Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

„Fiți primitori de oaspeți”

Publicat la 2012-03-16 de Traian

Dați-mi voie să vă povestesc încă o întâmplare din copilăria mea. Eram cam de treisprezece ani când un vânzător de la magazinul de mașini agricole s-a oferit să-i vândă lui tata un tractor. Îmi aduc aminte că tata nu prea voia să facă târgul acela atunci, dar vânzătorul s-a oferit să vină personal acasă la noi și ne-a luat pe toți cu mașina lui luxoasă. Pe drum, vânzătorul ne-a oprit la un restaurant și s-a oferit să ne cumpere ceva de mâncare. Tata a zis că un suc este de ajuns, dar vânzătorul nu s-a lăsat până ce nu ne-a dat tuturor o masă pe cinste. Ce mai, nu trebuie să vă mai spun că ne-am împrietenit cu vânzătorul și că tata a cumpărat chiar în ziua aceea tractorul!

Iată o altă întâmplare: cu câtva timp în urmă, o companie de discuri ne-a invitat să participăm la o expoziție de produse organizată în incinta unui mare restaurant. Credeți că-mi amintesc ceva despre calitatea produselor? Foarte puțin. N-am să uit însă curând extraordinara varietate de produse... alimentare cu care ne-am îndopat toți, delectându-ne. Bineînțeles că masa a fost „gratuită". Contractele încheiate au acoperit însă mult mai mult decât prețul ei.

Cei ce știu să vândă au învățat bine un principiu: câștigă mai întâi simpatia clientului și vei avea după aceea parte și de banii lui. Ei sunt ca pescarul care „cheltuiește" o rimă, pentru ca apoi...

Să știți că „negustoria" aceasta nu este străină de spiritul Bibliei. Principiul este același chiar dacă lumea și Biblia îl folosesc în scopuri diferite. Dumnezeu vrea să ne apropiem de oameni nu pentru a trage foloase de la ei, ci pentru a le fi de folos. Ospitalitatea și prietenia sunt căi de acces spre inimile oamenilor. Și noi avem așa de multe de oferit! Îl avem pe Domnul Isus în care sunt ascunse toate comorile lumii și care poate da ajutor tuturor celor care sunt în lipsuri sau necazuri.

Lumea de astăzi a stabilit relații bazate pe egoism. De obicei “îi folosești pe alții sau ești folosit de ei", uneori „o mână spală pe alta" din dorința stabilirii unui compromis cu avantaje duble.

Familia copiilor lui Dumnezeu trebuie să fie călăuzită de principiul binefacerii altruiste. Noi trebuie să fim prietenoși pentru că Dumnezeu ne-a învățat să fim așa. Acțiunile noastre sunt motivate de dragostea față de Dumnezeu și de iubirea față de aproapele nostru.

Ospitalitatea biblică

„Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar și vegheați în vederea rugăciunii. Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii față de alții, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire" (1 Petru 4:7-9). Aceasta este o chemare la trăirea în dragoste, la ignorarea greșelilor și la acceptarea celorlalți într-o atmosferă de toleranță iubitoare.

În altă parte a Scripturii putem citi: „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. Ajutați pe sfinți, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți" (Romani 12:10a,13).

Conducătorii Bisericii trebuie să fie „primitori de oaspeți" (1 Timotei 3:2; Tit 1:8).

„Stăruiți în dragostea frățească. Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri" (Evrei 13:1,2).

Semnificațiile ospitalității

Dicționarele spun că ospitalitatea este: „o atitudine binevoitoare față de oameni, plăcerea de a avea musafiri; prietenie oferită din toată inima și dezinteresată; bucuria de a folosi bunurile trecătoare pentru a dobândi prietenii care să dureze veșnic".

Webster scrie că ospitalitatea este: „Obiceiul de a primi oaspeți și de a-i trata cu toată bunătatea și curtoazia".

