Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Ce este cel mai important in viata?

Publicat la 2012-02-16 de Traian

Ce este cel mai important în viață?
Este important să fii sănătos, însă nu acesta este lucrul cel mai important, fiindcă, într-o zi, fiecare va trebui să moară. Este important să avem bani, însă nici acesta nu este lucrul cel mai important, fiindcă într-o zi va trebui să lăsăm tot ceea ce posedăm. Este important să ne bucurăm de viață, însă nici acest lucru nu ține veșnic. Dacă ne gândim cât de scurt este timpul și cât de lungă e veșnicia, atunci nu există decât un lucru care este cu adevărat hotărâtor: Trebuie să avem certitudinea locului în care ne vom petrece veșnicia. Tu și cu mine trebuie pur și simplu să știm dacă veșnicia noastră se numește C-E-R sau I-A-D. Isus a pus întrebarea cea mai hotărâtoare: "Și ce-i folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8:36-37).

De ce toate astea reprezintă o problemă?

Problema se numește păcat. Păcatul l-a despărțit pe om de Dumnezeu, și din cauza aceasta el nu este potrivit pentru cer, însă este cât se poate de calificat pentru iad. Biblia spune: "Nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să vă asculte" (Isaia 59:2).

Ce este păcatul?

Păcatul este tot ceea ce nu ajunge la desăvârșirea lui Dumnezeu. La aceasta se referă El când spune că "toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Păcat este tot ce facem, deși știm că nu este în regulă. "Orice nelegiuire este păcat" (1 Ioan 5:17). Păcat este tot ceea ce nu facem, deși știm că ar trebui să facem: "Deci, cine știe să facă bine și nu face, comite un păcat" (Iacov 4:17). Păcat este tot ceea ce rănește conștiința: "Tot ce nu vine din încredințare este păcat" (Romani 14:23). Păcatul reprezintă orice dorință proprie, atunci când Îi spunem lui Dumnezeu: "Facă-se nu voia Ta, ci voia mea." Nu numai gândurile, cuvintele și faptele noastre sunt păcătoase, ci întreaga viață lăuntrică este plină de păcat. Ceea ce suntem este de fapt mult mai rău decât tot ceea ce facem sau am făcut vreodată.
Treziți în mine sentimente de vinovăție!
Nu vreți ca eu să am un sentiment pozitiv al propriei valori?
Dumnezeu vrea să te simți vinovat pentru că și ești vinovat. Ar trebui să te trezești și să faci în sfârșit ceva împotriva acestui lucru. Cine nu vrea să recunoască că este bolnav, nu merge niciodată la medic. N-a spus Isus: "Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci cei bolnavi" (Luca 5:31)? Numai cine recunoaște că e păcătos vine la Isus. La ce ne folosește o părere bună despre noi înșine, când alunecăm în adâncul prăpastie!?

Dacă oamenii buni ajung în cer iar cei răi în iad, de ce să-mi mai pese?
Premiza este greșită și de aceea și concluzia este greșită. Premiza este falsă: Nu este adevărat că oamenii buni ajung în ceruri. De ce? Fiindcă Dumnezeu Însuși spune că nu există deloc oameni buni: "Fiindcă pe pământ nu este nici un om drept, care să facă binele, fără să păcătuiască" (Eclesiastul 7:20). Singurul fel de oameni care ajung în ceruri sunt oamenii răi care au fost salvați prin har de Dumnezeu. Această premiză este așadar greșită și de aceea și concluzia ei este falsă. Dacă nu ești salvat prin har, atunci ai toate motivele să te îngrijorezi.

Vreți să susțineți c-aș fi la fel ca toți ceilalți oameni răi pe care-i cunosc?

Dacă te compari cu prietenii sau rudele tale, probabil că nu ești chiar așa de rău. Numai că acesta nu reprezintă nici un etalon. Biblia spune că numai nebunii se raportează la ei înșiși și la ceilalți (după cum stă scris în 2 Corinteni 10:12). Nu contează decât etalonul de măsură al lui Dumnezeu, întrebarea este cum ne vede El, iar în ochii Lui suntem cu toții niște păcătoși.

