Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Pasiune pentru Misiune

Publicat la 2011-11-20 de Traian

Începutul misiunii in Noul Testament este prezentat in Faptele Apostolilor 1:8 “Ci voi veți primi o putere, când se va pogori Duhul Sfânt peste voi, si-Mi veți fi martori in Ierusalim, in toata Iudea, in Samaria si pana la marginile pamantului.” In capitolul 1 s-a împlinit misiunea cu privire la Ierusalim, in capitolul 8 – Iudea, in 8:4 – Samaria, in 10 – Neamurile, iar in capitolul 13 – Evanghelia se raspandeste spre marginile pamantului.

Evanghelizarea este strâns legata de numele si persoana Domnului Isus. In Matei 28:18-20, Domnul Isus spune:”Toata puterea mi-a fost data in cer si pe pamant. Duceți-va si faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i in Numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.” Domnul Isus afirmă ”Eu sunt cu voi”, arătând astfel susținerea de care El ne face parte in aceasta lucrare. In Ioan 20:21 este o alta afirmație prin care Domnul Isus se identifica cu viata de misiune si ne arata ca El Însuși a împlinit aceasta porunca:”Cum m-a trimis pe mine Tatăl, așa va trimet si eu pe voi.”

Misiunea lui Dumnezeu

Fondatorul misiunii este Dumnezeu. El a plătit prețul prin Jertfa Domnului Isus Cristos care este garanția succesului misiunii. Dumnezeu ii cheamă la misiune pe credincioși conform Planului Sau. Dumnezeu ii echipează pe credincioși, oferindu-le resursa necesara împlinirii chemării misionare. De asemenea, Dumnezeu are așteptări de la cei chemați, de la misionarii Lui.

Misiunea credinciosului

Credinciosul asculta si înțelege chemarea lui Dumnezeu pe care o descoperă cu ajutorul Duhului Sfânt. Creștinul crede, este convins de Dumnezeu si astfel este gata de acțiune. Convingerea pe care credinciosul o are de la Dumnezeu ii da putere sa-si îndeplinească misiunea. Creștinul lucrează, este consacrat misiunii primite de la Dumnezeu si urmărește împlinirea acesteia.

Misiunea celor misionati

          Beneficiarul misiunii este omul păcătos care inca nu a luat decizia de a se întoarce la Dumnezeu, prin credința si pocăința. Sufletele nemantuite aud Evanghelia, ajungând sa asculte Vestea Buna a lui Dumnezeu pentru mântuire, iar apoi iau decizia vieții lor. Astfel, aceste suflete vor răspunde înaintea lui Dumnezeu, in timp ce Evanghelia unora le va sluji de mântuire si altora de mărturie.

Misiunea lui Mesia

Următoarele profeții despre Mesia vorbesc despre misiunea Sa: sa aducă un Legământ nou (Ieremia 31:31-34, Matei 26:26-28), sa predice Evanghelia (Isaia 61:1-3, Luca 4:17-21), sa moara pentru păcatul omului (Isaia 53:4-6, 1Petru 1:18-19), sa unească poporul lui Dumnezeu (Isaia 19:23-25, Efeseni 2:11-22) si sa cheme neamurile la mântuire (Isaia 11:10, Romani 15:9-12).

Misiunea celor 12 apostoli

Conform cu Evanghelia după Matei, capitolul 10, ucenicii Domnului Isus sunt misionari; slujitori activi, implicați, preocupați, interesați, punctuali, harnici si responsabili.  Domnul Isus i-a chemat si le-a dat putere (vs.1). Domnul Isus le-a dat invatatura si i-a trimis in misiunea Sa (vs.5). Domnul Isus le-a încredințat o lucrare si  i-a  pus sa plătească prețul ei (vs.7-8, vs.16-18 si 21-25). Domnul Isus le-a promis cerul si i-a răsplătit (vs. 32-33, vs. 37-39). Din acest text biblic se înțelege ca: apropierea de Domnul oferă putere spirituala (vs.1), binecuvântarea Domnului ii responsabilizează pe ucenici fata de El (vs.2), împlinirea lucrării încredințate este costisitoare pentru ucenic (vs.3) si încrederea totala in Dumnezeu primește răsplata veșnica de la El (vs.4).

Misiunea înaintașilor noștri

Istoria Bisericii ne oferă următoarea schita istorica a misiunii:

PERIOADA APOSTOLICA 30-100 D.H.

Aceasta perioada a fost caracterizata de următoarele: in tot Imperiul Roman a existat o limba comuna, greaca, Imperiul beneficia de un sistem de drumuri bine dezvoltat, imperatorii erau toleranți fata de ideile si filosofiile noi si in tot Imperiul se putea circula in libertate si siguranța (Pax Romana).

