Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Suferințele lui Cristos

Publicat la 2012-03-30 de Traian

Patimile și moartea lui Cristos ocupă un loc central în cele patru evanghelii. Jumătate din Evanghelia lui Ioan, de exemplu, vorbește despre evenimentele din ultima săptămână. Marcu și Ioan trec sub tăcere nașterea Mântuitorului, dar se unesc cu Matei și Luca spre a-și aduce contribuția la povestirea marilor evenimente legate de moartea Sa. Cei patru evangheliști ne prezintă împreună într-un tablou complet și precis procesele lui Isus (cel civil și cel religios), răstignirea și învierea Lui. Nici un alt subiect din viața lui Cristos nu este tratat cu atâtea amănunte.

PREVESTIREA SUFERINȚELOR


Chiar de la nașterea lui Isus Cristos, suferințele care-L așteaptă sunt prevestite. Umbra Crucii se întinde peste toată viața Sa.
Simeon proorocește că acest Copil va deveni un semn, care va stârni împotrivirea, și că va veni ziua când o sabie va tăia inima mamei Lui (Luca 2:34-35). Vedem această zi împlinindu-se în Ioan 19:25-27.
În pragul lucrării publice a lui Cristos răsună, solemn și puternic, mărturia lui Ioan Botezătorul. El unește cele două Legăminte, fiecare fiind pecetluit cu sângele ispășitor în Persoana și opera unică a lui Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29).
Însuși Isus își prevestește moartea în multe feluri. În public, mulțimilor, le vorbește despre ea, cu precădere sub forma unor imagini. Afirmă că El este bunul Păstor, care își dă viața pentru oile Lui. În pilda vierilor, El arată că va suferi o moarte violentă prin mâna iudeilor. Când fariseii îi cer un semn din cer, Domnul face o comparație cu proorocul Iona: Ca și Iona în pântecele peștelui, Fiul omului va fi "trei zile și trei nopți în inima pământului" (Matei 12:40). Aceasta fiind o aluzie directă la înmormântarea și la învierea Lui. Câteva zile înainte de a muri, Isus prevestește că va fi "înălțat de pe pământ". El reia astfel imaginea șarpelui de aramă înălțat pe o prăjină pentru salvarea israeliților (Numeri 21:8-9). Mai compară moartea Lui cu aceea a bobului de grâu care cade în pământ și moare, înainte de a renaște și de a aduce multă roadă (Ioan 12:24-34). În Marcu 10:45, El rezumă astfel scopul dublu al Fiului omului care a venit pe pământ: „ca să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți".

De la un moment dat, de când mărturisește Petru că Isus este Mesia și Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru își prevestește moartea, în mod deosebit de clar, ucenicilor Lui. El le revelează acel mare "trebuie" care domină viața Lui: El trebuie să Se ducă la Ierusalim, să sufere, să fie răstignit, apoi să învieze. De trei ori la rând, evangheliile sinoptice repetă conținutul acestui avertisment:

1) La Cezarea lui Filip.
2) După Schimbarea la față.
3) În timpul ultimelor călătorii ale lui Isus spre Ierusalim (vezi Matei 16:21; 17:22-23; 20:17-19).

În sfârșit, în momentul Schimbării la față, Luca ne raportează că Moise și Ilie s-au întreținut cu Isus "despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim" (Luca 9:31). Cristos le-a poruncit celor trei ucenici "să nu spună nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morți" (Matei 17:9).
Ucenicii însă nu înțelegeau aceste lucruri. Ei probabil credeau că Domnul vorbea iarăși în pilde și "se temeau să-L întrebe în privința aceasta" (Luca 9:45).
Învățătura cea mai adâncă despre suferințele și moartea Domnului a fost dată nu numai în cuvinte, ci și în fapte prin instituirea sfintei Cine: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine, și după ce a binecuvântat, a frânt-o, și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu". Apoi a luat un pahar, și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor" (Matei 26:26-28). Vezi și Marcu 14:22-24; Luca 22:19-20 și cuvintele care se pot împreuna cu acestea, din Ioan 6:53-58.