Dacă țin cele zece porunci și mă străduiesc să fac binele - nu este de-ajuns?

Mai întâi ar trebui să înțelegi ce pretind cele zece porunci de la tine:
1. Să nu ai nici un fel de alți dumnezei. Adevăratul Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc. Acest lucru îi elimină pe toți zeii păgânilor, însă și pe zeii moderni cum ar fi banii, sexul, puterea, eul. Niciunul dintre acești dumnezei nu poate ocupa tronul vieții tale.
2. Să nu ai nici un fel de idoli. Când auzim de idoli, ne gândim cel mai adesea la anumite sculpturi. Această poruncă însă interzice și slăvirea unor lucruri sau persoane precum o mașină, o femeie sau proprii copii.
3. Nu lua Numele Domnului într-un mod ușuratic sau nepotrivit. Asta înseamnă că toate blestemele și orice jurăminte false sunt interzise.
4. Ține ziua de odihnă. Ar trebui să punem deoparte o zi deosebită din cele șapte ale săptămânii pentru a ne închina Domnului.
5. Cinstește-i pe părinți. Nu fii neascultător față de ei, nu-i trata cu lipsă de respect, intereseaza-te de ei. Îngrijește-i și arătă-le cât de recunoscător ești pentru că-i ai.
6. Nu ucide. Chiar dacă nu ai omorât niciodată pe cineva, să nu uiți că suntem cu toții vinovați de uciderea Fiului lui Dumnezeu. Păcatele noastre au fost cele care L-au adus pe cruce. În plus, Isus a învățat că ura și mânia sunt germenii uciderilor (Matei 5:21-22; 1 Ioan 3:15). De altfel, avortul nu reprezintă chiar o ucidere a pruncului nenăscut?
7. Nu comite adulter. Prin aceasta este interzisă orice formă de sexualitate în afara căsniciei. Isus a învățat că deja o privire doritoare aruncată unei femei reprezintă un adulter (Matei 5:28).
8. Nu fura. Nu fura bunul vecinului, dar nu-L lipsi nici pe Dumnezeu de ascultarea și slava pe care I le datorezi.
9 Nu minți. Nu ajusta datele de pe declarația de venituri. Recunoaște vârsta adevărată pe care o ai. Nu rosti jumătăți de adevăr, nu apela la minciuni de “nevoie”. Nu exagera și nu înfrumuseța nimic.
10. Nu pofti. Pofta, plăcerea încep în mintea omului. Așadar, această poruncă înseamnă că trebuie să ai o viață curată în privința gândurilor. Câte lucruri nu se întâmplă în gândurile pe care le ai?
Isus a sintetizat toate poruncile atunci când a spus că noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Nimeni, în afară de Isus, n-a ținut niciodată această poruncă.

De ce au fost date cele zece porunci, dacă, de fapt, nu le poate ține nimeni?

Ele ne-au fost date pentru a ne convinge. Scopul lor este să ne convingă că suntem într-adevăr păcătoși: "Prin Lege vine cunoașterea deplină a păcatului" (Romani 3:20). Este nevoie de o linie dreaptă pentru a scoate în evidență o altă linie strâmbă. Poruncile reprezintă linia dreaptă a lui Dumnezeu. Noi ne așezăm lângă această linie și atunci vom constata dintr-o dată cât de strâmbi suntem. Însă poruncile n-au fost gândite niciodată ca fiind o scară pe care să urcăm către cer. O oglindă ne arată cât de murdari suntem; însă ea nu ne șterge această mizerie de pe față. Tot la fel, un termometru indică temperatura unui bolnav, însă el nu poate face nicidecum să scadă febra acestuia.

Nu am nici o posibilitate să-mi ispășesc păcatele?