Definițiile de mai sus ne pot da o idee despre ceea ce se așteaptă de la noi ca să facem pentru alții. O Biserică ospitalieră este un grup de oameni care nu se mulțumesc să se întâlnească doar la Biserică, ci își deschid cu bucurie casele unii altora, stau la mese împreună, se bucură de prezența celorlalți și au o așa de mare bucurie când sunt împreună încât cei ce au scăpat prilejul simt că au pierdut o mare ocazie.

(Îmi aduc aminte de vremea când ne întâlneam ca Biserică într-un fost garaj din California. Condițiile erau modeste, dar dragostea și buna dispoziție făceau ca sala aceea mică să ne pară un somptuos palat, iar întrunirile erau adevărate banchete de dragoste și părtășie creștină. Unul dintre noi, Emil Dumitru, lucra uneori Duminica dimineața la magazinul de optică medicală, dar venea pe la ora 12 când se termina serviciul divin spunând: „N-am putut să nu mă reped să vă văd măcar și să vă strâng în brațe. Care veniți astăzi la mine la masă?" Era și aceasta o dovadă de ospitalitate și prietenie.)

Din păcate, societatea modernă, deși ne-a adunat mai mulți într-un loc, nu ne-a învățat și să dorim să ne cunoaștem unii pe ceilalți. Trăim fiecare în pătrățica noastră, nederanjând și nevrând să fim deranjați de nimeni. Când apar neînțelegeri sau conflicte, oamenii își dau seama cât de puțin se cunosc unii pe ceilalți și cei mai mulți au tendința să plece în altă parte. Este interesant că cei care au practicat ospitalitatea sunt și cei care acum rezistă crizei și reușesc să clădească punți între oameni.

Avraam este un exemplu de personaj biblic care a practicat ospitalitatea. Pentru el, găzduirea celor trei drumeți a însemnat mult mai mult decât ce înseamnă pentru noi astăzi deschiderea frigiderului sau aprinderea aragazului. El a trebuit să aducă apă și să-i spele pe cei trei musafiri pe picioare. Apoi, împreună cu Sara, „au luat trei măsuri de făină, au frământat și au pregătit trei turte. Avraam a dat fuga la vite, a luat un vițel tânăr și bun și l-a dat unei slugi ca să-l pregătească în grabă. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l pregătise și l-a pus înaintea lor. El însuși a stătut lângă ei, sub copac, și le-a slujit până ce au mâncat" (Geneza 18:1-10). A fost o osteneală demnă de unul care „a găzduit pe îngeri". Tot ce a făcut Avraam ilustrează ce înseamnă ospitalitatea. Avraam a fost răsplătit pentru lucrarea sa: „La anul, pe vremea asta, Mă voi întoarce la tine; și iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu". Ce s-ar fi întâmplat dacă Avraam nu le-ar fi arătat trimișilor cerului ospitalitate?

Pilde de ospitalitate


Biblia ne dă și alte exemple de ospitalitate. Laban a știut să se poarte frumos cu slujitorii trimiși de Avraam. Iosif i-a primit cum se cuvine pe frații săi când s-au pogorât în Egipt. Faraon l-a întâmpinat cu amabilitate pe bătrânul Iacov, tatăl lui Iosif. Ietro l-a găzduit pentru o vreme pe Moise. Rahab a adăpostit iscoadele trimise în Canaan. Văduva din Sarepta Sidonului l-a găzduit pe proorocul Ilie. Sunamita s-a dovedit o excelentă gazdă pentru Elisei. Iov a fost un „tată al străinilor". Lidia a stăruit de Pavel să intre în casa ei. Zacheu l-a primit în casa sa pe Domnul Isus. Domnul Isus Însuși le-a arătat ce înseamnă ospitalitatea atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Un alt exemplu minunat este cazul celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus. Ei vorbeau pe drum despre evenimentele triste petrecute în Ierusalim. Un străin s-a apropiat de ei, a intrat în vorbă cu ei și ei l-au acceptat imediat ca tovarăș de călătorie. Apoi străinul s-a simțit liber să le pună întrebări și să le țină un adevărat studiu biblic. Inimile acestor doi oameni s-au manifestat asemenea unei case primitoare. Nu este de mirare că, înspre seară, ei au stăruit de străinul, devenit între timp prieten, să intre și să rămână cu ei peste noapte în satul în care poposiseră. Străinul a stat, a frânt pâinea înaintea lor și, văzându-i probabil semnele rănilor de la mâini, cei doi au înțeles în sfârșit cu uimire că străinul fusese chiar... Domnul. „Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor" (Luca 24:13-35).

