Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Lumini peste veacuri -George Müller

Publicat la 2012-01-14 de Traian

Nici prin gând nu le putea trece soților Müller în anul 1805 când se născu copilașul George, că el va deveni un instrument deosebit de valoros în mâna lui Dumnezeu și că prin el vor fi revărsate binecuvântări ce aveau să pună în uimire chiar și pe cei mai necredincioși oameni. Copilașul plăpând avea să devină “Părintele orfanilor”, omul care fără bani în buzunar, fără o societate de binefacere în spatele său și fără să ceară vreodată cuiva ceva, ci doar numai prin credință în Dumnezeu, singurul la care apela, a întreținut și crescut mii de orfani și a zidit cinci corpuri de clădiri pentru orfelinate.

El s-a născut în Germania la 27 septembrie, 1805 din părinți protestanți, dar a apucat cărările păcatului până la vârsta de 21 de ani. Viața de decădere și stricăciune i-a ruinat nu numai sufletul, ci și trupul. Cu sănătatea rău zdruncinată - scuipa chiar sânge - în timp ce era student la Universitatea din Halle, el intenționa să devină teolog, dar nu avea nici măcar o Biblie. În anul 1825 a fost zdrobit în inima sa și s-a întors la Dumnezeu printr-o predică și rugăciune a unui negustor în casa căruia se predica Evanghelia.

După pocăință, el a făcut cunoștință cu o tânără care îi fură sentimentul. Sub influența ei, el slăbi în credință. Cercetarea Bibliei și frecventarea bisericii le lăsă la o parte. Și poate ar fi ajuns rău de tot, dacă conștiința lui nu ar fi fost trezită de exemplul unui tânăr bogat care renunțase la toate bunurile sale și plecase ca misionar în Persia. Puterea acestui exemplu îl mustră pe el, care, din pricina unei fete, era gata să-L părăsească chiar și pe Dumnezeu și lucrul său. Numaidecât rupse prietenia cu aceea tânără și se predase fără rezerve Domnului.

Din clipa aceea o mare schimbare s-a făcut în viața lui. În râvna sa înflăcărată, el era gata să-și părăsească studiile spre a deveni vestitor al Evangheliei și misionar. Stăpânit de aceste gânduri, după ce își termină studiile teologice, în 1828, el plecă în Anglia, unde intră în relații cu o societate misionară pentru vestirea Evangheliei printre evrei și se hotărî să plece la București. Mai întâi se apucă însă de studiul limbii ebraice. Dar fiindcă nu se putea împăca cu anumite principii ale lor, George Müller părăsi aceasta societate și astfel nu mai veni la București. Dar dorul de a deveni misionar îl nutrea mereu. Ar fi vrut să meargă în depărtări și să spună paginilor despre dragostea mare a lui Dumnezeu. Ca să fie mai sigur de aceasta, el trage la sorți și sortul îi iese să meargă. Mai încearcă încă o altă cale. Pune la loterie și își spune că dacă câștiga e semn că trebuie să plece. Și câștigă, dar nu poate pleca, căci Dumnezeu îl împiedică prin tatăl său care nu-și dă consimțământul, iar fără acest consimțământ Societatea Misionară nu-l primește. Mai târziu, el își dă seama și se căiește că a folosit asemenea mijloace spre a cunoaște voia lui Dumnezeu. Viața lui de mai târziu e o dovadă clară că Dumnezeu a avut un alt plan măreț pentru el. Pripeala noastră ne face uneori să o luăm înaintea planului divin. El dorea să devină folositor într-un fel, dar Dumnezeu, care Își are căile Sale ascunse, a vrut altfel, și când omul a consimțit, și-a împlinit cu putere vrerea Sa.

