Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Ziua Cincizecimii împlinită pe deplin - 2

Publicat la 2012-05-29 de Traian

Aceasta este deci biserica lui Dumnezeu: o strângere laolaltă a celor pe care Dumnezeu i-a chemat pentru numele Domnului Isus și prin Duhul Sfânt. Iubirea domină și caracterizează adunarea de curând formată. Marile victorii ale harului în acea zi memorabilă atestau deplin puterea Domnului înălțat și prezența pe pământ a Duhului Sfânt. Trei mii s-au convertit în urma unei singure predici. Cei care fuseseră vrăjmași jurați ai Domnului și care se făcuseră părtași la uciderea Lui au ajuns în agonie sub puterea cuvântului lui Petru. Înspăimântați la gândul că ei îl uciseseră chiar pe Mesia al lor și că Dumnezeu, în prezența căruia se aflau, Îl înălțase la dreapta Lui, în cer, ei au strigat: “Ce să facem, fraților?”

Petru a căutat apoi să adâncească lucrarea cea bună din sufletele lor, să-i smerească pe iudeii înainte atât de mândri și de batjocoritori. “Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastren, și veți primi darul Duhului Sfânt”. El nu le-a spus numai “Credeți în Domnul Isus și veți fi mântuiți”, deși este cert faptul că, oriunde lucrarea este autentică, credința și pocăința vin împreună. Petru insistă însă asupra pocăinței pentru că vina lor era mare și era necesară o lucrare morală profundă în conștiința lor ca ei să fie smeriți. Trebuia ca ei să-și vadă vina lor înaintea lui Dumnezeu și să primească iertarea păcatelor la picioarele Aceluia pe care ei Îl respinseseră și Îl crucificaseră. Totuși, totul era numai har. Inimile lor au fost atinse și ei au trecut de partea lui Dumnezeu și împotriva lor înșiși. S-au pocăit cu adevărat, au fost iertați și au primit darul Duhului Sfânt. Acum, ei sunt copii ai lui Dumnezeu și au viața eternă și Duhul Sfânt locuiește în ei.

Realitatea schimbării s-a arătat printr-o schimbare completă a caracterului lor. “Aceia deci care au primit cuvântul lui au fost botezați; și în ziua aceea s-au adăugat cam trei mii de suflete. Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni”.

Botezul după mărturisirea păcatelor, primirea în adunare, cina Domnului, părtășia cu sfinții și rugăciunea erau lucruri cere îi deosebeau de alții. Pentru moment, rugăciunea Domnului, “ca ei să fie una”, a primit răspuns, după cum citim în capitolul 4. “Și toți cei care credeau erau împreună și aveau toate în comun”. Acum, pentru a păstra continuitatea, vom merge la capitolul 10.

Chemarea națiunilor


Centurionul Corneliu, un om pios, și cei care erau împreună cu el au fost primiți în adunarea lui Dumnezeu. În prima lui cuvântare. Petru lăsase să se subînțeleagă că și ei erau chemați. Apoi, el a fost chemat în mod special și a primit instrucțiuni speciale cu privire la planul Domnului ca să deschidă ușa celor dintre națiuni care se tem de Dumnezeu. În acel timp adunarea era compusă în principal, dacă nu în exclusivitate, din iudei. Dar Dumnezeu s-a purtat blând cu poporul său din vechime, ținând cont de prejudecățile lor. “Corneliu, un centurion ... evlavios și temător de Dumnezeu împreună cu toată casa lui, și care făcea milostenii poporului și se ruga neîncetat lui Dumnezeu”. Personal ei nu puteau avea nici un fel de obiecțiuni ca sa primească o asemenea persoană. Astfel, Dumnezeu este plin de har, blând și îndurător. Și Petru a fost tratat astfel încât a ajuns să nu mai aibă nici un dubiu cu privire la voința divină. Cu multă grijă, Dumnezeu a redus la tăcere raționamentele lui și i-a înfrânt încăpățânarea cu o mustrare blândă: “ceea ce a curățit Dumnezeu, tu să nu numești necurat”.

