Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Amăgirea cu necredință

Publicat la 2012-05-04 de Traian

Atât Domnul Isus, cât și apostolii Petru, Pavel și Ioan ne înștiințează că în zilele din urmă, Satan care înșeală lumea, va înșela și pe „mulți" credincioși să nu mai creadă. Aceasta e una din amăgirile mari, pierzătoare de suflete, a vremii din urmă. Nu sunt pesimist, ci realist. Nu-mi place nici mie cuvântul „mulți", dar el e folosit chiar de Domnul Isus. În cuvântarea despre sfârșitul lumii din Matei 24:5, El spune că vor veni mulți în Numele Lui și „vor înșela pe mulți". La versetul 11, repetă că se vor scula prooroci mincinoși „și vor înșela pe mulți"‘. Nu e vorba de o înșelare a celor ce trăiesc în păcat, căci aceia sunt înșelați. Cuvintele acestea au fost spuse apostolilor, celor aleși de El pentru marea slujbă de vestire a Evangheliei. Versetul 4 arată clar aceasta: „Băgați de seama să nu vă înșele cineva". La fel, în finalul Predicii de pe munte, El a zis: „Mulți îmi vor zice în ziua aceea: ‚Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău?’” Aceștia s-au considerat credincioși, dar n-au primit intrare în Împărăția Slavei.

E necesar să acordăm toată seriozitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Unii predicatori își leagănă ascultătorii cu cuvinte dulci, mieroase, despre bunăstare aici pe pământ, succes, mari treziri spirituale, cu convertirea a mii de suflete, dar nu spun nimic de zilele critice ce urmează. Noi trăim o vreme de luptă aprigă a Satanei împotriva credinței și suntem confruntați cu subtile amăgiri diavolești.

În Luca 18:8, Domnul Isus pune o întrebare foarte importantă: „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?” Mulți nu dau nici o importanță acestei întrebări. Cum, în timp ce atâția vin la credință, bisericile sunt ticsite de popor, se țin evanghelizări în săli mari și pe stadioane, acolo sute, ba chiar mii de suflete ridică mâna sau trec în față, arătând că vreau să-L urmeze pe Domnul; Evanghelia se predică la radio și la televizor și mulți, chiar în casele lor, se întorc la Dumnezeu, mai are sens întrebarea aceasta? Da, e bine să privim lucrurile în mod real, nu superficial. Faceți o verificare amănunțită să vedeți câți din cei ce au ridicat mâna sau au trecut în față, au fost născuți din nou de Duhul Sfânt, câți s-au despărțit complet de păcat și trăiesc cu adevărat voia lui Dumnezeu? O mare parte din ei, chiar dacă au primit viața nouă, au fost amăgiți să nu caute creșterea spirituală, sunt ca cei asemănați cu sămânța între spini, care „își văd de drum și lasă ca sămânța să fie înăbușită de grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia". În final, ei se vor dovedi credincioși-necredincioși. Vance Havner, un bătrân predicator de aici, a zis: „Noi am încercat să producem o nouă Evanghelie, care să fie pe gustul poporului, a celor ce vreau să-L recunoască pe Cristos ca Salvator, dar nu ca Domn... În aceste zile de ieftină ucenicie în bisericile pline de păgâni botezați, noi trebuie să începem a lua în serios Domnia absolută a lui Cristos Isus".

