Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Studii de cultura si civilizatie evreiasca -sarcina,nasterea si sterilitatea

Publicat la 2012-09-24 de Traian

În această primă lucrare vom vorbi despre perioada de sarcină și nașterea copiilor în cadrul familiilor evreiești anterior distrugerii totale din anul 135 e.n. a cetății Ierusalim/Yerușalayim, precum și rânduielile care trebuiau îndeplinite cu aceste ocazii: anunțarea tatălui, a celorlalți membri ai familiei și a apropiaților acesteia și, desigur, atribuirea numelor.

Prevederi pentru perioada de sarcină

Când vorbim despre societatea evreiască din vremurile biblice, trebuie să amintim un fapt care este bine cunoscut celor pasionați de studierea acesteia: evreii valorizau la cote maxime viața umană; acest fapt este vizibil nu numai din legislația mozaică, ci și din practica de fiecare zi. În consecință, nu este de mirare că evreicele gravide erau sfătuite să se ferească de tot ceea ce ar fi putut afecta sănătatea lor și a feților lor. Astfel, ele evitau băile prea calde, consumul de verdețuri sau de hrană sărată[2] și aici nu este vorba despre tabuuri pe care le-ar putea studia antropologia sau etnologia, ci de prevederi practice, care aveau menirea de a prezerva sănătatea în general și sarcina în special.Cu privire la sarcină și la dezvoltarea fetusului, David, regele-psalmist, ne dezvăluie că ea nu era rezultatul unei simple copulări, ci mai ales un cadou dumnezeiesc – fără ca aportul uman să fi fost ignorat:

13 Tu mi-ai întocmit rărunchii; Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele. 14 Te laud că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – și sufletul meu știe foarte bine aceasta.
15 Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc ascuns, când am fost țesut în adâncimile pământului.
16 Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.
Psalmii, 139:13-16.
[3]

Nașterea unui copil evreu, o bucurie cu fațete multiple

În vremurile biblice, nașterea unui copil în cadrul familiilor evreiești inducea mai multe sentimente, printre care prevala o bucurie care avea fațete multiple. Prima fațetă a bucuriei era determinată de conștientizarea faptul că au fost împlinite câteva rostiri biblice; a doua era marele eveniment al venirii pe lume a unui pui de om, motiv de încântare a familiei și a celor apropiați ei; iar a treia reflecta convingerea că oamenii pot „supraviețui” după moarte dacă au copii care să le ducă mai departe numele și amintirea. Acum, desigur că, pentru evreii trăitori în acele vremuri, aceste fațete alcătuiau un întreg.
Să examinăm, așadar, prima dintre fațetele bucuriei menționate mai sus, cea a rostirilor biblice despre naștere.
Prima poruncă pe care Sfintele Scripturi o menționează ca fiind adresată de Dumnezeu oamenilor apare în Genesa, 1:28:
Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”[4]

Acest imperativ nu este numai o poruncă, ci și un privilegiu și o binecuvântare, și în Biblie există mai multe istorioare legate de dorința de a îndeplini directiva aceasta. Atitudinea cuplurilor evreiești era una de genul: „Vrem copii, cât mai mulți copii, numeroși și sănătoși, care să fie lângă noi când îmbătrânim, cărora să le lăsăm moștenire bunurile noastre și să ne ducă numele mai departe”, și chiar cartea inaugurală a Bibliei, Genesa, descrie avatarurile bătrânului Avraham și vârstnica sa soție, Sarah, până când s-a născut Ițħaq, „fiul promisiunii”[5], sau încercările prin care trec Iacov și Rahela până ce vor avea copii.
Evreii considerau că aducerea pe lume a unui copil este un cadou dăruit lor de Dumnezeu. Astfel, versetul 3 din Psalmul 127 spune: „Fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată[6], iar următorul verset îi încredința pe evrei că fiii făcuți în tinerețe sunt „ca săgețile în mâna unui viteaz.”
Următorul psalm, 128, înfățișează o frumoasă metaforă în care soția care a adus pe lume mulți copii este asemenea unei „vițe roditoare”, iar copiii înșiși sunt „ca lăstarii de măslin împrejurul mesei”.[7]
Acum se ridică întrebarea cum se desfășura concret o naștere? Deși, desigur, toate cazurile de naștere difereau între ele, există, totuși, un set de acțiuni și rânduieli comune acestora.
Nu se cunoaște precis dacă femeia care urma să nască adopta o poziție ghemuită sau se culca în pat. În cartea Exodul, 1:16, se vorbește despre un obnayim, un anumit „scaun” de naștere, probabil de piatră, dar lipsește orice altă descriere a formei sale[8] și nici nu există dovezi că un asemenea scaun exista în fiecare așezare a evreilor, la îndemâna femeilor care urmau să nască.
În general, la naștere femeia era asistată de o moașă experimentată, dar existau și cazuri când femeia avea o naștere prematură sau departe de casă, și atunci înfrunta singură această încercare extrem de dureroasă.[9]
Cum își explicau evreii durerile nașterii? Explicația pe care ei o dădeau acestor dureri era extrasă din cartea primordiilor, Genesa. După căderea în păcat a cuplului primordial Adam și Eva, Dumnezeu a rostit câteva blesteme, printre care unul și la adresa femeii:

