Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Evanghelia disperării – o capcană pentru tineretul evanghelic

Publicat la 2011-12-15 de Traian

“Nu vreau să fac zadarnic Harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.”

Mi-am propus să fac analiza din punct de vedere biblic unui fenomen contemporan care tinde să ia amploare în diverse biserici evanghelice din țară, în special în rândul generației tinere. Vorbesc ca unul care între anii 1993-1996 am trecut adânc prin zbuciumul acestei învățături pe care azi o înțeleg destul de bine. Anumite tabere creștine de tineret ce au avut un caracter profund spiritual au declanșat în mine căutări sincere, dar și o reacție de autosuficiență și de condamnare a celor care nu se exprimau la fel ca mine, nu erau atât de «atinși» ca și mine.

E o învățătură pe care o tolerăm destul de ușor în bisericile noastre, ba chiar o încurajăm uneori pe motivul că seamănă foarte mult cu învățătura nou testamentală și pentru faptul că ne simțim prea acuzați de propriile noastre păcate, ca materialismul și plăcerile trupești, pentru a nu fi sensibili la îndemnurile la pocăință predicate de la amvon.

Vreau să precizez că scopul meu nu este de a răni pe nici unul din frații mei, care poate ar fi de altă părere, ci mai degrabă de a aduce argumente pentru a aduce această învățătură sub reflectorul biblic. Consider că biserica are printre altele și rolul și datoria de gardian al Evangheliei curate așa cum a fost predicată și redactată în Noul Testament de apostoli. Pentru a înțelege mai bine la ce ma refer vă propun să analizăm biblic acest fenomen pseudoevanghelic.

Descrierea fenomenului


Ne-am obișnuit ca să acuzăm tineretul de libertinism, superficialitate, lipsa de pioșenie și valori morale scăzute. Nu negăm existența acestor stări spirituale însă ele nu sunt obiectul acestui articol.

În mod surprinzător tendința a ceea ce am numit Evanghelia disperării se află la capătul opus. Fenomenul îl putem descrie prin următoarele: propovăduirea unei pocăințe perpetue, reproșul de la amvon ca nu există trezire, închinarea capătă aceiași nuanță de reproș la adresa adunării, prin cântări ce imploră revărsarea Duhului Sfânt peste adunare pentru a declanța o trezire-spectacol, deznădejdea când cei din adunare nu lăcrimează câtuși de puțin cînd vorbim de pocăință.

Mesajele verbale ale celor care predică, cei mai mulți fiind tineri, nu mai sunt nici exegetice (adică nu sunt preocupate de ce vrea să spună textul biblic citit), nici expozitive (să exprime în cuvinte simple ușor de înțeles ce vrea Dumnezeu de la noi) , adică nu pornesc de la Cuvânt pentru a da învățăturile care există în Scriptură, ci conțin același mesaj: «Nu ești suficient de bun ca să primești grația lui Dumnezeu, pentru că nu te-ai căit destul»,«Pentru a primi nașterea din nou trebuie să plângi, să trăiești o perpetua stare de tânguire și nemulțumire la adresa ta și cu privire la  adunarea locală pe care trebuie să o privești ca moarta, lepădată de Dumnezeu». Iată dar consecințele acestei învățături: nu-i mai privesc pe frații mei ca răscumpărați de către Hristos, ci ca pe niște lepădați.

Efectele Evangheliei disperării

Partea profund negativă a acestor expuneri stă nu doar în exprimare sau în cuvinte, ci și în atitudinea cu care sunt spuse. Mesajul este totuși ușor deviat de la Evanghelie, suficient de fin ca să nu sesizam imediat, iar atitudinea cu care este predicat este complet greșită. Ne vom ocupa în cele ce urmează atât de diferențele între Evanghelia adevărată și Evanghelia disperării cât și de atitudinea predicării.

Tinerii care trăiesc sub aceste învățături pot cădea în două extreme: revoltă față de imposibilitatea de a-L îmbuna pe Dumnezeu, sau un sentiment de neputință. de nevrednicie care îi duce în pragul depresiei. Alte efecte le-am aminit, dispreț mascat față de frați, boicotarea întălnirilor frățești, în special cu cei «adormiți» din generația mai în vârstă, răzvrătire fățișă sau mascată față de prezbiteri și neglijarea îndemnurilor din 1 Petru 5.5 «Tot așa și voi tinerilor (din context, tot așa cum prezbiterii, adică bătrânii, păstoresc turma lui Dumnezeu cu lepădare de sine), fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre să fiți împodobiți cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har».
Cauzele Evangheliei disperării

I. Foamea acută a tinerilor după hrană spirituală consistentă

Nu e ușor de găsit cauzele acestui curent. Se pare că principala cauza este lipsa de hrană la amvoane, tinerii reproșează pe buna dreptate celor mai în vârsta că tolerează mediocritatea predicilor, ca nu există studii biblice consistente, că mesajele sunt slabe, goale de substanță, că nu conțin probleme contemporane ca: internetul, pornografia, sexualitatea, etc. Aici înțelegem că există o acută foame după Cuvânt pe care generația de dinainte nu a înțeles-o și nu a satisfacut-o pentru că nu au înțeles-o, punând mai mult accent decât s-ar cuveni pe îmbracăminte, atitudine exterioară, cumințenie și forme goale fără substanță. Tinerii în general fiind mai școliți decât părinții lor trăiesc o acută frustrare pentru că doresc ca mesajele să fie mai adânci mai profunde, dar și de modele spirituale.

