Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Ziua Cincizecimii împlinită pe deplin -1

Publicat la 2012-05-29 de Traian

Sărbătoarea iudaică a Cincizecimii poate fi numită ziua de naștere a bisericii creștine. Era și aniversarea dării legii pe Muntele Sinai, deși nu se pare că evreii țineau o sărbătoare pentru a comemora acel eveniment. Biserica s-a format la cincizeci de zile după învierea Domnului și atunci a început istoria ei. Sfinții Vechiului Testament nu fac parte din biserica Noului Testament. Biserica nu exista de fapt înainte de cincizecime.

Toți sfinții, de la început, au aceeași viață eternă, sunt copii ai aceluiași Dumnezeu și Tată și același cer va fi casa lor pentru totdeauna, dar sfinții Vechiului Testament fac parte din altă dispensațiune sau din alte dispensațiuni, care s-au încheiat înainte de venirea lui Hristos. Fiecare dispensațiune își are începutul, progresul, declinul și căderea și își va avea propria ei reflexie în cer. Atât persoanele cât și dispensațiunile se vor deosebi acolo.

De aceea, în Evrei 11 , când vorbește despre cei vrednici din vechime, apostolul spune: “Și toți aceștia, primind mărturie prin credință, n-au primit promisiunea, Dumnezeu având în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu fie făcuți desăvârșiți fără noi” (v. 39-40). Sigur că, dacă Dumnezeu a pregătit pentru noi lucruri mai bune, trebuie să fie și ceva diferit. Să nu ne găsim să obiectăm față de cuvântul lui Dumnezeu. În Matei 16 Domnul a spus: “pe această stâncă Îmi voi zidi biserica”, și, cu aceeași ocazie i-a dat lui Petru cheile ca să deschidă noua dispensațiune. Atunci el nu începuse încă zidirea bisericii și ușa împărăției cerurilor nu fusese deschisă încă. Dar diferența dintre vechi și nou se va vedea mai clar când vorbim despre evenimentele de la Cincizecime. Începem cu Levitic 23 .

Copiilor lui Israel li se poruncise să aducă preotului un snop din cele dintâi roade ale secerișului lor, ca el să îl legene înaintea Domnului și să fie primit pentru ei. Considerăm că acest ritual preînchipuia învierea Domnului nostru în dimineața după sabatul iudaic, terenul primirii de către Dumnezeu a creștinului în Hristos cel înviat. “Vorbește fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din cel dintâi rod al secerișului vostru. Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să vă fie primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat” (Levitic 23:10-11 , v și Matei 28 și Marcu 16 ).

Șapte săptămâni întregi după legănarea snopului era ținută Cincizecimea. Cea de mai înainte era socotită prima zi a secerișului în Iudeea, iar ultima era ziua când tot grâul se presupunea că fusese recoltat. Atunci ei aveau o sărbătoare solemnă de mulțumire. Acea sărbătoare era caracterizată de două pâini coapte cu făina din noua recoltă, care erau coapte cu aluat și scoase din locuințele lor. Unii au crezut că acele două pâini prefigurează chemarea și scoaterea afară a bisericii compuse din iudei și națiuni. Poate să fie și așa, dar numărul este semnificativ pentru că, în Israel, era necesar să fie doi martori pentru a considera mărturia valabilă. Aluatul indică, fără îndoială, păcatul care este în cel credincios, și, desigur, și în biserică în starea în care ea se află în timp.

Împreună cu snopul legănat – imagine a lui Hristos înviat, curat și sfânt – este adusă o jertfă de de miros plăcut, dar nu este adusă jertfă pentru păcat. Împreună cu cele două pâini – simbol al celor care sunt ai lui Hristos – era adusă și o jertfă pentru păcat, deoarece, păcatul fiind prezent, era necesară o jertfă ca să-l acopere. Deși jertfa desăvârșită a lui Hristos, adusă o singură dată, unică, rezolvă la Dumnezeu atât problema păcatului care locuiește în cei credincioși cât și multe păcate comise în viață, totuși, rămâne faptul, care îl și experimentăm, că păcatul este în noi, și va fi așa cât timp suntem în lume. Toți recunosc acest fapt, chiar dacă nu toți văd că lucrarea lui Hristos este completă. Creștinul, printr-o singură jertfă, este făcut desăvârșit pentru totdeauna, deși se poate să fie umilit și să mărturisească înaintea lui Dumnezeu fiecare cădere.