Femeii i-a zis: „Îți voi mări mult durerile nașterii; în durere vei naște copii. Dorința ta va fi pentru soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.[10]
Genesa, 3:16.
[11]

Așadar, sarcina prelungită și adesea riscantă a femeii, precum și durerile nașterii erau consecința căderii în păcat și a blestemului dumnezeiesc rostit cu ocazia acelui eveniment nefast.[12.
Și, într-adevăr, după cum spun M.C. Tenney, J.I. Packer și W. White, „durerile nașterii și strigătele unei femei pe cale să nască erau frecvente într-un sat evreiesc”. Într-o perioadă în care nu existau analgezice, aceste dureri erau grozave și unii dintre marii profeți, de genul lui Isaia și Ieremia, le-au preluat și întrebuințat în descrierea unor vremuri de dureri intense:

17 Ca o femeie însărcinată și gata să nască, care se zvârcolește și țipă în durerile ei, așa eram noi înaintea Ta, DOAMNE. 18 Am purtat în pântece copii, ne-am zvârcolit în dureri, dar am născut vânt. Mântuirea n-am adus-o pe pământ și nu i-am născut pe locuitorii lumii. Isaia, 26:17,18.[13]
Aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigașilor!“
Ieremia, 4:31.

Mai sus am amintit de moașe; ele erau femei cu experiență, care știau ce tip de asistență era necesar, nu doar pentru că în cea mai mare parte a cazurilor ele însele erau mame, și încă multipare, dar și pentru că asistaseră la multe nașteri în decursul vieții. În plus, dată fiind valoarea pe care Biblia evreiască o acordă fiecărei ființe umane, este de presupus că ele procedau la tot ceea ce era necesar pentru a salva atât viața mamei, cât și a pruncului, și aici nu ne referim numai la sfaturile pe care o moașă i le dădea femeii care năștea, ci și la încurajările și consolarea pe care le aducea prin vorbe. Astfel, atât în Genesa 35:17, cât și în I Samuel, 4:20, moașa spune femeii care se afla în durerile nașterii ,,Nu te teme, căci (…) ai un fiu!”
În altă ordine de idei, aceste două versete biblice mai au în comun încă două fapte: ambele mame au mai apucat să dea nume bebelușilor, iar apoi au murit din cauza unor complicații. Genesa, 38:28, înfățișează nașterea unui prunc care produce mamei sale o ruptură atât de semnificativă încât i se pune numele Pereț, „Ruptură”, „Spărtură”.
În cazul în care se nășteau gemeni, moașa avea ca însărcinare și desemnarea primului și celui de-al doilea născut, fapt important pentru stabilirea primogeniturii, cu tot ce presupunea acest statut.[14]
Să vedem puțin care era tratamentul aplicat nou-născutului. Autorii americani sus-amintiți scriu:
În epoca biblică, bebelușul nu-și începea viața într-un mediu spi­talicesc steril. El se năștea în general în casă, în condiții sanitare pre­care. Uneori se năștea pe pământ, sau în aceeași încăpere cu animale­le. Apa întrebuințată pentru a-1 curați era adesea poluată, iar ceea ce se folosea în chip de scutece era spălat în această apă impură. Muște purtătoare de boli și alte insecte zburau prin jur. Se poate presupune că grajdul în care S-a născut Isus nu era mai rău decât anumite case din Betleem.[15]
