Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Un premergător și un predicator cu o predică necesară secolului XXI

Publicat la 2012-08-01 de Traian

În 21octombrie 2002, Billy Graham a avut o cruciadă de evanghelizare în Dallas, Texas. O mulțime record de 82000 de oameni au venit să-l asculte. Partea muzicală a fost susținută de Michael W. Smith, Jars of Clay, Kirk Franklin și dc Talk. Apoi, când a venit momentul ca Billy Graham să vorbească, el a fost introdus de fostul președinte al SUA George Bush.  Ce compliment extraordinar pentru Billy Graham și pentru credincioșia lui în predicarea Evangheliei.

Dacă Domnul Isus ar fi trebuit să predice pe stadionul de fotbal din Dallas, Texas, pe cine am aștepta ca să-I facă introducerea. Am putea fi siguri că oamenii nu l-ar pune în topul listei lor pe Ioan Botezătorul. Într-un anumit sens, am putea spune că misiunea vieții lui Ioan Botezătorul  a fost să-L introducă pe Isus ca Mesia promis al lui Dumnezeu. Dar cine s-ar fi gândit că Dumnezeu va alege un om întocmai ca Ioan pentru această slujbă? El era ‘un om al pustiei’, care din copilărie a crescut în deșert: „Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.” (Luca 1:80).

Premergătorul

Ioan Botezătorul era cu șase luni mai vârstnic decât verișorul său, Isus (Luca 1:26-36).  Parohia sa neobișnuită fiind pustia Iudeii- o regiune aridă care se întindea de la Ierusalim până la Iordan. Lucrarea pregătitoare a lui Ioan Botezătorul fusese profețită de Isaia, cu mai bine de 500 de ani în urmă (Isaia 40:3-5).
Era o normalitatea în vremea Domnului Isus ca să fie anumiți premergători care să preceadă venirea unor persoane importante cu scopul de a le pregăti calea. De exemplu, când un împărat urma să viziteze un oraș din imperiul său, emisarii lui mergeau înaintea lui pentru a-i anunța vizita. Ei se asigurau că orașul era în condiții bune încât să-l poată primi. Uneorii slujitorii lui chiar trebuiau să construiască anumite drumuri sau să îndepărteze orice denivelare pentru ca împăratul să poată ajunge confortabil la destinație. Ioan L-a precedat pe Isus în nașterea lui, în apariția lui publică, dar și în moartea lui. Heraldul proclama venirea regelui tuturor celor care-l ascultau.

Predicatorul

Între Maleahi și Matei au trecut 400 de ani de întunecime fără lumină dumnezeiască. Patru sute de ani de tăcere fără o voce profetică. Și deodată, dramatic, neașteptat, apare un om ciudat pe nume Ioan care este ca o lumină pe cerul întunecat al spiritualității evreilor. Măreția lui Ioan nu poate fi pusă la îndoială. Fiecare din cele patru Evanghelii începe cu anumite amănunte despre lucrarea lui Ioan Botezătorul. Domnul Isus Însuși a vorbit despre Ioan: „Adevărat vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul…” (Matei 11:11). Ioan era mai mare decât Noe, Avraam, Isaac, Iacov sau Iosif; mai mare decât Moise, Ilie, David, Daniel sau decât oricare alt mare om al Vechiului Testament. El a fost mai mare decât oricare dintre împărații, filosofii sau liderii militari ai istoriei.

Ioan era un nume obișnuit în timpurile Noului Testament și este forma greacă a ebraicului Johanan (2Împărați 25:23) care înseamnă „Yahweh este grațios”. Botezătorul era un epitet dat lui Ioan datorită faptului că îi chema pe oameni la botezul pocăinței (Marcu 1:4).  Ioan a fost numit de Dumnezeu Însuși și pus deoparte încă din pântecele mamei sale (Luca 1:15, 16).
Ioan a fost heraldul Domnului Isus. El a fost cel care a proclamat cu putere venirea Regelui. El și-a știut bine poziția și menirea lui. El niciodată nu a râvnit sau acceptat onoare pentru el însuși, ci dorea ca Mesia să crească, iar el să se micșoreze (Ioan 3:30). El nu a căutat avantaje pământești sau aplaudele oamenilor. Când au venit preoții și leviții din Ierusalim ca să-l întrebe cu privire la identitatea sa, Ioan a răspuns: „Nu sunt eu Hristosul” (Ioan 1:19-20). Când ei au insistat însă să afle cine este, el le-a răspuns: „Eu, a zis el, sunt glasul celui ce strigă în pustie: `Neteziți calea Domnului cum a zis proorocul Isaia.” (Ioan 1:23).

