Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Studii de cultura si civilizatie evreiasca - circumciderea si lauzia

Publicat la 2012-09-26 de Traian

Eseul acesta va continua studierea vieții evreilor în vremurile biblice, abordând, mai întâi, circumciderea în Orientul Apropiat Antic, prezentând actul propriu-zis al circumciderii, expunând semnificațiile sale și trecând în revistă consecințele circumciziei, pe diferite planuri.
Înainte de a discuta despre circumcidere, trebuie să clarificăm faptul că aceasta era actul chirurgical al îndepărtării de jur împrejur a pielii în exces, a prepuțului pe care îl are la naștere un bebeluș de sex masculin.

I. Circumciderea în Orientul Apropiat Antic (O.A.A.)

Din punct de vedere cronologic, existența circumciderii este atestată în arealul geografic și cultural al Orientului Apropiat cel puțin încă din cel de-al treilea mileniu î.e.n.[79] Erau circumciși adolescenți aparținând unor populații semitice și deopotrivă non-semitice, după cum urma să spună profetul Ieremia, menționându-i printre practicanții acestui act pe egipteni, edomiți, amoniți, moabiți și arabii care trăiau în deșert.[80
Filistinii, asirienii și neo-babilonienii sunt enumerați printre cei care nu practicau aceasta, iar despre canaaneeni nu avem vreo informație că ar fi practicat-o sau nu.[81]
Care este motivul pentru care aceste populații practicau circumciderea? Nu se poate răspunde cu certitudine, dar diferiți cercetători au sugerat teorii care spun că circumciderile erau făcute ca rituri bărbătești de fer­tilitate, erau practicate la vârsta pubertății sau în preajma nunții, sau aveau scop igienic, sau erau „rituri magice, menite să-i protejeze pe bărbați de mânia zeilor”[82]. Există chiar și teoria că circumciderea ar fi fost o „ceremonie tribală de inițiere și semn de apartenență la un grup etnic anume”[83], dar teoria cu pricina nu ni se pare că ar sta în picioare, pentru că dacă apartenența la un grup etnic anume depindea de circumcidere, și dacă circumciderea era practicată de mai multe grupuri etnice, atunci orice bărbat circumcis putea fi confundat oricând cu membrii altor grupuri care practicau circumciderea: ca atare, nu circumciderea este criteriul de stabilire a apartenenței la un grup.

II.   Patriarhul Avraham și circumciderea

Pentru a înțelege circumcizia la evreii trăitori în vremurile biblice, trebuie, mai întâi, să vedem modul în care s-a ajuns la practicarea acestui act în cadrului poporului. Redăm, așadar, textul biblic fundamental, din Genesa, capitolul 17[84]:
1 Când Avram avea nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat acestuia și i-a zis:
- Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic
[85]. Umblă înaintea Mea și fii fără pată,
2 iar Eu voi face un legământ cu tine și te voi înmulți foarte mult.
3 Atunci Avram I s-a închinat până la pământ, iar Dumnezeu i-a zis:
4 - În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri.
5 Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam[86], pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri.
6 Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.
7 Voi încheia un legământ veșnic cu tine și cu urmașii[87] tăi după tine, pentru toate generațiile care vor urma, pentru a fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi după tine.
8 Eu îți voi da, ție și seminței tale[88] după tine, țara în care locuiești acum ca străin, toată țara Canaan, ca pe o proprietate veșnică; iar Eu voi fi Dumnezeul lor.“
9 Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam:
- În ce te privește pe tine, să păzești legământul Meu, tu și urmașii tăi după tine, în toate generațiile care vor urma.
10 Acesta este legământul Meu cu tine și cu urmașii tăi după tine, legământ pe care trebuie să-l respecți: fiecare bărbat dintre voi să fie circumcis.
11 Să vă circumcideți în carnea prepuțului vostru; acesta va fi un semn al legământului Meu cu voi.
12 În toate generațiile care vor urma, fiecare băiat trebuie să fie circumcis când va avea opt zile, fie că este născut în gospodăria ta, fie că l-ai cumpărat cu argint de la vreun străin, și nu este dintre urmașii tăi.
13 Trebuie să fie circumciși atât cel născut în gospodăria ta, cât și cel cumpărat cu argintul tău. legământul Meu în carnea voastră va fi un legământ veșnic.
14 Orice băiat necircumcis, adică cel care nu este circumcis în carnea prepuțului său, să fie nimicit din poporul său; el a rupt legământul Meu.Genesa, 17:1-14.
Atunci când patriarhul Avraham primește porunca de a se circumcide, el înțelege despre ce este vorba, fapt pe care-l înțelegem nu numai uitându-ne la arealul geografic și cultural în care trăia, ci și pentru că el nu întreabă ce semnifica circumcizia propriu-zisă și cum se practica ea. Iar puțin mai jos, cartea Genesa nu uită să amintească grabnica ascultare a patriarhului Avram față de rostirea dumnezeiască:
23 Chiar în ziua aceea, Avraam i-a luat pe fiul său Ismael, pe toți cei născuți în gospodăria sa și pe toți cei cumpărați cu argintul său, pe toți bărbații din gospodăria sa, și i-a circumcis în carnea prepuțurilor lor, așa cum i-a poruncit Dumnezeu.
24 Avraam avea nouăzeci și nouă de ani când a fost circumcis în carnea prepuțului său,
25 iar fiul său Ismael avea treisprezece ani.
26 Avraam și fiul său au fost circumciși chiar în ziua aceea.
27 Au fost circumciși împreună cu el și toți bărbații din gospodăria sa, atât cei născuți în gospodărie, cât și cei cumpărați cu argint de la străini.Genesa, 17:23-27.[89]
Aceste pasaje sacre vorbesc despre brit mila, adică despre „legământul circumciziei”, și pe ele se fundamentează alte pasaje importante, de genul celor găsite în Genesa, 34:13-24; Exodul, 4:24-26; Iosua, 5:2-8 etc.