Desigur că în asemenea medii mortalitatea infantilă era foarte ridicată, atingând chiar 90% din cazuri[16], așa că, după ce tăia și înnoda cordonul ombilical, moașa executa anumite proceduri care se presupunea că măresc șansele de supraviețuire ale nou-născutului: concret, ea lua bebelușul, îl îmbăia apoi îi freca trupul cu sare și cu ulei[17], după care îl înfășa strâns peste scutece, îl dădea mamei și o sfătuia să repete procedura tot la șapte zile până ce copilul îm­plinea 40 de zile. Înfășurarea strânsă cu feși înguste de 10-12 centimetri și lungi de 5-6 metri se făcea datorită convingerii existente că în acest fel membrele copilașului vor crește drepte și viguroase.[18]
Ultima acțiune pe care o mai făcea moașa era aceea de a anunța tatăl despre nașterea bebelușului său, dacă acesta era la lucru[19], precum și vecinii familiei. Pentru părinții israeliți, vestea nașterii unui copil era o realmente o „bună-vestire”.[20]
Ajunși în acest punct, trebuie să precizăm că, deși o familie evreiască se bucura de venirea în lume a bebelușilor, totuși nașterea băieților era mai de dorit decât a fetelor[21], datorită motivelor economic și militar. Mai concret, băieții urmau să rămână în casă, să muncească din greu – ceea ce, mai ales pentru o societate agrară, era un fapt semnificativ – urmau să aducă soții și să aibă copii care vor spori averea familiei și, în plus, în vremuri zbuciumate, „omul care-și umpluse tolba de săgeți cu fii și avea vorbe cu vrăjmașii săi la poartă urma să nu fie dat de rușine”, pentru a parafraza Psalmii, 127:5.
În ceea ce le privește pe fete, ele rămâneau în casă doar până la măritiș, ajutând cu ce se putea, după care se măritau, iar tații lor primeau forma de compensare denumită mohar, despre care vom avea ocazia să vorbim mai târziu.
Un ultim amănunt: viața deosebit de grea din acele vremuri, dimpreună cu excesele, accidentele sau bolile care interveneau puteau duce la nașterea de copii cu handicapuri sau dizabilități fizice.
Dacă descindeau din neamul preoțesc, la maturitate acești copii nu puteau sluji ca preoți. În cartea Leviticul era stipulat faptul că anumite metehne interziceau accesul la preoție, fiind considerate o impuritate specială:

16 Domnul i-a zis din nou lui Moise:
17 „Spune-i lui Aaron: «Nici un bărbat dintre urmașii tăi din generațiile viitoare care va avea o meteahnă să nu se apropie să aducă mâncarea Dumnezeului său.
18 Nici unul care va avea vreo meteahnă să nu se apropie, nici unul care va fi orb, șchiop, care va avea fața mutilată sau un mădular mai lung,
19 nici unul care va avea piciorul rupt sau mâna ruptă,
20 care va fi cocoșat sau pitic, care va avea un defect la ochi, care va avea râie sau răni pe piele sau ale cărui boașe nu vor fi întregi[22].
21 Nici unul dintre urmașii preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă nu va putea să se apropie ca să aducă Domnului jertfe mistuite de foc; cine are o meteahnă nu se poate apropia ca să aducă mâncarea Dumnezeului său.
22 El va putea totuși mânca din pâinea Dumnezeului său, atât din cea preasfântă, cât și din cea sfântă.
23  Însă nu va avea voie să se apropie de draperia despărțitoare4 sau de altar, fiindcă are o meteahnă; să nu-Mi profaneze locurile Mele sfinte, pentru că Eu sunt Domnul Care le sfințesc.»“
24 Astfel, Moise a spus toate aceste cuvinte lui Aaron, fiilor acestuia și tuturor israeliților. Leviticul, 21:16-24[23].

