Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Cele zece porunci

Publicat la 2012-07-18 de Traian

1. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine

Prin această primă poruncă Dumnezeu cere omului să I se închine, Lui singur. Nu numai cei care se închină la soare, la lună și la stele calcă această poruncă: ci fiecare dintre noi o călcăm când dăm altui lucru sau altei persoane decât Lui Dumnezeu primul loc în gândurile sau în afecțiunile noastre. Adeseori poate fi vorba de un sport, care ne acaparează, sau o ocupație care ne pasionează, o ambiție egoistă, o persoană din care facem un idol... Poate că adorăm un dumnezeu din aur sau din argint, sub forma unui plasament sigur în bancă, sau un dumnezeu din lemn sau din piatră, în formă de proprietăți și avuții, care ne acaparează. Nici unul din aceste lucruri nu este rău prin el însuși; devine însă rău când noi îi acordăm în viața noastră locul care aparține numai lui Dumnezeu. Rădăcina păcatului constă în faptul de a ne pune în valoare pe noi înșine în detrimentul lui Dumnezeu. Ceea ce se spune despre englez că este un „self-made man”, adică cel ce se adoră pe sine însuși, este adevărat pentru toți oamenii. A păzi prima poruncă, după cum a spus Isus, înseamnă „a iubi pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” (Luca 10:27); voia Lui să ne fie călăuză și gloria Lui, țintă. El să fie Cel dintâi în gândurile, vorbele și faptele noastre; în muncă, în timpul nostru liber; în prietenie și în folosința banilor, a timpului și talentelor noastre. Nici un om n-a ascultat de această poruncă, afară de Isus din Nazaret.

2. Să nu-ți faci chip cioplit

Prima poruncă privește obiectul adorației noastre, a doua se referă la felul de a ne închina. Prima poruncă proclamă că Dumnezeu este unic: a doua că El este duh. În cea dintâi Dumnezeu cere adorația noastră exclusivă, în a doua o închinare sinceră și spirituală. Căci „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4:24). Poate că mâinile noastre n-au modelat niciodată vreun chip de idol de metal, dar cât sunt de necurate gândurile ce le purtăm în noi? Apoi deși această poruncă nu interzice formele exterioare de închinare, ea ne obligă la o totală sinceritate. Poate că mergem la Biserică, dar ne închinăm, cu adevărat? Poate că citim Biblia, dar L-am lăsat oare pe Dumnezeu, să ne vorbească prin ea, și apoi, am făcut noi ce am promis să facem? Nu folosește la nimic să-L cinstim pe Dumnezeu, cu buzele, dacă inimile noastre sunt departe de El (Isaia 29:13 citat în Marcu 7:6). Acesta este păcatul fariseului și idolatrului. A pune preț pe riturile exterioare ale religiei fără sinceritate, înseamnă a-ți bate joc de Dumnezeu.

3. Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău

Numele lui Dumnezeu reprezintă Persoana Lui. În Biblie sunt texte care ne poruncesc să-I cinstim Numele, iar în rugăciunea Lui (Tatăl nostru), Domnul Isus ne învață să ne rugăm pentru ca Numele Lui să fie sfințit (Matei 6:9și Luca 11:2). Numele Lui cel sfânt poate fi profanat prin ușurătatea limbajului nostru, și din când în când ar fi bine să ne revizuim vocabularul. Dar a lua în deșert Numele Domnului nu-i numai o problemă de cuvinte, ci aceasta privește și gândurile și faptele noastre. Ori de câte ori purtarea noastră nu corespunde cu credința noastră, și când fapta contrazice vorba, noi luăm în deșert Numele lui Dumnezeu. A numi pe Dumnezeu „Domnul” și a nu asculta de El, aceasta înseamnă luarea în deșert al Numelui Său. A chema pe Dumnezeu Tată” și a fi plin de teamă și de îndoială, înseamnă a tăgădui Numele Lui. A vorbi într-un fel și a acționa invers înseamnă fățărnicie, deci a lua Numele Domnului în deșert.