Aspecte practice ale ospitalității

Ospitalitatea ne face să trăim în unitate. Ea ne ajută să ne sprijinim unul pe celălalt și să putem sta în picioare până în „Ziua Domnului". O cântare creștină spune:

„Spic cu spic se ține-n vânt
Cine-i singur cade frânt".

Ospitalitatea ne transformă dintr-o mulțime individualistă într-o familie, Pavel vorbește despre persoane care i-au devenit „rude" în familia mare a copiilor lui Dumnezeu: „Spuneți sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, și mamei lui, care s-a arătat și mama mea" (Romani 16:13).

Dar, va zice cineva, noi nu suntem pregătiți pentru oaspeți! „Sunt pânze de păianjen pe la colțuri, este praf peste tot, parchetul nu este dat cu ceară, geamurile nu sunt curate, curtea nu este aranjată. Copiii fac prea multă gălăgie, iar noi pur și simplu nu știm să purtăm o discuție îndelungată". Celor care spun astfel de cuvinte trebuie să le amintim că ospitalitatea nu este o ocazie pentru a ne etala pe noi înșine și pentru a ne lăuda cu casele sau cu mobila noastră, ci o oportunitate de a ne lăsa cunoscuți de alții așa cum suntem și de a ne pune la dispoziția lor cu tot ceea ce avem. Pânzele de păianjen și praful vor trece, dar prietenia sinceră și dezinteresată va rămâne pe veșnicie. Ferestrele murdare pot fi trecute foarte ușor cu vederea atunci când inima este curată și plină de iubire.

(Îmi amintesc cu duioșie de o casă modestă așezată lângă Grădina Botanică din Iași. În ea și-au găsit alinarea multe inimi călătoare și multe generații de studenți. Familia lui nea Culiță Sfatcu, fratele prezbiter al Bisericii, a știut ce înseamnă ospitalitatea. „Mama" și „tata" Sfatcu au crescut mulți copii ai Bisericii în casa lor de pe Copou. Dacă nu pot spune că s-a ridicat tavanul din cauza cântecelor și râsetelor gălăgioase, pot spune că odată s-a rupt patul cu noi de atâta râs și zbenguială.

Au fost și alte familii în Iași. Mai bogate, cu case mai mari și mai spațioase, dar, nu știu de ce, pașii noștri nu se opreau în pragurile lor, ci se grăbeau întotdeauna să ajungă în dealul Copoului, unde masa nu era întotdeauna bogată, dar era garnisită cu iubire. Care a fost secretul familiei Sfatcu? Dacă mă întrebați pe mine, cred că l-am putea formula cam așa: „O casă mică, dar cu o inimă mare și încăpătoare, care ne-a cuprins pe toți în ea, așa cum eram, cu stângăciile și cu toanele noastre, cu crizele și cu momentele noastre de devastatoare veselie. Parcă mai aud și acum în urechi ecoul vorbelor „mamei Sfatcu": Costică, Tudorică, dați, mamă, muzica aia mai încet că mă doare capul".