Evenimentul central al acestei perioade a fost coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, primul miracol de după moartea si învierea Domnului Isus, un miracol in scop misionar. Trei mii de oameni  au auzit Evanghelia  predicata in limba materna si s-au convertit.

După acest eveniment, biserica s-a stabilit la Ierusalim iar apostolii au fost primii  misionari. Mai târziu, sursele istorice si religioase afirma ca, după prigoana din Ierusalim creștinii s-au imprastiat, devenind misionari si murind in locurile pe care le-au misionat (Iacov in afara Ierusalimului, Petru la Roma, Andrei in Scitia, Toma in India, Matei in Etiopia,etc.). Apostolul cu cel mai puternic caracter misionar, pe a cărui activitate Biblia insista cel mai mult, este Pavel. El a făcut cel puțin trei calatorii in scop misionar, ca misionar al neamurilor.

PERIOADA PATRISTICA 100-410 D.H.

Un eveniment crucial a fost Conciliul de la Ierusalim. Numărul creștinilor a continuat sa crească si se estimează ca in jurul anului 300 d.Hr. el reprezenta cam 25% din populația Asiei si cam 10% din Vestul imperiului. Practic, dezvoltarea creștinismului s-a făcut prin cinci cai: promovarea invataturii evangheliștilor, acte de binefacere fata de oameni si întrajutorare unii fata de alții, perseverenta  in fata persecuțiilor pentru credința, mărturia personala a credincioșilor prin dezbaterile intelectualilor si a primilor apologeți. In aceasta perioada, creștinismul s-a transformat dintr-o religie ilegala intr-o religie la moda, bisericile din Antiohia, Roma, Alexandria fiind cele mai importante. Ignatiu, Policarp, Onisim, Iustin Martirul, Origen, Irineu, Ciprian, Eusebiu, Augustin au fost printre apologeții care  au preferat sa moara decât sa-si lase credința. Ei au contribuit la definirea credinței creștine din primele 3 secole. Cele mai importante erezii ale vremii au fost arianismul, gnosticismul si nihilismul.

Cea mai importanta schimbare a fost convertirea lui Constantin in anul 312 D.C. cu următoarele consecințe: oprirea persecuțiilor, eliberarea exilaților si a sclavilor, oficializarea creștinismului, reconstruirea clădirilor bisericii, restrângerea jertfelor paganilor, ilegalizarea închinării la imparat si  oficializarea duminicii ca zi de odihna si închinare. Zeii au fost scoși de pe monedele romane, iar răstignirea si luptele de gladiatori au fost interzise.

Ultimul fapt remarcabil a fost începutul schismei dintre Roma si Constantinopol.

Cei mai importanți misionari au fost: Ulfila, care a slujit in timpul episcopului Eusebius in Nicomedia 311-381, Patric a fost misionar in Irlanda, in ciuda faptului ca a fost eliberat din sclavia irlandezilor, 389-461.

EVUL MEDIU SI CRESTINAREA EUROPEI 410-1275 D.H.

Biserica devenise deja din organism o instituție, iar noua religie, dintr-o contra-cultura, o credința la moda, datorita următoarelor  schimbări: schimbarea conducerii bisericii, dezvoltarea crezurilor si liturghiilor oficiale in lupta contra ereziilor si filosofiilor greșite, eliberarea creștinismului de prigoana datorita împăratului Constantin, formarea canonului Bibliei si apariția traducerii oficiale Vulgata, apariția procesului de separare dintre biserica de Est si cea de Vest.

După părerea unora, Evul Mediu începe prin distrugerea Romei de către Alaric (un got din nordul Europei), iar după părerea altora odată cu moartea lui Augustin, primul patriarh.

Evul Mediu a fost numit de creștini „perioada increstinarii Europei”. Acestei perioade ii sunt caracteristice convertirile in masa.

Mișcarea ce a menținut focul misionar in aceasta perioada a fost Mișcarea Monastica începuta in manastirile Sfântului Basil din secolul al IV-lea. A început astfel o trezire spirituala in rândul lucrătorilor bisericii si acest grup a fost dedicat in special lucrării spirituale, călugării fiind ocupați cu traducerea Bibliei si a altor materiale creștine. Călugării au fost intretinatorii bibliotecilor, precum si misionari in comunitățile locale, cei mai cunoscuți misionari fiind: călugărul Augustin, 505-603, care a urmărit misiunea transculturala la englezi, Columban, 550-615, misionar in Galia, Germania si Burgundia unde a întâmpinat opoziția clericilor, secularismului si a corupției din biserica, Willbrord, 658-759, unul din primii misionari din Anglia ce a misionat Belgia si Olanda; Bonifaciu, 680-754, nobil englez devenit călugăr benedictin, misionar in Germania si Belgia; Anskar, 801-865, a misionat Scandinavia, cunoscut ca apostolul Nordului; călugării din Constantinopol au misionat in Cehia de azi; Boris, regele Bulgariei, a trimis misionari călugări pe teritoriul fostei Republici Yugoslavia si Croația, iar Biserica din Rusia a luat ființa prin implicarea Constantinopolului.

