Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Conștiința - «procurorul» lui Dumnezeu

Publicat la 2011-11-07 de Traian

O persoană care a comis evaziuni fiscale a dorit să-și elibereze conștiința apăsată trimițând o scrisoare anonimă Direcției Fiscale: «Am pus o parte din datoria mea pentru impozit. Dacă în noaptea următoare nu voi putea dormi din nou, veți primi și mai mult».

Conștiința nu este un organ fizic, ea nu poate fi privită, operată sau transplantată, și totuși ea există. Care este de fapt originea ei? Ce intenții are ea? Cine a așezat-o în noi? De unde provine «vocea lăuntrică» a conștiinței? S-au făcut cele mai diverse interpretări. Doar o mică alegere este suficientă:

• Conștiința este o instanță, o putere, care este așezată în noi să judece din punct de vedere moral faptele, gândurile, planurile și concepțiile noastre (Neue Genfer Studienbibel / Noua Biblie de Studiu de la Geneva).

• Conștiința este acea voce lăuntrică care-l împinge pe om să facă ceea ce crede că este corect (Charles Ryle).

• Din punct de vedere divin, conștiința este nervul central al ființei noastre, care reacționează la conținutul moral al acțiunilor noastre (Oswald Sanders).

• Un indian din Canada de Nord a descris în mod plastic conștiința considerând-o un triunghi așezat în interiorul nostru: «Dacă săvârșesc o nedreptate, el se rotește, iar acest lucru este foarte dureros».

Aș dori să numesc conștiința procurorul lui Dumnezeu, deoarece ea ne acuză atunci când greșim. Potrivit Scripturii, diavolul este acuzatorul nostru înaintea lui Dumnezeu, dar Satan nu este omniprezent și omniscient. Însă conștiința noastră, adică acuzatorul din noi, este permanent prezentă: «Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor, și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă» (Ioan 8,9). «Ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele» (Rom. 2,15). Prin conștiință, Legea lui Dumnezeu este scrisă în inimile noastre.

Ce dorește conștiința?

Ea dorește să descopere vina pe care o avem înaintea lui Dumnezeu ca să ne poată conduce la iertare. Dragi cititori, aș dori să vă adresez câteva întrebări directe: Ați privit sau ați citit zilele trecute ceva de care ar fi fost mai bine să vă lipsiți? - Ați mers cumva undeva unde ar fi fost mult mai bine să nu vă fi dus? - Ați avut părtășie cu oameni a căror companie mai bine ați fi evitat-o? - Ați înșelat, ați abuzat de încrederea cuiva? - Ați neglijat ceva ce ar fi trebuit să faceți de mult? Ați mințit zile le acestea în mod conștient, de frică să nu pierdeți ceva sau ați tăinuit ceva de teama consecințelor? - Nu v-ați achitat încă nici acum datoria? - Ați spus sau ați gândit ceva despre aproapele dumneavoastră ce ar fi fost mai bine să nu fi spus sau să nu fi gândit? - Ați preferat să faceți altceva în loc de studiu biblic, să mergeți la biserică sau la ora de rugăciune etc.? Și-a făcut simțită prezența conștiința dumneavoastră la aceste întrebări? Dacă da, atunci continuați citirea articolului.

Conștiința ne acuză: «Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor, și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea la mijloc» (Ioan 8,9). Ei și-au recunoscut vina. Conștiința dumneavoastră murdară fie vă va îndepărta, fie vă va apropia de Isus, fie veți ocoli, fie veți căuta prezența Lui. Pentru unele persoane o conștiință murdară a fost primul motiv de a nu mai citi Biblia, de a evita părtășia cu credincioșii, de a se dezvinovăți și de a-i acuza pe alții. Cel care capitulează însă înaintea conștiinței lui murdare și caută refugiu la Isus va găsi iertare.

Conștiința ne urmărește și ne împovărează. Unei anumite persoane i s-a cerut să picteze conștiința. Drept urmare, el a pictat un cal în plin galop, urmărit de viespi și albine. Dedesubt a scris: «Frustra curris», care înseamnă: «Alergarea ta este zadarnică».

În cotidianul «Știrile din Ruhr» din anul 1959 a fost publicat un articol despre un soldat american care i-a trimis primarului general al unui oraș din regiunea Ruhr o scrisoare și un joc de șah. Americanul a scris că în timpul cuceririi Germaniei a găsit într-o casă - după terminarea războiului - un joc de șah. E1 și camarazii săi s-au jucat cu el, iar atunci când au plecat mai departe l-au luat pur și simplu cu ei. La întoarcerea în patria sa (America), a luat jocul de șah cu sine. Dar în ciuda celor 15 ani care au trecut de atunci, el simte o neliniște lăuntrică, deoarece a furat jocul și trebuie să-l înapoieze: «Este doar un joc de șah, dar conștiința nu mă lasă în pace».