Pocăința poruncită de Dumnezeu în Evanghelie nu prea e cerută ascultătorilor, ci li se spune doar să creadă. Fiul risipitor, la porci fiind, a crezut că acasă la tatăl său chiar și slugile au belșug de pâine, dar ca el să aibă parte de acea pâine, a trebuit să lase porcii și să se întoarcă acasă la tatăl său. Pocăința înseamnă recunoașterea păcatului, părerea de rău, căința de păcat și părăsirea lui. Noi ne despărțim numai de acele păcate de care ne pocăim cu adevărat. Apoi pocăința nu e experiență de o clipă, ci un proces de o viață întreagă: o despărțire zilnică de orice păcat și trăirea continuă a voii lui Dumnezeu. Da, ea începe cu o clipă binecuvântată, dar apoi e o despărțire totală de lume cu plăcerile și poftele ei și o trăire pentru Dumnezeu până la sfârșitul vieții. Gipsy Smith a zis: „Dacă vrei să-L ai pe Dumnezeu înăuntru, trebuie să scoți lumea afară”. Despre Democrit se spune că își întorcea chiar și privirea de la vederea lucrurilor deșarte. Iar Alexander Maclaren a scris: „Măsura dezacordului nostru cu lumea e măsura acordului nostru cu Cristos". Un alt text de înștiințare să nu fim amăgiți cu necredință e cel din Luca 12:45,46. Aici e vorba despre un „rob al Stăpânului", care e amăgit în gândirea lui și zice: „Stăpânul meu zăbovește să vină". Atunci începe și își trăiește voia sa, nu voia Stăpânului. Exact cum fac atâția credincioși de azi. Domnul spune că „soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor". Și aici e vorba de credincioși-necredincioși. Ei au fost angajați de Stăpânul la o lucrare, li s-au trasat sarcini ce au să facă până vine El, dar ei fac cu totul altceva. Într-un sens restrâns, acest text privește pe toți vestitorii Evangheliei, care se lasă amăgiți că Domnul zăbovește să vină, și în loc să dea hrană la vreme celorlalți, ei se hrănesc doar pe ei, beau, se îmbată, iar pe ceilalți îi biciuiesc. Ei trăiesc contrar voii Stăpânului și vor da socoteală. Mă înfior de cuvântul acesta! Cum, unul care a îndemnat pe alții să creadă, tocmai el să devină necredincios? Da, slujirea îl arată necredincios. E o asemănare cu cel ce a îngropat talantul în pământ. Și mi se pare că în final mulți preoți și predicatori vor avea soarta celor necredincioși.

În alt sens mai larg, cuvintele acestea ne privesc pe toți, căci toți suntem robii Lui, toți am fost cumpărați cu un preț nespus de mare, toți am avut o zi când am consimțit să fim robii Lui și toți am fost însărcinați să facem lucrarea Lui până va veni. Ce facem noi? Oare câți țin cont de ce El a spus și caută să împlinească zi de zi? Să luăm și un alt text. Apostolul Petru în a doua epistolă cap.2, în versetul întâi spune despre unii care se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat. Ei vor trăi în dezmăț și vor căuta să amăgească pe mulți, dar osânda îi paște.

La fel, apostolul Pavel a scris lui Timotei: „Sa știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea" (2 Timotei 3:1,4,5). Aceștia sunt în biserici, credincioși fără credință, care nu pot să sufere învățătura sănătoasă și își vor da învățători după poftele lor... Își vor întoarce urechea de la adevăr...” (2 Timotei 4:3,4). Sunt biserici fără credință, fără Cristos Domnul, ca cea din Laodiceea. Ce tablou trist!

Importanța înștiințării


Înștiințarea cu privire la amăgirea cu necredință e din partea lui Dumnezeu, prin Cuvântul sfânt. De aceea, trebuie să-i dăm toată importanța.

Importanța e văzută din mulțimea mare a textelor ce ne avertizează în privința aceasta. În Matei 24, Domnul Isus folosește de patru ori cuvântul „înșele". Azi, unii spun că diavolul nu poate să înșele pe cei aleși. Dar cuvintele au fost spuse tocmai celor aleși, care trebuiau să bage de seamă să nu fie înșelați. Dacă nu ar fi posibilă înșelarea, El nu ar fi spus: „Băgați de seamă". El nu a căutat doar să ne sperie cu înșelarea. Niciodată El nu a făcut așa ceva, ci a vorbit numai adevărul. Cuvintele acestea au fost o atenționare serioasă pentru apostoli și astăzi e pentru noi. Dacă înșelarea nu ar fi posibilă pentru cei aleși, Domnul Isus le-ar fi spus: „Satan caută să vă înșele, însă voi fiți fără grijă, căci pe voi nu vă poate înșela". Dar nicăieri în Biblie nu veți găsi o așa asigurare. E bine să nu spunem altora ceea ce nouă ne place, ci ceea ce El a spus. Dacă eu afirm că cei aleși nu pot fi amăgiți, tocmai aceasta e amăgire. Însemnează că vrăjmașul se slujește chiar de mine să spun ce nu a spus Cristos Domnul și astfel să slăbesc vigilența, vegherea celor credincioși. Noi trebuie să luăm cuvântul Domnului așa cum e scris, nu să-i dăm altă interpretare. Și nu trebuie să mă iau după părerile oamenilor, ci să rămânem mereu lângă Cuvântul Domnului. Eu îl cred pe Domnul Isus, căci El știe mai bine decât toți cum e lupta spirituală. Încercați să faceți o listă cu așa înștiințări din partea Domnului Isus și din partea celorlalți scriitori ai Noului Testament și veți fi izbiți ce numeroase sunt înștiințările contra amăgirii.

