Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

HOMEOPATIA -Energie cosmică în sticle

Publicat la 2011-11-07 de Traian


Ce este de fapt homeopatia? Definiția de bază a fost formulată de Samuel Hahnemann (1755 - 1843): «Similarul se vindecă prin similar» sau cum s-a pronunäat într-o aftă ocazie: «Homeopatia este tratamentul prin care bolnavul primește un medicament care cauzează celui sănătos simptomele pe care le manifestă bolnavul.»

Să luăm un exemplu practic: un pacient are diaree. Știm cu toții că uleiul de ricin poate produce la cel sănătos și diaree. După principiul homeopatiei trebuie deci să i se dea pacientului ulei de ricin ca medicament.

Dacă pacientul ar primi însă o doză normală de ulei de ricin, probabil că n-ar mai putea pleca niciodată de la toaletă. De aceea medicamentul trebuie diluat. Aici ajungem la un alt punct important al homeopatiei: principiul diluției.

Privind în mod superficial, constatarea este că homeopații încearcă să folosească cele mai mici doze de medicamente. Diluțiile sunt notate cu litera D pentru «decimal», după care se găsește o cifră, care indică numărul de zerouri din spatele lui unu. O diluție D10 conține deci 1 cm3 la 10.000.000.000 cm3 sau o linguriță la un rezervor de mărimea unui turn înalt de 100 de metri. Mulți homeopați lucrează însă cu diluții mult mai puternice. Hahnemann însuși a folosit diluția D30, o diluție prin care într-o sticlă nu s-ar mai găsi nici o singură moleculă a remediului respectiv.

Pentru a explica din ce cauză remediul este totuși eficient, trebuie să trecem acum la al treilea principiu important al homeopatiei, la potențare, care ne duce în mijlocul lumii astrologiei, a budismului și a hinduismului.

Când un homeopat produce un remediu, el pregătește mai întâi o tinctură primară, de exemplu din urzici tocate mărunt, al căror extract este obținut cu ajutorul alcoolului. Apoi, el ia o parte din această tinctură primară, o diluează cu 9 părți de solvent și golește conținutul într-o sticlă. El are acum o diluție de o zecime, deci un D1 sau, cum este exprimat, «potența D1 ». Pentru a ajunge la D2, va lua din nou o parte din soluția DI și se amestecă cu 9 părți de solvent. Remediul homeopatic este diluat astfel din zece în zece, cu toate că, de fapt s-ar putea pune, de exemplu, de la început o picătură de tinctură primară în 999.999 de picături de solvent, pentru a obține diluția D6. Însă Hahnemann a fost convins «că procesul său de mixare a amestecurilor înseamnă mai mult decât simpla diluție. Prin această amestecare (potențare) se eliberează energii dinamice. Ceea ce Mesmer (1) face direct, Hahnemann realizează indirect: el îi tratează pe bolnavi prin intermediul mâinii unui om în viață».

Cu alte cuvinte, Hahnemann a crezut că prin procesul de potențare se transmite «forță vitală» cosmică în remediul său homeopatic. Forța, care prin convorbiri oculte sau prin punerea mâinilor se transmite direct pacientului, este transmisă aici remediului homeopatic și transferată indirect mai departe.

Cine a fost Samuel Hahnemann? Pentru a înțelege mai bine o învățătură, este bine să aruncăm o scurtă privire în viața întemeietorului ei. La Samuel Hahnemann se vede limpede că revolta îndreptată împotriva neajunsurilor vremii sale nu a condus la rezolvarea problemelor omenirii, dacă lucrurile se petrec în spirit anticristic.

Viața lui Hahnemann a fost prezentată în mod amănunțit în diferite biografii, așa că aș dori să mă limitez doar la câteva repere. El s-a născut în 1755, fiind fiul unui pictor de porțelan din Meissen (fosta RDG). A fost un elev foarte dotat, astfel că i s-a înlesnit studiul medicinei la Leipzig, Viena și Erlangen. Diferite încercări de a-și clădi o existență bazată pe medicină, au eșuat și a trăit împreună cu soția și cei nouă copii ai săi, în mare sărăcie. În veșnica sa stare de confuzie și-a schimbat de peste douăzeci de ori localitatea de reședință. Existența și-a câștigat-o prin traduceri de cărți din engleză, italiană și franceză. Pe lângă aceasta, el a experimentat în mod continuu prepararea noilor medicamente. EI a devenit tot mai cunoscut ca un aspru critic al școlii de medicină de atunci...

