Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Ispita si lupta impotriva ei

Publicat la 2012-02-10 de Traian


A. Ce ne învață Scriptura cu privire la ispită?
Pentru a fi cât mai clar cu privire la ceea ce discutăm despre ispită este important în a menționa faptul că termenul din limba greacă poartă cu sine două înțelesuri. Astfel că primul înțeles este acela de încercare, test, subliniindu-se aspectul pozitiv al conceptului. Cel de- al doilea înțeles al termenului grecesc aduce cu sine aspectul negativ, și anume subliniindu-se idea de a face pe cineva să păcătuiască prin acțiunea mea proprie. Iar potrivit a ceea ce putem înțelege din contextul pasajului este că Iacov privește spre încercare într-un mod pozitiv, mijlocul prin care credincioșia noastră este testată. Iar motivul pentru care Iacov vine și aduce această privire încurajatoare asupra încercării este datorită faptului ca răbdarea în încercare produce caracter, „ ... nu doar aceasta, dar ne și mândrim în suferințele noastre, cunoscând că suferința aduce răbdare, iar răbdarea produce carcater, iar caracterul produce speranță,..."(Romani 5:3-4 – traducerea engleză International Standard Version). Putem considera că până în versetul 12 Iacov aduce o apologie a încercării, făcându-ne să înțelegem rostul ei în viața mea de credincios, și beneficiile unei trăiri în răbdare în mijlocul încercărilor pe care Dumnezeu le oferă vieții mele ( Dumnezeu aduce încercare doar peste oamenii Lui, doar pe cei care au încheiat un legământ cu El, acest lucru putem să-l observăm în exemplul lui Avraam și în exemplul poporului Israel – Exod 16:4, Exod 20:20, Deuteronom 8:2. Iar rostul acestor încercări este acela de a descoperi lucrurile ascunse ale inimii credinciosului). Pe când în versetul 13 Iacov vine și discută o cu totul altă problemă, și anume ispita, care are înțelesul negativ de a a face pe cineva să păcătuiască.
I. Dumnezeu nu este autorul ispitei.
Cu toții știm că suntem vulnerabili ispitei, iar vulnerabilitatea noastră în fața ispitei este dovedită de slăbiciunea de care dăm dovadă în diferitele aspecte și momente ale vieții noastre. Dar totodată putem să observăm că atunci când suntem ademeniți și înșelați de ispită avem tendința ca să aruncăm vina din dreptul nostru și să blamăm pe altcineva sau altceva. La acest aspect, Iacov face referire în contextul versetului 13, pentru că în loc ca omul să își asume vina greșelii mult mai ușor găsește ca să arunce vina chiar pe Dumnezeu care de fapt nu este autorul ispitei. Când observăm ceea ce Iacov ne spune în acest verset putem să vizualizăm întâmplarea din grădina Eden, moment în care omul cade pradă ispitei, unde mai apoi când este confruntat de către Dumnezeu cu privire la fapta lui, el (omul) nu face altceva decât să facă responsabil pe altcineva și să se eschiveze de la ceea ce înfăptuise. Iar fuga lui Adam de responsabilitatea vinei fiind dovedită prin afirmația sa, „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat." Când mai apoi Dumnezeu o întreabă pe Eva cu privire la ceea a făcut, la fel și ea imediat a aruncat vina pe șarpe. Eva a dat vina pe șarpe, dar Adam mult mai rău de atât a dat vina nu pe Eva ci pe chiar Dumnezeu.
Dorința lui Iacov este aceea de a ne conștientiza de greșala pe care am putea-o ca să o facem prin a-l blama pe Dumnezeu de faptul că suntem pradă ispitei. Motivul pentru care acest lucru este inadmisibil se datorează naturii răului care nu are nimic din Dumnezeu. Anume că Dumnezeu și răul, fiecare există în două domenii diferite; Dumnezeu este descris de către Iacov ca fiind de neispitit, fără capacitatea aceasta a slăbiciunii de a fi ispitit să înfăptuiască răul. Iacov nu îl caracterizează pe Dumnezeu în termeni mitologici, ci în termenii realității sale naturale, anume că în fața răului El este invincibil, și nu ca și zeitățile popoarelor păgâne care sunt pradă lăcomiei, și nu numai, că comit păcate grave dar și induc pe oameni în a păcătui, și invers. Și aceasta chiar dacă vor să dea dovadă de putere supranaturală, ei nu pot să ofere dovada unei înțelepciuni supranaturale.
