Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Criza neînduplecării - un cuvânt către tinerii neînduplecați

Publicat la 2012-03-20 de Traian

Mulți tineri, citind acest capitol, vor zice: „Aici este vorba de mine!" Da, chiar de tine. Aș vrea ca cele două versete biblice de mai sus să vorbească sufletului tău. Și eu doresc să am aici un cuvânt de dragoste pentru tine, cel ce ai devenit un rebel față de părinții tăi, și care nu ești gata să te îndupleci nici la dragostea lor, nici la asprimea lor. Îți înțeleg starea, căci și eu am fost așa, dar mulțumesc Domnului că a lucrat la înduplecarea mea. Aș vrea ca El prin aceste rânduri să lucreze și la înduplecarea ta. Înduplecarea aduce fericire, iar neînduplecarea aduce nefericire, aduce urgia divină, și sunt sigur că tu nu dorești aceasta. De aceea aș vrea să te ajut să-ți formezi un caracter nobil. Caracterul se vede mai ales în familie, în relația cu părinții, cu frații și surorile.

Ține minte că toți oamenii mari ai istoriei și-au iubit părinții, chiar dacă unii s-au purtat foarte aspru cu copiii, dar tocmai acea disciplină severă i-a oțelit pentru viitor, le-a format un caracter nobil. Solomon a pus pentru mama lui un scaun alături de tronul său (1 Împărați 2:19). Numai bădăranii, mahalagiii își disprețuiesc părinții.

I. Care sunt simptomele neînduplecării?

După cum lipsa de poftă de mâncare sau febra sunt simptome că ești bolnav, tot așa există anumite simptome care arată că tu suferi de neînduplecare.

1. Un prim simptom este ripostarea la orice poruncă a tatălui sau a mamei. Este o reacție de nesupunere. Chiar dacă mergi să faci lucrul ce ți s-a cerut, tu mergi bombănind. Nu este o ascultare cu bucurie. Câteodată, ai o explozie de furie ce se revarsă în cuvinte necontrolate, ca lava unui vulcan. Dacă ai fi copil, ai merita o bătaie zdravănă, dar acum ești mare, deci comportarea ta ar trebui să fie cu totul alta. Dacă seara când ai întârziat, te întreabă mama sau tata de ce ai întârziat, tu te iriți, și gura ta începe, ca o mitralieră, să înfrunte pe părinți și spui că tu ești acum mare și știi ce trebuie să faci. Îndrugi fel de fel de minciuni ca scuze. Tu nu mai ești sincer față de părinții tăi. Și ei văd lucrul acesta.

Ripostarea nu este bună nici între prieteni, dar în familie? În autobiografia sa, Benjamin Franklin spune că în tinerețe el avea răul obicei să riposteze la părerile altora și să argumenteze că el avea dreptate, până într-o zi, când un membru al Bisericii, care îi era prieten, îl înfruntă, zicându-i: „Ben, ești imposibil. Părerile tale sunt totdeauna palme pentru oricine nu este de acord cu tine... Prietenii tăi se bucură mai mult când tu nu ești de față. Tu știi atâtea că nimeni nu-ți poate spune nimic. În adevăr, nimeni nu încearcă, fiindcă orice străduință ar duce la tulburare și vorbe grele. Ție nu-ți place să știi ceva mai mult decât ceea ce știi acum și aceasta este total insuficient".

Franklin a primit bine această mustrare înțeleaptă, s-a cercetat pe sine și a constatat că felul lui de a ripostă, de a argumenta nu era bun, pentru că îl ducea la faliment, la dezastru social. El s-a corectat și a scris: „Mi-am făcut o regulă să mă abțin de la orice contradicție directă față de sentimentele altora și de la orice afirmare pozitivă a mea". În limbajul lui, a căutat să înlocuiască cuvintele: „sigur" sau „fără îndoială", care nu lăsau loc și părerilor altora, cu cuvintele: „eu concep", „eu așa înțeleg" sau „eu îmi închipui". Astfel, a înlăturat prilejurile de dispute și certuri de cuvinte, s-a lecuit de boala ripostelor, a contrazicerilor.