III.   Modul de practicare a circumciderii și beneficiarii săi
Să vedem acum în ce mod se practica circumciderea și cine erau beneficiarii săi.
În primul rând, faptul că extrem de delicatul act al circumciderii este străvechi e atestat de enigmaticul pasaj Exodul, 4:24-26, din care reținem versetul 25, care ne spune că Țiporah îl circumcide pe Moise, soțul ei, cu „o piatră ascuțită”, precum și de Iosua, 5:2,3, care pomenesc de cuțite de silex.
Cuțitul (izamel), fie de silex, fie, mai târziu, de argint, era ascuțit pe ambele muchii și era manevrat de un bărbat priceput[90], denumit mohel. Acesta decapișona capul penisului (atara),  secționa prepuțul (orlah) și lua o cantitate minimă de sânge (dam brit mila). Pentru a nu se pierde sângele, în care era viața[91], mohel-ul avea grijă să îl aspire.
Porunca divină înfățișată mai sus arată că beneficiarii circumciderii erau bebelușii evrei care trebuiau circumciși în cea de-a opta zi de viață. „Cînd această a opta zi cădea într-un sabat, circumcizia era totuși efec­tuată, în ciuda numeroaselor reguli și legi care cereau suspendarea ac­tivităților zilnice pentru a respecta sabatul.”[92]
Organismul uman produce vitamina K, vitamină care conține protrombină, care este factorul coagulant al sângelui. Absența acestei protrombine duce la moartea omului chiar și din cauza unei banale sângerări, iar existența ei garantează coagularea și oprirea de la sine a sângerării. Cercetări medicale moderne au demonstrat faptul că în cea de-a opta zi de viață protrombina este secretată la nivelul maxim din toată viața individului uman, ea ajungând la 110%; altfel spus, o circumcizie efectuată în această zi se vindecă extrem de repede.[93]
Cu toate acestea, Biblia înfățișează nu numai bebeluși, ci și bărbați care au trecut prin circumcizie, și aici nu ne referim numai la Avraham, Ișmael sau Moise, amintiți mai sus, ci la două categorii de bărbați: sclavii și străini stabiliți printre evrei. Versetele 12 și 13 din Genesa, 17, vorbesc despre sclavii ne-evrei, care trebuie circumciși după cumpărarea lor, iar Exodul, 12:48, precizează situația gherim-ilor, adică a ne-evreilor care s-au stabilit printre evrei în calitate de „rezidenți străini” și voiau să se identifice cu poporul evreu și să celebreze Paștele împreună cu poporul-gazdă: aceștia puteau celebra Pesaħ-ul numai după circumciderea lor.

