Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Se merita sa traiesti? partea 1

Publicat la 2012-05-01 de Traian

 
Dacă un om bogat ar spune: „Se merită să trăiești!" s-ar putea să-l înțelegi. El poate să-și cumpere tot ce vrea. Dacă un tânăr, care a întreabat o tânără atrăgătoare dacă vrea să-i fie soție, ar spune acest lucru, atunci este de înțeles că pentru el merită să-și trăiască viața, în cazul acceptării propunerii sale. Se așteaptă o asemenea afirmație, doar de la oamenii care se află tocmai într-o fază însorită a vieții lor. „Se merită să trăiești" este atunci afirmația însuflețită a unei experiențe scurte, dar poate a vreuneia doar pripite. Eu am avut vârsta de 23 de ani, când pentru prima oară dintr-o convingere deplină am putut spune: „Se merită să trăiești". Nu am fost nici bogat și nici nu m-am căsătorit cu o tânără frumoasă. Nu am câștigat nici lozul cel mare și nici n-am trăit un succes material. Dimpotrivă, un război fără rațiune mi-a răpit câțiva din cei mai frumoși ani ai tinereții. A fi soldat și prizonier au fost pentru mine, în general, experiențe negative. Cu câteva luni înainte de a fi eliberat din prizonierat, am semnat un contract de muncă pentru un termen de un an în domeniul agriculturii scoțiene. Am făcut ore suplimentare, ca pe lângă cei trei șilingi primiți pentru fiecare rând de morcovi, să mai câștig ceva pentru a-mi putea cumpăra primul costum după război, într-un magazin în care se vindeau haine purtate. De la un vânzător de fier vechi mi-am cumpărat o bicicletă pe care am reparat-o pentru a putea circula.

Cu toate acestea am putut spune: „Se merită să trăiești." Casa mea părintească în regiunea Ruhr a fost total distrusă în urma unui bombardament. Tatăl meu și-a pierdut viața în ultimele luni ale războiului tot în timpul unui bombardament. Fratele meu zăcea undeva pe pământul sovietic. Eu însumi aparțineam unei generații de război mințită și înșelată. Aș fi putut avea orice motiv de-a fi amărât sau pur și simplu de a fi cu privirea-n pământ, dar am putut afrima:

„Se merită să trăiești".

„Cine ne-a dat dragoste în inimă?"

Așa s-ar putea să se întrebe cei doi, și ei, poate, nu găsesc răspunsul la aceasta. „Eu te iubesc!" Aceste trei cuvinte hotărâtoare ascund o taină, pe care nimeni nu o poate dezlega ge deplin. Când se naște un copil, domnește bucuria. Îl vedem apoi cum se târăște, cum aude cum spune pentru prima oară silabisind „mama". Îi urmărim primii pași șovăielnici atunci când se ostenește să învețe să umble. Copilul înainte de a putea deosebi ce înseamnă duminica sau restul zilelor, înainte de a putea număra sau cânta, simte deja cât e de bine să fii ocrotit de oameni. El observă ceva din ceea ce îi unește pe părinții lui. Nu numai prin faptul că ei sunt căsătoriți, ce pentru că ei se înțeleg reciproc și se ostenesc să placă unul celuilalt.

Se merită să trăiești și atunci când unul este bolnav și cineva îi așează pe frunte o mână care-l răcorește și îi vorbește mângâietor și încurajator, când unul este fără slujbă și celălalt îl ajută. Se merită să trăiești, când cineva are un răspuns prietenos la un cuvânt mai dur de-al tău, iar la bătrânețe omul află: „Nu sunt singur și nu am trăit degeaba".

Așadar, viața are un sens: da, se merită să trăiești când înțelegi sensul, care a fost imprimat vieții de către Creator. Când Dumnezeu l-a plănuit și creat pe om, l-a alcătuit așa încât acesta să i Se potrivească. După ce Dumnezeu a creat tot ce există, l-a creat și pe om și a spus: „Iată, că erau foarte bune".

Erau foarte bune, dar ce este acum?

