Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Fericirea nu este un accident

Publicat la 2012-03-19 de Traian

Fiecare om dorește fericirea, dar relativ puțini oameni o găsesc. Lucrătorii în domeniul social, pastorii, psihiatrii, psihologii, își petrec timpul încercând să ajute oameni disperați și nefericiți. Americanii cheltuiesc bilioane pe case noi, mobilă, ustensile, mașini și diverse obiecte de recreere. O varietate de programe la radio și televiziune sunt la îndemâna mulțimilor numai prin simpla apăsare pe buton și oamenii petrec ore întregi cu evenimente sportive, cu glumeți de profesie și cu alte forme de amuzament. Totuși, nici o epocă nu a cunoscut atât de multă nefericire. Crize nervoase, sinucideri, case distruse, dependență de droguri, alcoolism și zbucium sunt marca epocii noastre. Dincolo de fațada veseliei și aparența bunăstării se află un sentiment adânc de singurătate și de neliniște, care umple totul. De ce sunt oamenii atât de nefericiți? Răspunsul poate fi găsit în Biblie. Ea ne spune că deși omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și a fost rânduit să trăiască o viață de sfințenie în comuniune cu Creatorul lui, el este acum o ființă căzută și păcătoasă, înstrăinat de Dumnezeu și având nevoie de iertare. Augustin a avut dreptate când a scris în „Mărturisirile" lui celebre: „Tu ne-ai creat pentru Tine și niciodată nu vom găsi odihnă decât în Tine."

Primul pas spre o viață fericită trebuie să fie un pas spiritual. Dacă dorești scăpare de frustrare, insucces și frică, trebuie să te afli într-o stare bună față de Dumnezeu. Este nevoie să ai încredere în existența Lui, să ai siguranța iertării păcatelor și să primești putere ca să birui lucrurile care îți distrug viața.

1. Credința

Biblia subliniază importanța faptului de a crede, spunându-ne că „fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu" (Evrei 11:6). Această credință este mai mult decât o părere vagă că există o putere supranaturală și că, într-un fel, toate lucrurile se vor desfășura în cele din urmă spre bine.

Credința biblică nu este o simplă gândire visătoare. Întemeiată în istorie, are conținut intelectual și implică întreaga personalitate a aceluia care o posedă.

Credința despre care vorbește Biblia nu este o săritură oarbă, irațională, ci este un pas înțelept, bazat pe o motivație solidă. De fapt, naturalistul este unul dintre cei care au luat o poziție nelogică, ce necesită o credință oarbă. El se află într-o confuzie totală atunci când trebuie să explice cum a apărut o viață inteligentă prin simplu accident și este nedumerit de a doua lege a termodinamicii, care cere un timp pentru creație. De exemplu, oamenii de știință sunt de acord că soarele își pierde treptat căldura și cineva poate fi forțat să tragă concluzia că soarele nostru a fost așezat destul de recent în locul lui, dacă se ia în considerație efectul pe care îl are și astăzi. Nu uitați niciodată că unii dintre cei mai mari oameni de știință sunt oameni ai credinței, convinși că Proiectantul și Creatorul universului este Dumnezeu descoperit nouă în Biblie.

Credința în Dumnezeu care aduce fericire, oricum, nu se sprijine pe aceste dovezi. Mai degrabă se întemeiază pe descoperirea lui Dumnezeu Însuși prin Fiul, după cum este scris în Biblie. Cu aproape 2000 de ani în urmă, Isus Cristos a apărut pe acest pământ și a afirmat a fi împlinirea profețiilor Vechiului Testament și Fiul lui Dumnezeu. El a spus că va muri pentru mântuirea păcătoșilor, a afirmat că va învia a treia zi și a fost crezut prin minunile și învățătura Lui. Conducătorii religioși din timpul Lui L-au urât, pentru că le-a dat pe față ipocrizia și în final au reușit să-L răstignească. A fost îngropat, dar spre surprinderea chiar și a ucenicilor Lui, Domnul Isus a înviat din morți, după cum spusese. Timp de 40 de zile care au urmat învierii, S-a arătat de multe ori - o dată la peste 500 de persoane - și apoi S-a înălțat la cer. După zece zile, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Lui, făcându-i să vestească Evanghelia Cristosului Celui Viu cu atâta eficacitate, încât nenumărate mii de oameni au devenit credincioși Domnului Isus.