Nu, nici una.
“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit (drept) înaintea lui Dumnezeu, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Cristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire, căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus” (Romani 3:20-24).

Vreți să susțineți că eu am ispășit întotdeauna degeaba pentru păcatele mele?

Biblia nu vorbește nicăieri despre “ispășire” pentru păcat. Mai degrabă ea spune că toată dreptatea noastră, adică cel mai bun lucru pe care putem să-l oferim, nu reprezintă decât o haină mânjită (după cum stă scris în Isaia 64:6).
Nu, Dumnezeu nu vrea ca noi să ispășim pentru păcate. Dorința lui este să ne căim cu-adevărat.

Ce înțelegeți prin "pocăință"?
A mă pocăi înseamnă a-mi schimba gândirea cu privire la păcat, cu privire la mine însumi, cu privire la Dumnezeu și la Cristos. Acest lucru schimbă întreaga mea atitudine și prin urmare și acțiunile mele. Păcatul nu privește numai rațiunea, ci și conștiința. Caracteristica celui păcătos este că e pierdut, fără Dumnezeu, fără ajutor și fără speranță și are nevoie de harul lui Dumnezeu. Este o întoarcere la 180 de grade, care înseamnă că trec de partea lui Dumnezeu, Îi dau dreptate și mă condamn pe mine însumi. Pocăința conține și regret, ceea ce înseamnă durere cu privire la faptul că am păcătuit, însă e mai mult decât atât, fiindcă uneori cuiva îi pare rău că a păcătuit, dar nu încetează s-o facă.

Nu există nici o posibilitate sâ-mi câștig singur mântuirea?
Mi-ar plăcea mai mult o asemenea soluție
Acesta e motivul pentru care întreaga idee că omul se poate mântui singur este atât de îndrăgită. Gândul că mă pot salva singur desigur că-mi surâde. În felul acesta natura păcătoasă a omului capătă un mic podium de onoare. Însă nu există nici o posibilitate să ne câștigăm singuri mântuirea. Dumnezeu spune categoric că nu putem fi salvați decât prin har (Efeseni 2:8-9).

Repetați mereu că salvarea vine prin har.
Ce vreți să spuneți prin asta?
Har înseamnă că Dumnezeu le face bine acelora care n-au meritat. Este ca un dar, pe care, de fapt, nici nu-l poți cumpăra. Răsplata pentru ziua de muncă depusă o merităm, însă un dar îl primim cu recunoștință. Harul și eforturile proprii nu pot fi combinate. Trebuie să fie una din cele două.
Harul trebuie să fie deosebit și de neprihănire. Dacă ne luăm după dreptate primim ceea ce am meritat. Dacă ne ghidăm după har, primim ceea ce nu am meritat.

Înțeleg eu bine că nu credeți în valoarea faptelor bune?
Am văzut deja ce spune Biblia în această privință: Noi nu suntem salvați prin faptele noastre bune. Dar dacă suntem salvați prin har, atunci faptele bune trebuie să caracterizeze viața noastră. Faptele bune nu reprezintă motivul, ci consecința salvării. Ele nu reprezintă rădăcina, ci rodul; nu sunt cauza, ci rezultatul. Prima faptă bună pe care o poate face cineva este să creadă în Isus Cristos (Ioan 6:29). De aici înainte, tot ceea ce faceți spre slava lui Dumnezeu și spre binele aproapelui este o faptă bună.

Am fost botezat ca și copil. Nu este suficient?

Botezul nu salvează pe nimeni, nici pe copii, nici pe adulți. Nu există nici măcar un singur verset în întregul Nou Testament, care să susțină botezul noilor-născuți. Citim doar despre oameni care au venit la credința în Isus Cristos și L-au primit ca Domn și Mântuitor personal (Faptele Apostolilor 2:41).
Învățătura potrivit căreia botezul salvează copiii, Îl face pe Dumnezeu un Judecător nedrept, care-i condamnă pe oamenii care n-au avut pe nimeni să-i boteze pe când erau prunci. Asta ar face ca apa să fie mântuitoare în locul lui Isus.