Numirea bebelușului

Sfintele Scripturi nu precizează în ce moment sau în ce zi trebuia ca bebelușului să i se dea nume. Mai sus am văzut că cele două mame muribunde au apucat să dea nume copiilor chiar în ziua nașterii micuților[24], dar în timpurile celui de-al doilea Templu sau, mai concret, în perioada Noului Testament, copilului i se dădea numele în ziua a opta, atunci când băiețeii erau circumciși[25].
Important în actul denumirii bebelușului nu era atât ziua când i se dădea un nume, ci semnificația pe care o avea numele respectiv. Tradiția evreiască considera că atribuirea unui nume, actul denumirii, are o valoare esențială[26] și, cunoscând numele unei persoane, cunoști esența sa, sau măcar atributele sale caracteristice. Genesa, 2:19,20, ne revelează faptul că primul lucru săvârșit de Adam a fost acela de a da nume păsărilor și animalelor create de Atoate-ziditorul, iar în următorul capitol omul dă nume și soției sale: ea nu mai este ișah, „femeie”, ci devine Ħavah sau Eva, „Cauzatoarea vieții”. „Majoritatea numelor din Biblie sunt teoforice, adică se adăuga un nume divin unui substantiv sau unui verb pentru a face o propoziție completă”[27], ne asigură autorii americani sus-menționați. Astfel, se dădeau adesea nume care conțineau particula Yah (Obadiyah, Adoniyah, Yehoșua, românizat Iosua) sau El: Israel, Michael, Daniel etc. Eliyah, care, românizat, este Ilie, care semnifică „Dumnezeul meu este Yah (DOMNUL)” este un nume care conține două particule care desemnează Divinitatea.
Cu certitudine, alegerea numelor pentru copii nu era limitată de posibilitățile de a introduce în ele particulele Yah sau El, ci această alegere era determinată și de circumstanțele în care avusese loc zămislirea sau nașterea. Astfel, Ițħaq, „Râset”, primește nume datorită râsetului mamei sale, Șimeon „aude”, Levi „alipește”, iar Yosef, „Adaos”, dezvăluie dorința mamei sale de a mai avea copii.
Alte evreice aleg nume preluate din natură: Deborah ar putea indica dorința mamei de a avea o fiică activă ca o albină, Tamar trimite spre palmier, iar profetul Iona amintește de porumbel.
Mai merită precizat aici că numele date copiilor evrei erau unice, ele nu repetau numele vreunui bunic decedat. Genealogiile biblice, care pot fi studiate cu câștig egal de către științele auxiliare ale istoriei, de către antropologie și teologie, arată că, de pildă, în arborele genealogic al regelui David, „iubitul”, nici unul din cei 21 de regi ai lui Iuda nu are un nume pe care să-l fi avut vreun strămoș de-al său.[28]
În ceea ce privește numele copilului, acesta era ales, în general, de unul dintre cei doi părinți, dar și rude sau apropiați ai familiei puteau veni cu sugestii.
Ce se întâmpla atunci când un nume era mai „la modă” decât altele și era atribuit mai multor copii. O lectură a Bibliei evreiești ne arată că cel puțin o duzină de bărbați menționați se numeau Obadia, „Slujitor al lui Yah”. Cum puteau fi aceștia distinși între ei?...
Poate că aceasta ar fi fost o problemă pentru individualismul postmodernist, dar nu pentru iudaismul antic, care valoriza familia la cote maxime și în moduri pe care civilizația euroatlantică pare să le fi dat uitării. Astfel, nu exista un Obadia care să viețuiască singur, ci exista un Obadia care era membru într-o familie, un Obadia care era fiu al unui tată integrat în comunitate și cunoscut de aceasta. De-aceea, copilul era Obadia ben Daniel, de exemplu, adică Obadia, fiul lui Daniel. Aruncând o privire în Cartea Întâi a Regilor, versetul 8 din capitolul 22, vedem, de pildă, că profetul Mica era Micaiah ben Imlah, unde ben semnifică „fiu”.
Și, în sfârșit, uneori oamenii erau distinși după numele așezării din care proveneau; astfel, tatăl lui David era cunoscut drept „Isai, betleemitul” (I Samuel, l6:l), iar gigantul pe care l-a omorât David era „Goliat din Gat” (I Samuel, l7:4).[29]