Importanța e văzută din mulțimea victimelor. Cuvântul „mulți" repetat de Domnul Isus indică aceasta. Textul din Matei 7:21,22 arată că mulți vor zice în ziua aceea „Doamne, Doamne", deci e vorba de credincioși din biserici, care știau să se roage, care au fost gata să vorbească în Numele Domnului, au proorocit, au făcut chiar minuni. Domnul Isus nu spune că ei mint, când zic că au făcut acestea. Nu, ci spune că au fost lucrători ai fărădelegii, au fost amăgiți să-și trăiască voia lor. De aceea sunt respinși. Toți sunt victime ale amăgirii. Mulțimea lor trebuie să-mi spună despre marea importanță a înștiințări. Să nu fiu superficial, ușuratic în trăirea mea.

La fel, gravitatea amăgirii trebuie să mă facă să înțeleg importanța înștiințării. Credincioșii-necredincioși pierd raiul. Cei amăgiți ajung în iad, ca cei mai mari criminali, ca cei mai murdari desfrânați. După ani de zile de viață bisericească, să ajungi în iad, e ceva grozav!

John Wesley, întemeietorul metodismului, într-o noapte a avut un vis în care a fost dus de o ființă necunoscută la poarta iadului. Acolo a întrebat dacă în iad se află catolici. Un înger al întunerecului, cu un rânjet sarcastic, a răspuns: „Da, sunt mulți". Apoi a întrebat dacă sunt protestanți în iad. Din nou același răspuns: „Da, sunt mulți". Cumva cu strângere de inimă a întrebat dacă sunt și metodiști în iad. Răspunsul a fost: „Și din aceștia sunt mulți". El s-a întristat foarte. Apoi ființa care-l conducea i-a dus la poarta de mărgăritar a cerului. Acolo a întrebat pe portar aceleași întrebări: „Sunt aici catolici?" Răspunsul a fost: „Nu, aici nu sunt catolici".- „Dar protestanți?” - „Nu, nu avem protestanți". Și din nou întrebarea de ai lui: „Dar metodiști se află aici?’ - „Nu, nu este nici unul" - a răspuns portarul. El a fost foarte uimit, căci știa că metodiștii pe vremea aceea erau buni credincioși. A stat puțin pe gânduri, apoi nedumerit a întrebat: „Dacă nu sunt catolici, nici protestanți, nici metodiști, atunci cine se află aici în fericire?” La aceasta, portarul a răspuns: „Aici au intrat numai cei ce și-au spălat hainele în sângele Mielului". Atunci a învățat clar adevărul că nu numirea unei religii îți dă dreptul de intrare în cer și că mulți din cei ce se bizuiesc pe o religie oarecare sau pe faptul că se numesc credincioși vor ajunge în iad. Azi trăim vremea de mare înșelăciune în privința aceasta. William Booth, întemeietorul Armatei Mântuirii, a scris: „Principalele pericole ale secolului al XX-lea vor fi: religie fără Duhul Sfânt, creștinătate fără Cristos, politică fără Dumnezeu, cer fără iad". Și tocmai acestea îl fac pe mulți să ajungă în iad. Aceasta e cea mai groaznică dezamăgire, fiindcă s-au lăsat amăgiți de vrăjmașul. O, de am învăța să ținem seamă de înștiințări, ca să nu plângem la urmă „șarpele m-a amăgit!”

