Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Mandria spirituala

Publicat la 2012-07-05 de Traian


Mândria spirituală este ușa principală prin care intră diavolul în inimile celor care doresc propășirea credinței. Ea este orificiul de intrare al fumului din puțul fără fund, care întunecă mintea și înșeală judecata. Acesta este principalul mijloc prin care diavolul pune stăpânire pe persoanele religioase, și principala sursă a tuturor înșelărilor pe care le introduce, ca să împiedice și să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Această cauză este izvorul, sau cel puțin suportul principal, al oricărei erori. Până nu se vindecă această boală, degeaba se dau leacuri pentru a vindeca celelalte boli. Din cauza ei, mintea apără celelalte erori, și se păzește de lumină, prin care poate fi corectată și vindecată.

Omul mândru spiritual este plin deja de lumină; el nu mai are nevoie de instruire, și disprețuiește pe cel care i-o oferă. Dar dacă această boală se vindecă, celelalte sunt mai ușor de îndepărtat. Persoana umilă este ca un copilaș, care primește cu ușurință să fie învățat; ea este atentă cu ea însăși, și conștientă de înclinația de a se rătăci; de aceea, dacă i se spune ceva greșit, ea este gata să cerceteze lucrul în mod imparțial. Nimic nu îndepărtează pe o persoană mai mult de diavol decât umilința, care pregătește mintea pentru lumina divină, alungând întunericul și limpezind ochii, ca să poată privi mai bine lucrurile bune: „El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept, El învață pe cei smeriți calea Sa” (Psalmul 25:9). De aceea, nu trebuie să ne luptăm cu cei mici, nici cu cei mari, ci cu regele lui Israel; prima noastră grijă ar trebui să fie îndreptarea inimii și scoaterea bârnei din ochi, ca să putem vedea limpede.

Știu că multe lucruri sunt foarte jignitoare pentru mândria celor care sunt zeloși pentru cauza Domnului. Atunci când un creștin o ia înaintea altora în lucrurile religioase, dacă are mângâiere spirituală sau bucurie mai mare decât de obicei, sau dacă pare prea zelos în credință, dacă se străduiește mai mult decât alții pentru cauza credinței, sau dacă are anumite succese, e sigur că va trezi imediat invidia celor din jur; și ei își vor închipui (cu sau fără motiv) că este foarte mândru de bunătatea lui, și că se consideră mai bun decât toți ceilalți, și toate vorbele și purtările lui sunt privite în lumina acestei prejudecăți. Cei care sunt reci și morți și nu au experimentat niciodată puterea evlaviei în inimile lor, sunt gata să creadă astfel despre cei mai buni creștini; și din cauza aceasta evlavia vitală și puternică este privită cu dușmănie tainică.

Creștinii zeloși ar trebui să ia seama să nu fie prinși în capcană de acuzațiile celor reci, pentru ca diavolul să nu profite de acest lucru și să le orbească ochii față de lucrurile cu adevărat rele din inima lor, și să-i facă să se gândească că, dacă sunt acuzați degeaba de mândrie spirituală în multe privințe, sunt acuzați degeaba în toate privințele. Vai, cât de multă mândrie avem în inimile noastre cei mai buni dintre noi! Este cea mai rea parte a unui trup de păcat și moarte. Este primul păcat care a intrat în univers, și ultimul care va fi smuls din el. Este cel mai înverșunat dușman al lui Dumnezeu. Stricăciunea firească se poate manifesta pe două căi: mândrie și iubire de lume, partea diavolului și partea firească, sau sinele și lumea. Aceștia sunt cei doi stâlpi din templul lui Dagon, pe care se sprijină toată clădirea. Dar primul este oricum cea mai rea parte a stricăciunii firești; este primul născut al diavolului, și imaginea sa în inima multor oameni; este ultimul lucru pe care îl biruiește păcătosul, prin convingere, înainte de a se converti; mândria stă la baza celui mai mare conflict din inima sfinților, și este ultimul lucru de care scapă și pe care îl învinge; mândria luptă direct împotriva lui Dumnezeu, și se împotrivește din răsputeri spiritului Mielului; diavolul este tatăl ei, prin caracterul său înșelător și tăinuit. Ea se ascunde în adânc, și este mereu activă și gata de a se amesteca în toate.