Despre cuplurile sterile

După cum am scris mai sus, ultima fațetă a bucuriei aduse în mijlocul familiei evreiești de nașterea unui copil erau șlefuită de convingerea că, având copii care să le ducă mai departe numele și amintirea, părinții săi vor „supraviețui” după moarte. Dar cum stăteau lucrurile dacă un cuplu nu avea copii? Ce imagine aveau despre sine, despre viață, cum considerau că îi vede Dumnezeu și cum îi vedeau ceilalți? Fundamentul tuturor răspunsurilor care vor fi date acestor întrebări este prezentat într-o frază percutantă: israeliții vremurilor biblice aveau convingerea că YHWH, Zeul suprem, Se implică activ în toate treburile omenești și binecuvântează femeile ascultătoare de El cu mulți copii și invers, blestemă femeile neascultătoare de El cu sterilitate.[30]
Indubitabil, pentru cititorii contemporani această afirmație este dură; cu toate acestea, rolul pe care ni-l asumăm în acest demers nu este acela de a îndulci concepțiile susținute în acele vremuri, ci acela de a încerca să aruncăm o punte peste spațiu, timp și cultură, în așa fel încât cititorii de acum și de aici să înțeleagă concepțiile de atunci și de acolo în cadrul lor și cât mai obiectiv.
Nutrind convingerea de mai sus, evreii nu se sforțau să justifice acțiunile lui Dumnezeu și să elaboreze vreo teodicee, dar, după cum vom vedea mai târziu, își dădeau toate silințele să schimbe starea de lucruri.
Într-un cuplu lipsit de copii, frământările care încercau sufletele celor doi erau multiple. Mai întâi de toate, se credea că soția era cea care ar fi neroditoare și incapabilă de a naște un fiu pentru soțul ei, și dacă Dumnezeu binecuvânta credincioșia față de El cu progenituri și pedepsea păcatul cu sterilitate, atunci sufletul soției se chinuia, ea fiind „suspectă din punct de vedere spiri­tual, dezonorată din punct de vedere social și deprimată din punct de vedere psihologic.”[31]
Pe deasupra profundei mâhniri a soției, existau și alte gânduri torționare: cuplul cugeta la perspectiva unei vieți de infertilitate, la o îmbătrânire lipsită de culoarea și sprijinul acordat de un copil, la inexistența unui moștenitor căruia să-i fie transmise bunurile și averile familiei și la absența unor urmași. Ultima perspectivă, și poate cea mai întunecată, este transpunerea în formă negativă a afirmației făcute mai sus că, având copii care să le ducă mai departe numele și amintirea, părinții săi vor „supraviețui” după moarte, transpunere care rezultă că absența copiilor într-o familie, cauzată de sterilitate, urma să ducă la stingerea numelui și alunecarea familiei în uitare; or, din cele mai vechi timpuri atât evreii[32], cât și populațiile înconjurătoare priveau această stingere a numelui ca fiind un adevărat dezastru.
Astfel, redăm mai jos câteva rostiri biblice exemplificative pentru groaza indusă de ideea stingerii numelui și ștergerea amintirii oamenilor din lume:

18 Să nu existe printre voi nici un bărbat sau femeie, nici un clan și nici o seminție a căror inimă să se întoarcă astăzi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ducându-se să slujească zeilor acestor neamuri. Să nu existe la voi nici o rădăcină care produce otravă sau amărăciune. 19 Dacă cineva care a auzit cuvintele acestui jurământ, va invoca o binecuvântare asupra lui însuși, zicând în inima lui: „Voi avea pace, chiar dacă mi-aș urma pornirile minții mele, adăugând beția la sete!”[33],
20
 pe acela Domnul nu va mai dori să-l ierte. Mânia și gelozia Domnului se va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub cer.
21 El îl va despărți de toate semințiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot ce este scris în această Carte a Legii.
Deuteronomul, 29:18-21.

 21 Jură-mi pe Domnul dar că nu îi vei stârpi pe urmașii mei după mine și că nu îmi vei șterge numele din familia tatălui meu[34].Întâia carte a lui Samuel, 24:21.