Cu timpul a intervenit o schimbare deosebită în caracterul lui Hahnemann. El a devenit tot mai aspru, mai nerăbdător și nedemn de încredere. A rupt prietenii vechi de ani de zile, atacându-i în mod neașteptat și necruțător chiar și pe oamenii care țineau la el.

Această transformare a avut un efect tot mai puternic și asupra copiilor săi. Destinul lor a fost un lanț de tragedii: căsniciile a trei dintre fiicele sale au eșuat, două fiice au fost ucise în împrejurări misterioase, iar alta a murit la numai 30 de ani. Singurul său fiu, Friedrich, și-a părăsit soția și copilul și a plecat în lume. Biograful Fritsche este de părere chiar că: «Friedrich Hahnemann a trăit până la sfârșit ceea ce tatăl său i-a dăruit în materie de demonism.» În anul 1810, Hahnemann a publicat lucrarea sa de bază «Organon al medicinei». Ani de cercetare au precedat această carte. A ajuns la homeopatie studiind relatările medicului englez Cullen despre efectele chininei asupra malariei. Hahnemann a experimentat medicamentul asupra lui însuși. Cu această ocazie, a constatat trei simptome, care erau similare malariei: febră, frisoane și depresiune (2). Fiecare acces dura două până la trei ore, de îndată ce lua medicamentul; apoi totul revenea la normal.

Dintr-o dată, lui Hahnemann i-a venit ideea: substanța care produce febră la cel sănătos, îl vindecă de febră pe cel bolnav! Atunci a început să experimenteze asupra sa, a familiei sale și a prietenilor săi nenumărate substanțe. Fiecare mic simptom, presupus sau real, a fost meticulos înregistrat: la Belladonna (extract de mătrăgună) a descoperit 1422 de simptome, la Nux vomica (nuc) 1267, la Pulsatilla 1163.

Mai mult decât atât: el a stabilit o legătură între «caracterul» remediului și caracterul pacientului. Ne-ar lua prea mult timp ca să aprofundăm aici învățătura homeopatică despre caracter...

Probleme deosebite i-au ridicat lui Hahnemann bolile cronice. Din ce cauză erau atât de mulți oameni care nu puteau fi vindecați prin medicamentele sale? El dă un răspuns în lucrarea sa scrisă la bătrânețe «Bolile cronice, natura lor specială și vindecarea homeopatică». Aici constată că: șapte optimi din toate bolile cronice sunt cauzate de «psora», «scabia interioară». Atunci când remediul atacă unul din tentaculele bolii, îndată cresc multe altele noi. «Aceasta se manifestă cu o deosebită furie», atunci când este privată de semnul exterior al răului care locuiește în interior, adică eczema. Sfatul său către bolnavii cronici de toate felurile a fost: tot la 30 până la 50 de zile să ia câte o doză homeopatică de sulf.

Chiar și biograful Gumpert, care l-a comparat pe Hahnemann cu Luther, Goethe, Kant și Bismarck, e de părere că: «Acest mod de a practica homeopatia rămâne un fenomen psihic unic care trece dincolo de limitele experienlei empirice și necesită o capacitate aproape indiană de meditare și concentrare.»

Cât de multă dreptate are Gumpert cu această afirmație, ne arată o cercetare mai exactă a filosofiei care stă la baza homeopatiei și care este penetrată, în toate punctele ei, de imagini hinduse și budiste.

Confucius, calea cea dreaptă către Dumnezeu?


Anumiți termeni, care sunt frecvent folosiți în învățătura homeopatică, pot surprinde pe oricine. Este vorba de forța vitală, de armonia cu energia cosmică și de corpul eteric. Fără să vrei, te gândești la învățături care sunt aduse în Occident de către diverși guru. Cu cât mai mult se aprofundează cineva în cărțile lui Hahnemann și ale discipolilor lui, cu atât mai mult trebuie să recunoască faptul că homeopatia se bazează, în cele mai importante puncte ale acesteia, pe filosofia orientală.