Semnificația simbolică a Cincizecimii s-a împlinit în mod remarcabil prin coborârea Duhului Sfânt. El a coborât pentru a-i strânge laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți (v. Ioan 11:52 ). În urma acestui mare eveniment, sistemul iudaic a fost lăsat deoparte și a fost introdus un nou vas al mărturiei: biserica lui Dumnezeu. Acum, să urmărim ordinea evenimentelor. Întâi,

Învierea și înălțarea lui Hristos


Încarnarea, crucificarea și învierea sunt cele trei mari fapte sau adevăruri fundamentale pentru biserică sau pentru creștinism. Încarnarea a fost necesară pentru a putea fi crucificat, și primele două au fost necesare pentru a putea avea loc învierea. Este un adevăr binecuvântat că Hristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre, dar la fel de adevărat este că și credinciosul a murit în moartea Lui (v. Romani 6 , Coloseni 2 ). Viața creștinului este în înviere. Biserica este zidită pe Hristos cel înviat. Numai biserica asociată cu Hristos înviat și glorificat este un adevăr mai minunat decât încarnarea și crucificarea.

În Faptele Apostolilor 1 avem cele cu privire la înviere și înălțare, dar și ceea ce au făcut apostolii înainte de coborârea Duhului Sfânt. Domnul cel binecuvântat, deși în înviere, vorbește și lucrează prin Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt le-a dat El porunci apostolilor pe care îi alesese. Acest fapt se cuvine să-l reținem deoarece ne învață două lucruri:

1. Caracterul unirii noastre cu Hristos; Duhul Sfânt în creștin și în Domnul cel înviat îi unește. “Cel care se lipește de Domnul este un singur Duh cu El” (1. Corinteni 6:17 ). Deci sunt uniți printr-un singur Duh.

2. Acest fapt important prezintă adevărul binecuvântat că Duhul Sfânt locuiește și lucrează în creștin de asemenea după ce el va fi chiar înviat. Atunci, el nu va mai avea – ca acum – de luptat împotriva cărnii din noi, ci va fi neîntristat și nestânjenit și ne va face să ne bucurăm deplin de cele din cer, în închinare fericită, în slujire binecuvântată și de toată voia lui Dumnezeu.

Domnul înviat i-a îndemnat pe apostoli să aștepte la Ierusalim ca să aștepte “promisiunea Tatălui” (v. Luca 24:49 ), despre care îl auziseră vorbind. “Pentru că Ioan, în adevăr, a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duh Sfânt” (Fapte 1:5 ). Nu mai este vorba despre promisiunile temporale date lui Israel, deoarece acest câmp va fi lăsat la o parte până într-o zi viitoare, ci promisiunea Tatălui că va da Duhul Sfânt era ceva cu totul deosebit și diferit și în ceea ce privește rezultatele.

Domnul a vorbit cu apostolii Lui despre mai multe lucruri cu privire la împărăția lui Dumnezeu, apoi S-a înălțat la cer și un nor L-a primit, ascunzându-L privirilor lor. cu aceeași ocazie ne este dată în modul cel mai clar și învățătura cu privire la venirea din nou a Domnului. “Și, pe când priveau ei țintă spre cer în timp ce El Se ducea, iată, au stat lângă ei și doi bărbați în veșminte albe, care au și spus: «Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Isus, care a fost înălțata de la voi în cer, așa va veni, în felul în care L-ați văzut mergând spre cer»” (Fapte 1:10-11 ). Este destul de evident din aceste cuvinte că El S-a înălțat personal, în mod văzut și în trup, și că în mod asemănător va și veni din nou, că va apărea sub ceruri și Se va arăta în trup înaintea oamenilor de pe pământ, în mod personal, vizibil și în trup, dar atunci va fi cu putere și glorie mare.