Deși încet, Petru a trecut la lucru, având o lucrare nouă. Și nimic nu i s-a părut mai surprinzător lui Petru decât ca națiunile să fie aduse și ele la binecuvântare fără ca ele să devină iudei sau să se supună rânduielilor iudaice. Acesta a fost un salt uriaș atât pentru Petru și pentru națiuni, cât și ca fapt în sine. Aceasta lovește chiar la rădăcină papalitatea, puseismul, succesiunea apostolică și orice sistem de rânduieli. În fapt pune în lumină perfect dispensațiunea de față. “Cu adevărat, înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice națiune, cine se teme de El și lucrează dreptate este primit de El”. Este clar că nu mai era necesar să devină cineva iudeu sau să se supună la ceremonii și ritualuri vizibile pentru ca să se bucure de toate bogățiile cerurilor. Fără ca apostolii să-și pună mâinile peste ei – deși Petru însuși, cu puterea și autoritatea divină era prezent – și înainte ca ei să fie botezați cu apă, ei au fost botezați cu Duhul Sfânt. Pe când cuvântul lui Dumnezeu ieșea de pe buzele lui Petru, Duhul Sfânt a venit peste toți cei care l-au ascultat. Înainte de aceasta, totuși, prin harul lui Dumnezeu, se făcuse o lucrare binecuvântată în inima lui Corneliu: el era un suflet care a fost adus la viață în mod divin.

Primirea vieții prin lucrarea Duhului Sfânt este ceva diferit de a fi pecetluit cu Duhul. Pentru ca Duhul Sfânt să poată pecetlui, trebuie mai întâi să fie ceva pe care El să-l pecetluiască. Duhul nu poate pecetlui firea noastră cea veche, ci trebuie să existe o fire nouă, ca pe aceea să o pecetluiască. Deci, în istoria oricărui creștin, trebuie să existe un moment când el are viața nouă, dar nu este pecetluit. Dar, mai devreme sau mai târziu, lucrarea este încheiată (Efeseni 1:13 ). De exemplu, fiul risipitor a primit viața sau a fost convertit atunci când a părăsit acea “țară îndepărtată”, dar atunci el era încă străin de iubirea și harul Tatălui, și, în consecință, nu avea încă acea credință care se poate baza cu calm pe Hristos ca resursă pentru orice binecuvântare. Deși el avea viața nouă, el era legalist, dacă nu necredincios. Este sigur că el nu a fost pecetluit cu Duhul în ceea ce privește iertarea și primirea lui până când nu a primit sărutul împăcării și inelul ca simbol al iubirii eterne. Evanghelia mântuirii este ceva care preocupă sufletul. Se poate ca, după o lucrare autentică a Duhului Sfânt în suflet să urmeze o perioadă de necredință care-L dezonorează pe Hristos. Fiul risipitor avea oarece credință că era ceva bun în inima Tatălui, fapt pentru care s-a apropiat de el, dar este cert că el nu avea credința evanghelică deplină. “Cine a primit mărturia Sa a pecetluit că Dumnezeu este adevărat” (Ioan 3:33 ). Oriunde este credință în Hristos și în lucrarea Lui, acolo este pecetea lui Dumnezeu. Pavel însuși a fost, cel puțin timp de trei zile, în cele mai profunde exerciții ale sufletului, fără pacea și odihna pe care o dă pecetluirea Duhului Sfânt. “A fost fără vedere trei zile și n-a mâncat, nici n-a băut” (Fapte 9:9 ).

Pecetluirea națiunilor


Să observăm un fapt important în legătură cu primirea națiunilor: ei au primit duhul Sfânt numai prin predicarea cuvântului. La Ierusalim, iudeii au fost mai întâi botezați, apoi au primit Duhul Sfânt. În Samaria, samaritenii nu numai că au fost botezați, ci au venit și apostolii și și-au pus mâinile asupra lor, cu rugăciune, înainte ca ei să primească Duhul Sfânt. Dar, la Cezareea, fără botez, fără punerea mâinilor și fără o rugăciune specială, națiunile au primit cele mai bogate binecuvântări creștine, și aceasta deși învățătura cu privire la biserica trup al lui Hristos nu fusese descoperită.

Harul lui Dumnezeu, arătat astfel față de națiuni la începutul dispensațiunii, a caracterizat întreaga dispensațiune de atunci încolo. Noi suntem dintre națiuni; nu suntem nici iudei, nici samariteni. Acesta este motivul pentru care căile lui Dumnezeu în har față de națiuni au o aplicație specială pentru noi. Nu există nici un caz consemnat de istoricii inspirați în care cineva să fi fost botezat fără a fi mărturisit credința în Hristos. Dar, dacă ar fi să urmăm modelul de la Cezareea, trebuie să căutăm pecetluirea cu Duhul și nu numai viața cea nouă, pacea cu Dumnezeu și credința în Hristos înainte de botez. Cazul lui Corneliu este chiar la începutul dispensațiunii noastre și este prima expresie a harului față de națiuni, și, în mod sigur, trebuie să fie un model pentru predicatorii și ucenicii dintre națiuni. Când cuvântul lui Dumnezeu, care i-a fost atunci predicat lui Corneliu, este crezut acum, putem fi siguri că urmează aceleași efecte în ceea ce privește pacea cu Dumnezeu.