Dacă pruncii pot fi salvați cu puțină apă, de ce a mai trebuit să moară Isus?
Chestia aceasta pur și simplu nu funcționează. Nenumărați oameni, care au fost botezați ca și copii, devin apoi adulteri, ucigași sau hoți.

Spuneți-mi limpede: Ce trebuie să fac pentru a fi salvat?
Trebuie să fii născut din nou. Isus a spus în cuvinte scurte și răspicate: "Nu te mira că-ți spun: Trebuie să te naști din nou!" (Ioan 3:7). Dacă nu ești născut din nou, nu vei vedea niciodată Împărăția lui Dumnezeu și nu vei face niciodată parte din această Împărăție.

Ce vreți să spuneți prin "a fi născut din nou"?

Nașterea din nou este o minune, este o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu, care se petrece atunci când un om se pocăiește de păcatele sale și-L primește pe Isus Cristos cu credință ca Domn și Salvator. Prima naștere a fost trupească, cea de-a doua este spirituală.

Nu este intolerant să gândiți că doar credința în Cristos este singura cale spre mântuire?

Atunci Biblia este intolerantă. Isus a spus că nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin El (Ioan 14:6). Petru a spus că nimeni nu poate fi salvat decât prin Cristos (Faptele Apostolilor 4:12). Pavel a scris că nu pot exista nici un fel de alte temelii decât Cristos (1 Corinteni 3:11). Credința în Isus este singura cale spre salvare.

Ce înseamnă să crezi?

Înseamnă să-ți pui numai în Isus Cristos toată nădejdea cu privire la cer. Vei respinge orice gând că te vei salva singur sau că poți contribui cu ceva la salvare, ci îți pui întreaga încredere în El.
Biblia folosește diferiți termeni care înseamnă același lucru: a primi, a intra pe o ușă, a deschide ușa, a gusta, a bea, a se întoarce acasă (precum fiul risipitor), a primi un dar, a privi, a atinge (a prinde marginea hainei lui Cristos), a accepta o invitație la nuntă, a urma pe Isus.

Nu este credința un salt în necunoscut?
Nu, ci dimpotrivă: credința pretinde cea mai mare asigurare, pe care o și găsește în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există nimic care să fie mai sigur decât Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul (Ioan 17:17). A ne încrede în El reprezintă lucrul cel mai revelant, cel mai logic, cel mai înțelept pe care-l poate face un om. Ce poate fi mai înțelept decât ca creația să se încreadă în Creatorul ei? El nu poate minți, înșela sau să fie înșelat.

Nu este Evanghelia prea simplă, prea ieftină?

Este simplu să fii salvat; este atât de simplu încât le stă tuturor la dispoziție. Este ieftin pentru cel păcătos. Nu costă nici un ban (Isaia 55:1). Nu a fost însă un lucru ieftin pentru Salvator. El a trebuit să părăsească slava cerului, să Se jertfească în această junglă a păcatului, să sufere, să-Și verse sângele și să aibă parte de o moarte groaznică, pentru a dobândi iertarea noastră (1 Petru 2:24).

Cum pot ști dacă am crezut corect sau am crezut îndeajuns?

Credința nu este Salvatorul. Isus este Salvatorul. Adevărata credință Îl "apucă" pe El. Nu este vorba de o adeziune intelectuală la anumite fapte, ci de încrederea într-o Persoană. Nu este decisiv dacă eu cred mult sau puțin; mult mai hotărâtor este să cred în ceea ce este corect, adică în Persoana potrivită.

Spuneți că nu trebuie făcut nimic pentru a fi salvat.
Nimic altceva decât să crezi. Nu este aceasta o contradicție?
Sună contradictoriu, numai că fii atent: Nu este ceva meritoriu ce trebuie (sau poți) să faci. Nu vei fi salvat prin apartenența la o biserică, prin respectarea strictă a tradițiilor, prin donațiile făcute pentru cei nevoiași (Tit 3:5). Credința în Cristos nu e o prestație pe care o realizează cineva. Cu ea nu se câștigă nimic și nici nu se poate făli nimeni.