Un medic psihiatru a relatat că un funcționar al unei bănci a venit la el la cabinet cu simptomele evidente ale unei «epilepsii»: abia se mai ținea pe picioare, se împiedica și îi era frică să nu cadă pe stradă. În urma consultației a reieșit că din punct de vedere organic omul era perfect sănătos, dar existau indiciile unei neliniști lăuntrice. «L-am întrebat dacă nu cumva a furat bani din casă. Speriat peste măsură, a recunoscut fapta sa, dar a afirmat că ar fi restituit totul. Acum, el trăiește cu frica că vina lui s-ar putea afla ulterior. O ședință de consiliere și o recunoaștere a vinei împreună cu disponibilitatea de a-și asuma consecințele acțiunii sale au adus vindecare grabnică».

«Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii» (Psalm 32,3-4). Ca observație la aceste versete, Bruns scrie următoarele: «Cântărețul cântă cu o sinceritate impresionantă despre lupta grea care s-a dat înăuntrul său: săvârșise multe păcate pe care le cunoștea. De asemenea, știa că doar recunoașterea sinceră înaintea lui Dumnezeu ar putea ajuta. Dar el nu vroia (sau nu putea) să facă pasul acesta. Deși în interiorul său exista un suspin, deși somnul i-a pierit și era bolnav, el s-a împotrivit a-și recunoaște vinovăția. El chiar indică motivul acestei neliniști interioare și nevoi trupești: mâna Domnului - mânia lui Dumnezeu - nu i-a dat liniște, el trebuia să sufere sub tortura conștiinței lui pătate (mii de oameni au experimentat deja lucrul acesta mereu și mereu)». Soluția este foarte simplă: «Atunci mi-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Și Tu ai iertat vina păcatului meu» (Psalm 32,5).

Ce putem face cu conștiința noastră?

Dumnezeu a așezat în noi conștiința și o lasă să fie procurorul Său, folosind-o ca purtător de cuvânt. Însă conștiința ar putea să ne îndrume greșit sau în cel mai rău caz să fie manipulată de diavol. De aceea este extrem de important cui îi subordonăm conștiința. Dietrich Bonhoeffer afirma: «Conștiința noastră are voie să fie stăpânită doar de o singură persoană: Isus Cristos».

Există însă posibilitatea ca în timp conștiința să devină nesimțitoare: «Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare, și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție» (Efes. 4,19). Cine stăruie în păcat în ciuda strigătului conștiinței sale murdare, cine se dă păcatului în mod conștient, acela devine cu timpul insensibil. După cum am văzut, indianul canadian a descris conștiința ca pe un triunghi care se rotește în mod dureros atunci când săvârșim vreo nedreptate. El a adăugat însă: «Dacă totuși continuu să fac răul, atunci el se învârte până când colțurile i se tocesc. Iar după aceea nici nu îl mai simt». Astfel a fost Pol Pot, înfricoșătorul președinte al Cambodgiei, care este răspunzător pentru moartea a 2 milioane de persoane în decursul a numai trei ani și jumătate o cincime din populația de atunci. La acea dată era suficient să porți o pereche de ochelari sau să aparții unei grupări academice pentru a fi ucis într-un mod tragic. Oamenii erau terorizați prin colonizări forțate, lagăre de muncă, torturi psihice și lipsă de hrană. În 1997, Pol Pot a explicat într-un interviu că el ar avea «o conștiință curată». Dar va veni o zi, în care orice om va sta înaintea Dumnezeului celui viu și va fi judecat de El. Banda magnetică a sufletului nostru, care a înregistrat totul cu o precizie incoruptibilă, va fi atunci derulată. Toate faptele, neglijența, păcatele omise, gândurile chiar și cele ascunse -, cuvintele și convingerile, chiar și motivațiile noastre vor fi aduse la lumină.