Pe de altă parte e neputința lor proprie, a predicatorilor tineri, de a predica astfel de mesaje, care sfârșesc mai mult pe un ton descurajator și disperat.

II. Frustrări interioare de natură biologică


În mod paradoxal, tinerețea poate fi una din cele mai nefericite perioade din viața omului. Cauza nu este simplă, este o etapă a căutărilor, a instabilității,  în care nu avem maturitatea și înțelepciunea de a ne simți confortabili și fericiți cu ceea ce avem: tinerețe, energie, căutarea unui partener de căsătorie, plăcerea de a citi, de a studia, de a călători, de a ne bucura de sănătate.

Căsătoria poate rezolva doar parțial aceasta stare de neîmplinire, dar nu prin satisfacerea nevoii reale (care este întâlnirea cu Cuvântul lui Dumneze), ci prin distragerea atenției de la zbuciumul tinereții spre alte zbuciumări: de realizare financiară și profesională, de construire a unui cămin, creșterea copiilor, problema nefiind rezolvată, ci ușor amânată.

Transformările hormonale fac din trupul nostru  un teatru al tensiunilor și luptelor. Trebuie să recunoaștem ca pentru tânărul creștin lupta împotriva firii, a poftelor sexuale este atroce, spre deosebire de tinerii acestui veac care își eliberează tensiunile interioare atât de ușor prin concubinaj, relații sexuale ocazionale sau prin chefuri. Eu sunt de părere ca această bătălie este «lupta cea bună» numită astfel de apostolul Pavel și ca aceasta fugă de poftele tinereții este o poruncă nu doar pentru tineri, ci pentru toți absolut toți credincioșii. Ea este în final răsplătită, dacă este dusă până la sfârșit.

III. Influența literaturii creștine din secolul 19 și început de secol 20

O altă cauză este mai subtilă, dar eu o consider destul de puternică prin faptul că tinerii negăsind modele astăzi le caută în trecut.
Secolul 19 a dat creștinismului o generație strălucită de eminenți predicatori: Torrey, George Whitefield, John Wesley, Moody, Johnatan Edwards, Martin Lloyd Jones, Oswald Chambers, George Mueller, David Brainerd și mulți alții.

Problema vine din faptul că citind aceste cărți înțelegem că mesajele acestor oameni au avut un profund răsunet în inimile contemporanilor, fapt care a dus la un val mare de treziri. Frustrarea tânărului vin din comparația cu veacul de acum, privind în jur realizează că oamenii nu mai răspund la fel mesajului Evangheliei.

Aici trebuie să notăm ca în acea perioada pe care o numim admirativ «epocă a trezirilor» și care a început în Anglia și mai apoi Statele Unite, nu a avut amploarea și nici profunzimea de a transforma societatea acelui veac. Ca dovadă că în această perioadă colonialismul britanic și opresiunea popoarelor din India, Africa și a Orientului Îndepărtat a ajuns la vârf, comerțul cu sclavi a devenit o afacere cu mare răspândire, iar apariția manufacturilor a dus la exploatarea pe scară largă a copiilor. Ca să nu mai vorbim de ideile revoluționare ale Iluminismului francez și apariția «Originii Speciilor» a lui Darwin care au avut un impact mult mai puternic asupra contemporanilor decât predicile celor de mai sus.

Nu se poate vorbi de treziri adevărate atât timp cât societatea acelui secol a ajuns mai rea ca cea dinainte. O citire mai atentă a jurnalului lui Georg Mueller și a celui scris de David Brainerd, care sunt tablouri ale vremii, ne poate clarifica cu privire și la tensiunile și insensibilitatea contemporanilor cu privire la lucrarea de evanghelizare. Trebuie să înțelegem ca William Carey și Hudson Taylor, marii misionari au fost cazuri rare, excepții, iar nu reprezentanți ai vremii lor. Trebuie să afirmăm câ întotdeauna creștinismul s-a răspândit greu, singular și nu în tam-tamuri de tobă. E adevărat, citim in Faptele Apostolilor că la o predică a apostolului Petru s-au adăugat bisericii aproape 3000 de suflete, însă mai târziu citim că Pavel îi spune lui Timotei: «Dima din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit (…) numai Luca este cu mine», «La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni nu a fost cu mine, ci toți m-au părăsit» 2 Timotei 4.10,16. Întrebarea care rezultă natural este evidentă: unde sunt marile mulțimi câștigate pentru Hristos? Niciodată generația din trecut nu a fost mai credincioasă ca cea de azi, niciodată nu a existat o trezire care să afecteze profund structura societății, deși putem afirma ca pe termen lung, creștinismul a influențat prin învățăturile sale gândirea modernă occidentală.