4. Adu-ți aminte de ziua de odihna, ca s-o sfințești

Sabatul evreiesc și Duminica creștină sunt o instituție divină. A pune deoparte o zi din șapte nu este numai o rânduială omenească, nici o convenție socială, ci este planul lui Dumnezeu. Isus a subliniat că Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om (Marcu 2:27). Dumnezeu știe că omul are nevoie de odihnă și destindere pentru trup, — iar sufletul are trebuință de un moment când să se închine, și să-L adore pe Dumnezeu. De aceea Sabatul, este o zi de odihnă și de adorare a lui Dumnezeu. Dar câți dintre noi păstrează astfel Sabatul? Nu numai că noi lucrăm adeseori, în ziua de odihnă, dar alții sunt obligați să lucreze din cauza noastră și noi le refuzăm atât lor cât și nouă acest timp de odihnă și închinare! Această a patra poruncă ne cere să lucrăm șase zile și a șaptea să ne odihnim! Așadar, Duminica este o zi „sfântă”, adică pusă deoparte pentru Dumnezeu. E ziua Domnului, nu a noastră. De aceea ea trebuie petrecută pentru slava Lui și nu pentru plăcerea noastră egoistă.

5. Cinstește pe tatăl și pe mama ta

Aceasta a cincea poruncă cuprinsă în prima parte a celor 10 porunci privește tot îndatoririle noastre către Dumnezeu, către părinții noștri, cel puțin atât timp cât suntem copii, ea reprezintă pentru noi, autoritatea lui Dumnezeu. Ori unii tineri, tocmai ei se poartă adeseori, față de părinții lor cu mult egoism și neglijență. Chiar ajunși la vârstă matură suntem ingrați, nepăsători, neglijăm să dăm părinților noștri cinstea și dragostea pe care le o datorăm. Oare ne gândim noi adeseori la ei, să le facem o bucurie și să le scriem? Ne ducem să-i vedem? Îl ajutăm noi când au nevoie de asistență medicală?

6. Să nu ucizi

În această poruncă nu este vorba numai de interzicerea de o omorî. Dacă privirile ar putea ucide, mulți oameni ar putea fi socotiți ucigași! Dacă s-ar deveni ucigaș, pronunțând cuvinte care rănesc, câți oameni ar fi. vinovați! A se mânia pe cineva fără pricină, a-l jigni e tot atât de grav ca și o crimă. Ioan trage o concluzie logică când scrie: „Cine urăște pe fratele său este un ucigaș” (1 Ioan 3:15). Orice mânie, orice explozie de pasiune neînfrânată, ura, dorința de răzbunare, toate acestea sunt ucideri. Putem ucide prin limba noastră rea, sau prin neglijența noastră conștientă. Putem omorî din dispreț și gelozie. Fiecare dintre noi simțim vinovați în acest domeniu.

7. Să nu preacurvești

Și această poruncă la rândul ei implică un sens mult mai larg decât cea ce privește infidelitatea conjugală. Porunca se referă la orice fel de relații sexuale în afara legăturilor conjugale, pentru care ele au fost create. Deci ea include flirtul, experiențele, precum și practicile sexuale anormale. Ea se aplică de asemenea împotriva tuturor perversiunilor sexuale, căci, chiar dacă omul și femeia nu poartă răspunderea unui instinct pervers, sunt răspunzători dacă se dedau la ele. Ea include viața conjugală și condamnă toate divorțurile. Porunca se referă și la lectura lucrărilor pornografice, și întreținerea gândurilor necurate. Isus a lămurit în mod clar și simplu această poruncă când a spus: „Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Precum a păstra gânduri ucigașe în inimă, echivalează cu a comite un omor, tot așa a întreține gânduri de curvie în cugetul său. Înseamnă a comite adulter. De fapt această poruncă vizează orice abuz și înjosire față de puterea de procreație, acest dar sfânt, și minunat dat de Dumnezeu oamenilor.

8. Să nu furi

A fura înseamnă a lipsi pe cineva de ce este al său sau de ce i se datorește. Nu numai furtul de bani sau de alte bunuri înseamnă călcarea acestei porunci. La fel furăm când nu declarăm corect impozitele sau alte plăți ce avem de făcut. A fura, înseamnă a ne însuși ceea ce găsim, lumea spune a „șterpeli” dar Dumnezeu numește furat. A sili pe alții să lucreze prea mult, a-i plăti insuficient, e tot furt. Puțini dintre noi, poate nici unul, nu ar putea pretinde să fi fost de o cinste absolută în toate afacerile personale și comerciale!