Deci, nu se poate înlătura adevărul că Isus a venit pe pământ ca să moară. Acesta fiind scopul Său conștient. Viața Lui a fost un mers solemn spre Calvar. Nu este posibil să se susțină că Domnul ar fi sperat întotdeauna să întemeieze Împărăția fără să treacă prin moarte. Moartea Lui nu a fost o acceptare resemnată față de o soartă tragică, devenită inevitabilă, ci moartea Lui a fost o faptă voluntară. El a spus clar despre viața Lui: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, și am putere s-o iau iarăși" (Ioan 10:18). El a pornit spre Ierusalim dintr-o hotărâre liberă și cu scopul precis de a întâmpina ceasul acela pentru care venise: „Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim" (Luca 9:51).

NATURA SUFERINȚELOR LUI CRISTOS

Isus nu a suferit doar când a murit. Suferința L-a însoțit de-a lungul întregii vieți în diferite moduri, pe care nu le putem trece sub tăcere.

Isus a suferit fiind ispitit

Ispitele au fost pentru Cristos o suferință reală. Exemplul principal al ispitelor este povestit în Matei 4; Marcu 1 și Luca 4. Această experiență însă rezumă, desigur, un exercițiu spiritual repetat în cursul întregii lucrări a Domnului. Luca 4:13 spune că ispititorul nu L-a lăsat pe Isus decât "până la o vreme" (sau "până la un moment favorabil”, n. trad.). Putem să ne închipuim pe Satana revenind la El ca să-L atace prin ispitiri asemănătoare, atunci când Cristos ar fi putut să Se lase aruncat jos de pe strașina Templului, ca să fie purtat de îngeri în ochii tuturor. Tot așa, în Ghetsimani, paharul amar pe care Tatăl I-l dădea de băut ar fi putut fi schimbat cu oferta satanică a tuturor împărățiilor pământești, fără Cruce.

Acest aspect necontenit al ispitei se traduce din cuvinte ca cele pe care Isus le adresează ucenicilor către sfârșit: „Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările (sau, altă traducere, în ispitele) Mele" (Luca 22:28). "El a fost ispitit în ceea ce a suferit, spune Noul Testament (Evrei 2:18); literalmente: „El a suferit prin ispită (încercare)". Această afirmație ne face să întrezărim că ispita reprezenta pentru El, Cel sfânt și drept, o suferință mai intensă decât ne-o putem închipui noi. Ea făcea parte din smerirea Lui voluntară.

Isus a suferit din cauza contactului cu păcatul
Noi nu ne putem imagina ce a însemnat pentru Isus relațiile Lui necontenite cu oamenii păcătoși, cu viciul, pofta, răul, moartea. Nu numai că printre noroade întâmpina aceste lucruri, ci le găsea chiar și la cei mai apropiați de El. Orbirea ucenicilor, ambiția lui Iacov și Ioan, instabilitatea lui Simon Petru, mândria și certurile celor doisprezece, trebuie să-I fi tăiat inima Domnului ca o sabie, cu atât mai mult trădarea lui Iuda.

Isus a suferit de împotrivirea oamenilor
Odată El le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă vă urăște lumea, să știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră" (Ioan 15:18). El știa că a venit într-o lume vrăjmașă lui Dumnezeu, ca să o împace cu Tatăl. El i-a avertizat pe ucenici că misiunea Lui de pace are să stârnească ostilitatea multora: „Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia" (Matei 10:34).,Isus a suferit de critici neîncetate din partea fariseilor, oamenilor culți și religioși; chiar propria lui familie I s-a împotrivit. El a fost calomniat astfel: „Mănâncă cu păcătoșii; iată un om mâncăcios și băutor de vin". "Și-a ieșit din minți", adăugau chiar și ai Lui. Iudeii îi atribuiau puterea Sa lui Beelzebul; I se zicea: „Ai drac!" La Nazaret, locul unde copilărise, au vrut să-L arunce jos de pe un munte. Către sfârșitul lucrării Lui, cele mai înalte autorități evreiești L-au hărțuit cu întrebări insidioase, căutând să-I găsească vreo vină ca să-L piardă. Ioan ne raportează mai multe comploturi împotriva vieții lui Isus în ultimele șase luni; ele s-au sfârșit prin arestarea finală, în urma trădării lui Iuda.