Am parcurs acest drum în trecut pentru a contesta mesajele prin care este făcută comparația cu trecutul pentru a condamna generațiile prezente. Niciodată omenirea nu a fost mai bună sau mai rea ca acum, iar dacă totuși ni se pare că totuși oamenii de azi sunt mai stricați este pentru că azi au mai multe mijloace (bani, televiziune, internet, putere) pentru a-și exprima răutatea, mijloace pe care cei din trecut nu le aveau, iar ispitele azi sunt evident mai mari. Biblia ne învață însă că mereu omul a fost irecuperabil de rău, fără putință de automântuire.

O altă precizare de mare importanță este că prin expresia lui Pavel «să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele…»  nu se referă expres la generația secolului 20 (el nu avea cum să știe ca vor trece 2000 de ani fără ca Hristos să vină), ea trebuie să fie înțeleasă escatologic, ca perioada între prima venire a lui Hristos și a doua venire.
IV. Influente carismatice

Trebuie să afirmăm aici că în lipsa hranei spirtuale de la amvoane tinerii caută inconștient, fără să înțeleagă cu adevărat ce le lipsește, diverse forme de satisfacere a golului interior. Mulți găsesc în experiențele calde și emoționale ale trăirilor carismatice un alin pentru suflet. Aceasta e un răspuns la «răceala» și sărăcia spirituală din bisericile noastre. Aducerea formelor de închinare în bisericile noastre nu e o soluție deoarece acest înlocuitor nu poate saisface foamea noastră după Cuvântul lui Dumnezeu. Gâdilarea sensibilității noastre emoționale, atât de înșelătoare și trecătoare, nu doar că nu e de durată, nu poate da bucuria creștină de care vorbește Scriptura, dar poate desensibiliza rațiunea și duhurile străine pot să se strecoare ușor prin ușa întredeschisă a sufletului.

Ce spune Biblia?

«Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (…)
Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.» Gal. 2.16,20-21

Aproape toate învățăturile false ale secolului nostru au mai apărut în trecut. Biserica din Galateni a fost practic invadată după plecarea lui Pavel cu învățături prin care se spunea că omul nu poate fi mântuit dacă nu face eforturi supranaturale de a păzi standardul de perfecțiune a lui Dumnezeu exprima in Legea lui Moise.
În Epistola către Coloseni găsim biserica lovita greu de gnosticism, o învățătură prin care trupul era privit ca irecuperabil întinat și de asemenea ca pe o închisoare din care sufletul trebuie eliberat. Potrivit acestei învățături omul nu poate fi mântuit și plăcut lui Dumnezeu din cauza trupului și cât timp e în trup.

Biblia ne spune că Dumnezeu a ridicat standardul de sfințenie pentru om la nivelul sfințeniei Lui, atât de sus încât nimeni, niciodată, oricât de mult s-ar strădui să nu poată ajunge acolo. «Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți.» Romani 11.23 și  . «Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.» Matei 5.48 48. Se înțelege, deci că Dumnezeu a închis lumea în ascultare nu cu gândul de a o distruge, ci pentru a se îndura de ea. Plăcerea supremă a lui Dumnezeu e să se îndure de omenire, chiar cu prețul sacrificiului de Sine. Cât de confortabil este acest gând iubiți frați și iubite surori! Până acolo încât, atunci când înțelegi adevărul teologic să fii cutremurat la prețul cel mare pe care Dumnezeu a binevoit să-l plătească pentru tine, nu vei mai condamna pe frații tăi care nu au înțeles acest lucru, ci te vei ruga pentru ei. Bunătatea și îngăduința creștină e una din aspectele roadei Duhului. Noi suntem intoleranți cu noi înșine, dar îngăduitori cu ceilalți.

Care este soluția ?

A trăi o Evanghelie a perfecțiunii, a performanței ne duce la disperare și la invidie și ură față de frații de lîngă noi care par a nu se sinchisi de a fi plăcuți lui Dumnezeu. De aici o stare continua de nefericire privind atât înăuntru, în noi, cât și în afară, în biserică.

Apariția aceste Evanghelii a disperării e un semnal de alarmă asupra faptului că adunările evanghelice au scos demult pe linie moartă studiul și explicarea Scripturii în adunare. Am introdus în schimb clișee și șabloane de limbaj, cuvinte golite demult de sensuri, care nu ne satură foamea după Dumnezeu. Întoarcerea la Scriptură, la studiul pe grupe a bărbaților bisericii și introducerea orei de studiu biblic în biserici e singura soluție. Numai înțelegerea complete a planului lui Dumnezeu ne dă confortul necesar pentru a trăi cu plăcere starea de bucurie creștină. Bucurie care rezistă și în momente de criză. Mai ales în momente de criză.

Articol semnat de Ovidiu Fărcaș.

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...Filmari -Foto -Sonorizari -Organizari Evenimente....Vezi aici!