Într-un singur an au fost dezlegate în Germania Federală 90.164 de căsnicii, cu toate că unele familii au avut copii și cu siguranță au știut câte ceva despre răspunderea reciprocă pe care o au de purtat față de aceștia ș față de ei înșiși. La creație a spus Dumnezeu despre om că este bun. În schimb cotidienele noastre sunt pline de acțiuni condamnabile ale oamenilor, ca: ură, crimă, hoție, înșelătorie și ucidere. Ce s-a întâmplat cu omnul, care a fost cândva bun, iar astăzi acționează atât de rău?

Chiar căsniciile dezbinate au început mai mult sau mai puțin pozitiv. Partenerii și-au crezut unul celuilalt și au privit viitorul cu ochi încrezători. Ei au alcătuit un întreg, un trup așa cum a spus Dumnezeu la creație. Dar acest lucru nu a durat. Viața lor nu a devenit așa cum a fost prezăzută.

Conviețuirea nu s-a realizat și, îndeosebi, copiii sunt cei care rămân să poarte suferința

Cel care a devenit atât de dezamăgit, disperat din cauza acțiunilor lipsite de considerație ale altora, nu poate înțelege, când cineva afirmă „Se merită să trăiești". Cu toate acestea, fiecare om poate ajunge la găsirea acestei atitudini de bază, pozitive, Fiecare om poate experimenta o transformare care-l poate schimba radical, printr-o manifestare lăuntrică, care se răsfrânge astfel în afară încât va accepta atât viața cât și pe sine însuși. Dar aceasta se întâmplă numai dacă suntem gata să vedem adevărul vieții, să nu ne înșelăm pe noi înșine și să recunoaștem cauza unor asemenea efecte negative.

Medicul pentru a putea găsi cauzele durerilor, trebuie să stabilească mai întâi diagnosticul, și numai pe urmă va trece la un tratament în scopul vindecării. La fel este cu scopul deplin și conținutul vieții noastre. Biblia ne informează despre primii oameni de pe pământul acesta, care au locuit într-o minunată gradină și au trăit într-o părtășie cu Dumnezeu. Acolo ei s-au ridicat împotriva voinței lui Dumnezeu, au călcat porunca lui Dumnezeu și fiul mai vârstnic, Cain, l-a ucis pe fratele său mai tânăr, Abel. Din acea zi nu a încetat să existe ceartă și război. În ziarele de zi cu zi citim anunțuri de catastrofe cu duiumul. Cu titluri de asemenea natură suntem deja obișnuiți: răpiri de avioane, luare de ostatici, răpiri de copii, atacuri cu bombe, amenințări de războaie, acțiuni teroriste și conflicte deschise între popoare.

Se pare că pe zi ce trece este mai rău. Cine ar fi crezut cu ani în urmă, că teroarea și forța vor lua o asemenea amploare în lumea noastră? În vremurile de pe urmă războaiele și veștile de războaie se vor înmulți, nedreptatea va spori, ne prezice Biblia.

Abia ne putem imagina că o asemenea vreme va urma să vină. Ne aflăm doar la începutul acestor așa numite vremuri de sfârșit. Această situație va fi creată nu numai prin faptul că mijloacele mass-media ca radioul, televiziunea și presa, informează în întreaga lume cu viteza fulgerului, ci și prin aceea că știrilor rele li se acordă o valoare numai informativă. Se poate vorbi și aici despre o manevră la nivelul acestor mijloace prin care în primul rând ne este adus la cunoștință tot ce e rău, supărător și negativ. Dar nu există numai lumea urii, a crimei și a războiului, există și cealaltă lume, aceea a binelui, frumosului și păcii, așa încât omul poate exclama: „Se merită să trăiești".

Este oare realist, la vederea unui tanc blindat pe înălțimile muntelui Golan, să vorbim despre frumusețea vieții?

Conducătorul unui vehicul blindat, Chaim Itzhak, are soție și copii în Tel Aviv. Ca civil, lucrează într-o hală de împachetat portocale ale firmei conoscute în întreaga lume, „JAFFA". Ca aproape toți israeliții, are și el o locuință proprietate personală, pe care a cumpărat-o cu 300.000 lire. El câștigă pe lună 2.500 de lire și plătește, cu toate că are doi copii, un impozit de 250 de lire, cel mai ridicat procentaj din lume.