4 Când femeia din Tekoa a ajuns[35] la rege, a căzut cu fața la pământ și i s-a închinat. Ea i-a zis:
– Ajută-mă, o, rege.
5 – Ce necaz ai? a întrebat-o regele.
– Sunt o femeie văduvă, i-a răspuns femeia. Soțul meu a murit. 6 Slujitoarea ta mai avea doi fii care, într-o zi, se băteau pe câmp și nu era nimeni acolo care să-i despartă, astfel că unul l-a lovit pe celălalt și l-a omorât.
7 Acum, tot clanul s-a ridicat împotriva slujitoarei tale, spunându-i: „Predă-ni-l pe cel care și-a ucis fratele, ca să-l omorâm, căci i-a luat viața fratelui său. Îl vom nimici și pe moștenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas, lăsându-l pe soțul meu fără nume și fără moștenitor pe pământ.
A doua carte a lui Samuel, 14:4-7.[36]
Prin urmare, o dată ce un cuplu conștientiza incapacitatea de a avea copii care să fie urmași și moștenitori, ei simțeau asupra lor o povară imensă, denumită chiar „moarte”.
Începutul capitolului 30 din cartea Genesa prezintă un dialog paradigmatic.
1 Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut nici un copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora sa și i-a zis lui Iacov:
- Dă-mi copii, altfel voi muri!
2 Iacov s-a mâniat pe Rahela și i-a răspuns:
- Sunt eu în locul lui Dumnezeu, Care te-a oprit să ai copii?
Genesa, 30:1,2.

Un cititor neavizat ar fi tentat să creadă că în Rahela se oploșiseră sentimente amestecate, de invidie pe sora ei cea fertilă, de oboseală pricinuită de așteptarea de a avea copii, de mâhnire și surescitare, un amalgam care o fac să reacționeze exagerat și disproporționat și să profereze amenințări cu moartea, total nefundamentate în realitate. Totuși, citind rândurile de mai sus prin lentilele culturii respective, așa cum reiese din groaza indusă de ideea stingerii numelui și ștergerea amintirii oamenilor din lume, înțelegem că nu este deloc o exagerare din partea ei.
Care erau „leacurile” la care recurgeau israeliții din antichitate pentru a tămădui lipsa rodniciei? Acestea ar putea fi încadrate în patru categorii: spirituale, magice, legale. Le vom aborda pe rând.
În primul rând, existau „leacurile” spirituale. Raționamentul era următorul: dacă sterilitatea era pedeapsa divină pentru un păcat, atunci soluția trebuia să fie îndreptarea morală și reparația acelui păcat.
Se întâmpla ca un cuplu steril să-și petreacă o mare parte din timp examinând greșelile trecute ca să găsească printre ele un păcat nemăr­turisit. Cu lacrimi în ochi, soția se pocăia de toate păcatele ei con­știente. Apoi soțul aducea o jertfă potrivită pentru ispășirea oricărui păcat „inconștient” (Lev. 4:2). Sterilitatea devenea tema esențială a ru­găciunilor cuplului. Iată de exemplu cum L-a rugat Isaac pe Domnul să îngăduie soției lui să aibă un copil (Gen. 25:21). Ana a plâns înaintea Domnului și I-a promis că dacă îi va da un fiu, îl va consacra în sluj­ba Sa (l. Sam. l:ll).[37]
Desigur, uneori Dumnezeu intervenea în mod miraculos, fapt care-l face pe psalmist să exclame:
4 Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile, mai presus de ceruri este slava Lui. 5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Ce tronează din înălțime
6 și totuși Se apleacă privind spre ceruri și spre pământ?
7 El îl ridică din pulbere pe cel sărman și îl înalță din gunoi pe cel nevoiaș,
8 ca să-l așeze la un loc cu cei de neam ales, cu cei de neam ales din poporul Său.
9 El îi dă celei sterpe o familie, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudați-L pe Domnul![38]
Psalmii, 113:4-9.