Toate aceste informații sunt notate în Noul Testament. Știți că această colecție de cărți răspunde oricărui principiu acceptat de analiză textuală și istorică? O autoritate în materie, nu mai puțin decât W.F. Albright, cel mai mare arheolog biblic, afirmă că fiecare carte a Noului Testament trebuie să fi fost scrisă între anii 50 și 75 d.Cr. și deci autorii au fost contemporani cu Domnul Cristos. Vă dați seama că aceste cărți au dreptul absolut să fie considerate documente istorice demne de încredere? Știți că necredinciosul care neagă divinitatea lui Cristos și realitatea învierii Lui, respinge două din evenimentele cele mai bine documentate din istorie?

Dacă vrei să obții fericirea, trebuie să crezi declarația lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Un filozof celebru spunea recent că un ateu poate fi o persoană relativ bună, care privește viața fără să-și piardă calmul, dar care nu poate fi un om fericit.

Nimeni nu poate găsi bucurie, crezând că toate realizările muncii și ale geniului uman sunt destinate completei dispariții! Dumnezeu dorește ca tu să fii fericit și, oricum, să știi că El te iubește. De fapt El a intrat în istorie în persoana lui Isus Cristos, ca să-ți arate cum este El și să-ți dăruiască fericirea veșnică și îți cere să crezi în El.

Credința despre care vorbește Biblia nu este vagă și nedefinibilă. Scriptura declară că Dumnezeu există din veșnicie în trei Persoane, că este infinit în sfințenie și nemărginit în putere și în dragoste. De asemenea, Biblia mai face cunoscut omului faptul că este păcătos și precizează că numai credința în Domnul Isus Cristos poate primi iertarea de păcat.

Mai mult decât atât, credința Bibliei nu este o lucrare prin care se câștigă mântuirea sau se merită favoarea lui Dumnezeu. Este doar veriga prin care sărmanul păcătos este pus în legătură cu răscumpărarea adusă de Dumnezeu. Mulți păstori sunt confruntați cu oameni neliniștiți, care se plâng de „credința lor slabă" și disperă pentru că socotesc că credința lor nu este suficient de puternică pentru a fi plăcută lui Dumnezeu. Prietene, credința ta poate fi slabă, dar dacă ea a fost așezată în Cristos, poți fi sigur că ești mântuit. Domnul Isus a promis: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață" (Ioan 5:24).

Când îți dai seama că mântuirea este în întregime prin har și că este un dar primit prin credință, nu vei mai fi tulburat și nici în nesiguranță, dacă cineva îți spune că n-ai fost botezat cum trebuia, sau că trebuie să vorbești în limbi înainte de a putea fi mântuit, să trăiești experiențe deosebite, să ții Sabatul sau Sărbătoarea Corturilor, sau alte ceremonii din Vechiul Testament. Vei ști atunci că oricât de slabă sau de nedesăvârșită ar fi credința ta, ea este așezată în Isus Cristos și în ceea ce a făcut El pentru tine. Această înțelegere îți va da siguranță spirituală și stabilitate.

Am văzut că această credință care aduce fericirea este întemeiată în istorie și are un conținut intelectual. Ea include, de asemenea, sentimentele și voința. Când o persoană crede Evanghelia, nu poate să nu iubească pe Domnul Isus, să nu-I fie recunoscător și să nu se desfăteze în a-I face voia. Apostolul Pavel scria: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o" (Romani 6:17).

Conținutul credinței este expus în cuvintele „de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o", în timp ce aspectele emoționale și voliționale sunt exprimate în cuvintele „ați ascultat acum din inimă." Credința adevărată dă naștere unei noi perspective de viață și unei vieți schimbate.