De acum încolo, el se dedică propovăduirii Evangheliei și îngrijirii copiilor orfani. Timp de 8 ani a predicat în capela Eben-Ezer din Bristol. Apoi pe data de 6 iulie 1832, George Müller, ajutat de Henry Craik, început lucrarea în capela “Betesda” din Bristol. Erau de tot șapte persoane. Cei doi posedau o înaltă cultură și erau adânciți în studiul Scripturilor, mai ales Craik cunoștea ebraica și greaca, deci studia Scriptura în original. Müller nu a fost mare în oratorie, dar a fost mare în rugăciune. În urma lucrării lor, numărul credincioșilor crescu mereu, încât după 41 de ani - în anul 1873 - erau peste o mie de membri. Până aici, clădirea în care se întruneau pentru închinăciune era închiriată, dar în acest an ei cumpărară clădirea cu suma de 1500 lire sterline. La prăznuirea centenarului care s-a ținut la Bristol în aceeași capelă “Betesda” pe data de 6 iulie 1932, la serviciul de dimineață, printre alte mărturii a fost și aceea a unui misionar din India care se pocăise cu cincizeci de ani înainte în capela “Betesda”. El îl cunoștea bine pe George Müller. După ce istorisi cum frații bătrâni l-au primit și înconjurat cu o dragoste părintească, el adăugă: “Nu-mi aduc aminte să fi avut pe vremea aceea mari predicatori, dar aveam niște adevărați păstori!”

George Müller era un sincer cercetător al Evangheliei, cu dorul de a trăi adevărul ei, oricât de mare ar fi fost riscul unei așa trăiri. Iată un exemplu foarte grăitor în privința aceasta, mărturisit de el însuși:

“În aprilie 1830, aflându-mă la Sidmouth (aproape de Bristol) ca să predic Evanghelia, trei surori în Cristos - dintre care una era botezată - vorbeau în apropierea mea despre acest lucru”. Pe vremea aceea, el încă nu a fost botezat pe baza mărturisirii credinței sale personale.

“Domnul a binevoit ca să-mi descopere însemnătatea acestei observații - spune George Müller - astfel că îndată ce mi-am făcut timp, am început să cercetez temeinic, recitind Noul Testament în întregime, rugându-mă stăruitor lui Dumnezeu ca să mă lumineze. De abia am început cercetările, și o mulțime de pricini împotrivitoare mi se ridicară în minte:

1. Faptul ca oameni sfinți și luminați ai lui Dumnezeu, din pricina acestei chestiuni - a botezului în apă - s-au despărțit între ei, oare nu dovedește aceasta că este cu neputință de a ajunge la un rezultat mulțumitor acum, în starea de nedesăvârșire a Bisericii? - La aceasta am răspuns: “Pentru că Duhul Sfânt este călăuza credincioșilor, astăzi ca și altădată, cum nu aș ajunge eu oare să cunosc gândul Domnului (1 Corinteni 2.11-16) asupra acestui punct, așa cum este descoperit în Cuvântul Său?”

2. Foarte mulți din prietenii mei se împotrivesc botezului credincioșilor (a oamenilor mari) și doar puțini sunt botezați, așa că dacă eu mă voi hotărî pentru botez, ei îmi vor întoarce spatele! - La aceasta am răspuns: “Chiar dacă toți oamenii ar trebui să mă părăsească, ce-mi pasă, când eu știu că Domnul Isus mă primește!”

3. Dacă tu te botezi, cu siguranță vei pierde jumătate din ajutorul material pe care credincioșii ți-l dau pentru nevoile tale! - La acest gând mi-am zis că “atât timp cât voi rămâne credincios Domnului, El nu va îngădui să fiu lipsit de nimic”.

4. Au să te numească baptist! Au să te socotească ca pe unul din ei, cu toate că tu nu aprobi tot felul lor de a fi”. La aceasta am răspuns: “Dacă mă botez, nu însemnează că eu trebuie să urmez toate punctele acelora care botează și ei pe credincioși.

5. Iată sunt mai mulți ani de când tu predici Evanghelia. A te boteza acum, însemnează a mărturisi în public că până acum ai fost în rătăcire”. - “Răspunsul meu asupra acestui punct a fost că este mai de preț a mărturisi o rătăcire decât a rămâne în ea”.

6. Chiar dacă botezul în apă al credincioșilor este după Sfânta Scriptură, întrucât el trebuie să urmeze imediat după întoarcerea omului la Dumnezeu, acum este prea târziu ca să te mai botezi!” - La aceasta mi-am răspuns că mai bine este să asculți mai târziu poruncile Domnului Isus decât niciodată”.

