Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Criza Integritatii - Razvratirea

Publicat la 2012-02-13 de Traian

„Dovada absolută că un om este păcătos este că nu-și cunoaște propriul său păcat” (*)
Martin Luther


Criza pe care o întâmpină Biserica în zilele noastre este asemănătoare cu criza pe care au întâmpinat-o Ieremia și poporul său în zilele dinaintea robiei babiloniene. De asemenea, este similară cu criza pe care a întâmpinat-o Neemia când și-a riscat viața ca să reconstruiască ceea ce distruseseră dușmanii. Patruzeci de ani a petrecut Ieremia încercând să prevină criza, iar Neemia, un secol mai târziu, a încercat să spele rușinea pe care o lăsase în urmă criza. Amândoi au trăit în zile de ocară și rușine.

„Ne culcăm în rușinea noastră", scria Ieremia, „ne învelim cu ocara noastră" (Ieremia 3:25). Dumnezeu spunea națiunii prin profetul Său: „Voi pune peste voi o veșnică ocară și o veșnică necinste, care nu se va uita” (Ieremia 23:40). După ce a fost martor la distrugerea orașului și a Templului, Ieremia se roagă: „Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te și vezi-ne ocara!" (Plângerile ui Ieremia 5:1).

Situația era aceeași când a sosit Neemia la fața locului. „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în țară, în cea mai mare nenorocire și ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate și porțile arse de foc" (Neemia 1:3). Ierusalimul nu mai era „frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ... cetatea Marelui Împărat" (Psalmul 48:2).

Iată ce declară Neemia după ce a cercetat el însuși cetatea: „Vedeți starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse. Veniți să zidim iarăși zidul Ierusalimului și să nu mai fim de ocară" (Neemia 2:17).

Asaf, psalmistul, a scris: “Dumnezeule, au năvălit Neamurile în moștenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel sfânt, și au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre... Am ajuns de ocara vecinilor noștri, de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară...” (Psalmul 79:1, 4).

Ce s-a întâmplat că orașul bucuriei a devenit un loc de ocară? Trebuie să răspundem cinstit la această întrebare, fiindcă astăzi Biserica este într-un pericol asemănător și judecata lui Dumnezeu amenință. Ca să găsim răspunsul, trebuie să-l ascultăm pe profetul Ieremia. El a văzut venind distrugerea Ierusalimului, a trăit-o și poate explica mai bine decât oricine, de ce și cum s-au petrecut lucrurile. Apoi ne vom întoarce la Neemia să învățăm cum vrea Dumnezeu să reconstruim în zile de rușine și de ocară.

În al 18-lea an al lui Iosia, ultimul rege bun al lui Iuda, în timp ce Templul era în reparație, Hilchia, marele preot, a găsit o copie a cărții Legii (probabil Deuteronomul). Șafan i-a citit această carte regelui; când a auzit Iosia cuvintele lui Dumnezeu, s-a umilit și a chemat națiunea la pocăință. El a condus poporul la distrugerea idolatriei și a reintrodus cultul Domnului, cel puțin în aparență. Acest eveniment este relatat în 2  Împărați 22; 23 și de obicei este numit: „Marea trezire sub Iosia". Reformatorii au făcut același lucru, dar mă îndoiesc că ce s-a petrecut atunci se poate numi în mod cinstit renaștere. Cel puțin Ieremia nu gândea în acest fel.

Ieremia începuse să profețească cu aproape 5 ani înainte de reforma religioasă a lui Iosia și la început a cooperat cu ea. Apoi a început să vadă că, de fapt, nimic nu se schimbase în viața spirituală a națiunii. Printr-un decret, Iosia putea să distrugă toți idolii din țară, dar nu putea să-i distrugă din inimile oamenilor. Da, exista o rămășiță de închinători sinceri în țară, dar pentru marea majoritate a populației, trezirea a fost numai la suprafață și doar temporară. Religia străbună era la modă și fiecare dorea să fie în pas cu vremea.

Știm că această trezire a fost o mișcare populară, temporară, fiindcă vedem ce s-a întâmplat după ce regele Iosia a murit și Ioahaz, fiul lui, i-a luat locul. Noul rege a condus poporul exact la vechile lor păcate și ei l-au urmat bucuroși. Gândiți-vă numai: propriul fiu al lui Iosia nu și-a plecat genunchii în fața lui Iehova! „Imediat ce influența curții a fost retrasă," scria Joseph Parker, „s-a văzut că poporul nu a trecut prin procesul convingerii spirituale".

