Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Examinează-ți credința

Publicat la 2012-09-25 de Traian

Credința este inima creștinismului nostru. Îți voi da un mic test care să te ajute să îți examinezi credința. Cred că bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credință care nu îi mântuiește. Iacov o numește „credință moartă”. 2Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință.” Vrei cu adevărat să fii sigur de credința ta? Vrei să fii sigur că e reală? Te întrebi, privindu-te, dacă ești cu adevărat creștin? Te întrebi dacă ți-ai însușit darul pe care îl dă Dumnezeu și dacă ai crezut cu adevărat? Ce anume din viața ta te ajută să discerni dacă credința ta este reală? Care sunt semnele? Mai întâi, haide să-ți arăt câteva lucruri care nici nu confirmă, nici nu infirmă credința mântuitoare. Bine? Am să-ți dau o listă de lucruri care nu dovedesc nimic. Poți fi creștin sau nu și totuși să posezi aceste lucruri. Ele nu confirmă, nici nu infirmă credința mântuitoare, dar trebuie să le cunoști pentru a nu fi înșelat.

LUCRURI CARE NICI NU CONFIRMĂ, NICI NU INFIRMĂ CREDINȚA MÂNTUITOARE

1. Moralitatea evidențiată. La ce mă refer când spun aceasta? Ei bine, unii oameni sunt buni. Unii sunt foarte religioși, ca de exemplu mormonii, care par a fi extrem de morali, sau catolicii, sau orice alt cult sau religie. Unii oameni sunt pur și simplu buni, cinstiți, demni de încredere în ceea ce fac, recunoscători, amabili și au o moralitate exterioară vizibilă – adică exact lucrul pe care fariseii îl considerau drept atuul lor principal. Există oameni iubitori, unii chiar cu inima blândă. Dar despre a-L iubi și a-L sluji pe Dumnezeu nu știu nimic și nici nu simt nimic. Indiferent de ceea ce face sau lasă nefăcut acea persoană, ea nu Îl include pe Dumnezeu. Este cinstită în relația sa cu oricine exceptându-L pe Dumnezeu. Nu ar fura pe nimeni, doar pe Dumnezeu. Este mulțumitoare și loială cu toată lumea, nu și cu Dumnezeu. Nu vorbește disprețuitor sau plin de reproș cu nimeni, doar cu Dumnezeu. Este în relații bune cu toată lumea, dar nu și cu Dumnezeu. Seamănă foarte mult cu acel tânăr bogat care spune: „Toate aceste porunci le-am păzit încă din tinerețe; ce-mi lipsește?” Aceasta este moralitatea vizibilă, dar nu înseamnă în mod necesar mântuire. Oamenii pot să-și „curețe” comportamentul prin reformare, mai degrabă decât prin regenerare.

2. Cunoștința intelectuală. Un al doilea lucru care nici nu dovedește, nici nu neagă credința adevărată, este cunoștința. Această cunoștință intelectuală nu este o dovadă a credinței. Cunoștința adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar niciuna nu echivalează cu mântuirea. Vezi, poți să cunoști totul despre Dumnezeu și poți să cunoști totul despre Isus – cine a fost El, faptul că a venit în această lume și că a murit pe cruce, că a înviat și că se va întoarce. Poți chiar să cunoști și detalii din viața Lui. Poți înțelege toate acestea și, totuși, să-I întorci spatele lui Cristos. Autorul Epistolei către Evrei le scrie în capitolul 6 celor care, știind toate aceste lucruri, L-au refuzat pe Cristos. În capitolul 10 el spune: „Dacă nu crezi în ceea ce știi că este adevărat, calci în picioare sângele lui Cristos.” Sunt mulți oameni care cunosc Scriptura și care au cunoștințe, dar sunt destinați iadului! Niciodată nu vei fi mântuit fără cunoștință, dar cunoștința nu te mântuiește neapărat.

3. Religiozitatea. Al treilea lucru este implicarea religioasă. Religiozitatea nu este o dovadă a adevăratei credințe. După cum îi scria Pavel lui Timotei în 2Timotei 3:5, sunt oameni care au „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” O religie goală. Amintește-ți de fecioarele din Matei 25 care așteptau și așteptau venirea mirelui, care este Cristos. Au așteptat și au așteptat, dar, în final, nu au putut intra cu mirele. Ele au avut de toate, afară de uleiul pentru lampă. Le lipsea ceea ce era mai important. Uleiul este emblematic pentru viața cea nouă, pentru Duhul Sfânt care vine să locuiască în om. Ele nu erau regenerate. Erau religioase, dar nu născute din nou. Poți fi moral, poți avea cunoștință, te poți implica religios fără să ai credință reală.