Apoi el continuă: “Domnul a binevoit în marea Sa milă, a-mi da voința de a asculta învățăturile Cuvântului Său îndată ce le înțelegeam. Am urmat deci cu cercetările mele asupra botezului în apă, în condițiile voite, adică cu acest gând bine hotărât: “Voi face voia Ta!” De aceea n-am zăbovit să înțeleg care este învățătura lui Dumnezeu. Voi spune aici în treacăt că Cuvântul Domnului din Evanghelia după Ioan 7:17 “Dacă cineva voiește să facă voia lui Dumnezeu, va cunoaște...”. a fost pentru mine deslușirea minunată a mai multor învățături și sfaturi privind prea sfântă noastră credință.

Și încă odată, făgăduința “Cine caută, află” s-a împlinit întocmai și cu George Müller care în chip sincer căută adevărul cu privire la botez. Iată ce spune el în aceasta privință: “Luând hotărârea de a fi ascultător, de îndată ce voi avea lumina în mine, nu mi-a trebuit mult ca să înțeleg că botezul în apă este rânduit numai pentru cei ce vin la credință, iar după Sfânta Scriptură, el trebuie să fie făcut prin scufundare. Citatul care în chip mai deosebit m-a încredințat de primul punct este Faptele Apostolilor 8:36,38, iar acela care m-a ajutat mai mult să înțeleg pe al doilea este Romani 6:3-5. Deci, curând fui botezat, lucru care mi-a pricinuit o mare pace. De atunci, niciodată nu mi-a părut rău de hotărârea luată”.

După botez a scris o carte “Despre botezul în apă”, în care spune: “Dacă în Cuvântul lui Dumnezeu poate fi un adevăr mai bine și mai lămurit arătat, apoi acela este adevărul cu privire la botezul în apă, care este rânduit numai pentru cei ce mai întâi cred în Evanghelie și se întorc la Dumnezeu”.

În anul 1830, la 7 octombrie, el se căsători cu sora tânărului care, prin exemplul de renunțare la bogății și plecarea sa ca misionar în Persia, l-a trezit din starea lui. Pe ea o chema Maria Groves. Acum nu a mai procedat la alegerea tinerei cu ușurătatea de altă dată. El spune: “Dumnezeu mi-a îngăduit să nu fac pasul acesta decât după ce m-am rugat și m-am gândit bine, și am fost deplin încredințat că era mai bine să mă căsătoresc. N-am avut niciodată ocazia să-mi pare rău de pasul acesta și de alegerea pe care am făcut-o, dimpotrivă doresc să fiu cu adevărat recunoscător față de Dumnezeu că mi-a dat o astfel de soție”. Cu ea a conviețuit în deplină armonie timp de 40 de ani. După moartea ei, el scrie: “Dumnezeu îmi dăduse nevasta cea mai de preț, cea mai plăcută și cea mai sfântă. Ce binecuvântare a fost ea pentru mine, nici un cuvânt n-ar putea-o spune”. Ea a fost un ajutor potrivit pentru el și o adevărată mamă a copiilor orfani.

Spre a-l îndruma pe George Müller la lucrarea de îngrijire a orfanilor, Dumnezeu s-a slujit de o carte. Ce rol binecuvântat poate avea o carte bună! Ea a trezit în el dorul de a deveni părinte al copiilor rămași fără părinți. Cartea conținea biografia germanului A. H. Francke, care cu vreo 128 ani înainte întemeiase în Germania câteva azile ce au fost întreținute din ajutoarele primite ca răspuns la rugăciunile sale. Această idee a fost ca o scânteie ce i-a aprins viața. Numaidecât s-a dus în Germania și a petrecut două luni la un așezământ întemeiat de Francke. Acolo a văzut pe de o parte nevoile mari ale celor fără ajutor și pe de altă parte, cum oamenii credinței pot deveni adevărați administratori ai lui Dumnezeu spre satisfacerea acestor nevoi. Și el dorea să devină un astfel de administrator.