Ripostarea nu este bună nicidecum în sânul familiei. Niciodată nu vei ajunge la conflict admițând că celălalt s-ar putea să aibă dreptate și este posibil ca tu să fii greșit. Cu riposta poți câștiga o argumentare, dar pierzi un prieten. La aceasta duce însă spiritul de neînduplecare; de aceea învață să cedezi, căci aceasta te va ajuta să câștigi. Nu stărui în ambiție, în împotriviri, nici chiar atunci când ai dreptate. Dale Carnegie dă un caz grăitor în privința aceasta. El vorbește despre un artist-desenator ce primise și realizase un desen reclamă la un ziar. După ce l-a predat, a fost chemat urgent la biroul directorului de ziar, care a început să strige la el că desenul nu este bun. El știa că respectivul este chițibușar și, în loc să riposteze și să-i argumenteze că desenul este bun, lucru care l-ar fi înfuriat și mai rău, el zise: „Da, aveți dreptate, eu sunt greșit și nu am absolut nici o scuză. Fac desene pentru dvs. de atâta timp și trebuia să-l lucrez mai bine. Mi-e rușine de mine!" Îndată directorul s-a calmat și a zis: „Da, așa este, dar nu-i o greșeală serioasă” Iar când desenatorul ceru să refacă tot desenul, respectivul nu fu de acord; din contră începu să-i laude lucrul făcut. Dacă el nu ar fi cedat, șeful i-ar fi aruncat desenul și ar fi pierdut sursa de venit. Acum stai și cugetă: dacă alții pentru bani sunt gata să cedeze, oare nu ar trebui ca, cu mult mai mult, copiii să cedeze în fața părinților din dragoste? Chiar dacă ți se pare că tu ai dreptate, nu consideri că este mai bine să cedezi în fața tatălui sau a mamei? Nu fi neînduplecat. În mai multe rânduri, părinții ți-au spus că ar fi bine să mergi la frizer să te tunzi, dar tu, de ciudă, îți lași părul să crească în voie și el îți este cu totul răvășit. La fel orice observație îți fac părinții cu privire la îmbrăcăminte, pe tine te scoate din sărite, trântești ușile și pleci bombănind. Dacă părinții ar fi știut cum trebuie să se poarte cu tine, ți-ar fi spus să-ți lași părul mare, căci atunci tu, cu spiritul tău de împotrivire, te-ai fi dus imediat să te tunzi. Felul cum tu răspunzi la cerințele părinților trădează starea ta lăuntrică starea ta de neascultare. Tu știi să vorbești frumos, dar răspunsurile tale din ultima vreme arată că tu nu mai vrei să asculți, nu mai vrei să fii controlat. Acestea sunt manifestări ale neînduplecării. Temperamentul tău nu e gata să se supună, să asculte făcând ce ți s-a spus, ci faci tocmai invers.

2. Un alt simptom e lipsa de respect față de părinți. Ridicarea tonului, bombăneala, gesticularea, cuvintele pe care le rostești, trântirea ușilor, toate arată că tu nu mai vrei să recunoști autoritatea părinților tăi, că tu nu mai vrei să te îndupleci și să le dai cuvenita ascultare. Respectul îl datorează orice tânăr cu caracter chiar și unui străin care este mai în vârstă decât el, cu atât mai mult părinților. Spiritul de împotrivire care a pus stăpânire pe tine te face să fii obraznic, să-i sfidezi pe părinții tăi, să te cerți, să produci scandal. Din cauza lipsei de respect în familie, înveninarea relațiilor crește tot mai mult.

3. Alt simptom este ruperea relațiilor cu părinții. Nu mai vorbești cu ei, pleci de acasă fără să le spui unde mergi sau când vii, iar când te reîntorci, intri fără să-i saluți; întârzii intenționat ca să nu mai stai cu ei la masă. Ești un străin, mai străin ca orice alt străin în casa părinților tăi, căci nu mai împărtășești nimic. Te simți mai bine oriunde altundeva decât acasă. Amărăciunea dinăuntru te face să te gândești cu groază că seara trebuie să vii acasă să mănânci și să te culci. Și neînduplecarea te coboară, din treaptă în treaptă, tot mai jos.