Este de asemenea posibil ca și conștiința să ajungă la confuzie: «Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice» (Rom. 1 4,1). Astfel, de pildă, un hindus are mustrări de conștiință dacă înjunghie o vacă. Dar pentru el n-ar conta dacă ar trebui să-și jertfească copiii sau dacă văduvele ar trebui să se arunce pe rugul soților lor decedați. Conștiința se adaptează la normele și morala corespunzătoare mediului ei. Următorul exemplu clarifică această stare de lucruri:

«Țăranii dintr-o țară socialistă au mers la primarul unui oraș și l-au întrebat: „Tovarășe primar, spune-ne: Ce este dialectica?" Primarul a spus: „Dragi tovarăși, nu vă pot explica lucrul acesta atât de simplu. Dar doresc să vă dau un exemplu. Imaginați-vă că vin la mine doi tovarăși. Unul este curat, iar celălalt murdar. Le spun să facă o baie. Care dintre cei doi vor accepta să facă baie?" „Cel murdar" - au răspuns țăranii. „Nu, cel curat" răspunde primarul „deoarece cel curat este obișnuit să facă baie; cel murdar nu pune preț pe baie. Deci care dintre ei va accepta să facă baie?" „Cel curat" - au răspuns țăranii. „Nu, cel murdar, deoarece el trebuie să facă baie" - a spus primarul - „deci care dintre cei doi acceptă să facă baie?" „Cel murdar" - au răspuns țăranii. „Nu, ci amândoi" - a răspuns primarul „deoarece cel curat este obișnuit să facă baie, iar cel murdar are nevoie de o baie. Deci care dintre ei acceptă să facă baie?" „Amândoi" - au răspuns țăranii încurcați. „Nu, nici unul, pentru că cel murdar nu este obișnuit să facă baie, iar cel curat nu are nevoie de o baie". „Dar tovarășe primar" au protestat țăranii - „cum să înțelegem noi lucrul acesta? De fiecare dată spui altceva, și de fiecare dată numai ceea ce îți convine". „Ați văzut? Aceasta înseamnă dialectică" - a răspuns primarul zâmbind».

Este hazliu - dar problema este foarte serioasă. Nu suntem uneori și noi asemenea dialecticienilor? Noi știm că am făcut ceva rău. O voce din interiorul nostru ne spune lucrul acesta deschis. Însă imediat este acolo și o altă voce, vocea dialectică, avocatul Celui Rău. Noi știm ce spune ea cu predilecție: «Nu este chiar așa de rău. Cine o va lua în serios? Nu fac și alții lucrul acesta? Nimeni n-a văzut-o. Pur și simplu n-am putut altfel. O dată este egal cu nici o dată». Astfel se face auzită vocea aceasta. Ea încearcă să bagatelizeze, să răstălmăcească, să prezinte altfel ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Această voce satanică dorește să contrazică conștiința care începe să se trezească. Cineva a descris odată conștiința ca «o alarmă cu contact slab, care se întrerupe mereu». De aceea, ea trebuie să fie exersată sau «antrenată». Conștiința are nevoie de instruire, ea trebuie să se alinieze după Cuvântul lui Dumnezeu, ea are nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt. Conștiința noastră trebuie să fie orientată după măsura lui Dumnezeu. O conștiință care nu trăiește după valorile lui Isus va fi influențată de Cel Rău și va pune totul sub semnul întrebării, potrivit următorului motto: «Nu este chiar așa de rău. Cine o va lua în serios?».

În schimb, conștiința care trăiește după valorile lui Isus se va comporta ca femeia de la volan care a fost presată de soțul ei să mărească viteza: «Mă voi feri să conduc prea repede aici în „Zona 30"». Sau ca noul muncitor, atunci când colegii lui i-au povestit că este ceva foarte obișnuit să furi uneori și scule: «Mă voi feri să fur». De aceea, să ne exersăm conștiința să nu se lase dusă în eroare: «... având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Cristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău» (1 Petru 3,16). Apostolii s-au ostenit să umble cu o conștiință curată: «Lauda noastră este mărturia, pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales față de voi, cu o sfințenie și curăție de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu» (2 Cor. 1,12). Pavel și-a exersat («antrenat») conștiința pentru ca ea să fie curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor: «De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor» (Fapte 24,16). Așa cum un ceas trebuie fixat și reglat mereu, la fel și conștiința noastră trebuie «fixată» mereu după Scriptură, deoarece «cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt îmi este martor» (Romani 9,1).

Avem mărturia unui cuget curat?