Și dintre toate felurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai nesuferită. Ea este ca diavolul; este ca păcatul comis într-un cer de lumină și slavă, în care a fost înălțat la cel mai înalt grad de cunoștință, onoare, frumusețe și fericire. Mândria este mult mai greu de observat decât celelalte păcate, fiindcă se caracterizează prin faptul că inspiră omului gânduri prea înalte despre sine însuși. Nu este de mirare deci că cel care are astfel de gânduri nu știe; fiindcă el crede că părerea pe care o are despre el însuși este întemeiată, și de aceea nu este prea înaltă; dacă ar crede că părerea aceasta este neîntemeiată, nu ar mai gândi astfel.

Dintre toate tipurile de mândrie, mândria spirituală este cea mai ascunsă, și foarte greu de zărit; din cauza aceasta, mândria spirituală provoacă o părere prea bună despre două lucruri: lumina și umilința persoanei în cauză; amândouă te împiedică să-ți dai seama de lucrarea mândriei. Dacă ești mândru de lumina pe care ai primit-o, nu te mai păzești. Cel care crede că este înconjurat de lumină nu se teme că vreun vrăjmaș s-ar putea strecura nevăzut în apropierea lui; iar cei care sunt mândri de umilința lor nu se mai păzesc deloc, fiindcă nici nu își imaginează că ar putea fi atinși de mândrie.

Sunt multe păcate în inima omului care au o natură tainică, și sunt foarte greu de observat. Psalmistul spune: „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12). Dar mândria spirituală este cel mai tainic dintre toate păcatele. Inima este atât de înșelătoare și nepătrunsă în această privință, încât nu există nici un păcat care să fie mai puțin bănuit, și de care să te convingi mai greu. Ea produce încredere în sine, și izgonește neîncrederea în forțele proprii și prudența.

Nu este nici un păcat care să se asemene atât de mult cu diavolul în subtilitate și ascunzișuri, nici un păcat care să apară în atâtea forme nebănuite, și să se arate chiar ca un înger de lumină. Poate să ia naștere din orice; pervertește și strică totul, chiar și adevăratul har și adevărata umilință, dacă are ocazia să-și exercite puterea. Este un păcat care are multe vieți; dacă îl omori, va învia; dacă îl nimicești și scapi de el sub o înfățișare, învie în alta; când crezi că s-a dus cu totul, e încă acolo. Sunt multe tipuri de mândrie spirituală, care apar în forme și imagini diferite, una după alta, și învăluie inima precum foile de ceapă; dacă îndepărtezi una, rămâne alta dedesubt. De aceea, trebuie să avem cea mai mare grijă de inimile noastre în privința aceasta, și să strigăm după ajutor la marele Vindecător. Cel care se încrede în inima lui este un nebun.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de atent cu acest pericol în momentul de față, fiindcă ispitele sunt deosebit de mari: privilegiile mărețe și deosebite pe care le primesc unii sfinți de la Dumnezeu, și onorurile la care ajung unii dintre pastori, sunt mari încercări pentru persoanele în cauză. Este adevărat că o măsură mai mare din prezența spirituală a lui Dumnezeu tinde să îndepărteze mândria și orice stricăciune; dar totuși, deși experimentarea unor asemenea favoruri îndepărtează mândria pe de o parte, poate să aducă ispite și provocări pe altă parte; și suntem în mare pericol, dacă nu veghem și nu ne rugăm neîncetat.

Îngerii care au căzut au avut destule îndemnuri de a se umili și de a se feri de mândrie, prin marile onoruri și privilegii pe care le-au primit, uitându-se la fața lui Dumnezeu și văzând slava Lui infinită; cu toate acestea, în lipsa vegherii, onorurile și privilegiile pe care le-au primit s-au dovedit a fi un îndemn la mândrie, deși în inima lor nu exista nimic care să-i împingă spre așa ceva. De aceea, nici un sfânt, oricât ar fi de eminent și de aproape de Dumnezeu, nu trebuie să se creadă ferit de acest pericol. Cel care se crede cel mai ferit de pericol este cel mai aproape de el. Apostolul Pavel, care a fost un sfânt eminent, cum nu mai sunt acum, nu a scăpat de pericol nici după ce a ajuns să-L vadă pe Dumnezeu în cel de-al treilea cer, după cum reiese din cuvintele lui (2 Corinteni 12). Și totuși, a văzut în ceruri slava nespusă a Ființei divine, care ar fi trebuit să-l facă extrem de mic și rău în ochii săi.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...APARATE VULCANIZARE, AEROTERME, MASINI DE SPALAT...Vezi aici!