El a fost încă copil în vremea când dintr-o dată părinții lui au fost deportați. Cu un tren lung de marfă au plecat într-unul din lagărele germane de exterminare, unde au pierit în camerele de gazare. A fost o minune faptul că el a fost luat de prieteni, ascuns și astfel ferit de ura îndreptată către urmașii lui Avraam, Isaac și Iacov.

Soția lui, care are o piele arămie, a fost născută în Yemen. Acolo părinții ei nu au avut permisiunea de a merge pe stradă, pentru că erau evrei, ci numai pe o potecă destinată animalelor greoaie, alături de stradă. Ei aparțin celor aproape trei milioane de evrei, care au preferat să se rupă dintre popoarele lumii și să tragă în țara care fusese făgăduită de Dumnezeu strămoșilor lui Avraam, Isaac și Iacov ca și lui David și Solomon.

O.N.U. trimite trupe, dar nu are la îndemână o rezolvare

Estul și vestul se tem ca să nu-și ardă degetele în problema Israelului. Israelul apare în ochii popoarelor arabe ca un intrus, căci aproape două mii de ani de la izgonirea evreilor din Iudea de către romani, în anul 130, ele l-au locuit până la întemeierea statului Israel în anul 1948. Israelul vede această reîntemeiere ca o întoarcere într-o țară care i se cuvine legal și în care el, ca popor, poate trăi în libertate și pace. Biblia a profețit acest conflict dintre popoarele arabe și Israel încă înainte cu mii de ani. Ea ne informează de asemenea că odată săbiile vor fi făcute pluguri și pacea se va întoarce.

Cu toate acestea, încă nu s-a ajuns până acolo. Soldatul israelit șede în tancul său și citește Biblia. Aceasta nu este o excepție în Israel, ci reiese dintr-o cugetare mereu mai extinsă care a cuprins tineretul din Israel, îndeosebi după războiul Yom-Kippur: originea și viitorul nostru sunt cuprinse în Biblie.

La Universitatea Ierusalim profesorii și studenții iau informațiile biblice ca bază a cercetărilor lor. Ei au găsit toate sistemele de irigație din zilele lui Solomon, au scos la iveală prin săpături arheologice orașe dispărute de mii de ani. Au descoperit, de asemenea, suluri scrise, care dovedesc astăzi faptul că Biblia este într-adevăr Cartea străveche, în care au fost comunicate gândurile lui Dumnezeu despre viitorul lumii. De aceea există viitorul în Biblie. Nu numai viitorul Israelului, ci viitorul întregii lumi.

Religia este aceea care-l preocupă pe om cel mai profund și se întipărește cel mai mult

Aici se întreabă omul despre originea puterilor și forțelor. Această întrebare este strâns legată de viitorul lui. Când știu de unde vin, atunci știu de asemenea încotro merg. Dacă știu cine m-a creat, cunosc și destinația mea. În vremea noastră, întreaga omenire trăiește o religie a temerii.

Din aceasta trăiesc astăzi producătorii de filme care toarnă pe bandă rulantă filme de catastrofe. Tematica pentru acestea le este pusă la dispoziție, în orice caz, de adevărul cotidian. În fiecare secol au avut loc mai multe cutremure. În ultimele vremuri, însă, numărul lor a crescut considerabil. Noi am avut în acest secol deja 11 cutremure de mari proporții, ele totalizând mai mult de două milioane de morți.

Biblia ne spune că, în vremurile de sfârșit cutremurele se vor inteți. După acestea putem recunoaște cât sunt de înaintate arătătoarele ceasului universal.

Conform acestor evenimente am putea fi de părere că numai dansatorii visători și sadicii ar putea desemna viața ca meritându-se și având valoare. Există apoi o altă perspectivă, o posibilitate de a vedea altfel viața și de a poseda o altă unitate de măsură pentru a putea confirma ce anume poate da valoare vieții.

În vederea pregătirii unei zile de biserică s-a organizat și o anchetă: Ce-i va stăpâni pe oamenii din R. F. Germană? Răspunsul majorității a răsunat:

„Frica". La aceasta se potrivește cuvântul lui Isus: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, eu am biruit lumea" (Ioan 16:33)

Există, deci, o eliberare de frică prin Acela care a biruit lumea: Isus Cristos. Aceasta este valabil și pentru omul care este cuprins de ea. Este foarte normal, ca la un pericol să simțim o oarecare presiune, așa încât să ni se facă frică. Acesta este modul în care reacționăm noi normal în fața unui pericol, pentru a-l respinge sau a-l preveni. Există însă și o inhibare în fața fricii, care torturează și paralizează, nelăsând să se întrevadă nici o cale de ieșire.