Cu siguranță a existat confuzia aceasta în care erați conștienți că Dumnezeu nu poate ca să ispitească pe om ca să înfăptuiască răul și totuși parcă Scriptura oferă în unele pasaje imaginea în care El este autorul ispitei. Avem exemplul pasajului din 2 Samuel 24: 1 unde se relatează faptul că Dumnezeu s-a aprins de mânie și l-a provocat pe David să facă numărătoarea poporului. Prin actul său, David nu a făcut altceva decât să trădeze încredere mai mare în forța militară a poporului decât în purtarea suverană de grijă a lui Dumnezeu față de popor. Dar pasajul care trebuie luat în paralel cu acest este cel din 1 Cronici 21: 1 unde de aici deslușim cu adevărat cine a a fost în spatele acțiunii lui David, și anume „ satana s-a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David să facă numărătoarea lui Israel." Ceea ce trebuie subliniat aici este înțelegem că Dumnezeu nu este autorul ispitei dar să înțelegem și diferența de perspectivă a ispitei. Anume că Satan este autorul ispitei iar Dumnezeu o îngăduie pentru ca astfel carcaterul credinciosului să-i fie testat. Dar deasemenea am menționat mai înainte că Dumnezeu este autorul încercării, exemplu dat de cazul lui Avraam, „După aceste lucruri Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam..."(Gen.22:1), iar ceea ce doresc a sublinia aici este că în lucrurile în care Dumnezeu este implicat are tot dreptul ca să încerce relația omului față de activitatea Sa (Dumnezeu).

II. Poftele nerezolvate oferă mijlocul pentru ca ispita să pornească tot cadrul manifestării păcatului.
Acum că am înțeles că Dumnezeu nicidecum nu poate fii ispitit să facă rău, vom putea să observăm motivul pentru care noi suntem așa de ușor vulnerabili la ispită și ne lăsăm ademeniți. Poate trăiești impresia văzând că alții trăiesc o viață exemplară în ceea ce privește lupta împotriva ispitelor, crezi poate că ei genetic s-au născut astfel, pentru a face mai ușor față ispitelor, iar tu porți în tine această genă de a fi mereu falimentar în fața ispitelor. Dar o cu totul altă imagine ni se desfășoară înaintea noastră și anume că pofta nerezolvată din ființa noastră este obiectul slăbiciunii noastre, acest fapt ne face să fim slabi în fața ispitelor de tot felul, și incapabili de a lupta împotriva lor. Dar se poate ridica întrebarea de ce este păcat pofta?, căci la urma urmei ea este o dorință, și poate că nu-i vezi pericolul, de a transforma din tine o personă neîmplinită (căci ceea ce face pofta din tine este ca tu să devii o persoană neîmplinită). Dorința nu este un păcat atât timp cât ea își are împlinirea în voia lui Dumnezeu pentru viața mea, dar ea (dorința) transformată în poftă este un păcat. Pofta este rea pentru că transformă ceva care este deja bun în ceva rău. Deci pofta trebuie privită ca și o pervertire a dorinței pe care Dumnezeu a pus-o în ființa omului. Din nou luăm cazul din grădina Eden unde omul a pervertit dorința sfântă a lui Dumnezeu în ceva ce este păcătos. Unii cred că Dumnezeu este împotriva relațiilor intime, dar este ridicol să crezi acest gând, pentru că Dumnezeu a pus aceste dorințe în ființa omului, pentru ca ele să se manifeste în sfințenie și într-un cadru pe care Dumnezeu l-a așezat de la întemeierea lumii. Și tocmai aici Satan vine de inversează și perveretește un lucru pe care Dumnezeu l-a creat de fi împlinitor pentru ființa umană. Pofta este o dorință idolatră și niciodată satisfăcută care nu face altceva decât să respingă stăpânirea lui Dumnezeu, așa că pofta îți spune că îți trebuie ceea ce nu ai, și maschează astfel mesajul lui Dumnezeu pentru a-l compromite, oferindu-ne ca prin încălcarea porunci sfinte vom putea să ne aducem satisfacție propriilor noastre ființe. Ispita caută să te motiveze păcătos pentru a te lăsa pradă gândurilor, imaginațiilor păcătoase. Astfel trebuie să înțelegem că sursa poftelor noastre este inima noastră, că este prezentă în cel mai profund loc al ființei noastre de unde se dă naștere la cele mai murdare gânduri, dorințe, și imaginții ale omului.