Din jurnalul său zilnic, constatăm că acum nu mai e pripit. El se cercetează serios înaintea Domnului. El scrie: 28 noiembrie 1835. “M-am rugat mult în toate zilele din săptămâna aceasta cu privire la casa de orfani, cerând mai ales Domnului să-mi ia cu totul gândul acesta, dacă nu-l încuviințează. Mi-am cercetat iarăși cu grijă inima cu privire la pricinile care mă călăuzesc în lucrarea aceasta și sunt din ce în ce mai încredințat că planul meu vine de la Dumnezeu”.

Numai după multă cercetare de sine, ca nu cumva să fie pornită din duh de mândrie sau dorința după slavă deșartă, el e gata să ia hotărârea. În însemnarea din 2 decembrie, 1835, el scria: “Azi dimineață, m-am dus la fr. Cardecott, cerând în chip deosebit Domnului să binevoiască să se slujească de el ca să-mi cerceteze inima: căci, fiindcă nu doresc decât slava lui Dumnezeu, aș fi foarte mulțumit să se slujească de fratele ca să-mi facă cunoscut dacă nu-mi încuviințează planul. Fratele și sora Cardecott, dimpotrivă, m-au îmbărbătat mult. Ca urmare, am făcut azi cel dintâi pas, punând să se tipărească niște cartoane ca să dau de știre că la 9 decembrie va fi o adunare de obște ca să arăt fraților gândurile mele cu privire la Casa orfanilor, cu dorința de a cunoaște mai lămurit voia lui Dumnezeu în această privință”. Iar la 5 decembrie scria: “Astă seară, citind Scripturile, m-au izbit cuvintele următoare: “Deschide-ți gura larg și ți-o voi umplea” (Psalmul 81:10). Până azi nu mă rugasem niciodată cu privire la banii și oamenii care ne-ar trebui pentru așezământul nostru. Din clipa aceasta, mi-a fost dat să pun în legătură cuvintele acestea cu Casa Orfanilor; am cerut Domnului: un local, 25.000 lei și oameni bine înzestrați ca să îngrijească de copii”. În ziua de 7 decembrie a primit cel dintâi ban pentru casa orfanilor.

Primul orfelinat îl deschide la 6 aprilie 1836, într-o casă mobilată luată cu chirie, unde primește 30 orfane. Și aceasta, fără să aibă fonduri, fără un comitet sau organizație care să-l susțină. El a pășit la acțiune, s-a bazat în totul pe făgăduințele divine ale Cuvântului Sfânt și Dumnezeu a onorat credința sa cu binecuvântări din plin. La toate cererile sale, Domnul îi răspundea în chip minunat.

După 8 luni, închiriază pe aceeași stradă o altă casă și deschide al doilea orfelinat cu 36 copilași orfani. Și cum cererile erau multe și el nu le putea satisface, după alte 9 luni deschide și al treilea orfelinat cu alți 36 orfani.

Acțiunea de binefacere a lui George Müller, care a îngrămădit atâția orfani pe o stradă, a produs supărarea vecinilor. Cineva îi semnalează aceasta printr-o scrisoare trimisă la 30 octombrie 1845. După ce cugetă și se roagă pentru această chestiune, își dă seama că vecinii sunt îndreptățiți, ba chiar și starea orfanilor pleda pentru mutarea lor de aici. Ei aveau nevoie de aer și de un loc mai larg unde să poată fugi, să se poată juca. Aici nu aveau. De aceea se hotărăște să zidească niște clădiri noi afară din oraș. Se roagă pentru aceasta și are o experiență frumoasă în legătură cu obținerea unui teren pe un preț mai redus. Aici construiește clădirea Nr.1 în valoare de 400.000 lei și a fost terminată în iunie 1849, având loc pentru 140 fete, 80 băieți și 80 copilași.

Cum cererile pentru a primi orfani veneau prea multe și el cu durere nu le putea satisface, se hotărî să înceapă a doua clădire. Din mai 1851 începu adunarea darurilor. La 12 noiembrie 1857 deschide Casa Orfanilor Nr. 2 pentru 400 orfani. Clădirea a costat vreo 500.000 lei. Apoi clădește casa Nr. 3 pentru 450 orfani cu peste 600.000 lei, care e deschisă la 12 martie 1862. Și fiindcă nici aceasta clădire nu a putut satisface cererile atâtor orfani care soseau, el începu strângerea sumei de 1.200.000 lei pentru clădirile Nr. 4 și 5. Fiecare pentru 450 orfani care sunt terminate la 5 noiembrie 1868 și 6 ianuarie 1870.

