Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Soti care iubesc ca Cristos si sotii care li se supun

Publicat la 2012-05-18 de Traian

 Efeseni 5, 21-33 și I Petru 3, 1-7
„Supuneți-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, întru totul. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea, Ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, Și ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană. Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește. Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica, Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat.” (Efeseni 5, 21-33)

„Asemenea și voi, femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, așa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câștigați, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, Văzând de aproape viața voastră curată și plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcarea hainelor scumpe, Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau, odinioară, și sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor, Precum Sarra asculta de Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine și nu vă temeți de nimic. Voi, bărbaților, de asemenea, trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, și faceți-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moștenitoare ale harului vieții, așa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.” (I Petru 3, 1-7)

Să ne întoarcem în acest text la versetul 31. Este un citat din Facere 2, 24: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup.” În versetul 32, Sfântul Apostol Pavel privește înapoi la acest verset și continuă ideea spunând „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică.”

Acum, întrebarea care se pune este de ce un bărbat și o femeie care se unesc să formeze un singur trup în căsătorie este o Taină? Răspunsul Sfântului Apostol Pavel din versetul 32 este acesta: căsătoria este o Taină pentru că semnificația ei cea mai adâncă i-a fost ascunsă, dar acum este pe deplin arătată de către Apostol spunând acesta că ea este imaginea lui Hristos și a Bisericii. Versetul 32: „Spun că se referă la Hristos și la Biserică.”

Deci, căsătoria este ca o metaforă, ca o imagine sau ca o parabolă care este folosită în locul unei idei mult mai profunde decât imaginea unui bărbat și a unei femei care devin un singur trup. Este folosită pentru a defini relația dintre Hristos și Biserică. Acesta înțelesul ascuns al căsătoriei. Este menită pentru a fi o poveste despre cum Hristos și Biserica relaționează între ei.

Luați aminte la versetele 28-30 și la cum descriu ele paralela dintre Hristos și Biserică ca fiind un singur trup, iar bărbatul și femeia fiind unul. „Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește. Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica, Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. ” (Cu alte cuvinte, unirea într-un trup dintre bărbat și femeie înseamnă că cei doi sunt acum unul singur, iar grija pe care o are un bărbat față de femeia sa, o are față de el însuși. Ei sunt unul. Ce îi face ei, își face sieși. Apoi, compară această grijă cu grija pe care o are Hristos față de Biserică. Spre sfârșitul versetului 29, Apostolul spune că fiecare are grijă de trupul lui) „… așa cu Hristos are grijă de Biserică, pentru că toți suntem mădulare ale trupului Lui.” Cu alte cuvinte, așa cum bărbatul este un singur trup cu femeia sa, așa și Biserica este un trup cu Hristos. Atunci când bărbatul are grijă de femeia sa, el are grijă de el; și când Hristos are grijă de Biserica Sa, El are grijă de El Însuși.

Dacă vreți să înțelegeți cele spuse de Dumnezeu despre căsătorie trebuie să înțelegeți că vorbim despre copie și original, despre metaforă și realitate, parabolă și adevăr. Iar originalul, realitatea și adevărul sunt reprezentate de căsătoria dintre Dumnezeu și poporul Său, sau unirea dintre Hristos cu Biserica. În timp ce copia, metafora, parabola sunt reprezentate de căsătoria bărbatului cu femeia sa. Geoffrey Bromiley spune „Așa cum Dumnezeu l-a făcut pe om după propria Lui imagine, așa a făcut și căsătoria pământească ca o imagine a căsătoriei Lui eterne cu poporul Lui” (Dumnezeu și căsătoria, p. 43).