Încă din tinerețe, Hahnemann a intrat în francmasonerie. E adevărat că această mișcare folosește multe lozinci creștine, ba chiar în majoritatea templelor masonice se găsește câte o Biblie. Însă mesajul Evangheliei, adică al salvării omului pierdut prin moartea de pe cruce a lui Isus, este respins în mod clar de către francmasoni...

De aceea nu ne miră că Hahnemann - ca membru al lojii masonice - l-a numit pe Isus un «mare exaltat». Unul dintre biografii lui Hahnemann scrie: «Exaltatul Isus din Nazaret, care nu-i conduce pe cei iluminați pe calea dreaptă a adevărului, ci vrea să cucerească împreună cu vameșii și păcătoșii calea grea spre Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, ... acest om al durerii care a încercat să ia asupra Sa întunericul lumii, este o piatră de poticnire pentru cei ce iubesc înțelepciunea ezoterică.»

Despre Confucius, Hahnemann scrie într-o scrisoare: «Aici se poate citi înțelepciunea divină, fără minuni legende și fără superstiții. Este un semn important al vremii faptul că putem acum să-l citim la noi pe Confucius. Pe el, binefăcătorul omenirii, care ne-a condus pe drumul drept către înțelepciune și către Dumnezeu, cu 650 de ani înaintea marelui exaltat, îl voi îmbrățișa în curând în împărăția duhurilor fericite.» Poate fi exprimat mai clar decât atât, care este duhul de unde provine homeopatia? Venerarea înțelepciunii orientale nu a fost doar hobby-ul tăcut al lui Hahnemann. Aceasta formează întregul fundament pe care se bazează tratamentul homeopatic.

Examinarea științifcă a homeopatiei


Întotdeauna când practicanții homeopatiei curative trebuie să se supună unei examinări controlate, dau greș (3) sau fac caz de caracterul supranatural al metodei lor, explicând că metoda de vindecare homeopatică nu poate fi percepută prin metodele științifice (ci numai prin pendulare și prin capacitățile unui medium)...

Mai multe substanțe active în legume decât în remediile homeopatice

Dacă bolile noastre se datorează doar lipsei anumitor microelemente și săruri minerale, atunci este inexplicabil de ce ar mai trebui să luăm remedii homeopatice. Pentru că «impuritățile care, în ciuda tuturor măsurilor tehnico-culinare, se găsesc în alimentația noastră zilnică, conțin mai mult "calcarea", "silicea", "carbonicum" (4) și alte remedii folosite în homeopatie decât medicamentele administrate sub aceste denumiri». La ce folosesc atunci toate aceste remedii homeopatice, a căror substanțe active se găsesc deja în mediul nostru natural?

Un argument des folosit de către homeopați în sprijinul învățăturii lor, este vaccinarea. Aici, într-adevăr, similarul este vindecat prin similar. Viruși morți sau cu acțiune atenuată sunt injectați sub piele și îl protejează pe cel vaccinat tocmai împotriva acestui virus. Se trece însă sub tăcere faptul că această măsură de prevedere poate fi folosită doar la câteva din cele peste 10.000 de boli cunoscute. Nici nu se fac eforturi să se demonstreze funcționarea mecanismelor imunitare ale corpului, care se activează prin vaccinare la folosirea remediilor homeopatice. Ar fi lipsit de sens, deoarece nu există nici o paralelă între acestea.

Exemplul ne arată însă și cu câtă ușurință se rup unele afirmații științifice de contextul lor, pentru a sprijini aceste învățături absurde... Dacă vreo grupare religioasă ar folosi în acest mod afirmațiile Bibliei pentru a da o poleială creștină gândirii hinduse și budiste, aceasta ar ajunge urgent în dicționarui sectelor. Cu toate acestea, homeopații se bucură în continuare în cercul bisericilor creștine de un prestigiu mai mare decât puterea rugăciunii.

De ce atunci homeopatia se bucură de un succes atât de mare?