IV.  Semnificațiile circumciziei

Textele sfinte ne dumiresc cu privire la faptul că, deși circumciderea nu își are originea în cadrul poporului evreu, totuși YHWH ia această instituție culturală, care era ca o bucată de cărbune azvârlit în noroi, și-i șlefuiește fațetele, metamorfozând-o într-un diamant frumos tăiat. Fațetele acestui diamant sunt următoarele: fațeta etică, ritualică, etnică, metaforică și teologică. Să le examinăm în lumina Cuvântului sacru.

A.  Fațeta etică a circumciderii

Citind cartea Genesa cu atenție, descoperim că YHWH a făcut un legământ cu Avraham expus în capitolele 12-22. Din capitolul 17 al cărții reiese clar faptul că circumciderea era obligatorie pentru includerea în legământul despre care vorbește acest capitol[94], iar prima funcție a circumciderii era cea etică: atunci când El-Șadai, Dumnezeul cel Atotputernic, i se revelează lui Avraham, în versetul 1 îi și prezintă acestuia o cerință etică, aceea de a se supune și a trăi înaintea lui YHWH într-un mod care poate fi încapsulat în termenul ebraic tamim[95], adică „fără pată, fără prihană, desăvârșit”[96]. Aceasta este o condiție sine qua non a instituirii legământului. Capitolul 18, mai ales versetele 18,19 atestă că obligațiile etice ale acestui legământ au fost și ele transferate asupra tuturor acelora care au acceptat semnul circumciziei. Astfel, circumciderea a fost mijlocul prin care privilegiile divine și responsabilitățile privitoare la supunerea și trăire curată au fost transferate de la o generație la alta.
A existat încă de la început o legătură directă între circumcizia fizică și cea „spirituală”, o legătură care, a fost instituită în Genesa și pur și simplu rostită și aplicată de profeți ulteriori, cum ar fi Ieremia și Ezechiel (Ez. 44:7-9).[97] 

B.  Fațeta ritualică a circumciderii

Fațeta ritualică a circumciderii este evidentă din faptul că Dumnezeu îi oferise lui Avraham posibilitatea de a intra într-un legământ particular (Gen. 17:11), iar condiția necesară ca acesta să fie primit în legământ era acceptarea unui semn vizibil (‘ot), circumcizia, ca un fel de rit de inițiere.
Îndepărtându-ne puțin de cartea Genesa, vedem că următoarea menționare a circumciderii ca rit apare în pasajul Exodul, 4:24-26, despre care scriam mai sus că este enigmatic. Același P.R. Williamson aduce la lumină dificultățile textului:
Aici circumciderea pare să aibă o conotație aproape magică, înrudită cu semnificația sa apotropaică din unele culturi, atât antice cât și moderne. Dificultatea exegetică se ivește din întrebuințarea ambiguă a pronumelor evreiești, fiind neclar cine întreprinde acțiunea asupra cărui obiect și motivul pentru care face aceasta – singurul fapt indiscutabil fiind acela că Țiporah și-a circumcis soțul sau fiul pentru a evita uciderea sa de către YHWH. Este posibil ca Moise să fi fost în pericol de moarte, iar Țiporah să-i fi atins „picioarele” (poate un eufemism pentru „organele genitale”) cu prepuțul lui Gherșom, fiul lor. Această acțiune a avut un efect ispășitor, compensând pentru deficiența lui Moise (se presupune fie că Moise nu era circumcis, fie că această circumcidere fusese făcută în stilul egiptean, în care, conform Iosua, 5:9, prepuțul nu fusese retezat total[98]). Inserarea acestui incident exact în acest moment al narațiunii servește sublinierii afirmației teologice că numai comunitatea de legământ – identificată prin semnul circumciziei prescris în legământ – va reuși să scape judecății divine care tocmai fusese anticipată pentru egipteni (Exodul, 4:23). Circumcizia ispășitoare a lui Moise se poate să fi fost o măsură temporară, garantând că împlinirea din partea lui a însărcinării încredințate lui de către YHWH nu poate fi întârziată necorespunzător. În orice caz, după cum demonstrează acțiunea Țiporei (Exodul, 4:26), centrul de greutate al pasajului este reprezentat de supunerea față de semnul de legământ al circumciziei, adică alăturarea la comunitatea de legământ, care era condiția necesară pentru a scăpa de judecata dumnezeiască. (În această lumină, nu este surprinzător faptul că circumcizia este prezentată și ca o condiție necesară pentru participarea la celebrarea pascală a izbăvirii aduse de YHWH, cf. Exodul, 12:44-49.)[99] (...) Oricum, în orice mod ar fi înțelese detaliile, acest incident ilustrează grafic importanța ritualică uriașă pe care o avea circumciderea.
Acum, o dată ce am lecturat acest citat, înțelegem mai bine ce înseamnă faptul că în Iosua, 5:2-9, YHWH prăvălește ocara de peste israeliți, care peregrinaseră în pustie fără a fi plăcuți lui Dumnezeu, într-o perioadă[100] în care legământul era considerat a fi suspendat iar circumcizia abrogată.[101]
Aici mai merită să amintim faptul că semnul legământului avrahamic este transferat și în așa-numitul „legământ mozaic”: în ziua a opta, nou-născutul era circumcis și era considerat ca fiind acceptat în legământ.