Unul dintre lucrurile pe care le învățăm din această taină este rolul pe care îl au atât bărbatul, cât și femeia în căsătorie. Unul dintre punctele asupra cărora insistă Sfântul Apostol Pavel în acest pasaj este acela că rolurile celor doi nu sunt alese arbitrar și ele nu sunt interschimbabile, fără a denatura scopul lui Dumnezeu în ceea ce privește căsătoria. Rolurile celor doi își au rădăcina în rolurile distincte ale lui Hristos și ale Bisericii Lui. Prin căsătorie, Dumnezeu vrea să spună ceva despre Fiul Lui și despre Biserica Lui, prin relația care se clădește între soț și soție și cum se raportează ei unul la celălalt.

În versetele 23-25 vedem acestea. Versetul 24 îi vorbește soției despre jumătatea din metaforă care îi este destinată, iar versetele 23 și 25, îi vorbesc bărbatului despre jumătatea destinată lui. Soțiilor, găsiți-vă rolul vostru de soții în felul în care Biserica se raportează la Hristos: versetul 24 – „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este.” Apoi, soților le spune: soților, găsiți-vă rolul vostru de soți în felul în care Hristos se raportează la Biserică: versetul 23 – „Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este.” – și versetul 25 – „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea.”

Gândiți-vă puțin la acestea. Am încercat să arăt încă de la Facere 1-3 că de când a intrat în lume, păcatul a ruinat armonia căsătoriei NU pentru că a adus în discuție ascultarea și supunerea, ci pentru că a deformat ideea de ascultare umilă, iubitoare a bărbatului în dominație ostilă la unii dintre ei și în lene indiferentă la alții. Și pentru că a transformat supunerea inteligentă, caldă în manipulare servilă la unele femei sau nesupunere încăpățânată la altele. Păcatul nu a dus la ascultare și supunere; el le-a distrus, transformându-le în ceva urât.

Dacă acest lucru este adevărat, Mântuirea pe care noi o așteptăm odată cu venirea lui Hristos, nu este o demontarea a ordinii originale bazate pe ascultarea iubitoare și pe o supunere umilă, ci o refacere a ei după ravagiile făcute de păcat. Și exact aceasta găsim în Efeseni 5, 21-33. Soțiilor, lăsați supunerea voastră decăzută să fie rezidită după modelul relației lui Dumnezeu cu Biserica Sa! Soților, lăsați ascultarea voastră decăzută să fie rezidită după modelul relației lui Dumnezeu cu Hristos!

Astfel, ascultarea nu presupune dreptul de a comanda și de a controla. Este responsabilitatea de a iubi ca Hristos: să îți dai viața ta pentru soție printr-o conducere iubitoare. Iar supunerea nu este sclavie, forțare sau lașitate. Nu acesta este modul în care Hristos vrea ca Biserica să-I răspundă: El vrea ca ea să fie liberă, dispusă și bucuroasă, puternică să Îl urmeze.

Cu alte cuvinte, acest pasaj din Biblie face două lucruri: luptă împotriva abuzurilor conducerii spunându-le soților să iubească la Iisus; și luptă împotriva servilismului spunându-le soțiilor să se comporte așa cum Biserica îi răspunde lui Hristos.

Poate că ar fi bine dacă aici am da o definiție a conducerii și a ascultării așa cum se înțeleg ele din acest text, iar apoi să comentăm asupra lor, atingând câteva implicații practice.

Conducerea se referă la chemarea bărbatului de a-și asuma responsabilitatea, exact ca Hristos, în protejarea, aprovizionarea și apărarea căminului.

Supunerea este chemarea soției de a-și respecta bărbatul, de a-l asculta și de a-l ajuta să își ducă misiunea la capăt, atât cât poate ea.