Cum pot ști că voi rezista după ce am venit la credință?
Vei fi tot la fel de incapabil să-ți păstrezi singur credința, cum ai fost și să te salvezi singur.
Cristos nu doar salvează. Dacă a început în tine o lucrare bună, atunci cu certitudine o va duce la bun sfârșit (Filipeni 1:6; Iuda 24).

Dacă nu trebuie să fac altceva decât să cred, nu pot atunci să trăiesc cum îmi place?
În clipa în care ești ești salvat, Dumnezeu îți transformă dorințele. Atunci nu mai vrei să păcătuiești. Îți dispare pofta desfrânată pentru păcat. Nu mai vrei să practici lucrurile care L-au dus pe Salvatorul tău la cruce. Începi să tânjești după sfințenie. Biblia spune: "Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă: cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).

Dacă păcătuiesc după ce am fost salvat, nu-mi pierd atunci mântuirea?

Isus a spus că nici măcar o singură oaie din turma Sa nu va fi pierdută (Ioan 10:27,29).
Toți cei care au fost socotiți neprihăniți, vor fi într-o zi proslăviți (Romani 8:30).
Salvarea este o naștere (Ioan 3:3-5). O naștere este ceva ce nu mai poate fi dat înapoi.
Salvarea înseamnă viață veșnică (Ioan 3:16,36). Veșnic înseamnă fără sfârșit.
Nimic nu poate despărți pe cel credincios de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39).

Cunosc pe cineva care a fost salvat, apoi a păcătuit și a fost pierdut.

Ce puteți spune acum?
Dacă a fost cu-adevărat salvat, atunci nu este pierdut. Dacă însă a depus numai o mărturie cu buzele, atunci n-a trăit niciodată o pocăință adevărată, ci cel mult o creștere morală. Totul arăta ca un nou început, însă după câtva timp a recăzut în modul cel vechi de viață.
Noi trebuie să ne întemeiem credința noastră pe Biblie, nu pe experiența proprie. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem întotdeauna este: “Ce spune Biblia?”

Dacă toate păcatele sunt iertate, ce se întâmplă cu cele comise după pocăința noastră?
Când suntem salvați, ne sunt iertate toate păcatele în ce privește pedeapsa păcatului. Când Isus a fost răstignit pe cruce, a murit pentru toate păcatele noastre, cele trecute, prezente și viitoare.
Când El a murit, toate se aflau încă în viitor. El a murit pentru toate. Dumnezeu, Judecătorul, nu mai găsește nici un păcat pentru care ar trebui să-i condamne pe păcătoși la pierzarea veșnică, fiindcă Isus a purtat pedeapsa pe crucea de la Golgota: “Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus” (Romani 8:1).
Păcatele pe care le comitem după pocăință au diferite urmări:
- Necinstesc Numele Domnului.
- Ne răpesc bucuria.
- Pun sub semnul întrebării veridicitatea pocăinței noastre. J.I. Packer a spus în acest sens: “Singura dovadă a pocăinței este o viață pocăită.”
- Frânează creșterea spirituală.
- Ne expun pedepsei divine.
Când venim la credință, primim o iertare pe care o putem numi “iertarea judecătorească”: Dumnezeu, Judecătorul suprem, ne absolvă o dată pentru totdeauna de pedeapsa veșnică a păcatului. Când noi păcătuim ca și credincioși și ne mărturisim păcatul, primim ceea ce putem numi “iertarea părintească”. Dumnezeu Tatăl ne iartă ca fiind copiii Săi. Acest fel de iertare ne trebuie zilnic, până la sfârșitul vieții.