Acum putem înțelege mai bine de ce atât de mulți ani Ieremia a fost privit cu ochi răi și maltratat și de ce mesajul său a fost respins: el a privit la falsa religie din zilele sale și a îndrăznit să spună adevărul despre ea, chiar dacă procedând așa era condamnat la singurătate, persecuție, martiraj. Pentru profeți și preoți era un eretic, pentru politicieni și oamenii de rând era un trădător. Majoritatea oamenilor din Iuda se uneau la o paradă religioasă, dar Ieremia mergea după alt toboșar.

Se poate ca Ieremia să fi tăcut în timpul reformei religioase a lui Iosia, dar când a fost încoronat Ioahaz, profetul n-a mai tăcut. A ținut o predică curajoasă, pe când stătea la una din porțile Templului. Este scrisă în Ieremia 7:1-8:3 și vă sfătuiesc s-o citiți cât mai curând. Imaginați-vă cum ar răspunde membrii unei adunări evanghelice obișnuite, de astăzi, dacă ar auzi acest fel de predică duminică-dimineața.

„Îndreptați-vă căile și faptele, și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta.
Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: “Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”
Iată că voi vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, care nu slujesc la nimic.
Cum? Furați, ucideți, preacurviți, jurați strâmb, aduceți tămâie lui Baal, mergeți după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți!...
Și apoi veniți să vă înfățișați înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, și ziceți: “Suntem izbăviți”... ca iarăși să faceți toate aceste urâciuni!
Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari înaintea voastră?"... (Ieremia 7:3-4, 8-11).

Binecunoscutul comentator biblic G. Campbell Morgan ne reamintește că „peștera de tâlhari" este locul unde hoții fugeau să se ascundă după ce înfăptuiau hoțiile lor. Una dintre cele mai bune metode de a ne acoperi păcatele este să mergem la un serviciu religios și să participăm la închinare, evitând cu grijă orice sentiment de pocăință. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine" (Mica 15:8 citând Isaia 29:13).

Religia din zilele lui Ieremia seamănă incredibil de mult cu ceea ce este creștinismul în zilele noastre. În ce privește credința pe care o profesau oamenii, aceasta influența puțin, dacă nu chiar deloc felul lor de viață. Aveau o formă populară de evlavie (reputația), dar nu exista nici o putere (caracter) morală sau spirituală în ea. Religia prospera în timp ce păcatul se adâncea și judecata lui Dumnezeu era tot mai aproape. Atâta timp cât israeliții susțineau material activitatea la Templu și serveau cu buzele credința părinților lor, nimic altceva nu li se cerea; numai Ieremia striga pentru ceva mai profund.

Directorul unui post creștin de radio mi-a telefonat pentru ca să-și exprime nemulțumirea cu privire la ceea ce am spus într-una din predicile transmise la acea stație de radio. „Dacă înțeleg bine, "a spus el, „dumneavoastră susțineți că dacă oamenii sunt salvați, există o schimbare în viețile lor și veți fi capabil să vedeți evidența salvării". „Da", am răspuns, „exact aceasta predic". Apoi am citat din 2 Corinteni 5:17: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi".
„Oh, dacă o țineți tot așa, vom anula programul dumneavoastră".
„De ce veți face aceasta?", am întrebat. „Nu credeți că oamenii lui Dumnezeu ar trebui să fie diferiți de mulțimea care nu este salvată?"
“Dar un creștin poate fi firesc" a argumentat el, „și un creștin firesc poate să arate și să acționeze exact la fel ca o persoană nemântuită. Ce spuneți despre Lot? Și cum explicați “lemnul, fânul, trestia” din 1 Corinteni 3:12?"

Am încercat să-i explic că acei creștini, care în mod conștient nu-L ascultă pe Dumnezeu, sunt pedepsiți de Dumnezeu și că Biblia, în prima epistolă a apostolului Ioan, învață că oamenii salvați nu practică păcatul în mod obișnuit; dar era o cauză pierdută. Am închis telefonul simțindu-mă dezamăgit că cineva se poate opune mesajelor care îndeamnă pe credincioși să trăiască o viață sfântă, o viață creștină deosebită.

Vance Havner a descris Biserica foarte precis: „Noi suntem chemați în zilele acestea, dar nu schimbați; convinși, dar nu convertiți. Auzim, dar nu ascultăm; de aceea ne înșelăm singuri".