Cine ar putea pricepe responsabilitatea mare care apăsa umerii acestui bărbat? Familia lui numeroasă nu se compunea din 10 copii, ci în anul 1870 numărul lor a ajuns la 2250 orfani plus 112 slujbași. Și nu trebuie să ne închipuim că întotdeauna treburile au mers bine. Au trecut de multe ori prin crize care au durat uneori nu numai câteva zile, ci chiar luni. Iată câteva notări: “Chiria de 49.320 lei, trebuia plătită la 29 septembrie 1838, dar n-am avut bani. A doua zi, 30 septembrie a fost duminică. Luni au sosit mai multe daruri care au îngăduit să se dea câte 1250 lei fiecărei case de orfani. Suma de 1250 lei era tocmai cât trebuia pentru nevoile pe o zi, iar în casă au mai rămas 49320 lei, exact cât trebuia pentru chirie, nimic în plus, nimic în minus”.

“13 septembrie, 1838. Ajutorul n-a sosit încă. Am găsit azi dimineață că trebuie numaidecât să fac cunoscut tovarășilor de lucru, frați și surori, starea fondurilor și să le dau îndrumări ca să nu facă datorii. Ne-am rugat împreună și adunarea noastră a fost din cele mai fericite. Păreau toți îmbărbătați”.

“Am voi să putem pomeni toate aceste izbăviri când ajutorul, uneori foarte mic și întârziat, nu era totuși niciodată cu un ban mai puțin decât ne trebuia nici cu un minut mai târziu de ceasul cerut de buna rânduială a casei”.

“La 8 februarie, seara (1842). Casele de adăpost erau mai sărace ca oricând; nu era nici măcar cu ce să se cumpere laptele a doua zi. La 9 februarie, deci, ajutorul trebuia să vină înainte de ceasul 8 dimineața, altfel Domnul nu era proslăvit. Însă a doua zi la ceasurile 7, un negustor din Bristol se ducea la biroul lui; era foarte zorit și făcuse chiar un km, când simte nevoia să dea ceva pentru orfani.

“Nu pot acum - își zicea el - mă voi duce deseară”. Își urmă deci drumul spre banca lui. Însă neliniștea îi creștea; ea îl silește să se oprească și să ia drumul spre azile. N-a făcut însă 100 de metri pe calea aceasta că se gândește la treburile grabnice care îl așteaptă la birou. “Cu neputință - își zice el - trebuie să mă duc la treburi”. Și iată-l că apucă din nou drumul spre birou. Însă chemarea lui Dumnezeu răsună mai tare ca oricând în inima lui: “Nu aștepta până deseară, du-te îndată!” Și iată-l că schimbă drumul pentru a doua oară și se grăbește, bate la poarta orfelinatului, întinde 75 lei slujbașului și o șterge”.

“Cititorul - zice Müller - să-și închipuiască sarcinile noastre. Mai mult de 2000 inși de hrănit în fiecare zi! Cheltuiala în privința aceasta e mare. Dar orfanii nu trebuiesc numai hrăniți, trebuie să-i îmbraci, să le speli și să le dregi hainele, ceea ce costă multe zeci de mii de lei pe fiecare an. Încălțămintele! Gândiți-vă numai la încălțăminte! Ne trebuiesc 6000 de perechi de încălțăminte pe an. În fiecare an ne sosesc sute de orfani noi și trebuie să-i înzestrăm cu tot ce le e necesar. Sute pleacă ca ucenici, slugi, elevi, pedagogi, etc, și trebuie să le facem rost de zestrea întreagă. Pentru fiecare ucenic avem de plătit 330 lei stăpânului; și băieții care ne părăsesc ca să se facă ucenici sunt foarte mulți. Pe lângă aceasta toate cheltuielile pentru drum. Mai avem apoi cheltuielile pentru întreținerea a cinci clădiri - dar ele erau mai de grabă cinci șiruri de clădiri - foarte mari în care sunt mai mult de 1700 ferestre mari și 500 săli. Vă puteți gândi la cât se ridică în fiecare an numai cheltuielile de tencuit, văruit, zugrăvit, felurite întrebuințări. Apoi câte mii de lucruri: pentru albituri, pentru masă, pentru spălat, paturi, etc., și toate acestea de ținut în bună stare. Apoi curățitul, dresul, înnoirea mobilelor din 500 de săli! Unii copii sunt bolnavi; unii mor: alte cheltuieli”.