4. Slujirea. Al patrulea lucru este slujirea. Balaam era profet. Saul din Tars credea că Îl slujește pe Dumnezeu omorând creștini. Iuda era predicator și a fost apostol. Amintește-ți ce a spus Domnul Isus în Matei 7: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți cari lucrați fărădelege.” Slujirea, activitatea, acestea nu sunt dovezi ale credinței mântuitoare.

5. Conștiența păcatului. Mulți oameni au remușcări în urma păcatului. Ascultă-mă cu atenție, lumea este plină de oameni care sunt hăituiți de vina păcatului. Acum cincisprezece ani, vorbind despre oamenii care mergeau la psiholog, am spus, lucru adevărat de altfel, după cum s-a dovedit din teste, că „majoritatea celor care merg la psiholog suferă de vină.” S-au scris cărți despre acest lucru. Îmi amintesc cum Clinica Menninger a difuzat o cantitate enormă de materiale despre acest fapt al suferinței din cauza vinei. Ei bine, psihologii lumii nu au avut niciun remediu pentru vină, pentru că singurul remediu este Evanghelia. Ce s-a întâmplat, însă, în acești cincisprezece ani este că azi nu mai găsești oameni care să se simtă vinovați, pentru că am născocit o psihologie nouă, care elimină vina. Am învățat să dăm vina pe alții. Iar noua terapie este să facă omul complet iresponsabil pentru oricare ar fi vina pe care o simte și să se elibereze de acea vină. Acest lucru se realizează făcând din mândrie, din împlinirea de sine, din preamărirea de sine, din gloria eului, din stima de sine cele mai mari virtuți, toate acestea eliminând vina. Deci, am născocit o psihologie total neduhovnicească, nebiblică, necreștină, care a luat problema vinovăției și a eliminat-o. Ce se întâmplă acum în biserică este că, în loc ca predicatorul să predice „eliberarea de vină a păcătoșilor”, se așteaptă de la el să predice respectul de sine unor oameni egocentrici. Întreaga atmosferă s-a schimbat, iar noi am deviat mesajul nostru, pentru că am îngăduit ca filozofiile zilei să creeze un nou fel de păcătos, care crede că nu simte vină. Cel mai important lucru pe care îl poți predica unor păcătoși este păcatul din viața lor, legea lui Dumnezeu pe care au încălcat-o și iminenta judecată ce-i așteaptă. Acest mesaj nu mai este, însă, popular, datorită acestei noi filozofii și psihologii care au eliminat de mult timp vinovăția. Oamenii nu se mai simt vinovați, pentru că au învățat că terapia le spune că pot da vina pe cineva care le-a făcut ceva. Și nu contează care e persoana cu care vorbești. Dacă ajungi cu ea într-o situație de consiliere, în mod inevitabil îți va spune: ‚Am fost abuzat! Sunt o victimă! Nu sunt responsabil de felul în care sunt!’ În felul acesta păcătosul scapă de vina păcatului și de o confruntare directă cu Evanghelia. Îmi plăceau mai mult păcătoșii care se simțeau vinovați, erau mult mai ușor de abordat. Există însă oameni care se simt vinovați din cauza păcatului. Felix a tremurat atunci când Pavel i-a predicat, dar a continuat să se închine idolilor săi. Duhul Sfânt îi convinge pe mulți de păcat, neprihănire și judecată, dar mulți dintre cei convinși nu răspund cu pocăință adevărată. Unii pot chiar să-și mărturisească păcatul. Alții pot să renunțe la păcat spunând: ‚Nu-mi mai place să trăiesc în acest fel, vreau să mă îndrept.’ Renunță la calea lor, dar nu vin neapărat la credința mântuitoare. Aceasta este reformare, nu regenerare. În nicio măsură, convingerea despre păcat nu este o dovadă concludentă a credinței adevărate. Crede-mă, și demonii sunt convinși de păcatul lor – de aceea tremură – dar nu sunt mântuiți.

6. Siguranța.Unii oameni spun: ‚Păi, trebuie că sunt creștin de vreme ce mă simt ca un creștin. Cred că sunt creștin.’ Gândește puțin! Dacă doar a gândi că ești creștin te face să fii creștin, atunci nimeni nu ar putea fi înșelat, nu-i așa? Pentru că imediat ce te-ai gândit că ești creștin ai și devenit unul. Deci n-ai putea fi înșelat. Principala țintă a înșelăciunilor lui Satan este să-i facă să se creadă creștini pe aceia care nu sunt! Acesta-i scopul său. Mulți oameni se simt siguri de mântuirea lor, dar nu sunt mântuiți. Îți spun că sunt milioane de mormoni, de martori ai lui Iehova sau adepți ai științei creștine care cred că sunt în drum spre ceruri! Ei bine, nu sunt! Oamenii spun: ‚Dumnezeu n-o să mă condamne. Simt lucrul acesta. Sunt sigur de asta. Sunt în regulă.’ Aceasta nu înseamnă nimic în mod necesar.