Totuși, corupția a afectat si acest sistem misionar, astfel oamenii bogați au avut posibilitatea sa-si cumpere poziții de conducere, fara a fi chemați de Dumnezeu. Manastirile au fost folosite in cele din urma ca puncte de administrare pentru domeniile feudale ale conducătorilor politici. Legate de rege si corupte, aceste centre au devenit o piatra de poticnire pentru oameni, deși la început au fost o binecuvântare. Lumina a rămas strălucitoare prin efortul călugărilor irlandezi, care nu au încetat sa-si mărturisească crezul prin vorbire, prin acțiuni sociale si prin modul lor de viata. In timp, mișcarea monastica s-a dovedit corupta, având nevoie de mai multe reforme, intre anii 900-1517, acestea oferind modelul pentru reforma luterana. Intre anii 1000-1300 s-au dezvoltat mai multe ordine monastice cunoscute pentru implicarea lor sociala si pentru misiune. Timp de 200 de ani, cruciadele au fost o piatra de poticnire pentru evanghelizarea musulmanilor. Europa de Vest a masacrat „in numele lui Cristos” mii de musulmani.

Un alt eveniment important a fost schisma dintre Biserica de Est si cea de Vest, ruptura determinata de lupta pentru putere a papei asupra bisericii si diferențele culturale. Efectul a fost devastator pentru ca biserica nu a mai avut de transmis un singur mesaj.

PERIOADA RENASTERII

Următorii 300 de ani au fost cunoscuți ca „Era explorărilor si descoperirilor”. Aceasta epoca ii are ca protagoniști pe Cristofor Columb (1492), Bartolomeu Diaz (1483), Vasco Da Gama (1498). O faimoasa descoperire a fost cea a tiparului de către Johanes Gutenberg 1400-1468 si astfel a apărut prima Biblie tipărita in latina, in anul 1456. In aceasta perioada biserica a pierdut din influenta asupra societatii. Oamenii au nesocotit Biserica si, din dorința lor de explorare, au deschis ușa pentru filosofiile umaniste, dar si pentru ideile noi ale reformatorilor precum Luther.

Cele mai mari evenimente petrecute in  aceasta perioada au fost: Reforma protestanta, continuarea si expansiunea Bisericii Catolice in Colonii si începutul miscarii misionare protestante, prin pietiștii si moravienii din secolul al XVIII-lea.

Oamenii implicați  au fost: Petru Waldo (1157-1217), om de afaceri, care a produs o mișcare de reforma in Franța in urma citirii unei traduceri neoficiale a Noului Testament, John Wycliff (1329-1384), teolog englez care a spus ca Biblia este singura autoritate pentru credincioși, el traducând Biblia in engleza, din latina, Jan Hus (1374-1415), preot din Praga a criticat corupția biserici si a îndemnat la supunere fata de Biblie si Girolamo Savonarola (1452-1498), călugăr dominican a criticat  in Italia corupția Papei si  a fost condamnat la moarte.

Luther, fost călugăr Augustinian, preot la 27 de ani, a criticat sistemul indulgentelor si a scris 95 de teze pe care le-a afișat pe ușa biserici din Witenberg, Germania. Tezele au fost considerate principiile de baza pentru formarea credinței protestante. Doctrina reformatorilor a fost prezentata in fata dietei de la Augsburg unde in anul 1530 s-a înființat in mod oficial Biserica Luterana.

Cei mai cunoscuți misionari ai acestei perioade au fost: Bartolomeu De Las Casas (1474-1566), misionar in Caraibe, călugăr Dominican, Francis Xavier(1506-1552), misionar in India, Malaiezia si apoi in Japonia, călugăr Iezuit din Spania; Mateo Ricci (1552-1611), misionar in China, călugăr iezuit din Italia; Robert Nobili (1577-1656), misionar in China si India, călugăr iezuit italian.

Din cauza dezvoltării reformei in Germania si in națiunile scandinave, au apărut si alte reforme cu doctrinele lor specifice si anume: mișcarea anabaptiștilor din Olanda, Elveția si Cehia, reforma lui Jean Calvin 1509-1564, din Franța si Elveția si reforma lui John Knox in Scoția, 1513-1572.

La 140 de ani de la reforma lui Luther a avut loc prima mișcare misionara protestanta a Pietiștilor care a început aproximativ la 1660. Pietiștii au dorit sa se întoarcă la creștinismul evanghelic. Primii misionari trimiși au fost Bartolomeu Ziegenbalg si Heinrich Plutschau, in Indiiile de Est. Misiunile din Halle si Herrnhut au fost cele mai importante din Europa continentala, in secolul al XVIII-lea.