“Gândiți-vă iarăși la acel numeros stat major: inspectori, gospodari, gospodine, institutori, institutoare, personal medical, ajutoare de tot felul, cu o leafă care trebuia căpătată de la Dumnezeu pentru fiecare”.

“Afară de astea, dări grele de plătit; apoi pe fiecare an cheltuieli mari aduse de împrejurări neobișnuite. Însă e de ajuns atât ca să vă dea o slabă idee de îndatoririle față numai de lucrarea orfelinatelor. Totuși, totul se face ușor, căci în toate lucrurile privim spre Acela care este nespus de bogat”.

Aceste crize însă nu l-au slăbit în credință, ci l-au întărit mai mult. E adevărat că avea strângeri de inimă, gândindu-se la miile de guri care așteaptă hrana și la sărăcia din cămara de alimente, dar toate acestea l-au învățat și mai mult să atârne de Domnul. “Niciodată - zice el - n-am simțit starea de față a Domnului mai bine ca în clipele când, după gustarea de dimineață, n-aveam nimic pentru masa de la amiază, sau după masa de amiază, n-aveam nimic seara pentru ceai. Domnul dădea tot ce trebuia, fără ca vreun om să fi știut ceva din nevoia noastră. Totul vine de la Domnul, fără să cer cuiva ceva, nici direct nici indirect. Prin harul lui Dumnezeu aș vrea mai bine să trec prin cele mai mari greutăți și prin cele mai mari lipsuri, de cât să fac o cerere cuiva, în afara Dumnezeului cel viu... căci n-aș vrea să slăbesc cu nimic dovada pe care trebuie s-o dăm, anume că ajunge să ne încredem în Dumnezeul cel viu.

În însemnările lui din 26 mai 1874 scria: “În aceste vremuri din urmă, îmi vine mereu în gând faptul următor: o lucrare care cere 1.000.000 lei pe an și nici un mijloc de a avea bani în mână! 2200 inși nu numai de hrănit, ci și de întreținut în totul: de îmbrăcăminte, de încălțat, de încălzit, de luminat, de îngrijit de tot ce le trebuie în viață și tu să n-ai nimic; 189 misionari de ajutat și nimic în casă! 100 de școli (cu 9000 elevi) de întreținut în totul și să n-ai nimic pentru ele! Aproape patru milioane tractate și zece mii exemplare din Sfânta Scriptură de trimis pe an și tu să nu ai un ban! Însă Dumnezeu m-a călăuzit să întind lucrarea aceasta și care a întreținut-o timp de 40 ani, Dumnezeul pe care mă bizui, va purta de grijă și nu va îngădui să fiu dat de rușine”.

Cine ar putea înțelege starea acestui bărbat când scria: “…și să n-ai nimic”? Angrenat într-o lucrare așa de mare, uriașă, iar la un moment dat să nu ai nici un ban în casă! Lucrarea mare ne arată curajul credinței lui, iar faptul că nici în cele mai mari nevoi nu recurgea la ajutorul omenesc ne arată atârnarea lui deplină de Domnul. El avea un Dumnezeu viu și atotputernic care, e adevărat, îl proba uneori, dar nu l-a lăsat niciodată de rușine. Pe seama cărei întâmplări oarbe ar putea pune cei ce nu cred în Dumnezeu realizările lui George Müller? Cum pot ei explica o așa viață? Nici cea mai sclipitoare rațiune nu poate soluționa așa probleme cum le-a avut George Müller decât numai Dumnezeu. În el se încredea copilărește și Lui îi cerea totul. Ba chiar a mers mai departe. El își verifica îndeaproape că rugăciunile îi sunt ascultate. De mai multe ori primise din partea unui negustor din Londra, pe care nu-l cunoștea, suma de 2500 lei. Odată, aflându-se în mare nevoie de bani, Müller cere lui Dumnezeu bani, și cere în mod deosebit să pună pe inima negustorului gândul să-l ajute. A doua sau a treia zi negustorul trimite un nou cec de 2500 lei cu următoarele cuvinte: “Scumpul meu domn, cred că într-o înrâurire din partea lui Dumnezeu asupra mea, vă trimit cecul acesta”... “Cred - își zice Müller - și acum sunt ascultat de două ori. Dumnezeu îmi trimite bani și mi-i trimite prin omul pe care I-am cerut să-l întrebuințeze”. Se mai putea îndoi el de existența Dumnezeului celui viu care răspunde prompt rugăciunilor?