Scopul amăgirii


E natural să ne întrebăm: „De ce Satan, în șiretenia lui, recurge la amăgirea credincioșilor cu necredința? Ce urmărește ei? El e dușmanul lui Dumnezeu și a copiilor Săi și știm că poartă o luptă continuă. Dintre toate armele lui, amăgirea e cea mai periculoasă.

Prin amăgire, vrăjmașul voia împiedicarea lucrării de mântuire a păcătoșilor prin Cristos Domnul. El a încercat să-L înșele pe Domnul Isus să nu moară pentru mântuirea lumii. Imediat după botez, i-a sugerat o cale mult mai ușoară decât crucea de a câștiga lumea: „Închină-te mie" - a zis diavolul. Dar a fost înfruntat cu cuvintele: „Pleacă, Satano, căci este scris: ‚Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-l slujești" (Matei 4:8-10). După un timp, vine cu aceeași ispită de amăgire, dar nu direct, ci prin Petru. Și pe El îl înfruntă cu cuvintele: „Înapoia mea, Satano" (Matei 16:22,23). Ce mare băgare de seamă trebuie să avem chiar la cuvintele fraților noștri, ca să nu fim înșelați! Iar mai târziu, chiar în prag de suferințe, vin câțiva greci, care voiau să-L vadă. Se pare că știau că evreii îl urăsc pe Isus. Dr. Stanley Jones, mare misionar în India și autor al mai multor cărți, e de părere că grecii dornici de cunoștință, ar fi vrut să-L invite să meargă în Grecia, ca să scape de cruce. Din text se subînțelege lucrul acesta. Era o altă ispită deghizată, să-L facă să nu moară. Nu ni se spune că Cristos Domnul ar fi stat de vorbă cu grecii, ci imediat El a zis că „grăuntele de grâu dacă nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă". El a trecut printr-o înfiorare, apoi a exclamat: „Și ce voi zice? Tată, izbăvește-Mă de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!" Iar în noaptea arestării, a trecut prin agonia din Ghetsemani, unde la fel a repurtat victoria și a mers să moară, ca noi să fim mântuiți. Diavolul a fost înfrânt, a fost biruit prin cruce. Mântuirea lumii a fost săvârșită.

Satana e neînduplecat, a rămas vrăjmaș, el vrea azi stagnarea lucrării de mântuire a păcătoșilor prin cei ce cred. Prigoanele n-au putut să închidă gura robilor Domnului să nu vestească Evanghelia. Au vestit-o și în închisori și pe ruguri. Când lui Bunyan i s-a oferit eliberarea din închisoare, fiindcă acasă îi murise soția, iar fiica oarbă ce o aveau a rămas fără ajutor, i s-a cerut nu lepădarea de credință, ci doar să tacă, să nu mai spună nimănui de mântuire, dar el a zis: „Dacă azi îmi dați drumul, azi voi vesti Evanghelia, căci prefer mai bine să-mi mucegăiască oasele în temniță, decât să fiu liber și să nu spun altora de dragostea lui Dumnezeu". Vrăjmașul a constatat în atâtea rânduri că vântul prigoanelor nu a stins focul sfânt, ci l-a aprins mai tare și i-a purtat până la mari depărtări. De aceea, ca să oprească lucrarea de mântuire a păcătoșilor, caută să amăgească pe robii Domnului să nu-și facă lucrarea, să amăgească pe credincioși cu necredință. În alte cuvinte, vrea să le fure credința primită de la Dumnezeu, dându-le o credință falsă, care de fapt e necredință.

Iată câteva săgeți arzătoare ale celui rău, iar dacă tu nu folosești scutul credinței, ele îți străpung inima și devii o victimă, un înșelat. Ele sunt cuvinte dulci, plăcute firii pământești, și dacă nu ai discernământ spiritual, ajungi să le dai crezare.