4. Un simptom mai grav este răzvrătirea față de Dumnezeu. Spiritul de rebeliune nu vine din Duhul Domnului, ci e de la Diavolul; el nu vine din dragoste, ci din ura înmagazinată de mult timp în gândirea ta. Te întrebi în ce se vede răzvrătirea ta față de Domnul? Iată cum: tu nu mai vrei să te rogi, nu mai citești Biblia și nu mai vrei să mergi la biserică. La început, motivezi că nu te simți bine, că ai de făcut multe lecții, că trebuie neapărat să mergi undeva, iar după un timp spui clar că tu nu mai vrei să mergi la biserică. Acestea arată ura ta ascunsă față de Dumnezeu. El este Autoritatea Supremă, și tu nu vrei să accepți nici o autoritate peste tine. Conștiința ta este împovărată de neascultări, de minciuni și neînduplecarea ta se manifestă și în relația cu Dumnezeu. În loc să te apropii de El și să-I ceri iertare, tu fugi de El. Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu a zis: „Tu singur te pedepsești cu răutatea ta și tu singur te lovești cu necredincioșia ta, și vei ști și vei vedea ce rău și amar este să părăsești pe Domnul, Dumnezeul tău, și să n-ai nici o frică de Mine, zice Domnul, Dumnezeul oștirilor" (Ieremia 2:19). Răzvrătirea împotriva autorității tatălui este răzvrătire ascunsă împotriva lui Dumnezeu, căci autoritatea tatălui provine de la Dumnezeu. Ieremia spune că tu singur te pedepsești cu răutatea ta. Tata și mama nu te mai bat, căci ești mare, dar acum te pedepsești tu singur. Gândește-te, nu este acesta adevărul și în viața ta? În loc să fii vesel la anii aceștia, să cânți, tu ești plin de amărăciune. Ești ca cel ce a luat pietre și le-a aruncat spre Dumnezeu, dar ele au căzut în capul lui. Dă-ți seama că nu ai sorți de izbândă în lupta ta. renunță la gândul de luptă, depune armele dacă dorești să ai parte de viață.

5. Dacă nu renunți la neînduplecarea ta, starea de rebeliune se intensifică tot mai mult, și într-o zi îți strângi hăinuțele, îți faci bagajul și urmează PLECAREA DE ACASĂ. Nu ții cont de vorbele tatălui să nu faci aceasta, nici de lacrimile mamei. Le frângi inima cu cinism cum nu se poate mai rău. Unii evită aceasta și pleacă pe furiș, lăsând doar un bilet.

Pe data de 30 ianuarie 1996, am primit o scrisoare de la Covenant House California, o casă de adăpost pentru copiii și tinerii fugiți de acasă. În scrisoare se spune că ei primesc anual circa 41.000 de copii rebeli față de părinți. Iar pe întreg teritoriul Statelor Unite sunt anual peste un milion de copii și tineri ce fug de acasă. Scrisoarea arată starea de mizerie în care sunt găsiți aceștia numai din cauza neînduplecării lor de a trăi sub autoritatea părinților.

Apostolul Pavel a prevestit aceste lucruri când i-a scris lui Timotei: „Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele". Și când arată cauzele care fac să fie vremuri grele, el spune: „Căci oamenii vor fi... neascultători de părinți... fără dragoste firească, neînduplecați... obraznici". Sunt duhuri necurate care au dezlănțuit aceste stări de nesupunere, de neînduplecare. Noi trăim vremea aceasta. Nu-ți produce starea de neînduplecare zile grele?

Care îți este câștigul că te ridici împotriva autorității tatălui și mamei, împotriva autorității lui Dumnezeu? Când vei dormi pe sub poduri, în guri de canal, când vei tremura de frig și când, lihnit de foame, vei căuta mâncare în lăzile de gunoi, te vei gândi atunci: „Ce bine era acasă la mama și la tata, și ce nebun am fost că nu am vrut să-i ascult”. Nu uita ce a spus proorocul Ieremia: „Tu singur te pedepsești cu răutatea ta". Acestea sunt unele faze prin care trec cei neînduplecați.

II. Care sunt cauzele care te fac neînduplecat?


Există cauze de suprafață și există cauze de fond. Cu mulți anj în urmă, am luat parte la un studiu în privința conflictelor tineretului de azi, ținut de Hill Gottard, un bun specialist în domeniul acesta. La studiile lui, care durează două-trei zile, iau parte 10-15.000 de păstori, învățători de Școală Duminicală, conducători de tineret. Deși nu aveam nici un caz în Biserica noastră de conflicte între părinți și copii, totuși, fiindcă am primit o invitație și era aproape în Long Beach, m-am dus la acel studiu. Nu știam pe atunci că voi ajunge să scriu această carte. Bill s-a străduit să ne arate că nu cauzele de suprafață ce le invocă tinerii sunt adevăratele cauze, ci cele de fond, care sunt ascunse. Nu cerința părinților ca băiatul să-și tundă părul cauzează stările de tensiune, ci ele sunt cauzate de spiritul de ostilitate, de nesupunere, și atunci trebuie căutate și înlăturate cauzele, de fond. Iată câteva:

1. Mândria. Felul cum te îmbraci, cum îți place să ai părul sau barba izvorăsc din mândrie și tu nu ești gata să renunți la ea. Vrei în toate să fii în pas cu moda, vrei să atragi atenția altora, vrei să fii văzut, apreciat. Tu poate niciodată nu te-ai gândit că ești mândru, dar aceasta este realitatea. Și mândria te-a făcut robul ei. Aceasta te determină la nesupunere, la neascultare, te face neînduplecat.

Nu părul lung sau rochia crăpată sunt cauza conflictelor cu părinții, ci mândria ta, care vrea așa. Este bine, însă, să-ți aduci aminte că „mândria merge înaintea căderii" (Proverbe 16:18). Mândria l-a doborât pe Satan și te va doborî și pe tine, dacă nu-i pui capăt.

2. Dorința de independență. Am menționat în capitolul anterior că băieții încă de la vârsta de 13 ani încep să se izoleze de mama, nu mai sunt gata să meargă alături de ea la Casa Domnului, nu în același tramvai sau autobuz, ca să nu zică alții că se țin de fusta mamei. Spiritul de independență nu este rău, când este păstrat în limitele lui, dar este foarte rău când, înainte de vreme este dus la extremă. Dumnezeu ne-a creat ființe libere în cadrul unor limite.

La studiul pomenit mai sus, Bill Gottard ne-a zugrăvit un lanț al autorității rânduite de Dumnezeu. Toate mădularele corpului trebuie să asculte de cap: el comandă, el chibzuiește, el face proiecte, el ia hotărâri. Așa este rânduit, nu se poate altfel. Orice societate are un cap, orice țară are un conducător, care este numit rege sau președinte. Așa este și în familie, tatăl este capul familiei. El trebuie să fie supus lui Dumnezeu, Autoritatea Supremă. Soția trebuie să fie supusă bărbatului în sensul de cap al familiei, iar copiii trebuie să fie supuși părinților. Cât timp? Unii spun câtă vreme mănâncă la masa părinților. Dar nu-i așa, ci într-un anumit sens toată viața. Datorită faptului care nu poate fi înlăturat că ei sunt părinții tăi, tu le datorezi respect, supunere, ascultare. Chiar dacă ai ajuns la majorat, te-ai căsătorit și nu mai locuiești cu ei, tu ești încă fiul lor. La baza atitudinii tale, trebuie să fie dragostea lor pentru tine și dragostea ta pentcu ei. Nici un părinte nu dorește răul copilului său. Este natural că de la o vârstă tu trebuie să hotărăști pentru tine, dar nu în conflict cu părinții. Cultivarea bunelor relații te ferește de conflicte, de tensiune.

În mod constant, spiritul de independență se simte lezat când în dos se află o plăcere sau un păcat pe care părinții îl detectează și la care tu nu vrei să renunți. Atunci consideri că părinții vor să te controleze și tu nu mai vrei să fii controlat, nu mai vrei să dai socoteală nimănui. Consideri aceasta o umilire. Ți se spune cum să faci un lucru oarecare și tu iritat răspunzi: „Lasă că știu eu, doar nu sunt copil". Și de la lucruri mărunte, spiritul de independență, neînduplecarea, duce la părăsirea părinților, căci crezi că este mai bine fără ei. Adu-ți aminte, Însă, de fiul risipitor. Și el a dorit să fie independent, o independență pentru trăirea în plăceri și desfrâu, să nu mai fie controlat de tata; dar, vai, cum a ajuns? Nu a mai suportat autoritatea binecuvântată a tatălui și a ajuns sub blestemata autoritate a păcatului. Autoritatea tatălui era ca un gardian pentru el, dar a vrut să fie independent, liber, și a ajuns sub cea mai grozavă robie a desfrâului nepotolit. Oricine nu suportă autoritatea lui Dumnezeu, ajunge implicit sub autoritatea Satanei.