Poate vrei să afirmi că vei ajunge să cunoști care este limita, și că tot ceea ce discut nu este așa de negru pre cum pare. Dar să știi că potrivit cuvintelor Scripturii, avem afirmații care ne prezintă condiția inimii omului „inima este nespus de înșelătoare și deznăjdăjduit de rea" ( Ieremia 17: 9), „Din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele"(Matei 15:19). Atunci când accepți și înțelegi faptul că sursa poftelor este în tine și că a te lăsa pradă poftelor este de fapt răzvrătire împotriva lui Dumnezeu îți dai seama de gravitatea și de seriozitatea păcatului. Cei care caută să se eschiveze de la vina lor de cădere în păcat dau dovadă de lașitate, că nu vor să lupte cu ispita, dând vina pe aspectele exterioare; așa că cineva va afirma că afișul sau imaginea respectivă l-au condus la a înfăptui păcatul adulterului, dar înainte de a considera astfel de lucruri trebuie să fie conștient că hrănirea poftei cu gânduri și dorințe păcătose au fost sursa căderii lui.
De aceea potrivit Scripturii vedem că dorința lui Dumnezeu cu privire la viețile noastre este sfințirea noastră, și să știi că prin trăirea unei vieți în complacerea cu păcatul, Cel care se simte trădat este Dumnezeu, „Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție ci la sfințire. De aceea cine nesocotește aceste învățături, nesocotește nu pe un om ci pe Dumnezeu care v-a dat și Duhul Său cel Sfânt (1 Tesaloniceni 4:7-8).Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne cere să ne curățim cu totul viețile de pofte este faptul că știe că pofta nu rămâne totodeauna puțină, ea totdeauna manifestându-se prin tânjirea păcătoasă după ceea ce este interzis. În problema ispitei nu există cale de compromis, pentru că ispita crește continuu, iar poftele fiind astfel provocate nu vor face altceva decât să-ți răpească capacitatea de a te bucura de plăcerile adevărate pe care Dumnezeu le-a pregătit deja.
Ilustrație: Raynald al III-lea.- omul are impresia că satifacerea poftelor vor produce în viața lui eliberare, fac ceea le place, dar tristul adevăr este acela că fiecare grăunte de plăcere obținut din pofte îi leagă în lanțuri și mai tari, pentru că te dai rob plăcerilor provocate de păcat, „nu știți că dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați sunteți robii aceluia de care ascultați fie că este vorba de păcat care duce la moarte,..."(Romani 6:16) „oricine trăiește în păcat este rob păcatului"(Ioan 8:34).

III. Fiecare persoană este ispitită.

(intenția mea nu este de a aduce descurajare în inima dumneavostră creând impresia că suntem fără nici o scăpare.)