2. Iertarea


A doua componentă a unei vieți spirituale fericite este siguranța cu privire la iertarea divină. Când o persoană crede în Dumnezeu și se recunoaște ca ființă răspunzătoare din punct de vedere moral, va deveni conștientă de propria sa stare de păcat.

Mulți oameni au devenit nevropați pentru că trăiesc cu adânci simțăminte de vinovăție. Unii psihologi le spun că au doar un complex de vinovăție și că trebuie să abandoneze ideea unui Dumnezeu personal, care observă fiecare gând și faptă a lor. Un asemenea sfat poate conduce la o anumită eliberare de sub simțământul vinei, dar vina rămâne.

Această filozofie de viață duce în final la nemulțumire și disperare, pentru că dacă nu este un Dumnezeu care să condamne păcatul, nu există un Dumnezeu care să dea sens vieții. Omul nu poate crede în propria lui valoare, dacă nu cunoaște răspunderea față de Dumnezeul care l-a făcut. Pentru că unei persoane, ca să fie fericită, îi este necesar să știe cum poate fi iertat păcatul ei. Numai așa poate avea comuniune cu Domnul.

Nu se poate aprecia deplin învățătura Bibliei cu privire la iertare, dacă nu se înțelege doctrina îndreptățirii. Apostolul Pavel declară: „Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui Îi datorăm faptul că prin credință am intrat în această stare de har în care suntem; și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu" (Romani 5:1-2).

Cuvântul grecesc tradus prin „îndreptățit" sau „justificat" înseamnă „declarat îndreptățit." Este un termen juridic care denotă că cel acuzat a fost achitat de vină și restabilit într-o poziție de favoare și accepție.

Dumnezeu iartă pe păcătoși pe baza lucrării Domnului Isus. A doua Persoană a Trinității a luat asupra Lui natura omenească, fiind născut din fecioara Maria. Întâi a trăit o viață desăvârșită, apoi a mers la cruce ca „Mielul fără cusur" (1 Petru 1:19), Înlocuitorul nostru. Acolo, El a îndurat „plata păcatului", care este „moartea" (Romani 6:23). A suferit moartea veșnică - despărțirea de Dumnezeu - în timpul celor trei ore de întuneric, suportând pedeapsa lui Dumnezeu împotriva păcatului lumii. Noi nu putem înțelege niciodată, deplin, suferința acestor ceasuri. Nu putem înțelege nici ce a însemnat aceasta pentru Domnul Isus - care a trăit întreaga Lui viață într-o părtășie perfectă cu Tatăl pe pământ - să experimenteze acea deznădejde a iadului care L-a făcut să strige: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27:46). Numai după ce a înțeles că a băut paharul suferințelor până la fund și că a plătit întregul preț pentru păcat, a spus: „S-a sfârșit" (Ioan 19:30), permițându-Și moartea fizică cu strigătul de biruință: „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul" (Luca 23:46). Trei zile după aceea, El a înviat din morți și Pavel afirmă că aceasta a avut loc „pentru îndreptățirea noastră" (Romani 4:25).

Înțelegi tu adevărul că prin această unică jertfă, Domnul nostru Isus a satisfăcut o dată pentru totdeauna cerințele dreptății unui Dumnezeu sfânt? „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu" (Evrei 10:12).

Când crezi că Isus Cristos a murit pentru păcatele tale, ești îndreptățit - iertat și primit de Dumnezeu.

Dacă te miri cum este posibil ca un om ca tine atât de imperfect, plin de slăbiciuni și de greșeli, să se poată aștepta să intre în cer imediat după moarte, adu-ți aminte ce a făcut Domnul Isus pentru tine. Credința ta poate fi slabă, dar ea te-a legat de Cristos. N-a mai rămas nimic de plătit pentru tine, nici o lucrare de îndeplinit, nici un ideal de atins. Moartea lui Isus Cristos este tot ceea ce trebuie din partea lui Dumnezeu pentru tine. Chiar dacă s-ar mai ivi păcatul, nu-ți pierzi noua poziție în Cristos. Bucuria legăturii cu Dumnezeu va fi restabilită, dacă îți mărturisești păcatul; și calea rămâne totdeauna deschisă. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9).

