformarea in moschei a unor biserici importante. Când Iordania a anexat in anul 1948 partea de est a Ierusalimului, toate cele 58 de sinagogi au fost arse pâna la temelie. Pe muntele sfânt, chiar si astazi se face tot posibilul sa se distruga sau sa se duca la gropile de gunoi orice dovada arheologica ce ar Mark Twain lor baza, insula Ruad de lânga Tortosa. Sfârsitul cruciatilor a avut consecinte dezastruoase asupra crestinilor nativi ajunsi acum sub stapânire islamica: acestia au devenit «dhimmis», cetateni cu putine drepturi.

La inceputul secolului al XVI-lea, domnia mamelucilor peste vechiul Israel a luat sfârsit când sultanul otoman Selim I (1512-1520) a supus intr-un mars triumfal rapid Siria, Palestina si valea Nilului. Pâna la sfârsitul Primului Razboi Mondial, Ierusalimul a ramas astfel parte a Imperiului Otoman. Situatia s-a schimbat abia atunci când, dupa caderea acestui imperiu, Orientul Apropiat a fost impartit in regiuni de mandat administrate de Anglia si Franta, pâna la infiintarea statelor arabe. Teritoriul Israelului biblic, ajuns intre timp aproape pustiu, a fost populat si recultivat sistematic de la sfârsitul secolului al XIX-lea de catre evreii care s-au intors in tara lor de bastina.

SDI_2010_05_4Nici un interes inainte de anul 1967. Cât de neimportante au fost cele doua moschei de pe Muntele Templului pentru musulmanii din Ierusalimul izolat si pâna in vremurile noastre o dovedesc imagini din anul 1875, aflate in arhiva studioului Bonfil Beirut, imagini care prezinta un loc pustiu si neglijat, unde buruienile cresc in voie printre pietre. Domul Stâncii arata urme clare de deteriorare. Restaurarea a avut loc abia la mijlocul secolului al XX-lea, iar cupola a fost aurita in anii ’60, in urma unei donatii din partea regelui iordanian lui Omar si Tribunalul lui David» sau «Moscheea al-Aqsa – observati deteriorarea sa cauzata de lipsa folosintei si a ingrijirii deficitare».

In schimb, intr-o alta imagine se pot vedea numerosi evrei care se roaga la «Zidul de Vest». Sta rea generala a tarii este confirmata si prin notitele de jurnal ale lui Mark Twain, care a vizitat-o in anul 1867: «Es te o tara dezolanta. Nu exista aproape nici un copac sau tufis care sa ofere umbra.» In continuare, este interesant de remarcat faptul ca, pâna in zilele noastre, autoritatile islamice si oficialii de rang inalt nu au gasit calea catre «sanctuarele » lor din Ierusalim nici macar in timpul perioadei de ocupatie iordaniana ilegala intre anii 1948-1967, cu o singura exceptie, si anume tatal regelui Hussein, emirul si mai târziu primul rege al Iordaniei, Abdallah, care a fost ucis in anul 1951 in timpul unei vizite la Ierusalim, chiar in moscheea al-Aqsa. Acesta cautase sa ajunga la o intelegere cu Israelul, dar a platit cu viata pentru aceasta intentie.

Nici chiar in perioada aceasta arabii nu au intreprins nimic pentru a revaloriza locul Templului sau partea de est a Ierusalimului. De asemenea, nu a existat nici o tentativa de a infiinta in Cisiordania un stat Palestina cu o capitala in Ierusalimul de Est. Carta Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei redactata in anul 1964 confirma aceasta realitate. Pentru lumea islamica, Ierusalimul si moscheea al-Aqsa au ajuns importante abia dupa Razboiul de Șase Zile din 1967, devenind un simbol al luptei politice impotriva Israelului.

Din acest motiv s-a cautat o ratiune de a motiva religios razboiul impotriva Israelului pentru cucerirea Orasului Sfânt. Nu doar arabii sunt convinsi ca Ierusalimul este un oras sfânt pentru islam, ci si unii «invatati islamici» vestici, cu toate ca Ierusalimul nu este deloc amintit in cea mai importanta carte a musulmanilor. Aceasta depinde – dupa cum am amintit deja – de legenda in care este relatata presupusa calatorie la cer a lui Mahomed, cu un an inainte de fuga sa («emigrarea») la Medina (anul 621), legenda care este crezuta chiar si de musulmanii intelectuali. Aceasta stare de lucruri indica faptul ca, potrivit Coranului, jihadul, adica cel de-al saselea stâlp al islamului, este un element deosebit de important putea indica faptul ca aici s-a aflat odata Templul evreiesc.