Ce se întâmplă dacă mor ca și pocăit, fără ca anumite păcate să fie curățite?
Cum am explicat înainte, pedeapsa pentru aceste păcate a fost purtată de Isus la cruce. El a plătit și Dumnezeu nu va mai cere niciodată ca pentru același lucru să se plătească de două ori. Salvarea lor veșnică nu va fi pusă la îndoială din cauza aceasta.
Părtășia, care a fost întreruptă datorită păcatelor pe care le-ai comis, va fi restabilită când vei păși în prezența Domnului. Păcatele pe care nu le-am mărturisit ca și creștini, fac să pierdem în fața scaunului de judecată al lui Cristos din răsplata promisă.

Spuneți că Isus a murit pentru toți oamenii.

De ce nu sunt atunci toți salvați?
Moartea lui Isus Cristos este suficientă pentru păcatele tuturor oamenilor din toate timpurile, însă moartea Lui nu folosește decât acelui om care-L acceptă pe Isus în credință.
Dumnezeu nu salvează pe nici un om împotriva voinței sale. El nu va popula cerul cu oameni care nu doresc să ajungă acolo.

Când vin la credință, voi fi copleșit de niște sentimente puternice?
La unii oameni este cazul, la alții nu. Cei care vin la credință din situații de viață disperate, trăiesc adesea o eliberare dramatică. Alții experimentează o cuprindere calmă a darului divin. Nu se pune problema ca salvarea să nu declanșeze și emoții, însă sentimentele pot fi diferite ca intensitate; uneori ele apar mai târziu și atunci cel mai adesea doar în mod trecător.

Cum pot să știu că sunt salvat?
În primul rând prin intermediul Bibliei. Biblia a fost scrisă pentru ca fiecare să știe că are viață veșnică din clipa în care crede în Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 5:13). Pot fi numite și alte indicii cum ar fi:
- Dorința de a asculta de Dumnezeu
- Dragostea pentru creștini
- O viață sfințită
- Dezgustul față de păcat
- Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu
- Bucuria în rugăciune
- Conștienta călăuzirii lui Dumnezeu
- Rămânerea constantă în credință
- Mărturia Duhului care locuiește în noi
- Dorința profundă de a aduce și altora Vestea Bună.

Nu trebuie mai întâi să-mi pun în ordine viața pentru ca apoi să pot veni la Isus?
Nu aceasta este Evanghelia. Cu cât încerci mai mult, cu atât vei deveni mai frustrat. Lucrul de care ai trebuință nu este o fațadă renovată, ci o viață nouă.
Tâlharul răstignit împreună cu Isus pe cruce nu și-a putut pune viața în rânduială, și nici tu n-o poți face singur. Isus a vorbit cândva despre un om care a încercat să-și pună viața în ordine. Casa sa era foarte bine curățită, însă era goală; nu-L lăsase pe Salvator să intre în ea. Sfârșitul lui a fost mai rău decât starea lui dinainte (Matei 12:43,45).

Nu este o îngâmfare ca cineva să susțină că este salvat?
Dacă salvarea ar depinde de noi, atunci cu siguranță ar fi o îngâmfare, însă când cel credincios spune că este salvat, atunci el nu se laudă. El nu spune de fapt decât: “Păcatele au fost în întregime opera mea; salvarea este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.” El atribuie salvarea pe deplin lui Dumnezeu și harului Său. El, ca om, n-a realizat nimic în această privință.
Ar fi cea mai mare fărădelege dacă L-am face mincinos pe Dumnezeu, și exact asta facem în clipa în care nu credem mărturisirea pe care El a făcut-o despre Fiul Său (1 Ioan 5:10).

Dacă creștinii au dreptate, atunci de ce sunt atât de puțini?

Întrebarea aceasta presupune că majoritatea are cel mai adesea sau chiar întotdeauna dreptate, ceea ce nu este adevărat.
La potop au fost salvați numai opt oameni; toți ceilalți au fost nimiciți.
La Golgota, la locul de răstignire a lui Isus, mulțimea nu avea dreptate; numai o mână de ucenici intimidați aveau dreptate.
Isus a spus: “Largă este poarta și lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află” (Matei 7:13-14).