Există o altă paralelă între vremea noastră și timpul lui Ieremia: era o perioadă când religia era o „mare afacere" și activitatea Templului prospera. Preoții și falșii profeți vindeau o formă populară de religie, care dădea poporului destulă experiență ca să-i facă fericiți, dar nu suficient adevăr ca să-i facă sfinți. Puteau să se închine lui Baal într-o zi și apoi să meargă ziua următoare la Templu, să se închine lui Dumnezeu și nimeni nu era în stare să-i critice, chiar dacă închinătorilor lui Baal li se permitea să-și ucidă proprii lor copii. Dacă aceasta vi se pare păgânesc, amintiți-vă că în Statele Unite, anual 1,5 milioane de copii sunt omorâți prin avort și că mulți oameni religioși sunt de acord cu aceasta.

Ce gândea Iehova despre israeliți? Ieremia striga: „Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în țară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor și poporului Meu îi plac aceste lucruri” (Ieremia 5:30-31).

Națiunea era distrusă din cauza „păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi" (Plângerile lui Ieremia 4:13). Ieremia a înregistrat pentru noi câțiva dintre „conducătorii spirituali" din acele zile. În fruntea lor era Pașhur (Ieremia 20:1), un preot care supraveghea bunul mers al serviciilor la Templu și care a făcut tot ce a putut ca să-l reducă la tăcere pe Ieremia. Într-o zi l-a lovit pe Ieremia și l-a aruncat în închisoarea cu butuci. Alt conducător era Hanania, care spunea poporului că toate predicile lui Ieremia sunt minciuni (Ieremia 28:1). Al treilea era Șemaia, care a trimis scrisori defăimătoare despre Ieremia (Ieremia 29:24). Ahab și Zedechia erau doi profeți exilați în Babilon, care propovăduiau o speranță falsă prizonierilor din Babilon (Ieremia 29:21).

Acești cinci oameni, plus mulți alți falși profeți și preoți ipocriți, erau foarte populari. De ce? Deoarece ei tratau problemele numai la suprafață și niciodată n-au îndrăznit să meargă la rădăcina lor - nevoia desperată de pocăință.

„Leagă, în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu zicând: “Pace! Pace!” Și totuși nu este pace" (Ieremia 6:14).

Când diagnosticul este greșit, cum poate fi remediul bun? Sunt de acord cu Eugene Peterson: „Sarcina profetului nu era să liniștească problemele la suprafață, ci să le îndrepte".

Vă rog să nu vă închipuiți că acești slujitori ai Templului denunțau în mod deschis credința. Nu, ei foloseau cuvintele exacte și apelau la Numele Domnului; dar totul era fals. Domnul a spus: „Am auzit ce spun proorocii, care proorocesc minciuni în Numele Meu, zicând: “Am avut un vis! Am visat un vis!” Până când vor proorocii aceștia să proorocească minciuni, să proorocească înșelătoriile inimii lor?" (Ieremia 23:25-26). Mesajul lor nu venea de la Domnul, și totuși ei susțineau că visurile și viziunile lor erau autentice; și poporul îi credea.

După căderea Ierusalimului, Ieremia a scris: „Proorocii tăi ți-au proorocit vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat pe față nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ți-au făcut proorocii mincinoase și înșelătoare” (Plângerile lui Ieremia 2:14) Acești oameni se credeau plini de Duhul Sfânt, dar în realitate ei erau înșelați de alte duhuri. În duplicitatea lor, au transformat lumina în întuneric.

Ei foloseau un limbaj teologic bine cunoscut, care făcea mesajele lor și mai periculoase. Ei asigurau poporul că judecata n-ar veni niciodată peste Iuda, fiindcă Dumnezeu era de partea lor. Să încep cu: Templul Domnului era acolo și Dumnezeu n-ar putea să permită vreodată ca locașul Lui să fie distrus de păgânii fără Dumnezeu. Apoi, națiunea avea Legea lui Dumnezeu, ritualul circumciziei și siguranța legământului sfânt; toate aceste lucruri îi făceau deosebiți pentru Dumnezeu. Preoțimea lor, ordinată conform ritualului, era ocupată cu activitatea din Templu, oferind zilnic jertfele și rugăciunile stabilite; chivotul era păstrat cu mare grijă în Sfânta Sfintelor. Închinătorii aduceau zeciuielile și darurile lor și bugetul era acoperit. Ce le-ar fi trebuit mai mult?

