Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Mărturia unor oameni mari Autor: Petru Popovici

Publicat la 2011-12-16 de Traian

“Numai proștii mai cred” e o expresie care se aude atat de des astăzi. A vorbi despre Biblie sau a citi Biblia, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi Biblia, înseamnă a fi prost.

“Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune Biblia?“ se întreabă unii.

Datorită acestei mentalități pervertite de diavolul, cei necredincioși nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioși se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund și evită să vorbească despre ea, ca să nu fie considerați proști. E clar că Biblia e o carte disprețuită, dar e disprețuită tocmai fiindcă nu e citită și mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

“Cand ești cu lupii, trebuie să urli ca ei“, e o părere cu totul greșită. Aceasta înseamnă să nu mai fii om. Afirmarea demnității sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămană om. E adevărat că mincinoșilor nu le place să le vorbești de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbești de castitate, de sfințenie, furioșilor de blandețe, nervoșilor de răbdare, guralivilor de tăcere, bețivilor de abstinență. Dar oare e o rușine că nu ești ca ei? Nu, din contra, e o cinste. Cel ce citește Biblia și o trăiește, are o viață curată, o viață pașnică în familie și o viață demnă în societate. Cel ce o disprețuiește, trăind în desfrau își destramă căminul prin beții, își nenorocește copiii și soția, ajunge în zdrențe și în noroiul șanțului. Care din aceștia doi dă dovadă de prostie? Pe scena lumii s-au ridicat bărbați de seamă, cu renume mondial, stimați și prețuiți nu numai în timpul vieții, ci și după moarte, care au citit Biblia și au fost adanc credincioși. Despre Newton, descoperitorul gravității, se spune că întotdeauna, cand rostea Numele lui Dumnezeu, își ridica pălăria de pe cap în semn de reverență. Dau aici mai jos afirmațiile unora din ei, ca cei înțelepți să vadă că nu numai proștii cred.

Mărturii cu privire la BIBLIE


GALILEO GALILEI,
cunoscutul astronom, fizician și matematician, declară într-o scrisoare că: “Sfanta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute și neîndoielnice.“

R. BOYLE, întemeietorul chimiei științifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: “Față de BIBLIE, toate cărțile omenești, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina și strălucirea lor numai de la soare.”

BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician și filozof francez, scrie: “Scriptura are pasaje pentru a consola toate condițiile și pentru a intimida toate condițiile.“

Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, cand era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte.

- “Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereții.

- “Nu există decît o singură carte: Biblia!” răspunse Scott.

LORDUL BYRON,
ilustru poet englez a lăsat pe Biblia sa următoarea inscripție: “În această prea sfantă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiți sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune și de a primi cu umilință cuvintele acestei cărți. Fericiți cei care sunt în stare să deschidă poarta și să meargă cu hotărare, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le disprețuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut.“

EMANUEL KANT,
cel mai mare filozof german, scria lui Stilling, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: “Faci bine că îți cauți liniștea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găsește nicăieri“. “Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să țîșnească depe paginile ei învățăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieții omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînă azi, în curăția lor divină.” Iar la 72 de ani, Kant scria: “Biblia este cartea al cărei conținut mărturisește el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cat de mare este vina noastră, cat de adancă ne este căderea, dar și cat de mare este dragostea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preț, fără de care aș fi nenorocit…“

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom și fizician englez spune: “Toate descoperirile omenești par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o și mai mare putere adevărurile care vin de sus, și care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi.”

RALF W. EMERSON,
mare filozof spune: “Biblia nu e o carte, ea e o literatură.“

GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală și a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: “Cel mai bun din aliați, pe care ni-l puteți procura, e Biblia, care ne va aduce realitatea eliberării.“

GUIZOT F.
istoric francez și bărbat de Stat, în ale sale “Meditații” prima ediție pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: “Marea putere a acestor cărți și a relatărilor lor, a fost încercată și probată. Ele au biruit păgînismul; ele au biruit Grecia, Roma și Europa barbară, ele sînt pe cale de a birui lumea. Și sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cărților. Noi putem pune în discuție pregătirea scolastică și perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credință; ea sclipește din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmațiile lor cu sîngele lor.“

ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi la Oxford în Anglia și la Berlin. El mărturisește cum a ajuns la convingerea că “toate dezbaterile privitoare la textul Bibliei și la relatările istorisite din Biblie, ar trebui să fie așezate nu pe terenul mișcător al părerilor personale și al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv.” El își dădu seama că aceste fapte “n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decat cu ajutorul unor adanci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu Biblia.” Dorind să aibă lumină în privința această, el se dedică studiului. “Eram pe atunci, spune el, în varstă de 25 de ani și mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întai aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informații de mana întaia asupra istoriei Vechiului Testament și anume: 1) Limba ebraică și limbile înrudite cu ea; 2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creștine. 3) În sfarșit limbile care, ca persana și coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.După aceea aveam să închin, alți 15 ani unui studiu foarte amănunțit al Vechiului Testament, cercetandu-l în ebraică, cuvant cu cuvant, comparand textul original, cu vechile traduceri și făcand adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările Înaltei Critice.” El istorisește cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mană și cum din toți regii pomeniți în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei. Aceste 41 de nume conțin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleași și pe monumente. După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: “Științificește, putem să afirmăm desăvarșita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos și apostolii și căreia ei i-au dat încuviințarea lor.” Deci pe bază de studii de o viață de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea și credința lui că Biblia e adevarata.

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri și lucrări științifice. La început a fost necredincios și susținea că Biblia și mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare. Ca tanăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergențele între istorisirea Biblică și proaspetele descoperiri arheologice. După mai mulți ani de studiu, a trebuit să renunțe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvantul lui Dumnezeu. În cartea sa: “Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el își proclamă opiniile sale în fața lumii, zicand: “Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce privește exactitatea. Adancind puțin examinarea de fond a textului, mergand mai departe decat se obișnuiește cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuțioasă și tratamentul cel mai dur.” Iar în prefața valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: “The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament“, editată în 1920, el spune: “Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne și de a arăta contribuția lor față de Noul Testament. Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază și cuvant cu cuvant a catorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerența, limpezimea, bogăția și sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparține tuturor.” Și cand auzi pe unii neisprăviți, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-și cunosc bine, nici istoria țării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proștii mai cred. Nu e bine să razi de ei, ci mai degrabă să-i compătimești. Și nu e bine să te apuci la discuții, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa “Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: “Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanțială a istorisirilor Vechiului Testament“.

Sir FLINDERS W. M. PETRIE,
profesor Universitar mare specialist în arheologie. În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: “What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de știință a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială și a adăugat următoarea observație: “Profesorii de catedră din Universități și alte Institute de învățămant, care nu au fost niciodată în campul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real și au scos la lumină trecutul, sunt convinși de exactitatea Scripturilor.“

JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în “Revue des deux Mondes” 1864, spune: “Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viață, dacă i s-ar permite să ia o singură carte. La întrunire erau catolici, protestanți, filozofi și chiar materialiști. Toți au fost de acord că ar alege numai Biblia.“

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creștinism declară: “Luminarea mea o datorez pur și simplu unei cărți. Unei cărți? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca și natura și naturală ca și aceasta. O carte care are înfățișarea obișnuită și lipsită de pretenții, ca soarele care ne încălzește, ca painea care ne hrănește. O carte care ne privește cu atata încredere și bunătate, ca o lumină… Și această carte se numește scurt și cuprinzător, “Cartea Biblia“. Pe drept se numește ea și Sfanta Scriptură. “Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte și cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găsește aici adierea Cuvantului Dumnezeisc. “Evreii, care îndeobște țin mult la lucrurile scumpe, își dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, cand, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur și de argint, care serveau la jertfe, candelabrele și candelele, ba chiar și pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre prețioase și scăpară din flăcări numai Sfanta Scriptură. Aceasta făcea bogăția Templului și slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o.”

SILVIO PELICO,
mare scriitor italian, a spus: “Biblia este codul adevărat al sfințeniei și prin urmare al adevărului.” În cartea sa, “Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: “Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cand credeam că sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decat oricand… ea mă învață să-L iubesc pe Dumnezeu și pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptății, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepți…“

CHARLES DICKENS,
mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, cand acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: “Îți pun între cărți un Nou Testament, din aceleași motive și cu aceeași nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine cand erai copil, pentru că aceasta e cea mai bună carte pe care a avut-o și o va avea lumea și pentru că îți dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o ființa omenească, care încearcă să fie sinceră și conștientă de datoria sa . “Cînd au plecat ceilalți frați ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine și i-am rugat pe toți să se conducă după această carte, fără a ține seamă de interpretările și născocirile omenești . “Îți aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase și formalități seci… Vei înțelege cu atat mai bine acum adevărul și frumusețea religiei creștine, așa cum provine de la Cristos însuși și neputința de a te abate de la adevărata religie, dacă o prețuiești cu smerenie și din inimă…” Iar cand cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: “Pilda fiului risipitor.“

JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor și pedagog francez, în cartea sa: “Emil” – sau despre Educație” ediția 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumusețea față de Sfintele Scripturi. El scrie: “Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admirație, după cum puritatea Evangheliei își are influența ei asupra inimii mele. “Răsfoiți lucrările filozofilor noștri, cu toată pompa lor de dicțiune, ce sărace, cat de disprețuit sunt, în comparație cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atat de simplă și totodată atat de sublimă, să fie simpla lucrare a omului? “E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conține, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Și fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambițios? Ce dulceață, ce curăție în comportarea Sa! Ce învățături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înțelepciune profundă în cuvantările Sale! Ce prezență de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!  “Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit așa și să fi murit așa, fără slăbiciuni și fără împotrivire?… Da, dacă viața și moartea lui Socrate au fost acelea a unui înțelept, viața și moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu.” “Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficțiune? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficțiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gandește s-o pună la îndoială, nu e atat de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O așa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o așa istorie, decat că unul singur le-ar fi furnizat materialul. Autorii evrei erau incapabili de dicțiunea ei și străini de morala conținută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sînt atat de izbitoare și de neimitat, încat inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decat eroul…“

DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alți liberi cugetători, a întocmit faimoasa “Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinței secolului al XVIII-lea. A fost considerat ca ateu declarat pe față, dar către sfarșitul vieții, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educație din Biblie. Iar Stier în cartea sa “Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întamplare din viața lui Diderot: “Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obișnuiau să se adune cei mai celebri necredincioși ai secolului, conversația s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdități, stupidități și toate felurile de inconsistențe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuții, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă: “De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franța, nici în altă parte, care să fi putut scrie și vorbi cu mai multă artă și talent… Eu vă provoc pe toți cați sunteți aici, să pregătiți o povestire așa de simplă și în acelaș timp atat de sublimă și atat de mișcătoare, ca istoria patimilor și a morții lui Isus Cristos, care să producă același efect, care să dea senzație pe cat de puternică, pe atat de simțită și a cărei influență să fie aceeași, după atatea veacuri.” “Această vorbire neașteptată i-a încremenit pe toți ascultătorii și a urmat o lungă tăcere.“

J.W.GOETHE,
mare poet, ganditor și om de știință german, unul din cei mai distinși bărbați ai literaturii universale, a zis: “Biblia nu este o carte națională, ci cartea națiunilor. Ea este o carte ce va trăi veșnic, pentru că atat cat va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice și să spună: “Eu o pricep în tot amănuntul și în tot cuprinsul ei.” “Eu personal iubesc și prețuiesc Biblia, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învățăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adanc în mine și m-au înfluențat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare și răutăcioase împotriva ei. Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o și pe sărite și de la început și de la sfîrșit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare și generații, se datorează valorii ei lăuntrice… Sunt încredintat că Biblia e cu atat mai frumoasă, cu cat o citești mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecție a sublimului, care emană din persoana lui Cristos.” Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: “N-are importanță cat va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în științele naturii, în lărgime și în adancime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnității și culturii morale a creștinismului, așa cum strălucește în Evanghelii. Viața și puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o față de Biblie.“

MICHEL FARADAY, distins bărbat de știință, fizician și chimist englez, fondatorul concepției despre campul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducție electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc…. dar a fost și un bun creștin, un bun credincios. În timp ce ținea prelegeri științifice, dădea și lecții biblice. Într-o zi a fost găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei și cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristețe, este faptul că oamenii rătăcesc așa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească.”

EULER LEONHARD, mare matematician și fizician elvețian, creatorul calculului variațiilor, a pus bazele teoriei ecuațiilor diferențiale, a elaborat cinematica și dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar știința nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe langă alte lucrări științifice, pe la 1767 scrie cartea “Apărarea revelației divine, față de obiecțiunile liber-cugetătorilor“. Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis și documentat căuta să apere credința în revelația divină.

Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele și patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune: “Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptă a științei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar știu că este Dumnezeu.”

EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez și orator fără pereche, a declarat: “Toată viața mea am citit Biblia, dimineața, la pranz și seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos.“

Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea “John Hopkins” o autoritate în materie de radium și herpetologie, chirurgie și ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, și-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decat Biblia. Iată ce spune el: “O credință creștină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viață. Și aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decat oricare profesiune, decat oricare cercetare științifică, decat oricare activitate umană. Experiența mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvant viu, Cuvantul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie și tuturor oamenilor care o citesc, tot așa de personal, ca și cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În același timp, Biblia conține propria sa apărare și nu are trebuință de nici un apologet sau apărător.”

ISAAC NEWTON
, mare matematician, fizician și astronom englez a realizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuții la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracției universale, etc. E unul din cei mai cunoscuți oameni de știință. Cu toate că a ajuns așa departe în știință și atat de renumit, el a rămas pană la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvant al lui Dumnezeu. Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripție: “Interpret sarguincios, înțelept și corect, al naturii și al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreția lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică.” În legătură cu proorociile Scripturii el spune: “Dumnezeu a dat profețiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcandu-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente și astfel Providența Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii.”

CHRISTOPH M.WIELAND, mare poet și scriitor german, sceptic și ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franței, a avut o întalnire cu Napoleon la Weimar. În timpul conversației, ajungand să vorbească despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în șoaptă: “De altfel mai rămane o mare întrebare, dacă Cristos a trăit întradevăr.” Fără nici o șovăire poetul îi răspunse cam caustic: “Știu că sînt unii proști care se îndoiesc de aceasta,” și adăugă sarcastic: “Dar aceasta ar fi o prostie tot atat de mare, ca și cand cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăiește, Sire!”

NAPOLEON BONAPARTE, împăratul Franței, într-o zi la un banchet, a cerut Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei și a religiei revelate. Acesta se mulțumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareșalul Massena, care era evreu. Mai tarziu Napoleon a devenit un sarguincios cititor al Bibliei. În 19 martie 1817 a fost găsit de O Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon rase și îi răspunse: “Totuși nu e adevărat, eu sant departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decat la domnișoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris) . Iar altădată a afirmat: “Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înraurește mintea și pătrunde totodată și inima. Evanghelia nu este o carte, ci o ființă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotrivește. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărților (o arată el cu respect) nu voi simți oboseală citind-o și încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încantat de frumusețea Evangheliei nu-și mai aparține sieși, Dumnezeu se face totul Stăpan pe el; El îi conduce gandurile și puterile. Un așa suflet este cu totul al lui Dumnezeu.”

WOODROW WILSON, fost președinte al S.U.A. la sfarșitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: “Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sunt 14 ani de cand am luat acest obicei și nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu și cerandu-I ajutorul, ca să pătrundem gandurile Sale. Deplang pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală.“

W. GLADSTONE,
bărbat de stat englez, fost prim ministru în vreo patru randuri, scrie următoarele în prefața unei ediții populare a Bibliei: “În singurătatea unei odăițe, în liniștea nopții, pe patul de suferință, în fața morții, pretutindeni Sfanta Scriptură stă alături de noi; cuvintele ei vindecă și alină, îndreapta și îndruma, întăresc și dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmășeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieții, cand deșteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpînire deplină pe orice gand al fiecărui suflet, chiar și atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce și potolitor, și unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încat el își ia zborul ca o porumbiță și își găsește pacea.”

JOHANN H. PESTALOZZI,
mare pedagog elvețian, ganditor și scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Cand i-a murit soția, cu Biblia în mană, vorbea cu ea, ca și cum ar fi fost vie: “Cand toți ne ocoleau, cand boala și sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci?“ Apoi puse o Biblie pe pieptul soției și continuă: “Din izvorul acesta am primit și tu și eu, curaj și pace!”