Ordinea divină a lucrurilor prezentate aici este: predicarea, credința, pecetluirea și botezul. Dumnezeu și cuvântul Lui nu se schimbă deși, după cum spun oamenii, timpurile se schimbă, și opiniile oamenilor se schimbă și rânduielile religioase se schimbă și ele. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Iudeii, națiunile și samaritenii au mărturisit credința în Hristos înainte de a fi botezați. Într-adevăr, botezul presupunea că acela care era botezat avea viața prin credință și nu că viața îi era transmisă prin aplicarea botezului, cum învață catolicii anglicani. Ei spun că “Harul și viața sunt transmise prin sacramente și că acestea au efect numai prin acele mijloace, fără a avea legătură cu exercițiul vreunei părți a intelectului persoanei aduse în unire. Botezul sfânt îi dă o viață spirituală nouă aceluia căruia i se aplică”*.
* The Church and the World, pag. 178-188

Abia dacă mai este nevoie să spunem că asemenea noțiuni sunt total contrare scripturii. Putem afirma că botezul nu transmite nimic. Viața se capătă prin alte mijloace, după cum ne învață în mod clar scripturile. Convertirea sau “nașterea din nou” se face, în toate cazurile, fără excepție, prin duhul Sfânt. În 1 Petru citim: “v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, spre dragoste frățească neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din inimă curată, fiind născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu” (1. Petru 1:22-23 ). Aici adevărul evangheliei este privit ca fiind mijlocul, iar Duhul Sfânt ca puterea cere lucrează convertirea. Hristos sau Dumnezeu în Hristos este noul obiect al sufletului. Această schimbare are loc prin Duhul și adevărul lui Dumnezeu. Cei care au credința că botezul cu apă face această schimbare cred, vai! într-o mare iluzie*.
* n.a.) Următoarea declarație scurtă a “părinților” din secolul al patrulea cu privire la botez va arăta cititorilor noștri sursele sau autoritățile pentru multe lucruri care le spun și le fac în zilele noastre ritualiștii. Autoritatea scripturii este lăsată laoparte. “La Paște și la Cincizecime și în unele locuri din Epifanie, ritualul botezului era administrat în mod public - adică în prezența credincioșilor – tuturor celor convertiți de-a lungul anului, cu excepția câtorva cazuri când era bine ca acea ceremonie să fie făcută neîntârziat, sau atunci când creștinul timid o amâna până la sfârșitul vieții, cum a fost cazul cu Constantin: o practică demult condamnată de cler. Amânarea arată cât de mult era înrădăcinată în mintea creștinului credința în importanța și eficacitatea ritualului. Era o lustrație completă [purificare] a sufletului. Neofitul [cel convertit de curând] ieșea din apa botezului într-o stare de inocență perfectă. Porumbelul – Duhul Sfânt – plana mereu deasupra cristelniței sfințind apele pentru tainica abluțiune a tuturor păcatelor din viața trecută. Dacă sufletul nu suferea o pângărire ulterioară, el trecea dintr-odată pe tărâmul purității și fericirii; adică inima era curățită, înțelegerea era luminată și duhul era îmbrăcat în nemurire.

Îmbrăcat în alb, simbol al purității ireproșabile, candidatul se apropia de baptisteriu – care, în bisericile mari, era într-o altă clădire. Catiheții [unul din primele stadii în învățătura creștină] se întorceau spre vest, domeniul lui Satan, și, în trei rânduri, se lepădau de puterea lui. El se întorcea săre est pentru a adora Soarele Dreptății și a proclama unirea lui cu Domnul vieții. Numărul mistic trei domina tot ceremonialul. Jurământul era triplu și rostit de trei ori. Botezul era de obicei prin cufundare. Dezbrăcarea hainelor era simbolul dezbrăcării omului cel vechi. Se admitea și botezul prin stropire, potrivit cu cerințele cazului. Apa în sine devenea, în limbajul viu al bisericii, sângele lui Hristos: era comparată, printr-o analogie imaginativă, cu Marea Roșie. Metafora îndrăzneață a unora dintre părinți pare să afirme că apa își schimba culoarea.