Ajungând la acest punct vin să afirm că fiecare om este supus ispitelor, iar ispitirea, cum am observat, nu se datorează vreunei constituții genetice a persoanei. Fiecare persoană este confruntată în ființa sa cu ispita și nimeni nu poate nega acest fapt. Afirm acest fapt cu tărie pe baza exemplului lui Isus Cristos, care în existența Sa pe acest pământ a avut parte de ispite în momente când ca și om a fost cel mai vulnerabil. Putem observa cum ispita lui Satan în perioada de post în pustie a lui Isus se face prezentă tocmai în momentul în care este cel mai vulnerabil. Mai exact ispitirea o vedem prezentată ca fiind după momentul când Isus primește certificarea Lui Dumnezeu ca Fiu al Său în care El își găsește plăcerea, și tocmai de această pretenție se folosește Satan de a-l ispiti pe Isus. Satan a încercat să-l convingă pe Isus de a-și demonstra puterea conform identității sale ca și Fiu a lui Dumnezeu, tot ceea ce a vrut Satan de la Isus a fost ca să nu se supună lui Dumnezeu, acționând independent de voia lui Dumnezeu Tatăl („căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea ci voia Celui care M-a trimes" Ioan 6:38) . Implicația adâncă a ispitei lui Isus a fost aceia ca să considere ca un „lucru de apucat de a fi Fiu a lui Dumnezeu", căutând să-l provoace pe Isus la un mod de acțiune contrar voii lui Dumnezeu. Scopul ispitirii a fost acela de a produce îndoială în viața lui Isus cu privire la adevărul cuvântului lui Dumnezeu, de dragoste lui Dumnezeu, și de capacitatea Lui de a se îngriji de nevoia omului. Prin acest moment Satan sugerându-i lui Isus că are tot dreptul de a-și folosi puterile Sale divine, de a se împlini pe sine fiind că Dumnezeu refuză acest fapt. Dar răspunsul lui Isus este unul clar și care aduce lumină, cu privire la scopul pentru care eu și tu ca ființă umană existăm, și anume că nu lucrurile acestea perisabile sunt împlinirea vieții noastre ci Dumnezeul personal poartă cu sine această pretenție de a ne împlini. Iar de aceea motivul principal al vieții noastre să fie acela de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a ne încrede în El că poate ca să ne împlinească nevoia. Tot acest fapt se poate concretiza prin porunca lui Isus „ căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu". Astfel consider că acest lucru îmi dă avânt de a mă încrede în El fără nici o rezervă că îmi va împlini nevoia. Căutând să împlinesc voia lui Dumnezeu, voie pe care de fapt nu o pot împlini prin propria mea putere, nu fac altceva decât să dau dovadă în afară de manifestarea suveranității divine, „Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M-a trimes și să împlinesc lucrarea lui"(Ioan 4:34).
Am prezentat putin din momentul ispitirii lui Isus. Sunt multe alte lucruri de spus despre acest moment, dar ceea ce am vrut să subliniez e că scopul principal al ispitirii este acela de a subestima autoritatea și voia suverană cu privire la noi. Acum dacă însuși persoana lui Isus a avut parte de momente de ispitire tragem astfel concluzia că fiecare om este supus ispitei, fiind că Pavel vine și ne conștientizează de acest fapt „Nu v- a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s'o puteți răbda."(1 Corinteni 10:13). Dar trebuie precizat că dacă Dumnezeu astfel aranjează lucrurile ca nici o ispită să nu depășească puterile nostre și că El ne oferă și mijlocul de a ieși din ea, însemană că noi trebuie să căutăm acel mijloc prin care putem ieși nepătați din ispită. De aceea Pavel îl îndeamnă pe tânărul Timotei "fugi de poftele tinereții".
Deasemenea tot Scriptura ne face de cunoscut căci chiar dacă suntem învingători asupra ispitelor acest lucru nu ne motivează de a ne lăsa pe tânjeală considerânu-ne destul de puternici. Să știi că niciodată pe acest pământ nu vei fi destul de puternic ca să faci față ispitelor, în orice moment există probabilitatea ca să fii pradă ispitei cu toată încrederea în sine, "ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.... Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșală singur."(Galateni 6:1b,3).

B. Lupta împotriva ispitei.

Posibile contexte când ispita apare.