3. Încăpățânarea, încăpățânarea este o trăsătură a temperamentului unora și se manifestă în mod deosebit în anii tinereții. Cel încăpățânat persistă cu îndârjire într-o părere personală la care nu renunță nici să-l tai în bucăți. Cu cât este îndemnat mai mult de părinți spre bine, cu atât el se împotrivește mai mult. De curând doi părinți îmi împărtășeau necazul lor cu un fiu, care cu cât i se arată mai multă dragoste, cu atât el este mai împotrivitor. Încăpățânarea chinuie și pe părinți și pe tânărul care se lasă stăpânit de ea și nu vrea să fie corectat. Este fiere amară care te face să ai gust amar de toate. Vrei să ai tu puterea, să domini tu pe alții, să-ți impui voința și nu reușești. Te lupți cu toată dârzenia să nu faci ce ți se spune, ci doar ceea ce vrei tu. Așa este neînduplecarea. Eu știu, căci în anii fragezi ai copilăriei am gustat acest fel de trai. Știu că nu este bun. De aceea scriu aceste rânduri, ca să aj«t pe unii să scape de această stare chinuitoare.

III. Unele consecințe ale neînduplecării


Ele sunt multe și amarnice, dar eu voi pomeni doar câteva.

1. O consecință este TRĂIREA ÎNTR-O PERMANENTĂ TENSIUNE. Ești în tensiune acasă și ești în tensiune la școală sau la lucru. Datorită tensiunii nu mai poți învăța bine. Ai citit odată lecția și nu ți-a rămas nimic în minte. Începi să ai dureri de cap și dureri de stomac. Medicii dovedesc cu lux de amănunte că stările de tensiune provoacă ulcere la stomac. Deci, fără să-ți dai seama, tu îți zădărnicești învățătura și îți ruinezi nervii, sănătatea. Nu Dumnezeu și nu părinții vor aceasta, ci tu. În loc să te bucuri de „scumpa vatră a casei" pe care o cântau poeții, tu te scuturi, te îngrozești de ea ca de o închisoare. Ce nebunie! Cum a mai reușit Satan, prin neînduplecare, să-ți facă viața o mizerie! În loc să te bucuri și să mulțumești părinților că îți poartă de grijă, tu te răzvrătești. Nu vezi tu aceasta? Oprește-te și cugetă puțin. Ceilalți frați și surori se bucură în sânul familiei, sunt mulțumiți și cântă laude Domnului; pe aceiași părinți ei îi respectă, îi ascultă și sunt fericiți, iar tu cu ambițiile tale, cu neînduplecarea ta, ești amărât, nenorocit. Dragostea părinților este la fel pentru toți, dar tu din pricina stării de tensiune, nu te bucuri de dragostea lor. Aceasta te face să spui că pe tine nu te iubesc. Ba da, ei te iubesc, dar tu, prin neînduplecare, te văduvești de dragostea lor, nu o primești. Și vai, grea este viața fără dragoste! Cine este vinovat? Tu, numai tu.

2. Altă consecință este TRĂIREA ÎN PĂCAT. Cinstirea părinților este o poruncă dumnezeiască, încălcarea ei este păcat nu numai față de părinți, ci față de Dumnezeu, care a dat porunca aceasta. Cum te-ai aștepta să fii fericit când Domnul zice: „Vai de copiii răzvrătiți"? Fiindcă ai lepădat controlul părinților, te culunzi din păcat în păcat. De fapt, pentru aceasta ai vrut să fii independent. Și fiul risipitor acasă la tata n-ar fi trăit în desfrâu, dar departe de tata și-a permis toate, cu gândul de a fi fericit. Dar a fost el fericit? Cum a devenit, nu oare cu totul nefericit? Căci pe aici duce drumul celor neînduplecați. Oare trebuie să-ți dovedesc eu aceasta? Nu știi tu ce fericire ai? Conștiința încărcată de păcat nu te lasă să fii fericit, ci te împovărează, te zbuciumă, te chinuie, începi să guști iadul. La aceasta ajunge cine leapădă controlul lui Dumnezeu și al părinților: nu se mai poate controla pe sine și merge din rău în mai rău, alunecând vertiginos spre prăpastia iadului.

3. În final, consecința gravă este MOARTEA. Este bine să-ți dai seama cu un ceas mai devreme de aceasta. Absalom a devenit rebel față de tatăl său David, la început în ascuns, apoi pe față. Mândria inimii sale care nu mai voia să fie supusă, ci dorea dominarea altora, l-a dus la prăbușire, la moarte. (Vezi 2 Samuel 15. 1-12; 18. 1-17).