Toate aceste porunci negative au și un aspect pozitiv. Să nu ucizi, lasă să se înțeleagă că trebuie să te străduiești din toate puterile să ocrotești sănătatea și viața altora. Nu ajunge să nu comiți adulterul în fapt, porunca cere o atitudine rezervată, pură și fără echivoc înspre persoana de sex opus. De asemeni nu înseamnă că eviți furatul dacă ești meschin sau zgârcit. Apostolul Pavel nu se mulțumea numai să interzică unui hoț să fure; el îi cerea să se și apuce de muncă. Și nu numai atâta, ci să stăruiască în muncă cinstită, până când „va avea ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4:28).

9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău

Cele cinci ultime porunci exprimă respectul datorit drepturilor semenilor noștri. A le călca înseamnă a jefui omul de bunurile cele mai prețioase: viața (să nu ucizi”), căminul și onoarea lui (să nu preacurvești”), avutul (să nu furi”), și renumele (să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”), - aceasta arată o nouă poruncă. Ea nu privește numai martorii chemați în instanță ci include jurământul strâmb, și orice fel de scandal, de calomnie și de bârfeală, toate minciunile și exagerările spuse dinadins și toate distorsiunile de la adevăr. Putem să „mărturisim strâmb” ascultând zvonurile răuvoitoare sau răspândindu-le, precum și făcând glume pe socoteala altora, necorectând afirmările greșite, prin tăcerea ca și prin vorbirea noastră.

10. Să nu poftești

A zecea poruncă este cea mai revelatoare dintre toate. Ea transformă Decalogul dintr-un cod de legi exterioare, într-un etalon de etică morală. Pofta face parte din viața noastră interioară; ea se ascunde în inima și mintea omului. Lucrurile pe care nu trebuie să le poftim și care sunt menționate în chip special în această poruncă sunt uimitor de actuale: în timpuri de lipsă de locuințe se poftește peste tot „casa aproapelui”. Dacă, bărbații n-ar pofti nevasta aproapelui, n-ar fi atâtea divorțuri, care umplu tribunalele. „Pofta... este o idolatrie” scrie Pavel în Coloseni 3:5 (traducerea româna, scrie lăcomia”, nota trad.), iar, drept contrast tot Pavel menționează: „Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig” (1 Timotei 6:6).

Enumerând aceste porunci, am pus în lumină un teribil inventar al păcatului. Atâtea fapte rele și urâte se petrec în adâncul vieții noastre, în ascunsul minților noastre, - ce nu se văd la suprafață! și noi reușim adeseori să le ascundem chiar și de noi înșine. Dar Dumnezeu vede aceste lucruri. Ochiul Său pătrunde până în străfundul inimilor noastre: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13). El ne vede așa cum suntem noi cu adevărat, și Legea Lui arată păcatele noastre așa cum sunt. De fapt, acesta a fost scopul Legii: să scoată păcatul la iveală, căci „prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului” (Romani 3:20).

C.H. Spurgeon, vestitul predicator din secolul al 19-lea, când avea încă numai 14 ani, a fost cuprins de simțul păcătoșeniei sale. Două adevăruri l-au copleșit: „Maiestatea lui Dumnezeu și păcătoșenia lui”. El era zdrobit de sentimentul netrebniciei și nevredniciei lui. „Nu șovăiesc să spun” scrie el,” că cei care ar fi cercetat viața mea n-ar fi găsit nici un păcat extraordinar. Dar privind spre mine însumi, eu vedeam cum îl jignesc pe Dumnezeu prin păcatul meu, cu toate că nu eram nici mincinos, nici necinstit, nici blestemător ca alți băieți. Dar deodată l-am văzut pe Moise aducând Legea... cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Și când le-am citit, toate zece împreună parcă mă osândeau în fața Dumnezeului celui de trei ori Sfânt”.

Așa se întâmplă și cu noi. Nimic nu ne convinge că suntem păcătoși ca Legea cea sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOTO, SCUTERE, ATV-URI, ACCESORII...Vezi aici!