7. Un moment al deciziei. Aud oameni spunând: ‚Păi știu că sunt creștin, pentru că îmi amintesc când am semnat fișa. Îmi amintesc când am spus o rugăciune. Îmi aduc aminte că am ieșit în față, în biserică. Știu exact unde mă aflam.’ Am auzit pe mulți spunând: ‚Îmi amintesc exact unde eram când am făcut lucrul acesta.’ Chiar? Ascultă-mă, simplul fapt că îți amintești un moment nu înseamnă că acel moment reprezintă ceva. Nu înseamnă că acea decizie este validă. Mântuirea nimănui nu este validată de un moment din trecut. Mulți au spus rugăciuni, au ieșit în față în biserică, au semnat adeziuni, au fost botezați, au intrat în camere de rugăciune, s-au alăturat unei biserici și n-au avut niciodată o credință mântuitoare. Acestea sunt, deci, câteva dintre nondovezi. Ele nu dovedesc nimic. Te întrebi atunci: ‚Ei bine, ce lucruri dovedesc credința mântuitoare?’ Am să-ți dau repede o listă.

LUCRURI CARE DOVEDESC CREDINȚA MÂNTUITOARE

1. Dragostea pentru Dumnezeu. Asta era! Acum am atins inima problemei, pentru că Romani 8:7 spune: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”. Necreștinul îl ofensează pe Dumnezeu, se răzvrătește înăuntrul lui împotriva lui Dumnezeu, dar persoana regenerată este orientată spre a-L iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și puterea sa. Desfătarea sa este măreția Domnului, care este prima și cea mai mare dintre iubirile unui suflet regenerat. Dumnezeu devine cea mai mare bucurie a lui. Pentru că veni vorba, este o mare diferență între dragostea pentru Dumnezeu și acea atitudine egoistă care se concentrează doar asupra propriei fericiri; și Îl privește pe Dumnezeu ca pe un mijloc de a o atinge, în loc de a avea ca scop glorificarea Lui. De fapt, Isus a spus: „Dacă vă iubiți tatăl și mama mai mult decât pe mine, nu sunteți ucenicii mei” (Matei 10:37). Îl iubești pe Dumnezeu? Iubești natura Lui, slava Lui, numele Lui, Împărăția Lui, sfințenia Lui? Iubești voia Lui? Suprema dragoste pentru Dumnezeu este o evidență decisivă a credinței adevărate. Ți-este inima înălțată, atunci când Îi cânți laude, pentru că Îl iubești?

2. Pocăința de păcat. O dragoste adevărată pentru Dumnezeu trebuie să implice și ură față de păcat. Este un fapt evident. Cine nu pricepe acest lucru? Dacă iubești pe cineva, presupun că dragostea ta înseamnă că dorești binele acelei persoane, nu-i așa? Dacă ți-aș spune că îmi iubesc soția dar nu prea mă interesează ce i se întâmplă, ai pune la îndoială dragostea mea. Pentru că dragostea adevărată caută ce este mai bine pentru obiectul ei. Deci, dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că trebuie să urăsc păcatul, pentru că păcatul Îl ofensează pe Dumnezeu. Păcatul aduce blasfemie lui Dumnezeu. Păcatul Îl blestemă pe Dumnezeu, caută să Îl distrugă pe Dumnezeu, lucrarea Lui și Împărăția Lui. Păcatul L-a ucis pe Fiul Său. Și dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar tolerez păcatul, atunci ai toate motivele să te îndoiești de dragostea mea. Nu pot să-L iubesc pe Dumnezeu fără să urăsc ceea ce are ca scop să-L distrugă. Adevărata pocăință implică mărturisirea și întoarcerea de la păcat. Ar trebui să fiu îndurerat din cauza păcatului meu. Ar trebui să mă întreb: ‚Sunt eu, oare, profund convins de răutatea păcatului meu? Îl conștientizez eu la fel de rău și de amar după cum este cu adevărat? Crește convingerea mea despre păcat pe măsură ce înaintez în umblarea mea cu Cristos? Urăsc păcatul mai mult, pentru că este o ofensă la adresa Dumnezeului meu, pe care Îl iubesc, decât doar pentru că este devastator pentru sufletul meu? Mă îndurerează mai mult atunci când păcătuiesc decât atunci când sunt în necaz? Cu alte cuvinte, ce mă îndurerează mai mult, păcatul meu sau nenorocirea mea? Cum mi se par păcatele mele? Multe? Frecvente? Agravate? Sunt eu mai mult îndurerat de păcatele mele decât de ale altora? Acesta este semnul mântuirii. Adevărata credință, care mântuiește, Îl iubește pe Dumnezeu și urăște ceea ce urăște Dumnezeu, adică păcatul.