MISCAREA MISIONARA MODERNA din 1792

In  Marea  Britanie s-a înregistrat un progres deosebit, o mișcare care va fi cea mai puternica pana la mijlocul secolului al XX-lea, datorita influentei celor doi lideri, John Wesley si George Whitefield, cu rădăcini in mișcarea moraviana.

Un alt mare misionar a fost William Carey (1761-1834), cel  care    a

a înființat Societatea Misionara Baptista in anul 1793. El a fost promotorul misiunii moderne.

Odată cu trezirea spirituala din Anglia, in America s-a produs o alta trezire sub influenta puritanilor, a metodiștilor, a prezbiterienilor, a quakerilor si a marilor predicatori, ca Jonathan Edwards (1703-1758) si George Whitefield. Intre anii 1733-1740, mii de oameni au venit la Hristos. Misiunile printre indienii americani s-au înmulțit si David Brainerd a fost primul care a avut dorința de a misiona printre indienii din America de Nord. O mișcare cu mai mult succes decât cea a misionarii indienilor din U.S.A., a fost cea a misionarilor americani in străinătate, prin Adoniram Judson (1788-1850).

Alți misionari cunoscuți din prima era a misiunii moderne au fost: Sarah si George Boardman, care au lucrat in Birmania cu Adoniram Judson, Henry Martyn (1781-1812), preot anglican care a tradus Biblia in limba hindustana, in India si in Persia, in limbile persana si araba; Robert Morrison, englez, a fost primul misionar protestant in China, Karl Gutzlaff (1803-1851), neamț ce a misionat in China, in Indonezia si in Thailanda, Hiram si Sybil Bingham, americani care au lucrat printre indienii din insulele Pacificului intre anii 1819-1889, Alexader Duff, scotian care a lucrat in India intre anii 1830-1850, Robert si Mary Moffat, scotieni ce au lucrat in Africa de Sud  timp de 53 de ani, Henry Nott si John Williams si altii, care s-au dus in insulele Pacificului.

A doua perioada a miscarii misionare moderne  a fost caracterizata de misiuni interne. Hudson Taylor a fost unul din primii misionari care a acceptat provocarea si a fondat „Mișcarea misionara pentru evanghelizarea oamenilor din interiorul tarii’’.

Un alt mare misionar a fost David Livingstone. El a misionat in interiorul Africii. Alți misionari care si-au riscat viata pentru a duce Evanghelia au fost: George Grenfell (1849-1906), baptist englez care a deschis drumul pentru Evanghelie in Congo, Alexander Mackay (1850-1890), anglican englez care a deschis drumul pentru evanghelizare in Uganda, Mary Slessor (1848-1915), prezbiteriana din Scotia care a deschis drumul pentru evanghelizarea in  Nigeria si Jonathan Goforth (1859-1925), canadian care împreuna cu șotia sa a deschis in China multe locuri pentru evanghelizare.

Filosofia sociala a fost dominata de patru mari idei: Materialismul, Raționalismul si Umanismul, Marxismul si Evoluționismul.

Intre anii 1860-1914, Africa a fost impartita in 50 de națiuni de coloniști care nu au ținut cont de teritorii si triburi, cauzând războaie pana in ziua de azi. Misionarii din aceasta perioada  au avut o misiune grea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu lucrarea misionara s-a dezvoltat.

S-a  dezvoltat lucrarea de misiune a femeilor, Taylor fiind primul  care a încurajat folosirea femeilor  in misiunea transculturala.                              Războiul Civil  din S.U.A. a accentuat modificarea condițiilor ce sunt necesare pentru trimiterea femeilor in misiune. Astfel, in 1900 existau deja peste 40 de organizații ale femeilor evanghelice in misiune si peste trei milioane de femei participau activ in S.U.A.

Aceasta  ultima perioada, 1792 pana in prezent, este caracterizata  de „susuri si coborâșuri”, atât in privința lucrătorilor, cat si in cea a ocaziilor de dezvoltare.

Concluzie

Lucrarea de câștigare a sufletelor oamenilor este mai importanta decât treburile pamantesti. In Matei 4:18-22, Domnul Isus le cere ucenicilor sa renunțe la prima slujba in favoarea celei de-a doua. Atunci când vorbim despre latura misionara a bisericii, credem ca ea este primordiala si nu  este doar ceva adițional.

Acum trăim timpul chemării la misiune pentru generația noastră. 2 Timotei 2:2-3 „Si ce-ai auzit de la mine, în fata multor martori, încredintează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe si pe alții. Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos.”

Pastor Ion Damian

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR CONFECTII BARBATI...Vezi aici!