Voi reveni imediat cu câteva implicații practice în ceea ce privește aceste definiții. Dar, mai întâi permiteți-mi să vorbesc și despre câteva obiecțiuni apărute în ceea ce privește aceste îndatoriri ale bărbatului și femeii. Ideile de conducere și ascultare nu sunt foarte populare în zilele noastre. Spiritul societății actuale fac imposibilă ascultarea unor texte de acest gen. Prima obiecție care se ridică se referă la faptul că versetul 21 ne învață că trebuie să fim supuși unul altuia: „Supuneți-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.” Așa că un scriitor spune „prin definiție, supunerea reciprocă duce la diferențe din punct de vedere ierarhic” (Gilbert Bilezikan, Dincolo de rolul sexului, p. 154). Cu alte cuvinte, dacă supunerea reciprocă este o realitate între bărbat și femeie, atunci este o contradicție să spunem că bărbatul are o responsabilitate specială în conducere, iar femeia că are o responsabilitate în susținerea și păstrarea datoriilor bărbatului ei.

Cum vom răspunde la acestea? Eu aș spune că acest lucru nu este adevărat. De fapt, autorul care a spus că supunerea reciprocă duce la diferențe din punct de vedere ierarhic a spus o pagină mai departe că „Biserica se bazează pe supunere reciprocă. Într-o biserică condusă de Duhul Sfânt, bătrânii se supun congregației pentru că ea îi susține și îi ajută, iar congregația se supune bătrânilor, acceptând îndrumarea lor” (pag. 155, iar la pag. 251 chiar spune că „congregația se supune liderilor, ascultându-i…”) cu alte cuvinte, când vine vorba despre Biserică, autorul nu are nicio problemă în ceea ce privește supunerea reciprocă, mai ales între două grupuri, dintre care unul are responsabilitatea specială de a conduce, iar celălalt responsabilitatea de a accepta conducerea. Și este exact așa. Nu există contradicție între supunerea reciprocă și relația de conducere-acceptare. Supunerea reciprocă nu înseamnă că ambii parteneri trebuie să se supună în același fel. Hristos s-a supus Bisericii într-un fel care l-a costat viața. Iar Biserica se supune lui Hristos într-un alt fel, respectându-I conducerea și urmându-L pe Drumul Crucii.

Deci, nu este deloc adevărat faptul că supunerea reciprocă ar denatura conducerea de tip hristic și supunerea bisericească. Supunerea reciprocă nu anulează aceste roluri, ci le transformă.

O altă obiecție destul de des întâlnită acestui tip de supunere, mai sus explicat, este faptul că termenul „cap” nu are deloc înțelesul de conducător. De fapt, el înseamnă „sursă”, ceva de genul „robinet” sau „izvor” (Bilezikian, pp. 157-162). Așa că, a-l numi pe soț capul soției sale, nu înseamnă a-l numi pe el conducător, ci a-l numi „sursa” ei, „începutul” ei.

Bineînțeles, există multe tratate care arată că acesta nu este un sens comun pentru termenul „cap” în zilele Sfântului Apostol Pavel. Dar nu veți citi niciodată aceste articole, pentru că sunt prea complicate ca sens. Permiteți-mi să vă arăt eu câte ceva din aceste versete, pe care le vede toată lumea.

Soțul este înfățișat drept capul soției sale, așa cum Hristos este înfățișat ca fiind Capul Bisericii, corpul Lui (versetele 29-30). Dacă îi vom da termenului „cap” înțelesul de „sursă”, atunci sursa cui este soțul? Ce primește corpul de la cap? Primește hrană (versetul 29). Și noi înțelegem acest lucru pentru că gura este la cap, iar hrana vine în corp prin gură. Dar aceasta nu este singurul lucru pe care îl primește trupul de la cap. Primește îndrumări pentru că ochii sunt la cap. Și primește protecție pentru că urechile sunt la cap.

Cu alte cuvinte, dacă soțul fiind cap este un singur trup cu soția lui, corpul lui, și dacă el este sursa ei de îndrumare, hrană, protecție, atunci concluzia logică pe care o tragem de aici este faptul că soțul capul, are responsabilitatea conducerii, a aprovizionării și a protecției într-o casă.