3. Adevărata smerenie. Adevărata credință manifestă smerenie adevărată. Acest fapt este, în mod evident, subliniat în predica de pe munte. Cei săraci cu duhul, cei care sunt flămânzi și însetați după neprihănire, aceia care, după cum se spune în Matei 18, sunt precum copiii, smeriți și dependenți, aceia care se leapădă de sine și își iau crucea ca să-L urmeze pe Cristos – Domnul îi primește pe aceia care vin cu un duh frânt și plin de pocăință. Iacov spunea că „El dă har celor smeriți.” Trebuie să venim înaintea Lui așa cum a făcut-o fiul risipitor. Adu-ți aminte ce a spus acesta în Luca 15, versetul 21: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Nu există mândrie în aceste cuvinte. Nu există aroganța acumulării religioase sau a împlinirii spirituale, ci doar smerenie autentică.

4. Dedicarea în a-L glorifica pe Dumnezeu. Adevărata credință, cea care aduce mântuirea, este dovedită și de dorința de a-L glorifica pe Dumnezeu. Orice am face, fie că mâncăm, fie că bem, suntem profund preocupați de gloria lui Dumnezeu. Facem ceea ce facem, pentru că vrem să-L glorificăm. O, bineînțeles, de multe ori eșuăm în a face aceste lucruri, dar viața noastră este îndreptată pe această direcție de a-L iubi pe Dumnezeu, a urî păcatul, către smerenie adevărată și lepădare de sine. Astfel, cunoscându-ne nevrednicia, să fim în totalitate devotați gloriei lui Dumnezeu.

5. Stăruința în rugăciune .Rugăciunea smerită, supusă și plină de credință este un semn al mântuirii. Strigăm „Ava, Tată” pentru că Duhul Lui, care este în noi, ne îndeamnă să o facem. Jonathan Edwards a ținut odată o predică intitulată Ipocriții sunt deficienți în slujba rugăciunii secrete. Ipocriții se pot ruga public, pentru că ceea ce urmăresc ei este să îi impresioneze pe cei din jur, dar sunt deficienți când este vorba de rugăciunea secretă. Un credincios adevărat are o viață de rugăciune personală, privată, în care caută comuniunea cu Dumnezeu.

6. Dragostea lipsită de egoism.Un alt semn al credinței mântuitoare este dragostea neegoistă. Ioan spunea: „Dacă nu-ți iubești aproapele, pe fratele tău, care este în nevoie, cum să credem că dragostea lui Dumnezeu locuiește în tine?” Iar în 1Ioan 3 el spune: „Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, iubești pe cei pe care El îi iubește. Și Îl iubim pe El și pe cei din jur ca răspuns la dragostea pe care El ne-a arătat-o.” Ioan 13 spune: „Prin aceasta va ști lumea că suntem ucenicii Lui, prin dragostea ce o avem unii pentru alții.”

7. Separarea de lume. Pavel le-a spus corintenilor că noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul care este de la Dumnezeu. Ioan enunță același lucru astfel: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Un credincios adevărat este separat de lume. Repet, noi eșuăm în aceste domenii, dar acestea sunt direcția vieții noastre. Nu suntem perfecți. Nu am ajuns încă acolo, dar Îl iubim pe Dumnezeu și vrem să Îl iubim mai mult. Urâm păcatul și vrem să îl urâm mai mult. Avem o smerenie autentică și o vrem amplificată. Suntem dedicați gloriei lui Dumnezeu. Avem o viață de rugăciune privată. Avem pentru cei din jur o dragoste care vine de la Dumnezeu și vrem să fim separați de lumea aceasta.

8. Creșterea spirituală. Dacă ești creștin adevărat, înseamnă ca ești în creștere. Asta înseamnă că devii din ce în ce mai mult ca și Cristos. Viața se dezvoltă. Dacă ești viu, vei crește. Nu există alternativă. Te vei îmbunătăți! Vei spori! Vei crește, pentru că Cel care a început această lucrare o va duce la bun sfârșit (Filipeni 1:6). Procesul va continua. Duhul te va purta de la un nivel al slavei la următorul. Privește-ți, deci, viața. Vezi creștere spirituală? Sesizezi scăderea frecvenței păcatului și mărirea standardului de neprihănire și umblare cu Dumnezeu? 9. Ascultarea Viață de ascultare. „Toate mlădițele în Mine vor aduce roadă”, spune Isus în Ioan 15. În Efeseni 2:10 Pavel spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Aceasta este ascultarea. Suntem mântuiți pentru ascultarea credinței. Privește la viața ta. Vezi toate aceste lucruri? Inclusiv dragostea neegoistă, separarea de lume, creșterea spirituală și ascultarea? Dacă da, acestea sunt dovezi ale adevăratei credințe mântuitoare.


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...Filmari -Foto -Sonorizari -Organizari Evenimente....Vezi aici!