Aproape toți părinții din această epocă, Vasile și cei doi Grigore, Ambrozie, etc. au tratate despre botez și fiecare laudă importanța și eficacitatea lui. Grigore din Nazianzen aproape că epuizează bogăția limbii grecești vorbind despre botez ” – Milman’s History of Christianity, vol. 3.

În cazul națiunilor, pe care îl cercetăm acum, înainte de botez ei aveau ceva mai mult decât viața atunci când erau botezați: ei aveau și pecetea lui Dumnezeu. Botezul este semnul eliberării depline și mântuirii asigurate pentru cel credincios prin moartea și învierea lui Hristos. Corneliu avea viața și era un om evlavios, dar trebuia să trimită la Petru și să audă cuvintele prin care să fie mântuit sau eliberat deplin. Atât Vechiul cât și Noul Testament ne învață în modul cel mai clar acest adevăr. Israel, ca popor simbol, după ce a fost adus la Dumnezeu și, în Egipt, a stat sub adăpostul sângelui mielului, a fost botezat pentru Moise în nor și în mare. Astfel, ei au fost eliberați din Egipt și au văzut mântuirea lui Yhave. Din nou, Noe și familia lui au fost salvați prin potop și nu de la potop. Ei au părăsit lumea cea veche, au trecut prin apele morții și au ajuns pe pământ într-o nouă stare a lucrurilor. “această imagine, botezul, vă salvează și acum, nu o lepădare a necurăției cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conștiințe bune, prin învierea Lui Isus Hristos” (1. Petru 3:21 , Exod 14 ).

Dar, unii s-ar putea întreba care era cuvântul pe care îl predica Petru că a fost însoțit de o binecuvântare atât de remarcabilă. El predica pacea prin Isus ca domn al tuturor. Hristos înviat, înălțat și glorificat era marele subiect al mărturiei lui. El a rezumat lucrurile prin cuvintele “toți profeții mărturisesc despre El* că, prin Numele Său, oricine crede în El primește iertarea păcatelor” (Fapte 10:43 ). A urmat binecuvântarea. Iudeii prezenți au fost uimiți și au recunoscut bunătatea lui Dumnezeu față de națiuni. “Pe când vorbea încă Petru cuvintele acestea, Duhul Sfânt a venit peste toți cei care ascultau Cuvântul. Și credincioșii din circumcizie erau uimiți, toți câți au venit cu Petru, că și peste națiuni a fost turnat darul Duhului Sfânt; pentru că îi auzeau vorbind în limbi și preamărind pe Dumnezeu” (Fapte 10:44-46 ).
Revenim acum puțin pentru a vedea câteva evenimente care preced capitolul 10.

Primul martir creștin

Ștefan, diaconul și evanghelistul, a fost primul care a primit coroana martiriului pentru numele lui Isus. El stă în fruntea nobilei oștiri a martirilor. El este un model perfect, proto-martir. Ferm și fără a șovăi în credința lui, îndrăzneț și neînfricat înaintea acuzatorilor lui, evident și credincios în apărarea lui înaintea sinedriului, fără răutate chiar și în cele mai dure afirmații ale lui, plin de milă față de toți oamenii, el și-a pecetluit mărturia prin sângele lui și a adormit în Isus.

În unele privințe Ștefan se aseamănă cu Domnul Însuși. “Doamne Isuse, primește duhul meu” seamănă cu “Tată, în mâinile tale Îmi încredințez duhul” și “Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta” seamănă cu “Tată, iartă-i, pentru că nu știu ce fac”, cu diferența că Ștefan nu aduce argumentul ignoranței lor.

Am văzut deja că necazuri, atât dinafară cât și dinăuntru au asaltat adunarea de curând formată. Este adevărat că s-a răspândit mult cuvântul lui Dumnezeu, că mulțimi s-au convertit și că mai mulți preoți au ascultat de credință, dar grecii sau eleniștii (evrei de origine greacă) au murmurat împotriva evreilor (cei născuți în Iudeea) pentru că văduvele lor erau neglijate în slujirea zilnică. Aceasta a dus la numirea a șapte diaconi (Fapte 6 ). Din numele lor prezentate aici pare că au fost aleși șapte “greci”, toți fiind de partea celor care murmurau. Duhul lui Dumnezeu a condus în har. Ștefan era unul dintre cei șapte, și cazul lui constituie un exemplu pentru cuvântul apostolului: “cei care au slujit bine își dobândesc o poziție bună și multă îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus” (1. Timotei 3:13 ). El era plin de putere și a făcut mari minuni în popor. Energia Duhului Sfânt se manifesta în mod deosebit în Ștefan.