O statistică pe 1988, pe care o am la îndemână, spune că în acel an 30.260 de persoane și-au pus capăt zilelor. Și majoritatea sinucigașilor au fost tineri. Este groaznic adevărul acesta! Care este cauza? Iată explicația: tânărul a plecat de acasă cu gândul că va fi mai fericit când va fi de capul lui, dar a ajuns fără casă, fără masă, fără pat, dormind pe sub poduri, pe o bancă în parc, fără cearceaf, fără pernă la cap, fără învelitoare. În sezonul cald este suportabil, dar când vine iarna și tremuri de frig, încât îți clănțăne și dinții în gură, nu este ușor. Unii tineri, fiind independenți, s-au apucat de droguri și au devenit robiți de ele, dependenți de ele, nenorociți pentru toată viața. O mare parte trăind în destrăbălări au încasat boala SIDA, boală fără leac. Majoritatea acestora când ajung să-și dea seama de realitate, în loc să se pocăiască și să se întoarcă acasă cerând iertare părinților, neînduplecarea lor îi face mai degrabă să se sinucidă. Tristă realitate! La aceasta duce criza neînduplecării.

Știu că tu nu ai vrea să ajungi la sinucidere, la saltul în iad, de aceea am scris capitolul acesta. Aș vrea să scapi de neînduplecarea ta, care te chinuie și pe tine și pe părinții tăi; să scapi înainte de a fi prea târziu.

IV. Cum poți ieși din criză?

Aici m-am oprit din scris și am cerut Domnului înțelepciune pentru mine să-ți scriu ca să fii salvat și m-am rugat și pentru tine ca să dai importanță la ceea ce îți spun. Probabil, fiindcă sunt bătrân, nu ne vom întâlni niciodată pe pământ, dar aș vrea să te întâlnesc în cer. O, Doamne, împlinește-mi această dorință!

1. Ca să ieși din criză este necesară TREZIREA LA REALITATE. Despre fiul risipitor, Domnul Isus a zis că „și-a venit în fire". Până atunci a fost ca îmbătat, dar s-a trezit și și-a dat seama de realitatea în care a ajuns. Dumnezeu iubește și pe cei neînduplecați; și mai ales când părinții se roagă pentru un așa fiu răzvrătit, Dumnezeu, spre a răspunde rugăciunilor lor, lucrează când într-un fel, când în altul, spre înduplecarea lui, pentru salvarea lui.

Dacă deschideți Biblia la 2 Cronici 33:1-20, găsiți istoria împăratului Manase. El a fost fiul lui Ezechia, un împărat foarte credincios Domnului. Așa cum se întâmplă, însă, de multe ori, din părinți foarte buni se nasc copii care devin foarte răi: așa a fost cu Manase. El a ajuns împărat la 12 ani. Aceasta l-a făcut să devină mândru, arogant, să creadă că nimeni nu este ca el. El nu a mai ținut cont nici de ceea ce l-a învățat tatăl său, nici de Legea Domnului; nu a vrut să mai știe de Dumnezeu, ci și-a făcut alți zei și s-a închinat înaintea lor. Ba a căutat sfaturile vrăjitorilor și ale spiritiștilor.

Așa sunt mulți tineri azi. În aroganța lor, nu mai vor să țină seama de învățătura părinților: îi socotesc rămași în urmă, îi disprețuiesc, râd de Biblie și, dacă ar putea, ar da cu barda în Dumnezeu. Dar toate merg doar până într-o zi.

Iată ce este scris în legătură cu Manase: „Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile împăratului Asiriei, care au prins pe Manase și l-au pus în lanțuri. L-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus în Babilon", unde l-au aruncat în închisoare. De multe ori, izbăvirea din lanțurile poftelor și patimilor, Dumnezeu o realizează prin încătușarea în lanțurile de aramă ale unei boli, ale unui accident.

Manase, cât a fost bine, n-a vrut să țină seama de Domnul, dar pus în lanțuri, s-a trezit din beția plăcerilor și a început să strige către Dumnezeu. Atunci și-a văzut micimea sa, s-a pocăit de păcatele sale și Domnul a avut milă de el, l-a adus înapoi la Ierusalim pe tronul împărăției lui Iuda. Ce binecuvântate au fost lanțurile de aramă pentru Manase! Dumnezeu te poate pune și pe tine în lanțuri, dar este bine să te pocăiești fără lanțurile de aramă.