1) el îți șoptește că starea păcătoșilor nu e chiar așa de gravă;

2) că Dumnezeu nu e chiar așa de rău încât să-i trimită în iad;

3) că nu ești chiar tu răspunzător de sufletul lor, de salvarea lor;

4) că și dacă le spui, ei sunt prea împietriți și nu se pocăiesc de păcatele lor;

5) că tu ești prea slab să faci o așa lucrare;

6) că această lucrare nu se face de oricine, ci doar de păstori;

7) că nu se face oricând, ci doar Duminica;

8) că nu se face oriunde, ci doar în biserică;

9) că nu se face față de oricine, ci e doar pentru cei aleși, iar aceia îl caută ei pe Dumnezeu. Astfel că nu are rost să cauți tu pe cei păcătoși.

Vrăjmașul a venit și la mine de atâtea ori cu aceste amăgiri. Nu mă mir că a venit și la tine. Ținta lui e să te convingă să taci, să nu faci lucrarea sfântă. Și reușește la atâția cu aceste amăgiri, îi scoate de pe făgașul lucrării de salvare a păcătoșilor. La început se mulțumește cu atât. Și cei ce au înghițit pastila amăgirii, în loc să-L asculte pe Domnul, să spună altora vestea bună a mântuirii, ei îl ascultă pe diavolul.

Păianjenul, când îi cade o muscă mai mare în plasa lui, aleargă și o injectează cu otrava lui, iar musca ce s-a zbătut cumplit, devine paralizată și abia atunci se aruncă asupra ei și o devorează. Așa face diavolul cu cei credincioși. Întâi îi injectează și ei devin nepăsători de starea altora. Văd starea celui căzut între tâlhari, dar trec înainte pe alături. Nu-i doare nici de starea copiilor lor, care au apucat calea păcatului, dar cum să-i doară de vecini sau de ceilalți oameni? Omul își zice că e credincios fiindcă nu merge la cârciumă, ci la biserică; el nu înjură pe Dumnezeu, ci îi cântă laude; nu trăiește în certuri cu vecinii, dar e complet nepăsător de soarta lor veșnică.

Într-o Duminică, un credincios a mers la biserică. Acolo a văzut pe vecinul lui, care era necredincios. S-a dus și s-a așezat lângă el. Vecinul a fost foarte atent și inima lui a fost mișcată. Vestitorul Evangheliei a arătat că toți oamenii sunt păcătoși, dar că Dumnezeu a pedepsit păcatele oamenilor în Fiul Său, iar toți cei ce cred aceasta și se pocăiesc, au iertarea păcatelor și ajung în fericirea veșnică. Dacă însă cineva nu primește această iertare prin Jertfa lui Cristos Domnul, va ajunge în chinul veșnic. Tot ce a spus, a arătat că așa e scris în Evanghelie. La terminare, au mers împreună spre casă. Vecinul avea o frământare lăuntrică și era tăcut. După un timp, cel credincios îl întrebă: „Ei, cum v-a plăcut la biserica noastră?” La aceasta vecinul răspunse tot cu o întrebare: „Dumneata aici ești membru?” - „Da, da" - afirmă el. „Și dumneata crezi ce a spus păstorul acela?” - „Da, desigur". - „Nu, dumneata. nu crezi, căci nu se poate să crezi că eu merg spre iad, și de atâția ani treci pe lângă casa mea și să nu-mi spui nimic. Nu, dumneata nu crezi ce a spus omul acela, nu crezi ce e scris în Evanghelie”.

La câți din cei ce își zic credincioși nu ar putea colegii de școală sau de lucru să repete aceleași cuvinte? Oare credem cu adevărat sau suntem amăgiți să ne considerăm credincioși? Satan a reușit pe mulți credincioși să-i facă necredincioși, necredincioși în Cuvântul sfânt, care azi e călcat în multe privințe, necredincioși în lucrul încredințat lor. Astfel, sunt pe linie moartă, scoși din lucrare. Vai, câți sunt în această stare de amăgire și nici măcar nu își dau seama! Sunt mii de ei, care iau parte la serviciile de închinăciune ale bisericii, cântă, se roagă, dar nu au spus și nu spun nimănui de mântuirea prin Cristos Domnul. Ba sunt nu numai simpli membrii, ci și coriști, orchestranți, dirijori, diaconi și chiar păstori. Poate cineva obiectează: „Cum, doar preoții, păstorii vorbesc oamenilor din Evanghelie". Da, însă când preotul sau păstorul e nepăsător, el vorbește numai căci aceasta e slujirea lui, o face ca să fie în treabă, dar el nu suferă durerile nașterii pentru alții, nu se topește în rugăciune pentru cei păcătoși și nu-i îndeamnă cu ardoarea sufletului său să părăsească plăcerile păcatului și să se întoarcă ia Dumnezeu.