Neamul românesc a fost obișnuit cu ospitalitatea. Spre deosebire de alte neamuri, la noi și-au făcut casă bună și bulgarii și rușii și nemții și ungurii și tătarii și sârbii și țiganii și evreii și... cine mai știe câți. Pe când treceam cu mașina pe dealurile de la Cotnari, un turist străin a vrut să cumpere un strugure, „așa de poftă". Țin minte că gospodarul s-a dus în vie și l-a adus pe cel mai mare și mai frumos. Când străinul a întrebat cât îl costă, gospodarul s-a simțit jignit și n-a vrut să primească nimic.

Neospitalitatea este o boală mai recentă a românilor. Ea ni s-a strecurat în suflet odată cu ateismul care a căutat să ne închidă cerul de deasupra noastră și să ne transforme în ființe animalice preocupate numai cu supraviețuirea egoistă de fiecare zi. Crescut în tinda Bisericii, românul se va întoarce curând la obiceiul de a-i primi pe musafiri cu pâine și cu sare; în casele și în inima lui. Așa să dea Domnul!

Dați-mi voie să vă mai povestesc ceva din viața aproape legendarului evanghelist care a fost Marcu Nichifor. Pe când locuia într-o casă din Caransebeș, dânsul a invitat o haimana de pe stradă să locuiască cu el și să se adăpostească de frigul de afară. Din vorbă în vorbă, fratele a aflat că „musafirul" lui se îndeletnicea de obicei cu furtișagul. Fără să se lase doborât de vestea aceasta, fratele Marcu i-a vorbit în continuare despre Domnul Isus, l-a pus să se roage și apoi l-a rugat să rămână la el în casă până se va întoarce dintr-o vizită pe care le-o promisese celor dintr-o Biserică de departe. Celor cu care se întâlnea, fratele Marcu le spunea cu haz: „Ce crezi?! Eu mă plimb și hoțul îmi păzește casa! Ai mai văzut așa minune?" La întoarcere, fratele a constatat cu bucurie că nădejdea nu-i fusese înșelată. Nu-i lipsea într-adevăr nimic din casă.

Altădată, un musafir mai nevoiaș a înnoptat și el în casa fratelui Marcu. La plecare, gazda l-a rugat stăruitor să ia plapuma cu el și să o ducă copiilor. Văzându-l că șovăie, fratele Marcu a adăugat: „Nu-mi purta grija. Ție nu-ți dă nimeni o plapumă, dar frații vor vedea că nu am și se vor îndura mai repede de mine decât de tine".

L-am găsit odată îndesând, în lipsa lemnelor, pagini rupte din cărți în godinul care duduia, aruncând pe pereți reflexiile flăcărilor vesele. După o vreme, fratele Marcu a izbucnit în râsul dumnealui tumultos și caracteristic, comentând: „Ce interesant, cărțile astea m-au încălzit de două ori: când le-am citit m-au încălzit pe dinăuntru, iar acum mă încălzesc pe dinafară. Ha, ha, ha!". În loc de stânjeneală, veselia lui a transformat întreaga împrejurare într-o sărbătoare, iar eu m-am simțit dintr-o dată, nu știu cum, înconjurat de o aureolă mistică care emana din gazda mea binevoitoare.)

Lipsa de ospitalitate lasă un gust amar și o amintire tristă. Un asociat al meu a fost invitat să facă turul unei organizații creștine. Gazda sa și-a turnat cafea într-un pahar și l-a condus prin secții sorbind cu voluptate din licoarea aromată fără să-i pese că musafirului îi lăsa gura apă după conținutul mult râvnit. Veți spune că acestea sunt lucruri mici și neînsemnate, dar vă voi atrage atenția că viața întreagă este alcătuită mai ales din astfel de lucruri mici și aparent neînsemnate. Lucrurile mari, evenimentele radicale vin doar la răstimpuri și sunt clădite pe temelia unor astfel de lucruri mici și doar aparent fără consecințe.