C.  Fațeta etnică a circumciderii

Partenerul divin al legământului îi face patriarhului câteva promisiuni, dintre care una ne atrage atenția pentru cazul de față, întrucât ea  viza o „sămânță” pe care urma s-o aibă Avraham: acesta urma să aibă descendenți, iar pentru aceștia, circumciderea urma să aibă funcția de „semn al legământului”. Altfel spus, pentru acești descendenți, promisiunile divine erau valabile, iar de la ei se aștepta o trăire credincioasă și etică, de tip avrahamic, precum și obligația de a săvârși ritul circumciderii (Gen. 17:10-12). După cum spunea P.R. Williamson, „prin intermediul acestui rit, promisiunile dumnezeiești și obligațiile omenești erau transferate asupra generațiilor următoare.”[102]
Însă aici atragem atenția asupra unui fapt de o importanță majoră: promisiunea divină că Avraham și descendenții săi vor binecuvântați nu este valabilă numai pentru aceștia. Genesa, 12:3, 17:4-6,12,13, 18:18, 22:18 afirmă categoric faptul că legământul făcut de YHWH cu Avraham nu avea un sens naționalist exclusivist, ci în acest legământ și în comunitatea de legământ întemeiată astfel puteau fi încorporați și indivizi care nu descindeau biologic din patriarh. Același autor P.R. Williamson spune:
...expansiunea foarte numeroasă anvizajată în Genesa, 17:2 includea „neamurile” despre care vorbea promisiunea (Gen. 17:4-6), neamuri care nu pot fi explicate pur și simplu prin referirea la ismaeliți și la fiii Keturei (cf. Gen. 17:16). Creșterea fenomenală promisă lui Avraham urma să fie realizată nu prin expansiunea numerică a descendenților săi biologici, ci – fapt mai semnificativ – prin faptul că alte neamuri sau popoare se vor supune clauzelor legământului.[103]

Modul în care acele alte neamuri sau popoare, rezidenți străini și vizitatori temporari, vor putea fi incluse în cadrul comunității de legământ, cu tot ceea ce presupunea aceasta, este marcat în același fel: prin circumcidere[104], act care le garanta acceptarea la cel mai intim praznic ospăț al evreilor și anume Pesaħ-ul, Paștele (Exodul, 12:44,48).