Cu mai mulți ani în urmă, în Anglia, un capelan a fost trimis să însoțească și să vorbească unui criminal ce era dus la spânzurătoare. Pe drum, el și-a făcut datoria și i-a spus că ar trebui să se pocăiască de faptele lui măcar acum, căci Dumnezeu îl iubește și vrea salvarea lui. După ce l-a ascultat puțin, i-a strigat: „Domnule, dumneata însuți nu crezi ceea ce spui, căci dacă ai crede, chiar dacă toată Anglia ar fi presărată cu cioburi de sticlă, chiar și desculț ar trebui să alergi într-o parte și alta să spui păcătoșilor de o așa mântuire. Nu, dumneata însuți nu crezi ce spui!" Felul rece cum i-a spus Evanghelia arăta nepăsarea. Și la câți nu se observă azi această nepăsare? Toată lucrarea o fac în baza rutinei, nu mișcați de Duhul Sfânt, căci de El nu țin seama. Ei sunt ca și lampagiul orb din nuvela lui George Macdonald, care mergea seara de la stâlp la stâlp să aprindă felinarele orașului, dar el nu se bucura de lumină, ci trăia în întuneric beznă. Își făcea slujba de lampagiu doar datorită rutinei. Acești vestitori ai Evangheliei poate altădată au fost calzi, plini de râvnă sfântă în căutarea celor pierduți, dar azi doar le merge numele că trăiesc. O, Doamne, trezește pe toți aceștia până nu e prea târziu!

După o vreme de așa trăire în nepăsare față de alții, vrăjmașul îi amăgește să fie nepăsători și de propria lor stare. În Matei 24:37-39 avem cuvintele Domnului Isus despre lipsa de credință și starea de nepăsare a oamenilor din vremurile din urmă când îi aseamănă cu cei din timpul lui Noe. Deși salvarea era la îndemână, căci ușa corăbiei a rămas deschisă șapte zile, nici unui n-a intrat să-și salveze viața căci n-au crezut; n-au crezut că au nevoie de salvare, n-au crezut că vine potopul, n-au crezut că păcatul lor e așa de grav și va fi pedepsit, cum le-a propovăduit Noe.

Când păcatul nu mai e grav în viața altora, nu te alarmează, ajungi să-l admiți și în viața ta. Liberalismul pătrunde în viața celui ce a devenit nepăsător. Când îți spui că asta nu e păcat, că azi trăim vremuri moderne și îți găsești justificări raționale pentru orice, să știi că ai devenit lumesc. Prin așa trai, Cristos Domnul e izgonit din viață, Duhul Sfânt e întristat și pleacă, iar Satan jubilează. În această stare, conștiința nu te mai mustră nici pentru privirea nepotrivită, nici pentru vorba rostită, nici pentru acțiunea înfăptuită. Otrava nefastă a necredinței te-a paralizat, din credincios ai devenit necredincios Ești ca un vultur împăiat, bun pentru vitrină, dar care nu mai poate să urce înălțimile; e în totul vultur, dar nu mai are viață, nu se hrănește, nu se mișcă, nimeni nu mai poartă teamă de el. Am văzut păsări împăiate, păsări ce altădată au cântat frumos încât te desfătau cu trilurile lor, dar vrăjmașul le-a prins în cursele lui, le-a luat viața și le-a împăiat. Pe dinafară sunt în totul ca înainte, cu aceleași pene frumoase, dar nu mai cântă. Vai, și în biserici sunt multe păsări cântătoare, care au fost prinse în cursa mândriei sau a geloziei și au ajuns împăiate, nu mai cântă. Nu a fost ceva după voia lui sau a ei sau a fost pus altcineva să conducă, să cânte solo sau duet și a devenit pasăre împăiată. Am văzut și lei și tigrii împăiați de care nimeni nu mai poartă teamă. Sunt doar de ornament. Nu cumva și tu ești un credincios împăiat?