Erau diferite sinagogi în Ierusalim, potrivit cu diferitele rase de evrei. Sinagoga libertinilor, cirenienilor, etc., se opuneau lui Ștefan. Dar ei “nu erau în stare să se împotrivească înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el” (Fapte 6:10 ). A urmat apoi ceea ce a devenit obișnuit pentru martorii lui Isus în toate epocile: incapabili să-i răspundă, l-au acuzat înaintea consiliului. Au fost mituiți martori falși care să spună că l-au auzit vorbind “cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu” și că “Isus Nazarineanul va dărâma locul acesta și va schimba obiceiurile” pe care le lăsase Moise. Cazul a fost adus înaintea sinedriului și a început procesul. Dar ce trebuie să fi gândit judecătorii când i-au văzut fața strălucind ca fața unui înger?

Ne este prezentat mesajul lui Ștefan adresat căpeteniilor națiunii. Pentru ei era convingător, uimitor și copleșitor. Fără-ndoială era mărturia Duhului Sfânt către iudei rostită prin gura lui Ștefan, care îi umilea cu atât mai mult pe iudeii mândri cu cât își auzeau condemnarea rostită de un elenist. Dar Duhul lui Dumnezeu, când nu este stânjenit de rânduieli omenești, lucrează prin cine vrea El.

Cu un limbaj îndrăzneț, Ștefan a recapitulat momentele importante ale istoriei naționale, referindu-se în special la istoria lui Iosif și Moise. Pe primul, părinții lor îl vânduseră celor dintre națiuni, iar pe cel de-al doilea îl disprețuiseră nevrând să fie conducător și judecător. El i-a acuzat și că se împotriveau întotdeauna Duhului Sfânt și întotdeauna călcau legea, și acum și că erau trădătorii și ucigașii Celui Drept. În acel punct, mărturia martorului credincios al lui Hristos a fost întreruptă. Nu i s-a permis să-și încheie mesajul: o imagine atât de valabilă despre cum au fost tratați martirii de atunci până chiar în zilele noastre. Murmurele, indignarea și furia sinedriului au ajuns de necontrolat. “auzind ei acestea, îi tăia la inimă și scrâșneau din dinți împotriva lui”. Dar, în loc să-și continue cuvântarea, el s-a întors către Domnul, în extazul inimii, și și-a ațintit privirea spre cer, casa și centrul unde se vor strânge toți ai Săi.

Ștefan a spus: “văd cerurile deschise”. El era plin de Duhul Sfânt când privea spre cer și L-a văzut pe Fiul omului stând acolo și fiind gata să primească duhul lui. După cum spunea altcineva: “aceasta este poziția credinciosului adevărat – fiind ceresc pe pământ – în prezența lumii care L-a respins pe Hristos, a lumii ucigașe. Credinciosul, viu în moarte, prin puterea Duhului Sfînt, vede cerul și Îl vede pe fiul omului la dreapta lui dumnezeu. Ștefan nu a spus «Isus». Duhul Îl caracterizează ca fiind «Fiul omului». Ce valoare are această mprturie pentru om! Nu este o mărturie atât despre glorie cât despre Fiul omului în glorie, cerul fiindu-i deschis ... Această scenă este în mod cert caracteristică în ceea ce privește obiectul credinței și poziția credinciosului”.

Înainta tronului Său, aproape de El
Recunoscuți prin veșminte de triumf
Și asemenea Lui la chip și vorbă
Sfântul Ștefan a-ngenucheat
Privind constant cum cerul se deschide
Naintea ochilor lui care se-nchid,
Ca o candelă palidă pâlpâind
Văzând ce ascundea moartea.
Deși pare a se mișca pe pământ,
Trebuie să plutească în aer ca un porumbel
Din profunzimi fără nor de sus
Să respire aer mai curat
Ca oamenii să vadă fața lui de înger
Strălucind de har ceresc
Martir demn urmand
Calea morții lui Isus.

Am parcurs, cu grijă, prima parte a istoriei bisericii. Și am avut și mai multă grijă din vreme ce, în general, istoriile bisericii încep în perioade mai târzii. Majoritatea istoriilor încep acolo unde se încheie scriptura, cel puțin în ceea ce privește detaliile. Nici o istorie pe care am cercetat-o nu se referă la Matei 16 și foarte puține încearcă o examinare critică a cărții Faptele apostolilor, care, în fond, este singura parte a istoriei care se cuvine să determine credința noastră și pretinde în mod absolut ascultarea noastră.

Andrew Miller

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...USI DE INTERIOR IMPORT GERMANIA, PANOURI SANDWICH...Vezi aici!