D.  Fațeta metaforică a circumciderii

Circumciderea are și o fațetă metaforică. Astfel, termenul „circumcizie” este folosit și pentru alte organe anatomice, precum inima[105] și buzele[106], dar se poate aplica și primelor recolte ale pomilor fructiferi[107].
P.R. Williamson clarifică metafora:
În toate aceste conotații se pare că aveam de-a face cu ceva ce nu este potrivit pentru a împlini scopul pentru care este menit. Astfel, o inimă/gândire necircumcisă este incapabilă să înțeleagă și, astfel, să împlinească cerințele lui Dumnezeu. În același fel, buzele sau urechile necircumcise nu sunt medii bune pentru comunicare divină. În mod similar, rodurile necircumcise nu sunt potrivite pentru folosință (fie pentru sacrificiul adus lui Dumnezeu, fie pentru consumul uman). Acest concept metaforic de potrivire se poate presupune că se află în miezul circumciderii fizice; circumcizia a dat conotații ideii de potrivire pentru participarea la planul și scopul lui Dumnezeu pentru poporul Său de legământ. Acest scop a început să-și găsească împlinirea în viața lui Avraham numai după ce s-a supus ritului circumciziei. În mod semnificativ, Ițhaq, primul din spița promisă de descendenți speciali, s-a născut numai după ce Avraham a fost circumcis, subliniind astfel faptul că circumcizia era o necesitate pentru a experimenta binecuvântările lui YHWH.
Această explicație ne îngăduie un calambur: israelitul fie se potrivea, fie se împotrivea. De exemplu, în Leviticul, 26:40,41, inima necircumcisă înseamnă mândrie, fărădelegi și împotrivire, iar în Deuteronom, 10:16, Partenerul divin al legământului cere israeliților nu doar circumcizia inimii și plecarea capului, ci supunere în fața Sa, acceptarea potrivirii gândite de El, intrarea în planurile Sale. Această circumcidere a inimii va fi făcută, în mod ultim, de Dumnezeu Însuși și va avea ca rezultat iubirea israeliților de Dumnezeu din toată inimă și din tot sufletul, o iubire întru viață.[108
Profetul Ieremia a subliniat mai târziu că exista riscul ca un israelit să aibă prepuțul circumcis și inima necircumcisă:
24 ...ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înțelege, că Mă cunoaște și că știe că Eu sunt Domnul Care arăt îndurare[109] și Care înfăptuiesc judecată și dreptate pe pământ, fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea, zice Domnul.»“
25 „Iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi pe toți cei care sunt circumciși doar în trup:
26 pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab și pe toți cei ce își rad colțurile bărbii, care locuiesc în pustie[110]; căci toate neamurile sunt necircumcise și toată casa lui Israel are inima necircumcisă.“[111]Ieremia, 9:24-26.
A avea prepuțul circumcis și inima necircumcisă însemna a nu fi diferit de populațiile înconjurătoare care practicau doar circumciderea fizică.[112]
Pentru a rămâne în sfera potrivirii, vom încheia cu cuvintele alese potrivit de J. A. Motyer:
Astfel, încă de la bun început, circumciderea copiilor a fost un obicei israelit și nu a fost derivat din obiceiuri egiptene sau de altă origine și este în contrast puternic cu ritualurile pubertății de la alte popoare: aceste ritualuri indică recunoașterea socială a statutului de adult, iar circumcizia indică statutul înaintea lui Dumnezeu și o lucrare a harului divin.[113]