Dacă ești conștient și te faci responsabil pentru problema ta, pentru falimentul tău, trebuie să te simți motivat de a observa contextele sau cadrele în care tu ești vulnerabil în fața ispitelor. Identificarea acelor momente este parte a spiritualității tale, a modului cum privești relația ta și cu Dumnezeu. Dacă trăiești în nepăsare față de problema ta și cauți să afișezi o atitudine spirituală, să știi că dai dovadă de ipocrizie, nu de un om integru care urmărește o trăire integră. Vei considera că sunt prea categoric în ceea ce am spus până acum și că nu sunt deschis de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dar cum a spus Spurgeon „ Biblia e mult mai categorică de cum sunt eu față de problemele pe care ți le spun". Te simți atras de afirmații care îți amorțesc conțiința de vina păcatului, sau cauți să te eschivezi de vina greșelii tale, să știi că sunt astfel de afirmații, „Este rău să avem vici, este însă și mai rău să trăim fără ispite"-Walter Bayerhot, „Există mai multe metode de a rezista ispitei dar cea mai sigură este lașitatea"- Mark Twain. Dragul meu ,azi (nu doresc ca nimeni să se supere) în lume ești motivat de a trăi în compromis, că puțin din fiecare nu e greșit a avea parte, dar să știi că naturii umane îi este greu să dea o definție a ceea ce este destul.
" Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, 4 prin cari El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. 5 De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; 6 cu cunoștința, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. 8 Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși, și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate.(2Petru 1:3-9)"
- Lipsa rugăciunii în viața mea.
- când nesocotești citirea Cuvântului lui Dumnezeu. (să îți biblicizezi mintea)
- oboseala fizică (neodihna)
- momentele grele din viață
o problema la locul de muncă, la școală
o relații tesnsionate în cadrul familiei – cu soțul sau soția, cu copii, sau socrii.
- în perioade de schimbări – adolescenții sunt vulnerabili
o căsătoria, pensionarea, trecerea de la perioade de student la cea de angajat, mutarea dintr-un loc în altul (plecarea într-un alt oraș la facultate)
- după o victorie spirituală (exemplul ispitirii lui Isus) – „cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă"
- în momentele obișnuite ale vieții.
Înainte de a îți gândi un plan potrivit persoanei tale și problemelor cu care tu te confrunți este bine ca să înțelegi că posibilitatea ta de a lupta împotriva ispitei se datorează identității pe care tu o ai în Cristos. Acest fapt trebuie să fie motivul principal pentru care eu și tu luptăm împotriva împotriva ispitei. Foarte mulți creștini se luptă ca să-l învingă pe diavolul și sunt frustrați că nu reușesc. Da, trebuie să fim conștienți că lupta este deja câștigată, fapt făcut posibil prin moartea lui Isus pe cruce, iar noi ducem bătălia însușirii acestei victorii. Chiar dacă eram morții în greșeli și păcate, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Cristos având ca să șteargă toate acuzațiile care erau împotriva noastră „A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. A desbrăcat domniile și stăpînirile, și le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce." Scopul victoriei lui Cristos pe cruce este acela de ne face copii a lui Dumnezeu, de a realiza chipul Lui în viețile noastre. Find că prin faptul cunoașterii lui Cristos ești învățat ca să te dezbraci de omul cel vechi "care se strică după poftele înșelătoare." Aici este bătălia ca să accepți ceea s-a înfăptuit pentru a trăi o viață de copil a lui Dumnezeu. Diavolul aici ataca să te descurajeze și să te înșele că așa ceva este imposbil pentru tine, că tu nu mai ai nici o astfel de posibilitate, că este doar o iluzie o astfel de promisiune. Dragul meu, creștinismul nu-ți promite lipsa problemelor și a necazurilor, pentru că și un creștin are parte de aceastea, dar Dumnezeu a promis biruință în mijlocul încercărilor pentru că astfel caracterul lui este întărit. Însușirea victoriei începe de la nivelul gândirii, cum te percepi tu pe tine însuți, dacă accepți ceea ce Satan te încurajează să crezi nu ai nici o șansă, dar așa cum spune Pavel " să vă înoiți în duhul minți voastre" , pentru ca astfel ai avea posibilitatea de fi un om nou făcut după chipul lui Dumnezeu (Efeseni 4:21-24).