Numai un singur lucru: pocăința. Dar cuvântul pocăință nu era în vocabularul predicatorilor populari. Cuvântul lor cheie era pace și mesajul lor era că Iehova stătea la dispoziția și chemarea poporului Său ales. Citez din nou pe Eugen Peterson: „Religia era un ajutor supranatural, care să îndeplinească tot ce doreau: să le dea bani, să le asigure o recoltă bună, să le dea sănătate, să ucidă persoana pe care o urau, să prospere înaintea vechiului". Sună familiar, nu-i așa?

Ca și astăzi, în zilele lui Ieremia poporul era gata să se lase rătăcit, să susțină și să apere pe cei care îl înșelau și-l distrugeau. „Poporului Meu îi plac aceste lucruri" (Ieremia 5:31). De ce? Deoarece natura umană dorește calea ușoară, care evită să audă Cuvântul lui Dumnezeu, evită să se pocăiască și să asculte de voia lui Dumnezeu. De aceea mulțimea merge mai degrabă după Pașhur decât după Ieremia, îl alege pe Baraba în loc de Isus, aruncă cu pietre în adevărații profeți și biciuiește pe slujitorii lui Dumnezeu. Mulțimea vrea o cale largă; este mai ușoară, mai rapidă și sunt mai mulți cei ce merg pe ea. Vorbind despre oamenii cărora „le plac aceste lucruri", Joseph Parker a spus: „Ei nu prețuiesc învățătura Bibliei. Ei vor să audă ceva nou, anecdotic, picant, senzațional. Ei nu stau cu Biblia în mână, să verifice vorbitorul prin ceea ce spune; ce pretind, aceea primesc. Cer pleavă, pleavă primesc". Cel puțin de 66 de ori în profeția sa, Ieremia scrie despre inimă: „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17:9). Unei națiuni cuprinsă de superficialitate, religie exterioară, Dumnezeu îi spune prin profetul Său:

„Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta ca toată inima" (Ieremia 29:13). Cel puțin de 9 ori a scris Ieremia despre imaginea unei inimi rele. Pașhur și tovarășii lui n-au predicat asemenea predici tăioase. Ei promiteau pace, protecție și prosperitate; și poporul îi aplauda și îi susținea. Iehova urmărea cum se rătăcește poporul și zicea: „Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă” (Ieremia 2:13).

Mesajul acesta n-a fost prea popular și în cele din urmă Ieremia a avut necazuri cu turma care practica religia de stat. Dar el era păstor, nu era om cu plată și n-a părăsit turma, chiar dacă poporul a respins mesajul său.

O ultimă paralelă între zilele noastre și zilele lui Ieremia; profeții falși erau lacomi, oameni care foloseau religia pentru câștiguri personale. Se lăudau cu propria lor prosperitate și cu prosperitatea Templului și a națiunii. În definitiv, nu erau ei poporul ales al lui Dumnezeu și nu era bunăstarea lor o dovadă a credincioșiei lor și a binecuvântărilor lui Dumnezeu? (Este interesant de remarcat faptul că Pașhur înseamnă înconjurat cu prosperitate).

Ieremia îndrăznea să predice porunca a zecea: „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig; de la prooroc până la preot, toți înșeală” (Ieremia 6:13, 8:10).

“Dar tu n-ai ochi și inimă decât ca să te dedai la lăcomie..” (Ieremia 22:17).

Când cineva este lacom, riscă să încalce toate poruncile: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1 Timotei 6:10). Din momentul în care o persoană începe să devină lacomă, ea va începe să mintă, să fure, și chiar să ucidă, pentru a obține ceea ce dorește.

Banii și slujirea au fost în conflict în Biserică încă de când Anania și Safira au mințit cu privire la prețul cu care și-au vândut proprietatea (Faptele Apostolilor 5), și Simon magul a încercat să cumpere de la Petru puterea de a împărți darul Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 8:14, 24). „Să nu fie iubitor de bani" este o cerință atât pentru bătrânii cât și pentru diaconii Bisericii (1 Timotei 3:3,8, Tit 1:7). În cuvântul său de rămas-bun către bătrânii din Efes, Pavel le reamintește că a trebuit să muncească din greu ca să-și acopere cheltuielile și nu s-a lăcomit la bunăstarea cuiva (Faptele Apostolilor 20:30-35).