Întrebarea adresată lui Ioan dacă nu cumva este el Ilie arată câteva elemente importante din gândirea evreiască din acea vreme. La fiecare ceremonie de Paște evreiesc (chiar și astăzi) se obișnuia ca un pahar să fie rezervat la masă pentru Ilie. La tăierea împrejur a unui băiat iudeu era plasat un scaun pentru Ilie. Anticiparea era aceasta, dacă Ilie va apărea și se va așeza pe scaun sau va bea din pahar atunci Mesia va veni. Credința aceasta se baza pe Maleahi 4:5-6. Așa după cum Ioan însuși mărturisea, nu era el Ilie în sensul literal. Însă el era cu adevărat Ilie pe care prorocul Maleahi a prezis că va veni (Maleahi 4:5-6). Ilie cel pe care îl așteptau evreii nu era același cu cel din planul lui Dumnezeu: „…Isus le-a zis: …vă spun că Ilie a și venit, și ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut…” (Matei 17:11-13).
 
Predica

Mesajul lui nu era poleit cu vorbe măgulitoare, ci tranșant și la subiect. Nu se grăbea să-i primească pe toți cei care veneau la el, ci îi filtra în lumina Duhului Sfânt. Acesta a fost omul pe care Dumnezeu l-a ales să facă introducerea la marea lucrarea a Mântuitorului. Indiferent ce ar gândi unii despre Ioan, nimeni nu poate nega succesul lui. Mesajul lui a avut un mare impact asupra multora, după cum îngerul îi spusese cu 30 de ani în urmă lui Zaharia (Luca 1:15-16). Chiar și un om ca Irod a ezitat să-l rănească pe Ioan. Pe de-o parte Irod avea frică de mulțimi, deoarece aceștia îl repectau pe Ioan (Matei 14:5), dar pe de altă parte, Irod însuși se temea de Ioan (Marcu 6:20). Deși Ioan din câte se pare nu a călătorit, aflăm din Cuvânt că el avea ucenici chiar și în Efes (Faptele Apostolilor 18:24-26, Faptele Apostolilor 19:1-7) .

 

Mesajul lui Ioan: „Pocăiți-vă căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2) era un anunț că Împăratul era aproape de apariția Lui. Înțelesul pocăinței în cadrul iudaismului era acela de schimbare a atitudinii omului față de Dumnezeu lucru care rezulta într-o reformă morală și religioasă a conduitei indivizilor. Marele învățat evreu din evul mediu Maimonides definea pocăința: „Ce este pocăința? Pocăință înseamnă că păcătosul își abandonează păcatul, îl scoate afară din gândurile lui și își stabilește pe deplin în mintea lui că nu îl va mai repeta.”
Știrea că Hristosul va apare în curând era deasemenea și o provocare pentru liderii religioși (Matei 3:7-10). Scopul lui Hristos era să „mântuiască poporul de păcatele sale” (Matei 1:21). Pentru aceasta era însă necesar ca oamenii să-și recunoască păcatele. Dacă oamenii persistau în păcatele lor  atunci venirea lui Mesia va fi spre osânda lor și nu spre mântuirea lor.

Predicarea lui Ioan era o chemare la pocăință. Dar ce este pocăința? Cuvântul pocăință vine de la grecescul metanoia și înseamnă „schimbare în gândire și transpunere în practică a acestei gândiri”. Ioan nu se mulțumea cu regretul sau cu remușcarea; el cerea roade corespunzătoare pocăinței (Matei 3:8). Trebuiau să existe dovezi ale unei gândiri schimbate.
Ioan i-a chemat pe oameni la „roade vrednice de pocăința lor”. Mesajul lui nu a fost doar unul negativ, ci a fost și o provocare pozitivă adresată oamenilor cu scopul ca aceștia să se apropie de standardele morale ale lui Dumnezeu. El nu doar i-a acuzat pe oameni de ceea ce făceau, ci el le-a și arătat cum ei pot fi ceea ce Dumnezeu așteaptă de la ei. El nu doar i-a condamnat pe oameni pentru ceea ce erau, ci i-a și provocat să fie ceea ce Dumnezeu a planificat pentru ei. El nu s-a mulțumit să arate întunericul cu degetul, ci a aprins și o lumină. Se poate vedea și astăzi că Biserica de multe ori a fost ocupată să le spună oamenilor ce să nu facă, și prea puțin s-a ocupat să le spună acestora ce să facă.