Bizuirea lui pe Dumnezeu a determinat și pe alții la acest lucru. Într-o scrisoare primită la 5 iulie 1880 din Noua Zeelandă cu 125 lei se spunea: “Anul trecut am locuit la Bristol în fața ferestrelor caselor dumneavoastră a căror vedere ne înnoia mereu credința. Am fost atunci opt luni fără lucru, neprimind decât 8 lei și 75 bani pe săptămână pentru familia mea și pentru mine. Dar Dumnezeu nu a îngăduit niciodată să fim în nevoie. Când lucrurile păreau mai negre, cele o mie de ferestre ale dumneavoastră luminate seara erau “o mie de făgăduințe” cum zicea soția mea, și pot să adaug: ele au adus o mie de ascultări”.

Iată câteva caracteristici de seamă ale acestui mare bărbat:

El a fost un adânc cercetător al Cuvântului lui Dumnezeu. Chiar de a două zi după convertire, el a avut o dorință mare după citirea Bibliei, dorință care nu l-a părăsit până la moarte. În fiecare zi se scula dis de dimineață să cerceteze Cuvântul. Mai întâi de toate la el era Biblia. Într-o scrisoare trimisă Societății Biblice pentru Britania și Străinătate în 1897, el spunea că a citit Biblia mai mult de 200 ori, de 4 ori pe an timp de 69 ani.

El a dat ascultare deplină voii lui Dumnezeu. Dorea în chip sincer să cunoască în toate voia Lui. Era gata să lepede orice prejudecăți, să se despartă de orice dorințe personale și să accepte în totul voia Lui. Nu voia să facă un pas fără El. Căuta să-I împlinească voia până în cele mai mici amănunte. Iată regulile lui în căutarea voii lui Dumnezeu:

1. “Dacă vreau să aflu care este voia Domnului trebuie să mă încredințez mai întâi că voia mea a fost adusă la supunere deplină, adică nu păstrez nici urmă de voință proprie în ascunzișurile inimii... Voia Domnului nu ni se descoperă decât când suntem pe deplin hotărâți să o facem.

2. Caut apoi să nu mă las furat de simțiri care m-ar putea amăgi. Pentru aceasta caut serios în Scriptură îndemnul care îmi trebuie. Nu mă mulțumesc cu un îndemn care mi s-ar părea mie “al duhului”, până nu cercetez amănunțit Cuvântul, știind bine că între Cuvântul scris și între îndemnurile Duhului e întotdeauna potrivire.

3. Abia după aceea pun în cântar împrejurările ca să le cercetez în lumina Cuvântului și sub înrâurirea Duhului Sfânt.

4. În sfârșit, mă rog lui Dumnezeu cu toată căldura să-mi arate voia Lui. În felul acesta, prin rugăciune, prin cercetarea Cuvântului, prin întrebuințarea dreptei judecăți, ajung la înțelegerea lucrurilor potrivite cunoștinței și staturii mele duhovnicești și în deplină liniște, pornesc la lucru într-un duh de rugăciune”.

El a fost puternic în credință. Îl lua pe Dumnezeu pe cuvânt și se bizuia în totul pe făgăduințele Lui. Pășea cu îndrăzneală pe cărarea minunată a credinței și niciodată nu a fost dat de rușine. Viața și lucrările lui constituie o dovadă că Dumnezeu Își ține cuvântul dat.