Comentând despre sterilitatea inițială a Saraiei, Rebecăi și Rahelei, cele trei matriarhe ale poporului Israel[39], conglăsuim și noi în armonie cu o concluzie trasă în articolul „Barren, barrenness”
Sterilitatea acestor mame ale națiunii israelite este semnificativă prin faptul că, în cele din urmă, capacitatea de a zămisli copii este un semn al harului și al favorii lui Dumnezeu față de poporul Său ales.[40]
În aceeași sferă a spiritualității, dar printr-o închinare adusă altor zeități decât Yahweh, se încadrează și cultul zeiței sumeriene Inanna și a lui Dumuzi, paredrul său, zeul-păstor, care ajunseseră să fie cunoscuți sub numele de Iștar/Aștoreth/Astarteea, respectiv Tamuz. În conformitate cu cartea profetului Ieremia, 7:18 și 44:17-19, unele evreice frământau aluat pentru turte, apoi aduceau libații de băutură și ardeau tămâie înaintea „reginei cerului”, ca ofrande aduse zeiței care cumula atributele dragostei sexuale, maternității și fertilității, iar profetul Ezechiel menționează despre bocirea ritualică în onoarea lui Tamuz.[41]
În al doilea rând, cuplurile sterpe apelau la leacuri „magice”. În Genesa, 30:14-16, Rahela a cerut surorii sale Lea să-i dea mandragore, plante mici, perene, cu rădăcină și boabe comestibile, dar existau și alte plante sau poțiuni despre care se credea că favorizează fertilitatea.
Tot în categoria magică se situează și utilizarea figurinelor de lut care reprezentau femei însărcinate: femeile sterile la păstrau în preajma lor și le atingeau, nădăjduind că aceste gesturi le vor ajuta să rămână gravide, practicând, așadar, un tip de magie pe care James George Frazer l-a denumit „magie simpatetică de tip homeopatic sau imitativ”.[42] Unele dintre aceste figurine sau alte amulete care ar fi avut aceleași efecte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice moderne din Israel.[43]
În al treilea rând, sterilitatea și efectele sale pe plan social, o anume cvasi-ostracizare, puteau fi rezolvate prin apelarea la mijloace legale. Aceeași carte a primordiilor, Genesa, menționează posibilitatea adoptării unei persoane mature (Genesa, 15:2), recurgerea la adopția unui bebeluș preluat de la o mamă-surogat (Genesa, 16:1-4). Dacă după această adopție cuplul reușea să aibă un copil, acesta devenea „primul-născut”, iar cel adoptat trecea pe plan secund, după cum atestă și relatarea din Genesa, 21:1-21 și 25:5,6.
În cazurile când un bărbat murea fără un moștenitor, exista ibum, străvechea instituție a leviratului:

5 Dacă frații locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soția celui mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soțului ei trebuie să intre la ea[44] și să se căsătorească cu ea, împlinindu-și astfel datoria de cumnat față de aceasta.
6 Întâiul născut pe care ea îl va naște, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se piardă numele în Israel.[45]
7 Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soția fratelui lui, atunci ea să se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porțile cetății și să le spună: „Cumnatul meu nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel și nu dorește să-și împlinească datoria de cumnat.”
8 Cei din sfatul bătrânilor cetății să-l cheme la ei și să-i vorbească. Dacă el refuză în continuare să se căsătorească cu ea,
9 cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din picior, să-l scuipe în față și să-i spună: „Astfel se face bărbatului care nu vrea să ridice un moștenitor fratelui său.”
10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca „familia celui descălțat”.
Deuteronom, 25:5-10.
[46]

Și, ca un caz final și aparte, care viza fiicele lui Țelofħad, s-a ajuns la un compromis „în care fiicele și soții lor au fost custozi temporari ai averilor casei părintești până când un nepot a putut moșteni oficial pământul lor (Num. 36:2-12; Ios. 17:3-6).”[47]
Acest eseu s-a dorit o privire de ansamblu asupra sarcinii, nașterii și sterilității în iudaismul vremurilor biblice, dar nădăjduim că am putut comunica și o parte, cât de infimă, din așteptările, speranțele și bucuriile sau visurile destrămate și mâhnirile familiilor trăitoare atunci și acolo, pentru că, în definitiv, în toiul planurilor, a pregătirilor, a rânduielilor și dincolo de acestea toate, palpita viața, cu bunele și cu relele sale.


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR CONFECTII BARBATI...Vezi aici!