3. O viață nouă

Adevărata fericire este atinsă printr-o încredere neclintită într-un Dumnezeu personal și prin siguranța că vina păcatului a fost înlăturată. În acest proces continuu, o altă nevoie absolută este eliberarea de sub puterea păcatului. Credincioșii au primit o viață nouă, care le dă puterea să biruie păcatul, minunea la care S-a referit Domnul Isus când a spus lui Nicodim: „...Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu" (Ioan 3:5).

Această naștere din nou este necesară pentru că fiecare dintre noi ne-am născut cu o fire vinovată și stricată, moștenită de la Adam. Sămânța egoismului și inclinația spre rău sunt o parte din natura decăzută a umanității, dar Dumnezeu nu caută să îmbunătățească sau să cârpească această natură moștenită. În schimb, El împărtășește o viață nouă aceluia care primește pe Cristos și omul acela devine o „creație nouă". „... dacă este cineva în Cristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus: iată, toate s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).

Puterea nașterii din nou a fost demonstrată în milioane de vieți. Bărbați și femei prinși în lanțul alcoolismului, al homosexualității și al altor vicii care se pot imagina, au găsit eliberare prin credința în Isus Cristos.

Mulți creștini sunt încurcați de faptul că se află încă departe de ceea ce știu că ar trebui să fie ei, și de ceea ce doresc să fie. Deși experimentează o măsură crescând de biruință asupra păcatului, sunt încă hărțuiți de gânduri rele și de dorințe egoiste. Autorul unor imnuri creștine a exprimat această nemulțumire când a scris: „Gata să hoinăresc, Doamne, așa sunt. Gata să părăsesc pe Dumnezeul pe care-L iubesc." Această luptă continuă se naște din firea veche păcătoasă care rămâne în cel credincios în tot timpul vieții lui pe pământ. Apostolul Pavel, la 30 de ani după întoarcerea lui la Dumnezeu, a recunoscut prezența eului său păcătos, când a scris: „Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine... O, nenorocitul de mine! Cine mă ca scăpa de acest trup de moarte?..." (Romani 7:18,24).

Pavel era perfect conștient că deși primise nașterea din nou, nu putea trăi o viață de biruință prin propria putere. Dar el nu se temea, pentru că știa că putea birui păcatul, privind permanent la Isus Cristos. Deci imediat, ca urmare a întrebării de la Romani 7:24, el scrie minunatele cuvinte: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru!" (Romani 7:25).

Da, mulțumiri lui Dumnezeu că poți fi un biruitor! Viața ta, deși nu poate fi niciodată desăvârșită pe acest pământ, unde cerul își află o părticică, poate fi însă marcată de îndreptățirea Lui. Nu dispera când îți dai seama că ai păcătuit. Urmează îndemnul de la 1 Ioan 1:9 și mărturiseste-l. Dacă ai părăsit acel păcat, fii sigur că legătura ta cu Dumnezeu a fost restabilită. Planul Său pentru tine include o biruință crescândă asupra păcatului aici și eliberare definitivă de prezența lui în cer.

Dumnezeu vrea ca tu să fii fericit. El ți-a spus că te iubește și ți-a dat motive potrivite ca să-L crezi. Nu-ți cere să te încrezi în niște teorii abstracte care se nasc în mințile filozofilor și nici să crezi un mit neîntemeiat. Mai mult, S-a descoperit pe El Însuși în persoana lui Isus Cristos. Istoria nașterii Domnului, lucrarea Lui, cuvintele Lui, moartea și învierea Lui și înălțarea la cer sunt prezentate în documente care răspund oricărei cerințe de veridicitate. Când vei crede mesajul Bibliei, vei avea asigurarea că Dumnezeu te iubește, că păcatele ți-au fost iertate și că ești într-adevăr un copil al lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că dragostea Lui pentru tine nu se va schimba niciodată și orice lucru survine în viața ta, este o parte din planul Său pentru binele tău veșnic.

Crede acestea și te vei afla pe drumul adevăratei fericiri.

de Richard W. De Haan

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!