Apostolii și ucenicii au învățat deci două lucruri:

1. Că Isus S-a înălțat la cer fiind luat din această lume;

2. Că el va veni din nou în lume.

Pe aceste două mari fapte se baza mărturia lor, iar Ierusalimul trebuia să fie punctul de pornire al mărturiei lor și ei trebuiau să aștepte puterea de sus. Ajungem acum la cel de-al doilea mare eveniment, a cărui importanță merge mai departe decât celelalte în ceea ce privește starea omului în această lume: darul Duhului Sfânt. Acum nu va fi numai Dumnezeu pentru noi, ci Dumnezeu în noi. Aceasta s-a întâmplat la Cincizecime.

Coborârea Duhului Sfânt

Venise timpul. Lucrarea de răscumpărare se încheiase, Dumnezeu fusese glorificat, Hristos era la dreapta Lui în cer, iar Duhul Sfânt a coborât pe pământ. Dumnezeu Și-a inaugurat biserica, și a făcut aceasta într-un mod potrivit cu înțelepciunea, puterea și gloria Lui. S-a produs un mare miracol și a fost dat un semn vizibil. Așa este consemnat acest eveniment.

“Și, pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toți împreună la un loc. Și a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, și a umplut toată casa unde ședeau. Și li s-au arătat limbi împărțite, ca de foc, și s-au așezate peste fiecare dintre ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Fapte 2:1-4 ). Poate că este bine să zăbovim un moment aici pentru a lua notă de câteva lucruri în legătură cu coborârea Duhului Sfânt și manifestarea putereii Lui în această zi importantă.

În primul rând era împlinirea promisiunii Tatălui; Însuși Duhul Sfânt era trimis din cer. Acesta este marele adevăr al Cincizecimii. Duhul Sfânt a coborât din cer pentru a locui în biserică, în acel loc care a fost pregătit pentru El prin stropirea cu sângele lui Isus Hristos. Era și împlinirea cuvântului Domnului către apostoli, “nu după multe zile, veți fi botezați cu Duh Sfânt”. Atunci când li s-a spus, ucenicii nu știau semnificația acelui cuvânt, dar acum era un fapt împlinit. Descoperirea completă a învățăturii despre “un singur trup” aștepta lucrarea lui Pavel, după cum spune el în alt loc: “noi toți am fost botezați de un singur Duh într-un singur trup fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; și tuturor. ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1. Corinteni 12:13 ).

Dar, pe lângă diferitele daruri împărțite pentru lucrarea Domnului, avem o binecuvântare deosebit de personală, care este și ceva relativ nou pe pământ: Însuși Duhul Sfânt a venit să locuiască nu numai în biserică, ci și în fiecare persoană care crede în Domnul Isus. Și, mulțumiri fie aduse Domnului, acest fapt este la fel de valabil azi cum era atunci. El locuiește în orice credincios care se bazează pe lucrarea completă a lui Hristos. Privind spre acea zi, Domnul a spus: “Duhul adevărului ... rămâne în voi și va fi în voi” (Ioan 14:17 ). Aceste două mari aspecte legate de prezența Duhului Sfânt s-au împlinit în ziua Cincizecimii. El a venit să locuiască în fiecare creștin și în biserică, și acum, ce adevăr binecuvântat! știm că Dumnezeu nu numai că este pentru noi, ci este și în noi și cu noi.