Deci, și dacă îi dați termenului „cap” înțelesul de „sursă”, cea mai logică interpretare a acestor versete este că soții sunt chemați de Dumnezeu să își asume răspunderea ca și Hristos, de conducători, protectori și furnizori într-o casă. Iar soțiile sunt chemate să își respecte și să își asculte soții, ajutându-i să își îndeplinească responsabilitățile prin darurile lor.

Mai devreme am spus că voi reveni cu câteva implicații practice.

1. Chemarea din versetul 25, care se adresează soților și care spune că ei trebuie „să își iubească soțiile lor așa cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea”, revoluționează felul lui de conducere. Aici am terminat cuvântul meu săptămâna trecută, la Luca 22, 26, când Iisus spune „cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia ca acela care slujește.” Cu alte cuvinte, soților, nu vă opriți a conduce, dar faceți din aceasta o supunere. Responsabilitatea conducerii este dată nu pentru a vă mândri, ci pentru a vă construi familia.

2. Supunerea nu înseamnă plasarea soțului în locul lui Hristos. Versetul 21 spune că vă supuneți din dragoste pentru Hristos. Supunerea nu înseamnă că ceea ce spune soțul este literă de lege. Numai Cuvântul lui Hristos este lege. Nicio soție nu ar trebui să își urmeze soțul în păcat. Nu poți face asta din dragoste pentru Hristos. Supunerea nu înseamnă renunțarea la gândirea obiectivă. Nu înseamnă că se renunță la orice formă de influență asupra soțului. Nu vine nici din ignoranță, nici din incompetență, ci vine de la ce este drept și normal (Coloseni 3, 18) în ordinea creației lui Dumnezeu.

Supunerea este înclinația naturală de a spune „da” conducerii soțului și dispoziției sufletești de îi susține inițiativele. Motivul pentru care spun că este o dispoziție și o înclinație este faptul că mereu vor exista momente când și cea mai supusă soție va ezita în fața anumitor decizii luate de soț. Ar putea părea lipsit de înțelepciune din partea ei. Să presupunem că vorbim despre mine și Noel, iar eu sunt pe cale să iau o decizie nebunească în ceea ce privește familia noastră. În acel moment, Noel ar putea să își exprime supunerea în felul următor: „Johnny, știu că te-ai gândit mult la acest lucru și îmi place să văd că îți asumi responsabilitatea și vrei să faci ceva pentru noi, dar decizia ta nu îmi dă pace, mă neliniștește și cred că ar trebui să mai discutăm despre asta. Ce zici? Poate discutăm în seara asta?”

Motivele pentru care este un fel de supunere biblică sunt: 1) Soții, spre deosebire de Hristos, pot greși li trebuie să accepte acest lucru. 2) Soții trebuie să își dorească ca soțiile lor să fie încântate de deciziile care privesc familia, pentru că Hristos ne vrea fericiți ascultându-I hotărârile, și nu numai urmându-le orbește. 3) Felul în care Noel a pus problema, mi-a demonstrat clar că nu pune la îndoială capacitatea mea de conducător și că mă susține în îndeplinirea ei.

Când un bărbat simte chemarea dumnezeiască în ceea ce privește responsabilitatea lui față de viața spirituală a familiei, adunarea familiei la rugăciune, mersul la biserică, recitarea rugăciunii la masă – când simte chemarea dumnezeiască în ceea ce privește responsabilitatea lui pentru educația și disciplina copiilor, administrarea banilor, aprovizionarea cu hrană, siguranța casei lui, înlăturarea supărărilor, acel simț al responsabilității nu poate fi autoritar, autocratic, dominator, opresiv sau abuziv. Este pur și simplu conducerea supusă. Și nu am întâlnit niciodată o soție care să nu fie mulțumită că s-a căsătorit cu un astfel de om. Pentru că atunci când Dumnezeu face un lucru (spre exemplu, căsătoria), El îl face pentru Slava Lui și binele nostru.

John Piper

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!