Noi putem să ne înlăturăm conștiința: «... și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii I-au pierdut, și au căzut din credință» (1 Tim. 1,19). Cunoașteți povestea țăranului al cărui câine lătra noaptea pentru că erau niște hoți în curte? Deoarece el nu dorea să fie deranjat din somn, și-a luat pușca și plin de mânie și-a împușcat câinele. A doua zi însă, țăranul a văzut că totul i-a fost furat. Tot așa unii își «împușcă» conștiința, o dau la o parte, pentru că ea îi mustră mereu. Dar într-o zi, ei se vor vedea confruntați cu rezultatul, atunci când vor eșua în credință și vor pierde totul.

De asemenea, conștiința poate fi stigmatizată; aceasta este înainte de toate un semn al vremii sfârșitului și al căderii de la credință. «Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor» (1 Tim. 4:1-2). Astfel a afirmat, de pildă, cântărețul de muzică soul-pop Xavier Naidoo într-un interviu acordat revistei Focus (ediția 47/2000):

Focus: Sunteți de opt ani împreună cu Steffi, prietena dumneavoastră. De ce nu intră în discuție o căsătorie?

Naidoo: Pentru că niciodată n-aș putea promite înaintea lui Dumnezeu că-i voi fi credincios întotdeauna. Dacă nu trebuie să fac această promisiune, nici nu o pot desface. Pentru mine, această relație este foarte importantă și fără certificat, pentru că n-o las să eșueze.

Focus: Cum arată Dumnezeul dumneavoastră?

Naidoo: Incredibil de bun ... Recunosc din multe semne că generația noastră trăiește într-o lume pe care Dumnezeu a creat-o pentru cei buni. Moartea nu vine de la Dumnezeu ... În noi moțăie veșnicia. Aș dori să experimentez nemurirea în acest trup și să stau și să sărbătoresc și peste 1000 de ani împreună cu prietenii mei. Depinde numai de starea mea sufletească cât de bătrân voi fi.

Mai mare nici nu putea fi contradicția cu ceea ce îi scrie Pavel lui Timotei: «... ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat» (1 Tim. 3,9).

Cum ajung să dobândesc un cuget curat?


Probabil că la citirea acestor rânduri, unii aveți conștiința tulburată, iar unora li s-a trezit ceea ce era îngropat de mult timp. Dar poate că la unii, conștiința care le era tocită, li s-a ascuțit din nou și acum împunge în interiorul lor și îi doare. Este conștiința procurorul dumneavoastră? Puneți-vă următoarea întrebare: «Cum pot avea din nou liniște? Cum găsesc pacea?» Mai întâi, putem să fim convinși că sângele lui Isus Cristos are puterea să ne ierte păcatele și să ne elibereze de conștiința noastră murdară: «... cu atât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu!» (Evrei 9,14). Putem fi eliberați de conștiința noastră murdară pentru a-L sluji pe Dumnezeu.

Dacă vă îndoiți de lucrul acesta, atunci puteți ști că Dumnezeu ne dă un răspuns și în acest caz, deoarece îndurarea Lui este mai mare decât orice conștiință oricât de murdară ar fi. El, Căruia nimic nu-I este ascuns, vede nu numai greșelile noastre, ci și jertfa Fiului Său, care ne aduce iertare. Isus este Marele Avocat, care înfruntă procurorul și este de partea noastră. «Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr, și ne vom liniști inimile înaintea Lui, în orice ne osândește inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, și cunoaște toate lucrurile. Preaiubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Și orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, și facem ce este plăcut înaintea Lui» (1 Ioan 3,19-22).

În final, încă un exemplu din viața de toate zilele a unui tânăr:

• Luni, ora 8°°. Vin la școală, și acești tipi deja stau aici. «Și acum ești în excursia evlavioasă?» În mintea mea se învârte totul, conștiința îmi este neliniștită. Strâng din dinți și răspund: «Da!».

• Marți, ora 8°°. Vin la școală, și acești tipi stau din nou aici. «Astăzi din nou este club evlavios?» În capul meu se învârte totul, conștiința îmi este neliniștită. Privesc țintă la pământ și  răspund: «Poate».

• Miercuri seara, ora 19°°. Vin acasă. Familia mea merge la biserică. «Nu vii cu noi?» În mintea mea se învârte totul, conștiința îmi este neliniștită. Îmi mușc buzele și răspund: «Nu!»

• Duminică dimineața, ora 10°°.  Stau în camera mea, singur cu conștiința mea. Mă rog și strig către Dumnezeu: «Mă mai primești încă o dată?» Și El răspunde: «Da!»

«Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată» (Evrei 10,22).

Norbert Lieth

 

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...CASE DE MARCAT , COPIATOARE, MULTIFUNCTIONALE...Vezi aici!