Aceștia poate continuă să meargă la biserică, se roagă, ca fariseul în Templu, dar ruga lor nu e ascultată căci ei nu mai țin cont de voia lui Dumnezeu, ci fac ce le place. Toată viața lor de credință se rezumă la un formalism rece, sunt creștini împăiați. Ei se roagă numai de la buze, căci inima lor a încetat să bată pentru Dumnezeu. Ei au o formă de evlavie, dar nu mai au puterea (2 Timotei 3:5). Diavolul le-a schimbat credința adevărată cu una falsă și ei nici nu știu. Domnul însuși spune că biserica din Laodiceea nu știa nimic de sărăcia și gravitatea stării în care se afla (Apocalipsa 3:17,18). Ei poate se feresc de păcate pe care le cred grave, și astfel trăind o viață morală de ochii oamenilor, ei nu se consideră căzuți. Dar sunt niște amăgiți.

Credința e legătura vitală între cel născut din nou și Dumnezeu, Izvorul vieții. Credința e vie, activă, dinamică. „Cel neprihănit va trăi prin credință", dar când aceasta nu mai e, omul e credincios-necredincios. El are impresia că e credincios, dar realitatea vieții îl arată necredincios, e mort duhovnicește. Unii poate se grăbesc să spună că e imposibil așa ceva, dar Domnul spunea îngerului bisericii din Sardes: „Știu... îți merge numele că trăiești, dar ești mort" (Apocalipsa 3:1). Cândva a fost viu, dar nu când i s-a spus lui Ioan să scrie. Să dăm voie Domnului să știe adevărul mai bine decât îl știu oamenii. Amăgirea și-a făcut efectul, omul a pierdut credința. Lui Petru înainte de arestare, Domnul Isus i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta" (Luca 22:31,32).

Poetul român Vasile Militaru arată în următoarea poezioară valoarea mare a credinței:

Poți să pierzi averi și ranguri, fericiri cu rai în spic,
Dacă n-ai pierdut credința, încă n-ai pierdut nimic.

Prin pierderea credinței, faci inversarea poeziei:

Poți să ai averi și ranguri, fericiri cu rai în spic,
Dacă ai pierdut credința, nu mai ai nimic, nimic.

Pentru această doborâre finală, Satana își folosește toată șiretenia. El îl lasă pe om să se considere credincios, când în realitate el a devenit necredincios. Omul ce și-a zidit casa pe nisip, nu e omul de lume, ci cei din biserică, el aude mereu Cuvântul, dar nu-i crede, nu-l trăiește. „Cine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face", e expresia Domnului Isus (Matei 7:26,27). Omul acesta nu a crezut că trebuie să zidească pe stâncă. El a putut să se fălească ce casă frumoasă are, arătoasă pe dinafară, poate asemănătoare în multe privințe cu cea zidită pe stâncă, dar în final s-a prăbușit și prăbușirea i-a fost mare. Aceștia ascultă Cuvântul Domnului Duminică de Duminică, se roagă „Doamne, Doamne", dar tot ce zidesc e pe nisip, pe firea lor. La sfârșit vor vedea prăbușirea și vor auzi cuvintele: „Depărtați-vă de la Mine". În alte cuvinte, de la poarta cerului să fii trimis în iad. Va fi ceva din cale afara de groaznic.

Mă doare că trebuie să repet acest avertisment pentru frații mei. Lupta spirituală e cumplită, vrăjmașul își folosește azi toate amăgirile. În holda multora, spinii au crescut și au înăbușit sămânța, fiindcă ei nu s-au interesat de creșterea ei, ci „și-au văzut de drum", iar grijile de cele trecătoare, bogățiile și plăcerile vieții acesteia au omorât firea nouă care era pentru viața veșnică.

Ce trebuie să facem ca să nu fim amăgiți?