În cazul în care nu s-a experimentat această eliberare, omul își intensifică mereu mai mult temerile. Deoarece omul se bazează pe o autoconservare, el percepe această stare paralizantă de frică ca pe un dușman al vieții sale. Astfel, el va căuta o scăpare din lumea lui îmbibată de frică. El dorește să rupă această încătușare a sufletului, să-și smulgă această cămașă de forță. Ostenelile consulsive ale individului au diferite aspecte, în principal toate rămân niște stări provocate de simțuri și fără rațiune.

„A vedea, a cumpăra, a se bucura"

Aceste cuvinte au fost zărite pe marea firmă a unei reclame a unui magazin berlinez, când am ținut în aer liber, într-o stradă fără circulație, un serviciu de evanghelizare. Ele mi-au sugerat introducerea predicii mele.

Este aceasta de fapt în regulă? Vedem, cumpărăm și ne bucurăm? Acest lucru are loc doar ocazional. Nu se poate cumpăra tot ce se vede și nu se poate să ne bucurăm de tot ceea ce am cumpărat. Chiar dacă ar fi așa, bucuria nu ține de multe ori nici atât cât plata ratelor. Mulți oameni încearcă printr-un consum abuziv să evadeze din realitatea vieții lor. Ne cumpărăm lucruri, pentru a deveni un alt om.

Există cantități absurde de alimente, cu care omul se îndoapă fără raționament, el crezând că altfel nu-și poate duce la capăt treaba. Mici suplimentări de acestea cunoaște fiecare, de exemplu în modul de alimentație schimbat în timpul unui examen sau în concediu. Nu degeaba se vorbește în grai popular de grăsime nedorită.

Alții, de dragul siluetei, care țin un regim dietetic, nu pot ține în schimb măsura la cumpăratul obiectelor de uz sau articolelor de lux; mașina normală nu mai este suficientă, un concediu normal nu mai satisface. O îmbrăcăminte practică și potrivită nu mai mulțumește. Trebuie să fie ceva deosebit, dacă e cu putință ceva mai bun și mai mult decât posedă vecinii. Toate acestea provin din teama de a nu pierde ceva din viața propriu-zisă. Dar toată goana după tot ce e posibil de a face și de a cumpăra nu aduce cu sine împlinire în viață.

Multor oameni ai zilelor noastre drogul a devenit o cale de ieșire binevenită din situația lor de teamă. Cauza este plasată undeva în domeniul sufletesc. Dacă întrebăm oameni dependenți de droguri, care ar fi cauza dilemei lor, apar mereu aceleași trei afirmații:

1. Lipsa dragostei. Omul se simte neacceptat de cei din jur, neînțeles de familie sau prieteni: singurătatea și decepția se includ și ele aici.

2. Dorul de moarte. Omul vrea să se smulgă din condiția lui de viață, deoarece el consideră că nu o mai poate suporta. El dorește să uite sau cel puțin să fie pentru câteva ore un alt om.

3. Setea după Dumnezeu.

Cei legați de droguri - oameni ruinați - afirmă tot mai des tânjirea lor după o deplină trăire religioasă

Aceste afirmații se potrivesc și cu cele ale oamenilor căzuți pradă unui abuz de alcool.

Cauzele își au rădăcina de multe ori încă în copilărie: lipsa căldurii unui cămin, diferențele de păreri, problemele de educație care apar între tată și mamă, teama copilului de ceartă și pedeapsă, lipsa posibilității de a se putea afirma și de a fi ascultat în familie sau între prieteni. Cine apucă calea drogurilor și alcoolului, observă, în curând, că nu a găsit rezolvarea problemelor sale. Este un drum de rătăcire, de autoamăgire, din care omul se trezește chiar mai dezamăgit. Omul matur are nevoie și el de căldura unui cămin, de protecție, dragoste, el bineînțeles că poate găsi trăirea religioasă deplină. Dar nu în drog!