LĂUZIE ȘI RITURI DE PURIFICARE A MAMELOR ISRAELITE

Acest eseu trebuie lecturat nu numai pentru ceea ce este el per se, adică un eseu care tratează lăuzia și riturile de purificare a mamelor israelite din vremurile biblice, ci și datorită faptului că el pregătește calea pentru o altă temă majoră pe care o vom expune mai târziu, și anume tema purității și a impurității ceremoniale și etice.
Înainte de a vorbi despre tema de față, vom face unele precizări referitoare la popoarele care înconjurau israeliții.
Aceste popoare din Orientul Apropiat Antic, fie că vorbim despre egipteni, canaaneeni, babilonieni, mezo-persani, arabi etc., aveau propriile lor convingeri privitoare la puritate și impuritate, aveau cutume și obiceiuri străvechi ale căror origini și motive fuseseră de mult uitate, stabileau sisteme de sfințenie și de pângăriri pentru diferite clase sociale, impuneau anumite tabu-uri.
 Torah, Învățătura revelată și normativă dată de YHWH lui Moise, prevede și ea anumite standarde de sfințenie. Sintetizându-le[114], putem spune că, în vremurile biblice, toți indivizii, fie bărbați, fie femei, erau considerați impuri din punct de vedere ceremonial atunci când aveau scurgeri naturale (spermă, sânge menstrual, puroi[115]), când aveau lepră[116], când consumau alimente interzise[117] sau intrau în contact cu cadavre[118].
Cazuri speciale de impuritate erau considerate a fi următoarele: persoanele cu dizabilități nu aveau voie să slujească la altar[119], iar omuciderea nepedepsită[120] și în special idolatria[121] pângăreau întreaga țară.
În acest eseu vom aborda legile purității ritualice în cazul lăuziei, stipulate clar îndeosebi în Leviticul, capitolul 12.
Capitolul ne spune succint faptul că mama care năștea un fiu era considerată a fi impură ritualic[122] timp de șapte zile, ca în perioada în care avea sorocul ei, adică menstruația[123]. În ziua a opta, nou-născutului i se făcea circumcizia, brit mila, și era considerat a fi acceptat în legământul avrahamic, atestând faptul că semnul legământului avrahamic este transferat și în așa-numitul „legământ mozaic”. În ceea ce o privește pe mamă, ea era considerată impură ritualic încă 33 de zile, însumând, așadar, un total de 40 de zile.[124] În acest timp îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau să intre în incinta Templului.
În privința mamei care năștea o fiică, perioadele se dublau: ea era considerată a fi impură ritualic timp de 14 zile, iar după acestea încă 66 de zile – așadar, în total 80 – îi era interzis să atingă obiecte sfinte sau să intre în incinta Templului. Nu se știe cu certitudine care este motivul pentru care, în cazul nașterii unei fetițe mama avea nevoie de un timp de două ori mai îndelungat pentru a fi considerată pură ritualic.
La sfârșitul acestor perioade, mamele trebuiau să se înfățișeze „la ușa cortului întâlnirii”, scrie Leviticul, 12:6. Desigur, mai târziu, o dată ce poporul evreu s-a stabilit în Canaan și a fost construit Templul, mamele se duceau la Templu. Ele se înfățișau acolo pentru a aduce două tipuri de jertfe: ‘olah, adică arderea-de-tot, constituită din sacrificarea unui miel de un an, iar ca ħata’ah, adică jertfa de ispășire a păcatelor (neintenționate), se sacrifica un pui de porumbel sau o turturea. În cazul în care mama era prea săracă pentru a sacrifica un miel, ea trebuia să dea preotului spre jertfire două turturele sau doi pui de porumbel: unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispășire a păcatelor (neintenționate).
Care era motivul pentru care se aduceau aceste sacrificii? În primul rând, să vedem care nu sunt motivele pentru care se aduceau asemenea sacrificii, aruncând o privire peste notele de subsol a două Biblii de studiu, note scrise pe marginea subiectului de doi teologi creștini diferiți ca background confesional.
John F. MacArthur scrie:
Deși ocazia era una de bucurie, sacrificiile cerute urmau să imprime în mintea părintelui realitatea păcatului original și faptul că bebelușul moștenise o natură păcătoasă.[125]
Donald C. Stamps inserează și el:
..scurgerile asociate cu nașterea (trebuiau) tratate ca necurăție (15:16-19; Ex. 19:15; vezi nota următoare) și simbolizau rezultatele căderii neamului omenesc (...). Se aplică aici cuvintele Psalmistului din Psalmul 51:5: „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.” (2) De asemenea, copiii se confruntă cu realitatea morții fizice (Gen. 2:16,17; 5:3) și a posibilității morții veșnice dacă ei nu acceptă răscumpărarea lui Hristos. (...) Necurăția asociată cu nașterea exprimă adevărul că copilul nou-născut are nevoie de un Mântuitor. (3) Părinții creștini, cunoscând tendințele păcătoase cu care copiii lor sunt născuți ar trebui să se roage cu râvnă ca ei să poată să-L accepte pe Hristos ca Domn și să fie născuți din nou, regenerați prin Duhul Sfânt (...).[126] 