El a fost stăruitor în rugăciune. Cu toate lucrurile, el venea înaintea lui Dumnezeu ca un copil înainte tatălui și îi cerea până primea. Andrew Murray în cartea sa “Viața de rugăciune” spune: “După cum Dumnezeu a dat pe apostolul Pavel ca exemplu în viața de rugăciune pentru creștinii din toate timpurile, tot așa a dat pe George Müller în aceste zile din urmă ca o dovadă pentru biserica Sa, cum în mod minunat și chiar literal, El ascultă totdeauna rugăciunile”. Când a fost odată întrebat cu privire la ascultarea rugăciunilor, el a răspuns: “Există cinci condiții pe care totdeauna mă angajez să le îndeplinesc și îndeplinindu-le am asigurarea răspunsului la rugăciunea mea:

1. Nu am nici o umbră de îndoială, fiindcă sunt asigurat că Domnul vrea să-i mântuiască “căci El vrea toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2:4) și noi avem asigurarea că “dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 Ioan 5:14).

2. Eu nu am pledat niciodată pentru mântuirea lor în numele meu, ci în numele binecuvântat al scumpului meu Domn Isus și numai bazat pe meritele Lui (Ioan 14:14).

3. Eu totdeauna cred cu tărie că Dumnezeu vrea și e gata să asculte rugăciunile mele.

4. Eu nu știu în mod conștient să mă fi dedat la vreun păcat, căci “dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar asculta Domnul” când Îl chem (Psalm 66:18).

5. Am stăruit cu credință în rugăciune mai mult de 52 de ani pentru câțiva și voi stărui până voi primi răspuns (Luca 18:7).

În 1880, el scria: “În noiembrie 1844, am început să mă rog pentru cinci tineri”. El își avea lista lui de rugăciune. După 18 luni, trei s-au convertit, doi însă nici în 1897, după 53 ani nu erau întorși la Dumnezeu, dar el stăruia încă să se roage. Unul s-a întors în anul 1898 după moartea lui George Müller.

EI trăia într-o pace adâncă. Din fire era iritabil. La început, chiar faptul că o soră l-a ținut mai mult de vorbă, l-a enervat rău, dar pe măsură ce a înaintat în experiența cu Dumnezeu, a ajuns calm și plin de pace în toate încercările grele prin care a trebuit să treacă. Era o adeverire că harul și pacea se înmulțesc prin cunoașterea Domnului Isus (2 Petru 1:2).

El a fost un harnic câștigător de suflete. Era însetat după mântuirea păcătoșilor. Uneori mergea din casă în casă să spună oamenilor vestea bună. Apoi trimitea în cartierele sărace anumite persoane spre a le citi Biblia. Această pasiune după sufletele pierdute l-a mistuit până și la bătrânețe. Între 70 și 87 ani, adică între anii 1875 și 1892 el face 17 călătorii misionare. Astfel cutreieră Anglia, Franța, Elveția, Germania, Olanda, Canada, Statele Unite, Spania, Italia, Austria, Boemia, Polonia, Egipt, Palestina, Turcia, Grecia, Rusia, India. Acest jar care îl purta în piept, l-a făcut să câștige peste 30.000 de suflete pentru Domnul.

El a fost un rob smerit. Niciodată nu a căutat să se scoată pe el în evidență. Nu-și asuma niciodată un merit personal, ci era dornic de proslăvirea Stăpânului său.

În chemarea sa a fost neobosit până în seara zilei de 9 martie 1898, când a ținut ora de rugăciune din casa de orfani Nr. 3, cerând să se cânte una din cântările sale preferate:

“Acolo sus o nenumărată mulțime
În cântările ei de laude, cântă Numele lui Isus
Ea respinge orice merite personale,
“Dar vestește numai lucrarea lui Isus”

iar a doua zi dimineață la ora 7 a plecat fără dureri și suferințe la Domnul și Mântuitorul său pe care L-a slujit cu atâta elan și a cărui glorificare a urmărit-o mereu.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...APARATE VULCANIZARE, AEROTERME, MASINI DE SPALAT...Vezi aici!