Ioan a propovăduit nu numai pocăința, ci și botezul pocăinței (Marcu 1:4). Botezul era un rit comun evreilor din primul și al doilea secol dar numai în conexiune cu prozeliții dintre neamuri. Dacă cineva din mediul păgân dorea să devină un fiu al lui Israel, el trebuia să îndeplinească atunci trei criterii: 1)circumcizia (dacă era bărbat), 2)botezul prin cufundare în prezența a trei martori și 3)jertfa adusă la Templu. Însă Ioan a propovăduit un botez nu doar pentru păgâni, ci și pentru cei care se lăudau că făceau parte din spița genealogică a lui Avraam (Matei 3:9).

Matei era un evreu și a scris pentru o audiență evreiască. El a subliniat reacția lui Ioan față de liderii religioși contemporani lui. Prin Duhul Sfânt el a realiat că unii nu s-au pocăit cu adevărat ci ei erau doar niște ipocriți, erau ca o cutie de conservă frumoasă în exterior dar cu putreziciune în interior. Fariseii erau tradiționaliștii acelor vremuri, în timp ce saducheii erau mai liberali. Bogații saduchei erau la cârma „afacerilor din templul” pe care l-a curățat Isus.

Ioan i-a numit „pui de năpârci”. Năpârcile acestea erau mici însă foarte otrăvitoare. Ele erau și mai periculoase din cauza faptului că atunci când nu se deplasau dădeau impresia că sunt niște ramuri sau niște lemne subțiri pentru foc. Aceasta este exact ceea ce i s-a întâmplat lui Pavel pe insula Malta când a strâns lemne pentru foc (Faptele Apostolilor 28:1-6). La fel cum năpârcile erau periculoase din cauza impresiei false pe care o dădeau tot așa și liderii religioși erau periculoși prin masca pe care o purtau.

„Pui de năpârci de ce fugiți de mânia viitoare?” În vremea aceea din cauza căldurii foarte mari, păioasele care creșteau lângă râul Iordan se aprindeau și lua foc. Năpârcile care trăiau în acea zonă a păioaselor pentru a scăpa de mânia focului fugeau repede în râul Ioardan. Însă se pune o întrebare. Când se reîntorceau din apă, ce ieșeau: pește sau năpârcă? Bineînțeles că năpârcă. Natura nu i se schimba deloc. În acelaș mod fariseii și saducheii credeau că pot fugi de mânia focului viitor  îmbăindu-se în râul Iordan. Ioan însă știa că atunci când oamenii aceștia vor ieși din apă vor avea tot natură de viperă și nu de altceva.

Concluzii

Ioan n-ar rezista nici șase săptămâni pe străzile unui oraș modern de astăzi. Ar fi aruncat la închisoare sau într-o casă de nebuni, fiindcă s-ar ridica împotriva păcatului și nu și-ar ținea gura. Evangheliștii de astăzi sunt pregătiți să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în față să capete niște broșuri. Un așa creștinism ușor fără pocăință și reverență, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Ioan Botezătorul n-a făcut minuni- adică n-a existat nici un puhoi de oameni care să curgă spre el și să-l vadă cum vindecă. Dar a provocat nivelul spiritual al unei națiuni întregi.

Ioan Botezătorul a fost un om cu un mesaj sub ungerea puterii Duhului. Mulțimile au auzit strigătul lui: „Pocăiți-vă!”. Astăzi suntem într-o molimă în care predicatorii au mai multă grijă să aibe capetele pline, decât să aibe inimile cu foc.
Ioan este predicatorul care ne cheamă pe fiecare dintre noi la o pocăință mai adâncă și mai reală. Adevărata pocăință nu valorează absolut nimic, dacă se rezumă doar la câteva lacrimi, un oftat de regret și puțină spaimă. Noi trebuie să ne lăsăm de păcatele noastre pășind pe calea nouă și curată a sfințeniei.

Stroia Marius Daniel, Biserica Baptistă nr. 1 Zalău


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MONITOARE, SERVICE, CALCULATOARE...Vezi aici!