Arabii neaga chiar si existenta anterioara a Templului. Recent, marele muftiu al Ierusalimului de Est, Mahomed Hussein, a spus ca nu a existat niciodata un Templu evreiesc, cu toate ca i s-a prezentat un document arab datând din anul 1935, care atesta acest lucru. Minciuna si mascarea realitatilor fata de «necredinciosi» au fost justificate ca mijloace de lupta de catre al-Ghazzali (1059-1111), unul dintre cei mai importanti «teologi» si gânditori ai islamului, care a spus: «Sa stii ca minciuna in sine nu este gresita.Daca o minciuna este singura cale de a obtine un rezultat bun, ea este permisa. Prin urmare trebuie sa mintim, daca adevarul poate duce la un rezultat neplacut.»

Intoleranta «religiei pacii» se reflecta in deviza: «Islamul stapâneste, el nu este stapânit!» Acesta este motivul pentru care islamul nu tolereaza pe lânga sine iudaismul si crestinismul, care sunt mult mai vechi. Ca semn al triumfului, cele mai importante biserici ale Apusului si Rasaritului au fost transformate in moschei dupa cucerirea lor.

Astfel, de exemplu, Biserica Sfântul Ioan din Damasc, care provine din perioada romana – a fost transformata in moscheea Omajjaden, moschee in care Papa Ioan Paul al II-lea a sarutat Coranul in timpul vizitei sale din anul 2000. Dupa cucerirea Bizantului (Constantinopol) de catre sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, cea mai mare si mai frumoasa biserica a Rasaritului, hagia Sofia («Sfânta intelepciune») a fost de asemenea transformata pentru «vremuri vesnice» in loc de inchinare inaintea idolului Allah.SDI_2010_05_5

In timpul jafului, marea cruce s-a prabusit, ulterior ea fiind incorporata in treptele de la intrare, astfel ca este calcata in picioare de vizitatori. In anul 1934, hagia Sofia a fost transformata in muzeu. In data de 1 decembrie 2006, papa Benedict al XVI-lea a vizitat «Sfânta intelepciune», in care semnele islamului sunt clar intiparite. Nu a indraznit sa inalte o rugaciune acolo, in schimb in «Moscheea Albastra» de vizavi s-a rugat in directia orasului Mecca – dar carui Dumnezeu? Dupa cucerirea araba, in Asia Mica (Turcia de astazi), centrul de odinioara al credintei crestine, au fost distruse aproape toate bisericile. Din anul 1924, in aceasta tara este strict interzisa constructia de biserici. Inca de la inceputul secolului trecut, 25% din populatie era inca crestina, dar astazi mai sunt doar 0,2% care au supravietuit persecutiei si opresiunii sau care s-au opus evacuarii sustin construirea de moschei fara a cere o intoarcere a acestei dovezi de toleranta in tarile de origine ale imigrantilor.

Astfel Peter Harry Carstensen, prefectul landului Schleswig-Holstein, a spus in data de 9 octombrie 2009, cu ocazia inaugurarii moscheii cu minarete inalte de 26 metri din Rendsburg: «Sunt mândru sa am o astfel de moschee in landul meu. Ea va fi un simbol al pacii si al libertatii.» Pe tot parcursul discursului, prefectul nu a rostit nici un cuvânt despre persecutia crestinilor din tarile islamice. In ceea ce priveste revendicarea ferventa din partea arabilor a orasului Ierusalim, aceasta este cu totul nejustificata din punct de vedere istoric si trebuie respinsa. Crestinii, pentru care Biblia este Cuvântul vesnic valabil al lui Dumnezeu, ar trebui sa fie alaturi de Israel si sa sustina adevarul.

Sursa: Asociatia Strigatul de la Miezul Noptii


 

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...CASE DE MARCAT , COPIATOARE, MULTIFUNCTIONALE...Vezi aici!