Cu puțin timp în urmă a trecut prin presă o fotografie neobișnuită:

Un student arab se duce la moarte sărind pe lângă pompierul care vrea să-l salveze

Nu fiecare afirmație grăbită, spusă într-o doară: „Eu îmi pun capăt vieții" este intenționată serios. Cu toate acestea în Germania Federală se despart voluntar de viață aproape tot atâția oameni, câți mor în accidente de circulație. Aici nu sunt incluși și acei mulți care au tentative de sinucidere. La oamenii care-și iau viața se adaugă și cei pe care aceștia îi iau cu sine în moarte. Uneori acesta poate fi partenerul de viață sau copiii.

În dosul acelstor acțiuni stă întotdeaun starea de frică a omului. Un comerciant care în urma unor insuccese repetate cedează, o mamă care nu poate suporta rușinea cauzată de copilul ei, soția care nu mai are putere din pricina stării de înjosire pricinuită de propriul ei soț. Există o listă lungă a motivelor directe care duc oamenii la sinucidere. Ei cred că aceasta ar fi o rezolvare și o ieșire dintr-o situație de teamă. O voce de bărbat a spus, în penultima zi a carnavalului, unei colaboratoare a serviciului telefonic pentru problemele spirituale: „Acum îmi pun capăt, îmi voi lua copiii cu mine". Ea a crezut la început că cel care cheamă ar fi beat, și l-a întrebat unde sunt copiii. Glasurile celor mici au răsunat groaznic în receptor. Un copilaș a spus: „Noi mergem acum cu tata în cer. Aceasta va fi foarte frumos". Fapta a putut fi împiedicată. Dar se va schimba ceva dacă ne despărțim de viață? Ceea ce am fost cu adevărat aici, aceea vom fi și în fața lui Dumnezeu. Binele nu va fi prin moarte rău și nici răul nu va fi prin moarte bine. De aceea, sinuciderea nu rezolvă nici o problemă.

Este doar o încercare de evadare din fața propriei vieți, de care totuși nu putem scăpa. Ceea ce-i necesită omului este iertarea, căci numai unde este iertare există și,un început nou. Prin iertare intrăm în părtășie cu Dumnezeu și anume, încă acum în viața aceasta. Nu prin moarte.

Să cugetăm asupra acestui lucru. Omul a fost deci așa cum l-a creat Dumnezeu, foarte bine. Dumnezeu Însuși îl consideră ca foarte bun. Nu e vorba aici de o opinie, ca aceea a unui artist, care își găsește propria lui pictură ca bună, cu toate că cei care cumpără sunt cu totul de altă părere. Dumnezeu Însuși, care a creat totul și cu acest prilej a stabilit niște coordonate a ceea ce este bun și a ceea ce este rău, a dat întregii creațiuni înțelepciunea Sa și îl consideră pe om ca o coroană a creației sale.

„Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse; și iată ca erau foarte bune" (Geneza 1:31)

Dar cel care se uită împrejur în viață, ajunge la amara concluzie că omul este cu un fond rău, că el nu poate numai să iubească, să ajute și să creadă, ci urăște, ucide distrugând tot mai mult. El - omul - este chiar preocupat atât cu distrugerea vieții cât și a planetei pe care locuiește. Ce s-a întâmplat? De ce se poartă acest „om" astăzi astfel, care era la început atât de bun?

Dacă cercetăm Biblia, găsim un răspuns. Aici suntem informați că omul a avut părtășie cu Dumnezeu. În această legătură urma el să rămână, dar de bună voie. Dumnezeu nu a vrut un teatru de marionete. El nu a vrut să tragă de sfori pentru a face pe om să acționeze.

Nu, omul trebuie să se hotărască el însuși de-a asculta de Dumnezeu sau nu. Nu a existat doar un pom de măr în Paradis, așa cum și-au imaginat unii în timpul copilăriei, ci un pom deosebit, care a putut pune la îndemâna omului cunoștința binelui și a răului. Din acesta a interzis Dumnezeu să se mănânce. Cu toate acestea omul ispitit de Satana, urzitorul răului, s-a ridicat împotriva voinței lui Dumnezeu. El a încălcat porunca și a experimentat moartea spirituală, ceea ce este despărțirea de Dumnezeu. Urmările au fost catastrofale.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...Filmari -Foto -Sonorizari -Organizari Evenimente....Vezi aici!