Într-o zi am primit vizita unui om care s-a interesat să viziteze Biserica noastră. După serviciul de la Biserică, diaconul Bisericii ne-a invitat pe toți la el la masă. Gazda ne-a ospătat regește. În jurul mesei, am avut o discuție interesantă despre ce înseamnă să trăiești prin credință. Peste un timp am primit o scrisoare de la cel ce ne fusese musafir pentru o jumătate de zi. Ne mulțumea tuturor pentru ospitalitate și dorea să știm cu toții că părtășia noastră a fost ocazia în care Dumnezeu i-a schimbat toată concepția lui despre viață. Ospitalitatea creștină poate avea mereu astfel de rezultate.

În multe țări ale lumii, creștinii au în sufragerie un carnet cu însemnări pus la dispoziția musafirilor. La plecare, fiecare lasă pe lângă adresa de acasă și un mic mesaj de dragoste. Așa este și la noi acasă. Să ne închipuim că ai și tu un astfel de jurnal al musafirilor. Dacă l-ai deschide acum, pe cine ai găsi pe paginile lui? Pe mătușa Marta, pe mama și tata, pe nepotul Ion și familia lui și pe mai cine? Nu-i așa că sunt cam toți „dintre ai noștri"? Suntem ospitalieri mai ales cu rudele noastre, cu prietenii noștri și cu cei de aceeași nuanță religioasă cu noi.

Există trei categorii de oameni pe care nu-i invităm de obicei „la o cafea". Întâi sunt cei pe care, deși sunt creștini, i-am etichetat că „nu sunt dintre al noștri". Ei sunt sau prea liberali sau prea legaliști sau prea... altfel. Apoi este grupa celor care sunt „din lume". Uităm prea ades că Domnul Isus a venit „să caute și să mântuiască ce era pierdut". Nu ne-am dus încă să învățăm ce înseamnă: „Milă voiesc, nu jertfă, și bunătate mai mult decât ardere de tot" (Matei 9:13). Învățătorul din Nazaret a fost numit „prietenul păcătoșilor" și noi ne bucurăm că El a fost așa, căci altfel El nu s-ar fi apropiat de nici unul dintre noi! Ce facem noi însă? Cât de mult semănăm noi cu El în această privință și cât întoarcem altora din binele care ni s-a făcut nouă?

A treia categorie care nu mănâncă de obicei la masa noastră este grupa celor „din pătura de jos". Ei sunt cei care au hainele murdare, nu cunosc bunele maniere și n-au cum să ne răsplătească invitându-ne apoi la mesele lor. Ospitalitatea noastră este de obicei selectivă, și din acest punct suntem departe de asemănarea cu felul de comportament recomandat de Domnul Isus (Luca 14:12-14).

Trebuie să învățăm să fim primitori de oaspeți. Casele noastre sunt la fel de mult „ale Domnului" ca și clădirile în care ne ținem adunările. De ce să nu învățăm să ne folosim casele pentru a clădi punți între oameni și Dumnezeul pe care-L slujim? Și acesta este un fel de a contribui la zidirea Împărăției lui Dumnezeu.

Ospitalitatea este un proces care începe acum și aici, dar are ramificații până în ziua veșniciei. Iată ce le spune Domnul Isus celor care sunt primitori de oaspeți: „Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Lui: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine. Atunci cei neprihăniți Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat?"... Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut" (Matei 25:34-40).

Ospitalitatea este o ocazie să învățăm să ne bucurăm unul de celălalt. Ea ne pregătește pentru marele eveniment care ne așteaptă, când vom auzi zicându-se: „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!" (Apocalipsa 19:9).

Mă întreb: Dacă nu simțim bucuria să arătăm ospitalitate aici, cum vom fi bucuroși să ni se arate ospitalitate acolo? Ar fi mai bine să învățăm încă de pe acum să ne simțim bine în compania sfinților. „Sfinții din țară sunt plăcerea mea". „Să nu dați uitării primirea de oaspeți".

de Simon Schrock

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...TAMPLARIE ALUMINIU SI PVC...Vezi aici!