Mai întâi de toate, orice bărbat care aspiră la statutul de teolog creștin trebuie să se fi trudit întru dobândirea unei cunoașteri a teologiei sistematice iudaice, căci înainte de fi „Noul Testament”, a fost „Vechiul Testament”, și înainte de a apărea creștinismul, iudaismul ființa de vreo 2000 de ani și era bine-mersi.
Acestea zicând, vom aduce la lumină pentru cititori faptul că acești doi teologi creștini care, în alte contexte, au scrieri de valoare, se fac vinovați nu numai de faptul că nu s-au ostenit să dobândească nici măcar o cunoaștere aproximativă a iudaismului, ci și de faptul că își arogă libertatea de a proiecta convingerile lor creștine asupra unui text al Tanakh-ului, un text care „vorbește tăcând”, și ajung chiar să scrie și să publice speculații.
Mai întâi de toate, nici Moise, nici iudaismul inter-testamentar nu au vorbit despre „natura păcătoasă”. Rabbi Șa’ul, adică apostolul Pavel, a primit prin revelație învățătura aceasta și a inserat-o în grandioasa Epistolă către romani (începând cu 5:12), iar ulterior, în teologia creștină, ea a fost solid conceptualizată de Fericitul Augustin. Părintele evreu, deci, nu avea habar de „natura păcătoasă”, nici atunci, nici acum. Hamartiologia rabinică este diferită, ea nu vorbește nimic despre „natura păcătoasă” și cu atât mai puțin despre „păcatul original”, sintagmă care nici măcar nu se găsește în Biblie[127]. În consecință, diferită este și soteriologia elaborată de rabini, lucru despre care am scris în articolul „Mesianism biblic versus iudaism rabinic versus creștinism”[128].
Iar Donald C. Stamps încurcă lucrurile și mai tare, aducând în discuție încă două elemente care nu-și aveau rostul acolo, nici din punct de vedere învățătoresc, nici pastoral: pe de-o parte, copiii, pe de cealaltă parte, tendințele păcătoase.
În primul rând, copiii se confruntă cu realitatea morții fizice, într-adevăr, dar care sunt pasajele sacre care spun că dacă un copil nu acceptă răscumpărarea lui Hristos, el poate experimenta moartea veșnică?... Acest lucru nu există în Sfintele Scripturi. Chiar și în teologhisirea creștină se spune că, dacă mor, copiii și cei slabi de minte sunt mântuiți în mod suveran de Dumnezeu. Însă această notă de subsol pare să îndrepte lucrurile spre obligația serviciului de binecuvântare a copiilor (inexistent în Sfintele Scripturi) și spre o botezare a lor cât mai grabnică. Despre cunoștința păcatelor și mai ales a naturii păcătoase și a nevoii de un Mântuitor, pe care un copil o poate avea doar spre intrarea în adolescență, teologul penticostal nu spune nimic.
În al doilea rând, copiii nu se nasc cu „tendințe păcătoase”. Din nou,  Donald C. Stamps greșește amestecând doctrine rabinice și creștine. Acestora le-am dat răspuns în același articol menționat mai sus.
Să revenim la motivele pentru care trebuiau aduse jertfele menționate: textul biblic nu ne spune de ce trebuiau ele aduse, iar acolo unde textul tace, nu putem noi să dogmatizăm. YHWH Însuși stabilise că aceste sacrificii trebuie aduse în acest fel, fără a clarifica motivele.
Cu toate acestea, în perioada de după cel de-al doilea Templu, înțelepții evrei au încercat să găsească o formulare a problemelor, spunând că Dumnezeu dăduse ħukim, precepte a căror motivație scapă rațiunii omenești, dar fiind acțiuni ritualice, obligatorii, făcute de om pentru Cel Omniprezent, și mișpatim, legi raționale care reglementează relațiile omului față de aproapele său.[129] În acest sens, în pasajul sacru din Leviticul, 12, apar niște ħukim. Desigur, se poate deduce că sacrificiile serveau în vederea purificării femeii și în vederea obținerii iertării pentru orice păcat săvârșit fără intenție în perioada sarcinii și mai ales a nașterii, când, din cauza durerilor, se întâmpla ca femeile să rostească cuvinte nepotrivite la adresa soților, sau a rostului nașterilor cu dureri, sau din orice altă pricină. Citite în acest fel, jertfele vorbeau despre o purificare exterioară care o simboliza pe cea lăuntrică... Și, cu certitudine, aceste jertfe mai exprimau și recunoștința femeilor și le făceau să simtă că, dincolo de sarcină, de travaliu, de suferințe, Dumnezeu veghease asupra lor și le ajutase să aducă pe lume copilași.[130]
Desigur, o dată cu distrugerea Templului, această lege, la fel ca multe altele privind puritatea ritualică, a fost abandonată ca fiind perimată[131], ea trecând, totuși, în cutumele bisericilor catolică, ortodoxe, și chiar și protestante și neo-protestante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...USI DE INTERIOR IMPORT GERMANIA, PANOURI SANDWICH...Vezi aici!