Când Dumnezeu L-a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt și cu putere, El a apărut în chip de porumbel, ca o imagine frumoasă a purității, blândeții și smereniei lui Isus. El nu și-a înălțat vocea pe străzi, nici nu a rupt o trestie frântă, nici nu a stins un fitil fumegând. Dar, în situația ucenicilor care au așteptat la Ierusalim, coborârea Duhului Sfânt a fost ceva diferit: El a coborât asupra lor în “limbi împărțite, ca de foc și s-au așezat peste fiecare dintre ei”. A fost ceva caracteristic. Era puterea în mărturie, acea mărturie care trebuia să se răspândească nu numai în Israel, ci la toate națiunile pământului. Cuvântul lui Dumnezeu și judecă pe toți cei care sunt înaintea lui: era limbi de foc. Judecata lui Dumnezeu asupra omului din cauza păcatului a fost exprimată judiciar la cruce, iar acum acest fapt solemn trebuie să fie larg cunoscut prin puterea Duhului Sfânt. Totuși, harul domnește, și domnește prin dreptate, spre viața eternă, prin Hristos Isus. Este proclamată grațierea celui vinovat, salvarea celuim pierdut, pacea celui tulburat și odihna celui obosit. Toți cei care cred sunt și vor fi pentru totdeauna binecuvântați în și împreună cu Hristos înviat și glorificat.

Trebuie să fi fost o imensă uimire și consternare pentru sinedriu și pentru poporul iudeu să vadă reapariția cu o asemenea putere a discipolilor lui Isus cel crucificat. Sigur că ei considerau că, odată ce Maestrul nu mai era, discipolii nu vor putea face nimic de la ei, pentru că majoritatea lor erau oameni simpli, neînvățați. Dar cât de uimit trebuie să fi fost poporul când i-au auzit pe acei oameni simpli predicând cu curaj pe străzile Ierusalimului și convertind mii de oameni la religia lui Isus! Chiar și privită sub aspect istoric, scena este impresionant de interesantă și nu există nimic asemănător în analele istoriei.

Isus fusese crucificat, și, după socotelile poporului, pretențiile lui de a fi Mesia fuseseră îngropate odată cu trupul lui. Soldații care păzeau mormântul fuseseră mituiți pentru a lansa o minciună în legătură cu învierea Lui, și, fără-ndoială, interesul maselor trecuse, iar cetatea și închinarea la templu își reluaseră cursul de mai înainte, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nici un eveniment important. Dar Dumnezeu nu avea să lase ca aceste lucruri să treacă și totul să continue în liniște, ci a așteptat timpul potrivit pentru ca să revendice drepturile Fiului Său chiar în locul unde fusese umilit. Aceasta a avut loc în dimineața zilei Cincizecimii. Brusc, pe neașteptate, discipolii Lui, care se împrăștiaseră, au apărut cu putere miraculoasă și, plini de îndrăzneală, i-au acuzat pe conducători și tot poporul pentru arestarea Lui și pentru procesul și crucificarea Lui: ei Îl uciseseră chiar pe Mesia al lor. Dar Dumnezeu L-a înviat ca să fie Domn și Mântuitor și L-a înălțat în cer, la dreapta Lui. “Unde păcatul a prisosit, harul a prisosit și mai mult” (Romani 5:20 ).

Putem spune că și sentința de la Babel a fost anulată în acea ti minunată, pentru că în diferitele limbi, prin care omul a fost blestemat de Dumnezeu, a fost vestită mântuirea. Această minuntă lucrare a puterii lui Dumnezeu a atras mulțimile, care erau uimite și făceau speculații cu privire la fenomenul ciudat. Fiecare auzea buzele acelor sărmani galileeni vestind lucrările minunate ale lui Dumnezeu chiar în limba țării din care venise. Iudeii din Ierusalim, neînțelegând acele limbi străine, și-au bătut joc de ei. Atunci Petru s-a ridicat și le-a vorbit în limba lor și le-a dovedit din scripturile lor ceea ce se întâmplase.