Îndemnul este acela de a te debarasa de frustrări, și de minciunile diavolului, pentru că războiul a fost câștigat: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericuluiși ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui." Suntem conștienți că îmbrăcarea cu omul cel nou nu se poate realiza pe un teritoriu ostil, și pentru aceea am fost mutați din acel cadru prin răscumpărarea lui Cristos, într-un cadrul benefic nou. Acum chiar dacă sunt în lume, cum Cristos a fost în lume, tot așa cum și Cristos nu a fost din lume, la fel nci eu și nici tu nu mai ești din lume. Ca și persoane încă mai trăim în contextul acestei lumi, dar identitatea nu o avem din lume, ca și credincioși ceea ce este lumesc nu ne caracterizezază.
Acum că am oferit o imagine a cine ești cu adevărat, este important să înțelegi că lupți într-o direcție corectă și cu un scop precis "M-am luptat lupta cea bună mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ,,ziua aceea``, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui."(2 Timotei 4:7-8) Dragul meu, nu am căutat să îndulcesc viața de credință ci ceea ce am căutat să îți ofer , este motivul pentru care se merită ca să trăiești această nouă viață – identitatea ta în Cristos.
Să știi că acest lucru nimeni nu ți-l va spune mai bine decât o face Scriptura pentru că ea este Sabia Duhului. E a nu e o carte neputinciosă, ea este plină de putere pentru că "este insuflată de către Dumnezeu ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să de înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" ( Timotei 3:16-17). Când citești, memorezi și studiezi Scriptura Duhul Sfânt o folosește ca și o armă împotriva păcatului, "Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăișuri.(Evrei12:4a)" .Scriptura clarifică deruta și jumătățile de măsură, ne dezvăluie dorințele greșite, ne îndreaptă pașii înspre o viață corectă, și ne clarifică care sunt promisiunile lui Dumnezeu. De unul singur nu vei reuși, prin formule doar de tine știute, pentru că am observat că în momentul ispitiri poftele nu stau a discuta cu tine contraargumente, nu îți poți înfunda degetele în urechica să nu mai auzi șopta poftelor, deaceea ai nevoie de o autoritate mai mare decât propria ta voință slăbită de păcat, de Cuvântul lui Dumnezeu, de Isus Cristos.
Încheiere.
Cred că ești de acord cu mine, anume de subtilitatea păcatului, dar să știi că oricât de nesemnficativă și de nevinovată ți s-ar părea tentația, acest fapt poate să-ți afecteze împietrtirea inimii. Sfatul pe care evanghelistul John Wesley l-a primit de la mama lui poate și astăzi pe noi ca să ne motiveze la o trăire de o continuă alertă la subtilitatea păcatului.
"Respectă următoarea regulă: orice îți slăbește rațiunea, îți alterează frăgezimea judecății, îți întunecă simțirea lui Dumnezeu, sau îți ia bucuria celor spirituale; pe scurt orice crește autoritatea trupului asupra minții acela este pentru tine păcatul, oricât de innocent ar părea să însemne el pentru tine."
Dacă observi că sunt astfel de lucruri care îți împietresc inima înaintea lui Dumnezeu, dacă îți întunecă abilitatea de a vedea urâciunea păcatului și sfințenia lui Dumnezeu, dacă face ca dorințele spirituale să-și piardă pasiunea atunci acela este păcat.

Beniamin Tecsa

#Aa9utFwvjQqE
In mesajul antireor nu ma refeream la ironie ci la cum este tratat mai apoi mesajul transmis de versetul citat. Stiam si eu prea bine ca Dumnezeu este si ironic atat in Biblie cat (mai ales) in trecerea timpului, in istorie si se pot cita destule versete si fapte istorice (unele le-am trait si eu) de o ironie de-a dreptul divina. Dar consider ca este nedrept sa vedem ironie acolo unde nu este Ori in pasajul citat NU ESTE nici o ironie, este un mod de a spune adevarul cat se poate de elegant.Pentru ca am vazut (astazi am citit mesajele care au urmat) ca toata discutia a fost despre daca Dumnezeu este sau nu ironic si am uitat fix mesajul transmis de versetul citat cu o discutie careia nu-i vad vre-un rost (Credinta (increderea exprimata prin actiuni) este ceea ce ni se cere sa facem pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu.) Sa vedem drept si sa impartim drept

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOBILIER, BICICLETE, HAINE, TERMOPANE, SALTELE...Vezi aici!