Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Tată, iartă-i, că nu știu ce fac !?

Publicat la 2012-04-13 de Traian

Cererea aceasta face parte din ultimele rostiri ale lui Christos pe Crucea de la Calvar. Fiecare dintre ele au însemnătatea lor; fiecare este îndreptată spre oameni sau spre Dumnezeu reglementând sau argumentând semnificația profundă a Marei Jertfe.

„Tată iartă-i, că nu știu ce fac“ este una din cele mai favorabile nouă dintre toate. De fapt, forma verbală în care a fost rostit-o, un prezent continuu, ne îndreptățește să credem că a fost o rostire repetată, murmurată, strigată, proclamată de nenumărate ori în procesul dureros al răstignirii și al agonizantei morți.

„Tată iartă-i, că nu știu ce fac“, „Tată iartă-i, că nu știu ce fac“, „Tată iartă-i, că nu știu ce fac“, …

Care este sensul adânc al acestei cereri? Oare chiar nu știau ce fac cei care L-au răstignit atunci? Nu știau marii preoți? Nu știa Pilat? Nu știa mulțimea înebunită de ură? Nu știau ostașii romani, care-și îndeplineau nu numai profesional slujba, dar adăugau la batjocoră din dorința lor „de a se distra puțin …“ ?

Probabil (și acest „probabil“ este necesar datorită limitărilor înțelegerii noastre) că cererea făcută drept mijlocire între Dumnezeu și oameni are sensurile ei profunde, care trec dincolo de realitatea văzută imediată, pătrunzând în lumea nefragmentată a realității ultime a evenimentului. Prizonieri ai fragmentului de realitate pe care o trăiau, cei din jurul Domnului Isus, plini de râvnă șă facă ceea ce credeau că este bun și bine, erau îmbăiați spre curățire în această rugăciune de Mare Preot a Celui venit de dincolo de lumea noastră.  Probabil că unul din sensurile profunde ale acestei rugăciuni de mijlocire este „Tată, dacă ar știi ei astăzi ceea ce nu știu … n-ar mai face …“

I. Dacă ar știi ei cine sunt Eu …
Dacă ochii lor ar fi fost deschiși măcar pentru o clipită, să-L poată vedea, nu ca om „disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința. Desfigurat și lipsit de orice frumusețe care să atragă privirile“, ci ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și slăvit, cum este descris El în Apocalipsa 1:13-18 … ar fi căzut și ei la picioarele Lui ca morți …

II. Dacă ar știi ei cine-i mână din umbră …
Dacă ar fi înțeles ei că, din umbra conștiinței lor adormite, Satan …

III. Dacă ar ști ei unde s-ar duce ei cu această vinovăție a lor …
Dacă ar fi putut ei vedea grozăvia chinurilor Iadului … în care erau în pericol să meargă pentru eternitate …

IV. Dacă ar ști ei unde vreau să-i duc Eu … 
Dacă ar fi putut ei cunoaște ceva din strălucirea paradisului pierdut … și acum pregătit din nou pentru ei, prin puntea suspinelor Lui …

De două mii de ani, cererea care ține lumea noastră încă sub imperiul îndurărilor din îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este aceasta: „Tată iartă-i, că nu știu ce fac“. Tu acuma însă știi …

Spectacolul marei drame continuă …


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOBILIER, BICICLETE, HAINE, TERMOPANE, SALTELE...Vezi aici!