FR. COPPEE, supranumit poetul umiliților, mărturisește:… “Săptămani și luni, cat am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea și l-am simțit palpitand în mine ca o inimă. Cum n-aș crede în minuni, după ce a săvarșit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb față de lumina credinței, iar acum o vede în toată măreția ei. Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avantul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpanit, au fost alungate pentru totdeauna…“

LABOULAYE
, scriitor și ganditor francez se destăinuie: “După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit și abătut, ca un om copleșit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca și cum aș ieși din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului.  “Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimește prin adancimea lui. Văd și simt în el o știință care depășește cu mult toate concepțiile omenești. După nouăsprezece veacuri, înțelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfarșește: după nouăsprezece veacuri Cristos ne vorbește de Dumnezeu, de suflet, de mantuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca și cum ar auzi glasul nostru emoționat, ca și cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniștite.“

RUDOLF WAGNER,
unul din cei mai vestiți anatomiști și fiziologi, spune în cartea sa “Lupta pentru suflet“: “Cea mai minunată însușire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredințează pe cei ce se adancesc în ea cu toată sinceritatea și evlavia, că obarșia ei nu poate fi decat dumnezeiască…“

JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, cand se mută într-o casă nouă, luă Biblia și zise: “Înaintea tuturor celorlalte cărți, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” și el însuși o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT,
consilier și profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog și scriitor, în cartea sa “Lucruri noi și vechi din domeniul psihologiei” spune: “Cuvîntul acela necunoscut de cei înțelepți, are în el cea mai mare înțelepciune. Știința care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia și caută pătrunderea tot mai adanc în mitologie și limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare și totuși ele nu ne spun altceva decat ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată și cu multe nevoi, nici o trebuință, nici o pornire pe care studiul adancit al acelei cărți să n-o fi trezit, dezvoltat și mulțumit. Și tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omenești, pare că este cea mai de seamă țintă a Cuvîntului revelat: “Să lumineze nu numai părțile simțurilor întunecate, ci și pe acelea ale cunoștințelor limpezi și adanci…”

FR. BETTEX, pastor german, scrie: “Biblia! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urată și prigonită, ca nici a altă carte, ea totuși e indistructibilă. Ea e în acelaș timp și disprețuită și venerată, luată în ras și foarte stimată, declarată moartă și totuși plină de viață. Împărați, regi și pontifici puternici nu au cruțat nici o osteneală și nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înțelepții și învățații au combătut-o cu sudoarea pe frunte și acum cand știința și critica cred că au distrus-o, ea se răspîndește cu o iuțeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citește și se propovăduiește de la un pol al pămantului, pană la celălalt. Pentru credința în ea, negrii primesc să fie arși de vii, armenii și chinezii să fie torturați pană la moarte. Ei, voi, învățaților și criticilor, scrieți o carte ca aceasta și atunci vom crede în voi.  “Biblia este un pom al vieții, printre ale cărui ramuri uriașe și veșnic verzi, adie cand dulce, cand cu putere, vantul ceresc, un pom cu roade care aduce sfințenie, putere, sănătate, viață de veci, celor atinși de otrava păcatului. “Ea este o carte îngrozitoare și plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele și trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobește popoarele, cum sfăramă olarul oalele sale, și înaintea căruia ele sunt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate și plăcute mangaieri și făgăduinți ale unui Dumnezeu care hrănește păsările văzduhului, numără perii capului și dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adanci probleme ce au frămantat omenirea de cand există, care dă răspunsuri copilului și se joacă cu înțelepciunea înțelepților; o poezie și o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atat de înaltă și totodată atat de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni…” Mărturiile oamenilor mari sunt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sunt destule ca să ne facă să înțelegem că nu numai proștii cred că Biblia e adevărată, ci și savanții. Dacă nu crezi, nu fi leneș, ci străduiește-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citești și dacă vei fi sincer, vei sfarși crezand în ea. Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverșunat dușman al credinței, îl întalni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amandoi în discuții au început să ridiculizeze creștinismul și Biblia. Deodată, Ingersoll fixă pe general și-i lansă provocarea: “D-voastră sunteți inteligent și aveți o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieți o carte spre a arăta că creștinismul e absurd și că Isus Cristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!” Dorința generalului Wallace de a deveni cat mai celebru, l-au făcut timp de cațiva ani să adune material împotriva Bibliei și a lui Cristos. În fine, s-a apucat să scrie. Cand a ajuns pe la capitolul patru, a început să-și dea seama că Isus Cristos a existat în mod real. Dobandi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decat un personaj istoric. Și în varstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viața sa, a îngenunchiat pentru rugăciune și a cerut ca Isus Cristos să fie și Mantuitorul său personal. Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole și le completă dand lumii cartea “BEN-HUR“, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă. Facă Domnul lumină și în mintea și inima ta, cu privire la Biblie și atunci și tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: “CUVÎNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!”

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MATERIAL SADITOR-PROIECTARE SI INTRETINERE GRADINI...Vezi aici!