În fața acestei vrăjmășii crescânde, ce chin a îndurat Cristos, El, care-i iubea pe oameni și venea ca să Se dea lor. Îi vedea cum Îl resping pe Dumnezeu, pierzându-se prin orbirea, orgoliul și prejudecățile lor. Și i-a plâns amarnic în momentul intrării Lui triumfale în Ierusalim (Luca 19:41-44).

Isus a suferit în trupul Său
A cunoscut deseori foamea, setea și oboseala (Matei 4:2; Ioan 4:6-7). Suferințele Lui fizice și-au atins punctul culminant în ultimele douăzeci și patru de ore ale vieții Lui pământești. În grădina Ghetsimani, toată ființa Lui a fost zguduită de un conflict acut și dureros: „Sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ" (Luca 22:44). Carnea Lui a suferit mușcătura nuielelor, pumnii, scuipările, cununa de spini, trestia care-L bătea în cap, și în sfârșit tortura crucificării, "supliciul cel mai îngrozitor și mai oribil", după cum spune Cicero. Domnul n-a vrut să Se ferească de dureri luând drogul care se da de obicei condamnaților (Matei 27:34; Marcu 15:23). Către sfârșit, strigătul Său tare: „Mi-e sete!" rezumă el singur toate suferințele fizice ale agoniei Lui.

Mai mulți cred că, murind, inima lui Isus s-a rupt literalmente. Ioan scrie că unul din soldați "I-a străpuns coasta cu o suliță; și îndată a ieșit din ea sânge și apă" (Ioan 19:34). Medicii afirmă că această revărsare masivă de sânge și apă dovedește ruperea inimii. Intensitatea extremă a durerilor lui Isus a produs o tensiune capabilă să-I rupă fizic inima. Soldații L-au găsit "mort" (Ioan 19:33), pe când răstigniții rămâneau în general până la două sau trei zile pe lemn înainte să-și dea sufletul. Sulița care I-a străpuns coasta Domnului nu era menită să-I grăbească sfârșitul, ci să-I constate moartea. Cristos își dăduse viața. Este important să ne aducem aminte că El a murit printr-o acțiune a propriei Sale voințe: „Nimeni nu-Mi ia viața cu sila, ci Eu o dau de la Mine" spune El în Ioan 10:18. Matei precizează că Și-a dat duhul (sau dat înapoi, Matei 27:50).

Isus a îndurat suferința morală

În sfârșit, Isus a suferit în inima și în duhul Său. Suferințele morale, prezente în toată viața Sa, depășesc la cruce orice imaginație. Sufletul Mântuitorului a fost chinuit mai grozav decât o poate explica orice expresie omenească, de țepușul morții, adică de păcatul omenesc. (Vezi Isaia 53:11; 1 Corinteni 15:56). "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte", a spus El în grădina Ghetsimani (Marcu 14:34). Pe cruce, Isus a cunoscut lepădarea totală a oamenilor, și chiar a lui Dumnezeu. Pentru toți El a suferit iadul, care este despărțirea de Dumnezeu. Nimeni nu va putea cerceta vreodată spaima de nespus a strigătului: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Marcu 15:34, compară cu Psalmul 22:1).

"El a fost luat prin apăsare și judecată" (recitiți Isaia 53). "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi" (2 Corinteni 5:21). Nu putem decât să ne plecăm capetele în smerenie, recunoștință și adorație pentru Omul durerii, cu Fața desfigurată de suferință, care a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre.


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MONITOARE, SERVICE, CALCULATOARE...Vezi aici!