Dacă Dumnezeu este atotputernic, de ce îngăduie războaie, catastrofe și suferințe?

Toate aceste lucruri au venit în lume ca o consecință a păcatului. Dumnezeu nu este Autorul vreunui rău. Toate bolile, întreaga suferință, orice necaz, precum și moartea provin de la diavol. Dumnezeu le îngăduie, însă El folosește toate aceste dureri spre slava Sa și spre binele poporului Său. Totul trebuie ca, la urma urmei, să dea glas bunelor Sale intenții.

Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, cum poate arunca pe oameni în iad?

În primul rând, Dumnezeu n-a făcut iadul pentru oameni. El l-a făcut pentru diavol și îngerii săi. Dumnezeu vrea ca nici un om să nu ajungă în iad. Pentru a împiedica acest lucru, L-a trimis pe Fiul Său în lumea aceasta, pentru a suferi, pentru a-Si vărsa sângele și a avea parte de o moarte groaznică. Dacă însă omul disprețuiește oferta de mântuire a lui Dumnezeu? Într-un sens foarte real, nu vor merge în iad decât acei oameni care au ales singuri calea într-acolo, oameni care au respins în mod conștient darul fără plată al vieții veșnice.

Ceea ce mă deranjează sunt nenumărații oameni fățarnici din biserici.

E important să ținem cont de faptul că este o mare deosebire între credincioșii adevărați și creștinii cu numele, între cei care au depus doar o mărturie cu buzele că sunt de partea lui Cristos și cei care dovedesc cu viața lor că sunt creștini adevărați. Și în politică există oameni fățarnici, însă asta nu împiedică pe nimeni să folosească buletinul de vot. Există ipocriți între sportivi, însă asta nu împiedică masele să se înghesuie pe stadioane.
Există bani falși, însă din cauza aceasta nu respinge nimeni în mod categoric orice ban. Nu se copiază sau se contrafac decât lucruri care au o anumită valoare. Noi nu trebuie să scuzăm fățărnicia creștină, însă nici să nu ne folosim de acest lucru pentru a nu ne pocăi în mod personal.
Dumnezeu nu ne cere nicidecum să credem în creștini; trebuie să credem numai în Isus Cristos. Dacă devii creștin, ai posibilitatea să arăți tuturor celor din jurul tău ce înseamnă un creștin adevărat.

Ezit, fiindcă eu cred că bisericile nu sunt interesate decât de banii membrilor lor
Uneori este folosită și această scuză pentru a nu deveni creștin. Este adevărat că anumite organizații precum și diferite programe de televiziune au promovat o competiție în toată regula pentru a le scoate oamenilor banii din buzunar. Aceasta este o caricatură a credinței creștine. Dumnezeu nu vrea banii noștri. El vrea doar să-I dovedim o încredere deplină.

Când devin creștin, trebuie să mă botez?

Dacă ești cu adevărat pocăit, atunci vei vrea tu însuți să fii botezat. Acesta nu este un lucru necesar pentru a fi salvat, însă este necesar dacă vrem să fim ascultători. Întrucât Isus a poruncit botezul, acesta e foarte important (Matei 28:19). El reprezintă una dintre primele ocazii când poți face publică în fața lumii întregi credința ța. Dacă cineva evită cu încăpățânare să se boteze, atunci trebuie să fie pusă la îndoială veridicitatea pocăinței sale. Cineva care mărturisește că este creștin și moare nebotezat, va rămâne în vecii vecilor nebotezat.