Cristos Domnul ne-a înștiințat tocmai în privința aceasta, ca să veghem, să nu ne lăsăm amăgiți. El a afirmat că slujitorii celui rău „vor înșela pe mulți", dar nu pe toți. Eu nu vreau să fiu înșelat, de aceea trebuie să fiu cu băgare de seamă, trebuie să veghez. Fratele J.S. odată a luat trenul de la Arad spre Șebiș, voia să meargă la Buteni. Era seară și fiind singur în compartiment și-a dat jos pantofii și s-a culcat pe bancă. Spre ziuă când sa trezit, nu mai avea pantofi. A trebuit să parcurgă drumul desculț și fiindcă el avea număr mare la pantofi, prăvălia din Buteni nu avea pantofi pentru el. Creștinul lui Bunyan când a dormit, și-a pierdut mărturia. Ca să nu mi se fure credința, trebuie să stau treaz, să veghez. Azi e necesară o stare de trezire la toți credincioșii, ca să-și păzească credința și să ajute și pe alții să creadă cu adevărat în Domnul Isus ca Mântuitor al lor. Leonard Ravenhill a scris: „Fără discuție, cea mai mare nevoie a bisericii de azi este să-L întâlnească iarăși pe Domnul ei Cel înălțat, ca să primească învestitura cu care să intre în trezirea trezirilor, înainta de a se lăsa noaptea nopților peste acest secol". La sfârșitul vieții, apostolul Pavel a scris: „Am păzit credința" (2 Timotei 4:7). Aceasta trebuie să fac și eu și tu.

Apoi trebuie să păstrez un cuget curat, căci credința viețuiește numai într-un cuget curat. Apostolul Pavel se temea ca nu cumva prin șiretlic, gândurile fraților din Corint să se strice de la curăția și credincioșia față de Cristos Domnul (2 Corinteni 11:3). Lui Timotei îi cere să păstreze credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut și au căzut din credință (1 Timotei 1:19). Iar despre diaconi spune că trebuie „să păstreze taina credinței într-un cuget curat" (1 Timotei 3:9). Cugetul multor ziși credincioși a devenit murdar de plăceri, de imaginații păcătoase. Unii și-au îmbibat cugetul cu germeni de stricăciune citind cărți murdare, pornografice. Alții au privit scene de desfrâu la televizor sau au închiriat casete video care le-a murdărit cugetul. Alții au lăsat ca ura față de un frate sau o soră să le fermenteze gândirea și sunt în starea aceasta de săptămâni sau luni. Odată într-o biserică am auzit că doi frați nu vorbesc între ei. Așa păreau buni credincioși, dar vrăjmașul le-a umplut inima de amărăciune unul împotriva altuia. Când am chemat la birou ambele familii, unu! a fugit, nu a vrut să vină, dar le-am pus în față: împăcarea sau excluderea din biserică. Duminica următoare au venit la biserică și mi-au spus că s-au pocăit de păcatul lor, și-au cerut iertare și s-au împăcat. Murdăria din cuget trebuie scoasă, altfel omoară credința.

Și trebuie să lupt lupta cea buna a credinței (1 Timotei 6:12). Să am toată armura lui Dumnezeu. Nici într-o dimineața să nu plec neînarmat. Să mă întăresc în puterea tăriei Lui prin rugăciune. Să cred în totul Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic în plus, nimic în minus. Deviza ostașului lui Cristos Domnul este: ,,Să nu trec peste ce este scris". Mama Eva a pus la îndoială că e chiar așa cum a zis Dumnezeu și toți știm consecințele grave ce au urmat. Șiretlicurile modernismului azi sunt mai momitoare ca oricând, de aceea se cere eroism să rămâi în cadrul Cuvântului sfânt. Dacă alți înaintași ai credinței au preferat mai degrabă să moară decât să arunce bobul de tămâie pe altar, oare nu ar trebui noi, care trăim în apropiata venire, să luptăm cu mai mare dârzenie lupta cea bună a credinței, ca să nu fim amăgiți nici prin plăceri, nici prin amenințări? Nu uitați cetatea Troia nu a fost înfrântă pe calea armelor, ci prin șiretlic. De aceea fiți treji, vegheați, păziți-vă cugetul curat, nu admiteți păcatul nici chiar în gând, oricât vi s-ar părea că e de mic, și luptați cu eroism.

Doamne, ajută-ne să prețuim credința care a fost dată sfinților și să rămânem în ea până la capăt!
Petru Popovici

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!