Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Cat costa nevegherea?

Publicat la 2011-11-14 de Traian


....Dar David a ramas la Ierusalim.
„David a întrebat cine este femeia aceasta, si i-au spus: "Este Bat-Șeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul." Și David a trimis niste oameni s-o aducă. Ea a venit la el, si el s-a culcat cu ea. După ce s-a curătit de necurătia ei, ea s-a întors acasă. [2 samuel 11:3:4]



 David începe să se încreadă în puterile proprii, să se simtă bine că era împărat, să-si rezerve „clipe de relaxare” si astfel ajunge David să nu facă fată ispitei.

Încredere în sine, încăpătânarea, confortul, lăudărosia vietii si lenea, au pregătit calea pentru căderea lui David. Asadar, din momentul în care satan izbuteste să despartă pe om de Dumnezeu, va trezi în el dorinte păcătoase, ale naturii vechi, dar lucrarea vrăjmasului nu se face pe neasteptate, ci se va face pas cu pas, începând cu un gând la început, ca să nu bată la ochi, după care privesti îndelung ceea ce te atrage, si, progresiv, ajungi să nu te mai poti stăpâni si… cazi.

Căderea în ispită începe cu gânduri si lucruri care par a fi mărunte, superficiale, nepăcătoase, dar care te conduc apoi la nesinceritate fată de Dumnezeu, si nu le mai poti accepta ca fiind păcate, nici nu simti nevoia să le mărturisesti, însă te bazezi pe puterea proprie, crezând că tu nu vei păcătui însă,… prea târziu!

La fel a făcut si David, el nicidecum nu s-a gândit că va ajunge să comită adulter cu Bat-Șeba, că doar el îl cunostea pe Dumnezeu si se temea de El, cunostea Legea si o împlinise până atunci, iar dacă cineva i-ar fi spus lui David că va face asa ceva, cu sigurantă David i-ar fi spus: Nicidecum!

Totusi David a căzut, si Dumnezeu l-a învătat o lectie grea, lăsându-l să guste păcatul... Dar mă gândesc: de când stătea David lenevind în dormitor, uitase cum dormise în pustie? Si ce căuta el la ora aceea în pat? La ce oră se culca seara dacă în apropierea prânzului abia se trezea? Oare nu avea încă de dimineată responsabilităti pe care să le împlinească un împărat? Oare nu era David chemat să fie alături de popor si să poarte războaiele Domnului împotriva vrăjmasilor Lui? …

Ba da! Dar ca si David, multi crestini astăzi ajung la păcat, doar pentru că-si irosesc timpul cu lucruri „nevinovate”, zic ei, pe Chat-uri, sau în lungi discutii cu prietenii, sau vizionând filme... iar dimineata, în loc să se trezească devreme si să petreacă timp cu Dumnezeu, ei rămân până târziu în pat, influentati fiind de gândurile lor, iar visările acelea îi conduc apoi la păcat…

Îl vedem pe David într-un moment de pasivitate, de relaxare, de lene …si poate chiar de plictiseală. David mersese atâtia ani la război, intrase în rutina războiului, era obisnuit cu victorii ori unde mergea, asa că s-a gândit, probabil, să facă o pauză, refuzând să vegheze asupra vietii lui.

La fel i se poate întâmpla oricărui crestin, când trăieste pasiv si nu are de lucru, nu calcă pe un drum drept si-i place să lenevească până târziu în pat, petrecându-si inutil timpul, iar ispita este mult mai atractivă atunci, fiindcă satan îi va da ceva de făcut, ocupându-i mintea cu gânduri vinovate.

Da, când pierzi vremea inutil esti cel mai vulnerabil să cazi în ispita, prin lipsa de activitate satan si azi îi atacă pe multi crestini, oferindu-le imaginea unei femei frumoase, care apoi le va ocupa gândurile. Dacă în David o astfel de femeie a trezit dorinta după păcat, ce te face să crezi că tu esti scutit?

David a gândit superficial si, în loc să fugă de ispită si s-o respingă cu hotărâre, a intrat în jocul ei, si astfel, începând să se intereseze de identitatea femeii, si dorind să intre în vorbă cu ea, a ajuns să premediteze păcatul în gândul lui si să nu se poate opri.

Învătăm că atunci când vom intra în negociere cu ispita, mereu vom ajunge să mergem mai departe decât am fi crezut initial. De fapt, îi dăm un deget lui satan, si, din nefericire, satan ne ia toată mâna…

David nu se mai putea opri, femeia îi devenise o obsesie, nu si-o mai putea scoate din minte, asa că o doreste lângă el, desi ea era căsătorită, dar si el era. Si nu stia David lucrul acesta? Ba da! Atunci ce a fost în mintea lui? Mintea omului are capacitate să se lase sedusă de plăcerea păcatului, dar totusi să refuze comiterea păcatului, ascultând mai mult de glasul constiintei.

Dar dacă îl scoti pe Dumnezeu din mintea ta, si nu mai vrei să te gândesti la El si nici la poruncile Lui, atunci îti focalizezi atentia doar asupra plăcerii păcatului si nu te interesează ce consecinte vor urma, fiindcă păcatul îti promite clipe de neuitat, dar apoi, când viata îsi va relua cursul ei normal, vei constata cu ce minciună te-a înselat satan si nu stiu cum vei putea face fată durerii consecintelor, ele fiind mult mai grave decât ti-ai fi imaginat.

David a comis păcatul în ascuns si a dorit să rămână ascuns, dar nu a fost asa, păcatul iese mereu la iveală, apoi David comite si alte păcate, mai grave, fiindcă păcatul urăste singurătatea si nu va intra niciodată singur în viata omului, de aceea pe lângă adulter, David comite crimă.

Si de unde a începutul totul? De la lene si neveghere. Apoi, joaca cu ispita, apoi adulter, apoi minciună si crimă, chiar si implicarea altor persoane în comiterea păcatului, iar împietrirea inimii lui David mă sperie, David fiind cel ce a pus în mâna lui Ioab sentinta de moarte pentru Urie.

Ce sinistru! Este scris că este nebun cel ce-si pune încrederea în om, si dacă n-ar fi Dumnezeu să ne descopere toate lucrurile, multi crestini astăzi ne-ar însela cu "evlavia" lor...

Oare nu era inima lui David o inimă după inima Domnului? Da! Dar ce s-a întâmplat cu ea? „Fapta lui David nu a plăcut Domnului.” De aceea avea să plătească cu multă durere consecintele păcatului lui.

Dacă David si Bat-Șeba făceau parte din poporul lui Dumnezeu, atunci acest avertisment este astăzi si pentru noi, pentru cei ce apartinem poporului Lui, fiindcă nimeni nu este scutit de păcatul acesta, iar dacă nu veghem, indiferent ce suntem: om căsătorit, lucrător, tânăr necăsătorit sau cântăm în cor, adolescent sau bătrân, femeie sau bărbat, să nu uităm: dacă nu veghem putem cădea în acelasi păcat (ca si David) si, crezând că nimeni nu va afla, îl vom acoperi, însă păcatul va continua si va chema alt păcat, iar dacă nu-l vom mărturisi, hotărâti să părăsim păcatul acela, zi după zi vom trăi asa, până ne vom distruge viata...

sursa.cuvantulluidumnezeu

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!