Când mă pocăiesc, trebuie să mă dezic de credința părinților și a copiilor mei?
Dacă această credință a lor respinge divinitatea lui Cristos, sau dacă ea învață că poți fi salvat prin fapte, sau dacă practică slujirea la idoli, sau dacă respinge faptul că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci trebuie să te lepezi de această credință. În acest caz o vei face, chiar dacă asta duce la conflicte cu cei apropiați.
Isus a spus: “Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa și pe noră de soacra sa. Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui” (Matei 10:34-36). Adeseori rudele se împotrivesc față de cineva din familie care s-a întors la Dumnezeu.
Acest lucru însă nu trebuie să te descurajeze. Experiența demonstrează că dușmănia de la început cedează în clipa în care cel pocăit începe să ducă o viață credibilă și, de multe ori, apropiații care inițial au respins Cuvântul lui Dumnezeu, ajung să vină și ei la credință. Responsabilitatea creștinului este să asculte de Domnul și să predea în mâna Lui toate consecințele. El întotdeauna răsplătește ascultarea.

Cred c-ar trebui să mă pocăiesc, însă îmi este teamă.
Puteți să-mi spuneți ce se întâmplă?

Pot exista mai multe motive:
- Poate fi vorba de mândrie.
- Se poate întâmpla să vă fie rușine să stați de partea lui Isus.
- Se poate să iubiți mai mult păcatul decât pe Cristos, și plăcerea să vă fie mai importantă decât sfințenia.
- Se poate să vă rețină dragostea pentru o persoană necredincioasă.
- Se poate ca presiunea familiei să vă rețină, sau numai teama de reacția părinților.

Cred că mai aștept puțin. Ce poate fi rău în asta?
Ai uitat două lucruri. Unul este incertitudinea cu privire la cât mai ai de trăit. Celălalt se referă la posibilitatea ca Isus să revină în orice clipă.

Înțeleg că aș putea muri în cazul unui accident, dar ce este cu revenirea lui Isus?

Isus le-a promis ucenicilor Săi că va veni din nou. Nimeni nu știe când; poate fi chiar azi. Există multe semne care prevestesc faptul că revenirea ar putea avea loc curând. Când va veni, adevărații credincioși vor fi răpiți de pe pământ în cer. Toți cei care au auzit Evanghelia dar au respins-o, nu vor mai avea nici o șansă. Ei vor trebui să parcurgă o perioadă de necazuri de nedescris aici pe pământ, pentru ca după moarte să meargă în iad.

Vorbiți aici de sfârșitul lumii?

Nu. Trebuie mai întâi să se întâmple o mulțime de lucruri. Mai întâi, cum am spus, Isus va veni din nou și-i va lua la Sine în ceruri pe credincioșii adevărați. Apoi, după o perioadă de necazuri de neimaginat, Își va ridica pe acest pământ Împărăția Sa. Această Împărăție va dăinui 1000 de ani. La sfârșitul acestei perioade, lumea aceasta se va prăbuși. Ea va fi nimicită într-un incendiu gigantic. Dumnezeu va crea atunci un cer nou și un pământ nou, care vor dăinui veșnic.

Totul e limpede. Spuneți-mi însă încă o dată, cât mai simplu cu putință, cum pot fi salvat și cum pot fi sigur că sunt mântuit

În primul rând, trebuie să mărturisești înaintea lui Dumnezeu că ești un păcătos vinovat, pierdut, și că meriți pedeapsa morții veșnice.
Trebuie apoi să te eliberezi de orice gând că ai putea să te salvezi singur sau că ai putea contribui într-un fel la salvarea ta printr-un comportament ireproșabil sau vreo faptă bună.
De asemenea, trebuie să crezi că Domnul Isus Cristos a murit în locul tău și în felul acesta a luat asupra Lui pedeapsa pe care ai fi meritat-o pentru păcatele din viața ta.
În final trebuie să-L primești, printr-un pas conștient de credință, pe El ca Singurul Domn și Salvator și ca singură nădejde pentru cer.
Dacă ai făcut toate astea cu toată sinceritatea, atunci Dumnezeu garantează cu Cuvântul Său că ești salvat din momentul respectiv și pentru totdeauna.
Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16).
Ai totul de câștigat și nimic de pierdut.
de William MacDonald

 

 


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!