Nu există nici o îndoială că homeopatia înregistrează succese. Fiecare dintre cititorii mei va fi auzit deja relatări de la cunoscuți sau rude, care au fost vindecați în mod miraculos printr-un remediu homeopatic, oferit de către un vraci. Nu vreau să trec pur și simplu cu vederea aceste relatări. Întrebarea este doar: «Prin ce au fost ei de fapt vindecați? Prin acel remediu? Prin forța cosmică, ocultă, a acelui medicament? Prin măsurile asociate (interzicerea fumatului, a consumului de alcool, de cafea, prin odihnă)? Sau prin credința în vindecător, respectiv în remediile sale?»

În general, este cunoscut astăzi că bolile fizice pot avea cauze psihologice. Gândiți-vă doar la durerea de stomac după o sperietură teribilă. Greutățile în familie pot declanșa migrene, iar necazul sentimental se poate manifesta uneori printr-o inexplicabilă diaree. Chiar și în cazul cancerului, susțin unii specialiști, există o cauză psihică.

Dar se poate întâmpla și invers, ca unele influențe psihice să ducă la vindecarea bolilor. Amintiți-vă, de când erați copil, cum ați alergat la mama pentru o julitură? Cât de mult v-a ajutat acest lucru, ce efect miraculos a avut pansamentul!

E adevărat că noi, adulții, avem nevoie, poate, de niște forme mai complicate de tratament; în esență însă reacționăm, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, ca și copilul cu julitura.

Încă în secolul trecut s-au făcut experimente cu preparate de tip placebo, deci cu medicamente care n-au nici un fel de substanță activă. Astfel, s-a descoperit că mai importantă decât efectul substanței medicamentului este credința, care produce vindecarea...

Poate un creștin să folosească remedii homeopatice?


Aceasta este desigur o întrebare de conștiință, la care fiecare trebuie să răspundă singur.

Un fost vindecător și magnetizator îmi scrie: «Satan are un catalog uriaș de metode prin care vrea să ne despartă pe noi, oamenii, în mod deschis sau în secret, de mântuire și de Isus Cristos. În acest sens, el oferă tocmai aceste diferite "metode de vindecare", care ar urma să aducă vindecare celui bolnav. Desigur, se întâmplă că mulți creștini nu pot ști dacă aceste "metode de vindecare" sunt penetrate de dușman și devin astfel victima vindecătorilor neserioși, în special atunci când vor să fie vindecați cu orice preț, în loc să dorească să afle cu orice preț voia lui Dumnezeu.

Cu această ocazie aș dori să amintesc și faptul că nu avem voie să considerăm toate metodele de vindecare ca fiind oculte. E adevărat însă că unii dintre așa-numiții vindecători s-au folosit negativ de aceste remedii, rostind anumite descântece asupra lor, ca să devină eficiente. În acest caz, aceste remedii pot deveni un "mijloc de contact" al dușmanului, aducându-i pe pacienți sub domnia și dependența celui rău, lucru care poate merge până la sinucidere.»

Iată aici opinia unui om, care înainte fusese el însuși un vindecător. Eu, personal, n-aș putea, după toate cele prezentate în acest articol, să prescriu nici unui pacient remedii homeopatice.


(1) A.Mesmer a fost descoperitorul magnetismului animalelor și al hipnozei.

(2) Observație la experimentul lui Hahnemann: aceste efecte n-au putut fi verificate ulterior în nici un experiment efectuat la cei sănătoși. Deoarece Hahnemann folosise odată în tinerețe, în Transilvania, chinina, se poate presupune ca în experimentul său să se fi ajuns la apariții alergice, care se puteau manifesta în modul în care le-a descris Hahnemann. EI însă le-a indicat ca fiind simptome ale malariei. Întocmai ca irisdiagnoza și homeopatia se bazează pe greșeala descoperitorului.

(3) Excepții rare apar la extractele de plante în potențe mici. Astfel, extractul de mătrăgună (Belladonna) este folosit și în medicina obișnuită, e adevărat - folosind vocabularul homeopatic - numai în diluția D3.

(4) Calcarea = calcar, silicea = acid silicic, carbonicum = carbon

de dr. Samuel Pfeifer
din "SĂNĂTATE CU ORICE PREȚ?"



Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOTO, SCUTERE, ATV-URI, ACCESORII...Vezi aici!