Cunosc un alt tânăr care a devenit rebel față de părinții săi și față de Dumnezeu. Părinții au fost foarte îndurerați. Fiindcă îl cunoșteam bine, căci am fost de multe ori în casa lor, l-am iubit căci era un tânăr capabil. El fiind foarte departe, nu puteam să stăm de vorbă gură către gură, de aceea i-am scris o scrisoare. Voiam să înțeleagă că este mult mai bine sa se lase înduplecat și să devină ascultător de părinți. Știți, însă, care a fost reacția lui? Nici măcar n-a vrut să citească scrisoarea. Probabil că i-a fost teamă că se va pocăi îndată și el nu voia aceasta. Părinților le-am scris să nu înceteze să se roage pentru el. După un timp, tânărul fiind singur în mașină, a făcut un mare accident în care alți doi inși care circulau cu motocicleta au murit pe loc. Atunci s-a cutremurat. Și-a dat seama că putea și el să fie mort, dar a fost cruțat, a scăpat. Aceasta i-a frânt neînduplecarea, a cerut iertare Domnului și părinților și s a pocăit.

Sunt șocante toate aceste crize ale neînduplecării, dar sunt binecuvântate: produc trezirea spirituală. Este bine ca tu să te lași trezit de Duhul Sfânt, fără lanțurile de aramă, fără zdrobiri. Stai și cugetă: nu părinții sunt vinovați, ci tu ești cel vinovat de neînduplecare. Biblia nu spune: „Părinți, ascultați de copiii voștri", ci spune: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept" (Efeseni 6:1). Părinții au căutat să-și facă datoria, să-ți formeze un caracter bun, dar tu nu accepți aceasta. Este bine să accepți ordinea rânduită de Domnul, să te pleci sub autoritatea părinților și să-i asculți în Domnul.

2. Dacă îți dai seama, RECUNOAȘTE-ȚI VINA ȘI CERE-ȚI IERTARE și în fața Domnului și în fața părinților. Fiindcă nu ești desăvârșit, este omenește să greșești, dar este diavolește să persisti în greșeală. De aceea, cere-ți iertare! Fă aceasta, ca să fie înlăturat blestemul, „vaiul" de deasupra capului tău ca răzvrătit. Ai gustat prea multă amărăciune din pricina aroganței tale, a încăpățânării inimii tale, care refuza supunerea pe care tu o datorezi părinților. Și le-ai produs atâta frământare, atâtea lacrimi ascunse. Acum îmbrățișează-i, sărută-i, căci sunt părinții tăi și mulțumește-le căci ei te-au iubit chiar și atunci când tu nu ai mai meritat dragostea lor. Caută să le produci bucurie și, procedând astfel, tu însuți te vei bucura.

Eu știu aceasta. Așa am căutat eu să fac. După ce m-am pocăit, niciodată nu le-am mai pricinuit dureri părinților. Chiar și mai târziu când eram plecat din casa părintească, căsătorit, cu copii, am căutat, fără să mi se ceară, în fiecare an, vara, să fiu la seceriș, să trag cu coasa la recoltatul grâului, căci tata era bătrân. A fost o bucurie să-mi pot ajuta părinții. I-am mulțumit de mii de ori Domnului că de tinerel a înfrânt neînduplecarea mea. El mi-a schimbat viața.

Generalul Arthur G. Trudeau, șeful cercetării și dezvoltării armatei Statelor Unite, a scris în legătură cu valoarea caracterului: „Ca șef al Departamentului de Cercetare și Dezvoltare din cadrul armatei, mă întâlnesc în fiecare zi cu un mare număr de oameni de știința. Mulți din ei au titlul de „doctor", adică doctor în filozofie sau în diferite alte domenii. Doctorii în filozofie sunt oamenii cu cele mai sclipitoare minți și cu cea mai mare afinitate cu care am avut eu a face. Așa că ei mă iartă când spun că ceea ce lipsește țării acesteia - și este o arzătoare nevoie - este de mai mulți doctori în caracter.