Primul apel adresat de către Petru iudeilor

Astfel, citim: “Și locuiau în Ierusalim iudei, bărbați evlavioși din orice națiune a celor de sub cer. Și zvonul despre aceasta răspândindu-se, mulțimea s-a adunat și era nedumerită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în propria lui limbă. Și toți erau uimiți și se minunau, zicând: «Iată, toți aceștia care vorbesc, nu sunt ei galileeni? Și cum îi auzim noi pe fiecare în propria noastră limbă în care am fost născuți? Parți, și mezi, și elamiți, și cei care locuiesc în Mesopotamia, și în Iudeea, și în Capadocia, în Pont și în Asia, și în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei care sunt lângă Cirene, și romani în trecere, și iudei, și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile marij ale lui Dumnezeu!» Și toți erau uimiți și nedumeriți, zicând unul altuia: «Ce să fie aceasta?» Dar alții spuneau în batjocură: «Sunt plini de must!» Dar Petru, stând împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit: «Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți aceasta și plecați urechea la cuvintele mele: pentru că aceștia nu sunt beți, cum gândiți voi, fiindcă este al treilea ceas al zilei»” (Fapte 2:5-14 ) – adică, după timpul nostru, era ora nouă dimineața, ceasul rugăciunii la templu.

Astfel, Petru a luat conducerea și le-a explicat iudeilor că lucrurile minunate pe care le văzuseră în dimineața aceea nu erau rezultatul unor spirite excitate, ci erau lucruri la care ei trebuia să se fi așteptat, potrivit cu scripturile lor, “ceea ce s-a spus prin profetul Ioel”. Dar, să remarcăm terenul pe care stătea Petru când predica atât de îndrăzneț. El era pe terenul învierii și al înălțării lui Hristos. Acest aspect este de reținut pentru că arată ce anume este la baza bisericii și de unde începe istoria ei. Aceea era prima zi a existenței ei, prima pagină a istoriei ei și primele triumfuri ale darului nespus de mare oferit de Dumnezeu omului.

“Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toți suntem martori. Fiind deci înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voim vedeți și auziți. Pentru că David nu s-a suit în ceruri, ci el însuși spune: «Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale». Să știe deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut și Domn și Hristos pe acest Isus, pe care voi L-ați răstignit” (Fapte 2:32-36 ).

Cităm ceea ce spunea altcineva despre efectele primei predici a lui Petru și despre prezența Duhului Sfânt pe pământ.

“Nu era doar o schimbare morală, ci o putere care înlătura toate motivele care-i individualizau pe cei care o primeau, unindu-i într-un singur suflet și într-un gând. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, erau în comuniune unii cu alții, frângeau pâinea și își petreceau timpul în rugăciune. Simțământul prezenței lui Dumnezeu era puternic printre ei și multe semne și minuni se făceau prin mâinile apostolilor. Ei erau uniți prin cele mai strânse legături, nimeni nu spunea că are ceva al său, ci toți își împărțeau proprietățile cu cei care erau în nevoie. Ei erau zilnic în templu, locul public în Israel pentru exerciții religioase, în timp ce își aveau și strângerea lor deosebită, frângând pâinea acasă. Ei mâncau cu bucurie și cu inima veselă, lăudându-L pe Dumnezeu și fiind plăcuți tuturor celor din jurul lor. Așa s-a format adunarea, și, în fiecare zi, Domnul adăuga la ea rămășița credincioasă a lui Israel, care trebuia să fie salvată de judecățile care trebuiau să se abată asupra națiunii care-L respinsese pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia al lor. Dumnezeu i-a adus în adunare – care era recunoscută de El ca fiind a Lui prin prezența Duhului Sfânt – pe aceia din Israel pe care i-a cruțat. A început o nouă ordine a lucrurilor, marcată de prezența Duhului Sfânt. Aici se găseau prezența și casa lui Dumnezeu, deși vechea stare de lucruri exista încă până la executarea judecății asupra ei.

Adunarea deci a fost formată prin putere Duhului Sfânt venit din cer, pe baza mărturiei că Isus, care fusese lepădat, era înălțat la cer, fiind făcut Domn și Hristos de către Dumnezeu. Ea era alcătuită din rămășița iudaică ce trebuia cruțată din mijlocul acestui popor, asigurându-se, în același timp, intrarea națiunilor, oricând Dumnezeu avea să le cheme”*.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...TAMPLARIE ALUMINIU SI PVC...Vezi aici!