Dintre toți scriitorii Noului Testament, Petru și Iuda au fost cei care au avut cele mai tari cuvinte împotriva afaceriștilor care folosesc religia în scopul de a face bani. „În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. ...au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați" (2 Petru 2:3,14). Petru îi compară cu Balaam „care a iubit plata fărădelegii" (2:15) și Iuda adaugă avertizarea sa: „Ei s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorința de câștig" (v. 11). De asemenea Iuda a avertizat că „...gura le este plină de vorbe trufașe și slăvesc pe oameni pentru câștig" (v. 16).

În perioada care a urmat după izbucnirea scandalului Pearlygate, a fost interesant de urmărit cum diferite organizații au căutat să convingă lumea despre integritatea lor financiară. Desigur nu este nimic greșit cu privire la existența acestor organizații care funcționează legal (misiunea la care lucrez a ajutat la fondarea uneia), dar aici este ceva mai mult decât integritatea financiară, un comitet de bună-credință și un certificat de revizie contabilă. Metodele de strângere a fondurilor sunt importante, precum și motivele. Unele proiecte pentru susținerea Evangheliei sunt nedemne de Evanghelie. Apostolul Pavel mărturisea: „...cum bine știți, niciodată n-am întrebuințat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 2:5). Dumnezeu este martor atât al necinstei, cât și al cinstei; și când o găsește, El o judecă.

Dacă zilele noastre sunt ca și zilele lui Ieremia (și eu sunt convins că așa este), noi trăim într-un timp de ocară. De asemenea, trăim într-o zi când Dumnezeu stă gata să judece pe poporul Său. „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu" (1 Petru 4:17). Este un adevăr trist că Dumnezeu mai degrabă va distruge templul Său și va mânia Cetatea Sa sfântă, decât să le îngăduie conducătorilor Săi spirituali să încurajeze duplicitatea și poporului Său să o sprijinească. El a așteptat zeci de ani înainte de a trimite judecata Sa și în mod repetat Și-a trimis mesagerii Săi pentru a-Și avertiza poporul, dar acest popor al Său n-a ascultat. Cel puțin de 11 ori în profeția lui Ieremia Domnul i-a spus națiunii: „...v-am vorbit dis-de-dimineață" (Ieremia 7:13,25; 11:7; 25:3-4; 26:5; 29:19; 32:33; 35:14-15; 44:4). Cuvântul evreiesc dis-de-dimineață tradus înseamnă în mod continuu, perseverent, cu stăruință. Dumnezeu îl căuta. Dar poporul Său a preferat cisterne sparte în locul izvorului apelor vii.

Influența orbitoare a falșilor profeți s-a răspândit pretutindeni, până când aproape fiecare a fost afectat de ea. Să ascultăm iarăși cuvintele lui Dumnezeu transmise prin Ieremia: „În proorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună; întăresc mâinile celor răi, așa că nici unul nu se mai întoarce de la răutatea lui; toți sunt înaintea Mea ca Sodoma și locuitorii Ierusalimului ca Gomora. ...căci prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată țara" (Ieremia 23:14-15).

Cuvântul evreiesc nelegiuire înseamnă să acționezi în mod fals, să acționezi cu ipocrizie. Puteți să-l traduceți și prin: fărădelege, pângărire, depravare morală, corupție, poluare. Nu e nici o mirare că sunt așa de multe scandaluri pe pământul nostru astăzi, când pământul este așa de infectat cu poluare morală și spirituală.

În memorabila sa predică intitulată „Metoda Harului" bazată pe Ieremia 6:14 („Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: “Pace! Pace!” Și totuși nu este pace!"), George Whitefield a spus: „După cum nu este o mai mare binecuvântare pentru o națiune sau un popor decât să le dea Dumnezeu conducători credincioși, sinceri și drepți, tot așa nu este un blestem mai mare pe care Dumnezeu să-l trimită peste un popor în lumea aceasta decât să le dea îndrumători orbi, degenerați, firești, lipsiți de entuziasm și nepregătiți. Și totuși, în toate timpurile, găsim că au fost mulți lupi îmbrăcați în haine de oaie... care au profețit lucruri mult mai liniștitoare decât le permitea Dumnezeu".

Și - lucru foarte trist - poporului Său i-a plăcut starea aceasta.

de Warren W. Wiersbe


Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...APARATE VULCANIZARE, AEROTERME, MASINI DE SPALAT...Vezi aici!