Nu oricine poate fi doctor în filozofie, dar oricine poate fi doctor în caracter. Și mie, unul, mi-ar place să văd pe toți străduindu-se să atingă acest țel. Dacă este vreun subiect care cere mai multă gândire și mai multă atenție în aceste vremuri frământate, este un caracter nobil și aderarea la principiile morale care au fost piatra de temelie a înaintașilor noștri. Omul a descătușat energia nucleară, a plasat pe orbite sateliți artificiali. Noi putem muta munții, putem schimba cursul râurilor, putem transmite semnale radio pe lună. Și viteza cu care avansează știința se accelerează. Dar există un lucru pe care știința nu-l poate crea - probabil niciodată - acela este caracterul. Caracterul este ceva ce fiecare trebuie să și-l clădească pentru sine însuși, după legile lui Dumnezeu și ale naturii, din exemplul altora și cel mai mult din încercările și erorile vieții zilnice. Caracterul este totalul a mii de străduințe mărunte zilnice spre a trăi în fapt ceea ce este mai bun în noi. Caracterul este decizia finală de a lepăda tot ce este înjositor pentru noi și pentru alții și cu încredere și cinste să alegem ceea ce este bun.

Am scris acest capitol pentru tine cel ce ești neînduplecat astăzi, tu care ești fratele meu, chiar dacă le-ai produs multe întristări părinților tăi. Oamenii cu asemenea firi, când se lasă înduplecați și se așază sub Suprema Autoritate divină și îl acceptă în totul pe Cristos ca Domn al vieții lor, devin unii din cei mai de valoare slujitori ai Domnului. Acest tip de tineri, când își corectează anumite caracteristici ale temperamentului lor, pot fi cei mai îndrăzneți vestitori ai Evangheliei, cei mai înflăcărați misionari, care nu dau înapoi în fața greutăților și sunt candidații de mâine, falanga purtătorilor de cruci, care vor merge cu capul sus la martiraj pentru preaiubitul lor Mântuitor. Natural, tu trebuie să începi să înveți lecția dependenței de Domnul, ca să ajungi să spui: „Facă-se nu voia mea, ci voia Ta!" Voia mea ar fi fost faliment, dezastru; voia Lui este fericirea, glorificarea mea. Eu am renunțat la voia mea lânga o veche laviță în casa părintească și am acceptat voia Lui; m-am lăsat înduplecat sub binecuvântata autoritate a Marelui Stăpân și Dumezeu binecuvântat în veci. Fă și tu aceasta. Și atunci vei putea să guști fericirea bogățiilor harului Său la care ești chemat să fii părtaș.

O mamă cam descurajată și amărâtă a zis într-o zi fiului său: „Charles, tatăl tău și eu te-am învățat calea dreaptă, te-am învățat Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi ți-am dat un exemplu bun prin traiul nostru. Dacă tu nu vei trai o viață curată, noi va trebui în fața lui Dumnezeu în Ziua Judecății să fim martori împotriva ta". Nu după multă vreme, acel fiu s-a predat Domnului și a devenit unul din cei mai mari predicatori ai lumii. El a fost Charles Haddon Spurgeon.

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, mă umilesc aici înaintea Ta, căci sunt vinovat de împotrivire față de autoritatea Ta și față de autoritatea părinților mei. Tu puteai să mă strivești într-o clipă, ca pe o furnică, dar n-ai făcut aceasta, ci, fiindcă m-ai iubit, ai avut atâta răbdare cu mine, ai căutat în atâtea rânduri să mă faci să-mi dau seama că starea mea de neînduplecate nu este bună, că este otrava Diavolului injectată în sângele meu, în mintea mea, și eu nu am vrut să cedez: mi-am pus voia mea împotriva voii Tale și împotriva voii părinților mei. Iartă-mă pentru păcatul acesta! Îți mulțumesc că nu m-ai pedepsit, ci m-ai iubit și ai vrut înduplecarea mea. Îngenuncheat aici, îmi recunosc toată vina mea, mă pocăiesc, îmi pare rău de răzvrătirea mea. Prin sfântul sânge al lui Cristos Domnul, spală tot trecutul meu și prin Sfântul Duh schimbă cu totul viața mea! Mă supun Ție! Vreau de azi sa fiu copilul Tău, în toate surms și ascultător. Ajută-mă, Te rog! Amin.
Petru Popovici

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...CASE DE MARCAT , COPIATOARE, MULTIFUNCTIONALE...Vezi aici!